Plen
Ședința Senatului din 20 octombrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.137/30-10-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-05-2020
20-05-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 20-10-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 20 octombrie 2009

6. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (L238/2009); (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de luni, 26 octombrie a.c.)
 
consultă fișa PL nr. L238/2009

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

................................................

Trecem la punctul 4 - Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Raportul este întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Inițiatori sunt mai mulți colegi deputați printre care:

Petru Călian, Mihail Boldea, Mircia Giurgiu -Grupul parlamentar al PD-L, Gorghiu Alina Ștefania -Grupul parlamentar al PNL și alții.

Din partea Guvernului participă la dezbateri doamna secretar de stat Rodica Constantinovici.

Dintre inițiatori este cineva prezent astăzi la dezbateri pentru a- și prezenta proiectul? Nu.

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, doamna Rodica Constantinovici, pentru a ne prezenta punctul de vedere al Guvernului. Microfonul 8.

Vă rog.

Doamna Rodica Constantinovici:

Vă mulțumesc, domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Prin inițiativa legislativă se propun modificarea și completarea unor articole din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Guvernul nu susține această inițiativă legislativă pentru aceleași argumente care au determinat plenul Senatului să respingă Proiectul de lege privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, la data de 24 iunie 2009, proiect care a fost elaborat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, și anume pentru argumentele că dezbaterea și adoptarea unei legi care să cuprindă reglementări în materia executării pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ar trebui să fie subsecvente adoptării noului Cod de procedură penală, proiect aflat, în prezent, în cursul procedurilor parlamentare.

Așadar, abordarea unitară în materia executării pedepselor și corelarea adecvată a reglementărilor cu cele procedural penale sunt rațiuni rezonabile care justifică poziția de nesusținere a acestei propuneri legislative de către Guvern.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, domnul președinte Toni Greblă. Microfonul 7.

Domnul Toni Greblă:

Domnule președinte, Stimați colegi, Pentru a nu repeta argumentele invocate de distinsa reprezentantă a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, vă rog să-mi permiteți să vă spun că și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări le-a avut în vedere, le-a luat în considerare și a hotărât în consecință, ajutată fiind și de punctul de vedere negativ al Guvernului României, al Consiliului Legislativ, care, prin observațiile de fond și de formă, practic, au dat un aviz de respingere a acesteia.

Tot aviz negativ ne-a transmis și Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități.

Drept urmare, vă supunem spre dezbatere și adoptare raportul de respingere a propunerii legislative, ținând cont de faptul că Senatul este primă Cameră sesizată, iar legea face parte din categoria legilor organice.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doriți să adresați întrebări, intervenții generale?

Vă rog, domnule senator Urban. Microfonul 2.

Domnul Iulian Urban:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să vă spun că, într-adevăr, la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, în momentul în care am analizat această propunere legislativă, până la urmă principalul argument pentru care am întocmit un raport de respingere a fost tocmai faptul că se află în proceduri parlamentare Proiectul de lege vizând completarea Codului de procedură penală.

Doar că, spre deosebire de Subcomisia de Cod de procedură civilă, care și-a început lucrările, aș vrea să vă spun că Subcomisia de Cod de procedură penală nu a început încă să lucreze, astfel încât, din punctul meu de vedere, ca membru al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, eu consider că va fi ultima oară când un proiect de lege care vizează modificarea unor legi în materie procedural penală va fi -cel puțin din punctul meu de vedere și al colegilor mei din Partidul Democrat Liberal din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări -respins pe acest motiv, și anume că acest proiect al Codului de procedură penală se află în proceduri parlamentare.

Asta până la momentul la care Subcomisia de Cod de procedură penală își va începe lucrările.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Mai sunt și alte intervenții?

Domnule Greblă, doriți în calitate de președinte al comisiei sau de senator?

Atunci vă rog să veniți la microfonul central.

Domnul Toni Greblă:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Sigur, cele spuse în prima parte de colegul meu sunt riguros exacte.

Acesta a fost motivul pentru care, până acum, am respins trei inițiative legislative vizând același subiect.

Vreau să vă informez însă și cu privire la faptul că, în ceea ce privește Subcomisia de Cod de procedură penală, aceasta și-a început activitatea acum două săptămâni, este deja la a treia ședință și, dacă astăzi nu se hotăra să avem ședință de plen, în mod sigur, în după-amiaza aceasta am fi avut ședință de comisie, astfel încât eu consider că în maximum o lună de zile subcomisia va putea să prezinte un raport cu privire la proiectul Codului de procedură penală, trecut prin lupa acestei subcomisii.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul senator Cristian Rădulescu. Microfonul 2.

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule președinte, Stimați colegi, Asta este o speță care se va mai întâlni în cursul dezbaterilor.

De exemplu, și noi, la Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, am primit o mulțime de inițiative pe aceeași temă, care au venit foarte repede, una după alta, provocate de dezbaterile din media referitoare la alocația pentru copii în cazul nașterilor multiple.

Am adoptat-o pe prima, după care, la următoarele, a doua, a treia, a patra, a cincea, ne-am gândit ce să facem cu ele de vreme ce prima fusese adoptată de plenul Senatului și fusese trimisă la Camera Deputaților.

Părerea noastră a fost că nu avem voie să luăm dreptul la viață al celei de-a doua inițiative, al celei de-a treia, din moment ce procedura nu era completă, terminată, în ceea ce o privește pe prima, și nu putem garanta, deși prima inițiativă trecuse în unanimitate, că la Camera Deputaților nu vor fi, într-un context politic diferit, alte abordări și nu va fi respinsă.

Și atunci le-am adoptat și pe următoarele, lăsând Camerei Deputaților, care este Cameră decizională, dreptul de a o trece, dacă toate vin, să zicem, cam în același timp, de a o trece pe prima și, după aceea, în consecință, să le respingă pe celelalte.

Cam așa este situația și în cazul acestei inițiative.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul senator Urban ne spune că ideea este bună, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, domnul președinte Toni Greblă ne spune că este o inițiativă bună și, atunci, dacă toată lumea este de acord cu o inițiativă bună, eu aș zice să o adoptăm, deoarece cealaltă mare operă la care se refereau colegii nu a fost încă desăvârșită, și cred că și în viitor, ca procedură, așa ar trebui să procedăm.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc, domnule senator Rădulescu.

Mai sunt și alte intervenții?

Stimați colegi, fiind vorba de o lege organică, potrivit cutumei noastre, se va supune la vot luni.

Să nu vă uitați vorba însă și rog colegii să nu uite vorbele care s-au spus la dezbateri.

Deci luni, vot pe raport și vot final.

Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 31 mai 2020, 8:04
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro