Plen
Ședința Senatului din 3 noiembrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.148/13-11-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
14-04-2021
13-04-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 03-11-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 3 noiembrie 2009

31. Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru completarea și modificarea Legii nr. 150/2003 privind creditul agricol pentru producție (L450/2009)
 
consultă fișa PL nr. L450/2009

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

................................................

Trecem la punctul 26 din ordinea de zi - Propunerea legislativă pentru completarea și modificarea Legii nr. 150/2003 privind creditul agricol pentru producție.

Este o inițiativă cu un număr prestigios de autori aparținând Grupului parlamentar al PNL, dar și independenților.

Domnul senator Frâncu va face o scurtă prezentare.

Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Dănuț

Apetrei.

Domnul senator Frâncu, microfonul 6.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Inițiativa legislativă își propune amendarea Legii creditului agricol pentru producție nr. 150/2003.

Sunt două teze, după cum urmează: Să se completeze art. 3 alin. (1) cu o nouă literă, d), cu extinderea categoriilor de beneficiari ai legii, prin includerea cooperativelor agricole, înființate conform Legii nr. 566/2004, între cele care beneficiază de avantajele prevăzute în Legea creditului agricol.

A doua modificare: se propune ca și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii să poată garanta creditele acordate în baza acestei legi.

O singură idee vreau să mai prezint: noi vrem să sprijinim agricultura, marile exploatații și mi se pare ciudat că de avantajele creditului agricol nu pot sau nu au putut beneficia până acum cei care se asociază în cooperative agricole, care, tocmai, se doresc a fi încurajate pentru a prelua suprafețe mult mai mari de cultură.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Domnul secretar de stat Dănuț Apetrei, microfonul 9.

Domnul Dănuț Apetrei:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative pentru simplul motiv că, începând cu anul 2010, aceste forme de sprijin - în speță Legea nr. 150/2003 a creditului agricol pentru producători - sunt considerate ajutor de stat.

Cu alte cuvinte, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va începe demersurile necesare pentru găsirea altor forme de subvenționare a dobânzilor sau de acordare de credite în acest sens.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Raportul comisiei, domnul senator Daea. Microfonul 7.

Domnul Petre Daea:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori, Un raport favorabil, bazat pe analiza în comisie, pe avizele favorabile din partea Consiliul Legislativ, Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, Comisiei economice, industrii și servicii.

Senatul este primă Cameră sesizată, iar legea are caracter de lege ordinară.

Anexa cu amendamente a scos din pagina inițiatorului excesul de reglementare și a menținut tot ceea ce dă consistență inițiativei legislative.

O nuanță diferită de cea a Guvernului, care merită să fie amintită aici, este că în acest act normativ se completează lista de beneficiari ai creditului agricol la o lege în funcțiune.

Eu cred că este și util, și necesar, și corect, pentru perioada existenței actului normativ, să-l completăm cu propunerea legislativă aparținând colegilor noștri, care a primit girul în comisie prin votul dat ca urmare a analizelor pe care le-am făcut, și anume un vot favorabil și un raport favorabil pentru plenul Senatului.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dezbateri generale.

Domnul senator Rotaru. Microfonul 4.

Domnul Ion Rotaru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Aș vrea să subliniez, de la început, că Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC susține această propunere legislativă fără niciun fel de rezerve și considerăm că vine în întâmpinarea problemelor majore cu care se confruntă fermierii români, legate de creditare.

Faptul că, la această oră, tot ce înseamnă fermier în România se află într-o zonă a decapitalizării, în care, după ani secetoși și după prețuri destul de proaste ale produselor agricole, aceștia au ajuns într-o situație în care nu mai pot face investiții și nu pot accesa credite, este o inițiativă bună și o apreciem ca atare.

Aș vrea să subliniez însă o idee care ar trebui să stea în atenția Guvernului, în primul rând, faptul că CEC, ca bancă a statului, nu reprezintă, la ora actuală, un instrument util, eficient și ușor abordabil din punct de vedere al creditării agricultorilor.

CEC se comportă în continuare ca orice bancă comercială privată, fără să aibă în vedere că este nevoie să trateze cu mai multă atenție și mai mare deschidere fermierii români pentru a genera acele investiții atât de necesare în sectorul agricol.

L-aș ruga, încă o dată, pe reprezentantul Guvernului să se aplece cu toată atenția asupra acestui aspect care ține de CEC și EXIMBANK, dar în primul rând de CEC, pentru a găsi acele formule care să ducă la accesibilizarea mult mai operativă și mai facilă a fondurilor, a creditelor pentru agricultori.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Mai dorește cineva să intervină la dezbateri generale?

Domnule secretar de stat, Apetrei, vă rog, pe scurt.

Domnul Dănuț Apetrei:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Nu pot să nu-i dau dreptate domnului președinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală din Senat.

Într-adevăr, modificările se aduc la Legea nr.150/2003

care este în vigoare, numai că, de anul viitor, nu mai sunt valabile aceste forme de ajutoare de stat.

Chiar dacă dumneavoastră doriți să votați ceea ce s-a propus, de la anul nu va mai fi valabil și vă rog să înțelegeți și să procedați în consecință.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Ați subliniat deja acest aspect și sunt convins că toți colegii au luat notă de el.

Trecem la procedura de vot.

Avem un raport favorabil al comisiei, cu amendamente.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Suntem primă Cameră sesizată.

Supun votului dumneavoastră raportul favorabil al comisiei, cu amendamente.

Vă rog să votați.

Cu 43 de voturi pentru, 31 voturi împotrivă și două abțineri, a fost adoptat raportul comisiei.

Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă care se adoptă tot cu votul majorității senatorilor prezenți.

Vă rog să votați.

Cu 42 de voturi pentru, 32 de voturi împotrivă și două abțineri, a fost adoptată propunerea legislativă.

Felicitări inițiatorilor!

Trecem la următorul punct...

Din sală:

Domnule președinte...

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Domnule senator Măgureanu, vă rog.

La propunerea legislativă adoptată sau la următoarea?

Domnul Cezar Mircea Măgureanu:

La propunerea legislativă care a trecut.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă rog, microfonul 3.

Domnul Cezar Mircea Măgureanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi, vreau să vă informez că la această propunere legislativă inițiator am fost subsemnatul și mulțumesc colegilor că m-au ajutat și m-au sprijinit, dat fiind faptul că vin din județul Giurgiu, un județ preponderent agricol.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 17 aprilie 2021, 17:59
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro