Adrian Țuțuianu
Adrian Țuțuianu
Sittings of the Senate of October 12, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.129/22-10-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
25-11-2021
25-11-2021 (joint)
24-11-2021 (joint)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (joint)
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 12-10-2009 Printable version

Sittings of the Senate of October 12, 2009

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
  1.12 Adrian Țuțuianu (PSD+PC) - declarație politică cu titlul "Anunț electoral:"Președinte la final de mandat, distrug/peticesc Guvern, după caz..."";

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

................................................

Îl invit la microfon pe domnul senator Adrian Țuțuianu, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC, se pregătește domnul senator Emilian Frâncu, Grupul parlamentar al PNL.

Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Anunț electoral: «Președinte la final de mandat, distrug/peticesc Guvern, după caz...»".

Stimați colegi,

Nu aduce anul ce aduce ceasul în politica românească.

Se înființează ministere cu dedicație, se dinamitează alte ministere, se iau decizii extrem de importante după o singură ureche, se discreditează un Parlament întreg, se demit miniștri la ordin, se schimbă regulile jocului, numai după voia autoproclamatului "jucător".

Și asta pentru că același jucător nu-i suportă pe adversari, pentru că nu admite să fie contrazis, pentru că vrea să-și impună voința cu orice preț și pentru că ține să-și așeze în posturi călduțe apropiații care și-au dovedit loialitatea.

L-ați recunoscut, desigur, pe autorul și regizorul scenariilor politice din ultimii cinci ani.

Unii îi spun, cu supușenie, Zeus, românii obișnuiți însă îl știu sub numele de Traian Băsescu, sinonim, mai nou, cu scandalurile și cu eșecurile răsunătoare din ultima perioadă.

Când credeam că le-am văzut pe toate, domnul Băsescu a ținut să încalce încă o dată Constituția și încă o dată să creeze un scandal artificial în jurul unui ministru - întâmplător, social-democrat -, a forțat jumătate de Cabinet să plece - întâmplător, jumătatea social-democrată - și din cealaltă jumătate - la fel de întâmplător, portocalie - a peticit un guvern întreg.

Cum? Într-o manieră uluitoare: a luat miniștrii PD-L și le-a mai dat câte un minister, bonus pentru loialitate și bună purtare.

Astfel, dacă Boc are două ministere, Berceanu are două ministere și Udrea are două...

De ce a mers pe varianta prescurtată a formulei? Simplu:

aceștia sunt "competenții" familiei portocalii. Și apoi, nu vi se pare că se potrivesc mănușă Boc la educație, Videanu la sănătate și Berceanu la agricultură? Cât despre doamna Udrea, date fiindu-i competențele polivalente, nu ne mai mirăm că a preluat și mediul.

Putea la fel de bine să meargă la Ministerul Administrației și Internelor sau la Ministerul Afacerilor Externe, ce mai conta sigla instituției?

Ne mirăm, sincer, că domnul Băsescu nu a preluat el însuși un minister.

De exemplu, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, pentru că mai penibil decât domnul Paleologu, oricum, nu putea fi, dar probabil că îi ajung atribuțiunile de prim-ministru.

Stimați colegi, Dincolo de ironii subtile sau glume sarcastice, persoana care se joacă de-a politica cu un popor întreg, provocând criză după criză, este președintele în exercițiu al țării, iar faptul că acest Guvern, cârpit peste noapte, a ajuns subiectul tuturor bancurilor despre incompetenți spune un adevăr pe care Traian Băsescu nu-l mai poate dosi: să angajezi o camarilă ascultătoare care să strângă mizeria de fiecare dată poate să ți se pară la un moment dat o soluție salvatoare.

Ce te faci, însă, când simbriașii eșuează lamentabil?

Există un singur răspuns: pierzi alegerile.

Pentru binele poporului român și pentru evoluția democratică a României, Traian Băsescu trebuie să piardă alegerile, altfel drumul spre dictatură este deschis.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc, domnule senator Țuțuianu. Ați vorbit 5 minute.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie dimanche, 28 novembre 2021, 8:22
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro