Plen
Ședința Camerei Deputaților din 14 decembrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.158/24-12-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 14-12-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 decembrie 2009

13. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.281 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare.
 
consultă fișa PL nr. 573/2009

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................

Poziția 13 din ordinea de zi. Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) al art. 28¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare.

Din partea inițiatorului îl avem prezent pe domnul Radu Ancuța, președintele Agenției Naționale de Control al Exporturilor.

Domnule președinte, aveți cuvântul.

Domnul Călin Radu Ancuța (președintele Agenției Naționale de Control al Exporturilor):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Bună seara, doamnelor și domnilor!

Proiectul de lege perfecționează mecanismul rapid de implementare a embargourilor internaționale, regionale și unilaterale, prin redefinirea acestuia în funcție de prevederile criteriului nr. 1 din Codul de conduită al Uniunii Europene privind exporturile de arme, cu respectarea obligațiilor și angajamentelor internaționale asumate și permite o abordare distinctă a embargourilor, atât cele obligatorii, cât și cele voluntare din perspectiva implementării.

Prin adoptarea modificărilor propuse se va elimina posibilitatea interpretării diferite a alin.(1) din art. 281 în timpul examinării unor cereri de licențe de export pentru destinații pentru care există așa-numite embargouri voluntare.

Amendarea legislativă propusă permite, însă, deblocarea unor situații delicate existente și mută procesul de examinare a unor cereri de licență de export cum ar fi, de exemplu, destinația Azerbaidjan, de la chestiunile de interpretare juridică, pe chestiunile legate de politicile naționale de export, a angajamentelor asumate și elimină definitiv interpretările diferite.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule președinte.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia de apărare, domnul secretar Bădulescu.

Domnul Adrian Bădulescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost sesizată spre dezbatere pe fond în procedură obișnuită cu proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) al art. 281 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare, trimisă cu adresa PL-x 573 din 4 noiembrie 2009.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea alin.(1) al art. 281 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999, în sensul instituirii în sarcina ANCE sau a obligației de a refuza cu avizul Consiliului Interministerial eliberarea unei licențe pentru operațiuni cu produse militare, dacă eliberarea acesteia ar fi în contradicție cu obligațiile și angajamentele internaționale asumate de România cu privire la aplicarea embargourilor privind transferurile de arme impuse de ONU, UE sau OSCE în Europa.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La dezbateri au participat domnul secretar de stat Călin Radu Ancuța, președintele Agenției Naționale pentru Controlul Exporturilor și domnul Paul Pasnicu, director în cadrul aceleiași agenții.

Potrivit prevederilor art. 75 alin.(1) din Constituția României, republicată, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul a adoptat acest proiect de lege în ședința din 3 noiembrie 2009.

La lucrările comisiei au fost prezenți 20 de deputați din totalul de 24 de membri.

În urma dezbaterilor în ședința din 25 noiembrie 2009, membrii comisiei, cu unanimitate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea acestui proiect de lege în forma Senatului.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc foarte mult.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește să ia cineva cuvântul?

Dacă nu avem persoane care doresc să ia cuvântul, vă anunț că proiectul de lege rămâne pentru votul final de mâine, pentru că nu avem amendamente și sunt îndeplinite prevederile art.106 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 19 noiembrie 2019, 8:15
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro