Mihai Niță
Mihai Niță
Ședința Senatului din 12 octombrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.129/22-10-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 12-10-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 12 octombrie 2009

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
  1.24 Mihai Niță (PD-L) - declarație politică având ca titlu "Construirea unei Europe a cetățenilor" (declarație politică neprezentată în plen);

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Mihai Niță:

Declarația politică se intitulează "Construirea unei Europe a cetățenilor".

Libertatea, securitatea și justiția constituie componentele majore ale societății europene.

În momentul actual, Uniunea Europeană a instituit pentru cetățenii săi o piață unică, o uniune economică și monetară, precum și capacitatea de a face față provocărilor politice și economice globale.

S-au înregistrat progrese importante în stabilirea unui spațiu al libertății, securității și justiției.

În contextul actual, prioritatea majoră este de a plasa cetățeanul în centrul acestui proiect.

Plecând de la progresele înregistrate și trăgând învățăminte din slăbiciunile actuale, Uniunea Europeană trebuie să adopte un nou program multianual ce trebuie să definească prioritățile pentru următorii cinci ani, astfel încât toate beneficiile spațiului de libertate, securitate și justiție să devină tangibile pentru cetățeni.

Tema centrală a noului program va fi "construirea unei Europe a cetățenilor".

Astfel, cetățeanul va fi în centrul tuturor acțiunilor derulate în cadrul programului.

Prioritățile politice majore ce trebuie luate în considerare sunt următoarele:

  • Promovarea drepturilor cetățenilor - o Europă a drepturilor.

În consecință, cetățenia europeană se adaugă la cetățenia națională, completându-se reciproc.

Cetățenii pot să circule liber și să beneficieze de drepturile lor în acest spațiu fără frontiere interne;

  • Drepturile copilului, așa cum sunt înscrise în Cartă și în Convenția Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului, vor privi toate politicile Uniunii.

Trebuie să se țină cont de ele în mod sistematic, acordându-se o atenție specială copiilor aflați în situație de vulnerabilitate, mai ales în contextul politicii de imigrație:

  • Protecția, inclusiv juridică, a celor mai vulnerabile persoane, a femeilor victime ale violenței, a persoanelor dependente trebuie consolidată;
  • La nivel global, Uniunea Europeană trebuie să joace un rol conducător în elaborarea și promovarea de standarde internaționale pentru protecția datelor cu caracter personal și în instituirea de instrumente internaționale corespunzătoare;
  • Pentru a spori eficacitatea protecției consulare, trebuie să se consolideze cadrul de cooperare și coordonare existent;
  • Se impune dezvoltarea cooperării în materie de analiză a riscurilor, cuprinzând aspectele regionale, pentru a permite definirea obiectivelor și acțiunilor comune.

O altă prioritate principală o constituie facilitarea vieții cetățenilor: o Europă a drepturilor și a justiției.

Hotărârile judecătorești trebuie să fie recunoscute și executate de la un stat membru la altul fără dificultăți.

Sistemele judiciare ale celor 27 de state membre ar trebui să poată funcționa împreună, respectând tradițiile juridice naționale.

Spațiul judiciar european trebuie să permită recunoașterea drepturilor persoanelor pe tot cuprinsul Uniunii, facilitând accesul la justiție.

Aceasta se poate face prin continuitatea punerii în aplicare a recunoașterii reciproce, prin consolidarea încrederii reciproce, precum și prin dezvoltarea unei baze de norme comune.

A treia prioritate majoră constă în conceperea unei strategii de securitate internă ce va completa în mod util strategia de securitate externă a Uniunii.

Prin crearea unei culturi comune, prin controlul fluxului de informații și prin mobilizarea instrumentelor tehnologice necesare, strategia de securitate internă trebuie consolidată în jurul a trei domenii de acțiune: consolidarea cooperării polițienești, o justiție penală adaptată și o gestionare mai eficientă a accesului în teritoriu.

A patra prioritate majoră o constituie promovarea unei societăți mai integrate pentru cetățean: o Europă responsabilă și solidară în materie de imigrație și azil.

Politica în domeniul imigrației va pune accent pe respect, pe drepturile fundamentale și pe demnitatea umană.

Politica de azil va fi solidară cu țările terțe confruntate cu fluxuri importante de refugiați.

Sunt necesare soluții globale și durabile pentru a face față dificultăților economice și politice cu care se confruntă Uniunea Europeană, iar cetățenii europeni sunt îndreptățiți să se aștepte la o acțiune europeană eficace și responsabilă.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 23 februarie 2020, 3:55
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro