Mihai Niță
Mihai Niță
Ședința Senatului din 16 septembrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.112/25-09-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
24-02-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 16-09-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 16 septembrie 2009

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
  1.17 Mihai Niță (PD-L) - declarație politică având ca titlu "16 septembrie - Ziua Internațională a Stratului de Ozon" (declarație politică neprezentată în plen)

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Mihai Niță:

Declarația politică este intitulată "16 septembrie - Ziua Internațională a Stratului de Ozon".

Protejarea stratului de ozon constituie o problemă de importanță majoră pentru planetă, de aceea, la 16 septembrie, începând cu anul 1995, se aniversează Ziua Internațională a Stratului de Ozon.

Această zi a fost stabilită de către Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), pentru a comemora data din 1987 când a fost semnată prima convenție ecologică mondială, denumită Protocolul de la Montreal, prin care cei 191 de semnatari și-au propus reducerea masivă a emisiilor de gaze care atacă statul de ozon.

Încă din 1970, măsurătorile efectuate pentru determinarea cantității de ozon au înregistrat scăderi ale acesteia.

Ca urmare, s-au inițiat întâlniri internaționale sub egida Națiunilor Unite și Organizației Mondiale a Meteorologiei.

Acestea au determinat adoptarea Convenției de la Viena pentru protecția stratului de ozon, în anul 1985, și a Protocolului de la Montreal, urmat de amendamentele sale.

În tratatele încheiate sunt precizate substanțele care distrug stratul de ozon și programele de control legal și de interzicere a acestora.

Prin Legea nr. 84 din decembrie 1993, România a aderat la Convenția privind protecția stratului de ozon, adoptată la Viena, și la Protocolul privind substanțele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal.

Stratul de ozon, care se găsește în atmosferă la o distanță de 16-32 kilometri de la suprafața pământului, joacă un rol crucial în protejarea vieții la suprafața planetei împotriva radiațiilor dăunătoare provenite de la soare (razele ultraviolete B din radiația solară, radiație foarte periculoasă pentru organisme, provocând cancerul pielii, cataracte etc.).

În 1980 s-a descoperit că statul de ozon este vulnerabil la acțiunea clorofluorocarbonilor (așa-zisele CFC-uri) și a altor chimicale industriale.

CFC-urile, substanțe stabile, netoxice și foarte versatile, au fost folosite într-o gamă foarte variată de domenii, cum ar fi ca aerosoli propelanți, agenți de refrigerare și fluide pentru aer condiționat, solvenți și agenți de spumare.

Halonii, compușii de același tip care conțin în moleculă brom, au fost folosiți ca agenți pentru stingătoare de incendii.

Odată cu accelerarea dezvoltării industriale, stratul de ozon a început să se degradeze prin cantitatea tot mai mare de gaze nocive produse la suprafața terestră, care, ajunse în atmosferă, au produs dereglări consistente în stratul de ozon.

Consecințele potențiale ale diminuării stratului de ozon sunt diversificate și cu implicații ecologice deosebit de mari.

În primul rând, diminuarea ozonului determină creșterea cantității de raze ultraviolete care ajung la suprafața scoarței, afectând viețuitoarele, mai ales omul.

De exemplu, unei creșteri cu 1% a cantității de radiații ultraviolete îi corespunde o creștere cu 5% a tumorilor epidermei.

Expunerea continuă la ultraviolete determină îmbătrânirea pielii, slăbirea sistemului imunitar, glaucom și cataractă.

În general, expunerea la o radiație UV - ß mai intensă antrenează o deficiență a sistemului imunitar al organismului uman.

De asemenea, se produc perturbări fiziologice și morfologice la plantele terestre, cu efecte negative asupra valorii lor alimentare, și afectarea masei biotice oceanice prin deteriorarea fitoplanctonului și zooplanctonului și, în consecință, perturbarea lanțului trofic marin.

Creșterea cantității de radiație UV conduce la creșterea reactivității chimice din troposferă.

Concentrațiile de ozon troposferic sunt ridicate, în special, în ariile poluate, însă ele descresc în ariile nepoluate (cu niveluri reduse de oxizi de azot).

Reactivitatea chimică excedentară poate cauza menținerea în troposferă a unor substanțe dăunătoare sănătății umane, dar și plantelor și animalelor (acizi, aerosoli, dioxid de sulf).

Tot ca urmare a rarefierii stratului de ozon, au loc schimbări în structura termică a atmosferei și în balanța ozonului troposferic și, în consecință, în capacitatea de oxidare a troposferei.

Echilibrul stratului de ozon este extrem de fragil și protecția lui nu poate continua decât prin sprijinul și cooperarea tuturor segmentelor societății, prin implicarea directă a publicului larg.

Protecția stratului de ozon se realizează, în principal, prin măsurile concrete luate de legislațiile țărilor semnatare față de industriile producătoare de substanțe și echipamente care conțin substanțele care epuizează stratul de ozon, dar, din ce în ce mai eficient, acest lucru se realizează și de către populație prin creșterea responsabilității față de problematica de mediu și printr-o atitudine adecvată ce poate descuraja comercializarea acelor produse nocive pentru stratul protector de ozon al planetei.

Amenințarea există cu adevărat, iar lupta pentru apărarea stratului de ozon ne demonstrează că, atunci când viața planetară este primejduită, apare și voința pentru a aduce lucrurile pe un făgaș bun.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 25 februarie 2020, 9:08
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro