Domnul Mircea Marin: Vă prezint iarăși un raport comun al Comisiei pentru industrii și servicii și al Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, care au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2008 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006 și a Legii serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr.241/2006. Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 21 aprilie 2008. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu unele observații și propuneri, conform avizului nr.1725 din 12 decembrie. Consiliul Economic și Social a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil. Examinarea proiectului de lege a avut loc în ședințe separate ale celor două comisii sesizate în fond, la data de 11 martie 2009 de către Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, respectiv 12 aprilie 2011 de către Comisia pentru industrii și servicii. În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de membrii celor două comisii, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2008 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006 și a Legii serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr.241/2006, cu amendamente admise și respinse, care sunt redate în anexele la prezentul raport. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulțumesc.
|