Emilian Valentin Frâncu
Emilian Valentin Frâncu
Sittings of the Senate of October 5, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.124/15-10-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
25-11-2021
25-11-2021 (joint)
24-11-2021 (joint)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (joint)
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 05-10-2009 Printable version

Sittings of the Senate of October 5, 2009

18. Întrebări și interpelări adresate Guvernului de către doamnele și domnii senatori:
  18.3 Emilian Valentin Frâncu

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

................................................

Îi ofer cuvântul domnului senator Emilian Frâncu, Grupul parlamentar al PNL, se pregătește domnul senator Ion Rușeț, Grupul parlamentar al PD-L.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Prima întrebare este adresată domnului Emil Boc, care a devenit, între timp, și ministrul educației, cercetării și inovării.

Domnule ministru, În mai puțin de o lună, scăderea temperaturii și apropierea iernii vor necesita încălzirea tuturor instituțiilor de învățământ pentru buna desfășurare a actului educațional.

Vă rog să-mi spuneți câte instituții de învățământ din județul Vâlcea sunt pregătite, din punct de vedere termic, pentru venirea iernii și ce sume veți aloca până la sfârșitul anului 2009 pentru încălzirea sălilor de curs, ținând cont de faptul că, în prezent, majoritatea bugetelor locale nu dispun de fonduri nici măcar pentru achitarea cheltuielilor de funcționare normală a primăriilor.

Solicit prezentarea răspunsului dumneavoastră oral și în scris.

Pot să citesc și a doua întrebare?

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Sigur, domnule senator.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

A doua întrebare este adresată domnului Gheorghe Pogea, ministrul finanțelor publice.

Obiectul întrebării: Acordarea sumei restante comunei Galicea în vederea finalizării proiectului de investiții aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2006.

Domnule ministru, Localitatea Galicea din județul Vâlcea are aprobat, prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2006, un proiect de 18 miliarde lei vechi pentru construirea unei punți pietonale peste râul Topolog, care face legătura între satele Valea Râului și Cocoru, și pentru construirea unui pod peste gârla Peanca din satul Teiu.

Până în prezent, s-au acordat 12,5 miliarde lei vechi din suma prevăzută, rămânând restantă suma de 5,5 miliarde lei vechi.

Din cauza întârzierii alocării restului de bani, constructorul a întrerupt realizarea lucrării.

Astfel, pentru o mică porțiune de lucrare nefinalizată, o mare parte a comunității locale are de suferit, oamenii fiind nevoiți să ocolească 15 kilometri pentru a ajunge la destinația dorită.

Vă rog, domnule ministru, să-mi spuneți când intenționați să alocați comunei Galicea din județul Vâlcea restul de 5,5 miliarde lei vechi pentru continuarea construirii punții pietonale și a podului.

Solicit prezentarea răspunsului dumneavoastră verbal și în scris.

Mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc, domnule senator.

................................................

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Îl invit la microfon pe domnul senator Emilian Valentin Frâncu, Grupul parlamentar al PNL, se pregătește domnul senator Gheorghe David, Grupul parlamentar al PD-L.

Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Interpelarea de astăzi este adresată prim-ministrului, domnul Emil Boc.

Obiectul interpelării: "Argumentarea motivului remanierii ministrului Dan Nica".

Domnule prim-ministru, În data de 27 septembrie anul curent ați declarat că ați hotărât remanierea ministrului Dan Nica din considerente care țin de creșterea numărului de infracțiuni în România.

Sunt de acord cu faptul că siguranța cetățenilor trebuie să se afle pe primul loc în atenția autorităților locale și centrale, dar nu aș vrea să interpretez gestul dumneavoastră ca fiind unul legat doar de pregătirea alegerilor prezidențiale.

De aceea, vă rog, domnule prim-ministru, să îmi spuneți în urma căror evaluări ați aflat de această situație și care sunt datele concrete care arată că numărul infracțiunilor a crescut de când ministrul Dan Nica se află la conducerea Ministerului Administrației și Internelor.

Solicit prezentarea răspunsului dumneavoastră verbal și în scris.

Emilian Valentin Frâncu, senator PNL de Vâlcea.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc foarte mult.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie jeudi, 2 décembre 2021, 21:41
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro