Plen
Ședința Senatului din 3 noiembrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.148/13-11-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-03-2021
02-03-2021 (comună)
01-03-2021 (comună)
24-02-2021
17-02-2021 (comună)
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 03-11-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 3 noiembrie 2009

22. Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2009 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 și a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (L230/2009; votul pe raport și votul final se vor da în ședința de luni, 9 noiembrie a.c.). 23.
 
consultă fișa PL nr. L230/2009

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

................................................

Trecem la punctul 17 din ordinea de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2009 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 și a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Inițiator este Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

Participă la dezbateri doamna secretar de stat Iulia Adriana Oana Badea. Microfonul 8

Vă rog, doamna secretar de stat, aveți cuvântul.

Doamna Iulia Adriana Oana Badea:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Scopul acestei ordonanțe este acela de a face compatibil sistemul de educație din România în ceea ce privește condițiile de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar cu sistemul european de educație, procesul Bologna.

Proiectul de act normativ va fi pus în aplicare fără a fi nevoie de înființarea unor noi organisme.

De asemenea, în prezenta ordonanță vom reglementa posibilitatea ca absolvenții ciclului inferior al liceului, clasa a X-a, să poată susține un examen de certificare a competențelor profesionale în vederea obținerii certificatului de calificare nivel II și vom reglementa încadrarea și salarizarea corespunzătoare absolvenților ciclului I de studii universitare de licență și a ciclului II de studii universitare de masterat.

Totodată, eliminăm situații discriminatorii care apar la pretransferarea personalului didactic titular la cerere și transferarea personalului titular disponibilizat prin restrângere de activitate.

Vă reamintesc că nu exista posibilitatea pretransferului din mediul rural în mediul urban și nici posibilitatea acestui pretransfer de la gimnaziu la liceu.

Prezenta ordonanță eliberează, practic, de restricții acest proces.

Vă rog să susțineți prin vot prezenta ordonanță.

Precizez că în acest an școlar s-a utilizat textul ordonanței în procesul de mobilitate a personalului didactic.

Mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc și eu.

Din partea comisiei, domnul președinte Hărdău. Microfonul 7.

Domnul Mihail Hărdău:

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2009 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 și a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic a obținut în comisie, cu majoritate de voturi, raportul de admitere pe care vi-l propunem dumneavoastră, cu amendamente.

De asemenea, doresc să vă informez că avem avize favorabile de la Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, de la Comisia pentru egalitatea de șanse și de la Consiliul Legislativ.

Avem un amendament respins la comisie, care se regăsește în anexa nr. 2.

Este un proiect de lege care face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind Cameră decizională.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

La dezbateri generale dorește să intervină cineva?

Dacă nu, stimați colegi, fiind vorba de o lege organică, votul îl vom da luni, însă, până atunci, va trebui să decidem pe amendamente.

În primul rând, este un amendament respins și vreau să vă consult dacă amendamentul respins se susține.

Domnule Robu, ați fost autorul amendamentului respins.

Se susține?

Nu e nicio presiune, nu vreau să mă înțelegeți greșit.

Domnul senator Robu, microfonul 2.

Domnul Nicolae Robu:

Vă cer scuze, domnule președinte.

Am varianta de numerotare anterioară și nu am identificat că am ajuns la acest punct din ordinea de zi.

Este vorba despre un amendament prin care eu consider că s-ar reglementa mai bine examenul de bacalaureat, și anume este un amendament prin care se creează elevilor absolvenți ai liceelor de arte de diverse tipuri... (Discuții în sală.)

E următoarea?

Atunci nu am amendament.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Amendamentul respins este cel cu data de la care încep să primească salariu profesorii.

Domnule Robu, vă rog, microfonul 2.

Domnul Nicolae Robu:

Am altă variantă a ordinii de zi și nu localizam.

Da, eu consider că este firesc ca, începând cu data de 1 septembrie 2009, salarizarea cadrelor didactice încadrate ca profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar, să se facă la nivelul încadrării pentru profesori cu studii superioare din învățământul preuniversitar.

Acesta era amendamentul și cred că ar fi firesc să-l susținem.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Deci este vorba de un amendament respins, pe care îl găsiți în anexa nr. 2, și se referea la data de când vor primi salariu cadrele didactice încadrate ca profesor pentru învățământul preșcolar.

Supun la vot amendamentul respins, dacă sunteți pentru admiterea lui sau împotrivă.

Vă rog să votați.

Amendamentul respins nu a întrunit numărul de voturi necesar, a avut numai 32 de voturi pentru, 29 împotrivă și două abțineri și rămâne respins.

Trebuie să întrunească minimum jumătate din numărul senatorilor prezenți.

Regret... chiar colegii noștri...

Asta este viața în Parlament.

Deci amendamentul nu a fost acceptat.

Rămân doar amendamentele care au fost admise în comisie.

Luni vom da vot pe raport și vot final, deoarece este vorba de o lege organică.

Trecem la punctul 18 din ordinea de zi.

Domnule senator Frâncu, vă rog, microfonul 1.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Domnule președinte, În numele Grupului parlamentar al PNL, vă solicit să verificați cvorumul, pentru că este evident că nu se mai poate trece la vot, că nu se pot întruni nici măcar cele 69 de voturi necesare.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Stimate coleg, suntem, dacă stăm în sală.

Dacă stăm pe coridor sau la cafea, e foarte greu să fim în sală, și acum, în sală, din câte văd eu, suntem cam pe acolo, dar o să rog secretarii de ședință, înainte de a intra într-o procedură de pierdere de timp și de a intra în pauză, haideți să-i numărăm măcar aproximativ, să vedem dacă sunt.

Vă rog!

Suntem 71... nu, 72 cu doamna senator Boagiu și cu domnul senator Hașotti, care tocmai au intrat în sală, împreună, de altfel.

Mulțumesc foarte mult, stimați colegi.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 8 martie 2021, 11:42
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro