Elena Mitrea
Elena Mitrea
Sittings of the Senate of September 28, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.120/08-10-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
07-12-2021
06-12-2021 (joint)
06-12-2021
25-11-2021 (joint)
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 28-09-2009 Printable version

Sittings of the Senate of September 28, 2009

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:-
  1.28 Elena Mitrea (PSD+PC) - declarație politică cu titlul "Legalizarea prostituției și a drogurilor - distrugerea familiei și înrobirea femeii" (declarație politică neprezentată în plen);

Doamna Elena Mitrea:

Declarația politică se intitulează "Legalizarea prostituției și a drogurilor - distrugerea familiei și înrobirea femeii".

Săptămâna care tocmai s-a încheiat ne-a oferit un pachet consistent de subiecte, așa încât, ca femeie, nu pot să trec indiferentă peste subiecte care aduc atingere familiei și societății în care trăim.

Comisia prezidențială de analiză a riscurilor sociale și demografice, prin asumare prezidențială, intenționează să legifereze prostituția și să dezincrimineze consumul de droguri ușoare.

Aceste teme lansate vor fi înaintate, cu siguranță, spre studiu Guvernului și, apoi, Parlamentului spre asumare sau, în cel mai fericit caz, spre dezbatere.

Femeia în politică, ca și în viață, aduce eleganță și echilibru.

Vreau să cred că prezența noastră va reuși, cu eleganță, să impună un echilibru în acest sens, pentru că victimele acestui viciu sunt, în primul rând, femeile, egalele noastre, și copiii pe care noi îi aducem pe lume.

Dezincriminarea consumului de droguri ușoare nu reduce numărul de consumatori, ba chiar încurajează consumul, pentru că aceasta le va permite să nu se mai ferească, și așa se va dezvolta și mai mult traficul de droguri.

Consumul de droguri afectează sănătatea, produce consecințe dramatice asupra familiilor, în care tot femeia trăiește mai intens drama copilului copleșit de acest viciu.

Este o problemă foarte serioasă cu care trebuie să ne luptăm, pentru înființarea și dezvoltarea de servicii specializate de prevenție și tratament, și nu pentru promovarea acestui flagel care poate pune stăpânire pe tinerii noștri aflați tot mai mult în imposibilitatea de a-și găsi un loc decent în societate, privind oferta serviciilor și facilităților create pentru ei, cât și posibilitatea de a locui în condiții adecvate în care să-și întemeieze o familie sănătoasă.

Este foarte greu să împarți drogurile în categorii și să vorbești de prostituție fără să te gândești la femeia care a ajuns să facă prostituție.

Voi dezvolta, cu precădere, subiectul legiferării prostituției, deoarece, conform statisticilor, este acela pe care bărbații îl doresc împlinit mai mult decât femeile, cu convingerea că problema drogurilor o vom respinge în tandem, ca o problemă comună a tinerilor, față de care suntem datori să le oferim un climat educațional sănătos.

Prostituția este o forma de discriminare și de excludere pentru un stat democratic, este un pas înapoi făcut în lupta pentru emanciparea femeii în zilele noastre, când promovăm mai mult, deși cu rezultate puține, egalitatea de șanse între femei și bărbați.

Legiferarea prostituției înseamnă crearea în societate a unei noi instituții, care, prin însăși natura ei, se află în opoziție sau în conflict de interese cu aceea a familiei.

Condamnăm totdeauna femeia care a ales sau a fost nevoită să aleagă practicarea acestei meserii, fără să analizăm cauzele care au adus-o acolo, fără să incriminăm bărbatul care profită de serviciile ei.

Auzim tot mereu de amenzile pe care le primesc prostituatele și pe care oricum nu le plătesc.

Legiferarea prostituției pretinde crearea condițiilor "igienice și discrete".

În realitate, femeia prostituată nu este protejată, ci, dimpotrivă, i se refuză cele mai elementare drepturi ale omului, dreptul de a-și construi o viață normală.

Angajarea într-o instituție legală nu creează femeilor prostituate un alt statut, în continuare ele vor fi excluse din societate, pentru că dintotdeauna și pretutindeni au existat prostituate, dar niciodată nu au făcut parte din societate, ci din subteranele ei.

Chiar cei care le folosesc le privesc cu cel mai mare dispreț, ca pe cel mai nedemn lucru.

Ca și cum nu este suficient ce se petrece în sufletul ei, tot asupra femeii se răsfrâng urmările negative care apar în mentalitatea bărbatului - lipsa de respect pentru soția sa sau, chiar mai mult, tendința să aplice același raport de posesiune și forță.

Bărbatul poate aduce boli în familie, care pot provoca infertilitatea femeii, cât și o situație conflictuală de criză familială sau divorț.

Criza familială într-o societate înseamnă copii instituționalizați sau crescuți doar de un părinte, tineri lipsiți de căldura unui cămin, de stabilitatea unei educații sănătoase, aflați în derivă existențială (drog, alcool etc.).

Pentru tineri, efectele educaționale ale legiferării prostituției ar fi dezastruoase.

Odată legalizate, bordelurile ar deveni centre de educare sexuală a tinerilor.

Infracționalitatea, conform statisticilor efectuate în țări unde prostituția este legiferată, va crește traficul de persoane, traficul de droguri, permanența frecventării locului care creează probleme în familii, iar numărul celor care frecventează locul va crește, sub falsa publicitate că bordelurile legalizate elimină riscul contaminării cu boli.

Ca o concluzie, legiferarea prostituției nu poate însemna decât legiferarea nedreptății sociale, a violenței, a abuzului și a exploatării sexuale, a încălcării demnității umane, legiferarea crimei, a uciderii sufletului și trupului.

Să nu uităm că, înainte de a fi prostituate, înainte de invadarea răului în viețile lor, aceste femei au fost copii, au fost ca fiicele și surorile noastre.

"Am putea, oare, să acceptăm ca fiicele și surorile noastre să practice vreodată meseria de prostituată?

Dacă întrebarea ne jignește, atunci trebuie să recunoaștem că, validând prostituția ca meserie, nu facem decât un act de nedreptate, considerând femeile care practică prostituția ca ființe de rangul al doilea, fete ce aparțin unei lumi subumane, vrednice de disprețuit, de exploatat și de folosit ca o marfă sau ca un instrument de satisfacere a plăcerii bărbaților.

Statul, precum și oamenii care validează prostituția ca meserie nu pot fi numiți nici creștini și nici măcar produsul unei civilizații a dreptului și a echitabilității, ci doar garanți ai ipocriziei, ai violenței, ai încălcării celor mai elementare drepturi și a demnității umane."

"Cine va pierde prin legalizarea prostituției în România?

Statul, pentru care veniturile rezultate din impozitarea prostituției vor fi depășite de cheltuielile suplimentare cu asigurarea ordinii și a sănătății publice etc., fiecare dintre noi, prin proliferarea bolilor cu transmitere sexuală, prin degradarea morală pe care o va aduce frecventarea bordelurilor, prin creșterea numărului de divorțuri cauzate de slăbirea relațiilor familiale, prin nesiguranța socială și creșterea infracționalității, prin sporirea numărului de femei și fete care vor eșua în prostituție, ca o meserie pe care statul o garantează prin legalizarea ei, prin deteriorarea statutului femeii în societate, femeia ajungând o ființă de rangul al doilea, care poate fi exploatată în anumite condiții până la inuman."

Mi-am permis să folosesc idei și concluzii dintr-un studiu concret, materializat într-o lucrare apreciabilă - "Fața ascunsă a prostituției legalizate", material realizat de Grupul de Inițiativă pentru Apărarea Familiei.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie jeudi, 9 décembre 2021, 3:20
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro