Plen
Sittings of the Senate of September 16, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.112/25-09-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
28-01-2020
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 16-09-2009 Printable version

Sittings of the Senate of September 16, 2009

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:

 

Ședința a început la ora 9.05.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul senator Alexandru Pereș, vicepreședinte al Senatului, asistat de domnii senatori Orest Onofrei și Cornel Popa, secretari ai Senatului.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Bună ziua!

Vă rog, doamnelor și domnilor senatori, să vă ocupați locurile în sală.

Stimați colegi,

Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința Senatului de astăzi, 16 septembrie 2009.

Ședința de astăzi va fi condusă de subsemnatul, în calitate de vicepreședinte al Senatului, asistat de domnii senatori Orest Onofrei și Cornel Popa, secretari ai Senatului.

Primul punct - declarații politice.

 
Șerban Rădulescu (PD-L) și Georgică Severin (PD-L) - declarație politică având ca temă evoluția afecțiunilor hepatice în rândul populației din România

Are cuvântul domnul senator Șerban Rădulescu, din partea Grupului parlamentar al PD-L, urmează domnul senator Ion Vasile, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Șerban Rădulescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi, Criza economică, asumarea răspunderii guvernamentale pe legi esențiale pentru reformă sunt subiecte deosebit de importante și actuale pe care le dezbatem în aceste zile.

Eu îmi asum un mesaj ce poate părea nu foarte important - în orice caz poate părea dur -, dar este un mesaj actual pe care îl aduc astăzi în Parlamentul României, și fac acest gest pentru că în acest moment suntem într-o zonă critică a evoluției afecțiunilor hepatice în rândul populației României.

S-a vorbit în ultimii ani despre numărul mare de români care trăiesc cu hepatită cronică B sau C.

Estimările sunt cifre înșirate pe hârtie și poate vă spuneți chiar în acest moment:

ce vrea omul acesta de la noi?

Vreau atenție pentru sănătate.

Vreau conștiință atunci când vorbim despre cine și când primește tratament.

Vreau șanse egale la tratament.

Cu siguranță, mulți dintre dumneavoastră nu sunteți familiarizați cu ceea ce înseamnă hepatita cronică B sau C.

De asemenea, poate vă gândiți că nu este ceva ce poate fi prezent în viața dumneavoastră, a prietenilor sau a cunoscuților.

Cât se poate de fals!

Cu aproximativ două milioane de români - căci aceasta este estimarea -, fiecare dintre noi poate avea cel puțin un cunoscut cu hepatită cronică B sau C.

Astfel, unul din zece români trăiește cu hepatită cronică B sau C și nu este ușor.

Prevalența medie a hepatitei C în România se situează între 3,23% și 4%.

Bucureștiul înregistrează o prevalență mai mare decât media, respectiv 4,5%.

Din păcate, prevalența hepatitei C în România depășește valorile acestui indicator înregistrate în Polonia (0,7%) și Republica Cehă (0,5%), ca să mă refer la țări din apropierea noastră.

Vorbim despre afecțiuni contagioase care, netratate la timp, pot genera afecțiuni foarte grave, ireversibile, precum cancerul hepatic sau ciroza.

Or, un ficat măcinat de boală, mărit și cu leziuni va afecta calitatea vieții oricărui pacient.

Mai mult, să nu uităm că vorbim despre afecțiuni contagioase, cu evoluție latentă.

Poți trăi cu aceste virusuri fără a da semne de boală, iar când descoperi poate fi deja prea târziu.

Astfel, poți trăi cu virusul B sau C și, fără să vrei, îl poți transmite mai departe.

Pentru a vă face o idee despre amenințările acestor virusuri, vreau să vă spun că:

  • virusul hepatitei B este de 100 de ori mai infecțios decât virusul HIV;
  • virusul hepatitei B se transmite prin fluide corporale, prin sânge, reutilizarea seringilor, activități cosmetice, medicale, stomatologice;
  • 70% din cancerele hepatice sunt cauzate de virusul hepatitei B;
  • aproximativ 40% din cazurile hepatitei B sunt asimptomatice.

Pentru virusul hepatitei C lucrurile nu stau cu mult diferit:

  • 60-70% din cazuri sunt asimptomatice;
  • aproximativ 20% din cei cu hepatită cronică C dezvoltă ciroză hepatică;
  • aproximativ 5% din cei cu hepatită cronică C dezvoltă cancer hepatic.

Toate cele menționate fac ca România să fie a patra țară din Europa în clasamentul morților cauzate de afecțiunile hepatice.

În aceste condiții, nu este exagerat să afirm că ne paște o epidemie de hepatită, dacă nu luăm măsurile adecvate.

Populația României trebuie să fie informată cu privire la riscuri, metode de transmitere și tratament.

Avem o reală problemă de sănătate publică și numai noi o putem rezolva, prin programe coerente, adecvate realităților.

Cu regret, constat că, deși cifrele menționate sunt alarmante, doar 2% din cei afectați de virusurile hepatitei B sau C au acces la tratament.

În prezent, numărul pacienților cu hepatită C este de 4.200.

Numărul pacienților aflați pe lista de așteptare pentru hepatita C este de 5.400 și al celor pentru hepatita B este de 1.500.

Timpul mediu de așteptare a unui pacient pentru a beneficia de tratament este de 18 luni în cazul hepatitei C și de șase luni în cazul hepatitei B.

În majoritatea țărilor din Uniunea Europeană nu există liste de așteptare și pacienții au acces la tratament în mai puțin de o lună.

Majoritatea țărilor din Uniunea Europeană consideră hepatita C o problemă gravă de sănătate și au strategii bine puse la punct pentru eradicarea acestei boli.

De aceea am vrut, prin această declarație politică, să atrag atenția asupra unei situații extrem de grave, păstrată sub tăcere prea mult timp.

Sper ca, pentru o clipă, să ne gândim la noi și la cei de lângă noi și că vom ține cont, la discuția bugetară pentru 2010, de cele enumerate.

Senator Șerban Rădulescu, PD-L Cluj, și senator Georgică Severin, PD-L Prahova.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Vasile Ion (PSD+PC) - declarație politică despre Ziua Internațională a Democrației

Dau cuvântul domnului Ion Vasile, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, se pregătește domnul senator Cornel Popa, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Vasile Ion:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Începând cu anul 2008, la propunerea Adunării Generale a Națiunilor Unite, ziua de 15 septembrie este sărbătorită în întreaga lume ca Zi Internațională a Democrației.

În mod firesc, această zi are o semnificație specială pentru parlamente, instituții-cheie ale democrației, și, bineînțeles, pentru organizația lor mondială, Uniunea Interparlamentară (UIP), un for de prestigiu în care România este reprezentantă încă din 1892.

Contribuția Uniunii Interparlamentare și a membrilor săi la promovarea democrației reprezentative a dobândit deja o binemeritată recunoaștere la scară globală.

Viziunea UIP în domeniu reflectă ideea fundamentală că, deși existența unui parlament nu garantează automat democrația, în absența unui parlament nu poate exista democrație.

Este motivul pentru care, pe parcursul ultimelor decenii, UIP a participat activ, prin proiecte de asistență tehnică, la consolidarea instituțiilor parlamentare din peste 20 de țări în curs de dezvoltare.

Pentru ediția 2009 a Zilei Internaționale a Democrației tema aleasă de Uniunea Interparlamentară este "Democrație și toleranță politică", nu întâmplător, ci pornind de la constatarea că pretutindeni în lume lipsa toleranței ridică probleme în viața politică.

Prin natura ei, viața politică înseamnă și confruntări de idei, confruntări pe care instituțiile democratice le fac posibile.

Parlamentul are rolul de a aplana tensiunile, de a păstra echilibrul între cerințele contradictorii care își au izvorul în diversitate și de a permite reprezentarea adecvată a tuturor sectoarelor societății.

Toleranța în politică este un pion al democrației, este indispensabilă funcționării Parlamentului și ea trebuie pusă permanent în practică.

Invitând cele 153 de parlamente membre să marcheze această zi internațională, UIP dorește să aducă în prim-plan necesitatea dezvoltării unei culturi a toleranței la scara întregii societăți și, în particular, în viața politică.

Parlamentele lumii reunesc, la ora actuală, aproximativ 40.000 de membri.

De-a lungul anilor, nu puțini au fost cei care și-au riscat cariera și chiar viața pentru convingerile lor.

Uniunea Interparlamentară a pus la punct, încă din anul 1976, un mecanism unic în lume, Comitetul pentru drepturile omului ale parlamentarilor, care investighează astfel de cazuri.

Apărând parlamentarii împotriva abuzurilor, Comitetul apără, implicit, drepturile celor care i-au ales și instituția parlamentară.

În cei 33 de ani de activitate, Comitetul a examinat cazuri din peste 100 de țări, reușind, adesea, să obțină eliberarea unor parlamentari deținuți, reintegrarea lor în Parlament, anchetarea violențelor la care au fost supuși, urmărirea în justiție a autorilor acestora și alocarea unor compensații reparatorii.

Aș reaminti, cu această ocazie, că unul dintre cazurile examinate pe parcursul mai multor ani a fost cel al deputatului moldovean și, ulterior, membru al Senatului României, Ilie Ilașcu.

Nu lipsită de importanță este constatarea că, în anumite situații, încălcarea drepturilor omului ale parlamentarilor este rezultatul aplicării unor legi sau regulamente parlamentare deficitare și de-aici dimensiunea UIP pentru revizuirea și alinierea lor la instrumentele internaționale în materie.

Aș adăuga că cele mai multe abuzuri împotriva parlamentarilor, conform statisticilor Comitetului UIP, se manifestă prin excluderea nejustificată din viața politică, absența unui proces echitabil, arestarea și detenția pe baze arbitrare sau restricționarea nejustificată a libertății de expresie.

Se află însă în curs de investigație și cazuri de dispariție forțată, răpire, asasinat, agresiune și amenințare cu moartea, tortură și rele tratamente sau încălcări ale imunității parlamentare, ale căror victime sunt membrii de parlamente.

Stimați colegi, Toleranța politică înseamnă apărarea și respectarea regulilor democratice.

La nivelul Parlamentului, ea se referă la respectarea diferențelor de opinii politice, a mandatului fiecărui parlamentar în parte, inclusiv din perspectiva rolului partidelor politice și a măsurii în care impunerea unei linii de partid afectează exercitarea mandatului respectiv.

În acest an, UIP a realizat, în premieră, un sondaj pe tema toleranței politice, la care au participat circa 22.000 de persoane, inclusiv parlamentari din 24 de țări cu niveluri diferite de dezvoltare, de pe toate continentele și care, împreună, însumează 64% din populația lumii.

Majoritatea repondenților manifestă o îngrijorătoare lipsă de încredere în independența parlamentarilor și în posibilitatea lor de a vorbi liber în numele celor care i-au ales.

Prevalează convingerea că partidelor de opoziție li se oferă rareori sau numai din când în când șansa de a-și exprima opinia și de a influența politicile guvernamentale.

Măsura în care parlamentele reprezintă în mod real diversitatea politică și socială este pusă și ea sub semnul întrebării.

În linii mari, aceste percepții sunt valabile indiferent de regiune, sistem politic, grupe de vârstă sau gen.

România nu s-a numărat printre țările implicate în sondaj, dar cred că celebrarea Zilei Internaționale a Democrației 2009 poate fi și pentru noi o bună ocazie pentru a reflecta într-un spirit pozitiv asupra contribuției Parlamentului și a fiecăruia dintre noi la creșterea toleranței în societate și în politică, la măsurile pe care le putem lua în sprijinul unor relații mai solide și mai transparente ale Parlamentului cu Guvernul și cu cetățenii.

Vă mulțumesc.

Domnule președinte, Cu îngăduința dumneavoastră, trebuie să fac o remarcă.

Vreau să le mulțumesc celor 15 colegi prezenți în sală.

Tocmai vorbeam despre democrație, despre parlamente, despre modul în care în unele părți ale lumii parlamentele, aleșii națiunii sunt tratați într-un mod care nu înseamnă în niciun fel democrație.

Regret că aceste declarații politice nu sunt cu un auditoriu pe măsură, regret că din Parlamentul României au dispărut dezbaterile parlamentare pe legi, ca o obligație a fiecăruia dintre noi, regret că Parlamentul României este într-o situație pe care nu mi-o închipuiam în 1990.

Vă mulțumesc pentru atenție - constat că nici măcar presa noastră cea de toate zilele nu este prezentă - și cred că o invitație la meditație, pentru fiecare dintre noi, privind rolul Parlamentului în procesul democratic în România este absolut obligatorie.

Vă mulțumesc și îmi scuzați această intervenție.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Și eu vă mulțumesc, domnule senator.

Aveți perfectă dreptate, dar noi am bulversat, de fapt, programul nostru obișnuit de declarații politice, care era în ziua de luni. Știți care au fost evenimentele care ne-au împins la această soluție.

Și eu sper, ca și dumneavoastră, într-o refacere a ideii de dezbatere politică și de prezență a senatorilor în sală la acest moment.

Vă mulțumesc.

 
Cornel Popa (PNL) - declarație politică cu titlul Blocaj în instanțe

Dau cuvântul domnului senator Cornel Popa, din partea Grupului parlamentar al PNL, se pregătește domnul senator Gheorghe David, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

 

Domnul Cornel Popa:

Mulțumesc.

Prezenta declarație politică am intitulat-o "Blocaj în instanțe".

Stimați colegi,

Decizia magistraților de a boicota alegerile prezidențiale este una dintre cele mai grave din istoria recentă a României.

Ce mă sperie mai tare este faptul că nu știm încă dacă situația va intra în normalitate în curând, în ciuda negocierilor despre care s-a tot vorbit atât de mult în ultimele zile.

Actul de justiție este blocat, dar de la conducerea țării nu vine nicio soluție.

Este ca și cum la Palatul Victoria se lucrează în gol, iar de-acolo se întorc doar ecourile revendicărilor de tot felul.

Mai rău, președintele Băsescu pune paie pe foc și-i amenință pe magistrați cu arestarea pe loc.

Din 1 septembrie instanțele din Capitală și din țară refuză să judece alte cazuri decât cele privitoare la mandatele de arestare care expiră, plasamentul minorilor și răpirile internaționale.

Ce s-a rezolvat de la această dată și până acum? Nimic!

Oare s-au pierdut orice abilități de a dialoga și a negocia astfel încât să se ajungă la o rezolvare pe cale amiabilă? Sau intenționează Băsescu să instaureze dictatura, de teamă că va pierde alegerile?

Legea salarizării unice, cea care a nemulțumit judecătorii în asemenea măsură, trebuia să fie o soluție, nu un motiv al blocării activității atâtor categorii profesionale, iar președintele Băsescu trebuia să fie un mediator între cele două puteri ale statului amintite mai sus, așa cum îi cere Constituția României, și nu factorul principal al dezbinării naționale.

Cert este că până când acest conflict deschis nu se va rezolva au de suferit oamenii simpli, cei care-și pierd zilele pe holurile instanțelor de judecată, cei care-și puseseră ultima speranță la dreptate în magistrați.

În aceeași situație nefericită sunt și firmele care au pe rol procese de mii de lei sau de mii de euro și cărora nu le este indiferent dacă li se dă decizia curții acum sau în 2010.

Vorbim despre un volum uriaș de dosare nesoluționate în România blocată de criza din justiție.

Numai la Curtea de Apel Oradea sunt pe rol 4.648 de dosare, la 28 de judecători.

Lipsa banilor este acută în acest sistem: nu se trimit adrese din cauza lipsei banilor pentru taxele poștale, nu se plătesc datoriile la energia electrică și alte utilități.

Magistrații sunt în criză de mult timp, de fapt, dar acum s-a ajuns la un punct critic.

Este nevoie de o intervenție urgentă a ministrului justiției și libertăților cetățenești, altfel voi considera justificată cererea demisiei acestuia făcută de către procurorii bihoreni.

Ieri, 15 septembrie 2009, aceștia au decis nu numai să continue protestul lor, dar și să solicite plecarea ministrului Predoiu, pe care ei îl simt străin de problemele grave cu care se confruntă magistrații din România.

O poziția tranșantă se așteaptă și de la procurorul general al României cu privire la motivele protestului magistraților și la amenințările directe adresate judecătoarei Mona Pivniceru.

Sunt convins că, asemenea mie, și dumneavoastră, stimați colegi, luați contact săptămânal cu cei care v-au ales.

Ce le răspundeți celor care vă cer o mână de ajutor pentru că au procese în instanță, procese de care depinde viitorul lor?

Mă întreb cu groază ce vom face când medicii, nemulțumiți și ei de noua lege a salarizării, se vor hotărî să nu ne mai opereze.

Profesorii sunt deja la capătul răbdării.

România este, într-adevăr, blocată, iar dacă președintele Băsescu și Guvernul lui nu știu să ne scoată din blocaj, este timpul să lase locul altora mai pricepuți.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Mulțumesc, domnule senator.

 
Gheorghe David (PD-L) - declarație politică având ca titlu Pledoarie pentru calitate în învățământ

Îi ofer cuvântul domnului senator Gheorghe David, Grupul parlamentar al PD-L, urmează domnul senator Cseke Attila Zoltán, Grupul parlamentar al UDMR.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Gheorghe David:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori, Declarația mea este una, spun eu, normală în jurul datei de 15 septembrie 2009 și cred că, atâta timp cât va exista Parlament, vor putea fi făcute și declarații politice în jurul acestui important domeniu - învățământul.

Titlul declarației mele politice este "Pledoarie pentru calitate în învățământ".

Anul școlar abia a început, este al douăzecilea de la ieșirea României din tiparele ideologiei comuniste.

Consider că două decenii sunt suficiente pentru o scurtă trecere în revistă a reformelor făcute în sistemul nostru de învățământ de toate gradele, care nu au fost puține și, tocmai pentru că nu au fost puține, învederează faptul că ele nu au corespuns așteptărilor.

Noua Lege a educației naționale, pe care Executivul a promovat-o prin asumarea răspunderii guvernamentale în ziua de ieri, a stârnit numeroase controverse și nemulțumiri la toate nivelurile: politic, social, educațional.

Să nu uităm totuși că dorința autorilor ei de a fi acceptată se produce pe fondul crizei economice pe care o traversează România, de fapt mai toate țările din lume.

Conținutul ei nu putea să nu țină seama de aceste realități.

Dar nu asupra acestor aspecte mi-am propus să vă rețin atenția.

În ciuda sumelor alocate de la buget, considerate, pe bună dreptate, prea mici în raport cu cerințele, nu putem trece cu vederea și faptul că destinația lor s-a concretizat în dezvoltarea și modernizarea bazei materiale, în așa fel încât procesul educațional să fie cât mai aproape de obligațiile asumate odată cu admiterea țării noastre în Uniunea Europeană.

Întrebarea pe care suntem datori să ne-o punem este dacă toate aceste eforturi se regăsesc și în calitatea actului educațional, exprimată prin cunoștințele, deprinderile și comportamentul produsului final al acestui act - mă gândesc, desigur, la absolvenții de școli profesionale (de meserii), de licee, la absolvenții din rețeaua învățământului superior.

Cel mai bun și corect răspuns îl dau destinatarii acestor "produse", într-un cuvânt, angajatorii, indiferent că sunt privați sau de stat.

În această privință, sunt de notorietate aprecierile multora din rândul acestora, deloc măgulitoare, referitoare la corespondența dintre acumulările făcute de-a lungul anilor de școală, certificate prin diplome, și cerințele stabilite prin fișa postului scos pe piața muncii.

Acest lucru este cel mai bine dovedit de faptul că, atunci când angajatorul are neapărată nevoie de solicitant, îi cere acestuia să urmeze un curs intensiv de formare/specializare sau, dacă în portofoliul serviciului de personal teancul de cereri pentru angajare este consistent, existând astfel posibilități sporite de selecție, cel nepriceput este scos din schemă.

Toate acestea costă bani și timp irosit.

Există, apoi, categoria de absolvenți, de asemenea numeroasă, care fie nu-și află jobul potrivit celui înscris pe diplomă, fie refuză să accepte o încadrare mai modestă din punct de vedere al retribuirii, deși îi sunt prezentate perspectivele de promovare.

Despre alte aspecte privind calitatea actului educațional mă voi referi în alte declarații.

Mulțumesc. (Aplauze în sală.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Mulțumesc, domnule senator.

 
Cseke Attila Zoltán (UDMR) - declarație politică intitulată Despre necesitatea implicării statului în finanțarea proiectelor cu impact social

Îl invit la microfon pe domnul senator Cseke Attila Zoltán, Grupul parlamentar al UDMR, se pregătește domnul senator Adrian Țuțuianu, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Cseke Attila Zoltán:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Onorat Senat,

Declarația mea politică de astăzi este intitulată "Despre necesitatea implicării statului în finanțarea proiectelor cu impact social".

Necesitatea implicării statului în susținerea sistemului social nu mai este de mult o întrebare, ci, mai degrabă, o afirmație.

Indiferent pe care parte a eșichierului politic ne-am situa, cu toții suntem de acord că statul român trebuie să dezvolte și să implementeze programe și proiecte prin care să acorde finanțare și susținere celor care, din diverse motive, au nevoie de sprijinul comunității.

Indiferent de culoarea politică a guvernării, entitatea statală trebuie să dispună de pârghii și proceduri prin care să acorde asistență socială, în domenii diverse, pentru susținerea persoanelor nevoiașe.

Atunci când există fundații, asociații și societăți private de binefacere care doresc să-i ajute pe acești oameni, statul și societatea, în ansamblul ei, trebuie să dispună și să pună la dispoziția acestora mijloace eficiente, în principal financiare, prin care să susțină efortul acestora.

Un exemplu elocvent în ceea ce privește posibilitatea sectorului privat de a ajuta în acest domeniu este cel al Centrului social de la Sâniob, județul Bihor, administrat de Fundația Caritas Catolica.

La 45 de kilometri de Oradea, 43 de copii de toate etniile, ajunși în acest centru prin intermediul instituțiilor de protecție a copilului, și-au găsit un adevărat sens al copilăriei, dispunând de toate cele necesare pentru a-și găsi un rost în viață.

A fost înființată o casă pentru tineret și educație, iar o unitate de producție agricolă, o tâmplărie și un magazin ajută la asigurarea unor surse financiare pentru a acoperi costurile necesare funcționării acestui centru.

42 de angajați, în principal educatori, fac, zilnic, tot posibilul pentru ca acești copii să se poată bucura de anii copilăriei, să-și câștige o profesie și să pășească în viață cu un important bagaj acumulat în perioada tinereții.

Având în vedere faptul că, în prezent, la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene, nivelul cel mai ridicat al abandonului de copii este în România, implicarea instituțiilor responsabile în acest domeniu ar trebui să fie mult mai pregnantă și eficace.

Din păcate, sprijinul statului român pentru acest centru social este departe de ceea ce ar trebui să fie sau aș putea spune că este total nesemnificativ, ca să nu spun inexistent.

De fapt, toate aceste inițiative demne de toată lauda, prin munca desfășurată și obiectivele propuse, sunt complet uitate de instituțiile statului când vine vorba de sprijinirea acestora cu resurse financiare, astfel că și Centrul social de la Sâniob rezistă datorită sprijinului pe care-l primește de la fundații din Olanda, Germania și Austria.

Obiectivul declarat al acestora este acela ca acest centru să-și poată asigura în viitor, în mod independent, resursele financiare necesare funcționării instituției.

Fără implicarea instituțiilor statale, acest deziderat pare însă mai mult sortit eșecului.

Având în vedere numai faptul că preiau o importantă sarcină a statului, degrevându-l, practic, de obligația de a avea grijă de acești copii, centrele sociale de acest tip ar trebui să se bucure de susținerea financiară importantă a statului român, doar că la noi, fiind aproape totul pe dos, și în această materie lucrurile stau exact invers.

Lunar, funcționarea acestui centru necesită 100.000 de lei, din care statul acordă o susținere financiară de 3.686 lei, adică 3,6% din totalul surselor financiare necesare.

Stimați colegi, Dacă noi nu ne cunoaștem necesitățile și prioritățile proprii, vin alții să ne ajute.

La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc la Bazilica Romano-Catolică din Oradea, sub patronajul și în prezența ministrului afacerilor externe al Republicii Austria, domnul Michael Spindelegger, și al Abației Mănăstirii Benedictine din Melk, Austria, concertul de binefacere al Orchestrei Filarmonice din Austria "Spirit of Europe".

Dezideratul propus - acela de strângere de donații - a fost atins prin partitura acestei orchestre foarte tinere, compusă din 35 de muzicieni proveniți din diferite țări europene.

Ne-am amintit cu toții de obligația noastră, a tuturor, de a-i ajuta pe semenii noștri aflați la nevoie.

O undă de amărăciune a existat însă în această bucurie de a-i avea alături la acest concert pe înalții noștri oaspeți, în frunte cu ministrul de externe austriac, și anume aceea a implicării aproape inexistente a statului român în susținerea unor asemenea proiecte.

Este de neînțeles pentru mine, și cred că și pentru alții, de ce statul nu acordă un sprijin financiar atât de necesar pentru creșterea și educarea acestor copii care, pot afirma cu responsabilitate, au condiții foarte bune în asemenea centre sociale care nu numai că răspund unor nevoi ale societății, dar și preiau un segment important al obligațiilor statului în domeniul social.

Rog Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în mod expres pe domnul ministru Marian Sârbu, să elaboreze, cât mai rapid posibil, un program național de finanțare și sprijinire a acestor centre sociale la un nivel asemănător celui care privește copiii, bătrânii și alte categorii defavorizate, pentru a căror sprijinire statul acordă, prin diverse modalități și mijloace, resurse financiare.

Vă rog, domnule ministru, să luați în considerare această necesitate nu pentru că așa cere cineva din opoziție, nu pentru că cere un parlamentar, deși poate și acestea ar putea fi determinante, ci pentru că așa cere societatea modernă a secolului al XXI-lea, acestea sunt preocupările și așteptările societății, așa cer problemele sociale, principiul echității și responsabilității sociale și necesitatea recunoașterii muncii prestate.

Altfel, va trebui să așteptăm în continuare binefacerile altora - desigur, bine-venite și de apreciat -, în loc să ne facem, în principal, noi datoria față de noi înșine și față de semenii noștri.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Mulțumesc, domnule senator.

 
Adrian Țuțuianu (PSD+PC) - declarație politică având ca titlu Alfabetizarea - un pas spre civilizație

Îl invit la microfon pe domnul senator Adrian Țuțuianu, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC, se pregătește domnul senator Ovidius Mărcuțianu, Grupul parlamentar al PNL.

Vă rog să încercați să vă concentrați declarațiile politice, aceasta în sensul de a ne încadra în termenele fixate de Biroul permanent și de noi.

Vă rog. Aveți cuvântul.

 

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am marcat recent, în data de 8 septembrie 2009, Ziua Internațională a Alfabetizării, care adeseori a trecut neobservată, prezentând, din păcate, prea puțin interes pentru clasa politică, și asta pentru că nu are o miză electorală și nu este un contract cu multe zerouri din care să se poată câștiga ceva.

Lipsa de interes are însă și urmări.

Cifrele ne arată o realitate îngrijorătoare, în spatele căreia se află copii care nu au călcat pragul școlii, elevi nevoiți să renunțe la frecventarea cursurilor din cauza situației materiale și, de cele mai multe ori, tineri cu visuri spulberate.

Și pentru că vorbeam de cifre, să vedem ce ne spun acestea.

În România există peste 500 de mii de analfabeți.

Mai mult de jumătate dintre elevii cu vârsta de 15 ani din România citesc cu dificultate, după cum arată un raport emis de Consiliul Europei.

Totodată, media copiilor care se chinuiesc să parcurgă cursiv un text este de două ori mai mare în țara noastră decât media europeană.

Mergând mai departe, aflăm că în România aproape 20% din tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani nu au terminat decât 8 clase.

De asemenea, într-un top al abandonului școlar timpuriu, România se află pe locul trei, după Malta, care are o rată de 40%, și Spania, cu o rată de 30%.

România continuă să se situeze mult peste nivelul celor mai multe dintre statele membre sau care au aderat recent la Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de abandon școlar.

Recent, valoarea indicatorului pentru România a înregistrat 19,2%, spre deosebire de țări precum Slovenia, care a înregistrat 4,3%, Polonia, care a înregistrat 5%, Republica Cehă, care a înregistrat 5,5%, de toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, care au înregistrat 14,8%.

Numai unul din patru elevi din mediul rural a mers la liceu anul trecut.

Principalele cauze care duc la abandonul școlar sunt sărăcia și implicarea copiilor în muncile agricole.

Peste 70.000 de copii sunt obligați să renunțe la școală ca să poată munci din greu.

O treime dintre copiii obligați să muncească sunt analfabeți, 40% au un nivel redus al abilităților de scris și citit, iar unul din cinci astfel de copii nu a fost niciodată la școală.

Opt din zece copii care nu merg la școală sunt romi.

Să încercăm să vedem care este tabloul la scară mondială.

Nici aici cifrele nu arată încurajator, aproximativ 776 de milioane de adulți, în mare parte femei, nu au o deplină stăpânire a noțiunilor fundamentale pentru a scrie sau pentru a efectua calculele matematice; șaptezeci și cinci de milioane de copii nu frecventează școala.

Chiar și în rândul celor care sunt la începutul procesului de educație rata abandonului școlar este foarte ridicată.

În acest context, trebuie spus, rata de alfabetizare a adulților români, de 97,3%, plasează țara noastră pe locul 45 la nivel mondial.

De aceea, trebuie pus accent deosebit pe educație.

Este, de altfel, misiunea pe care vrea să o ducă la bun sfârșit PSD, care vine cu un pachet de legi menit să asigure un cadru coerent și stabil învățământului românesc.

Reforma propusă de Ecaterina Andronescu vine să așeze școala pe baze europene, reunind măsuri ce trebuie luate de urgență pentru ca cifrele de mai sus să nu se mai regăsească în statisticile viitoare.

Alfabetizarea nu înseamnă doar scris și citit.

În plus, ea se referă la respect, la posibilități și la evoluție.

În această zi vă adresez îndemnul de a promova alfabetizarea națională și de a o sprijini cu resursele necesare pentru a schimba ceva din realitatea deloc îmbucurătoare de astăzi.

De altfel, perioada 2003-2012 este declarată Deceniul ONU pentru alfabetizare, sub deviza "Educație pentru toți".

Fiecare dintre noi avem datoria de a transmite acest mesaj și de a garanta generațiilor care vor veni posibilitatea de a învăța.

Prin aceasta nu facem decât să le transmitem respectul pe care îl merită.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Ovidius Mărcuțianu (PNL) - declarație politică cu titlul De ce, doamnelor și domnilor de la putere?

Domnul Alexandru Pereș:

Îl invit la microfon pe domnul senator Ovidius Mărcuțianu, Grupul parlamentar al PNL, se pregătește domnul senator Dumitru Oprea, Grupul parlamentar al PD-L.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Ovidius Mărcuțianu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi, Declarația politică de astăzi se intitula "De ce, domnilor de la putere?" Un distins coleg mi-a făcut observație și am modificat titlul, și declarația politică se intitulează "De ce, doamnelor și domnilor de la putere?".

Am trecut de jumătatea anului 2009 mai mult fără speranță decât cu speranță, și în ce poate să spere omul, ce vrea în fond? Nimic altceva decât să o ducă mai bine, să i se dea un semnal, cât de mic, că acei indicatori economici, care se deplasează numai de sus în jos și care au făcut ca populația țării să fie cu peste 50% mai săracă decât în cea mai mizerabilă perioadă ceaușistă, să se reorienteze paralel cu abscisa și, apoi, să indice puțină creștere economică.

Această creștere, acum, după o tranziție care a înghețat, așa cum spuneam, speranțele și care a desființat, practic, nivelul de trai pentru cetățeanul de rând, nu mai are nicio relevanță pentru omul matur sau de vârsta a treia a cărui viață a fost deja epuizată fizic, psihic și intelectual în lagărul comunist, urmat de cel al tranziției.

Speranța la care mă gândesc acum, în 2009, este legată de viitorul copiilor și al nepoților noștri.

Nu caut acum vinovați pentru dimensiunile nivelului de trai și ale marasmului economic.

Ei sunt bine cunoscuți, o duc foarte bine mersi, iar cetățenii de rând îi tolerează cu o îngăduință caracteristică numai poporului român.

Îi știm, îi vedem cum sparg cu capetele și mâinile ecranele televizoarelor, vorbind despre patriotism și interes național, criticând întotdeauna pe alții și lăudându-se pe ei înșiși, dormind fără jenă, uitându-se plecați, tot fără jenă, în străinătate.

Ei sunt, îi pipăim, guvernanții de astăzi, care, adeseori, dau mâna cu noi, pentru ca, apoi - ca în personajele lui Caragiale -, să se spele repede pe mâini cu spirt.

O serie de întrebări și le-au pus românii în decursul tranziției fără să primească vreun răspuns.

Reproduc câteva dintre marile întrebări:

Cine a tras în cei peste 1.100 de români la Revoluție?

Ce a făcut și ce face celebra justiție română contra vinovaților care au furat și distrus industria și agricultura, înlocuind procesul de modernizare și creștere economică cu jaful organizat?

De ce România este singura țară din fostele țări centraleuropene comuniste care a reușit performanța de a-și înjumătăți bogăția națională, de a sărăci cu peste 50% populația țării și care a promulgat mizeria socială și umană?

Cât jaf mai trebuie practicat în România pentru ca actuala putere politică să-și umple buzunarele, burțile și conturile și să-și întoarcă, apoi, privirea spre cetățean și țară?

De cât timp mai este nevoie pentru a ne întoarce fața spre normalitate?

Domnule președinte, Stimați colegi, Am avut surpriza, zilele trecute, în calitate de parlamentar - aș trage un semnal de alarmă, așa cum a făcut distinsul coleg, domnul Vasile Ion -, să constat că se fac amendamente la legile inițiate de Guvern, ceea ce nu mi se pare normal.

Am ajuns ca în Parlamentul României să facem noi amendamente la legile propuse de Guvern.

Cred că trebuie să tragem un semnal de alarmă și să ne unim toți, indiferent de partidul din care facem parte, și să combatem acțiunea Guvernului împotriva Parlamentului României.

Închei: Domnule Guvern, ai un prim-ministru deștept și nevinovat, dacă nu puteți face nimic pentru români, lăsați-i în pace! Dumneavoastră cu binele, noi cu dezastrul?!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Mulțumim, domnule senator Mărcuțianu.

 
Dumitru Oprea (PD-L) - declarații politice: Atacați Guvernul atunci când nu va face reforme!; despre Scrisoarea deschisă a lectorilor din lectoratele de limba română din 25 de țări aflate în Europa, Asia și America

Dau cuvântul domnului senator Dumitru Oprea, Grupul parlamentar al PD-L, se pregătește domnul senator Titus Corlățean, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Dumitru Oprea:

Titlul declarației de astăzi este "Atacați Guvernul atunci când nu va face reforme!".

Sunt 20 de ani de când România trebuia să facă reforme structurale.

Dificultățile economice obiective sau diverși politicieni încremeniți în trecut au amânat mereu finalizarea acestor schimbări fundamentale pentru țară.

În mod paradoxal, poate, tocmai o altă dificultate economică - de data asta extrem de brutală - ne forțează să ducem la capăt reformele.

Concret, este vorba de învățământ, economie, sistemul de salarizare a bugetarilor și, ulterior, sistemul de reorganizare administrativă.

Profesorii trebuie să se adapteze la noile realități din educație, bugetarii să fie performanți și să se elimine aberațiile salariale din sistem.

S-au operat deja închideri de agenții guvernamentale, iar numărul de angajați la stat se restrânge.

Directorii de regii autonome, obișnuiți cu lefuri substanțiale, își pierd din avantaje, unii bugetari își văd locul de muncă în pericol, dispare șirul interminabil de sporuri salariale, pensiile astronomice vor coborî la limite normale, așa cum era de așteptat.

Toate aceste schimbări care afectează viețile a milioane de oameni sunt dificil de acceptat sau chiar foarte dureroase.

Mai mult, nemulțumirile sunt amplificate de duritatea crizei economice și de dificultatea găsirii unui alt loc de muncă în sectorul privat.

Dincolo de disputele dintre anumite categorii de salariați pentru indicatori de salarizare mai buni, Guvernul trebuie să explice mult mai bine care este rostul acestor schimbări făcute cu riscuri politice enorme și, cu atât mai mult, trebuie să explice clar de ce este atât de necesar să existe restrângerea de personal.

Lumea trebuie să știe cât se poate de clar unde au dus anii de populism și de inconștiență în administrarea economiei.

Finanțele țării sunt bolnave, sistemul bugetar nu mai poate fi alimentat cu bani ca până acum.

Am ajuns să plătim salarii și pensii din împrumuturi externe, să ne îndatorăm la niveluri nemaiîntâlnite.

Cei care au avut pe mână finanțele în anii de boom economic au tolerat cheltuielile publice absurde, au întreținut obezitatea sistemului de stat.

Abia criza ne-a trezit la realitate.

Românii trebuie să mai știe că Guvernul operează pentru a nu amputa.

Economia este un pacient cu plăgi multiple și grave.

Ani la rând, am cheltuit bani pe care, de fapt, nu-i aveam.

Sistemul bugetar a devenit tot mai ineficient și mai mare, o povară de nesuportat pentru sectorul privat.

Toate acestea s-au întâmplat sub privirea nepăsătoare a celor care acum fac liniștiți opoziție sau se prefac că sunt la guvernare.

Spunem că lumea este nemulțumită.

Sunt cei mulți, cu venituri mici, amenințați de concedieri și înghețări de salarii.

Mai sunt și cei puțini, cu salarii imense, speriați de pierderea lefurilor grase.

Nu în ultimul rând, sunt și partidele de opoziție sau de "semiopoziție", gata să capitalizeze iritarea oamenilor pentru campania electorală.

La toți aceștia care acuză interesat sau dintr-o teamă justificată duritatea ajutoarelor structurale Executivul actual trebuie să răspundă calm și hotărât: "Nu! Guvernul nu este nebun pentru că face reforme, ar fi nebun tocmai dacă nu le-ar face".

Vă mulțumesc.

Aș vrea să-mi dați voie să dau curs unui strigăt: "Scrisoare deschisă a lectorilor din lectoratele de limba română din 25 de țări aflate în Europa, Asia și America".

Pentru prima dată în istoria României de când ființează aceste lectorate, boțirea imaginii țării se face printr-o neinspirată politică a unui minister, în cazul de față Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, unde Institutul Limbii Române, practic, și-a făcut treaba până acum, implicit ministerul, pentru că sunt 38 de lectori străini, dintre care doar 4, în momentul de față, au primit ordinul de deplasare ca să-și mai continue activitatea în universități precum - nu le voi citi pe toate - Universitatea Sorbona, Universitatea din Milano, Universitatea din Torino, Universitatea La Sapienza din Roma, Universitatea din New Dehli, deci de pe toate continentele.

În momentul de față, acești oameni, la ora 23.00 azinoapte, au sunat în disperare:

Faceți ceva pentru noi!

Sunt 34 de lectori care așteaptă semnarea ordinelor de deplasare, pentru că universitățile, în cea mai mare parte a lor, și-au început activitatea la 1 septembrie, iar ei stau și umblă prin București.

Sunt profesori, dascăli universitari din toate centrele universitare ale României.

Este ceva ce nu mai pricepem.

Vreau să-i ajutăm.

Am vrea ca acești ambasadori ai limbii române și departamentele de limbă română să-și continue activitatea acum și pentru mulți ani.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Mulțumim, domnule senator.

 
Titus Corlățean (PSD+PC) - declarație politică având ca temă programele de refacere a rețelei de drumuri naționale

Are cuvântul domnul senator Titus Corlățean, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC, se pregătește domnul senator Mario Ovidiu Oprea, Grupul parlamentar al PNL.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Titus Corlățean:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimate colege,

Stimați colegi,

În ultima perioadă am asistat la o extrem de intensă dezbatere cu privire la cei care doresc progresul, prosperitatea în România, cei care doresc reforma statului și reforma, în general, și antireformiștii din România.

O nouă dezbatere cu o țintă falsă, pe fundalul unei campanii electorale care, parcă, nu se mai termină în această țară.

Discutând despre acest subiect, aș vrea să facem o referire foarte concretă la realități și la ceea ce discutăm în realitate.

Mă voi referi la un proiect concret, așa cum trebuie să facem, pentru interesul cetățenilor și comunităților pe care le reprezentăm în Parlament, mai precis o chestiune legată de, bineînțeles, infrastructură, pentru că în România infrastructura reprezintă un obiectiv strategic de dezvoltare și un obiectiv în care statul ar trebui să investească și banii proprii, și banii europeni.

Aduc aminte că în Programul de guvernare, la capitolul 13, se face o referire foarte clară la necesitatea programelor de refacere a rețelei de drumuri naționale, în același timp la realizarea Programului național "Centuri ocolitoare" și, nu în ultimul rând, la necesitatea reducerii constante a numărului de victime din accidentele de circulație.

În municipiul Săcele, pe care am onoarea să-l reprezint în Senatul României, municipiu care se află în imediata vecinătate a municipiului Brașov și care este străbătut de DN 1A Brașov- Vălenii de Munte-Ploiești și de DN 1 București-Brașov, principala arteră națională, avem de-a face cu o situație deosebit de gravă și care, din păcate, nu este singulară pe teritoriul României.

Municipiul Săcele nu are centură ocolitoare care să preia traficul autovehiculelor grele, camioane, tiruri, toate aceste autovehicule circulă prin mijlocul municipiului și afectează, evident, structura de rezistență a clădirilor și caselor localnicilor.

Mai grav este faptul că, din cauza lipsei centurii ocolitoare, acest municipiu, Săcele, ocupă nefericitul loc întâi în județul Brașov în ceea ce privește numărul accidentelor rutiere mortale.

Ce se întâmplă și unde ne aflăm în clipa de față?

În toamna anului trecut, cetățenii din acest municipiu mi-au solicitat sprijinul pentru un proiect de realizare a centurii ocolitoare mari a municipiului menționat.

Nu mai puțin de 3.000 de semnături, pe o petiție publică, au fost strânse, și ele, bineînțeles, au fost preluate de subsemnatul și transferate, cu speranță și entuziasm, către noul Guvern, apărut din alianța politică PSD+PC și PD-L, un guvern anunțat ca fiind doritor să facă foarte multe în domeniul infrastructurii.

Am făcut o interpelare, în februarie, în Parlament și am făcut demersuri constante pe această temă către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, de asemenea cu competențe în materie.

Ce răspunsuri am primit, ce am aflat și ce s-a întâmplat între timp este, într-adevăr, interesant, apropo de dorința de a schimba ceva în bine în această țară și de tema antireformiștilor.

Am aflat, mai întâi de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, că municipiul Săcele, din punct de vedere al accesării unor fonduri europene - și mă refer direct la primărie -, nu a depus niciun demers scris pe această temă.

O primărie care până în iunie 2008 a fost condusă de PNL, iar din iunie 2008 și până în prezent a fost condusă de PD-L - nici măcar nu mai are importanță, pentru că este vorba de un proiect pentru interesul comunității -, toate demersurile pe lângă acești primari au rămas veșnic fără ecou până în clipa de față.

Ce am aflat de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, pe de altă parte? Studiul de fezabilitate, care era bine făcut și terminat în 2008 și care trebuia doar să constituie baza pentru sursa de finanțare, a fost transformat, peste noapte, în studiu de prefezabilitate, s-a invocat necesitatea realizării altui studiu de fezabilitate, alți bani oferiți altor firme loiale, pentru a mai trece timpul peste un proiect care nu este al unui PSD-ist, ci este în interesul comunității locale.

Din mânecă a fost scos, ca de obicei, la capitolul șmecherii, un proiect mai mic, mai vivace, dar o alternativă care să fie fluturată în fața oamenilor, o centură mică ocolitoare care duce traficul din nou prin oraș, dar numai prin jumătate de această dată, nu prin tot orașul, dar ca să se poată spune că rezolvă problemele oamenilor.

Casele se crapă în continuare, accidente sunt în continuare în municipiul Săcele, dar important este că în luna octombrie se va tăia panglica, se va inaugura această centură ocolitoare mică în prezența unor fruntași de culoarea primarului care conduce urbea.

Ce am mai aflat? Că nu există nici entuziasm pentru a finaliza al doilea studiu de fezabilitate, deși suma nici măcar nu este prea mare în raport cu un astfel de demers.

Mai aflu însă că luna noiembrie este termenul-limită pentru a depune cererea de finanțare, pe baza studiului de fezabilitate - dacă ne ajută Dumnezeu să se termine -, pentru accesarea de fonduri europene, de exemplu prin Fondul european de dezvoltare regională, bani care sunt acolo, bine mersi, și așteaptă instituțiile românești și proiectele românești să vină și să-i ia.

Despre ce vorbim în această țară atunci când, cu fariseism, invocăm reformismul și antireformismul? Invocăm pe cei buni și arătăm cu degetul spre cei răi.

Atunci când discutăm despre proiecte concrete, ne interesează, mai degrabă, să punem asfalt subțire la Gherla, care să se crape imediat după ce se taie panglica, și mai puțin să facem lucruri concrete în interesul comunității.

Suntem în România anului 2009, cu o guvernare reformistă.

Aștept măcar de la divinitate, dacă nu de la instituțiile competente, să facă ceva, odată, în această țară.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Mario Ovidiu Oprea (PNL) - declarație politică cu titlul România - bâlciul deșertăciunilor

Are cuvântul domnul senator Mario Ovidiu Oprea, Grupul parlamentar al PNL, se pregătește domnul senator Nicolae Dănuț Prunea, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Mario Ovidiu Oprea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Distinși colegi,

Eu mi-am intitulat declarația politică "România - bâlciul deșertăciunilor".

Mi se pare că acest titlu ales pentru declarația mea politică este eufemistic față de realitatea cu care se confruntă românii de câteva luni încoace, mai exact de când, sub lozinca necesității reformării statului și îndeplinirii obligațiilor față de FMI, Guvernul PD-L-PSD, în traducere Guvernul Băsescu-Boc, îi conduce spre dezastru. Și pentru ca opera să fie completă, același Guvern a decis să-și asume, chipurile, răspunderea pentru câteva legi fundamentale a căror aplicare va influența, în mod direct și nefast, soarta câtorva generații de acum înainte, fiind vorba de educație, salarizare, reorganizarea instituțiilor publice.

Cu alte cuvinte, premierul Boc și echipa sa au hotărât să-și asume răspunderea în fața Parlamentului pentru a suplini lipsa unui real program anticriză care ar fi putut revigora, cât de cât, situația economică a țării.

După ce, la începutul mandatului, guvernanții și, nu în ultimul rând, șeful statului ne asigurau că în România nu există criză, Domniile Lor și-au petrecut un semestru acuzând vehement Guvernul Tăriceanu pentru așa-zise cheltuieli nesăbuite cu salariile și pensiile, după care s-au grăbit să perfecteze un acord cu FMI, deși acest lucru nu era foarte necesar.

După inflația de ordonanțe de urgență și după asumarea răspunderii pe Codul civil și Codul penal, cele două partide aflate la guvernare, profitând de apropierea campaniei electorale pentru prezidențiale, s-au lansat în atacuri reciproce, furibunde, aruncându-și unii altora acuzații.

În realitate, este vorba de un fals conflict, pentru că atât PSD, cât și PD-L încearcă să confiște un fel de discurs de opoziție pentru a capta, cât de cât, votul negativ, și toate acestea se petrec în timp ce în fiecare zi românii sunt amenințați ba cu concedierea, ba cu concediile fără plată, iar șeful statului, aflat de vreo 5 ani în campanie electorală, prins între o serbare câmpenească, o Sâmbra Oilor, o cașcavelă ori un dans țigănesc, privește cu mânie spre România muribundă și spre clasa politică incapabilă să-i grăbească sfârșitul.

Despre ceilalți, adică despre marea masă a cetățenilor acestei țări, nicio vorbă.

Ei nu contează decât în măsura în care sunt clienții unuia sau altuia dintre partidele aflate la guvernare sau în măsura în care pot fi transformați într-o masă de manevră aducătoare de voturi, la o adică.

Restul e tăcere.

Și ar mai fi ceva de adăugat.

Incertitudinea cu care se confruntă angajații României, mai cu seamă cei din sistemul bugetar, determină o lipsă de motivare a acestora și, pe cale de consecință, blocarea, practic, a oricărei activități.

Stimați guvernanți, Domnule premier Boc, În calitatea mea de senator al României, vă rog să vă concentrați asupra faptului că Parlamentul nu este subordonat Executivului, iar dumneavoastră, domnule Boc, nu ne puteți da pedepse asemenea Împăratului Roșu din poveste, și nici nu puteți transforma România din stat de drept în stat de drepți, așa cum spun și sindicatele.

Nu eludarea democrației este calea spre reformarea statului român.

Acum se explică de ce doriți să schimbați actualul Parlament cu unul unicameral, în primă fază, iar în a doua fază - de ce nu? - cu unul zerocameral, în cele din urmă fiind suficient doar un singur om cu un bici mai lung în mână, pe care să-l folosească el, prietenii și prietenele lui.

Superficialitatea pachetului de legi despre care pretindeți că vor reforma statul român a fost constatată și de Consiliul Legislativ, care ne-a avertizat asupra faptului că legile educației, salarizării și restructurării agențiilor conțin numeroase "erori, dezacorduri gramaticale, articole indicate greșit, precum și titulaturi de instituții altele decât cele reale".

Inutil să vă mai reamintesc că, deși nu sunt obligatorii, observațiile Consiliului Legislativ, făcute în virtutea normelor de tehnică legislativă stabilite prin Legea nr. 24/2000, trebuie luate în considerare.

Aș dori să închei amintind că prestigioasa publicație "The Wall Street Journal", ca și un recent sondaj "Gallup"

constatau, zilele trecute, că guvernul de centru-dreapta din Bulgaria a înghețat salariile și pensiile, a stopat proiectele costisitoare de investiții guvernamentale.

Nu spun că a făcut bine sau rău, dar toate acestea le face fără să fi încheiat un acord cu FMI, deci fără să-i fi îndatorat pe bulgari, iar cota de încredere a Guvernului bulgar este de 75%.

Din nou, la ei se poate, la noi, nu!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Nicolae Dănuț Prunea (PSD+PC) - declarație politică având ca titlu Piața de capital - între starea de fapt și proiectul de modificare a legislației proprii

Are cuvântul domnul senator Nicolae Dănuț Prunea, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC, se pregătește domnul senator Liviu Pașca, Grupul parlamentar al PNL.

Scurt, 3 minute, vă rog, domnule senator, pentru a ne încadra în timp.

 

Domnul Nicolae Dănuț Prunea:

Declarația politică are titlul "Piața de capital - între starea de fapt și proiectul de modificare a legislației proprii".

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Recent, Guvernul României a trimis Parlamentului spre analiză și aprobare proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative, prin care se modifică legislația instituțiilor cu atribuții de supraveghere, altele decât BNR, și anume Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Cred că o dezbatere publică a modificărilor propuse nu poate fi decât utilă în această perioadă în care s-a dus la paroxism desconsiderarea necesității schimbului liber de idei prin instituționalizarea procedurii asumării răspunderii guvernamentale.

Eu, ca parlamentar, nu pot decât să fiu de acord cu reglementările privind independența politică și autonomia financiară a reglementărilor din sectorul financiar.

În sine - subliniez, în sine -, o astfel de cerință nu poate duce decât la întărirea capacității de supraveghere și control în toate sectoarele financiare, iar Banca Națională a României a demonstrat că numai în acest fel sistemul devine mai eficient, mai sigur și mai sustenabil.

Dacă mergem mai departe cu analiza, trebuie să arătăm că independența politică și financiară a reglementărilor înseamnă că ei urmează să-și stabilească singuri politicile și nivelul de remunerație, că procesul de selecție și demiterea personalului acestor instituții nu sunt stabilite prin decizie politică, ci sunt condiționate de competențele tehnice ale celor vizați să lucreze în cadrul acestora și că ei urmează să beneficieze de protecție legală pentru acțiunile întreprinse, iar bugetul acestor instituții nu mai este stabilit de Parlament.

Cunoscând, din activitatea mea curentă și din literatura de specialitate, situația de pe piața financiară, îndeosebi pe cea de pe piața de capital, pot afirma, în cunoștință de cauză, că drepturile acestor instituții ar deveni, în urma modificărilor preconizate, copleșitoare, exagerate față de capacitatea lor, dovedită până în prezent, de a-și îndeplini sarcinile prevăzute de lege.

Descopăr și relev cu toată răspunderea o incompatibilitate între prevederile proiectului de act normativ și modul în care CNVM și-a etalat competențele de supraveghere a pieței și și-a manifestat, în disprețul valorilor specifice unui stat democratic, puterea în exercitarea atribuțiilor și în stabilirea retribuției cuvenite propriului personal.

A devenit un fapt cunoscut, conștientizat la nivel de stradă, că actuala conducere a CNVM nu și-a îndeplinit nici pe departe obiectivele fundamentale prevăzute de lege, cum ar fi: crearea și menținerea cadrului necesar dezvoltării piețelor de instrumente financiare, întăririi încrederii în aceste piețe, asigurarea protecției investitorilor împotriva practicilor frauduloase, incorecte și de manipulare, asigurarea funcționării corecte și, mai ales, transparente a pieței bursiere.

Se cunoaște chiar și de către ultimul lucrător din piața de capital că unii membri ai conducerii CNVM au fost cercetați penal pentru fapte proprii săvârșite anterior obținerii acestor înalte funcții, că alții au avut strânse legături cu cei care au săvârșit fapte frauduloase în piață, că pregătirea profesională a unora dintre ei nu are nicio legătură cu activitatea care li se cere să o desfășoare în această înaltă instituție.

Or, în aceste condiții, a prevedea în statul CNVM că "membrii CNVM nu răspund civil sau penal, după caz, pentru faptele lor", că "numirea se face pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului", că "revocarea din funcție se face în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului", adică într-un mod aproape imposibil de înfăptuit, induce un risc nejustificat și reprezintă o dovadă supremă a necunoașterii segmentului de realitate ce se presupune a fi reglementat prin noi prevederi ale legii.

Acesta devine de-a dreptul periculos prin prevederea cuprinsă în proiect, că, în îndeplinirea atribuțiilor, atât membrii, cât și personalul CNVM nu vor solicita sau primi instrucțiuni de orice natură de la nicio altă instituție sau autoritate publică. Și pentru ca liberul arbitru să fie mai mare decât și-au imaginat până și comisarii sovietici că ar putea obține cândva, undeva în proiectul de lege este prevăzut că raportul său anual de activitate, care cuprinde activitățile CNVM, raportul anual de audit financiar și execuția bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul precedent vor fi dezbătute în ședința comună a Camerelor Parlamentului fără a fi supuse votului.

În această împrejurare, Parlamentul va fi pus în situația de a se rezuma la a lua notă despre ce a decis și a făcut un individ sau mai mulți într-un domeniu public de mare importanță socială, care, în condiții normale, nici nu ar fi avut dreptul să intre pe poarta acestei prestigioase instituții.

Prin urmare, realitatea imediată - în speță, structura personalului, mentalitatea acestuia și procedurile folosite în CNVM - nu este pregătită să onoreze modificările legislative propuse de Guvern la sugestia Uniunii Europene.

Pentru ca aceste măsuri să poată fi adoptate, acum sau mai târziu, instituția în cauză trebuie pregătită, iar pregătirea se cuvine a fi începută cu numirea în conducerea ei a unor indivizi cu predispoziții morale și cu posibilități profesionale adecvate noilor drepturi și responsabilități preconizate a li se atribui.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Și eu vă mulțumesc, domnule senator.

 
Liviu Titus Pașca (PNL) - declarație politică intitulată S.O.S. situația polițiștilor!

Domnul senator Liviu Titus Pașca, Grupul parlamentar al PNL, urmează domnul senator Gheorghe Pop, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

Trei minute, vă rog, pentru fiecare dintre cei doi senatori.

 

Domnul Liviu Titus Pașca:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică am intitulat-o "S.O.S. situația polițiștilor!".

Orice om de bună-credință din această țară constată, cu mâhnire, că, în ultimele luni, România pare să fi devenit scena unor filme cu gangsteri.

Aproape zilnic aflăm că au avut loc spargeri sau tentative de spargere a unor bancomate, atacuri violente asupra unor case de schimb valutar sau atacuri asupra polițiștilor.

Pentru aceia dintre noi care am sperat ca aceste fenomene să fie sensibil diminuate mai ales după ce țara noastră a devenit membră a Uniunii Europene, ceea ce se întâmplă astăzi, sub oblăduirea unui președinte care îi amenința pe corupți și infractori cu țepele și a unui ministru de interne care, la instalare, anunța începerea cruciadei împotriva clanurilor de interlopi și promitea că va câștiga lupta cu infractorii, este, pur și simplu, stupefiant. Și, pentru ca tabloul să fie complet, domnul ministru Nica, în pofida protestelor din ultimele luni ale polițiștilor, confruntați cu suspendarea plății orelor suplimentare și cu lipsa banilor pentru compensarea chiriei, a decis că trebuie modificată grila de salarizare și că trebuie să-i trimită pe aceștia în concedii fără plată.

Curată reformă a Poliției!, ar spune Caragiale.

Mai mult decât atât, la începutul mandatului, domnul ministru Nica îi asigura pe cetățenii României că vor fi angajați 2.000 de polițiști pentru a crește gradul de siguranță și ordine națională, cu alte cuvinte pentru ca infracționalitatea să mai scadă.

Care este situația în prezent? Așa-zisul program anticriză al Guvernului Boc a determinat Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Administrației și Internelor să riposteze la deciziile guvernanților privind noua grilă salarială și să decidă închiderea posturilor de poliție după terminarea programului de lucru de opt ore.

Trebuie să fac precizarea că peste 150 de posturi de poliție din țară au doar un singur agent încadrat, iar, la nivel național, polițiștii au de primit bani pentru circa 500.000 de ore suplimentare.

În acest timp, potrivit unei recente informații de presă, spărgătorii de bancomate fac glume pe seama prestației televizate a ministrului administrației și internelor Nica, pe care îl ridiculizează. Și tot în acest timp, grupurile interlope, cei care reprezintă crima organizată, profită de haos și se regrupează.

Vă atrag atenția că această constatare nu este câtuși de puțin lipsită de temei.

După cum observați cu toții, în ultimele zile, România pare să fi devenit teatrul unor acțiuni de jaf armat executate de grupuri organizate.

Parcă ne aflăm într-un film polițist în care victimele sunt cetățenii țării, iar actorii sunt indivizi mascați care atacă magazine de bijuterii, transporturi bancare și forțe de ordine, deopotrivă.

Întrebarea care se pune este: cine face regia?

Stimați colegi, Dacă guvernanții noștri și ministrul de resort nu se hotărăsc să pună capăt degringoladei, beneficiarii acestei situații vor fi, cu siguranță, infractorii, iar perdanții, ca de obicei, cetățenii României, plătitori de taxe și impozite, care nu se mai simt în siguranță nici în propriile locuințe.

La ora actuală, practic, țara pare neguvernată și, atunci, vă întreb: oare unde vreți să duceți România, domnilor guvernanți? Spre haos total?

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Mulțumesc, domnule senator.

 
Gheorghe Pop (PSD+PC) - declarație politică având ca temă începutul anului școlar 2009-2010

Are cuvântul domnul senator Gheorghe Pop, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC, se pregătește ultimul vorbitor, domnul senator Paul Ichim, Grupul parlamentar al PNL.

 

Domnul Gheorghe Pop:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică se referă la începutul anului școlar 2009-2010.

Dragi colegi,

Privesc cu îngrijorare faptul că și anul acesta, la 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, data de 14 septembrie, care anunță începutul anului școlar, ne aduce vești alarmante din domeniul învățământului.

Cadrele didactice, chiar și elevii așteaptă începerea noului an școlar cu teamă și incertitudine.

Toți știm că profesia de dascăl nu este una obișnuită.

Pentru a fi dascăl trebuie să ai foarte multe calități, de la cele de dăruire, până la cele de vocație, și cunoștințe propriu-zise, care, însumate, să ducă la formarea unui cadru didactic bun.

Este o profesie de elită și tocmai de aceea profesorul trebuie să aibă un statut social demn în societate, pentru că el, dascălul, este cel care, până la urmă, formează și modelează caractere.

Or, aceste caractere, elevii, au în vedere inclusiv modul în care un cadru didactic se prezintă.

Cadrul didactic reprezintă un model pentru elevi din toate punctele de vedere, de la ținută și până la demnitate, pe care el ar trebui să le aibă.

Acest lucru, inevitabil, este conferit și de salarizare.

Întreaga clasă politică, actualul Guvern, noi toți trebuie să înțelegem că, fără o salarizare decentă care să motiveze cadrele didactice să intre și să rămână în sistem, n-o să se poată ajunge niciodată la un învățământ de calitate.

Ar trebui să se ia în considerare toate exemplele din Uniunea Europeană, unde se are în vedere, în primul rând, o salarizare corespunzătoare.

N-aș vrea să cred că Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice este praf în ochi care se aruncă salariaților din învățământ ca să-i determine să nu iasă în stradă, din cauza faptului că educația este o prioritate națională.

Dacă fiecare an școlar începe cu o grevă a profesorilor, mă întreb dacă, într-adevăr, educația are un astfel de statut.

An de an, profesorii se luptă pentru drepturile lor, apelând la greve, la amenințări cu greva, la orice mijloace care ar putea să le facă dreptate, dar nu se întâmplă totuși acel ceva care să limpezească situația și să închidă nemulțumirile vechi.

Dragi colegi, Am rugămintea de a ne îndrepta fața cu mai multă responsabilitate spre școală. Școala, învățământul de astăzi reprezintă viitorul nostru.

Trebuie să avem grijă de copiii noștri, trebuie să ne pese și să depunem toate eforturile să facem școlile să fie un adevărat izvor de cunoaștere de unde tinerii să pornească în viață cu încredere și speranță.

Dascălii trebuie să aibă acel statut care să-i determine să transmită tainele învățăturilor lor cu dragoste și dăruire, fără alte frământări.

Nu se poate ca toate rezultatele, toate performanțele obținute în învățământul românesc să nu fie luate în considerare și să fie umbrite.

Ele trebuie fructificate, înmulțite, îmbogățite an de an.

N-aș vrea să închei această declarație fără să mulțumesc oamenilor școlii pentru tot ceea ce fac zi de zi, pentru toată dăruirea lor, toată abnegația și tot efortul pe care îl depun zi de zi și să le doresc un an bun, multă sănătate, putere de muncă și mult succes!

Mulțumesc.

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Și noi vă mulțumim, domnule senator.

 
Paul Ichim (PNL) - declarație politică având ca titlu Ziua Internațională a Alfabetizării și realitatea românească

Ultimul vorbitor, domnul senator Paul Ichim, Grupul parlamentar al PNL.

Adresez liderilor de grup rugămintea să colaboreze cu prezidiul pentru a forma cvorumul de lucru, ca să putem trece la punctul 2.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Paul Ichim:

Cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, subsemnatul.

Față de colegul Ion Vasile, care a avut dreptate când a spus că noi nu suntem prea vorbăreți și poate avem de spus ceva real, și nu ne prea auzim unii pe alții, am un dubiu că aș fi audiat mai bine decât Domnia Sa, deoarece sala este un pic mai plină.

Am să fiu mai scurt, cel puțin din două motive: primul - subiectul a fost dezbătut de doi distinși colegi de-ai mei mai înainte și al doilea - doar n-o să ne apucăm noi, atâția senatori, să vorbim mai mult decât a ținut discursul prezidențial, cu toate că avem puncte diverse.

Și un răspuns unui distins coleg al nostru care zicea că: "opoziția asta este o semiopoziție".

După punctele dezbătute de opoziție, eu zic că este "multiopoziție!"

Despre ce este vorba? Tot despre învățământ.

Un coleg de-al meu a prezentat datele statistice foarte bine.

Se pare că am avut aceeași sursă de informație.

O singură completare aș face, dacă-mi permite Domnia Sa, un termen pe care l-am învățat și eu recent și de care am rămas surprins: analfabetismul funcțional.

Uniunea Europeană, în 2008, ne avertizează că avem 53% din adolescenți cu analfabetism funcțional.

Ce înseamnă asta? Știu să citească un text, dar nu știu să interpreteze, nu știu să înțeleagă instrucțiuni, nu înțeleg semnele de circulație, nu înțeleg un test.

Suntem pe primul loc în Europa, după noi, bulgarii, cu 51%, și asta după două decenii de aceleași marote de care, vă spun cinstit, ca simplu cetățean al nației acesteia, m-am plictisit.

Tot reformă, relansare, modernizare, marketing, upgradare... Și am upgradat încât avem 53% din adolescenți cu analfabetism funcțional.

Probabil de aici a venit și declarația, poate nefericită, pe datele acestea oferite de Uniunea Europeană, a președintelui Băsescu, care a spus: "scoatem tâmpiți din școală".

Acesta este un învățământ pe care l-am adus unde l-am adus.

Și acum să vă spun.

Poate declarația e tardivă, după 8 septembrie, când a fost "Ziua luptei împotriva analfabetismului", dar se aranjează bine cu asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educației naționale.

Am avut o plăcere, de acum masochistă, de a scoate la imprimantă acest pachet legislativ și de a mă scufunda cât de cât în el.

Să știți că era să mă înec, dar am ieșit rapid la suprafață. 300 de pagini!

Dacă-mi spune cineva din sala asta că a avut curiozitatea să verifice legislația europeană, de exemplu "Legis France" - că noi facem tot felul de referiri francofone -, și că a găsit în legislația franceză o lege de 300 de pagini, eu sunt gata să plec acasă.

Citiți expunerea proiectului de lege... colegii mei care lucrează în învățământ și, mai ales, cei care sunt specializați în litere.

Am citit câteva fraze în care au răsturnat aceleași cuvinte și, la urmă, am stat și m-am gândit: măi, nu sunt analfabet funcțional? Ce au vrut să spună în expunerea aceasta de motive? Nu am înțeles-o.

După aceea, m-am dus frumos la ceea ce mă interesează, la învățământul medical.

Ce facem? Zicem că facem un învățământ nemaipomenit de bun.

Ce am făcut în România? Concluzia mea, după două decenii, am exportat două lucruri foarte bune, infracționalitate și o anumită etnie, și am făcut un lucru excepțional, la care suntem pe primul loc în lume: producția de diplome universitare, oameni care nu știu meserie după ce termină facultățile.

Lăsăm la aprecierea Guvernului, din an în an, să scoată lista cu facultăți acreditate și autorizate.

Scoatem politicul din învățământ, dar, dacă avem pilă bună la partidul de guvernământ, că dă bine pe plan local, facem imediat o facultate.

Facem facultăți de medicină - că aici mă doare -, facem facultăți de farmacie care organizează admiterea fără hotărâre de guvern, facem facultăți de stomatologie fără bază tehnică, dar e bine să ai pilă la partidul de guvernământ, scoatem profesori universitari fără studii științifice de rigoare care să susțină gradul de profesor universitar și scoatem foarte mulți absolvenți de medicină.

Surprinzător, față de vremea noastră - și cred că sunt de acord colegii mei care sunt specializați în medicină -, avem din ce în ce mai multe facultăți de medicină și din ce în ce mai puțini absolvenți care știu medicină adevărată, iar cei care știu medicină adevărată pleacă pe capete din țară.

Cam acesta este adevărul despre învățământ.

Îmi pare rău...

O singură concluzie, care, recunosc, nu e patentul meu, e patentul colegului de la Camera Deputaților, a spus foarte bine: "ne-au trebuit două decenii ca să ne întoarcem la bacalaureatul pe care l-am dat noi".

Frumoasă reformă!

Restructurare! Jos cu semiopoziția! (Textul integral al declarației politice a domnului senator Paul Ichim se regăsește la paginile 22-23.)

 
 

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
 

Stimați colegi, Au luat cuvântul 14 colegi senatori.

Au depus, la secretariatul ședinței, declarații politice domnii senatori: Dorel Constantin Vasile Borza, Iulian Urban, Mihai Niță, doamna senator Elena Mitrea, domnul senator Alexandru Cordoș, doamna senator Doina Silistru, domnul senator Marian Cristinel Bîgiu și domnul senator Emilian Valentin Frâncu.

Au depus interpelări la secretariatul ședinței noastre domnul senator Traian Constantin Igaș, domnul senator Dumitru Oprea, domnul senator Iulian Urban, domnul senator Gheorghe David, domnul senator Dan Voiculescu, domnul senator Alexandru Cordoș, domnul senator Emilian Valentin Frâncu, domnul senator Cornel Popa, domnul senator Marian Cristinel Bîgiu, domnul senator Marius Petre Nicoară, domnul senator Liviu Titus Pașca, domnul senator Vasile Nedelcu și domnul senator Varujan Vosganian.

De asemenea, au depus întrebări adresate Guvernului domnii senatori Constantin Traian Igaș, Dorel Constantin Vasile Borza, Dumitru Oprea, Iulian Urban, Gheorghe David, Gheorghe Saghian, Gavril Mîrza, Emilian Valentin Frâncu și Cseke Attila Zoltán.

 
 

Următoarele declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de senatori la secretariatul ședinței:

 
Dorel Constantin Vasile Borza (PD-L) - declarație politică cu titlul Învățământul românesc - un nou început (declarație politică neprezentată în plen)

Domnul Dorel Constantin Vasile Borza:

Declarația politică este intitulată "Învățământul românesc - un nou început".

Noul an școlar a început în condiții normale, probabil spre dezamăgirea unora care doreau o bulversare a sistemului educațional doar din rațiuni politico-electorale.

Ca o mare coincidență, aproape simultan, Cabinetul Emil Boc și-a asumat în Parlament răspunderea guvernamentală pentru trei legi, printre care și Legea educației naționale.

Este vorba despre un act legislativ care are menirea de a schimba în mod fundamental un sistem care privește în mod direct viitorul României.

Noua lege are mai multe prevederi care vor avea darul să reformeze din temelii procesul educațional, pe alocuri prăfuit.

Da, ne-am lăudat tot timpul cu sistemul de învățământ din România, ne-am lăudat cu olimpicii noștri, dar trebuie să recunoaștem cu toții că acest sistem educațional nu mai ține pasul cu cerințele moderne din cadrul Uniunii Europene.

Prin urmare, era absolut obligatoriu ca acest sistem, amorf în multe componente, să fie reformat.

Or, acest lucru l-a reușit domnul prim-ministru Emil Boc prin asumarea răspunderii pe această lege, demonstrând o reală voință politică.

Prevederile legii sunt cunoscute, în general, așa că nu voi insista decât cu puține exemple.

Astfel, curriculumul școlar este axat pe cele opt competențe agreate de Uniunea Europeană.

Este, realmente, o reformă pe fond, procesul de învățământ se va muta, în mod categoric, de pe latura cantitativă pe cea calitativă.

Copiii se vor transforma din roboții care memorează cantități mari de informații - pe care foarte repede, probabil, le vor și uita - în elevi care își vor dezvolta, astfel, spiritul creativ.

Constituirea bibliotecii școlare virtuale, prin care fiecare elev va avea acces la toate sursele de învățare în format digital, se încadrează pe aceeași linie a modernității și reformei radicale.

Aceeași lege prevede și modul de finanțare a învățământului după o schemă modernă și eficientă.

Un rol important îl vor avea consiliile de administrație ale școlilor, care vor eficientiza modul de conducere al acestora.

Un element extrem de important este și depolitizarea directorilor de școli.

PD-L a fost acuzat de politizare excesivă a funcțiilor din administrație, dar și a școlilor.

Iată că PD-L are voința politică de a depolitiza acest sistem.

Este drept, acest lucru nu pare deloc a fi pe placul colegilor din PSD, care, în județele unde au oameni în fruntea inspectoratelor școlare, au excelat în schimbarea directorilor de școli pe criteriul de carnet de partid.

Schimbări fundamentale se vor produce și în cadrul învățământului universitar.

De amintit, de exemplu, este că vârsta de pensionare este cea potrivit legii, adică 65 de ani.

Acest lucru va permite o mai rapidă afirmare a tinerilor în mediul academic.

Tot în acest sens, se vor elimina condițiile de vechime pentru ocuparea pozițiilor didactice din învățământul superior.

Criteriile care vor conta de acum înainte vor ține exclusiv de performanțele academice.

Înființarea Registrului matricial unic, o bază de date electronică cu toți studenții de la toate universitățile acreditate, va face transparent traseul lor educațional și va împiedica falsificarea diplomelor.

Am enumerat, pe scurt, doar câteva elemente dintr-o lungă listă care are menirea de a schimba fundamental învățământul din România.

Asumarea răspunderii Guvernului pe această lege este, în consecință, un demers extrem de important și de viguros, într-o viață politică în care parcă se vorbește prea mult și se face prea puțin.

Închei cu speranța că aliații noștri din PSD vor realiza, într-un final, importanța acestui moment și vor renunța la vociferările electorale, pentru a susține proiectul Guvernului.

Iulian Urban (PD-L) - declarație politică având ca subiect unele aspecte privind justiția din România (declarație politică neprezentată în plen)

Domnul Iulian Urban:

La acest moment, există o singură cale pentru rezolvarea problemelor din justiție: dialogul.

Acesta se poate iniția, iar PD-L este conștient de importanța Pactului Național pentru Justiție.

Angajat în reformarea întregului sistem statal românesc, PD-L va fi vârful de lance în acțiunea de analiză, discutare și luare a deciziilor pentru o justiție europeană în România.

Suntem dispuși să discutăm cu reprezentanții magistraților din România, și mă refer aici la liderii tineri care reprezintă noua generație de magistrați, cei care cu adevărat duc greul sistemului și resimt greutățile și insuficiența resurselor necesare realizării actului de justiție în condiții de decență.

Înțelegem să ne delimităm ferm de anumiți reprezentanți ai magistraților care, la acest moment, împing judecătorii și procurorii în zona jocurilor politice și a intereselor unui partid politic angrenat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale.

Este regretabil faptul că se încearcă compromiterea și decredibilizarea revendicărilor magistraților prin acțiunea unor lideri care sunt evident influențați politic.

Democrat-liberalii își asumă responsabilitatea pentru derularea Pactului Național pentru Justiție, însă, întrucât acest lucru se poate realiza doar printr-un dialog susținut, recomandăm realizarea unui calendar clar și concret de discuții cu asociațiile profesionale ale magistraților, întoarcerea urgentă a magistraților în sălile de judecată.

Orice zi în care anumiți lideri îndeamnă la continuarea grevei înseamnă tot atâtea șanse procentuale reduse ca magistrații să primească deschidere în zona politică.

Amintim faptul că cei care acum împing anumiți lideri ai magistraților către implicarea în campania electorală au condus această țară în ultimii 20 de ani, răstimp în care nu numai că nu au rezolvat nimic din problemele acute ale justiției, ba chiar le-au adâncit, având interesul direct să submineze independența puterii judecătorești.

Cred că asupra acestui lucru trebuie reflectat cu adevărat de către fiecare judecător și procuror care va participa la adunările generale de la sfârșitul acestei săptămâni.

PD-L vrea să facă reformă și o demonstrează, însă trebuie să fim sprijiniți, înțeleși și susținuți, ca să putem, la rândul nostru, să determinăm întreaga clasă politică să se mobilizeze în sprijinul justiției românești.

Personal, voi sprijini activ noua generație de magistrați și liderii tineri care au demonstrat faptul că sunt dedicați reformei justiției din țara noastră.

Mihai Niță (PD-L) - declarație politică având ca titlu 16 septembrie - Ziua Internațională a Stratului de Ozon (declarație politică neprezentată în plen)

Domnul Mihai Niță:

Declarația politică este intitulată "16 septembrie - Ziua Internațională a Stratului de Ozon".

Protejarea stratului de ozon constituie o problemă de importanță majoră pentru planetă, de aceea, la 16 septembrie, începând cu anul 1995, se aniversează Ziua Internațională a Stratului de Ozon.

Această zi a fost stabilită de către Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), pentru a comemora data din 1987 când a fost semnată prima convenție ecologică mondială, denumită Protocolul de la Montreal, prin care cei 191 de semnatari și-au propus reducerea masivă a emisiilor de gaze care atacă statul de ozon.

Încă din 1970, măsurătorile efectuate pentru determinarea cantității de ozon au înregistrat scăderi ale acesteia.

Ca urmare, s-au inițiat întâlniri internaționale sub egida Națiunilor Unite și Organizației Mondiale a Meteorologiei.

Acestea au determinat adoptarea Convenției de la Viena pentru protecția stratului de ozon, în anul 1985, și a Protocolului de la Montreal, urmat de amendamentele sale.

În tratatele încheiate sunt precizate substanțele care distrug stratul de ozon și programele de control legal și de interzicere a acestora.

Prin Legea nr. 84 din decembrie 1993, România a aderat la Convenția privind protecția stratului de ozon, adoptată la Viena, și la Protocolul privind substanțele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal.

Stratul de ozon, care se găsește în atmosferă la o distanță de 16-32 kilometri de la suprafața pământului, joacă un rol crucial în protejarea vieții la suprafața planetei împotriva radiațiilor dăunătoare provenite de la soare (razele ultraviolete B din radiația solară, radiație foarte periculoasă pentru organisme, provocând cancerul pielii, cataracte etc.).

În 1980 s-a descoperit că statul de ozon este vulnerabil la acțiunea clorofluorocarbonilor (așa-zisele CFC-uri) și a altor chimicale industriale.

CFC-urile, substanțe stabile, netoxice și foarte versatile, au fost folosite într-o gamă foarte variată de domenii, cum ar fi ca aerosoli propelanți, agenți de refrigerare și fluide pentru aer condiționat, solvenți și agenți de spumare.

Halonii, compușii de același tip care conțin în moleculă brom, au fost folosiți ca agenți pentru stingătoare de incendii.

Odată cu accelerarea dezvoltării industriale, stratul de ozon a început să se degradeze prin cantitatea tot mai mare de gaze nocive produse la suprafața terestră, care, ajunse în atmosferă, au produs dereglări consistente în stratul de ozon.

Consecințele potențiale ale diminuării stratului de ozon sunt diversificate și cu implicații ecologice deosebit de mari.

În primul rând, diminuarea ozonului determină creșterea cantității de raze ultraviolete care ajung la suprafața scoarței, afectând viețuitoarele, mai ales omul.

De exemplu, unei creșteri cu 1% a cantității de radiații ultraviolete îi corespunde o creștere cu 5% a tumorilor epidermei.

Expunerea continuă la ultraviolete determină îmbătrânirea pielii, slăbirea sistemului imunitar, glaucom și cataractă.

În general, expunerea la o radiație UV - ß mai intensă antrenează o deficiență a sistemului imunitar al organismului uman.

De asemenea, se produc perturbări fiziologice și morfologice la plantele terestre, cu efecte negative asupra valorii lor alimentare, și afectarea masei biotice oceanice prin deteriorarea fitoplanctonului și zooplanctonului și, în consecință, perturbarea lanțului trofic marin.

Creșterea cantității de radiație UV conduce la creșterea reactivității chimice din troposferă.

Concentrațiile de ozon troposferic sunt ridicate, în special, în ariile poluate, însă ele descresc în ariile nepoluate (cu niveluri reduse de oxizi de azot).

Reactivitatea chimică excedentară poate cauza menținerea în troposferă a unor substanțe dăunătoare sănătății umane, dar și plantelor și animalelor (acizi, aerosoli, dioxid de sulf).

Tot ca urmare a rarefierii stratului de ozon, au loc schimbări în structura termică a atmosferei și în balanța ozonului troposferic și, în consecință, în capacitatea de oxidare a troposferei.

Echilibrul stratului de ozon este extrem de fragil și protecția lui nu poate continua decât prin sprijinul și cooperarea tuturor segmentelor societății, prin implicarea directă a publicului larg.

Protecția stratului de ozon se realizează, în principal, prin măsurile concrete luate de legislațiile țărilor semnatare față de industriile producătoare de substanțe și echipamente care conțin substanțele care epuizează stratul de ozon, dar, din ce în ce mai eficient, acest lucru se realizează și de către populație prin creșterea responsabilității față de problematica de mediu și printr-o atitudine adecvată ce poate descuraja comercializarea acelor produse nocive pentru stratul protector de ozon al planetei.

Amenințarea există cu adevărat, iar lupta pentru apărarea stratului de ozon ne demonstrează că, atunci când viața planetară este primejduită, apare și voința pentru a aduce lucrurile pe un făgaș bun.

Elena Mitrea (PSD+PC) - declarație politică cu titlul Ziua Internațională a Democrației (declarație politică neprezentată în plen)

Doamna Elena Mitrea:

Declarația politică se intitulează "Ziua Internațională a Democrației".

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Ziua de ieri a fost una cu multe semnificații în contextul actual.

Mă opresc asupra uneia pe care o consider importantă pentru evenimentele politice, sociale care se petrec în această perioadă: democrația.

Nu poate fi lăsat să treacă neobservat un eveniment care a fost sărbătorit ieri cu mult fast în țări cu o adevărată tradiție și vocație în promovarea valorilor democratice: este vorba despre Ziua Internațională a Democrației, care, începând cu data de 15 septembrie 2008, a fost declarată sărbătoare internațională de Adunarea Generală a Națiunilor Unite.

Această dată are dubla menire de a sărbători democrația și de a aminti importanța promovării și protejării acestei valori universale acum mai mult ca niciodată.

Nici în țara noastră evenimentul nu a trecut neobservat și necelebrat.

La nivel parlamentar - și salut pe această cale inițiativa de a sărbători pentru a doua oară consecutiv, sub egida Parlamentului României, această zi atât de importantă pentru noi, românii -, președintele Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, colegul nostru, domnul deputat Ioan Munteanu, a ținut să marcheze coincidența adoptării de către Uniunea Interparlamentară în aceeași zi, în anul 1997, a Declarației universale privind democrația.

Sunt de acord cu importanța evenimentului, sunt de acord și cu faptul că acum nu ne mai poate întoarce nimeni de pe acest drum pe care ne-am angajat cu atâtea sacrificii acum douăzeci de ani.

Cred că noi, cei din Parlamentul României, putem face însă mai mult decât să marcăm festiv evenimentul.

Prețul plătit în decembrie 1989 a fost prea mare pentru a nu reflecta cu seriozitate asupra bilanțului democrației noastre.

Democrația înglobează și noțiunea de toleranță.

Mă întreb cât de tolerantă a devenit societatea cu beneficiarii ei direcți, oamenii de lângă noi, care, vorba cunoscutului nostru poet Adrian Păunescu, "știu dureros ce e suta de lei".

Cred că, după prima fază a democrației proaspăt câștigate, aceea de tranziție, în care "capitalismul sălbatic"

începea să-și facă simțită prezența cu destule seisme sociale, exact când să scoatem fruntea la lumină și să ne bucurăm că a ieșit soarele și pentru noi, un "val seismic", de data aceasta, ne-a copleșit cu toată forța și pierderile lui așa-zis "colaterale": este vorba despre criza economică, o "stafie care bântuie Europa", importată din SUA cu efectele ei dramatice cu tot.

Cât despre pierderi, le cunoaștem cu toții pe propria noastră piele și pe a celor de lângă noi:

  • falimentul societăților comerciale;
  • escaladarea șomajului;
  • inflația;
  • nemulțumirile și amplele mișcări sociale de protest;
  • creșterea economică negativă etc.

Dacă ar fi să gândim pesimist, am spune că nimic bun nu ne mai poate aștepta și că după acest potop nu ne mai rămâne nimic de făcut.

Nu mi-am propus să adopt limbajul politicianist și patetic al celui care vrea doar să bifeze un eveniment.

Vreau doar să spun că România are cu adevărat ceva de zis când sărbătorește Ziua Internațională a Democrației, avem, cum s-ar putea spune, dreptul de expertiză, pornind de la experiența noastră de reconstrucție democratică de douăzeci de ani, după jumătate de secol de totalitarism.

Per aspera ad astra - "Prin spini se ajunge la stele.", spune un dicton latin.

Eu înțeleg această maximă drept o provocare la a nu renunța la ceea ce ni se cuvine, să ne implicăm noi, cei trimiși aici, în cel mai înalt for legislativ al țării.

Să nu uităm că noi suntem, alături de cei pe care îi reprezentăm, motorul democrației noastre.

Nu depinde decât de noi să veghem pentru conservarea democrației, care să servească interesele legitime ale societății noastre, lăsând deoparte deosebirile de opinii politice, fără a exclude necesitatea reprofesionalizării și promovării valorilor.

Stă în puterea noastră, a tuturor, aleși și alegători.

Vă mulțumesc.

Alexandru Cordoș (PSD+PC) - declarație politică intitulată Democrația în slujba cetățeanului (declarație politică neprezentată în plen)

Domnul Alexandru Cordoș:

Declarația politică este intitulată "Democrația în slujba cetățeanului".

Ieri am sărbătorit cu toții Ziua Internațională a Democrației.

Ziua de 15 septembrie nu putea să treacă nesărbătorită de români, mai ales că avem experiență în a demonstra cât de greu se cucerește bastionul valorilor democratice după 45 de ani de pierdere involuntară a deprinderii libertăților de orice fel, în afară de aceea de conștiință.

Așadar, aș vrea să trec în revistă, pentru dumneavoastră, interesele României, așa cum se prezintă ele astăzi, după aproape jumătate de secol de totalitarism.

Opțiunea României pentru promovarea democrației în lume este una firească, în perfect acord cu aspirațiile sale de consolidare a progreselor democratice atât în plan intern, cât și pe plan internațional.

  • România este interesată, în special, în încurajarea proceselor democratice din vecinătatea sa estică, în zona Mării Negre și în Balcani;
  • În plan extins, promovarea și consolidarea democrației pe arena internațională sunt de natură să contribuie la realizarea unui climat de securitate, la dezvoltare economică și la întărirea cooperării.

Ceea ce mi se pare însă cel mai important lucru, ca reprezentant al Partidului Social Democrat și ca promotor al valorilor democrației sociale, este faptul că România, din perspectiva calității sale de stat membru al Uniunii Europene, susține, prin intermediul celor care o reprezintă în lume, faptul că democrația trebuie să fie rezultatul unui proces intern, care trebuie sprijinit prin încurajarea dialogului dintre actorii interni, în primul rând, și, apoi, dintre actorii interni și actorii externi.

Pentru a păstra nealterate valorile social-democrate, însă trebuie să identificăm, în primul rând, obstacolele și opțiunile de reformă.

Sigur, acum ne aflăm într-un moment de cumpănă, și mă refer la criza economică de proporții fără precedent și la daunele inevitabile pe care le aduce odată cu ea: greve, șomaj, scăderea nivelului de trai, lipsa locurilor de muncă.

Nu este însă primul moment de cumpănă care ne silește să luăm atitudine.

Cea mai păguboasă poziție ar fi să stăm cu brațele încrucișate, așteptând neprevăzutul cu resemnare.

Atâta timp cât am avut și avem democrație de exportat - mă refer la experiența noastră în domeniu, încurajarea proceselor democratice din fostele state comuniste din Europa Centrală și de Est în cadrul procesului de extindere a Uniunii Europene -, nu văd de ce am depune armele atunci când trebuie să ne coordonăm eforturile mai eficient în plan intern.

Vă reamintesc faptul că Partidul Social Democrat a susținut încă de la început și continuă să susțină că rolul cel mai important în societatea noastră îl are una dintre componentele pragmatice ale solidarității sociale, adică politica redistribuirii și finanțării politicilor de protecție socială.

Ca urmare a constrângerilor bugetare, social-democrația a redefinit, în ultimii ani, perspectiva politicilor de solidaritate.

Tendința a fost aceea a trecerii de la protecția pasivă, ce solicită eforturi bugetare financiare îndelungate, la protecția activă și diferențiată.

Astfel, se urmăresc politici de încurajare a reconversiei profesionale, de stimulare a politicilor ocupaționale etc.

Nu susțin că reușita acestor programe a fost maximă, dar a ajutat societatea românească să se redefinească și să progreseze.

Desigur, acum este momentul să ne repliem și să identificăm noi resurse de redresare economică, în primul rând.

Nu dorim ca bunăstarea socială să rămână doar un vis de împlinit, ci o constantă a vieții noastre cotidiene.

De aceea, vă rog, stimați colegi, să fiți alături de noi, social-democrații, dincolo de interesele politicianiste, și să le reprezentăm și de acum încolo cauzele legitime celor care ne-au trimis în această instituție.

În încheiere, aș vrea să vă reamintesc ce spunea poetul nostru Octavian Goga într-o compoziție literară superbă despre Avram Iancu: "Munții Apuseni sunt Tirolul nostru, sunt pumnul Ardealului".

Ca reprezentant al moților, nu pot să nu-i sprijin pe acești oameni cu un suflet atât de mare, amenințați "în pumnul țării noastre", și acum ca și atunci când exista riscul desființării lor ca nație, de pericolul depopulării, al migrației spre centrele urbane din zona de șes, al îmbătrânirii și pauperizării celor rămași acasă.

Moților, la fel ca și celorlalți locuitori ai României noastre de astăzi, le dedic cele mai bune gânduri de Ziua Democrației și îi asigur că nu voi uita să le reprezint interesele.

Doina Silistru (PSD+PC) - declarație politică având ca titlu Analfabetismul - o problemă a României, și nu numai! (declarație politică neprezentată în plen)

Doamna Doina Silistru:

Declarația politică este intitulată "Analfabetismul - o problemă a României, și nu numai".

Ziua Internațională a Alfabetizării se marchează din anul 1966, la inițiativa Congresului mondial pentru lichidarea analfabetismului, desfășurat la Teheran în septembrie 1965.

La 19 decembrie 2001, Adunarea Generală a ONU a proclamat, prin Rezoluția 56/116, perioada 2003-2012 "Deceniul ONU pentru alfabetizare: educație pentru toți".

Adunarea reafirmă că alfabetizarea tuturor persoanelor este miezul noțiunii de educație de bază pentru toți, iar formarea unui mediul creativ de alfabetizare este esențial pentru eradicarea sărăciei, stabilirea egalității șanselor și asigurarea unei dezvoltări durabile.

Adunarea Generală a cerut tuturor guvernelor să dezvolte baze de date reale privind alfabetizarea și să conceapă noi strategii pentru îndeplinirea obiectivelor deceniului.

A mai cerut tuturor guvernelor, instituțiilor și organizațiilor economice și financiare naționale și internaționale să ofere un sprijin mai mare, financiar și material, pentru eforturile de creștere a gradului de alfabetizare.

Adunarea Generală a invitat statele membre, agențiile ONU și organizațiile interguvernamentale și neguvernamentale să-și intensifice eforturile pentru implementarea Planului internațional de acțiune al deceniului (Rezoluția 59/149).

Alfabetizarea este abilitatea de comunicare prin scris, vorbire sau limbaj de mișcare, cum ar fi limbajul semnelor.

În contextul educației adulților, alfabetizarea se referă la nivelul de funcționare a abilitaților de citire, scriere, vorbire și ascultare, care permit elevilor să se implice în schimburi simple și familiare conectate cu educația, instruirea, munca și rolurile sociale.

Alfabetizarea dă posibilitatea oamenilor de a-și îmbunătăți mijloacele de existență, de a participa la luarea deciziilor în cadrul comunității, de a avea acces la informații privind îngrijirea sănătății și multe altele.

Mai mult decât atât, se permite indivizilor să-și realizeze drepturile ca cetățeni, ca oameni.

Conform celui mai recent raport publicat de Institutul de Statistică al UNESCO în anii 2007-2008, în lume există peste 774 de milioane de adulți și 75 de milioane de copii care nu știu să scrie și să citească.

Peste 64% din adulții analfabeți sunt femei.

Alfabetizarea nu înseamnă doar scris și citit, în plus, ea se referă la respect, la posibilități și la evoluție, dar chiar și în rândul celor care sunt la începutul procesului de educație rata abandonului școlar este foarte ridicată.

Există diferite companii și organizații caritabile care sprijină lupta împotriva analfabetismului.

Programele UNESCO pentru alfabetizare au ca scop crearea unei lumi educate și promovarea alfabetizării pentru toți.

Ultima statistică oferită de UNESCO în legătură cu nivelul alfabetizării pe glob cuprinde situația raportată de 177 de state. Țările care raportează cea mai bună situație a alfabetizării sunt Cuba, Estonia și Polonia, în proporție de 99,8.

O rată de alfabetizare apropiată raportează și Barbados, Letonia și Slovenia, cu 99,7%, și Belarus și Lituania, cu 99,6%, ceea ce face ca țările baltice, Estonia, Letonia și Lituania, să conducă în clasamentul alfabetizării pe întregul glob.

Alte 32 de state au un procent de alfabetizare de peste 99.

Dintre acestea fac parte Ungaria, Austria, Belgia, Canada, Germania, Japonia, Spania, dar și state aflate în componența URSS până acum două decenii:

Kazahstan, Tadjikistan, Moldova, Uzbekistan sau Ucraina.

Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii ocupă aceeași poziție, cu 99%, dar se află la coada statelor care au reușit să ajungă sau să treacă acest prag.

România se află pe locul 53, cu un procent de 97,3 al ratei alfabetizării.

În fața sa, în imediata apropiere, se află Mongolia și Sfântul Kitts și Nevis, cu un procent ușor mai ridicat.

Imediat după țara noastră se află Argentina și Israel, care sunt singurele state după noi care mai reușesc să treacă de pragul de 97%.

Pe locurile cel mai joase ale clasamentului, dintre cele 177 de state pentru care există raportări, se afla Burkina Faso, Mali și Ciad, fiecare dintre ele prezentând o rată de sub 25% la alfabetizare.

Campania globală pentru educație este un eveniment desfășurat anual, la nivel mondial, de o coaliție de asociații de caritate, sindicate și grupuri de cetățeni din întreaga lume și care, începând cu anul 2001, este coordonat în România de organizația "Salvați Copiii!".

Campania militează pentru dreptul tuturor persoanelor de a învăța să scrie și să citească, indiferent de vârsta pe care o au, precum și pentru dezvoltarea programelor de sprijinire a celor afectați de analfabetism în vederea acoperirii decalajului social.

Aceasta dorește să reprezinte un factor de presiune la nivelul liderilor de opinie și al autorităților, arătând că este timpul demarării de acțiuni pentru a nu se permite încă unei generații de copii și adulți să nu beneficieze de educație.

Eșecul de a asigura dreptul la educație pentru toți cetățenii reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

La 12 mai 2009 în toate orașele din România a avut loc evenimentul "Lecția de citire", manifestare de combatere a analfabetismului.

Campania globală pentru educație a mobilizat în România, anul acesta, peste 530 de școli din 38 de județe, unde copiii s-au implicat în activități care au subliniat importanța educației.

S-a cerut guvernanților să garanteze accesul egal la educația primară pentru toate persoanele.

În rândul celor 180 de țări în care analfabetismul reprezintă o problemă se află și România și, conform "Obiectivelor de educație pentru toți", semnate în 2000 la Dakar, până în 2015 numărul analfabeților ar trebui redus la jumătate.

Una dintre realizările regimului trecut, tipică pentru regimurile totalitare - alfabetizarea în masă -, a fost realizată prin campaniile de educație pentru adulți.

Peste 500.000 de persoane sunt analfabete, iar 76% din acestea provin din mediul rural. 70.000 de copii sunt nevoiți să muncească, în loc să învețe, și o treime dintre cei care muncesc pe stradă sunt analfabeți.

Rata abandonului școlar s-a triplat din anul 2000 până în anul 2007, iar studiile arată că una din cinci persoane de etnie romă este analfabetă.

Raportul de monitorizare al Comisiei Europene pe 2008 pentru România arată că 53,5% din adolescenți au abilități reduse de a citi, de a scrie și de a efectua calcule matematice elementare.

Analfabetismul funcțional în România este în continuă creștere, în timp ce rata analfabetismului clasic în România atinge un nivel de circa 2%.

Peste 40% din elevii români au performanțe sub standardele PISA (Programme for International Student Assessment/Programul internațional de evaluare a elevilor).

Șansele de accedere în învățământul secundar sunt considerabil mai reduse în cazul copiilor din mediului rural.

Pentru anul școlar 2006-2007 s-a înregistrat o diferență de 28,6% între elevii cuprinși în învățământul liceal și profesional la nivelul mediului urban față de mediul rural.

În ceea ce privește gradul de alfabetizare, școlile pot dezvolta programe de tipul "A doua șansă", cu acordul inspectoratelor județene, însă slaba promovare a acestui program la nivelul unităților de învățământ și al comunităților, precum și lipsa formării cadrelor didactice pentru nevoile speciale de educație ale copiilor din categorii defavorizate și ale adulților determină existența unui număr redus de inițiative de dezvoltare a acestor programe la nivel local.

Rata analfabetismului în rândul persoanelor de etnie romă se menține la o valoare ridicată - 80% din copiii care nu beneficiază de nicio formă de educație aparțin acestei etnii, conform evaluării din raportul de țară, realizată în anul 2007 de "Roma Education Fund" - "Advancing Education of Roma in Romania".

Copiii străzii reprezintă încă un segment defavorizat în raport cu accesul la educație.

Faptul că cei mai mulți dintre aceștia sunt obligați să muncească pentru a-și câștiga existența determină o participare redusă la educație.

Având în vedere că, deseori, copiii străzii încep școala sau sunt reintegrați școlar la o vârstă mai mare decât cea normală, programele de tipul "A doua șansă" reprezintă singura alternativă de educație pentru mulți dintre acești copii.

Slaba colaborare dintre școli și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și lipsa de formare a cadrelor didactice în ceea ce privește nevoile de învățare ale copiilor din categorii defavorizate fac însă destul de dificilă integrarea și menținerea lor în școală.

Accesul la o educație de calitate pentru copiii romi reprezintă o problemă complexă care decurge din varietatea contextelor educaționale în care se desfășoară educația copiilor romi în prezent, dar și din influența unor factori de mediu, socioeconomici, cu impact direct sau mediat asupra educației formale.

Ca orice minoritate, minoritatea romă trebuie să se bucure de toate drepturile înscrise în documentele internaționale.

Faptul că romii constituie o minoritate etnică defavorizată și discriminată este recunoscut la nivel internațional.

Una dintre marile probleme cu care se confruntă mediile politice, socioeconomice, culturale sau civice din România o reprezintă educația copiilor romi.

Abandonul școlar, lipsa nemotivată de la școală pe perioade lungi, rezultatele slabe la învățătură sunt efectele marginalizării sociale și ale discriminării cu care se confruntă elevii romi.

România are una dintre cele mai mari comunități de romi din Europa, de 530.000 de persoane, potrivit recensământului din 2002, și de 2,5 milioane, potrivit organizațiilor nonguvernamentale.

Doar 20% din copiii romi frecventează grădinița, 20% nu sunt înscriși la școală, 30% abandonează școala înainte de absolvirea ciclului gimnazial, 50% sunt analfabeți sau semianalfabeți.

Copiii romi sunt deseori discriminați: învață în clase sau școli separate, puși în ultimele bănci ale clasei, tratați cu indiferență, agresați verbal de către copii sau profesori.

Atragerea elevilor acestei etnii către școală ar trebui să se facă prin organizarea cât mai plăcută a procesului didactic, prin programe educaționale alternative, prin activități extrașcolare nonformale de petrecere a timpului liber.

Este necesar ca, pentru atragerea copiilor în școli și grădinițe, cadrele didactice și copiii să fie educați în spiritul toleranței și nediscriminării.

Oferind consiliere părinților romi, cadrele didactice trebuie să atragă familiile la activități extrașcolare.

Stabilindu-se un climat bun de cooperare între școală și familie, copiii romi vor avea de câștigat, aceștia fiind trimiși la școală chiar de către părinți.

Cadrul didactic trebuie să cunoască faptul că activitățile de predare, de îndrumare pentru elevii romi, de colaborare cu părinții romi necesită un anumit specific.

Mulți copii romi întâmpină în clasa I dificultăți foarte mari: mânuirea stiloului, integrarea în colectivitate, înțelegerea unor noțiuni și cuvinte.

Se impune, în acest caz, o nuanțare a muncii învățătorului cu astfel de copii, în măsura în care cerințele programei școlare și timpul limitat afectat procesului instructiv-educativ permit aceasta.

În plus, unii copii, la venirea în clasa I, nu cunosc decât limba maternă.

Din anul 2000, ministerul de resort a demarat un proces semnificativ de elaborare a unei strategii nivel național în domeniul învățământului, destinată și acestei categorii de copii.

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a elaborat și implementat, în parteneriat cu organismele internaționale, ONG-urile și autoritățile publice locale, proiecte care vizează stimularea participării școlare a copiilor romi și diminuarea abandonului: "Dezvoltarea capacității comunităților de romi de a retrage copiii din formele periculoase de muncă și de a-i integra în sistemul de educație națională", "Participarea școlară a copiilor romi" etc.

Numărul copiilor romi școlarizați în ultimii 20 de ani a crescut de peste două ori și jumătate.

Există cadre didactice de etnie romă și există locuri rezervate elevilor acestei etnii în licee: peste 2.600 de locuri acordate anual și peste 500 în universități.

Abandonul școlar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană.

Abandonul școlar se regăsește în rândul grupurilor defavorizate și este generat de sărăcie și marginalizare, de costurile colaterale pe care le presupune învățământul.

Acesta creează condițiile eșecului integrării sociale, în sensul că reduce semnificativ șansele autorealizării în domeniile de activitate.

Chiar dacă astăzi nu simțim încă efectele abandonului școlar, cu siguranță efectele lui se vor simți foarte curând.

Abandonul școlar este rezultanta unei combinații de cauze interne și externe, de factori interni și factori externi.

Fiecare abandon are o istorie personală și socială legată de modul cum se aplică diferențiat principiul dezvoltării.

Cauzele care generează acest fenomen sunt multiple.

În primul rând, una din cele mai grave cauze constă în aceea că școala a ajuns să fie abandonată pentru că nu mai este percepută ca valoare în sine. Școlile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie și lipsa oportunităților de succes socioprofesional pentru absolvenți.

Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau muncind ca zilieri la oameni mai avuți din sate.

Sărăcia comunităților din zonele defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației.

Această stare provoacă, deseori, exploatarea copiilor prin muncă de către părinți.

Mediul sociocultural de proveniență a elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reușita sau în eșecul școlar și profesional al elevului.

Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu școala.

Cunoașterea acestor atitudini și identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera școlară a tinerilor constituie un factor important in prevenirea abandonurilor.

  1. Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon școlar. Astfel, dezorganizarea vieții de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual și imoral, excesiv de permisiv, divergența metodelor educative și lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau, dimpotrivă, tiranică a acestora, iată alte câteva aspecte care conduc spre abandonul școlar;
  2. Factorii de natură socială și economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale și morale, prăbușirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori, iată alte cauze care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional și, în final, la abandon școlar;
  3. Factorii de natură educațională - insubordonare față de normele și regulile școlare, chiul, absenteism, repetenție, motivații și interese slabe în raport cu școala, greșelile dascălilor (de atitudine și relaționare, competență profesională, autoritate morală) - au și ei un rol important în apariția fenomenului de abandon școlar;
  4. Anturajul de proastă calitate care debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din copilărie, dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine sau mâncare pe căi ocolite, necurate - iată alte cauze pentru care elevul abandonează școala.

Măsuri de prevenire a abandonului școlar:

  • psihopedagogice și psihosociologice - urmăresc cultivarea unor relații interpersonale adecvate pentru realizarea unei inserții sociofamiliale pozitive;
  • socioprofesionale - ele decurg din măsurile psihopedagogice și psihosociale, urmărind prevenirea riscurilor de abandon;
  • psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale, emoționale, tendințe agresive;
  • juridico-sociale - aceste măsuri permit creșterea gradului de influențare socială prin popularizarea legilor și prin propaganda juridică, în general.

Abandonul școlar are consecințe îngrijorătoare: violența, consumul de droguri, traficul de ființe umane, delincvența, prostituția.

Lipsa instruirii școlare și profesionale va scădea șansele pe piața muncii și va crește riscul de excludere socială, iar efectul pe termen lung este căderea sa sub pragul de sărăcie.

Este imperios necesar ca școala și toate instituțiile abilitate ale statului să sprijine mai mult procesul instructiveducativ, eradicarea sărăciei, diminuarea delincvenței, a abandonului școlar.

Problema analfabetismului afectează sute de milioane de oameni.

Incapacitatea de a citi și inabilitatea de a înțelege ceea ce se citește sunt stigmate care condamnă la marginalizare socială, restrâng posibilitățile de integrare pe piața muncii și sunt direct corelate cu un nivel crescut al sărăciei, al criminalității.

Ziua Internațională a Alfabetizării - alfabetizarea globală trebuie promovată și sprijinită cu resursele necesare pentru obținerea unui real progres.

Accesul la educație reprezintă un instrument capabil să faciliteze sau să restricționeze integrarea socială, să mărească sau să reducă șansele de reușită ale generației tinere.

Marian Cristinel Bîgiu (PNL) - declarație politică cu titlul Greva disperării (declarație politică neprezentată în plen)

Domnul Marian Cristinel Bîgiu:

Declarația politică se intitulează "Greva disperării".

Stimați colegi,

Trăim zilele acestea un nou record - asta pentru că tot eram noi țara care înregistrează realizări notabile în celebra Carte a Recordurilor -, 800.000 de bugetari nemulțumiți protestează la unison.

Este un strigăt de disperare al unor oameni care s-au văzut abandonați de un guvern surd la doleanțele lor și mut când vine vorba de soluții care să-i sprijine.

Înțeleg perioada grea pe care o traversează țara, înțeleg și măsurile restrictive de natură să ajute la redresarea economică, dar refuz să înțeleg disprețul guvernanților și lipsa acestora de viziune.

Este inacceptabil să găsești bani pentru mofturi ministeriale - mașini scumpe, deplasări costisitoare, chiar scene ale tineretului și știri plătite -, dar să nu dai un ban în plus angajaților la stat cu salarii de mizerie...

Da, există în anul 2009 bugetari care trăiesc la limita subzistenței, cu un salariu minim care este departe de a acoperi coșul zilnic de cumpărături.

Nu sunt numai aceia care au deja celebrele "salarii nesimțite", atât de comentate de PD-L și PSD în campania electorală, salarii care nu numai că nu au dispărut, ci s-au și mărit, doar că s-au schimbat titularii posturilor.

Și atunci despre ce criză discutăm? Despre criza României sau despre criza celor care nu sunt la guvernare sau în grațiile celor de la guvernare?

Înțelegeți, stimați guvernanți, că România se stinge, și nu încet, ci în ritm accelerat.

Și ce soluție găsește un ministru PD-L? Să trimită ajutoare de la Uniunea Europeană cu dedicație din partea partidului prezidențial?!

Cum poate fi comentat acest gest? Ce poți să-i explici unui bătrân de la țară care găsește în cutia poștală o scrisoare din care înțelege că doamna Plăcintă îi dă făină?

Vă mărturisesc că am așteptat cu nerăbdare să pot face ceva pentru cei care m-au votat.

Mi-am imaginat că pot muta o mică parte din sistemul acesta anchilozat în care se mișcă lucrurile în România.

Ei bine, constat, odată ajuns aici, în Parlament, că nu există voință.

Văd ce răspunsuri vin de la Guvern la interpelările noastre, văd lipsa de reacție la nemulțumirea generală.

Nu numai că nu sunt sprijiniți micii întreprinzători și orice idee de afacere moare în fașă, dar constat că se face tot posibilul să oprim și ceea ce mai funcționează în țara asta.

Stăm liniștiți totuși la un capitol: promisiunile.

Este cel mai bun moment pentru o campanie electorală.

Sunt curios ce le va spune candidatul Băsescu sau candidatul Geoană mulțimilor care vor picheta de acum Palatul Parlamentului sau Palatul Victoria.

Mi-e teamă că viitorul sună a pagubă, iar greva disperării a intrat în linie dreaptă.

Vă mulțumesc.

Emilian Valentin Frâncu (PNL) - declarație politică intitulată Despre educația unui Guvern care creează pericole pentru societate (declarație politică neprezentată în plen)

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declarația politică este intitulată "Despre educația unui Guvern care creează pericole pentru societate".

Este ciudat când observăm că lucruri spuse sau gândite acum sute de ani își găsesc aplicarea și în prezent.

Theodore Roosevelt, cel de-al 26-lea președinte american, a spus, acum mai bine de un secol, că a educa un om în gândire, și nu în morală, înseamnă a forma un potențial pericol pentru societate.

Cu regret constat că Guvernul nostru nu a fost "educat" cum trebuie și că acum reprezintă el însuși un pericol pentru societate, dar și generează probleme sociale și economice grave.

Copiii din România sunt în pericol, pentru că mulți au început școala în clădiri care seamănă mai mult cu șantiere de lucru, fără grupuri sanitare și fără încălzire, fiind lipsiți de posibilitatea de a învăța într-un spațiu adecvat cunoașterii și socializării.

Paradoxal - acest lucru se poate doar în România -, există și grupuri sociale moderne care au costat sute de milioane de lei și care "deservesc" școli închise din lipsa elevilor.

Studenții sunt și ei în pericol, pentru că, din dorința și necesitatea de a urma o facultate, au părăsit siguranța și confortul caselor pentru a locui în niște cămine fără apă curentă și gaze, cămine care nu au mai fost renovate de 20 de ani, cu mobilier rupt și uși care stau să cadă.

Românii care lucrează în domeniul public și care în fiecare zi asigură bunul mers al structurilor de lucru ale societății sunt și ei în pericol, deoarece Guvernul român tocmai și-a asumat răspunderea pe un proiect de lege care prevede o salarizare sub limitele demne ale traiului cotidian.

Și, mai mult decât atât, pensionarii sunt și ei în pericol, pentru că puterea de cumpărare a banilor scade în fiecare zi, pe fondul creșterii prețurilor medicamentelor, produselor alimentare și ale utilităților.

Este tot mai evident că lipsa educației guvernanților noștri duce la formarea unor pericole pentru întreaga societate românească.

Ne va trebui mult timp să schimbăm această situație.

Paul Ichim (PNL) - declarație politică având ca titlu Ziua Internațională a Alfabetizării și realitatea românească

Domnul Paul Ichim:

Declarația politică este intitulată "Ziua Internațională a Alfabetizării și realitatea românească".

În contextul actual, în care partidele aflate în coaliția de la guvernare caută să promoveze o legislație care să reformeze învățământul românesc, ar trebui să cunoaștem realitatea despre analfabetism și nevoia alfabetizării în România.

Ziua Internațională a Alfabetizării este sărbătorită din 1966, la inițiativa Congresului mondial pentru lichidarea analfabetismului, desfășurat la Teheran în septembrie 1965.

Adunarea Generală ONU emite în 19 decembrie 2001 Rezoluția 56/116, prin care desemnează perioada 2003-2012 ca fiind Deceniul alfabetizării.

Analfabetismul afectează în lume 770 de milioane de locuitori, dintre care aproximativ 500.000 doar în România.

Recensământul din România din 2002 a relevat faptul că 509.000 locuitori sunt analfabeți.

Repartizați pe etnii: 2,1% români, 1,4% maghiari, 0,9% germani, peste 20% țigani și turci nu știu să scrie și să citească.

Rapoartele internaționale relevă faptul că România are una dintre cele mai mari cote de analfabetism din Europa.

Date mai recente, furnizate de UNESCO în 2008, indică un număr de 774 de milioane de analfabeți pe glob. Țărilor africane și asiatice li se adaugă Argentina și Cuba, țări cu un procent foarte mare de analfabetism, circa 40.

Surpriza cea mare a fost că în America 50% din copii cred că Sodoma și Gomora sunt căsătoriți.

În Philadelphia, o familie medie are în casă doar cartea de telefon.

Dintre "perlele" românilor sunt de notorietate următoarele:

  • "Nilul este un fluviu rămas de pe vremea faraonilor";
  • "Creierul este un organ oarecum indispensabil capului";
  • "Casa Alba este capitala SUA".

Comisia Europeană ne spune în față: 53% din elevii români au analfabetism funcțional.

Analfabetismul funcțional se referă la incapacitatea individului de a folosi deprinderile de citire, scriere și utilizare a calculatorului în activitățile zilnice, inabilitatea de a înțelege ceea ce citește.

Analfabetul funcțional poate fi ușor identificat:

  • are dificultăți în a completa un formular;
  • nu înțelege instrucțiunile scrise;
  • descifrează cu greu un articol de ziar sau semnele de circulație;
  • nu știe să consulte dicționarul.

Persoanele acestea devin subiecte de marginalizare socială și prezintă risc mult mai mare de îmbolnăvire.

Nu întâmplător, în SUA 70% din adulții și 85% din delincvenții juvenili aflați în închisoare sunt, conform unei statistici din 2000, analfabeți funcționali.

Situația din România, conform raportului din 2008 al Comisiei Europene, este următoarea:

  • aproximativ jumătate dintre adolescenții români (53%)
  • sunt analfabeți funcționali;
  • media UE este de 24%;
  • numărul analfabeților este în continuă creștere (în 2008 - 53,3%, față de 41,3% în 2000).

Bulgaria se află în vecinătatea noastră, 51%.

Restul statelor din fostul lagăr comunist se află pe poziții mult mai bune:

  • Cehia: 24%;
  • Ungaria: 20%;
  • Polonia: 16%.

Adolescenții care citesc cel mai bine sunt finlandezii.

Copiii din Finlanda sunt asistați de o educatoare cu înaltă calificare, cu 4-5 ani de pregătire psihopedagogică riguroasă, personal de care se duce lipsă în România.

În ceea ce privește abandonul școlar timpuriu, România se află pe primele 5 locuri din Europa, 19% din tineri părăsind școala prematur.

Pe primele locuri în privința renunțării la școală se află Malta, cu o rată de 42%, și Portugalia, cu 39%.

Cei mai interesați de continuarea studiilor sunt tinerii din Cehia, Polonia și Slovacia.

În 2006, în Europa, 6 milioane de tineri au părăsit prematur școala.

În România, din 2000 pană în 2007, mai mult de 70.000 de copii au preferat să muncească decât să învețe, devenind astfel o categorie foarte vulnerabilă.

Pentru a supraviețui, aceștia cerșesc, distribuie droguri, spală parbrize, întrețin relații sexuale și se lasă abuzați psihic și fizic.

Dintre copiii obligați să muncească, o treime sunt analfabeți, iar în cazul copiilor care nu merg la școală 8 din 10 sunt țigani.

În cazul adulților cu vârste între 24 și 64 ani, doar 11% au o diplomă universitară, media europeană fiind de aproximativ 22%, și doar 1% din români învață pe tot parcursul vieții.

Un alt studiu relevă faptul că doar 1,3% din populația activă nu s-a mărginit doar la obținerea unei diplome, urmând diverse stagii de pregătire, pe când media de învățare activă în UE este de 9,7%, la un studiu făcut pe 42 de țări România clasându-se pe locul 34.

Toate aceste date nu indică decât un singur lucru, și anume că învățământul românesc este fabrică autohtonă de mediocritate.

Analiza strategiei educaționale în SUA relevă faptul că, în fiecare an, se adaugă 2 milioane de analfabeți funcționali, astfel ajungându-se la 41-44 de milioane de adulți cu astfel de probleme (21%-23%). 50 de milioane de americani nu depășesc nivelul clasei a patra la citire, 20% din absolvenții de liceu sunt analfabeți funcționali, iar 43% din analfabeții funcționali sunt în sărăcie.

În fiecare an, Guvernul american cheltuiește 10 miliarde de dolari pentru combaterea analfabetismului, iar pe timp de criză Obama a investit masiv în educație, cercetare și inovare.

Informându-mă pentru această declarație, am înțeles ce a vrut să zică președintele Băsescu, când, în mod nefericit, a ajuns la concluzia că școala românească scoate doar tâmpiți.

În mod cert, s-a referit la concluziile forurilor europene, care ne avertizau asupra procentajului foarte ridicat de analfabeți funcționali.

În ultimii 20 ani asistăm la experimente privind învățământul românesc.

Apar tot felul de examene de treaptă, de forme de capacitate, de bacalaureat, care nu au favorizat decât corupția în învățământ, în contextul în care munca acestei categorii socioprofesionale nu este răsplătită financiar adecvat.

În rândul părinților este deja răspândită cutuma că învățământul costă și, dacă vrei să scoți ceva din copiii tăi, trebuie să plătești șiruri interminabile de meditații, de preferință cu profesorii de la clasă.

În majoritatea centrelor universitare, unul dintre criteriile de admitere e nota școlarizării din liceu, care e dependentă, de cele mai multe ori, de vizita părinților la școală și de numărul de meditații.

În concluzie, la pachetul legislativ actual propus, constatăm sugestii pentru mai multe etape de verificare a elevilor și, precum creșterile salariale promise au rămas doar vorbe goale, costul unei educații civilizate cade în seama părinților.

Referitor la învățământul universitar, nu s-a făcut o diferență clară între învățământul de stat în temeiul Constituției României și învățământul privat.

Așa au apărut universități în locuri neașteptate, orașe de 20.000-30.000

de locuitori, cu profesori universitari, apăruți peste noapte, ce nu dețin lucrări care să justifice acordarea titlului universitar și cu absolvenți de învățământ superior care nu-și cunosc profesia.

Apariția de instituții universitare, în contextul în care numărul de școlarizați a scăzut, duce la scăderea rigurozității și calității actului de învățământ.

Venind din profesie medicală, constat că avem mult prea multe facultăți de medicină și mult prea puțini absolvenți bine pregătiți pentru profesia medicală.

La atât de mult învățământ universitar care se vrea făcut la zi, dar care se efectuează la distanță sau la fără frecvență, nivelul scăzut al absolvenților cu studii superioare nu trebuie să ne mai mire.

În ultimii 20 ani, țara noastră a exportat, cu succes, infracționalitate și o anumită etnie și este fruntașă la producția de diplome universitare.

Cercetarea, care face parte, în orice țară civilizată, din fundamentul dezvoltării societății, la noi aproape nici nu mai există.

Ne-am distrus, cu un entuziasm demn de alte cauze mai nobile, o mulțime de centre de cercetare.

Lupta politică actuală, în care fiecare dintre partide vrea să-și adjudece meritele pentru un pachet legislativ privind reformarea învățământului, nu poate avea decât efecte dezastruoase asupra acestei probleme de interes național.

   

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 29 january 2020, 12:41
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro