Plen
Ședința Senatului din 3 noiembrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.148/13-11-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-05-2020
20-05-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 03-11-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 3 noiembrie 2009

24. Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România (L404/2009)
 
consultă fișa PL nr. L404/2009

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

................................................

La punctul 19 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.

Este vorba de o propunere legislativă semnată de un număr important de inițiatori, dintre care, evident, șeful grupului respectiv este doamna senator Doina Silistru și domnul senator Gheorghe David, care sunt nași ai acestei inițiative.

Înțeleg că doamna senator Doina Silistru va prezenta inițiativa.

Din partea Guvernului, domnul Valentin Iliescu, care a devenit specialist și în învățământ.

Din partea comisiei, domnul președinte Cristian Rădulescu.

O rog pe doamna senator Doina Silistru să ne prezinte inițiativa.

Doamna Doina Silistru:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Având în vedere admiterea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 16/2007, am trecut la modificarea Legii nr. 200/ 2004, care era necesară, pentru că trebuiau modificate două anexe.

Una, în care profesia de geodez, termenul de "geodez" se înlocuiește cu sintagma "profesii în domeniul cadastrului, cartografiei, topografiei, geodeziei, fotogrametriei și teledetecției", iar într-o altă anexă instituția care reglementează aceste profesii este Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, și aș vrea să spun că, de fapt, această agenție este singura instituție care reglementează în domeniu și, în baza Legii nr. 7/1996, legea de bază a cadastrului și publicității imobiliare.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Valentin Iliescu. Microfonul 10.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, O inițiativă tehnică și extrem de utilă.

Mulțumim colegilor care au avut această idee foarte corectă pe care Guvernul și-a permis să formuleze o serie de amendamente preluate și acceptate de comisia de specialitate.

Guvernul susține inițiativa legislativă.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Domnul președinte Cristian Rădulescu, raportul comisiei. Microfonul 7.

Domnul Cristian Rădulescu:

Legea modifică două anexe din Legea nr. 200/2004 în care termenul "geodez" se înlocuiește cu sintagma "profesii în domeniul cadastrului, cartografiei, topografiei, geodeziei, fotogrametriei și teledetecției".

Este o completare necesară în urma deciziei Curții Constituționale la care a făcut referire inițiatorul.

Pe de altă parte, propunerea dă o mai mare libertate dreptului de exercitare a profesiei de geodez prin faptul că elimină constrângerea de a face parte dintr-o asociație profesională, cum ar fi Ordinul Geodezilor din România.

Votul a fost în unanimitate pentru raport de admitere.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

La dezbateri generale dorește să intervină cineva?

Nu dorește nimeni.

În aceste condiții, stimați colegi, avem o inițiativă legislativă, care a fost prezentată de doamna senator Doina Silistru, avem un punct de vedere al Guvernului, care este favorabil, cu amendamente care au fost preluate în raportul comisiei, iar raportul comisiei este raport de admitere, cu amendamente.

Supun mai întâi la vot raportul comisiei, cu amendamente.

Vă rog să votați.

Cu 72 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și două abțineri, raportul cu amendamente a fost adoptat.

Supun acum la vot proiectul de lege.

Stimați colegi, supun la vot proiectul de lege.

Înainte de afișarea rezultatului, vreau să o felicit pe doamna senator Doina Silistru, pe domnul senator Gheorghe David și pe ceilalți colegi pentru reușita acestei inițiative.

Cu 74 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, s-a adoptat propunerea legislativă.

Doamna senator Doina Silistru, microfonul 6.

Doamna Doina Silistru:

Aș vrea să mulțumesc și eu tuturor colegilor că au înțeles acest demers și, în același timp, mulțumesc și coinițiatorilor.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 1 iunie 2020, 13:11
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro