Iulian Vladu
Iulian Vladu
Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2012
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.14/09-03-2012

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2012 > 28-02-2012 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2012

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.34 Iulian Vladu - declarație politică cu titlul: "Cu ce drept lasă USl interesele populației în afara Parlamentului?";

 

Domnul Iulian Vladu:

"Cu ce drept lasă USL interesele populației în afara Parlamentului? "

Decizia parlamentarilor din Uniunea Social-Liberală de a renunța la activitatea parlamentară face ca aproape jumătate din populația României să nu mai fie reprezentată astăzi în Parlament. Problemele colegiilor al căror parlamentari stau astăzi acasă nu pot fi auzite la București din cauza unor jocuri politice mărunte.

Mai mult, decizia USL compromite marele câștig realizat la ultimele alegeri din 2008.

Schimbarea sistemului de alegere a parlamentarilor a fost un important pas înainte pentru democrația românească - deputații și senatorii au avut astfel șansa să devină reprezentanții reali în Parlament ai cetățenilor din colegiile lor.

S-a întrerupt astfel tradiția nefericită a parlamentarilor de tip "listă", în care rolul partidelor era mai important decât voința cetățenilor. Un om al unei comunități, indiferent de calitățile sale, depindea în primul rând de decizia partidului ca să fie împins cât mai sus pe o listă pentru a avea șanse reale să ajungă în Parlament. Abia apoi cetățenii erau puși să voteze acea listă. Legătura dintre cetățeni și parlamentarii lor era astfel diluată de decizia politică.

Din 2008, parlamentarii au obținut un statut mult mai legitim față de comunitatea care i-a ales, fiind în primul rând reprezentanții cetățenilor și abia apoi reprezentanții partidului din care fac parte. Or, exact acest lucru este pe cale să fie compromis acum de către partidele din USL. Nu am văzut ca vreun coleg parlamentar din opoziție să vină cu un mandat clar din partea colegiului în care a fost ales și să demonstreze că oamenii i-au cerut să absenteze din Parlament.

Dacă de patru ani susțineți că noi reprezentăm cetățenii din colegiile noastre, atunci cum este posibil ca acum absența din Parlament să fie decisă în sediile partidelor, iar nu de cetățenii care v-au ales? Ce interese apară colegii noștri dacă nu s-au consultat cu propriul electorat înainte de a lua o decizie atât de importantă? Pe ce loc mai sunt așezate acum problemele oamenilor care ne-au trimis să-i reprezentăm aici și ne plătesc activitatea?

Exact acest câștig important de la alegerile din 2008, prin care parlamentarul nu mai este doar un simplu nume pe o listă, este pe cale să-l desființați acum, prin absența dumneavoastră din Parlament.

Calea aleasă de cele trei partide - PSD, PNL și PC - creează un precedent periculos pentru actualul și viitorul Parlament, cu impact major asupra raporturilor democratice dintre putere și opoziție. Parlamentul ca instituție fundamentală a democrației nu poate funcționa fără respectarea regulilor politice, câștigate cu mari sacrificii în ultimele două decenii. Orice abandon din această activitate este o grea lovitură dată chiar democrației noastre.

Cred cu tărie că o instituție politică își poate consolida forța în interior, prin aportul fiecărui membru, nicidecum din afara ei. Altfel, orice partid va putea pe viitor să plece din Parlament pentru orice motiv politic, blocând astfel activitatea parlamentară și lăsând România fără tribuna oamenilor.

Instituția Parlamentului, vitală în democrația românească, nu se poate consolida decât prin sprijinul și comportamentul fiecărui parlamentar în parte, fie el din băncile opoziției sau ale puterii.

Prezența la lucrările Parlamentului este prima datorie pentru fiecare parlamentar, pentru că ea este în primul rând o datorie morală față de cei care acum douăzeci și doi de ani și-au sacrificat viața pentru ca România să devină o democrație parlamentară.

Consider că avem nevoie ca parlamentarii să fie în primul rând reprezentanții oamenilor în Parlament și abia apoi reprezentanții partidelor. Toți parlamentarii trebuie să fie aici și să se lupte pentru problemele din colegiile lor și să vină cu argumente pentru îmbunătățirea votului uninominal, ca să fie îmbunătățită legătura dintre cetățeni și reprezentanții lor, spre binele public. Or, în loc de asta, la o simplă comandă politică colegii noștri au ales abandonul.

Îmi pare rău să o spun, dar nu am văzut ca, înainte de acest gest, parlamentarii opoziției să vină cu argumentele oamenilor, ci au venit doar cu măruntele lor motivații politice.

Sper ca în cel mai scurt timp posibil colegii din opoziție să înțeleagă că au făcut o mare greșeală prin acest joc politic, pentru că prin decizia lor afectează grav regulile democratice și, de asemenea, interesul cetățenilor pe care îi reprezintă. De aceea am încredere că ei vor reveni cât mai repede în băncile Parlamentului.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania saturday, 18 january 2020, 14:35
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro