Plen
Ședința Camerei Deputaților din 8 septembrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.105/18-09-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 08-09-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 septembrie 2009

21. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art.1 din Ordonanța Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice (rămas pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 609/2008

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................

Punctul 35, Proiectul de Lege pentru completarea art.1 din Ordonanța Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.

Din partea inițiatorilor dorește să ia cineva cuvântul? Nu.

Din partea comisiei?

Domnul Ioan-Nelu Botiș:

Doamna președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În conformitate cu art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată, prin Adresa nr.609/8 octombrie 2008, cu dezbaterea pe fond în procedură obișnuită a Proiectului de Lege pentru completarea art.1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, precum și punctul de vedere nr.2.100 din 5.09.2008 favorabil, și nr.927/6.05.2009 negativ.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea completării art.1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, în sensul eliminării discriminării constatate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și a celei care există între persoanele care posedă hotărâri de respingere din partea caselor de pensii și celor care posedă hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de respingere a acțiunii.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege, cu amendamente care se regăsesc în anexa la raport.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art.73 alin.(1) din Constituția României, republicată.

La dezbaterile care au avut loc în ședința comisiei, din 26 august 2009, au participat, în conformitate cu prevederile art.55 din Regulamentul Camerei Deputaților, din partea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, domnul Marius Lazăr, secretar de stat, doamna Gabriela Mateescu, director, și doamna Cecilia Sever, consilier.

La lucrările comisiei au fost prezenți 16 deputați, din totalul de 19 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea de voturi a membrilor comisiei prezenți.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 30 septembrie 2008.

Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituția României, republicată, și a art.92 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Propun 10 minute timp de dezbatere.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Înainte de a intra în dezbateri generale, dați-mi voie să-i dau cuvântul inițiatorului proiectului, domnul Karoly Kerekes.

Domnul Kerekes Karoly:

Mulțumesc, doamna președinte.

Ați auzit și dumneavoastră din partea domnului vicepreședinte al comisiei expunerea de motive la care aș adăuga numai următoarele: prin adoptarea acestei inițiative s-a ridicat la rang de lege cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin admiterea recursului în interesul legii, astfel nemaifiind necesar ca petiționarii, în viitor, să se adreseze instanțelor pentru a li se face dreptate în acordarea acestor drepturi.

O remarcă: în raportul comisiei, acum am observat, figurează un amendament din partea domnului președinte Dobre... două amendamente. De fapt, aceste amendamente aparțin întregii comisii. Acest amendament a fost propus de către reprezentantul ministerului, dar întrucât reprezentantul ministerului nu poate să facă regulamentar un amendament, acest amendament a fost preluat în întregime de către comisie.

Mulțumesc pentru atenție.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Există intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Vă supun la vot propunerea făcută de comisie asupra timpului afectat dezbaterii pe articole.

Vă rog să votați. Votul este deschis.

Propunerea a trecut cu 109 voturi.

Titlu: Lege pentru completarea art.1 din Ordonanța Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Pct. 2 - dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Pct. 3 - dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Pct. 4 - dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul rămâne pentru votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 21 august 2019, 0:16
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro