Gheorghe Dragomir
Gheorghe Dragomir
Ședința Camerei Deputaților din 8 septembrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.105/18-09-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-12-2019 (comună)
12-12-2019 (comună)
12-12-2019 (comună)
11-12-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 08-09-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 septembrie 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.35 Gheorghe Dragomir - declarație politică intitulată "Guvernarea în România - Pleacă dar rămân cu tine!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Guvernarea în România - Pleacă dar rămân cu tine!"

PD-L și PSD au intrat într-o nouă etapă a relațiilor lor în cadrul coaliției: război total al declarațiilor. Cele două partide s-au debarasat în acest weekend de eticheta colaborării și au coborât discursul politic la nivelul maidanului. În viziunea PD-L, PSD a devenit "broscoiul râios" care stă în gâtul democrat-liberalilor. Liderii din teritoriu și-au intensificat presiunile la nivelul partidului pentru a scoate PSD de la guvernare. Se pare că protocolul de guvernare nu mai funcționează în mai multe județe.

Cele două partide care compun coaliția de guvernare au intrat parcă în anul morții. Nici o zi fără cel puțin câteva lovituri sub centură. Amenințări, injurii, ofense, calomnii. Discuțiile în Coaliție au ajuns la nivelul în care Emil Boc este numit Ștefan cel Mare de către PD-L sau Muc cel Mic de către PSD.

În plus, declarația președintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu: "Dă-o în mă-sa de guvernare, deci nu de guvernare vorbim acum, ci de un pachet de legi. Asta ar fi o altă prostie, să se condiționeze soarta unei guvernări de un proiect sau de o lege", ne duce cu gândul la o situație roz-bombon a coaliției de guvernare actuale.

Grăitoare sunt declarațiile unor membri marcanți din PSD și PD-L din ultima perioadă, de exemplu a vicepreședintelui PD-L Cezar Preda: "PSD-ul nu iese de la guvernare, că dacă vroia să iasă și își calcula să aibă vreo șansă pentru candidatura la prezidențiale a domnului Geoană, o făcea. Ei sunt tentați de putere, de bani. Eu cred că nu ar trebui să iasă ei de la guvernare și eu cred că ar trebui dați afară de la guvernare."

Vicepreședintele PSD Liviu Dragnea spunea la Buzău ''Sunt voci în partid, inclusiv eu, care spunem că nu mai are rost să mai stăm în această coaliție, sunt voci care spun că riscăm să aruncăm România într-o criză politică și care poate accentua criza economică''.

Dar, lăsând spectacolul mediatic la o parte, ultimele declarații ale social-democraților demonstrează că aceștia nu sunt interesați în mod real de modul în care este cheltuit banul public. Prin respingerea constituirii unor comisii de anchetă în cazurile miniștrilor Radu Berceanu și Ecaterina Andronescu, PSD atestă faptul ca parteneriatul cu PD-L continuă să funcționeze foarte bine atunci când este vorba de ascunderea adevărului. Între PSD și PD-L nu există nicio diferență de fond, singura lor preocupare fiind jocul de imagine, demagogia exacerbată și dorința de a rămâne la guvernare prin acceptarea oricăror compromisuri.

Schimbul de replici și amenințările reciproce despre ruperea coaliției, pe canalele media, la ore de maximă audiență, nu au fost decât un spectacol ieftin, în timp ce economia românească se prăbușește și nimeni nu face nimic.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 14 decembrie 2019, 20:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro