Plen
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 14, 2011
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2011 > 14-12-2011 Printable version

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 14, 2011

2. Continuarea și finalizarea dezbaterilor asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2012. (votul final se va da în ședința de joi, 15 decembrie a.c.)
 
see bill no. 692/2011

 

Doamna Roberta-Alma Anastase:

  ................................................

La ordinea de zi avem continuarea dezbaterii anexelor Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2012, începând cu Anexa nr. 3/23.

Nu există amendamente admise la această anexă.

În ceea ce privește amendamentele respinse, există, de la poziția 247 până la poziția 428, amendamente respinse și atunci am să vă întreb cine dorește să susțină din amendamentele respinse de comisie. Sunt solicitări în acest sens.

Vă rog, doamna deputat, microfonul 1.

Doamna Lucia-Ana Varga:

La poziția 322, Anexa nr. 3/23/02...

Domnul Gheorghe Gabor:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nu... Dacă-mi dați voie, domnule deputat, am invitat-o pe doamna deputat.

Vă rog!

Doamna Lucia-Ana Varga:

La art. 02 alin. (14) Programe multianuale de mediu și gospodărire a apelor, se propune majorarea alocării sumei de 15 000 mii de lei. Această majorare este necesară, deoarece aceste sume sunt utilizate pentru finalizarea a 150 de lucrări de alimentare cu apă și canalizare în toată România, lucrări care sunt deja întârziate, pentru că nu au fost finanțate suficient, și care au termen de finalizare 2012.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Am să supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Mai doriți să susțineți un alt amendament?

Doamna Lucia-Ana Varga:

Da. La poziția 325, art. 20 alin. (22) Finanțarea acțiunilor în domeniul apelor, se propune majorarea alocării sumei de 10 000 de mii de lei. Aceste sume sunt necesare pentru finalizarea schemelor directoare de reamenajare a bazinelor hidrografice, scheme absolut necesare în scopul combaterii efectelor fenomenelor hidrologice periculoase, dar și în scopul combaterii fenomenelor de secetă.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Dacă ați terminat de susținut, doamna deputat, am să-i invit pe colegi să-și exprime votul.

Voturi pentru? 78 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 170 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Doamna Lucia-Ana Varga:

Mai doresc să susțin amendamentul de la poziția 326, la art. 70, Cheltuieli de capital.

Se propune majorarea alocării sumei de 300 000 de mii de lei. Aceste sume sunt necesare pentru realizarea lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor deja demarate. Fondurile alocate sunt insuficiente și de aceea, am solicitat o suplimentare.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Și acest amendament a fost respins.

Îi mulțumesc doamnei deputat.

Domnule deputat, vă rog să veniți acum să susțineți, precizând numărul poziției și, după aceea, domnul senator Cordoș.

Domnul Gheorghe Gabor:

Poziția 320, doamna președinte.

Doamna președinte, stimați colegi,

În urmă cu doi ani, dumneavoastră, în majoritate, ați dovedit a fi iubitori de frumos, votând adoptarea unui amendament care prevedea alocarea unei sume de bani pentru ecologizarea Poienii Narciselor.

Deși cele două Camere au votat acest amendament, Ministerul Mediului și Pădurilor, ministrul de atunci nu a alocat suma respectivă Primăriei Șercaia pentru ecologizarea Poienii Narciselor.

Eu sper ca dumneavoastră să fi rămas aceiași iubitori de frumos și să votați alocarea sumei de 329 de mii de lei pentru ecologizarea acestei poieni, care este monument al naturii, unic în Europa.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot acest amendament de la poziția 320.

Voturi pentru? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Abțineri? 6 abțineri.

Mulțumesc.

Domnul senator Cordoș, microfonul 3.

Domnul Alexandru Cordoș:

Mulțumesc, doamna președinte.

Poziția 289, Anexa nr. 3/23 - Ministerul Mediului și Pădurilor

Propun suplimentarea bugetului Ministerului Mediului și Pădurilor pentru amenajare spații verzi și locuri de joacă pentru copii în comuna Viișoara, județul Cluj și solicit o rectificare aici, pentru că este o greșeală de redactare, cu 50 de mii de lei, nu 5 milioane, cât era trecut.

De asemenea, pentru amenajarea râului Arieș, partea de diguri, tot în comuna Viișoara, județul Cluj, valoarea de 500 de mii de lei.

Sursa: bugetul Ministerul Mediului și Pădurilor.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, domnule deputat Ana.

La microfonul 2. Era înscris puțin mai devreme.

Vă rog.

Domnul Dorel Covaci:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Poziția 387: se propune suplimentarea bugetului Ministerului Mediului și Pădurilor pentru finanțarea proiectului de amenajare a parcului și colonadei din orașul Buziaș, județul Timiș.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot.

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? 2 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, microfonul 3.

Domnul Laurențiu Nistor:

Doamna președinte,

Având în vedere că o parte a municipiului Orăștie este în permanență inundat în fiecare an, propun alocarea sumei de 1 200 de mii de lei pentru regularizarea Canalului Morii din municipiul Orăștie, județul Hunedoara.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot.

Voturi pentru? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 166 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul Laurențiu Nistor:

La poziția 279, Anexa nr. 3/23, de asemenea, pentru eliminarea inundațiilor din localitatea Pricaz, comuna Turdaș, județul Hunedoara, propun alocarea sumei de 1 221 241 de lei pentru a reduce inundațiile care se produc an de an în această comună.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Acest amendament a fost respins.

Domnul Laurențiu Nistor:

La poziția 282, Anexa nr. 3/23 propunem alocarea sumei de 296 684,00 de lei pentru devierea apelor pluviale de pe raza localității Râpaș, comuna Turdaș, județul Hunedoara.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 83 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul Laurențiu Nistor:

Având în vedere că s-au "aprobat" toate celelalte zece amendamente îmi permit să nu le mai citesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Bine, vă mulțumesc mult.

Domnule deputat Ana, vă rog.

Domnul Gheorghe Ana:

Poziția 264, Anexa nr. 3/23: propunem suplimentarea bugetului Ministerului Mediului și Pădurilor cu suma de 1 048 de mii de lei pentru noi capacități de producere a energiei termice prin valorificarea resurselor de energie regenerabilă în comuna Potlogi, județul Dâmbovița.

Stimați colegi,

Vorbim despre energie regenerabilă, vorbim despre Programul "Europa 2020", dar numai vorbim, pentru că există acest proiect depus la începutul anului 2011 la Agenția Fondului pentru Mediu, la care nu s-a primit, până la ora aceasta, niciun fel de răspuns.

Solicităm suplimentarea cu suma respectivă din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 84 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 162 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog!

Domnul Gheorghe Ana:

Poziția 265: se propune suplimentarea bugetului Ministerului Mediului și Pădurilor cu suma de 1 000 de mii de lei pentru achiziționarea de panouri solare în comuna Văcărești, județul Dâmbovița.

Proiectul este depus la Agenția Fondului pentru Mediu în mai 2011. Acest amendament a fost admis de Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului. Este vorba de noua tehnologie, pe care cei din comuna Văcărești vor s-o introducă, privitor la obținerea de energie neconvențională.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 83 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Domnul Gheorghe Ana:

La poziția 266 se propune suplimentarea bugetului Ministerului Mediului și Pădurilor cu suma de 5 384 de mii de lei pentru lucrări de amenajare și regularizare, râul Dâmbovița, comuna Tătărani, județul Dâmbovița.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot...

Domnul Gheorghe Ana:

Dați-mi voie să-l și susțin.

S-a depus proiectul în 14 iulie 2009 la Administrația Națională "Apele Române". Nici până la această dată nu s-a primit niciun fel de răspuns.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 84 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă mulțumesc.

Mai sunt alte solicitări?

Vă rog, domnule deputat Neacșu.

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Domnilor președinți,

Stimați colegi,

Problematica pe care o voi deschide prin amendamentele din care voi alege să prezint unul singur se referă la reconstrucția ecologică și perdele forestiere în zona Bărăganului, o zonă supusă eroziunii solului. Este o problematică care știu că este în atenția Ministerului Mediului și Pădurilor, există și un program în sensul acesta. Sper ca bună parte dintre localitățile care vor fi evidențiate, probabil, în continuare, să intre în acest program și să obțină și finanțare în acest an.

Singurul amendament pe care îl voi prezenta este cel de la poziția 302. Celelalte au aceeași tematică. Se referă la suplimentarea bugetului Ministerului Mediului și Pădurilor cu suma de 100 000 de lei pentru reconstrucția ecologică și perdele forestiere în comuna Săveni, județul Ialomița, iar motivația este cea pe care v-am prezentat-o în preambulul acestei prezentări.

Mulțumesc frumos.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule deputat, mai precizați o dată poziția?

Domnul Marian Neacșu:

Poziția 302, doamna președinte.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc mult.

Supun la vot.

Voturi pentru? 85 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 166 de voturi împotrivă.

Abțineri?

Domnule senator Necula, votați pentru sau vă abțineți?

O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, domnule deputat Pâslaru.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

La poziția 408, Anexa nr. 3/23 - Ministerul Mediului și Pădurilor, se propune suplimentarea bugetului Ministerului Mediului și Pădurilor cu suma de 100 000 de lei pentru comuna Bucu, județul Ialomița, protecție antierozională a terenurilor, sursa de finanțare fiind fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 85 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Vă rog, domnule deputat Pâslaru.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

La poziția 409, se propune suplimentarea bugetului Ministerului Mediului și Pădurilor cu suma de 100 000 de lei pentru comuna Cosâmbești, județul Ialomița - redarea în circuitul productiv a terenurilor inapte altor întrebuințări și protecția antierozională a terenurilor.

Aceeași sursă de finanțare: fondul de rezervă al Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc.

Voturi pentru? 85 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Vă mulțumesc.

Amendamentul a fost respins.

Mai sunt alte solicitări pentru susținerea amendamentelor respinse? Nu sunt.

Atunci... Vă rog, domnule deputat Popa. Pentru dumneavoastră, microfonul central.

Domnul Octavian-Marius Popa:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor,

La poziția 336, Anexa nr. 3/23/02, Titlul VI, avem o propunere ca să se aloce suma de 100 000 de lei pentru finanțarea obiectivului "Îmbunătățirea calității mediului prin împădurire". E vorba de comuna Mahmudia, județul Tulcea, o comună deosebită, care, într-adevăr, are nevoie de acest lucru. Având în vedere că este prinsă și în cadrul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", ar trebui să i se acorde atenție.

Vă supun atenției acest amendament.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot.

Voturi pentru? 83 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Octavian-Marius Popa:

Poziția 338, Anexa nr. 3/23/02, Titlul VI - Transferuri între alte unități ale administrației publice, Programe multianuale de mediu și gospodărire a apelor

Un proiect pentru care sprijinul a fost promis și de către doamna ministru Udrea. Este vorba de alocarea sumei de 3 500 000 de lei pentru înființarea obiectivului "Parc acvatic". Există și studiu de fezabilitate, și proiect, tot în comuna Mahmudia, județul Tulcea. Comisia a admis proiectul, așa că îl supun atenției dumneavoastră.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 85 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog!

Domnul Octavian-Marius Popa:

Dacă nu vreți să acordați bani pentru operațiuni de împădurire, atunci, poate că vă gândiți la siguranța cetățenilor.

Avem, la poziția 339, tot la Ministerul Mediului și Pădurilor, Anexa nr. 3/23/02 - Titlul VI, tot la "Transferuri între alte unități ale administrației publice", alocarea sumei de 2 200 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului "Construire diguri" în comuna Mahmudia, județul Tulcea.

Această sumă este necesară pentru finalizarea obiectivului de investiții și vreau să vă spun că, la fel ca și în situația altor localități, având în vedere că digul nu a mai fost de mult consolidat și înălțat, există riscul producerii unor catastrofe cu posibile pierderi de vieți umane. Așa că vă rog să reflectați la acest lucru.

Doamna președinte, dacă vreți, supuneți amendamentul la vot.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Sigur. Vă mulțumesc mult.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 83 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 162 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul Octavian-Marius Popa:

O să sar peste alte amendamente. Se pare că nu există niciun fel de disponibilitate de a vă apleca cu atenție asupra propunerilor deputaților opoziției, dar o să vin cu un alt amendament, cu care am venit și anul trecut, și acum doi ani.

Poziția 341: Ministerul Mediului și Pădurilor

Am ajuns și în audiență la domnul ministru, am ajuns și la secretarii de stat, mi-au promis sprijin.

Anexa nr. 3/23/02, Titlul VI

Este vorba de alocarea sumei de 10 000 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului "Supraînălțare dig de apărare comuna Turcoaia, județul Tulcea".

Îi aduc aminte domnului ministru Borbely, care este foarte concentrat, că a promis o discriminare pozitivă față de comunele care au fost incluse, fără voia lor, de fapt, în "Natura 2000", cu o consultare sumară a consiliilor locale. De fapt, o anunțare. Măcar în acest fel să alocăm sumele de bani necesare siguranței cetățenilor, dacă le-am obstrucționat activitatea economică, fără să le acordăm niciun fel de compensație.

Deci, așa cum spuneam, banii sunt necesari pentru diguri care apără o comună care are peste 4 000 de locuitori. Toată comuna este o singură localitate.

Vă rog să supuneți votului și acest amendament.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot.

Voturi pentru? 84 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Mai aveți?

Domnul Octavian-Marius Popa:

Mai am, doamna președinte, dar e cazul să economisim și timpul meu, și timpul dumneavoastră. Se pare că nu există niciun fel de disponibilitate pentru a trata cu atenție și cu minimă seriozitate aceste amendamente.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Dacă nu mai sunt alte amendamente...

Vă rog, domnule deputat Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Vă mulțumesc.

Poziția 308, Anexa nr. 3/23/02 - Ministerul Mediului și Pădurilor

Solicit alocare pentru amenajarea pârăului Valea Boului pentru apărarea împotriva inundațiilor a satului Toflea, comuna Brăhăsești, județul Galați.

Vreau să vă precizez, domnule ministru, că am făcut repetate interpelări.

Acolo, o inundație de tip flash-flood poate duce la pierderi importante de vieți omenești.

Am avut de două ori situații grave, intervenția a fost foarte anevoioasă. Este o zonă de risc zero. Nu se face nimic și chiar vreau să fie menționată această intervenție. Este o zonă de risc zero. Oricând se poate întâmpla o nenorocire. Din păcate, de trei ani solicit, de trei ani fac interpelări, nu se întâmplă nimic.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc și eu.

Voturi pentru? 85 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? 2 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Nu mai sunt alte solicitări de intervenții, drept care, dați-mi voie să supun la vot Anexa nr. 3/23, care vizează Ministerul Mediului și Pădurilor.

Voturi pentru? 167 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 86 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Trecem la următoarea anexă, Anexa nr. 3/24 - Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Sunt 160 de amendamente respinse și 50 de minute alocate.

În ceea ce privește această anexă, nu avem amendamente admise.

Am să vă invit să susțineți amendamentele respinse.

Vă rog.

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

O să încep cu poziția 462, Capitolul 8 401 - Transporturi - Transferuri interne.

Solicit suplimentarea cu 200 000 de mii de lei pentru anul 2012 pentru acest obiectiv, astfel încât propunerea de buget va fi 307 439 de mii de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 84 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog.

Domnul Angel Tîlvăr:

Poziția 463, doamna președinte.

Solicit suplimentarea cu 10 000 de mii de lei pentru începerea investiției privind reabilitarea și modernizarea DN2L Soveja - Lepșa.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc.

Voturi pentru? 84 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog.

Domnul Angel Tîlvăr:

Mulțumesc, doamna președinte.

Solicit suplimentarea cu 10 000 de mii de lei pentru începerea investiției privind reabilitarea și modernizarea DN2N Mărtinești - Dumbrăvești - Jitia din județul Vrancea.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Poziția?

Domnul Angel Tîlvăr:

Poziția 464.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 83 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Vă rog.

Domnul Angel Tîlvăr:

La poziția 465, solicit suplimentarea cu 5 000 de mii de lei pentru începerea investiției privind reabilitarea și modernizarea DN2R Jitia - Vintileasca, din județul Vrancea.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 84 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 166 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog.

Domnul Angel Tîlvăr:

Ultimul amendament, la poziția 466, doamna președinte.

Solicit suplimentarea cu 10 000 de mii de lei pentru începerea investiției privind reabilitarea și modernizarea DN2M Focșani - Odobești - Broșteni - Mera - Reghiu - Andreiașu de Jos - Nereju, din județul Vrancea.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Voturi pentru? 85 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Vă rog. Microfonul 2.

După aceea, domnul deputat Fenechiu.

Domnul Marin Almăjanu:

La poziția 555, pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii se propune suplimentarea bugetului pentru finanțarea lucrărilor de construire a centurii de ocolire a orașului Făget.

Menționez că investițiile care urmează să le susțin au fost promise în campania electorală din anul 2009 de către cele două distinse doamne, doamna președinte și doamna ministru Udrea, și consider că doamna ministru al transporturilor îmi va da ajutorul ca aceste investiții să poată fi realizate, să nu rămână doar promisiuni.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 85 de voturi.

Voturi împotrivă? 164 de voturi.

Abțineri? Nu sunt.

Domnul deputat Fenechiu.

Domnul Relu Fenechiu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Vreau să susțin amendamentul de la poziția 452, Anexa nr. 3/24/2 Capitolul 5001, Grupa 51, Titlul VI.

Doamna președinte,

Doamna ministru,

Dragi colegi,

Ieri am susținut un amendament pe care l-am susținut în ultimii trei ani la fiecare Lege privind bugetul de stat al României. Astăzi vin în fața dumneavoastră, din nou pentru a treia oară, susținând o investiție pe care Guvernul Tăriceanu a demarat-o în primele șapte zile de la preluarea mandatului transporturilor de către liberali. De atunci, am asistat la multe declarații de presă privind susținerea Moldovei de către Partidul Democrat Liberal. Din nefericire, totul a fost doar apă de ploaie.

Am susținut acest amendament în Comisia economică, industrii și servicii și am primit un răspuns halucinant de la doamna ministru, și anume că dumneaei nu construiește Autostrada Iași - Târgu Mureș sau, dacă vreți să fim corecți, Autostrada Ungheni - Ungheni. Pentru cei care nu știu și începutul și sfârșitul acestei autostrăzi se termină într-o localitate care are același nume. Există o localitate Ungheni la 12 km de Târgu Mureș și o localitate Ungheni la 12 km de Iași.

Vreau să atrag atenția, doamna ministru, dumneavoastră mi-ați spus că nu aveți studiile necesare pentru demararea lucrărilor, că pe data de 3 februarie 2010, a fost finalizată licitația pentru studiul de fezabilitate și listele de cantități pentru tronsonul Târgu Neamț - Ungheni. Sunt aproape doi ani de atunci, doamna ministru. De asemenea, în anul 2009, pe data de 23 decembrie - aceste date sunt de pe site-ul CNADNR, nu de pe site-ul meu - a fost atribuită licitația pentru tronsonul Ditrău - Târgu Neamț.

Doamna ministru, știți foarte bine, multe dintre autostrăzile europene - și sperăm noi și românești - au fost și sunt construite în sistem proiectare și execuție. Având în vedere că există studiu de fezabilitate și listele de cantități, dumneavoastră puteți oricând să demarați această lucrare.

Dincolo de aceasta, doamna ministru, nu cred că ne veți putea spune că aceste studii de fezabilitate nu sunt întocmite corect sau nu sunt întocmite bine, pentru că licitațiile au fost demarate și s-au executat în perioada guvernării dumneavoastră, a PDL-ului. Dacă dumneavoastră o să-mi spuneți că fostul ministru Berceanu nu și-a făcut treaba cum trebuie, e treaba dumneavoastră, eu nu am curaj să spun acest lucru.

Stimați colegi de la UDMR, nu uitați că această autostradă trece prin două din județele cu populație maghiară, majoritară. Eu cred că pentru locuitorii din Harghita această autostradă este de mare importanță. De aceea, nu cred că puteți vota împotriva acestei autostrăzi, pentru că ați vota împotriva populației maghiare din Harghita.

De aceea, stimați colegi, vă propun să votați acest amendament și să votați ca Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să înceapă această autostradă, care ar scoate Moldova din situația economică dezastruoasă în care se află și, bineînțeles, județele Harghita și Mureș.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 83 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 161 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Domnul deputat Donțu, după aceea domnul senator Țuțuianu, domnul senator Mardare, domnul senator Cordoș și domnul senator Mircea Andrei.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Mihai-Aurel Donțu:

Onorat prezidiu,

Doamna ministru,

La poziția 448, Anexa nr. 3/24/02 se află un amendament referitor la Aeroportul Internațional Brașov. Este un proiect vital pentru județul Brașov și nu numai.

Vă aduc aminte, stimați colegi de la UDMR, că și Consiliile Județene din Harghita și Covasna sunt asociate în acest proiect, iar acest aeroport va dezvolta întreaga zonă, astfel încât sunt convins de buna dumneavoastră credință și de faptul că veți vota acest amendament, chiar dacă la comisie doamna ministru a făcut mențiunea că nu se află în subordinea ministerului Domniei Sale și că nu poate finanța. Vă aduc aminte de precedentele sume, alocate pentru aeroporturile din Sibiu, din Timișoara, din Cluj-Napoca.

Și cred că, astfel, putem vorbi de un sprijin și pentru Brașov, să nu mai fie Brașovul, cum a fost în ultimii ani, la limita finanțării și la cea mai mică sumă alocată din domeniul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Deci vă solicit alocarea sumei de 134 775 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului Aeroport Internațional Brașov - Ghimbav.

Ceea ce am spus până acum cred că este suficient. În plus, fac mențiunea că există deja studii de fezabilitate. Consiliul Județean Brașov a demarat nivelarea și pregătirea terenului pentru acest lucru, are un credit contractat pentru demararea lucrărilor și cred că suma suplimentară pe care am solicitat-o va face ca, în maximum doi ani, să avem aeroport la Brașov.

Vă rog să votați.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Mihai-Aurel Donțu:

Mai susțin un amendament din cele trei.

La poziția 446 - suma de 3 000 de mii de lei pentru șoseaua ocolitoare a municipiului Codlea.

Acest municipiu este străbătut de DN1, astfel încât prin centru este un trafic intens. Există un studiu de fezabilitate și cred că, prin votul dumneavoastră, putem realiza pentru municipiul Codlea un trafic mai restrâns în centru și o șosea ocolitoare.

Menționez că primarul, viceprimarul și majoritatea în consiliul județean este de culoare portocalie, PDL.

Vă rog să votați.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc.

Supun la vot.

Voturi pentru? 84 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul senator Țuțuianu, vă rog.

(Domnul senator Adrian Țuțuianu, secretar al Senatului, se deplasează la microfonul central pentru a lua cuvântul.)

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Avem în vedere susținerea amendamentelor de la pozițiile 496, 497, 498, 499 și 500.

Poziția 496, propunem suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu suma de 1 000 de mii de lei pentru întocmirea SF și a PT pentru centura ocolitoare a municipiul Moreni, județul Dâmbovița.

Acest amendament are în vedere deblocarea circulației în municipiul Moreni, legătura intermediară între inelul 2 ocolitor al municipiului Târgoviște și Autostrada București - Ploiești - Brașov.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru? 85 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog să susțineți următorul amendament.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Amendamentul de la poziția 497.

Mulțumesc domnilor Iulică Vladu și Mircea Andrei că m-au susținut, sper să mă susțineți în continuare.

Poziția 497, propunem suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu suma de 1 000 de mii de lei pentru întocmire documentație SF și PT pentru centură ocolitoare, orașele Pucioasa și Fieni, județul Dâmbovița.

Amendamentul nostru are în vedere fluidizarea traficului pe DN71 București - Sinaia și scoaterea traficului greu din interiorul orașelor Pucioasa și Fieni, realizând o fluidizare a traficului spre zona montană, masivul Bucegi.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 86 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, poziția 498.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Insistăm pentru problemele județului Dâmbovița, cu amendamentul de la poziția 498.

Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu suma de 5 000 de mii de lei pentru aprobarea și începerea investiției centura ocolitoare a orașului Găești.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 86 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Insistăm atunci pentru amendamentul de la poziția 499.

Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu suma de 5 000 de mii de lei pentru asigurarea fondurilor de investiții pentru începerea lucrărilor la centura ocolitoare a orașului Titu.

Motivația: se asigură legătura între DN7 și Centrul de cercetare Renault de la Titu, eliminarea traficului greu din orașul Titu.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 85 de voturi.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Cu speranța că majoritatea va susține primarul PDL de la Târgoviște, propunem suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu suma de 10 000 de mii de lei pentru construcție centură ocolitoare (inelul 2), municipiul Târgoviște.

Se asigură deblocarea circulației din municipiu, racordarea la drumurile naționale și autostrăzile București - Ploiești și București - Pitești.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 86 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Și acest amendament a fost respins.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Doamna președinte,

Vreau să precizez că toate amendamentele aparțin deputaților Gheorghe Ana, Ion Stan, Ion Dumitru și senator Adrian Țuțuianu, din Grupul parlamentar al PSD.

Vă mulțumesc.

(Domnul senator Adrian Țuțuianu, secretar al Senatului, revine la prezidiu.)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Acum, am să-l invit la microfon pe domnul senator Mircea Andrei, ca să alternăm grupurile politice.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Florin-Mircea Andrei:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Susțin amendamentul de la poziția 528, prin care se solicită acordarea sumei de 50 000 de mii de lei pentru modernizarea DN73 Pitești - Câmpulung - Brașov.

Susținem acest amendament deoarece DN73 nu a fost modernizat, refăcut de 50 de ani și este principala cale rutieră între Pitești și Brașov, cu un trafic infernal din cauza faptului că în apropierea acestui drum național se află Uzina "Renault", principalul exportator din România. Acesta este motivul pentru care am făcut și susținem acest amendament.

Numai că, aș vrea să vă spun că astăzi sunt extrem de dezamăgit, niciunul dintre parlamentarii PSD de Argeș nu este prezent la susținerea acestui amendament.

(Rumoare, vociferări în sală)

Este prezent un deputat PNL și nu este niciunul dintre cei șase deputați și senatori. Nu este domnul Drăghici, nu este domnul Duvăz, nu este domnul Radu Vasilică, nu este domnul Filip Georgescu, nu este domnul senator Valeca, nu este domnul deputat Burnei.

Nu sunteți prezenți, domnilor de la PSD, niciunul, să susțineți județul atunci când este nevoie. (Discuții în sală)

Când veniți în județ... și toată ziua sunteți prezenți și spuneți că ajutați populația din opoziție, dar astăzi, când ar trebui să fiți prezenți aici și să susțineți județul Argeș, nu sunteți prezenți.

Nici nu am cui să-i cer să susțină acest amendament decât, eventual, Grupului parlamentar al UDMR - köszönöm szépen pentru votul dumneavoastră de astăzi.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Intervenția domnului senator a fost în loc de înviorare, erau lucrurile prea liniștite. Ne revenim puțin.

Vă rog. (Discuții în sală)

Imediat, imediat.

Domnul Andrei-Dominic Gerea:

Stimați colegi,

După lungi eforturi de coalizare a parlamentarilor argeșeni și după ani de zile în care am tot venit cu acest amendament, sperând că, la un moment dat, cineva, din partea Guvernului, bineînțeles, se va uita și asupra acestui celebru DN73, ce face legătura Pitești - Câmpulung... Este o problemă, într-adevăr, a județului Argeș și este o variantă de rezervă atunci când, de foarte multe ori, drumul Pitești - Sibiu, știți, pe Dealul Negru, cedează, sunt alunecări de teren. Aceasta este singura variantă posibil ocolitoare peste munți, în afară de Valea Prahovei.

Vă rog tare mult și mă fac, cum să spun, purtător de cuvânt al celor din opoziție, de această dată, vă rog, și pe colegii mei, și pe toată lumea, să votați pentru acest amendament pentru că nu este doar o găselniță electorală, ci, într-adevăr, este o necesitate a județului Argeș. Sper că vor mai urma și alte amendamente susținute cu atâta patos de colegul nostru, proaspăt redevenit argeșean, domnul senator de Dâmbovița, Mircea Andrei.

Mulțumesc tare mult.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc, domnule deputat Gerea.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Ion Burnei:

Doamna președinte,

Nu mă supăr pe domnul senator pentru că, probabil, nu ne cunoaște. Știam că este senator de Dâmbovița și probabil că de aceea nu ne cunoaște.

Cu amândouă mâinile vom vota.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog, am trecut de acest subiect.

Putem să supunem la vot amendamentul? Vă rog, domnule Neacșu.

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Într-adevăr, la înviorare răspundem cu înviorare și ne bucurăm, că mai era nevoie de puțină culoare. Devenise destul de ternă atmosfera.

Ceea ce așteptăm noi, în numele Grupului parlamentar al PSD, este ca acest amendament să treacă, mai puțin cele șase voturi ale deputaților și senatorilor de Argeș care nu sunt în sală.

Sunt convins că cei din Grupul parlamentar al PDL, reprezentat atât de bine aici de domnul senator Andrei, vor vota, cu cele două mâini pe care le dețin, acest amendament.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Bun. Să ne exprimăm asupra acestui amendament și prin vot.

Voturi pentru?

(Gălăgie foarte mare în sală, replici neinteligibile)

91 de voturi pentru.

Contribuția colegilor din coaliția de guvernare este consistentă, după cum puteți să observați.

Voturi împotriva acestui amendament? 158 de voturi.

(Vociferări, replici neinteligibile)

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins la limită, este adevărat.

Cred că putem să trecem la următorul amendament... Explicarea votului, sigur.

Domnul Petre Petrescu:

Stimați colegi,

Aceasta este o mostră de demagogie ciocoisto-pedelistă. Una vorbim, alta fumăm.

Iată, v-am văzut pe dumneavoastră cât de activi erați în clipa în care colegul dumneavoastră, domnul senator, ne-a certat pe noi, cei din opoziție, că nu-l susținem.

Toată opoziția, în unanimitate, l-am susținut, dumneavoastră, cei de la putere, nu. Asta înseamnă demagogie ciocoisto-pedelistă.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Știam eu că ne venim în fire, prea eram așa..., liniștiți.

Domnul deputat Boureanu, vă rog.

Domnul Cristian Alexandru Boureanu:

Stimați colegi,

Totuși, ar trebui să explicăm despre ce este vorba. După o bătălie de foarte mulți ani, anul acesta în buget sunt prevăzute fonduri pentru acest drum, dacă nu mă-nșel, în jur de 300 de milioane de lei vechi, iar amendamentul colegului nostru Mircea Andrei era pentru o suplimentare și urgentare a acestui proiect. Este o discuție avută și cu directorii de la cea mai mare investiție din România și cel mai mare exportator, cei de la Uzinele "Renault".

Însă, dacă este să vorbim de demagogie - și văd aici niște colegi foarte vehemenți, unii care încă nu știu să citească, că-i văd foarte des - haideți, să spunem totuși lucrurilor pe nume. Este OK să avem 8 000 de amendamente despre care, noi, ca niște oameni cu carte, cei mai mulți, știm că nu există bani să treacă și nu au nicio șansă?

Eu cred că aceasta este o mostră de demagogie și eu cred sincer că, dacă colegii de la USL veneau cu 3, 4, 5 amendamente pentru niște obiective cu adevărat importante, găseau susținere și la putere pentru a le promova. 8 000 de amendamente înseamnă demagogie, nu un amendament pentru un proiect important.

(Replici neinteligibile din sală)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Dușa...

Fac apel la liderii de grup, să depășim acest moment.

Domnul Mircea Dușa:

Stimați colegi, vă rog să vă liniștiți.

Domnule deputat, mă bucur să vă revăd pe aici, pe la Parlament... Domnule deputat...

(Discuții în sală)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog, vă rog, să-l ascultați...

Domnul Mircea Dușa:

Domnule deputat, mă bucur să vă revăd, dar vă rog să nu jigniți colegii, nu veniți la acest microfon să spuneți că unii sunt needucați, nu știu să citească... poate vă cereți scuze... Poate vă cereți scuze!

Nu sunteți dumneavoastră în măsură să apreciați dacă un coleg este mai bine pregătit sau nu. Vă rog să vă cereți scuze.

Eu cred că lucrările celor două Camere ale Parlamentului s-au desfășurat în limita decenței și nu veniți dumneavoastră să tulburați apele și să agitați spiritele.

Eu vă felicit că ați rezolvat problema drumului de acolo și nu a rezolvat-o domnul senator, dar veniți și cereți-vă scuze și nu jigniți colegii parlamentari.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Îi mulțumesc liderului Grupului parlamentar al PSD pentru această intervenție un apel la calm și o abordare constructivă.

Domnule deputat Gerea, o să vă rog să încheiați în 30 de secunde, ca să depășim acest moment.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Nu am nevoie de 30 de secunde, ca să-mi exprim dezamăgirea pentru încă un amendament necesar județului Argeș picat la vot.

Ani de zile v-am spus, ne-am rugat de Parlamentul României, sub guvernarea PDL, să facă ceva pentru județul Argeș. Din păcate, ultima investiție de amploare în infrastructura județului Argeș a fost autostrada - șoseaua de centură a municipiului Pitești, în lungime de 15 km. Sigur, un amănunt pe care domnul prim-ministru nu-l cunoaște.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc mult.

Eu o să vă rog, de această dată, să folosiți și un limbaj decent.

Domnul Petre Petrescu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Sigur că apreciez observația dumneavoastră. Aș fi vrut să-i fi cerut colegului Boureanu să facă acest lucru.

Stimați colegi,

Este drept că sunt unii în acest Parlament pentru care tabla înmulțirii are multe necunoscute. Personal, cred că ar trebui ca să ne exprimăm de maniera în care cerem colegilor noștri să facă unele lucruri și să le facă sau să cerem să nu le facă și să nu le facă.

Domnul Boureanu, efectiv, ne-a jignit pe toți, aici, prin afirmația pe care a făcut-o...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule deputat, vă mulțumesc pentru această intervenție.

Haideți să mergem mai departe.

Dacă o să continuăm, o să vrea domnul Boureanu să dea drept la replică și o să vă explice cât de mult ați jignit și dumneavoastră o parte.

Haideți să depășim acest moment, vă rog din suflet.

Domnul Petre Petrescu:

Îl depășim, doamna președinte.

Voiam doar să spun că, dacă dorește domnul Boureanu să facem o discuție pe textul unei legi, îl invit oricând și pe dânsul, și pe colegii dânsului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Sunt convinsă.

Vă mulțumesc mult.

Domnule senator Cordoș, vă rog să susțineți amendamentele.

Pe lista mea este domnul deputat Mardare, domnul deputat Zoicaș... Înțeleg că urmează domnul senator Cristian Țopescu și, după aceea, domnul deputat Cristian Adomniței.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Alexandru Cordoș:

Vă mulțumesc, doamna președinte,

Stimați colegi,

Doamna ministru,

Este foarte clar că parlamentarii puterii nu pot să-și stăpânească sentimentele care provin din exercitarea puterii. Aveam impresia, până în acest moment, că lucrurile, oarecum, erau într-o zonă a normalității, dar, din păcate, m-am înșelat. Noi am citit doar amendamentele pe care le-am considerat importante, dar s-ar putea să ne răzgândim, mai avem până la 8 000 de amendamente și o să le citim pe toate.

Permiteți-mi să nu procedez la fel, în aceeași manieră, și să dau citire doar la două amendamente.

Poziția 512, Anexa nr. 3/24 - Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin care solicit o sumă în valoare de 43 000 000 de lei pentru începerea lucrărilor la pista de 3 500 de metri a Aeroportului Internațional Cluj-Napoca.

De asemenea, o sumă în valoare de 5 000 000 000 de lei pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania.

Așa cum a declarat de mai multe ori, actuala majoritate a promis că susține în continuare lucrările de infrastructură majore din România.

Vă mulțumesc și aștept susținerea dumneavoastră.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 84 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? 2 abțineri.

Îl invit la microfon pe domnul senator Cristian Țopescu. Înțeleg că, lângă dumneavoastră, dorește să intervină și domnul deputat Vlase și de aceea...

Vă rog, domnule senator.

Domnul Cristian-George Țopescu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Pentru apelul la calm și la exprimare decentă pe care l-ați făcut. Intenționam să depun un amendament pentru apărarea limbii române, dar mă simt foarte bine de câteva zile în acest plen reunit. De la aceste microfoane, limba română nu a mai fost agresată. Nu a mai încercat nimeni să ne convingă că substantivul "coleg" este de gen neutru.

În această atmosferă plăcută s-a discutat bugetul anului 2012, an în care, conform calendarului maiaș, va fi sfârșitul lumii, dar pe noi, românii, nu ne va afecta fiindcă, glumă amară, suntem cu o sută de ani în urmă.

Referindu-mă la proiectul de buget, constat că recentele rectificări bugetare au afectat două domenii importante. Unul reprezintă sănătatea mintală a națiunii, adică educația, celălalt este cartea de vizită a unei țări, cum este cultura.

Probabil că România nu mai are nevoie de cultură, banii reduși de la cultură se vor îndrepta, probabil, spre turism. Dacă turismul religios nu se mai face, fiindcă am început să ne ferim de vizite la mânăstiri - știți dumneavoastră de ce - vom face, poate, turism cultural la Pleșcoi sau la Ploiești.

De ce la Ploiești? Fiindcă am aflat din surse foarte bine informate că acolo va fi în curând o nuntă ca-n povești, după care domnișoara președinte a Camerei Deputaților va deveni doamnă.

Personal, îi doresc viitoarei doamne președinte, care mă privește de acolo de sus cu un zâmbet demn de Miss România, "Casă de piatră!" și blândețe în parlament.

Se spune că o femeie frumoasă nu trebuie atinsă nici măcar cu o floare.

Îmi permit totuși o sugestie pentru viitoarea mireasă: să nu invite la nuntă 80 de prieteni și apropiați, fiindcă există riscul ca în loc de 80 să vină 170 de persoane.

Există o soluție de salvare într-o asemenea situație.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Dacă-mi permiteți, domnule senator, în afară de a discuta despre viața mea personală de la microfon, făcând apel până la urmă la decență - căci așa v-ați deschis discursul -, nu cred că știți mai bine decât mine care-mi sunt planurile în viață și nici câți invitați o să am eu la nuntă sau la orice alt eveniment pe care-l am în viața personală. Dar sunt convinsă că aveți un amendament și argumente suficiente, sper eu, pentru a-l susține.

Domnul Cristian-George Țopescu:

Vă mulțumesc pentru observație.

Închei în 10 secunde. Ridic și eu mâna, deși nu voi fi invitat la acea nuntă, pentru că persoanele invitate vor fi numărate prin ridicări de mâni.

Și cum un post de televiziune a lansat recent campania "România râde", aș vrea să urez celor care poartă prenumele Nicolae și celor care poartă prenumele Ștefan, Vasile sau Ion, care vor urma, numai bine și, de asemenea, purtătorilor unor profunde nume românești - William și Riceard.

În încheiere, sper să votăm un buget care să nu ignore educația și cultura, fără de care nu putem exista ca nație. (Aplauze)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

OK, declarațiile politice s-au încheiat de mult, dar mă rog...

Domnul senator Mardare.

Domnul Radu-Cătălin Mardare:

Mulțumesc, doamna președinte.

La poziția 501, propunem suplimentarea cu suma de 183 610 mii de lei pentru reabilitarea DN11A și consolidarea podului peste râul Trotuș, municipiul Onești, județul Bacău.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului acest amendament.

Voturi pentru? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul Radu-Cătălin Mardare:

Poziția 502: reabilitare străzi orașul Buhuși, județul Bacău - suma de 6 520 de mii de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 166 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul de la poziția 502 a fost respins.

Vă rog.

Domnul Radu-Cătălin Mardare:

Poziția 503: regularizare afluenți pârâul Slănic, orașul Slănic Moldova, județul Bacău - suma de 5 102 mii de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului amendamentul de la poziția 503.

Voturi pentru? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog.

Domnul Radu-Cătălin Mardare:

Poziția 504: modernizare drumuri locale comuna Căiuți, satele Vrânceni și Heltiu, județul Bacău - suma de 8 927 de mii de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului acest amendament.

Voturi pentru? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul de la poziția 504 a fost respins.

Domnul Radu-Cătălin Mardare:

Și ultimul amendament pe care îl susțin eu, poziția 505: modernizare drumuri locale comuna Buciumi, județul Bacău - suma de 3 301 mii de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul de la poziția 505 a fost respins.

Domnul Radu-Cătălin Mardare:

Mai fac doar mențiunea că autorii tuturor acestor amendamente pe care le-am susținut sunt toți parlamentarii PSD din județul Bacău.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Era domnul deputat Vlase, pentru că au amendamente legate, și după aceea dumneavoastră, domnule deputat Zoicaș.

Vă rog, domnule deputat Vlase.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna președinte,

Tot în același registru, cu amendamente susținute de toți parlamentarii din județ. Poziția 506: suplimentarea cu 3 660 de mii de lei pentru comuna Orbeni, pentru asfaltare de drumuri locale, satul Scurta.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Poziția 507: modernizare drumuri comunale - suplimentarea cu suma de 5 056 de mii de lei pentru comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 166 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul de la poziția 507 a fost respins.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Avem și o comună cu un primar UNPR, poate avem succes, la poziția 508: reparații pod calamitat în urma inundațiilor peste râul Trotuș, comuna Târgu Trotuș, județul Bacău.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul de la poziția 508 a fost respins.

Îl invit pe domnul deputat Zoicaș la microfon.

Domnul Gheorghe Zoicaș:

Mulțumesc, doamna președinte.

La poziția 483 am un amendament. Acest proiect implică trei ministere, de fapt: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prioritar, Ministerul Economiei și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, deci prin reconversia forței de muncă.

Amendamentul are următorul conținut: reactualizarea studiului de fezabilitate, proiectare și execuție tunel Gutâi, județul Maramureș, Baia Mare - Sighet, pe DN18, în lungime de 4,2 kilometri, cu o secțiune de 100 de metri pătrați.

Am solicitat suma de 5 milioane de lei pentru proiectare și reactualizarea studiului de fezabilitate.

Aș vrea să fac o precizare, pentru că ieri am avut o discuție cu domnul deputat Zamfirescu, care m-a apostrofat puțin, spunându-mi faptul că nu abordez sau nu pun bine problema în ce privește susținerea și dezbaterea Legii bugetului de stat.

Domnule deputat, aș vrea să vă fac o precizare și să vă spun că eu procedez corect, pentru că este singura lege unde putem să ne implicăm și să ne aducem aportul. Nu cred că vreți să-mi spuneți că Guvernul este infailibil, că nu putem să aducem corecții.

Vreți să vă dau exemple de strategii făcute înainte, cu alimentări cu apă, unde cișmelele, la țară, nu funcționează? S-au făcut școli în timp ce toate primăriile erau dotate cu microbuze. De aceea, ca parlamentar, sunt nevoit să intervin, să-mi aduc aportul.

Este adevărat și faptul că fiecare Guvern încearcă să încalece, să subordoneze Executivul. Să nu ne mirăm de percepția pe care o au cetățenii vizavi de Parlament, de felul cum presa ne "laudă". Singurele care ne mai laudă sunt fețele bisericești, căci reușim, din când în când, să mai dăm ceva bani către biserici.

Aceasta este situația, de aceea sunt dezbaterile pe care le avem aici. În rest, ce să spun? Eu cred că numai "Doamne-ajută!", eventual.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc.

Supun votului amendamentul susținut de domnul deputat Zoicaș.

Voturi pentru? 85 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul de la poziția 483 a fost respins.

Domnule deputat Cristian Adomniței, vă rog.

Domnule deputat Dobre, era domnul Cristian Adomniței.

Domnul Victor Paul Dobre:

Am un amendament la poziția 441. Am înțeles de la doamna ministru că deja e demarată proiectarea, dar sper, poate, cu banii aceștia să fie urgentată și realizarea.

E vorba de o alocare pentru drumul național expres Galați - Brăila, un deziderat vechi al celor două mari aglomerații urbane și al celor două județe. Poate domnul Toader mă sprijină de data aceasta și nu se gândește la reprezentantul din Comisia de pensii private.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului acest amendament.

Voturi pentru? 84 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 166 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul de la poziția 441 a fost respins.

Domnul deputat Cristian Adomniței.

Domnul Cristian Mihai Adomniței:

Mulțumesc, doamna președinte.

Eu voi face referire la un singur amendament, cel de la poziția 590.

Este un amendament care se repetă - și vreau să spun de la bun început acest lucru -, dar între susținerea pe care domnul Fenechiu a făcut-o la poziția 452, referitoare la demararea lucrărilor la Autostrada Târgu-Mureș - Iași, cred că aș vrea să am această ocazie să mai aduc câteva date în plus.

Și având în vedere că susțin doar un singur amendament, doamna președinte și doamna ministru, permiteți-mi doar să aduc în discuție o declarație a colegilor parlamentari PDL din județul Iași. Sunt convins că doamna ministru, când a dat răspunsul negativ, până acum, acestui proiect, nu a fost în cunoștință de cauză relativ la această declarație și ori dumneaei nu a știut, ori parlamentarii PDL de Iași lucrează cu două măsuri: una la Iași și, evident, una la București, cea în care îngână Guvernul.

Permiteți-mi să citez o singură frază: "Cu aceste probleme ne-am angajat să mergem la București și să rezolvăm cât mai multe dintre ele. Așa am și făcut în această săptămână și în cea care a trecut. Rezultatele concrete se vor vedea în sumele pentru Iași în bugetul pe 2012, precum și în amendamentele aprobate în comisii, ce vor fi supuse votului final în perioada 12 - 18 decembrie. Proiectelor discutate li se adaugă și investițiile propuse a se realiza în parteneriat public-privat: Autostrada Iași - Târgu-Mureș și Spitalul regional de urgență. În plus, efectul discuțiilor pe care le-am inițiat se vede în decizia consiliului județean, în unanimitate, privind Aeroportul Iași."

Am menționat trei din cele patru amendamente mari. Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, la fel ca și colegii din PSD, de trei ani de zile, vorbim de patru obiective mari în Iași - eu, acum, vorbesc doar de unul, voi mai avea o intervenție la educație -, și anume Autostrada Iași - Târgu-Mureș, Spitalul regional de urgență, Filarmonica Iași și Aeroportul Iași. Toate aceste patru obiective sunt importante pentru întreaga regiune a Moldovei, nu doar pentru municipiul și orașul Iași.

Acum, eu având în vedere și această declarație făcută de domnul președinte Dumitru Oprea, președintele PDL Iași, în numele Grupului parlamentar al PDL din județul Iași, mă aștept ca dumneavoastră, în lumina acestor noi declarații, cât și colegii pedeliști să înțeleagă că măcar acest obiectiv, cel al autostrăzii, este foarte important.

Îmi pare rău că nu văd în sală decât, eventual, unul din cei șapte colegi de la PDL din Iași care să susțină acest lucru. M-aș fi așteptat, ca în anii trecuți măcar, nu cu demagogie, cred eu, să iasă la tribună și să susțină.

Domnule președinte Oprea,

Dacă am greșit cu vreo virgulă din declarația dumneavoastră, vă invit să spuneți, pentru că eu voi da formatul printat al declarației dumneavoastră doamnei ministru.

Mulțumesc mult.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog, domnule senator Oprea.

Domnul Dumitru Oprea:

În pofida unor afirmații și a unui comportament plin de fairplay, ce ține de o altă generație a liberalismului românesc reprezentat printr-un distins domn, Cristian Țopescu, liberalismul din Iași este cel pe care l-ați văzut în ultima secundă, un liberalism deșănțat, care, fiind la guvernare, n-a făcut absolut nimic decât să producă zâzanie în comunitate.

Îi îndemn pe colegii mei să privească bugetul pentru anul 2012 și să vadă tot ce au promis dumnealor să facă, referindu-ne la șoselele de centură pentru trafic greu și ușor, la drumurile naționale din Iași, să vadă dacă la Filarmonică nu va fi tăiată panglica în mai 2012 și tot așa. Și chiar am avut un amendament aprobat, promis ieșenilor, indiferent de culoare politică, pentru dascălii din învățământul special care au primit salarii în urma unor sentințe judecătorești, și figurează ca amendament trecut acum prin ședințele comune de plen.

Dacă domnul coleg dintr-un alt partid nu vine decât să susțină anumite puncte de vedere pur personale, îl anunț pe această cale că amendamentul a fost trecut prin Parlament. Îi asigur pe ieșeni că tot ceea ce a făcut portavocea mea, colegul de la PNL, este deja realizat.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc.

Supun la vot.

Voturi pentru? 86 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Vreau să fac următoarea precizare. Mai sunt cinci minute până la epuizarea discuțiilor pe această temă. Pentru mine este absolut în regulă, puteți să vorbiți și o oră întreagă, doar că mai sunt încă doi colegi - domnul deputat Gerea și doamna senator Mitrea - să susțină amendamente.

Domnul Relu Fenechiu:

Mulțumesc.

Doamnă președinte,

Domnule președinte,

Vă rog să-mi permiteți să fac un expozeu cu privire la "legea calului", pentru că...

Nu știți ce-i cu "legea calului"?! Nici eu.

Dar, dacă noi vorbim de aeroport, de autostradă, de filarmonică și domnul Oprea vine și ne spune că se peticesc două drumuri în Iași și ne mai spune că mai există un drum național în reparație, atunci dați-mi voie să vorbesc și eu despre "legea calului", că putem vorbi orice aici.

Vreau să ne înțelegem foarte clar. Nu am venit să susțin 9 000 de amendamente, stimați colegi, am venit să susțin doar patru. Patru amendamente pentru Iași. Le-au susținut toți parlamentarii USL de Iași. Uitați-vă pe textul domnului președinte al PDL Iași, care susține că toate aceste amendamente se regăsesc în bugetul pe 2012.

Dacă eu mint, eu plec din sala aceasta. Dar dacă mint dumnealor, pleacă pentru totdeauna din politică? Pentru că ne-am săturat de astfel de abordări.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc și eu.

Era domnul deputat Gerea și apoi domnul deputat Tătaru.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Mulțumesc, doamna președinte.

Am să solicit mai întâi, la poziția 457, identică cu poziția 573, 250 000 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului Autostrada Pitești - Sibiu, parte a Coridorului IV paneuropean. Această autostradă ar veni în continuarea actualei Autostrăzi București - Pitești și ar veni în continuarea, așa cum am spus și mai devreme, a ultimei investiții majore care s-a făcut în județul Argeș - s-a făcut în vremea Guvernului Tăriceanu -, acei 15 kilometri de autostradă care au rezolvat foarte bine problema traficului în zona municipiului Pitești.

Sper ca măcar de data aceasta să avem un vot favorabil.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc.

Voturi pentru? 85 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Vă rog.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Am să revin - este obligația mea -, pentru că acest amendament este foarte important, lucru pe care și domnul senator PDL Mircea Andrei l-a specificat mai devreme.

Din păcate, se pare că a fost doar un gest demagogic din partea Domniei Sale, pentru că, altminteri, nu pot să înțeleg de ce atâta zbatere în condițiile în care știa foarte bine că Partidul Democrat Liberal nu va vota acest amendament. Eu îmi fac datoria însă de parlamentar al județului Argeș și vă rog să vă aplecați din nou asupra DN73, care face legătura Pitești - Câmpulung - Brașov.

Am solicitat 30 000 de mii de lei pentru reabilitarea acestui drum.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? 166 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Nu pot să mulțumesc.

Același amendament se află la poziția 553.

Un ultim amendament. Este vorba de DN73C, care face legătura în zona de nord a județului Argeș, între Curtea de Argeș... de fapt, vine de la Râmnicu Vâlcea - Curtea de Argeș - Câmpulung și, mai departe, legătura spre Brașov. Iarăși, este un drum important.

Eu sper, chiar dacă nu veți vota, sper ca măcar Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în persoana doamnei ministru Anca Boagiu, să fie, să recepteze aceste priorități, să spunem, ale județului Argeș și, la un moment dat, să le introducă pe lista de finanțare, chiar dacă domnul Toader acum îi reține atenția.

Deci am solicitat 15 000 de mii de lei pentru reabilitarea DN73C.

Vă mulțumesc.

Amendamentul se află la poziția 554 și, de asemenea, la 574.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 86 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Domnul deputat Tătaru, un singur amendament.

Două amendamente, e în regulă.

Domnul Florin-Cristian Tătaru:

Mulțumesc, doamna președinte.

Întrucât am susținut moțiunea simplă "Panglicile doamnei ministru Boagiu" și întrucât chiar dânsa a promis, în competiția electorală din august pentru Colegiul nr. 2 Baia Mare, susținerea acestui proiect, chiar dacă într-o altă formulă financiară propusă aplicat, eu totuși insist - am sarcina și obligația față de Maramureș, care este un brand turistic, și față de maramureșeni - să vă supun din nou votului amendamentul de la poziția 536, într-o formulă financiară mult mai realistă, care presupune realocarea din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a circa un milion de euro.

Dau citire următorului amendament, poziția 536: "În anul 2012, Guvernul, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, va aloca o parte din resursele ministerului pentru studiul de fezabilitate și proiectarea tunelului de sub muntele Gutâi/Gutin."

Este un proiect care ajută la fluidizarea traficului, este un proiect care va deschide coridorul sud-nord către Ucraina și este un coridor care se descrie și în strategia Uniunii Europene în privința transporturilor și sper că toți parlamentarii de Maramureș - inclusiv domnul senator Bîrlea, care locuiește în Sighet - vor sprijini acest proiect.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Supun votului acest amendament.

Voturi pentru? 88 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, ultimul amendament.

Domnul Florin-Cristian Tătaru:

Mulțumesc, doamna președinte.

Poziția 537 - propunem modificarea Anexei nr. 3/24 astfel: la intersecția dintre DN1C, Dej - Baia Mare, și DN17, Dej - Bistrița, se va introduce un sens giratoriu.

Valoarea proiectului este de 500 000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru? 85 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Vă mulțumesc.

Cu aceasta am epuizat și timpul alocat dezbaterii amendamentelor pentru acest capitol bugetar.

Supun votului Anexa nr. 3/24, care vizează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Voturi pentru? 167 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 88 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc.

Trecem acum la Anexa nr. 3/25, anexa care vizează Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Avem înregistrate 1 628 de amendamente respinse de Comisiile reunite de buget. Timpul alocat pentru această dezbatere este de 210 minute.

Avem trei amendamente admise de către comisie, pe care aș vrea să le luăm în discuție la început.

Există o eroare materială, o consemnare făcută de domnul președinte al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat.

Vă rog să consemnați în stenogramă.

Domnul Ovidiu Marian:

Mulțumesc, doamna președinte.

Este vorba de amendamentele de la pozițiile 16 și 17, unde este vorba de sumele alocate pentru județul Iași.

Poziția 16 - "(...) se suplimentează cu suma de 116 mii de lei (...)", iar la poziția 17 s-a trecut "116 milioane de lei". Deci este vorba de 116 mii de lei și la poziția 17.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc, s-a reținut în stenogramă.

Doamna deputat Aura Vasile, vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamna președinte,

Am să fac referire la amendamentul de la poziția 13 din amendamente admise, care spune așa: "Se introduce în bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Anexa nr. 3/25, la Capitolul 67.01 - Cultură, recreere și religie, următoarea modificare: Titlul 20 - Bunuri și servicii (...)", curge textul și se spune la alin. 20.30.30 - Alte cheltuieli cu bunuri și servicii: "suplimentarea cu suma de 117 de mii de lei" și alte transferuri, în condițiile în care, ca motivare, "se propune admiterea amendamentului întrucât este necesară asigurarea plăților către UNESCO Paris".

Stau să mă întreb...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Doamna deputat, numai o secundă.

La ce vă referiți dumneavoastră? La ce amendament? Sau ce vreți să spuneți?

Doamna Aurelia Vasile:

Ați spus că sunt două amendamente admise, da?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Dar n-am intrat încă în dezbaterea lor. O să vă invit dacă sunt observații. Vă rog din suflet.

Vă mulțumesc mult.

La poziția 11 se află amendamentul admis.

Sunt trei amendamente: poziția 11, poziția 12 și poziția 13.

La poziția 11 sunt observații? Nu sunt observații.

Supun votului acest amendament admis de comisie.

Voturi pentru? 168 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 84 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Vă mulțumesc.

Poziția 12.

Asta este. Vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna președinte,

În expunerea prim-ministrului, la dezbateri generale și, în general, în toate prezentările bugetului pentru 2012, se aduce ca argument susținerea programelor europene pe toate formele lor, pentru a putea să aducem bani în România, pentru a putea - așa cum spune prim-ministrul -, în condițiile respective, să creăm locuri de muncă, cu ghilimelele de rigoare.

Atunci, mă întreb, doamna președinte și stimați colegi: cum este posibil ca prin acest amendament să fie diminuată cu 20 000 de mii de lei suma pentru cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă și să fie transferate la alin. 20.05.30, unde se specifică "Bunuri de natura obiectelor de inventar"?

Stau și mă întreb: ce este mai important - finanțarea rambursabilă a programelor sau procurarea de obiecte de inventar?

Ca argumentare prezentată de minister, "se propune admiterea amendamentului întrucât este necesară asigurarea fondurilor pentru dotări specifice învățământului, pentru unitățile de învățământ preuniversitar".

Cred eu că este o glumă. Cred că este o glumă, în condițiile în care sunt atâtea alte surse și sunt atâtea alte posibilități, dacă dorim să facem acest lucru.

Stau să mă întreb acum: oare ce includ aceste cheltuieli privind obiecte de inventar? Calculatoare? E vreo firmă care trebuie să-și rezolve această problemă în 2012 ori, știu eu, a rămas vreo firmă pedelistă fără să aibă vânzare și trebuie să i se rezolve problema?

Credeam că am văzut de toate în bugetul acesta, dar probabil că, până la acesta, nu văzusem suficient.

Deci nu cred că este normal ca aceste 20 000 de mii de lei să fie retrase de la cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă și trecute pentru procurarea de bunuri de natura obiectelor de inventar.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc.

Supun la vot acest amendament, admis de Comisiile reunite pentru buget ale Camerei Deputaților și Senatului.

Voturi pentru? 167 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 88 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

La poziția 13 sunt observații?

Vă rog, doamna deputat.

Amendamentul a trecut.

Doamna Aurelia Vasile:

A trecut, doamna președinte, dar vreau să explic votul Grupului parlamentar al PSD, iar pentru a putea să înțelegem de ce a trebuit să treacă acest amendament, o să-l rugăm pe domnul ministru să ne explice ce înțelege prin asigurarea acestor obiecte de inventar la unitățile de învățământ preuniversitar. Poate înțelegem și o să ne pară rău că am votat împotrivă.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Doamna deputat,

Amendamentele trecute de comisii aparțin parlamentarilor, și nu ministerului. O să vă rog să întrebați comisiile.

Trecem la amendamentul de la poziția 13.

Sunt observații? Nu sunt observații.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Voturi pentru? 169 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 86 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Cu aceasta, am încheiat amendamentele admise.

Trecem la amendamentele respinse.

Domnule deputat Cristian Dumitrescu, vă rog.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Doamnă președinte,

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Amendamentul respins pe care vi-l prezint dumneavoastră este un amendament și de principiu, dar și un amendament efectiv, pentru că altfel nu puteam să vin la acest microfon să vorbesc despre acest lucru.

El este legat direct de situația învățământului românesc și, pentru că suntem la buget, de situația extrem de gravă pe care astăzi s-ar putea s-o îndreptăm - dacă nu, prin votul majorității, se consfințește -, de subfinanțarea educației românești într-un mod în care nu s-a mai întâmplat în ultimii 21 de ani. Pentru că bugetul pe care ni-l propune Guvernul și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului astăzi este un buget - și nu sunt la dezbateri generale, ci îmi susțin articolul, stimată doamnă președinte - care reprezintă doar 2,28% din PIB efort al Guvernului, la care se adaugă componente legate de venituri proprii niciodată realizate și alocații de la bugetele locale, care duc sau ar putea duce la 3,53% din PIB pentru educație.

Acest lucru face ca educația națională, în acest moment, să se afle în cea mai proastă situație, din punct de vedere al finanțării, din istoria ultimilor 21 de ani.

Amendamentul meu se referă la o modificare prin care cer - și cerem, împreună cu colegii mei - să se respecte legea, adică să acordăm 6% din PIB pentru educație. Nu vă mai spun de ce.

Nu vă mai spun de faptul că în momente de criză toate țările conștiente și guvernele care țin la interesul național investesc în educație, pentru că nu vreau să vă răpesc timpul, pentru că știți acest lucru și pentru că, probabil, în forul dumneavoastră interior, știți că am și dreptate. Dar vreau să vă spun ceea ce este extrem, extrem de grav, că noi nu mai respectăm nici legea.

Și aici fac o mică paranteză. Președintele Băsescu dorește să modifice Constituția, pentru ca deficitul să intre în Constituție, ca niciun Guvern iresponsabil din viitor să nu cumva să mai modifice acest deficit.

Iată de ce, pentru că există un Guvern iresponsabil, care, prin lege, a spus că acest 6% nu se aplică - și este Guvernul Boc -, eu vă propun ca, atunci când se va introduce în Constituție această reglementare, să introducem și 6% pentru educație, pentru ca niciun Guvern iresponsabil din viitor - ca acesta care este acum la guvernare - să nu mai subfinanțeze educația, pentru că educația reprezintă viitorul acestei națiuni.

Iată de ce eu vă propun, ca să nu lungim mai mult lucrurile, să alocăm 19 miliarde de lei pentru educație, iar sursa este foarte simplă: reorganizarea întregului buget, pentru că numai așa vom putea să avem o politică în domeniul educației în interes național, numai așa nu vom fi yesmenii Europei, pentru că oamenii de mâine pe care-i educăm astăzi, prin guverne iresponsabile, prin miniștri care nu au legătură cu educația, vor face ca România, mâine, în Europa, să conteze.

Pe cale de consecință, vă propun acest amendament, cu rugămintea să votați, iar dacă nu votați, măcar să vă abțineți. Pentru că mulți dintre dumneavoastră aveți copii la școală, mulți dintre dumneavoastră aveți copii sau nepoți și știți foarte bine că, dacă nu vom acorda educației - cum se întâmplă în acest an - decât această rușinoasă sumă de 2,28%, ceea ce nu s-a mai întâmplat, într-un an în care dumneavoastră vreți să faceți reforma educației, într-un an în care vor ajunge, conform acelei legi pe care ați adoptat-o, în mod forțat în Parlament, va trebui să finanțați programele. Da?

Iată o întrebare pentru domnul ministru, care are astfel ocazia să vă spună ceea ce ne-a spus și nouă: "Atâta este!"

Domnule ministru,

A existat în PDL un profesor universitar, om de condiție corectă vizavi de ceea ce înseamnă educația și învățământul, care, când nu a putut să-și susțină minimal - că nici atunci nu a cerut 6% din PIB - bugetul pentru educație, și-a dat demisia.

Tot respectul pentru acel ministru. L-am numit pe profesorul Miclea.

Nu vă cer acest lucru - firește, nici nu o să se întâmple -, dar vă aduc aminte că există și onoare și, în numele onoarei, al profesorilor și al educației, fac acest amendament, care poate să pară utopic.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Domnule deputat Dumitrescu, la ce poziție este?

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu (din sală):

65.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

65. Perfect.

Vă mulțumesc mult.

Supun la vot.

Voturi pentru? (Intervenție neinteligibilă din sală)

Nu, am stabilit că se va susține de către un singur om.

Voturi pentru? 86 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 168 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins. (Intervenție neinteligibilă din sală a domnului deputat Cristian-Sorin Dumitrescu)

Vă rog, pe procedură.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Doamnă președinte, pe procedură.

Pe procedură, vreau să vă aduc la cunoștință faptul că dumneavoastră aveți un program pe care-l urmăriți cu mare atenție. În acest program, ar trebui să mențineți ordinea de ședință în care să vorbească fiecare, în așa fel încât să se acopere un număr cât mai mare de susținere a amendamentelor.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Absolut corect.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Absolut corect.

Dumneavoastră însă nu puteți - pentru că această ordine de ședință nu ați mai menținut-o - ca, la un capitol atât de important și la un argument atât de important cum este acest amendament, să nu dați cuvântul doamnei senator, fost ministru al educației.

Eu, de exemplu, renunț să susțin cele 18 amendamente pe care le am pentru colegiul meu, în așa fel încât doamna senator să poată să vorbească măcar un minut. Doamna senator, colega noastră, doamna ministru.

Sunt aici, în sală, foști miniștri ai educației. Puțin respect față de acești oameni vă solicit eu cu toată deferența și cu convingerea că domnul senator Țopescu poate a exagerat atunci, ca să vă ofer posibilitatea să fiți mai indulgentă.

Nu apelez la indulgență, apelez la bună-credință.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nu vreau să revin și sper ca în Parlamentul României să nu mai auzim astfel de discursuri. Contez pe un moment mai prost al acestei zile în viața domnului senator Țopescu și apreciez intervenția dumneavoastră.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Am crezut că vă referiți la mine.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nu, nu, nu, Doamne ferește!

Doamna senator Andronescu, pentru susținerea amendamentelor respinse, în continuare.

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Trebuie să vă mărturisesc că, de când sunt în Parlamentul României, este prima dată când mi se refuză dreptul să iau cuvântul de la această tribună, să susțin un amendament pentru poate cel mai important sistem al societății românești, sistemul de educație.

Eu cred că am ajuns prea departe. Am ajuns prea departe cu lipsa de dialog, am ajuns prea departe cu lipsa de toleranță, am ajuns prea departe ignorându-ne pe noi, cei care suntem, pentru moment, în opoziție, și călcându-ne în picioare și călcându-ne în picioare și drepturile pe care le avem. Măcar dreptul de a vorbi trebuie să ne rămână.

Vorbeam pentru un sistem care este chiar sub ceea ce numim "Cenușăreasa" bugetului României. Este absolut inadmisibil ca unui sistem pe care vrem să-l modernizăm, cu care dumneavoastră ieșiți în față și anunțați că-l modernizați, să-i dați cele mai puține resurse din ultimii 20 de ani. Ca să avem un sistem performant, avem nevoie să facem investiții în infrastructură și în mijloacele de învățământ și avem nevoie să investim în pregătirea profesorilor. Altfel, totul nu rămâne decât o vorbă aruncată în vânt, o vorbă pe care nimeni nu o mai crede, pentru că cei din sistem se confruntă cu toate aceste dificultăți. Și, de aceea, este foarte greu de înțeles de ce nu avem răgazul să ne ascultăm unii pe alții și să încercăm să găsim soluții.

Dacă tot acest Guvern merge pe investiții - foarte bine! -, de ce nu deplasează o anumită sumă de la investiții spre investițiile în educație? S-au comasat 2 000 de școli. De ce nu am terminat cele 160 de campusuri școlare, care ne-ar fi ajutat extraordinar de mult?

Dacă acest dialog ar fi existat, fără îndoială că și dumneavoastră, care sunteți acum gestionarii țării, ați fi înțeles și ați fi gândit o altfel de realocare pentru resursele din învățământ. Altfel, tot timpul o să așezăm la colț acest sistem și de fiecare o dată o să-i arătăm neputințele, fără să-i acordăm resursele necesare.

Voiam să susțin amendamentul a cărui coautoare sunt, acela care este prevăzut de Legea educației și abandonat imediat după ce legea a fost pusă în vigoare, și anume alocarea celor 6 procente din produsul intern brut pentru educație.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnul senator Prunea era înscris pentru susținerea amendamentelor.

Vă rog. Microfonul 3, scuze.

Domnul Nicolae-Dănuț Prunea:

Am să mă refer doar la trei din cele 67 de amendamente pe care le am la pachet, și anume la pozițiile 542, 549 și 575, care se referă la campusuri școlare.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot întâi amendamentul de la poziția 542.

Voturi pentru? 86 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 168 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la poziția 549.

Voturi pentru? 86 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Mai era amendamentul de la poziția...

Microfonul 3.

Domnul Nicolae-Dănuț Prunea:

575.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

575. Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 86 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

O să vă rog colegii, în special pe colegii de la Grupurile parlamentare ale PSD și PNL, să vă înscrieți la domnul senator Adrian Țuțuianu, secretar al Senatului, astfel încât noi să vă putem avea în vedere. Există o ordine pe care încercăm să o respectăm.

Domnul deputat Pâslaru și, după aceea, domnul deputat Ana.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulțumesc, doamna președinte.

Ne întoarcem la amendamentul de la poziția 21, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Motivația amendamentului: din cauza numărului mare de copii și a sălilor de clasă existente insuficiente, școala funcționează în trei ture, cu un program prelungit de la ora 7.00 la ora 19.30, în condițiile unei ore de curs reduse de la 50 de minute la 45 de minute și prin reducerea pauzelor de la 10 minute la 5 minute.

Din acest motiv, se propune suplimentarea bugetului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu suma de 3 087 de mii de lei pentru Școala Gimnazială nr. 43 "Dan Barbilian" din Galați, județul Galați, sursa de finanțare fiind fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot amendamentul de la poziția 21.

Voturi pentru? 84 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul senator Ana. Domnul deputat, scuze. Microfonul 5.

Domnul Gheorghe Ana:

Mulțumesc, doamnă președinte.

De la poziția 208 la poziția 238. Nu am să susțin toate amendamentele. Aș vrea să fac un comentariu valabil întâi pentru absolut toate. Este vorba despre investiții istorice. Aceleași poziții ca și ieri la amendamentele susținute pentru Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. Aceste investiții au început în anul 2008. Ele au fost blocate, deși există contracte cu Inspectoratul Județean Dâmbovița și Ministerul Educației.

Faptul că aceste școli și grădinițe se află în localități administrate de primari PSD și PNL a determinat actuala putere, actualul Guvern, ca mai bine de trei ani să nu aloce niciun leu pentru finalizarea sau continuarea acestor investiții.

Aș fi apreciat vizita domnului ministru în județul Dâmbovița, cu ocazia inaugurării școlii generale din Răcari, dacă Domnia Sa ar fi vizitat și școli din alte localități, ale căror investiții sunt blocate, de la Vulcana-Băi până la Văleni Dâmbovița, Lucieni, Nucet, Vulcana-Pandele, Dărmănești și alte localități, unde copiii învață în condiții insalubre, toaletele se află încă în curtea școlii, existând pericolul de infecție.

L-aș invita pe domnul ministru al educației să viziteze măcar o parte din cele 30 de obiective de investiții care fac obiectul acestor amendamente, pentru că ceea ce noi am pus pe hârtie pentru acest buget sunt lucruri reale și nu este vorba de demagogie sau politicianism, așa cum s-au exprimat unii colegi legat de numărul mare de amendamente.

Aș vrea să susțin numai câteva din aceste 30 de amendamente.

Încep cu amendamentul de la poziția 208, unde propunem suplimentarea bugetului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu suma de 150 de mii de lei pentru extinderea unui grup sanitar al școlii din Gura Vulcanei, comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița, al cărei contract cu Inspectoratul Școlar Dâmbovița datează din 28.07.2008. Este vorba de contractul nr. 6374.

Vă rog să-l supuneți la vot, doamnă președinte.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru? 87 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul Gheorghe Ana:

Amendamentul de la poziția 210.

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu suma de 1 530 de mii de lei pentru reabilitarea și modernizarea Școlii cu clasele I-VIII, corp A și corp B, sat Teiș, comuna Șotânga, județul Dâmbovița.

Există contractul nr. 4376 din 27.05.2008. Lucrarea este aproape finalizată. Sunt facturi emise și neachitate, domnule ministru.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru? 86 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul Gheorghe Ana:

Doamna președinte,

Înainte de a continua, aș vrea să intervin pe procedură. Eu am înțeles prezența domnului ministru al finanțelor publice aici și apreciez că Domnia Sa a intervenit ori de câte ori a fost nevoie, dar nu înțeleg prezența miniștrilor aici, care nici nu cred că s-au uitat pe aceste amendamente respinse. Nu-i interesează, nici nu ascultă și de aici, sigur, ce concluzie se poate trage? Pentru ce pierdem timpul în acest Parlament? Ca să vorbim la telefon?

Măcar respectul față de noi, ca parlamentari din județe, să fim ascultați și, sigur, să primim și niște răspunsuri, chiar dacă amendamentele vor fi respinse. Dar cel puțin să ne creeze iluzia că, odată sau cândva, se va ține cont de aceste intervenții.

Îmi pare foarte rău, dar domnul ministru nu cred că se află prezent cu mintea în această sală.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule deputat,

Aceste amendamente au fost discutate în comisii, cu participarea miniștrilor. Au fost dezbătute și în comisiile de specialitate, și în comisia de fond. De fiecare dată, miniștrii au intervenit și ați putut solicita punctele de vedere. Acum, numai la solicitarea dumnealor, dacă vor să clarifice anumite lucruri, solicit punct de vedere. Altfel, lucrurile zic că sunt destul de clare. Poziția a fost exprimată, după cum și poziția comisiei a fost destul de clară. Dumneavoastră trebuie să vă susțineți amendamentele în fața plenului.

Domnul Gheorghe Ana:

Doamna președinte,

Eu aș fi de acord cu dumneavoastră dacă în motivația respingerii amendamentelor s-ar fi făcut referire la ceea ce motivăm noi. Eu am motivat că sunt investiții istorice, de trei ani - și o să vedeți că sunt și de 20 de ani investiții în învățământ -, și ar fi trebuit să se răspundă de ce aceste investiții au fost blocate sau au fost abandonate. Nu s-a răspuns nici de către comisii, nici de către domnul ministru. Și, de aceea, domnul ministru ar trebui să spună aici de ce aceste investiții sunt abandonate.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Alte amendamente?

Domnul Gheorghe Ana:

Sigur, în aceste condiții, mă văd nevoit să închei, susținând un singur amendament, care mi se pare unul dintre cele mai importante.

Este vorba de Universitatea "Valahia" Târgoviște, a cărei investiție este începută în anul 1997, atenție, și propunem suplimentarea bugetului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu suma de 32 500 de mii de lei pentru amenajarea de spații de învățământ la Universitatea "Valahia" Târgoviște.

Eu cred că această investiție intră în istorie și pentru faptul că ea este cea mai lungă investiție din România, ca timp, ca durată. Poate domnul ministru, poate domnul prim-ministru, poate domnul ministru al finanțelor publice se gândește că totuși Târgoviște a fost cetatea de scaun a Țării Românești, că acolo s-au tipărit primele slove. Poate se gândesc că acest centru universitar asigură condiții de învățământ destul de precare pentru aproape 10 000 de studenți. Nu pot să fiu de acord ca această investiție să fie lungită până, poate, în secolul al XXII-lea.

Vă mulțumesc și sper să primesc un răspuns legat de investițiile istorice din județul Dâmbovița.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc mult.

Domnule deputat, vă rog să precizați numărul amendamentului.

Domnule deputat Ana, vă rog mult de tot, precizați numărul amendamentului. Nu ați făcut-o.

Domnul Gheorghe Ana:

Este vorba de amendamentul de la poziția 238.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

238. Perfect.

Mulțumesc mult.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 88 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnule ministru,

Aveți un punct de vedere scurt de exprimat cu privire la această intervenție? Aveți microfon acolo.

Domnul Daniel Petru Funeriu - ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului:

Mulțumesc.

Investițiile despre care s-a făcut vorbire sunt investiții ale autorităților publice locale, sunt contracte ale autorităților publice locale. Într-adevăr, foarte multe dintre ele au fost demarate de multă vreme. Guvernul, de fiecare dată când are posibilitatea sprijinirii autorităților publice locale, face acest lucru, prin alocarea de fonduri prin hotărâri de Guvern.

În 2010, au fost alocate aproximativ 400 de milioane de lei, prin hotărâre de Guvern, autorităților publice locale, iar în 2011 aproximativ 150 de milioane de lei au fost acordate în sprijinul autorităților publice locale.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc.

Trecem la următoarea intervenție.

Domnule deputat Ana, microfonul 5, vă rog.

Domnul Gheorghe Ana:

În primul rând, investiția de la Universitatea "Valahia" Târgoviște aparține Ministerului Educației și la aceasta nu a răspuns domnul ministru.

În al doilea rând, toate investițiile care au fost cu fonduri ale administrației publice locale au fost preluate de un an de zile de către Ministerul Educației.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnule deputat Popa, vă rog.

Domnul Octavian-Marius Popa:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor,

Am o intervenție destul de inflamantă.

Ieri, am avut plăcerea ca în sfârșit să avem în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții pe domnul ministru Funeriu, care ne-a declarat clar că ministerul nu are niciun leu datorie pe investițiile sale, deși unii membri ai comisiei au venit cu cazuri concrete. Astăzi, din nou, domnul ministru susține că investițiile nefinalizate sunt ale administrației publice locale.

Eu îl rog pe domnul ministru să se hotărască și să spună foarte limpede: sunt sau nu datorii ale ministerului, au fost sau nu preluate aceste investiții de către minister? Pentru că, altfel, putem considera - și dumneavoastră, alături de mine - declarația domnului ministru drept o dezinformare crasă a Parlamentului, produsă atât în plen, cât și în comisii.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnul deputat Cristian Dumitrescu.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Domnilor președinți,

Doamnă președinte,

Eu sunt un om care mă țin de cuvânt. Am zis că nu mai susțin amendamentele mele, adică cele care sunt pentru colegiul meu, pentru ca să ofer acest timp doamnei ministru Andronescu, și mă voi ține de cuvânt.

Sunt la microfon, aici, nu pentru a apăra interesul concetățenilor mei - de la care eu îmi cer scuze, că nu le pot susține amendamentele -, ci pentru a apăra interesul și onoarea unei instituții care se numește Parlamentul României, doamnelor și domnilor colegi, în legătură cu o lege pe care eu am considerat-o - și multă lume - aberantă, la un moment dat. O ordonanță de Guvern a scos finanțarea de la două sau trei instituții fundamentale ale științei și educației românești, este vorba despre Academia Oamenilor de Știință din România și, respectiv, Academia de Științe Tehnice. S-a vrut ca ele să devină simple S.r.l.-uri, asociații de locatari.

Prin voința dumneavoastră - și vreau să vă mulțumesc pentru acest lucru, și nu spun acest lucru pentru că aș fi membru sau aș avea vreun interes, ci din dorința de a apăra cercetarea românească - ați votat împotriva acestei ordonanțe și această ordonanță a mers mai departe.

Domnul președinte Traian Băsescu, în continuare supărat pe intelectualitatea românească, alta decât cea care îl susține la televizor, ne-a returnat această ordonanță. Iarăși vă mulțumesc dumneavoastră, cetățeni și parlamentari ai României, că ați respins această solicitare și, pe cale de consecință, ea a mers la promulgare și ar fi trebuit să fie promulgată.

Printr-un artificiu, care în continuare este la dispoziția Administrației prezidențiale, a fost trimisă la Curtea Constituțională spre cercetare. De ce știința românească are nevoie de oameni de știință organizați în academii? O întrebare. Nu pot să-i dau eu răspuns. Poate cei de la Curtea Constituțională. Dar aici intervine problema.

Deci legea respectivă trebuie promulgată, pentru că a fost respinsă și ultima "cale de atac" - că nu pot să spun "atac" solicitării venite din partea președinției -, adică a fost trimisă spre promulgare. Dar acest artificiu, prin care a mers la Curtea Constituțională, face ca, în momentul în care va fi promulgată, acestei legi să-i lipsească o chestiune foarte importantă, bugetul. Și eu, văzând acest lucru și cu asentimentul dumneavoastră, pentru că și dumneavoastră ați votat acest..., asentimentul spiritual, pentru că nu numai eu sunt autorul amendamentului, ci împreună cu alt coleg, solicit să dăm Academiei Oamenilor de Știință din România acele sume pe care legea, pe care noi am aprobat-o, le prevede, pentru că e lege acum. Va deveni lege, pentru că ea trebuie promulgată, pentru că așa scrie la Constituție.

Deci, nici mai mult, nici mai puțin, doar cheltuielile de funcționare, lucru pentru care, stimați colegi, vă propun și vă supun votului - vă supun... supune doamna președinte - alocarea sumei de 1 700 de mii de lei, adică, undeva, o sumă mai mult decât modică pentru o astfel de instituție, care reprezintă floarea științei și cercetării din România, pentru ca ea să poată funcționa. Nu pentru indemnizații, ci numai ca să funcționeze, ca să aibă filă de buget, pentru că, atunci când legea va fi promulgată, nu va mai fi buget.

Domnule ministru, știți dumneavoastră altă modalitate să aibă filă de buget? Nu.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Deci, domnule Dumitrescu, la ce poziție este?

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Este la poziția 66. Văd că și domnul Ialomițianu, un eminent coleg de-al nostru, mă susține, lucru pentru care eu...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament respins de comisie.

Voturi pentru?

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Nu facem decât să votăm ceea ce am votat, domnilor colegi.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

88 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Abțineri?

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

O mică inadvertență.

Poziția 67.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Trecem mai departe.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Da, ca să nu mai prelungim. Este vorba de Academia de Științe Tehnice, alocarea aceleiași sume pentru funcționare, pur și simplu, pentru funcționare și pentru respectul legii, că asta e clar.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Amendamentul de la poziția 67.

Supun votului dumneavoastră.

Voturi pentru? 87 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 168 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nicio abținere.

În continuare, am să-l invit la microfon pe domnul deputat Nistor Laurențiu pentru a-și susține amendamentele.

Domnul Laurențiu Nistor:

Domnilor președinți,

Stimați colegi,

Îmi dau seama cât de mult îl interesează pe ministrul învățământului amendamentele pe care noi le susținem când 80% din timp vorbește la telefon, iar 20% din timp stă de vorbă cu cei doi colegi, din stânga și din dreapta. Vă dați seama ce poate dânsul să înțeleagă. (Aplauze)

Domnule ministru,

Vreau să afirm cu tărie că veți rămâne în istorie ca un ministru care promite mult, nu face nimic, ca un ministru care distruge învățământul românesc și ca un ministru care se "zbate" ca elevii să învețe în corturi sau să nu poată face școală deloc. În decursul a trei ani de zile, doamnă președinte, domnule președinte și domnule ministru, am fost la dumneavoastră de zece ori, v-am prezentat cinci adrese oficiale - pe care le aveți și am semnătura că le-ați primit.

Este vorba de construirea unei școli generale în comuna Șoimuș, județul Hunedoara, și vă solicit suma de 3 840 de mii de lei, pe motivul că școala generală din această localitate, conform unor decizii aberante ale justiției române, a fost retrocedată, iar anul acesta se încheie cei cinci ani de zile în care elevii și autoritatea locală mai pot beneficia să stea în această școală. Vreau răspunsul, doamna președinte, domnule președinte și domnule ministru, acum, pe loc, ce părere aveți despre această situație?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Ați susținut un amendament, o anumită poziție?

Domnul Laurențiu Nistor:

Poziția 404, Anexa nr. 3/25.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Poziția 404.

Domnule ministru, dacă vreți să aduceți clarificări suplimentare, scurt, vă rog.

Domnul Daniel Petru Funeriu:

De fiecare dată când acest lucru este posibil, Guvernul susține prin hotărâri de Guvern autoritățile publice locale pentru construcția de școli. Construirea, administrarea și repararea instituțiilor de învățământ, a școlilor sunt la autoritățile publice locale.

Domnul Laurențiu Nistor:

Sunteți total dezinformat, domnule ministru. Vă informez că, în anul 2006, Guvernul Tăriceanu a dat hotărâre de Guvern pentru începerea investiției pentru această școală, a acordat suma de 1 000 000 500 de lei, s-a început investiția, este terminat nivelul unu și stă în paragină. Dacă o mai ținem încă trei ani așa, se duce de râpă. Asta este poziția dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc și eu.

Atunci, dacă îmi permiteți, am să și supun la vot amendamentul pe care dumneavoastră l-ați susținut.

Domnul Laurențiu Nistor:

Vă rog.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

E în regulă?

Domnul Laurențiu Nistor:

Da.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru? 87 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nicio abținere.

Vă rog.

Domnul Laurențiu Nistor:

Mulțumesc deputaților hunedoreni de la PDL, care, în sfârșit, s-au abținut.

Din sală: Am votat.

Domnul Laurențiu Nistor:

Ați votat? Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul Laurențiu Nistor:

Domnilor președinți,

Domnule ministru,

Dacă cetățenii municipiului Brad din județul Hunedoara sunt nevoiți să stea în frig, nu știu de ce, domnule ministru, obligați și elevii din acest municipiu să stea în frig sau să nu aibă unde să învețe.

Vă solicit, domnule ministru, alocarea sumei de 5 753 de mii de lei, pentru reabilitarea generală a Colegiului Național "Avram Iancu" din municipiul Brad, județul Hunedoara. Măcar să dați dovadă pentru copiii acestui municipiu, dacă, de locuitorii municipiului Brad, Guvernul nu este interesat.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot.

Voturi pentru? 88 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nicio abținere.

Mai există vreun amendament pe care doriți să-l susțineți?

Domnul Laurențiu Nistor:

Doamna președinte,

Domnule președinte al Senatului,

Mai am 34 de amendamente și aș vrea să i le fac cadou domnului ministru, să le studieze.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Următorul înscris este domnul deputat Adomniței. Domnul Cristian Adomniței are un amendament. Practic, ne apropiem de pauză. Vă rog.

Domnul Cristian Mihai Adomniței:

Mulțumesc, doamna președinte.

Aș vrea ca și domnul ministru să audă acest amendament, prin urmare îi dăm câteva minute domnului deputat de Hunedoara ca să ...

Mulțumesc, domnule ministru.

Mulțumesc, domnule deputat.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog să precizați și poziția la care se află acest amendament.

Domnul Cristian Mihai Adomniței:

Imediat. Este poziția 69.

Vreau doar să vă spun, pentru că nu am apucat să am o intervenție ulterioară primei intervenții, pe care am avut-o la transporturi, că domnul senator Oprea a spus lucruri complet neadevărate, neînțelegând totala eleganță, pe care am folosit-o când m-am adresat doamnei ministru, eleganță care, de fapt, mă caracterizează. Numai Domnia Sa se pare că nu înțelege. Încă o dată mai spun, pentru că, dacă nu a înțeles - și-l invit să ia stenograma - îmi este teamă că, mai clar decât am vorbit atunci, nu am cum să vorbesc. Și atunci, alta poate fi explicația intervenției Domniei Sale, legată mai ales de o supărare, că nu poate aduce în viața ieșenilor ceea ce a promis. Viața este grea, nu toți reușesc. O parte dintre dumneavoastră ați reușit, o parte dintre noi am reușit, dovada că Domnia Sa nu a reușit este vie.

Eu încerc doar să dau o mână de ajutor ieșenilor, deși Domnia Sa ar fi trebuit să se ocupe de acest lucru. Aduc în discuție poziția menționată anterior, respectiv, alocarea sumei de 10 000 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului Reparații capitale imobil din strada Cuza Vodă, nr. 29 - sediul Filarmonicii Iași.

Domnul Oprea a spus că eu nu aș ști faptul că există bani în buget pentru acest obiectiv. Am mai citit încă o dată bugetul. Am întrebat și ministrul, că, poate, într-adevăr, mi-a scăpat mie. Nu există vreo poziție în bugetul pe 2012 pentru Filarmonica Iași. Există poziția mare, cu reparații capitale pentru toate obiectivele pe care le poate finanța Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, fără a fi particularizat anume acest obiectiv.

Eu vreau să-i mulțumesc, pe fond, acum, ministrului pentru banii pe care i-a alocat în anul 2011, să-mi păstrez speranța, deși e singurul obiectiv la care în mod serios s-au alocat bani, că și anul viitor acest trend se va păstra.

Închei, înainte de a vă ruga să supuneți la vot, cu un lucru pe care am evitat să-l spun din prima, pentru că era așa o bătaie pe microfon, pe formă, apreciez bugetul ministerului, pentru că, față de anii anteriori, nu a mai supradimensionat veniturile proprii doar pentru a raporta o cifră falsă, mărită a bugetului educației. Deci apreciez faptul că în acest an au venit cu un buget sincer, îndrăznesc să spun. Iar, pe fond, nu pot decât să îmi pară rău pentru faptul că este cel mai mic buget net din ultimii ani, din 2006 încoace, și acest lucru nu e de natură a sprijini, a ajuta în vreun fel dezvoltarea copiilor nației noastre.

Îmi pare rău, nici nu cred că este vina ministrului, prin urmare, nu am să mă grăbesc într-un mod politicianist, aș spune, să-l acuz aici, este vina decidenților din Guvern, începând cu prim-ministrul și terminând cu domnul președinte, care au decis ca banii, care sunt puțini în acest an, pentru că atât au putut ei să facă, să se ducă în alte domenii decât în educație sau sănătate. Îmi pare rău pentru acest lucru și suntem nevoiți, iată, aici, să împărțim sărăcia rezultată în urma prestației actualului Guvern.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc și eu.

Supun la vot.

Voturi pentru? 89 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Vreau să fac următoarele precizări: Comisiile pentru buget, finanțe și Comisiile pentru muncă din Senat și Camera Deputaților au ședință, de la ora 13.00, în Sala Drepturilor Omului.

Înainte de a încheia, domnul deputat Mihai Apostolache este? Nu este. Atunci o să intervină în momentul în care reîncepe ședința.

Vă mulțumesc.

Intrăm în pauză pentru o oră. Revenim la ora 14.00. Vă rog să fim cu toții punctuali ca să putem parcurge bugetul astăzi.

Vă mulțumesc mult.

 

PAUZĂ

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Începem cu apelul nominal de la Camera Deputaților.

Domnul Dumitru Pardău:

Adomniței Cristian Mihai - absent
Albu Gheorghe - prezent
Alecu Valeriu - prezent
Almăjanu Marin - absent
Amet Aledin - prezent
Ana Gheorghe - prezent
Anastase Roberta-Alma - prezentă
Andon Sergiu - absent
Andronache Gabriel - prezent
Anghel Florin Serghei - prezent
Antal István - prezent
Antochi Gheorghe - prezent
Apostolache Mihai Cristian - prezent
Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă
Arion Viorel - absent
Atanasiu Teodor - absent
Avram Marian - absent
Axenie Carmen - absentă
Balan Ioan - prezent
Balcan Viorel - prezent
Banu Mihai - prezent
Barbu Sulfina - Guvern
Barna Maria Eugenia - absentă
Bădălan Eugen - prezent
Bădulescu Adrian - prezent
Bănicioiu Nicolae - absent
Bărbulescu Daniel-Ionuț - absent
Bejinariu Eugen - absent
Berci Vasile - prezent
Béres Ștefan Vasile - prezent
Blaga Iosif Veniamin - prezent
Bleotu Vasile - absent
Boabeș Dumitru - prezent
Bobeș Marin - absent
Bode Lucian Nicolae - prezent
Boghicevici Claudia - prezentă
Boiangiu Victor - prezent
Boldea Mihail - absent
Borbély László - Guvern
Bordeianu Dan - prezent
Bostan Emil - prezent
Bot Octavian - absent
Botiș Ioan- Nelu - prezent
Boureanu Cristian Alexandru - absent
Brătianu Matei Radu - absent
Brînză William Gabriel - absent
Buciuta Ștefan - prezent
Bud Nicolae - prezent
Buda Daniel - prezent
Buda Viorel-Vasile - absent
Budurescu Daniel-Stamate - prezent
Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
Buican Cristian - prezent
Burcău Doina - prezentă
Burlacu Cristian-Ion - absent
Burnei Ion - prezent
Buta Sorin Gheorghe - absent
Calimente Mihăiță - prezent
Canacheu Costică - prezent
Cantaragiu Bogdan - absent
Cazan Mircea Vasile - prezent
Călian Petru - prezent
Călin Ion - prezent
Cărare Viorel - prezent
Câmpeanu Mariana - prezentă
Chircu Doinița-Mariana - prezentă
Chirilă Constantin - prezent
Chiriță Dumitru - absent
Chisăliță Ioan Narcis - absent
Chițoiu Daniel - prezent
Chiuariu Tudor-Alexandru - absent
Cindrea Ioan - prezent
Ciobanu Gheorghe - prezent
Ciocan Gheorghe - prezent
Cionca-Arghir Iustin-Marinel - prezent
Ciucă Liviu-Bogdan - absent
Ciuhodaru Tudor - prezent
Coclici Radu Eugeniu - absent
Coroamă Gheorghe - prezent
Covaci Dorel - prezent
Cristea Victor - absent
Cristian Horia - prezent
Croitoru Cătălin - prezent
Damian Ioan - absent
Dascălu Constantin - prezent
Derzsi Ákos - prezent
Dobre Ciprian Minodor - absent
Dobre Cristina Elena - absent
Dobre Victor Paul - absent
Dolineaschi Andrei - absent
Donțu Mihai-Aurel - prezent
Dragomir Gheorghe - prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe - absent
Drăghici Sonia-Maria - prezentă
Drăgulescu Iosif Ștefan - absent
Dugulescu Marius Cristinel - prezent
Dumitrache Ileana Cristina - absentă
Dumitrescu Cristian-Sorin - prezent
Dumitrică George Ionuț - prezent
Dumitru Georgică - prezent
Dumitru Ion - prezent
Dușa Mircea - prezent
Edler András György - prezent
Erdei Dolóczki István - prezent
Farago Petru - prezent
Farkas Anna-Lili - prezentă
Fenechiu Relu - absent
Firczak Gheorghe - prezent
Florea Damian - absent
Florescu Adrian - prezent
Fuia Stelian - prezent
Gabor Gheorghe - prezent
Ganț Ovidiu Victor - prezent
Gavrilescu Grațiela Leocadia - absentă
Geantă Florian Daniel - prezent
Georgescu Filip - absent
Gerea Andrei Dominic - prezent
Gheorghe Tinel - prezent
Gherasim Vasile - prezent
Ghiță Cornel - prezent
Ghiță-Eftemie Stelian - prezent
Ghiveciu Marian - absent
Giurgiu Mircia - prezent
Gliga Vasile Ghiorghe - absent
Göndör Marius-Sorin - prezent
Gorghiu Alina-Ștefania - prezentă
Gospodaru Gabriel-Dan - prezent
Grama Horia - prezent
Grosaru Mircea - prezent
Gurzău Adrian - absent
Gust Băloșin Florentin - absent
Hogea Gheorghe - prezent
Holban Titi - absent
Holdiș Ioan - prezent
Horj Pavel - prezent
Hrebenciuc Viorel - absent
Iacob Ridzi Monica Maria - absentă
Iacob Strugaru Stelică - absent
Ialomițianu Gheorghe - prezent
Iancu Iulian - prezent
Ibram Iusein - prezent
Iftime Dragoș-Adrian - prezent
Ignat Miron - prezent
Ionescu George - prezent
Iordache Florin - absent
Iordache Luminița - absentă
Iorguș Zanfir - prezent
Irimescu Mircea - absent
Itu Cornel - prezent
Jipa Florina Ruxandra - absentă
Jolța Nicolae - absent
Kelemen Atilla-Béla-László - prezent
Kelemen Hunor - Guvern
Kerekes Károly - absent
Korodi Attila - prezent
Kötö Iosif - prezent
Leșe Doru Brașoan - prezent
Liga Dănuț - absent
Longher Ghervazen - prezent
Lubanovici Mircea - prezent
Luca Ciprian-Florin - absent
Lup Silvestru Mircea - absent
Lupu Mihai - prezent
Macaleți Costică - prezent
Manda Iulian Claudiu - absent
Manolescu Oana - prezentă
Marian Dan Mihai - prezent
Marin Mircea - prezent
Marinescu Antonella - absentă
Martin Eduard-Stelian - absent
Márton Árpád-Francisc - prezent
Máté András-Levente - prezent
Mazilu Constantin - absent
Merka Adrian-Miroslav - prezent
Militaru Constantin Severus - prezent
Mircovici Niculae - prezent
Mitrea Manuela - absentă
Mocanu Adrian - absent
Mocanu Vasile - prezent
Mocioalcă Ion - prezent
Moldovan Carmen Ileana - absentă
Moldovan Emil Radu - absent
Morega Dan Ilie - prezent
Motreanu Dan-Ștefan - prezent
Movilă Petru - prezent
Munteanu Ioan - prezent
Mustea-Șerban Răzvan - prezent
Nassar Rodica - prezentă
Năstase Adrian - absent
Neacșu Marian - prezent
Nechifor Cătălin-Ioan - absent
Neculai Marius - prezent
Negoiță Robert-Sorin - prezent
Negruț Clement - prezent
Nica Dan - prezent
Nica Nicolae-Ciprian - prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
Nicolicea Eugen - absent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - absent
Niculescu-Mizil Ștefănescu Tohme Oana - absentă
Nistor Laurențiu - prezent
Niță Constantin - absent
Nițu Adrian Henorel - prezent
Nosa Iuliu - prezent
Novac Cornelia-Brândușa - prezentă
Oajdea Daniel Vasile - absent
Olar Corneliu - prezent
Olosz Gergely - absent
Oltean Ioan - prezent
Oprea Gabriel - Guvern
Oprișcan Mihai Doru - prezent
Orban Ludovic - absent
Pál Árpád - prezent
Palașcă Viorel - prezent
Palăr Ionel - absent
Paleologu Theodor - prezent
Pambuccian Varujan - absent
Pandele Sorin Andi - absent
Panțîru Tudor - absent
Pardău Dumitru - prezent
Păduraru Nicușor - prezent
Păsat Dan - absent
Păun Nicolae - prezent
Pâslaru Florin-Costin - prezent
Petö Csilla-Mária - prezentă
Petrescu Cristian - prezent
Petrescu Petre - prezent
Pieptea Cornel - prezent
Pirpiliu Ștefan Daniel - absent
Plăiașu Gabriel - absent
Pocora Cristina-Ancuța - absent
Ponta Victor-Viorel - absent
Pop Georgian - prezent
Pop Virgil - absent
Popa Florian - absent
Popa Octavian-Marius - prezent
Popeangă Vasile - prezent
Popescu Adrian - prezent
Popescu Cosmin Mihai - prezent
Popescu Dan-Mircea - prezent
Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - absent
Popov Dușan - prezent
Popoviciu Alin Augustin Florin - absent
Postolachi Florin - prezent
Potor Călin - absent
Preda Cezar-Florin - prezent
Prigoană Vasile-Silviu - prezent
Radan Mihai - prezent
Rădulescu Adrian - prezent
Rățoi Neculai - prezent
Rebenciuc Neculai - prezent
Resmeriță Cornel-Cristian - prezent
Riviș-Tipei Lucian - prezent
Rizea Cristian - absent
Rogin Marius - absent
Roman Gheorghe - prezent
Roman Ioan Sorin - prezent
Roșca Lucreția - prezent
Rusu Valentin - prezent
Sava Andrei-Valentin - prezent
Săftoiu Ana Adriana - absent
Săniuță Marian-Florian - prezent
Săpunaru Nini - prezent
Sârbu Marian - absent
Scutaru Adrian George - absent
Seremi Ștefan - prezent
Seres Dénes - prezent
Socaciu Victor - absent
Solomon Adrian - absent
Soporan Vasile Filip - absent
Spînu Teodor-Marius - prezent
Stan Ioan - prezent
Stan Ion - prezent
Stan Nicolae - absent
Stanciu Anghel - absent
Stavrositu Maria - prezent
Steriu Valeriu-Andrei - prezent
Stoica Mihaela - absent
Stragea Sorin Constantin - prezent
Stroe Ionuț-Marian - absent
Stroe Mihai - prezent
Stroe Radu - prezent
Stroian Toader - prezent
Surpățeanu Mihai - prezent
Surupăceanu Mugurel - absent
Șandru Mihaela Ioana - prezent
Ștefan Viorel - prezent
Știrbeț Cornel - prezent
Știrbu Gigel-Sorinel - absent
Tabără Valeriu - Guvern
Tabugan Ion - prezent
Taloș Gheorghe-Mirel - absent
Tărâță Culiță - prezent
Tătaru Florin-Cristian - prezent
Teodorescu Horia - absent
Tița-Nicolescu Gabriel - absent
Tîlvăr Angel - prezent
Toader Mircea-Nicu - prezent
Trandafir Teodora Virgina - absent
Trășculescu Alin Silviu - prezent
Tudose Mihai - absent
Turcan Raluca - prezent
Tușa Adriana Diana - absent
Țaga Claudiu - prezent
Țintean Ioan - prezent
Țîmpău Radu Bogdan - prezent
Țurcanu Florin - absent
Țurea Răzvan - absent

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule secretar, vă rog să vă opriți...

Domnul Dumitru Pardău:

Avem 194 prezenți.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cred că... Da, în acest moment suntem în regulă.

Revenim la dezbaterea pe marginea amendamentelor respinse de la Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Pe lista primită de la secretariatul tehnic era înscris domnul deputat Itu Cornel. Este în sală? Microfonul 2.

Domnul Dorel Covaci:

Covaci Dorel.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnul deputat Covaci, vă rog.

Domnul Dorel Covaci:

Susțin amendamentul de la poziția 621, unde se propune construcția unei noi grădinițe, actuala clădire fiind retrocedată bisericii.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Voturi pentru? 78 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 176 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog.

Domnul Dorel Covaci:

De asemenea, poziția 623, se propune reabilitarea unor săli de clasă la Liceul "Traian Vuia" din orașul Făget.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Voturi pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 162 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul Dorel Covaci:

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Revenim. Domnul deputat Itu Cornel. Vă rog, microfonul central.

Domnul Cornel Itu:

Domnilor președinți,

Domnilor miniștri,

Stimați colegi,

Susțin amendamentul de la poziția 39, Anexa nr. 3/25. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu suma de 2 000 de mii de lei pentru reabilitarea școlii din comuna Cășeiu, județul Cluj.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament de la poziția 39.

Voturi pentru? 78 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 162 de voturi împotrivă.

Abțineri? 2 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog.

Domnul Cornel Itu:

Poziția 40. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu suma de 80 de mii de lei pentru grădinița din satul Mintiu-Gherlii, comuna Mintiu-Gherlii, județul Cluj.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Voturi pentru? 80 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 166 de voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog.

Domnul Cornel Itu:

Mai susțin un singur amendament. Poziția 41.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Da, vă rog.

Domnul Cornel Itu:

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu suma de 1 000 de mii de lei pentru finalizarea lucrărilor la sala de sport, laboratoare și săli de clasă, Grupul Școlar "Someș" din localitatea Dej, județul Cluj.

Menționez că este un campus școlar... și aș generaliza aici, aș spune că, la nivel de țară, sunt 157 de campusuri școlare și universitare care s-au demarat cu mult aplomb și iată că, de ani de zile, de buni ani de zile, stagnează și sunt într-o situație în care se deterorează... deteriozează, detero... (Râsete, discuții) Se strică.

(Râsete, discuții, aplauze)

Haideți... Da. Scuze. (Râsete, discuții) Cred că m-am luat după ministrul educației puțin.

Aș vrea să știu o poziție a ministrului educației, pentru că s-au investit banii noștri în aceste campusuri școlare, iar cei care nu investesc în viitor, în cultură, în sănătate și în educație nu investesc în viitorul națiunii.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Voturi pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere. Secretarii corectează din nou, 2 abțineri între timp.

Domnule deputat Calimente, este abținere sau intervenție? Microfonul 2.

Domnul Mihăiță Calimente:

Intervenție pe procedură.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog.

Domnul Mihăiță Calimente:

Am asistat la apelul nominal și colegul nostru, domnul secretar, la sfârșit, a spus că suntem 194. Văd că de câteva voturi suntem așa 240... 230... Poate îmi explicați cum.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cred că e simplu: este și Senatul. (Râsete, discuții) Probabil că de aceea. Știți, astăzi este ședința reunită a Camerelor. (Aplauze, râsete)

Trecem la domnul senator Cristian David. Nu este, momentan, în sală. Domnul senator Mang. Vă rog. Microfonul 4.

Domnul Ioan Mang:

Doamnă președinte a Camerei Deputaților,

Domnule președinte al Senatului,

Domnilor miniștri,

Stimate doamne,

Stimați domni,

L-am auzit cu toții, acum aproximativ o oră, pe domnul ministru spunându-ne că toate lucrările sau, mai exact, toate clădirile, imobilele școlilor nu mai aparțin Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ci cad în sarcina administrațiilor locale.

Eu am primit acest răspuns de la dumneavoastră, domnule ministru, de mai multe ori, la nenumăratele interpelări pe care vi le-am adresat. Știu, și, cu această ocazie, am aflat cu toții, că, de fapt, nici învățământul nu prea mai aparține Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, din păcate.

Cu toate acestea, există unele lucrări care au fost începute de către Guvernul României, este adevărat că alt Guvern, mai responsabil, în 2007 - 2008. Pentru aceste lucrări și pentru acele administrații locale care nu pot, prin resurse proprii, să încheie lucrările de reabilitări sau de construcții, fac apel din nou la dumneavoastră.

Sunt multe în județul Bihor. Am făcut doar 7 amendamente, din care nu voi citi decât trei. Toate cele 7 amendamente au ca motivație unică faptul că prioritățile investiționale ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului vor avea în vedere, pentru domeniul învățământului preuniversitar, alocarea de fonduri către acele obiective ce pot fi finalizate în anul 2012. La aceste obiective voi face și eu referire astăzi.

La poziția 439 se propune alocarea sumei de 200 de mii de lei pentru finalizarea lucrărilor la Școala cu clasele I - IV din localitatea Șoimi, comuna Șoimi, județul Bihor.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog.

Domnul Ioan Mang:

La poziția 441, am spus că nu le voi citi pe toate, se propune alocarea sumei de 270 de mii de lei pentru reabilitarea grădiniței cu program prelungit din cadrul Școlii "Nicolae Popoviciu" din municipiul Beiuș, județul Bihor.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 171 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Vă mulțumesc.

Următorul amendament.

Domnul Ioan Mang:

Mai citesc încă unul.

Poziția 444. Se propune alocarea sumei de 100 de mii de lei pentru proiectul de reparații la Școala cu clasele I - VIII în localitatea Pocola, comuna Pocola, județul Bihor.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot și acest amendament.

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Mang:

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Îl invit la microfon pe domnul senator Belacurencu, dacă este în sală.

Domnul Trifon Belacurencu:

Domnilor președinți,

Domnilor miniștri,

Stimați colegi,

Am propus, la poziția 285, o suplimentare a sumei alocate cu 2 292 de mii de lei. În cadrul acestei sume, poziția cea mai importantă - și în acest fel aș dori să întăresc observația celor care au vorbit înaintea mea - o are Grupul Școlar din satul Topolog, comuna Topolog, județul Tulcea, care face parte din Programul de construcție a campusurilor școlare început acum mulți ani în urmă. Din păcate, în lipsa sumei de aproximativ 900 de mii de lei, lucrările executate sunt într-o avansată stare de degradare.

La fel de importante în cadrul sumei pe care am amintit-o sunt și lucrările de reabilitare a școlilor generale din satul C.A. Rosetti, comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea, satul Mila 23, comuna Crișan, județul Tulcea, și a Grădiniței nr. 3 din orașul Babadag.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 170 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul deputat Vlădoiu. Vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnilor președinți,

Domnilor miniștri,

Am 35 de amendamente, dar am să susțin numai 4 amendamente.

Suplimentarea bugetului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu suma de 500 de mii de lei pentru reabilitarea Școlii cu clasele I - VIII din comuna Frâncești, județul Vâlcea.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 171 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Poziția 113. Suplimentarea bugetului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu suma de 1 000 de mii de lei pentru reabilitarea și extinderea Școlii cu clasele I - VIII din comuna Costești și amenajarea grupurilor sanitare, județul Vâlcea.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul Aurel Vlădoiu:

De la poziția 141 la 145. Suplimentarea bugetului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu suma de 800 de mii de lei, pentru achiziționarea de microbuze școlare pentru școlile din localitățile Stroiești, Frâncești, Bunești, Măldărești și Tomșani. S-au desființat școlile din aceste comunități, iar copiii trebuie să meargă la școala din centru și nu au mijloace de transport.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 168 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Poziția 146. Ultimul amendament. Suplimentarea bugetului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu suma de 1 000 de mii de lei pentru reabilitarea Grupului Școlar "Constantin Brâncoveanu" din orașul Horezu, cea mai mare școală din Oltenia, are peste 1 800 de elevi și, de asemenea, pentru Liceul Turistic din Călimănești. Este cea mai importantă școală pentru turism, dar în aceste zile plouă în școală. De aceea, am propus această sumă de bani, nu este mare și este un lucru foarte important pentru zona noastră Călimănești.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 80 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Cu aceasta, am încheiat lista de vorbitori... Domnul senator Orest Onofrei. Sunteți ultimul intervenient, sper să...

Domnul Orest Onofrei:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Am avut și eu un amendament la Legea bugetului, nu-l regăsesc, nu prevedea sume suplimentare, ci realocare de sume. Dar, dacă tot suntem la bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, vreau doar să fac o completare la amendamente, pe partea de sport. Nu cer sume, ci realocare... de fairplay.

Generația mea a crescut ascultând un comentator care ni i-a adus în casă pe Cristian Gațu, Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi...

 

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Dobrin...

Domnul Orest Onofrei:

...Dobrin și mulți alții și ne-a inspirat dragostea de sport, chiar patriotismul. Comentariul era așa de grozav, încât, de emoție și tensiune, uneori părăseam sala în care ascultam radioul sau televizorul.

Când a coborât din Olimp vestitul nostru comentator și a început să comenteze evenimente mondene, sentimentul a fost același - îmi vine să părăsesc sala.

Vă mulțumesc tare frumos. (Aplauze)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc și eu.

Dragi colegi, supun votului dumneavoastră bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - Anexa nr. 3/25.

Voturi pentru? 173 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 82 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Cu acest rezultat, și acest buget a fost adoptat.

Trecem la Anexa nr. 3/26 - Ministerul Sănătății.

Sunt depuse 140 de amendamente și avem alocate 40 de minute. Nu există amendamente admise. Vă invit să susțineți, cei care doriți, amendamentele respinse.

Vă rog, domnul deputat Pâslaru.

(Discuții în sală) Nu. Nu este nicio problemă, lăsați că eu le pot urmări. Lăsați-l pe domnul deputat Pâslaru și pe urmă ne întoarcem la amendamentul pe care îl susțineți dumneavoastră.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi, poziția este 83.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Da, vă rog.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Imediat. Pentru o infrastructură medicală adecvată nevoilor municipiului Galați, sursa de finanțare fiind fondul de rezervă al Guvernului, se propune suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății cu suma de 1 500 de mii de lei pentru următorul obiectiv de investiții: Reabilitare Secția Medicină Internă 1 din cadrul Spitalului Județean Galați "Sf. Apostol Andrei".

Având în vedere că toți parlamentarii din Galați, indiferent de culoarea politică, apar în presă și susțin medicina gălățeană, eu sunt convins că toți parlamentarii din Galați vor fi de acord că acest amendament trebuie admis.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament, poziția nr. 83.

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 172 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Doamna deputat Aura Vasile, vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Este vorba despre poziția 1 de la amendamente respinse. Este un amendament al doamnei deputat Rodica Nassar, Grupul parlamentar al PSD, precum și al Comisiilor pentru sănătate din Camera Deputaților și Senat.

La Anexa nr. 3/26/01 pag. 1, Cap. 5000, paragraful A se propune suplimentarea sumei destinate Ministerului Sănătății până la suma care să reprezinte 5% din PIB. Ca motivație de susținere: resursele bugetare destinate Ministerului Sănătății pentru anul 2012 reprezintă foarte puțin față de media țărilor Uniunii Europene care alocă, în medie, între 9 și 12% din PIB. Guvernul nu își respectă promisiunile din Programul de guvernare care stabilește ca țintă creșterea bugetului alocat Ministerului Sănătății până la 6% din PIB.

Creșterea este necesară pentru îmbunătățirea actului medical, pentru eficientizarea și modernizarea activităților spitalicești și pentru dotarea cu aparatură.

Cred că ar trebui să fim de acord, atât ministrul de resort, ministrul finanțelor, cât și colegii parlamentari din arcul guvernamental, pentru că am luat cu toții cunoștință despre ceea ce se întâmplă în acest moment în sistem, care este definitoriu pentru populația unei țări, în condițiile în care din lipsă de fonduri s-au închis spitale, nu există medicamente, nu există instrumentar și multe altele. Iar ce este cel mai trist este că s-a decapitalizat acest sistem de resurse umane, înțelegând prin acest lucru specialiști în cercetare, medici, de asemenea, asistenți medicali, infirmieri și tot personalul care, teoretic, e necesar pentru o bună desfășurare a activității.

Cred că ne-am săturat cu toții să auzim în fiecare zi cum mor oamenii în spitale, cum mor oameni la porțile spitalului, tocmai din lipsă de resurse umane și resurse materiale, necesare pentru desfășurarea activității.

Se cunoaște că pentru popor, pentru a putea să continue, pentru a putea să se dezvolte armonios, sunt necesare două lucruri importante: pregătirea indivizilor încă din copilărie prin sistemul de învățământ, care trebuie să continue perpetuu, atât timp cât omul este activ și nu numai, și, bineînțeles, sistemul de sănătate. Exact două capitole unde acest buget și acest Guvern nu au făcut decât să reteze până la minimum, în condițiile în care aproape nu mai există sau nu mai subzistă decât prin bunăvoința celor care au mai rămas în aceste sisteme.

Stimați colegi, cred că trebuie încă o dată să vă rog..., nu pe cei din opoziție care și-au însușit acest amendament, cât măcar pe membrii Comisiei pentru sănătate de la Senat și Camera Deputaților, pe cei din arcul guvernamental, care au fost de acord și au votat acest amendament. Aștept să existe responsabilitate pentru sănătatea poporului român de la colegii din PDL, UDMR, UNPR și de la minorități.

Vă rog să votați acest amendament.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 78 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 173 de voturi împotrivă.

Abțineri?

Amendamentul a fost respins.

Îl invit la microfon pe domnul senator Saghian.

Domnul Gheorghe Saghian:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Poziția 84. Domnule ministru al sănătății, dacă sunteți amabil să mă urmăriți un pic, cred că știți și dumneavoastră că, în luna august 2011 la Spitalul Județean din Galați, s-au înregistrat doi morți infectați cu acinetobacter din cauza condițiilor improprii de spitalizare: spitalul fiind vechi de 35 de ani, iar consiliul județean nu dispune de fonduri pentru reabilitare.

Înțeleg toate eforturile prin care trece ministerul dumneavoastră. Suntem alături de eforturile pe care le faceți pentru rezolvarea problemelor cu care vă confruntați, dar vă adresez rugămintea să înțelegeți că și cetățenii din județul Galați au dreptul la viață. Pentru aceasta, vă propun suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății cu suma de 1 500 de mii de lei pentru următorul obiectiv de investiții: Reabilitare Secție Medicină Internă 2 din cadrul Spitalului Județean Galați "Sf. Apostol Andrei".

Sursa de finanțare: fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 174 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Stragea.

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Doamna președinte a Camerei Deputaților,

Domnule președinte al Senatului,

Domnule ministru,

Stimați colegi,

Acum 100 de ani, în municipiul Lugoj, a fost înființat Spitalul Municipal, cel mai modern spital din Banat - nici Timișoara nu avea un asemenea spital -, iar după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, unul din spitalele moderne ale României.

De aceea, propunem suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății cu suma de 1 milion de lei pentru reabilitarea secției de urgență, care este o necesitate stringentă, având în vedere că Spitalul Municipal Lugoj deservește o populație de 100 000 de locuitori, potențiali pacienți.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 172 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Îl invit la microfon acum pe domnul deputat Donțu și, după aceea, domnul deputat Pâslaru.

Vă rog!

Domnul Mihai-Aurel Donțu:

Onorat prezidiu,

Domnule ministru,

Stimați colegi,

La poziția 20 și 21 din Anexa nr. 3/26/02 sunt două poziții referitoare la județul Brașov. Prima dintre ele se referă la Spitalul Județean Brașov și solicităm suma de 29 517 mii de lei pentru finanțarea lucrărilor de reabilitare a corpului A, a lucrărilor de reamenajare a spațiului pentru triaj pacienți, a lucrărilor și a serviciilor privind securitatea la incendii și reparația capitală la blocul operator.

Este strict necesar pentru județul Brașov să aibă un spital de urgență funcțional. Dacă la aeroport nu am reușit, mă gândesc că vom reuși măcar la Spitalul Județean Brașov.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumesc.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 173 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog!

Domnul Mihai-Aurel Donțu:

La poziția 21 din Anexa nr. 3/26/02 se propune alocarea sumei de 1 426 020 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului "Demararea lucrărilor de investiții la Spitalul Clinic de Urgență Brașov", respectiv în comuna alăturată, Hărman. Este vorba de o lucrare nouă de investiții. Terenul este pus la dispoziție de municipalitate, astfel încât este necesară alocarea unor sume pentru cheltuieli de capital, pentru începerea investiției.

Precum știți, Spitalul Județean Brașov este depășit deja de numărul mare de pacienți, iar realizarea unui nou spital este strict necesară, astfel încât cei care călătoresc sau locuiesc în județul Brașov să beneficieze de servicii sanitare de nivel normal și european.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 173 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Îl invit la microfon... Era înscris domnul deputat Pâslaru.

Bun, poftiți dumneavoastră, domnule deputat Palăr, și după aceea, domnul deputat Pâslaru.

Vă rog!

Domnul Ionel Palăr:

Vă mulțumesc.

Onorat prezidiu,

Stimați colegi,

Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății cu suma de 10 000 de mii de lei pentru finalizarea obiectivului "Spital Municipal Bacău".

Am să fac o scurtă paranteză. Vreau să vă spun că în ultimii 12 ani, sper că nu greșesc, cred că este singurul spital din România care a reușit să fie construit de la zero. În acest moment, 80% din construcție este finalizată. Sperăm ca până la sfârșitul anului 2012, pacienții din municipiu și din județul Bacău să poată fi tratați în acest spital. Ar fi, într-adevăr, un gest frumos din partea ministerului dacă și Ministerul Sănătății ar sprijini finalizarea acestor lucrări.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru?

Din sală: Cine numără?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnul secretar Țuțuianu este aici.

79 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 172 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnule deputat Pâslaru, vă rog. În sfârșit.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Vă mulțumesc și vă promit că e ultimul amendament.

Poziția 85: se propune suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății cu suma de 1 600 de mii de lei pentru următorul obiectiv de investiții: "Reabilitare Secția oftalmologie din cadrul Spitalului Județean Galați" cu suma de 1 600 de mii de lei, sursa de finanțare fiind fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Iată o creștere importantă.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă..

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul deputat Dorel Covaci, microfonul 2, vă rog.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Două secunde, doamna președinte.

Eu vreau să mulțumesc și domnului senator Necula, de la Grupul parlamentar al PDL, care a votat. A înțeles importanța acestui amendament pentru Galați.

Vă mulțumesc mult.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

S-a cunoscut creșterea.

Domnule deputat Dorel Covaci, vă rog, microfonul 2.

Domnul Dorel Covaci:

Este amendamentul de la poziția 99, care propune suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății pentru noi construcții la Spitalul Orășenesc Făget.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 171 de voturi.

Abțineri? Nu sunt.

Domnul președinte al Comisiei pentru muncă, domnul deputat Dobre. Vă rog.

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule ministru,

Amendamentul meu se referă la un program care a început în 2007 și, din păcate, a fost suspendat de actualul Guvern încă din 2009, un program care prevedea realizarea unor spitale la un nivel de dotare și echipare, care să corespundă standardelor europene și nevoii de asigurare a unor servicii medicale de calitate.

Acest program cuprindea un spital de urgență în municipiul Galați, pentru zona Galați - Brăila. Au fost puse la dispoziția Ministerului Sănătății - și le aveți în proprietate - terenurile de către consiliul județean și consiliul local, utilități, tot, a fost elaborat proiectul, au fost aprobați prin hotărâre de Guvern indicatorii tehnico-economici și ceea ce vă solicit este să alocați o sumă pentru începerea investiției. Probabil că resursele financiare nu ne permit să o facem destul de repede, dar să începem cred că ar fi un lucru bine-venit pentru o populație de aproape un milion de cetățeni care sunt în acea aglomerație urbană, Galați, Brăila, comunele din jur.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Domnul doctor Horia Cristian.

Domnul Horia Cristian:

Doamna președinte,

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am văzut că nu vă încântă amendamentele cu orașe, cu spitale. Eu am un amendament mărunt: 6,8 miliarde de lei.

Se propune majorarea bugetului Ministerului Sănătății cu suma de 6,8 miliarde de lei prin transfer din bugetul de stat, bani care urmează să fie transferați către Fondul Național de Asigurări Sociale de Sănătate.

Vreau să subliniez că acest amendament este inspirat de practica europeană, unde guvernele participă în mod substanțial la susținerea sistemelor de sănătate.

În România, participarea Guvernului este de 0,8% din buget. Media europeană este 10% din buget.

Așa că vă rog să votați acest amendament, astfel încât să ne ocupăm mai atent de sănătatea românilor.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Cu aceasta, am încheiat lista intervențiilor pe marginea Anexei nr. 3/26 - Ministerul Sănătății, drept care vă supun la vot Anexa nr. 3/26 - Ministerul Sănătății.

Voturi pentru? 171 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 82 de voturi împotrivă.

Abțineri? 2 abțineri.

Trecem la Anexa nr. 3/27 - Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Sunt 240 de amendamente, timp alocat, 65 de minute. Nu avem amendamente admise. Drept care invit pe colegii care doresc să susțină amendamentele respinse de comisie să ia cuvântul. Sunt colegi care doresc acest lucru?

Vă rog, domnule deputat Boabeș.

Domnul Dumitru Boabeș:

Mulțumesc, doamna președinte.

Două amendamente vreau să susțin din portofoliul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

La poziția 333 se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național cu suma de 1 500 de mii de lei pentru obiectivul "Cămin cultural" în comuna Crivăț, județul Călărași.

Vreau să menționez că această comună este înființată de 4 ani și are nevoie de acest cămin cultural.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 172 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins.

Vă rog să-l susțineți pe al doilea.

Domnul Dumitru Boabeș:

Amendamentul de la poziția 334: se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național cu suma de 500 de mii de lei pentru obiectivul "Construcție cămin cultural" în comuna Dragalina, județul Călărași.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 80 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Dacă nu mai sunt alți colegi care doresc să susțină amendamentele respinse, dați-mi voie să supun la vot Anexa nr. 3/27 - Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Voturi pentru? 173 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 82 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Trecem la Anexa nr. 3/28 - Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Sunt doar două amendamente respinse. Timp de dezbatere, 6 minute.

Există cineva care dorește să susțină aceste amendamente? Nu.

Atunci, supun la vot bugetul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Voturi pentru? 171 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 82 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/28 - Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale - a fost adoptată de plen.

Trecem la Anexa nr. 3/29 - Ministerul Public.

Nu sunt amendamente.

Dumneavoastră aveți intervenții? Nu.

Atunci, supun la vot bugetul Ministerului Public.

Voturi pentru? 174 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 83 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Și Anexa nr. 3/29, cea care vizează Ministerul Public, a fost adoptată.

Anexa nr. 3/30 - Agenția Națională de Integritate

Sunt două amendamente, timp de dezbatere 6 minute.

Dorește cineva să susțină amendamentele? Nu sunt solicitări de intervenții. Supun la vot bugetul Agenției Naționale de Integritate, Anexa nr. 3/30.

Voturi pentru? 161 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 93 de voturi împotrivă.

Abțineri? 6 abțineri.

Anexa nr. 3/30 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/31 - Serviciul Român de Informații

Nu există niciun amendament. Dumneavoastră aveți intervenții? Nu sunt. Supun la vot Anexa nr. 3/31.

Voturi pentru? 169 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 83 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/32 - Serviciul de Informații Externe

Există un amendament. Dorește cineva să-l susțină? Nu.

Supun la vot Anexa nr. 3/32.

Voturi pentru? 174 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 83 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Și această anexă a fost adoptată.

Anexa nr. 3/33 - Serviciul de Protecție și Pază

Există un amendament. Dorește cineva să-l susțină? Nu.

Supun la vot Anexa 3/33.

Voturi pentru? 175 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 84 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/33 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/34 - Serviciul de Telecomunicații Speciale

Nu există amendamente. Supun la vot această anexă.

Voturi pentru? 176 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 84 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Și această anexă a fost adoptată.

Anexa nr. 3/35 - Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri

Avem 80 de amendamente, timp de dezbatere, 40 de minute.

Poziția 14 din amendamentele admise. Aveți observații pe marginea acestui amendament adoptat de comisie? Nu. Supun la vot acest amendament adoptat de comisie.

Voturi pentru? 174 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 85 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost adoptat.

Dorește cineva să susțină amendamentele respinse de la Anexa nr. 3/35? Sunt colegi care doresc să susțină? Nu sunt solicitări. Supun la vot Anexa nr. 3/35.

Voturi pentru? 175 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 85 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/35 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/37 - Academia Română

Există un amendament respins. Dorește cineva să-l susțină? Nu. Supun la vot Anexa nr. 3/37.

Voturi pentru? 176 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 85 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/37 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/38 - Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Sunt trei amendamente respinse, timp de dezbatere, 8 minute.

Dorește cineva să susțină aceste amendamente? Nu.

Supun la vot Anexa nr. 3/38.

Voturi pentru? 175 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 85 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/38 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/39 - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989

Există un singur amendament respins. Dorește cineva să-l susțină? Nu.

Supun la vot Anexa nr. 3/39.

Voturi pentru? 173 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 85 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/39 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/40 - Oficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor

Nu există amendamente.

Supun la vot Anexa nr. 3/40.

Voturi pentru? 174 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 86 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/40 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/41 - Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat

Nu există amendamente.

Supun la vot această anexă.

Voturi pentru? 175 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 86 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/41 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/42 - Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Sunt două amendamente respinse, timp de dezbatere, 6 minute.

Dorește cineva să le susțină? Nu.

Supun la vot această anexă.

Voturi pentru? 173 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 86 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/42 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/43 - Agenția Națională de Presă AGERPRES

Nu există amendamente.

Supun la vot această anexă.

Voturi pentru? 173 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 86 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/43 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/44 - Institutul Cultural Român

Nu există amendamente. Supun la vot această anexă.

Voturi pentru? 174 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 86 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/44 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/45 - Societatea Română de Radiodifuziune

Nu există amendamente. Supun la vot această Anexa nr. 3/45.

Voturi pentru? 174 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 86 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/45 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/46 - Societatea Română de Televiziune

Există cinci amendamente, timp de dezbatere, 9 minute.

Susține cineva aceste amendamente? Nu.

Supun la vot bugetul Societății Române de Televiziune.

Voturi pentru? 175 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 87 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Anexa nr. 3/46 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/47 - Consiliul Superior al Magistraturii

Există două amendamente, timp de dezbatere, 6 minute.

Doriți să le susțineți? Nu.

Supun la vot Anexa nr. 3/47.

Voturi pentru? 172 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 86 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 3/47 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/48 - Autoritatea Electorală Permanentă

Există un amendament respins. Dorește cineva să-l susțină?

Vă rog, domnule deputat Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Da, doamna președinte, chiar inițiatorul.

Doamna președinte,

Doamnelor și domnilor,

Voi susține amendamentul de la poziția 457.

Anul viitor avem un an electoral. Ce ne propune acest buget? Descreșterea sumelor alocate Autorității Electorale Permanente cu 27%, adică aproape o treime în an electoral. Deci de la 21 000 de mii de lei la 15 000 de mii de lei.

Propunerea mea este mărirea acestei sume cu 14 000 de mii de lei, adică la 29 382 de mii de lei, având în vedere acest an electoral și necesitatea dotării sistemului electoral pentru a elimina turismul electoral și pentru a avea rezultatele alegerilor cât mai repede, deci pentru informatizarea acestui sistem.

Evident, ca deputat, trebuie să propun și sursa. Am propus și această sursă, cea din fondurile alocate Agenției Naționale de Integritate, al cărei buget, în an electoral, pentru activitatea acestei agenții, a fost mărit de trei ori.

Comisia a respins amendamentului meu, motivând că "fondurile Agenției Naționale de Integritate au fost dimensionate în concordanță cu atribuțiile și obiectivele stabilite pentru anul 2012, în condițiile constrângerilor bugetare".

Mă întreb: dacă n-ar fi fost aceste constrângeri, nu s-ar fi mărit de trei ori, s-ar fi mărit de patru sau cinci ori? Pentru ce?

Dar revin la ceea ce înseamnă această propunere a mea. Nu înseamnă o reducere a sumelor care ar fi revenit conform execuției bugetare a anului acesta. Din contră, va rămâne cu un buget mărit de două ori, adică cu un buget de 28 930 000 de lei mai mare decât bugetul Consiliului Economic și Social, al Avocatului Poporului, al CNA-ului și al Curții Constituționale, la un loc. Deci toate aceste patru instituții nu au primit, per total, sume de bani cât ar primi în continuare ANI, dacă s-ar aplica această estompare a creșterii bugetului acestei agenții.

Ca atare, având în vedere - încă o dată vă spun - anul electoral, permițând, în continuare, o mărire de două ori a bugetului ANI, am această propunere pentru a încerca să facem încă un pas spre niște alegeri curate și de necontestat.

Vă mulțumesc.

 

(Din acest moment, conducerea ședinței este preluată de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților.)

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Mai sunt observații? Dacă nu mai sunt, supun votului dumneavoastră amendamentul pe care domnul deputat Márton Árpád l-a susținut.

Vă rog să vă pronunțați prin vot.

Cine este pentru? 106 voturi pentru.

Împotrivă?

(Proteste în sală, vociferări)

Din sală: Numărați!

Domnul Ioan Oltean:

Domnilor colegi, am spus 106 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 157 de voturi împotrivă.

(Vociferări în sală, proteste)

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins, stimați colegi.

Vă rog, doamna deputat Aurelia Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule președinte de ședință,

Dacă anul trecut, 70 de voturi au făcut 180 de voturi și a trecut Legea privind sistemul unitar de pensii publice, astăzi, la un amendament, dumneavoastră schimbați proporția, în condițiile în care o majoritate o supuneți minorității. Cred că aritmetica... Sau să întreb altfel: secretarii de ședință ce fac?

Domnilor secretari, dumneavoastră susțineți ceea ce a susținut președintele de ședință sau nu aveam secretari?

Domnule președinte, vă rog să reluați votul, în condițiile în care, dacă este necesar, facem vot cu apel nominal. Se ridică fiecare persoană în picioare și spune cum votează. Nu se poate să fraudați un amendament! Ați fraudat un buget întreg.

Deci protestăm și vă rugăm să faceți, pentru amendamentul acesta, apel nominal și să votăm: pentru, abținere sau împotrivă.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamna deputat.

Domnul deputat Máté, vă rog.

Domnul Máté András-Levente:

Domnule președinte, eu cred că ați numărat greșit sau vi s-a indicat greșit numărul voturilor, pentru că inclusiv colegii noștri de la PDL, PSD, PNL, minorități și UDMR au votat.

Eu vă solicit să reluați votul, să numărați corect pentru că, altfel, greșiți foarte mult, domnule președinte, și ar fi incorect față de colegii care sunt în sală.

(Aplauze, replici neinteligibile)

Domnul Ioan Oltean:

Domnilor colegi,

Să înțeleg că cineva pune la îndoială existența cvorumului?

Domnul deputat Petru Călian înțeleg... (Replici neinteligibile)

Deci înțeleg că nu este pus la îndoială cvorumul, ca să facem apel nominal.

Vă rog, doamna deputat Aurelia Vasile,

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule președinte,

Nu eu trebuie să pun la îndoială cvorumul. Dumneavoastră care, teoretic, treceți acest buget ca umbra prin apă.

Mă întrebați pe mine?

Dumneavoastră conduceți ședința, motiv pentru care, așa cum ați lucrat de azi de dimineață și până în momentul acesta, putem să considerăm că suntem în cvorum, că am fost și la amendamentul trecut tot atâția și că numărarea se poate face corect și cer încă o dată ca fiecare secretar, așa cum numără, jumătate - jumătate de sală, să vină la acest microfon și să spună cum a numărat, chiar dacă vom sta mai mult cu mâna ridicată pentru a număra voturile corect.

Domnul Ioan Oltean:

Stimați colegi,

Eu nu am niciun motiv să pun la îndoială voturile care mi-au fost comunicate de către secretarii de ședință și vă rog să rețineți acest lucru. Nu am nicio îndoială.

(Gălăgie foarte mare în sală, replici neinteligibile, vociferări)

Nu am nicio îndoială în această privință, absolut niciuna.

Domnul Mircea Dușa, aveți vreo nelămurire?

Nu. OK, atunci.

Domnul deputat Máté?

Deci pauză de consultări de cinci minute, vă rog.

 

PAUZĂ

Domnul Ioan Oltean:

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință.

Domnule deputat Victor Boiangiu, vă rog să vă ocupați locul în sala de ședință.

Stimați colegi,

Vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință,

Liderii grupurilor parlamentare au ajuns la un punct de vedere în urma consultărilor care au avut loc în pauză?

Vă rog, domnule deputat Mircea Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Da, sigur că sunt păreri divergente. Așa cum prevede Regulamentul, un vot care s-a dat nu mai poate fi întors și, în aceste condiții, vă propun să mergeți mai departe.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, stimați colegi,

Dacă aceasta este concluzia, continuăm dezbaterile noastre.

Anexa nr. 3/50...

(Gălăgie foarte mare în sală, replici neinteligibile)

Domnul deputat Paul Victor Dobre, vă rog.

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule președinte,.

Vă rog să-mi permiteți pentru că în această conjunctură, se vorbește despre Autoritatea Electorală Permanentă. Fiind prezent aici domnul secretar de stat Gherghina, care le știe pe toate la finanțe, vreau să pun și eu o întrebare.

Dacă în buget sunt bani prevăzuți pentru alegerile generale, locale, comasate, cum vor mai fi, anul viitor.

Vă rog, domnule secretar de stat.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnule secretar de stat, vă rog să răspundeți domnului deputat.

Domnul Gheorghe Gherghina - secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice:

Dacă îmi permiteți, în fiecare an, pentru alegeri, atât la statistică, cât și la Autoritatea Electorală Permanentă, dar și la Ministerul Administrației și Internelor s-au alocat bani din fondul de rezervă pentru alegeri.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule ministru.

Doamna Aurelia Vasile, pe procedură, vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule președinte,

Partidul Democrat Liberal dorește ca, în anul 2012, să aibă loc alegeri comasate și este posibil să avem și un referendum pentru Constituție.

Conform legislației, bine, trec peste faptul că Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal doresc anticipate, dacă s-ar putea, în luna ianuarie sau februarie.

Deci merg mai departe și spun ceea ce dorește Partidul Democrat Liberal. Domnule președinte de ședință, într-o declarație, ieri, dumneavoastră spuneați că este posibil să aibă loc și un referendum legat de Constituție.

În această activitate, conform legislației, cea care supraveghează și are toate atributele legat de această activitate este Autoritatea Electorală Permanentă.

În condițiile în care bugetul Autorității Electorale Permanente se micșorează, în condițiile în care noi o să solicităm să se facă verificarea în județul cutare, în comuna cutare sau să avem repede și la îndemână voturile multiple sau știu eu ce - acolo sunt numai câțiva salariați -, amendamentul propus de Grupul parlamentar al UDMR pentru majorarea bugetului acestei instituții, care trebuie să fie arbitrul alegerilor din anul 2012, este logic.

Nu mă interesează de unde găsiți sursa. Poate să fie din rezervă, cum a spus domnul secretar de stat, poate să fie de unde doriți dumneavoastră, de la doamna Udrea, de unde doriți dumneavoastră, dar este logic ceea ce susține Grupul parlamentar al UDMR.

În condițiile în care dumneavoastră nu sunteți de acord și, din nou, printr-o fraudă, numărând greșit voturile "pentru" față de "împotrivă", vă opuneți acestui lucru... Să înțeleg că doar instituțiile la care ați acceptat majorarea bugetului STS, SRI, SIE sunt instituțiile care vor avea aplicații și obligații pe alegerile locale din 2012?

Domnule președinte de ședință,

Eu vă propun, conform Regulamentului, dacă nu găsiți altă soluție, să retrimiteți la Comisiile reunite amendamentul domnului deputat Márton Árpád pentru a fi rediscutat și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, să se găsească soluția și resursele pentru Autoritatea Electorală Permanentă, care trebuie să fie arbitrul și care protejează corectitudinea alegerilor în 2012, și nu STS-ul, SIE și SRI.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamna deputat.

Domnul senator Radu Rușanu, vă rog.

Domnul Dan-Radu Rușanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Onorate domnule Gherghina,

Domnule Gherghina,

În fiecare an, se alocă bani pentru alegeri din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, când nu sunt ani electorali, nu când este an electoral. Pentru că, în fondul de rezervă la dispoziția Guvernului se spune că sunt alocate sume pentru cheltuieli neprevăzute și urgente.

Să înțeleg că în anul 2012 cheltuielile electorale sunt cheltuieli neprevăzute ?

Dacă sunt cheltuieli neprevăzute, atunci, într-adevăr, putem să le lăsăm din fondul de urgență la dispoziția Guvernului.

Dacă sunt cheltuieli prevăzute, atunci trebuie să le avem în vedere în bugetul pentru anul electoral 2012, an în care, așa cum știm cu toții, se vor desfășura alegerile.

Dar vin în continuare și spun: știind că anul 2012 este an electoral și sunt alegeri, și dumneavoastră spuneți că vom lua în 2012 din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, atunci să aprobăm acest amendament și să luăm acum din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului și să alocăm pentru alegerile din 2012.

De ce să rămână la dispoziția Guvernului, să facă cu o lună de zile înainte?

Acum, pe acest amendament, votăm fondul care se alocă anului electoral 2012 pentru alegeri.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule senator.

Domnul deputat Mircea Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Nu aș vrea să facem o confuzie. Fondurile care sunt alocate acestei autorități sunt pentru funcționare, nicidecum pentru organizarea unor alegeri. (Rumoare, replici neinteligibile în sală)

Niciodată... Domnul Dobre, vă explic eu...

Întotdeauna, fondurile au fost alocate din rezerva la dispoziția Guvernului... (Vociferări, replici neinteligibile, gălăgie foarte mare)

Domnul Ioan Oltean:

Stimați colegi, vă rog să lăsați vorbitorul...

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Lăsați-mă să-mi termin punctul de vedere...

Deci funcționarea acestei autorități este stabilită prin acest buget pe care îl are. Dacă solicitările de investiții pe care trebuie să le facă - și pe care le-au făcut până acum - sunt acoperite de către buget, este una. Dar nu, cheltuielile de funcționare trebuie acoperite din alt buget, decât din cel care este prevăzut în bugetul de stat.

Iar pentru alegeri, întotdeauna, Guvernul alocă bani, separat de aceștia.

Domnul Ioan Oltean:

Da, mulțumesc.

Domnul deputat Victor Paul Dobre, din partea Grupului parlamentar al PNL, aveți cuvântul.

Domnul Victor Paul Dobre:

Dacă vreți, domnule președinte, stimați colegi, domnul deputat Mircea Toader a explicat filozofia, așa cum vede alegerile partidul de guvernământ, deci fără Autoritatea Electorală Permanentă, direct cu Ministerul Administrației și Internelor, care este al Guvernului.

Ce rost are să dăm fonduri la autoritate, care ar fi trebuit să preia, conform legii, responsabilitatea întregii proceduri electorale. Trebuie să o lăsăm acolo unde este, uitată de lume, iar alegerile le facem noi, când vrem noi, pentru că această apelare la fondul de rezervă al Guvernului permite să le facem și în 2013, pentru că legea dumneavoastră nu stabilește nicio dată.

Vor fi alegerile locale, când vor fi alegerile generale. Bani nu ați prevăzut. Cel puțin, fiți sinceri!

Așteptați, probabil, 2013, 2014, să vină și vremuri mai bune pentru dumneavoastră.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc.

Pe procedură, doamna deputat Aurelia Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Colegul meu, deputatul - să nu-i spun numele - de la Partidul Democrat Liberal, cred că nu a citit niciodată Regulamentul de funcționare și Statutul Autorității Electorale Permanente. Ceea ce domnul deputat Dobre a spus, că de cât timp sunt la guvernare Partidul Democrat Liberal și sateliții săi, în acest arc guvernamental, la niște partide care au fost votate de către electorat la ultimele alegeri parlamentare și la alții care sunt în Parlament, dar nu au fost votați de electorat... Am putea să spunem că ne readucem aminte de ce s-a întâmplat în 2009 când, la etajul IV al Ministerului Administrației și Interne era acea sală mare-mare și lungă cu tot felul de ecrane. Până în ziua în care a fost momentul electoral se făceau tot felul de alte activități.

Aș dori, domnule deputat, ca aceste lucruri, pentru a putea să se verifice, pentru a fi în legătură telefonică, pentru a da cartele celor din secțiile de votare, pentru a putea să avem aparatura verificării cetățenilor, dacă fac parte din colegiul sau nu fac parte din colegiul respectiv sau din secția de votare respectivă, să fie la Autoritatea Electorală Permanentă.

Spun încă o dată, așa cum reiese din acest buget, ministerele sau autoritățile cărora le-ați majorat bugetul sunt cele care sunt pregătite să conducă partea nevăzută și partea întunecată a anului electoral 2015 sau știu eu când dumneavoastră vă veți gândi să mai fie alegeri în România.

Faptul că vreți să introduceți și un referendum - vă dați seama că Autoritatea Electorală Permanentă la cei trei-patru funcționari pe care îi are pe fiecare departament, cu cele trei-patru foi de hârtie și calculatoare care se deschid la o oră după ce apasă click, credeți dumneavoastră că poate să-și ducă la îndeplinire activitatea pentru care a fost creată în momentul în care România se pregătea pentru aderare?

Domnilor,

Călcați totul în picioare. Spun încă o dată. Ceea ce domnul deputat Toader a spus nu are legătură cu adevărul. Pentru că pentru alegerile locale sunt bani care se dau prefecților și primarilor să pună perdeluțele portocalii la secțiile de votare. Toate celelalte activități ca alegerea președinților secțiilor de votare și multe, multe, multe altele trebuie să fie făcute de autoritate, nu cum se face acum.

De aceea, domnule președinte, așa cum prevede Regulamentul, cu completările Regulamentului Camerei Deputaților, dacă nu este specificat în Regulamentul comun al Camerei Deputaților și Senatului, retrimiteți la comisie pentru ca Guvernul Boc să poată găsi resursele necesare, ca Autoritatea Electorală Permanentă să aibă timp să se doteze și să aibă logistica pentru a-mi da și mie, și colegilor mei, cetățenilor României, încrederea că nu plecați din start cu furtul tuturor scrutinelor electorale pe care le-ați îngrămădit așa, într-un pumn, crezând că, în momentul în care se deschide palma, o să iasă de acolo ce vreți dumneavoastră.

O să aveți o mare surpriză.

Deci vă rog, domnule președinte, să supuneți votului retrimiterea acestui punct la comisiile reunite pentru a se găsi resursele, dacă, între timp, domnul secretar de stat nu a găsit soluția pentru a majora această activitate foarte importantă pentru democrația din România.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamna deputat.

Să știți că-i recomand și eu domnului Mircea Toader pentru viitoarele dezbateri la Legea bugetului de stat să studieze Regulamentul de funcționare al Autorității Electorale Permanente, să nu mai ia cuvântul în necunoștință de cauză.

(Hohote de râs)

Dar amendamentul a fost respins, nu am cum să supun retrimiterea la comisie.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/48.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 112 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 74 de voturi împotrivă.

(Vociferări, replici neinteligibile)

Abțineri? 17 abțineri.

Stimați colegi, nu există cvorum.

Rog apelul nominal și începem cu Senatul.

Vă rog, domnule secretar, să faceți apelul nominal.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Albert Álmos - absent
Andrei Florin-Mircea - prezent
Andronescu Ecaterina - prezentă
Antonescu George-Crin-Laurențiu - prezent
Arcaș Viorel - prezent
Ariton Ion - Guvern
Badea Viorel-Riceard - prezent
Banias Mircea-Marius - absent
Bara Ion - prezent
Bașa Petru - prezent
Bădescu Iulian - absent
Bălan Gheorghe-Pavel - absent
Belacurencu Trifon - prezent
Berca Gabriel - prezent
Berceanu Radu-Mircea - prezent
Bîgiu Marian-Cristinel - absent
Bîrlea Gheorghe - prezent
Blaga Vasile - prezent
Boagiu Anca-Daniela - Guvern
Boitan Minerva - absentă
Bokor Tiberiu - prezent
Borza Dorel-Constantin-Vasile - prezent
Bota Marius-Sorin-Ovidiu - absent
Calcan Valentin-Gigel - prezent
Câmpanu Liviu - absent
Chelaru Ioan - absent
Chirvăsuță Laurențiu - prezent
Chivu Sorin-Serioja - absent
Cibu Constantin-Sever - absent
Coca Laurențiu Florian - prezent
Constantinescu Florin - prezent
Constantinescu Viorel - prezent
Cordoș Alexandru - prezent
Corlățean Titus - delegație
Crăciun Avram - prezent
Cseke Attila-Zoltán - prezent
Daea Petre - absent
David Cristian - absent
David Gheorghe - prezent
Diaconescu Cristian - absent
Diaconu Mircea - absent
Dobra Nicolae - prezent
Dumitru Constantin - absent
Fekete-Szabó András-Levente - prezent
Feldman Radu-Alexandru - absent
Filip Petru - prezent
Fodoreanu Sorin - prezent
Frâncu Emilian-Valentin - absent
Frunda György - delegație
Găină Mihăiță - absent
Geoană Mircea-Dan - absent
Ghișe Ioan - absent
Greblă Toni - prezent
Grosu Corneliu - prezent
Günthner Tiberiu - prezent
Gyerkó László - prezent
Hașotti Puiu - prezent
Hărdău Mihail - prezent
Humelnicu Augustin-Daniel - prezent
Ichim Paul - absent
Igaș Traian-Constantin - Guvern
Ion Vasile - prezent
Iordănescu Anghel - prezent
Jurcan Dorel - prezent
Lazăr Sorin-Constantin - absent
Luca Raymond - absent
Mang Ioan - prezent
Marcu Gheorghe - absent
Mardare Radu-Cătălin - prezent
Marian Ovidiu - prezent
Marian Valer - absent
Markó Béla - Guvern
Mazăre Alexandru - absent
Măgureanu Cezar-Mircea - prezent
Mărcuțianu Ovidius - prezent
Meleșcanu Teodor-Viorel - absent
Mihăilescu Petru-Șerban - prezent
Mitrea Elena - prezentă
Mitrea Miron-Tudor - absent
Mîrza Gavril - prezent
Mocanu Alexandru - prezent
Mocanu Toader - prezent
Moga Nicolae - absent
Mustățea Vasile - prezent
Mutu Gabriel - absent
Necula Marius-Gerard - absent
Nedelcu Vasile - prezent
Nicoară Marius-Petre - prezent
Nicoară Romeo-Florin - prezent
Nicolaescu Sergiu-Florin - absent
Nicula Vasile-Cosmin - prezent
Nistor Vasile - absent
Niță Mihai - prezent
Onofrei Orest - absent
Oprea Dumitru - prezent
Oprea Mario-Ovidiu - prezent
Panțuru Tudor - prezent
Pașca Liviu-Titus - prezent
Păran Dorin - prezent
Pereș Alexandru - prezent
Pintilie Vasile - prezent
Plăcintă Sorina-Luminița - absentă
Pop Gheorghe - absent
Popa Cornel - absent
Popa Mihaela - prezentă
Prodan Tiberiu-Aurelian - absent
Prunea Nicolae-Dănuț - prezent
Rasaliu Marian-Iulian - prezent
Rădulescu Cristian - prezent
Rădulescu Șerban - absent
Robu Nicolae - absent
Rotaru Ion - absent
Rușanu Dan-Radu - prezent
Rușeț Ion - prezent
Saghian Gheorghe - prezent
Savu Daniel - absent
Sârbu Ilie - absent
Sbîrciu Ioan - prezent
Secășan Iosif - absent
Severin Georgică - absent
Silistru Doina - absentă
Staicu Dumitru-Florian - absent
Stănișoară Mihai - absent
Șova Dan-Coman - absent
Tămagă Constantin - prezent
Toma Ion - prezent
Țopescu Cristian-George - absent
Țuțuianu Adrian - prezent
Udriștoiu Tudor - absent
Urban Iulian - absent
Valeca Șerban Constantin - prezent
Vasilescu Lia-Olguța - absentă
Verestóy Attila - concediu medical
Voicu Cătălin - prezent
Voiculescu Dan - absent
Vosganian Varujan - absent

Domnul Ioan Oltean:

Rog secretarul de ședință de la Camera Deputaților să facă apelul nominal.

Vă rog, domnule secretar.

Domnul Dumitru Pardău:

Adomniței Cristian Mihai - absent
Albu Gheorghe - prezent
Alecu Valeriu - prezent
Almăjanu Marin - absent
Amet Aledin - prezent
Ana Gheorghe - absent
Anastase Roberta-Alma - absentă
Andon Sergiu - absent
Andronache Gabriel - prezent
Anghel Florin-Serghei - prezent
Antal István - absent
Antochi Gheorghe - prezent
Apostolache Mihai-Cristian - prezent
Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă
Arion Viorel - prezent
Atanasiu Teodor - absent
Avram Marian - prezent
Axenie Carmen - prezentă
Balan Ioan - prezent
Balcan Viorel - prezent
Banu Mihai - prezent
Barbu Sulfina - Guvern
Barna Maria Eugenia - prezentă
Bădălan Eugen - prezent
Bădulescu Adrian - prezent
Bănicioiu Nicolae - absent
Bărbulescu Daniel-Ionuț - absent
Bejinariu Eugen - absent
Berci Vasile - prezent
Béres Ștefan Vasile - absent
Blaga Iosif Veniamin - prezent
Bleotu Vasile - absent
Boabeș Dumitru - absent
Bobeș Marin - absent
Bode Lucian Nicolae - prezent
Boghicevici Claudia - prezentă
Boiangiu Victor - prezent
Boldea Mihail - absent
Borbély László - Guvern
Bordeianu Dan - prezent
Bostan Emil - absent
Bot Octavian - absent
Botiș Ioan-Nelu - prezent
Boureanu Cristian Alexandru - absent
Brătianu Matei Radu - prezent
Brînză William Gabriel - absent
Buciuta Ștefan - prezent
Bud Nicolae - prezent
Buda Daniel - prezent
Buda Viorel-Vasile - absent
Budurescu Daniel-Stamate - prezent
Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
Buican Cristian - absent
Burcău Doina - prezentă
Burlacu Cristian-Ion - prezent
Burnei Ion - prezent
Buta Sorin Gheorghe - prezent
Calimente Mihăiță - absent
Canacheu Costică - prezent
Cantaragiu Bogdan - absent
Cazan Mircea Vasile - prezent
Călian Petru - prezent
Călin Ion - prezent
Cărare Viorel - prezent
Câmpeanu Mariana - prezentă
Chircu Doinița-Mariana - prezentă
Chirilă Constantin - prezent
Chiriță Dumitru - prezent
Chisăliță Ioan Narcis - absent
Chițoiu Daniel - prezent
Chiuariu Tudor-Alexandru - absent
Cindrea Ioan - prezent
Ciobanu Gheorghe - prezent
Ciocan Gheorghe - absent
Cionca-Arghir Iustin-Marinel - prezent
Ciucă Liviu-Bogdan - absent
Ciuhodaru Tudor - absent
Coclici Radu Eugeniu - absent
Coroamă Gheorghe - prezent
Covaci Dorel - absent
Cristea Victor - absent
Cristian Horia - prezent
Croitoru Cătălin - prezent
Damian Ioan - absent
Dascălu Constantin - prezent
Derzsi Ákos - prezent
Dobre Ciprian Minodor - prezent
Dobre Cristina Elena - prezentă
Dobre Victor Paul - prezent
Dolineaschi Andrei - prezent
Donțu Mihai-Aurel - prezent
Dragomir Gheorghe - prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
Drăghici Sonia-Maria - prezentă
Drăgulescu Iosif Ștefan - absent
Dugulescu Marius Cristinel - prezent
Dumitrache Ileana Cristina - absentă
Dumitrescu Cristian-Sorin - absent
Dumitrică George Ionuț - absent
Dumitru Georgică - prezent
Dumitru Ion - absent
Dușa Mircea - prezent
Edler András György - absent
Erdei Dolóczki István - prezent
Farago Petru - prezent
Farkas Anna-Lili - prezentă
Fenechiu Relu - absent
Firczak Gheorghe - prezent
Florea Damian - absent
Florescu Adrian - prezent
Fuia Stelian - prezent
Gabor Gheorghe - prezent
Ganț Ovidiu Victor - absent
Gavrilescu Grațiela Leocadia - prezentă
Geantă Florian Daniel - prezent
Georgescu Filip - prezent
Gerea Andrei Dominic - absent
Gheorghe Tinel - absent
Gherasim Vasile - prezent
Ghiță Cornel - prezent
Ghiță-Eftemie Stelian - prezent
Ghiveciu Marian - prezent
Giurgiu Mircia - prezent
Gliga Vasile Ghiorghe - prezent
Göndör Marius-Sorin - prezent
Gorghiu Alina-Ștefania - prezentă
Gospodaru Gabriel-Dan - prezent
Grama Horia - absent
Grosaru Mircea - prezent
Gurzău Adrian - prezent
Gust Băloșin Florentin - absent
Hogea Gheorghe - prezent
Holban Titi - absent
Holdiș Ioan - prezent
Horj Pavel - prezent
Hrebenciuc Viorel - absent
Iacob Ridzi Monica Maria - prezentă
Iacob Strugaru Stelică - absent
Ialomițianu Gheorghe - prezent
Iancu Iulian - prezent
Ibram Iusein - prezent
Iftime Dragoș-Adrian - prezent
Ignat Miron - prezent
Ionescu George - prezent
Iordache Florin - prezent
Iordache Luminița - prezentă
Iorguș Zanfir - prezent
Irimescu Mircea - absent
Itu Cornel - prezent
Jipa Florina Ruxandra - absentă
Jolța Nicolae - absent
Kelemen Atilla-Béla-László - prezent
Kelemen Hunor - absent
Kerekes Károly - prezent
Korodi Attila - prezent
Kötő Iosif - prezent
Lakatos Petru - prezent
Leșe Doru Brașoan - prezent
Liga Dănuț - absent
Longher Ghervazen - prezent
Lubanovici Mircea - prezent
Luca Ciprian-Florin - prezent
Lup Silvestru Mircea - absent
Lupu Mihai - absent
Macaleți Costică - prezent
Manda Iulian Claudiu - absent
Manolescu Oana - prezentă
Marian Dan Mihai - prezent
Marin Mircea - prezent
Marinescu Antonella - absentă
Martin Eduard-Stelian - absent
Márton Árpád-Francisc - prezent
Máté András-Levente - prezent
Mazilu Constantin - absent
Merka Adrian-Miroslav - absent
Militaru Constantin Severus - prezent
Mircovici Niculae - prezent
Mitrea Manuela - absentă
Mocanu Adrian - absent
Mocanu Vasile - prezent
Mocioalcă Ion - absent
Moldovan Carmen Ileana - prezentă
Moldovan Emil Radu - prezent
Morega Dan Ilie - absent
Motreanu Dan-Ștefan - prezent
Movilă Petru - prezent
Munteanu Ioan - prezent
Mustea-Șerban Răzvan - prezent
Nassar Rodica - prezentă
Năstase Adrian - absent
Neacșu Marian - prezent
Nechifor Cătălin-Ioan - absent
Neculai Marius - prezent
Negoiță Robert Sorin - absent
Negruț Clement - prezent
Nica Dan - prezent
Nica Nicolae Ciprian - absent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - absent
Nicolicea Eugen - prezent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - absent
Niculescu-Mizil Ștefănescu Tohme Oana - absentă
Nistor Laurențiu - prezent
Niță Constantin - prezent
Nițu Adrian Henorel - prezent
Nosa Iuliu - prezent
Novac Cornelia Brândușa - prezentă
Oajdea Daniel Vasile - absent
Olar Corneliu - prezent
Olosz Gergely - absent
Oltean Ioan - prezent
Oprea Gabriel - Guvern
Oprișcan Mihai Doru - prezent
Orban Ludovic - absent
Pál Árpád - absent
Palașcă Viorel - prezent
Palăr Ionel - absent
Paleologu Theodor - prezent
Pambuccian Varujan - absent
Pandele Sorin Andi - absent
Panțîru Tudor - prezent
Pardău Dumitru - prezent
Păduraru Nicușor - absent
Păsat Dan - absent
Păun Nicolae - absent
Pâslaru Florin-Costin - absent
Petö Csilla-Mária - prezentă
Petrescu Cristian - prezent
Petrescu Petre - prezent
Pieptea Cornel - prezent
Pirpiliu Ștefan Daniel - prezent
Plăiașu Gabriel - absent
Pocora Cristina-Ancuța - absentă
Ponta Victor-Viorel - absent
Pop Georgian - absent
Pop Virgil - absent
Popa Florian - prezent
Popa Octavian-Marius - absent
Popeangă Vasile - prezent
Popescu Adrian - prezent
Popescu Cosmin Mihai - prezent
Popescu Dan-Mircea - prezent
Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - absent
Popov Dușan - prezent
Popoviciu Alin Augustin Florin - prezent
Postolachi Florin - prezent
Potor Călin - absent
Preda Cezar-Florin - prezent
Prigoană Vasile-Silviu - prezent
Radan Mihai - prezent
Rădulescu Adrian - prezent
Rățoi Neculai - prezent
Rebenciuc Neculai - prezent
Resmeriță Cornel-Cristian - prezent
Riviș-Tipei Lucian - prezent
Rizea Cristian - absent
Rogin Marius - prezent
Roman Gheorghe - prezent
Roman Ioan Sorin - absent
Roșca Lucreția - absentă
Rusu Valentin - prezent

Domnul Ioan Oltean:

Domnule secretar, ochiometric, cred că avem cvorum. Vă rog să opriți strigarea apelului nominal.

Haideți să continuăm dezbaterile.

Rog secretarii de ședință să-și ocupe locurile.

Rog deputații și senatorii să-și ocupe locurile în sala de ședințe. Continuăm dezbaterile.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/48 - Autoritatea Electorală Permanentă.

Vă rog să votați.

Cine este pentru?

Și vă rog să numărați cu atenție.

Domnule ministru, vă rog să votați și dumneavoastră.

Voturi pentru: 158.

Voturi împotrivă? 99 de voturi împotrivă.

Abțineri? 16 abțineri.

Anexa nr. 3/48 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/50 - Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

Nu avem amendamente admise. Un singur amendament respins în Anexa nr. 2, poziția 458.

Dorește cineva să susțină amendamentul? Nu dorește nimeni.

Supun votului Anexa nr. 3/50.

Vă rog să votați.

165 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 98 de voturi împotrivă.

Abțineri? Avem vreo abținere? Nu avem abțineri.

Anexa nr. 3/50 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/51 - Consiliul Economic și Social

Nu avem amendamente admise. Sunt două amendamente respinse în Anexa nr. 2, poziția 459 și poziția 460.

Dorește cineva să susțină amendamentele? Nu susține nimeni.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/51 - Consiliul Economic și Social.

Voturi pentru? 169 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 98 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

Anexa nr. 3/51 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/52 - Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

Nu avem amendamente admise. Nu există amendamente respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/52.

Vă rog să votați.

Voturi pentru? 164 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 98 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

Anexa nr. 3/52 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/53 - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

Nu avem amendamente admise. Nu avem amendamente respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/53.

Cine este pentru? 166 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 98 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Anexa nr. 3/53 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/54 - Ministerul Afacerilor Europene

Nu avem amendamente admise. Nu există amendamente respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/54 - Ministerul Afacerilor Europene.

Vă rog să votați.

Voturi pentru? 166 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 98 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem abțineri.

Anexa nr. 3/54 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/65 - Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni Generale

Avem un amendament admis la poziția 15 din Anexa nr.1 - amendamente admise. Sunt observații? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 165 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 99 de voturi împotrivă.

Abțineri? 14 abțineri, stimați colegi.

Amendamentul admis a fost adoptat.

Nu avem amendamente respinse.

În consecință, supun votului Anexa nr. 3/65 - Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni Generale.

Voturi pentru? 167 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 20 de voturi împotrivă.

Abțineri? 52 de abțineri.

Anexa nr. 3/65 a fost adoptată.

Anexa nr. 4 - Sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor pe anul 2012

Avem un amendament admis la poziția 16. Sunt observații? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră acest amendament din Anexa nr. 1 - amendamente admise.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 168 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 93 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere. 3 abțineri, vă cer scuze. 3 deputați și senatori s-au abținut.

Avem 30 de amendamente respinse în Anexa nr. 2 - amendamente respinse, pozițiile 1 - 30. Dorește cineva să susțină vreun amendament? Nu.

Atunci supun votului dumneavoastră Anexa nr. 4.

Vă rog să votați.

Voturi pentru? 171 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

Voturi împotrivă, stimați colegi.

Doamna Aurelia Vasile, nu vă vede lumea mâna.

95 de voturi împotrivă.

Abțineri? 4 abțineri.

Anexa nr. 4 a fost adoptată.

Anexa nr. 5 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București pe anul 2012

Avem două amendamente admise, Anexa nr. 1 - amendamente admise, pozițiile 17 și 18. Sunt intervenții? Nu.

Supun votului dumneavoastră amendamentul admis de la poziția 17. Cine este pentru? 172 de voturi pentru.

Împotrivă? 96 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost adoptat.

Amendamentul de la poziția 18. Vă rog să votați.

Cine este pentru? 171 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 97 de voturi împotrivă.

Abțineri? 2 abțineri.

Amendamentul a fost adoptat.

Avem în raport 44 de amendamente respinse, Anexa nr. 2 - amendamente respinse, pozițiile 31 - 74? Dorește să susțină cineva vreun amendament? Înțeleg că nu dorește nimeni.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 5.

Cine este pentru?

Evident, cu amendamentele admise și cu eroarea pe care comisia a îndreptat-o.

Vă rog să votați acum.

Cine este pentru? 171 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 96 de voturi împotrivă.

Abțineri? 5 abțineri.

Anexa nr. 5 a fost adoptată.

Anexa nr. 6 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile județene și comunale pe anul 2012

Nu avem amendamente admise. Avem 379 de amendamente respinse, cuprinse în Anexa nr. 2 - amendamente respinse, de la pozițiile 75 la 454.

Domnul deputat Cindrea.

Vă rog, domnule deputat.

O să vă rog să nominalizați poziția.

Domnul Ioan Cindrea:

Am înțeles, domnule președinte, și mulțumesc.

Treceți prea ușor prin amendamentele noastre - sutele, miile de amendamente - și sunt dator să mai fac o ultimă încercare, la Anexa nr. 6, amendamentul 154 - Sume defalcate din TVA pentru drumuri județene și comunale.

Este un amendament nu pentru PSD, este pentru județul Sibiu. Este un amendament prin care fac apel parlamentarilor de Sibiu, care cred că, indiferent de coloratura politică, vor încerca să îndrepte o nedreptate care se face prin suma repartizată în Anexa nr. 6, poziția 34, județului Sibiu.

Este vorba de o descreștere, față de anul trecut, a sumelor repartizate din TVA cu 33%. Se spune în motivul respingerii că acești bani se repartizează în funcție de lungimea drumurilor, de kilometrii de drum. Cred că nu există suficientă transparență în stabilirea acestor cifre, fiindcă, în mod normal, ar trebui să fie o anexă în care să spună numărul de kilometri, suma pe kilometru alocată, să putem verifica corectitudinea repartizării acestor bani.

Având în vedere descreșterea de 33%, anul viitor față de anul acesta, noi considerăm că s-au împărțit banii în mod subiectiv. Dacă ne uităm și la alte județe cu suprafață de drumuri aproximativ egală, diferențele sunt mari și nu vreau să nominalizez județele și cine sunt președinții de consilii județene. Cert este că solicităm o majorare cu 8,8 milioane de lei, de la 7,5 milioane de lei la 16,4 milioane de lei, și sper că și parlamentarii altor partide din județul Sibiu vor susține acest amendament.

De altfel, ne-a fost solicitată de conducerea consiliului județean o fundamentare riguroasă.

Mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulțumesc foarte mult.

Stimați colegi, supun votului dumneavoastră amendamentul pe care domnul deputat Cindrea l-a prezentat. Vă rog să votați.

Cine este pentru acest amendament? 98 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 157 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul nu a fost adoptat.

Domnule deputat Angel Tîlvăr, vă rog să poftiți la microfon și să vă susțineți amendamentul.

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință.

Poziția 156. Solicit suplimentarea cu 80 000 de mii de lei pentru județul Vrancea, astfel încât propunerea de buget va fi 87 133 de mii de lei.

Vreau să vă propun să alocăm această sumă deoarece este necesară pentru finalizarea investițiilor începute încă din anii 2005 - 2006, urmare a calamităților naturale ce au lovit județul pe care-l reprezint începând cu anul 2005.

De asemenea, sumele sunt necesare și pentru asigurarea cofinanțării și pentru cheltuielile neeligibile pentru proiectele de investiții și infrastructură finanțate din fonduri structurale.

Sunt sigur că doriți să vă dau și câteva exemple din proiectele aprobate și/sau aflate în derulare cu impact major asupra întregului județ. Este vorba de modernizarea DJ205D Valea Sării - Năruja - Paltin - Nereju, în lungime de 33 de kilometri; de modernizarea DJ205E Vidra - Vizantea - Câmpuri, în lungime de 22 de kilometri; de modernizarea DJ204E Mărășești - Haret - Panciu, în lungime de 19 kilometri, și reabilitarea și modernizarea a cinci poduri afectate de calamitățile din 2005 pe DJ205D și pe DJ204E.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu, domnule deputat.

Stimați colegi, ați ascultat susținerea. Am să supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 96 de voturi pentru. (Intervenție neinteligibilă din sală)

Sunt corectat, 98 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul nu a trecut.

Domnule deputat Călin, îmi face plăcere să vă dau cuvântul. Vă rog să vă susțineți cu maximă putere amendamentul.

Îl rog pe domnul ministru al finanțelor publice să urmărească cu atenție. Îl rog și pe domnul secretar de stat Gherghina să urmărească cu atenție. Mai ales pe domnul Gherghina.

Domnul Ion Călin:

Mai ales, da.

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

La Anexa nr. 6 am un număr de 14 amendamente: de la 121 la 134. Aș începe cu amendamentul de la poziția 131.

Este vorba de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri județene pentru 2012 și solicit suplimentarea sumelor acordate județului Dolj cu 560 de mii de lei pentru asfaltarea unui drum comunal, a șapte kilometri de drum comunal, Malu Mare - Preajba din județul Dolj. Sursă de finanțare: fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Este un drum care leagă "Ford" de Malu Mare. Se duce spre sudul județului, spre podul de la Calafat. Sper să găsesc înțelegere la domnul ministru al finanțelor publice și să susțină acest amendament.

Mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Rog deputații olteni să urmărească cu atenție și să voteze în consecință.

Voturi pentru? 97 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Îmi pare rău, amendamentul nu a fost adoptat.

Domnul Ion Călin:

Sunt dezamăgit, domnule președinte, ca toți ceilalți colegi ai mei care au încercat să strecoare, prin bunăvoința puterii, măcar un amendament, motiv pentru care pe celelalte nu le mai susțin.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc pentru modul constructiv în care ați abordat problema.

Domnule deputat Vlădoiu, vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnilor președinți,

Domnilor miniștri,

Am șase amendamente. Susțin un singur amendament.

Solicit suplimentarea sumelor alocate județului Vâlcea...

Domnul Ioan Oltean:

Spuneți-ne ce poziție, domnule deputat.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Amendamentul 140, domnule președinte.

Solicit suplimentarea sumei alocate județului Vâlcea cu 45 881 de mii de lei pentru drumurile județene, suma defalcată din TVA, poziția 40, județul Vâlcea. Pentru drumuri județene - 32 536 de mii de lei și pentru drumuri comunale - 13 345 de mii de lei.

Județul Vâlcea are 800 de kilometri de drumuri județene și peste 1 200 de drumuri comunale, iar suma este necesară pentru refacerea stratului asfaltic în această zonă foarte frumoasă din România.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu. Nici nu ați cerut mult.

Stimați colegi, domnule ministru al finanțelor publice, vă rog să urmăriți solicitarea. Vă rog să votați.

Cine este pentru? 98 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul deputat Mardare.

Stimate coleg, vă rog să poftiți și să vă susțineți amendamentele.

Domnul senator. Vă cer scuze. Nu vreau să desființez Senatul, Doamne ferește! Cel puțin acum.

Vă rog.

Domnul Radu-Cătălin Mardare:

Poziția 157 - Sume defalcate din TVA pentru drumurile județene și comunale pentru anul 2012. Se propune alocarea sumei de 168 725 de mii de lei pentru județul Bacău pentru dezvoltarea infrastructurii.

Am să dau doar două exemple de lucrări pentru care s-au solicitat sume: reabilitarea și modernizarea DJ Dumbrava - Gura Văii și a DJ Moinești - Zemeș - Bolătău.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule senator, mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament. Domnilor colegi, vă rog să votați.

Cine este pentru?

Doamna Aura Vasile, mâna sus! Sărut mâna, mulțumesc.

98 de voturi pentru.

Cine este împotrivă?

Vă rog să nu căscați, pentru că vă vedeți la televizor.

165 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Și acest amendament a fost respins.

Domnul deputat Florin Iordache.

Distinse coleg și prieten, vă rog să veniți și să vă susțineți amendamentele. Indicați-ne poziția.

Domnul Florin Iordache:

Amendamentul de la poziția 155, marginal.

Înțeleg că la Bacău nu e nevoie de bani, dar poate pentru Olt.

Eu am venit să susțin drumurile județene și comunale din județul Olt. Solicit suma de 7 500 de mii de lei, din cauza faptului că starea drumurilor județene este precară și este foarte probabil ca pentru viitoarea perioadă și dumneavoastră, când veți veni în Olt, domnule președinte de ședință, să puteți circula pe niște drumuri foarte bune.

Mulțumesc mult.

Domnul Ioan Oltean:

Și eu vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul pe care l-a prezentat colegul nostru, domnul deputat Florin Iordache.

Cine este pentru?

Am să-i dau și eu votul. Să mă numărați și pe mine.

97 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Sunt abțineri? Nu sunt.

Îmi pare rău, și acest amendament a fost respins.

Mai sunt alte intervenții?

Dacă nu mai sunt, supun votului dumneavoastră Anexa nr. 6 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile județene și comunale pe anul 2012.

Cine este pentru? Vă rog să votați.

Domnule senator Cristian Rădulescu, mâna sus, pentru că nu v-am numărat.

167 de voturi pentru, cu domnul senator.

Cine este împotrivă? 96 de voturi împotrivă.

Sunt abțineri? O abținere.

Anexa nr. 6 a fost adoptată.

Anexa nr. 7 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012.

Nu avem amendamente admise.

Amendamente respinse - 753 de amendamente.

Anexa nr. 2. Pozițiile: de la 457 până la 1210.

Domnul deputat Cindrea, primul coleg ce se anunță pentru a-și susține amendamentele.

Vă rog, domnule deputat Cindrea.

Domnul Ioan Cindrea:

Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.

Amendamentele la care voi face referire sunt cele de la 797 și 836, care propun la Anexa nr. 7, poziția 34, județul Sibiu, suplimentarea sumei repartizate sau defalcate din TVA cu 10,4 milioane de lei, de la 27,2 la 37,7 milioane de lei.

Această solicitare are în spate argumentația pentru susținerea cofinanțării proiectelor de dezvoltare locală ale unităților administrativ-teritoriale din județul Sibiu. Este o solicitare a județului Sibiu, există o fundamentare. Există aceste proiecte. Suma este necesară. Suma este mult mai mare. Vine finanțarea locală. Cred că pentru județul Sibiu se poate face acest efort de suplimentare cu 10,4 milioane de lei.

Fac din nou apel la colegii parlamentari din județul Sibiu să susțină această nevoie a județului Sibiu, de suplimentare.

Mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat.

Cine este pentru? 98 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Sunt abțineri? Nu sunt.

Mulțumesc, stimați colegi.

Amendamentul a fost respins.

Domnule deputat Tîlvăr, vă rog foarte mult să poftiți la microfon și să vă susțineți amendamentul.

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulțumesc pentru amabilitate, domnule președinte.

În ceea ce privește sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, solicit suplimentarea cu 200 000 de mii de lei, sumă pentru anul 2012, astfel încât propunerea de buget să fie de 252 481 de mii de lei.

Vă rog să-mi permiteți să explic și de ce doresc acești bani.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, numai puțin, indicați-ne și poziția, ca să putem să vă urmărim.

Domnul Angel Tîlvăr:

Amendamentul de la poziția 824, domnule președinte de ședință.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Angel Tîlvăr:

Și eu vă mulțumesc.

Este vorba de asigurarea resurselor pentru cofinanțare și cheltuieli neeligibile care se suportă din bugetele autorităților locale, necesare derulării în bune condițiuni a proiectelor de investiții finanțate din fonduri europene.

Doresc, sigur, să dau câteva exemple care vor stârni interesul colegilor din arcul guvernamental. Este vorba de sistemul integrat de management al deșeurilor în județul Vrancea, în valoare de 42 de milioane de euro. Este vorba de extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Vrancea, în valoare de 100 de milioane de euro și, nu în ultimul rând, de drumul de glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial, proiect ce prevede reabilitarea celor patru mausolee aflate în patrimoniul național, în valoare de 6 milioane de euro.

La aceste obiective majore se adaugă un număr de șase proiecte în valoare de circa 10 milioane de euro. De asemenea, în cadrul sumelor solicitate, se asigură și achitarea restanțelor autorităților locale pentru anul 2011.

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Domnul Ioan Oltean:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat, pentru intervenția dumneavoastră.

Supun votului dumneavoastră amendamentul pe care distinsul nostru coleg l-a prezentat. Vă rog să votați.

Cine este pentru? 96 de voturi pentru. (Intervenție neinteligibilă din sală)

Corectez, 97 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 165 de voturi împotrivă.

Sunt abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Mai dorește cineva să intervină? Domnul ministru Ion Călin.

Vă rog, o să vă urmărim cu mare atenție, domnule ministru. Cred că și domnii miniștri. Sunt absolut convins că la încurajări stă foarte bine domnul ministru.

Domnul Ion Călin:

Domnul ministru respectă principiile democrației, de asta mă încurajează: "Tu cere, că oricum nu-ți dau!"

Cunoaștem răspunsul, dar încercăm.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am și aici mai multe amendamente, de la 810 până la 820 și ceva. Încerc pentru un sat unde marea majoritatea a cetățenilor sunt de etnie romă - se numește Ocolna, din cadrul comunei Amărăștii de Jos - și în cadrul Anexei nr. 7, la sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, propun o suplimentare a bugetului cu 1 100 de mii de lei pentru extinderea rețelei electrice de joasă tensiune în lungime de 13 kilometri în acest sat, Ocolna, din comuna Amărăștii de Jos, județul Dolj.

Sper că găsesc înțelegere. Ca să ai acces la cultură, la informație, ai nevoie de energie electrică și măcar acolo să ducem această lumină.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu.

O să-l urmărim pe domnul ministru cum o să voteze. Vă rog să votați, stimați colegi.

Cine este pentru amendamentul domnului deputat Călin?

Domnule ministru al finanțelor publice, l-ați încurajat degeaba pe domnul deputat.

96 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 164 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat.

Domnul deputat Vlădoiu.

Domnule deputat, vă ascultăm cu drag. Vă rog să vă susțineți amendamentul.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnilor președinți,

Domnilor miniștri,

Amendamentul 821. Solicităm suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru județul Vâlcea cu suma de 7 mii de lei pentru a echilibra bugetele locale. Poziția 40, județul Vâlcea.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului plenului reunit acest amendament.

Cine este pentru? 95 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 166 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

O abținere, vă cer scuze. Un coleg de-al nostru s-a abținut.

Amendamentul a fost respins.

Mai sunt și alte intervenții?

Dacă nu mai sunt, supun votului dumneavoastră Anexa nr. 7.

Vă cer scuze. Mai avem un intervenient.

Nicio problemă. Vă rog, domnule deputat. Domnule senator, vă cer scuze. Cu mult drag, vă rog să vă susțineți amendamentul.

Domnul Vasile Mustățea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Propun suplimentarea, la poziția 42 din Anexa nr. 7, cu suma de 2 628 de mii de lei pentru ajutorul regional pe care trebuia să-l încaseze în perioada 2005 - 2011 Zona Liberă Giurgiu.

Pe scurt, am să încerc să spun de ce solicit această suplimentare. Conform Legii bugetului de stat, sumele alocate pentru zonele libere nu au fost alocate cu destinație specială și autoritățile publice locale din județul Giurgiu, de fiecare dată când au aprobat bugetele, au alocat 50% din sumele care în mod normal i se cuveneau zonei libere, sume care sunt confirmate atât de Ministerul Finanțelor Publice, cât și de Consiliul Concurenței.

De aceea, acum, pentru că este ultimul an de aplecare - în acest an, se alocă sumele aferente anului 2005 -, pentru că nu mai avem altă posibilitate, vă rog să fiți de acord să facem această suplimentare, întrucât acolo muncesc 2 500 de oameni și este un segment foarte important pentru orașul Giurgiu.

Vă mulțumesc mult.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule senator, vă mulțumesc și eu.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 92 de voturi pentru.

Cine este împotrivă?

Domnilor deputați Daniel Buda și Sever Voinescu, vă rog să votați și dumneavoastră, pentru că nu sunteți în cvorum.

165 de voturi împotrivă, cu votul domnului deputat Daniel Buda.

Sunt abțineri? O abținere.

 

Domnul Dan-Radu Rușanu (din sală):

Eu votez împotrivă.

Domnul Ioan Oltean:

A, sunteți împotrivă?! Vă cer scuze.

Corectez, 166 de voturi împotrivă - se adaugă votul domnului senator Dan Rușanu, nu puteam să-l neglijăm - și o abținere.

Sunt și alte intervenții?

Domnule senator Dan Rușanu, îmi face plăcere să vă ofer posibilitatea de a vă adresa plenului pentru explicarea votului. Excelentă intervenție!

Domnul Dan-Radu Rușanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Nu putem să aprobăm acest amendament. Județul Giurgiu este un județ care are un președinte de consiliu județean de la PNL. Primarul de municipiu este de la PNL. 80% din primari sunt de la PNL.

Cum să aprobăm un asemenea amendament pentru primarii și consiliul județean care sunt din partea opoziției, și nu din partea puterii? Ce dacă locuitorii acelui județ au nevoie de acest amendament și de aceste sume? Nu au votat cu puterea, votăm împotrivă lui! Mi se pare normal și de aceea am vrut să vă explic votul. (Aplauze în sală)

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule senator. A meritat intervenția.

Mai sunt și alte intervenții? Nu mai sunt.

Supun votului dumneavoastră, stimați colegi, Anexa nr. 7 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2012. Vă rog să votați.

Cine este pentru? 167 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 93 de voturi împotrivă. (Intervenție neinteligibilă din sală)

Nu ați ghicit de data aceasta. 94, 95 de voturi împotrivă, cu votul domnului deputat Moldovan.

Abțineri? O abținere.

Anexa nr. 7, spre ușurarea domnului secretar de stat Gherghina în special, a fost adoptată.

Anexa nr. 8, stimați colegi.

Anexa nr. 8 - Numărul maxim de posturi finanțate pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult pe anul 2012.

Nu sunt amendamente admise.

Un singur amendament respins. Anexa nr. 2, poziția 12.11.

Sunt intervenții?

Nimeni nu dorește să susțină acest amendament. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 8.

Cine este pentru? 169 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 94 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 8 a fost adoptată.

Anexa nr. 9 - Categoriile de venituri și cheltuieli aferente bugetelor locale pe anul 2012.

Nu sunt amendamente admise.

Nu există nici amendamente respinse.

În consecință, supun votului dumneavoastră Anexa nr. 9.

Cine este pentru? 168 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 94 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 9 - Categoriile de venituri și cheltuieli aferente bugetelor locale pe anul 2012 a fost adoptată.

Anexa nr. 10 - Bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2012.

Sunt intervenții? Sunt cinci amendamente respinse.

Sunt intervenții? Nu dorește nimeni să le susțină.

În consecință, supun votului dumneavoastră Anexa nr. 10.

Cine este pentru? 168 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 94 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Anexa nr. 10 a fost adoptată.

Stimați colegi,

Anexele nr. 1 și 2, cu modificările intervenite de-a lungul dezbaterilor, le supun votului dumneavoastră.

Domnul deputat Márton Árpád, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

V-aș ruga să-i rugați pe distinșii colegi ai dumneavoastră, cei doi secretari, să se uite și în sală înainte de a vă ajuta. Iar nu s-a observat. Eu, de exemplu, m-am abținut și s-a spus că...

Am și strigat că m-am abținut, dar nu s-a observat, că erați ocupați cu altceva. Ca atare, o să-mi și motivez votul de abținere.

Nu știu ce se va întâmpla cu acest buget - că nu am găsit acel capitol - dacă, din varii motive, anul viitor aceasta sumă integrală va fi dată către niște asiguratori privați. Unde apare capitolul de profit pentru aceștia? Nu am găsit în buget.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc.

Dați-mi voie să-i dojenesc prietenește pe distinșii mei colegi de muncă de aici, de la prezidiu. O să încercăm să evităm orice fel de disconfort creat colegilor din sală.

Stimați colegi,

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 1, cu modificările care au fost aduse pe parcursul dezbaterilor în plenul reunit. Vă rog să votați.

Cine este pentru Anexa nr. 1? 168 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 94 de voturi împotrivă.

Abțineri? două abțineri.

Anexa nr. 1 a fost adoptată.

Anexa nr. 2.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 2, cu toate modificările aduse pe parcursul dezbaterilor.

Cine este pentru? 168 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 95 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Corectez, 3 abțineri.

A fost adoptată și Anexa nr. 2.

În această situație, stimați colegi, supun votului dumneavoastră art. 48 din lege, cu toate cele 10 anexe care au constituit obiectul dezbaterii noastre de alaltăieri și până astăzi.

Articolul 48, la vot.

Cine este pentru? 169 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 94 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Cu 169 de voturi pentru, 94 de voturi împotrivă și o abținere, a fost adoptat articolul 48.

Stimați colegi,

Cu aceasta am finalizat dezbaterile pe articole la Legea bugetului de stat pentru anul 2012, spre bucuria și satisfacția domnilor miniștri de la finanțe. (Aplauze)

Eu vă mulțumesc din suflet pentru modul în care ați participat. Personal, vă cer scuze dacă pe parcurs eu sau colegii mei - sau secretarii - au creat un anumit disconfort; din neatenție, dar nu cu intenție.

Mulțumesc foarte mult.

Votul final - mâine, probabil în jurul orei 12.00.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 19 february 2020, 17:49
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro