Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2013
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.90/05-07-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
03-04-2020
02-04-2020
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2013 > 26-06-2013 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2013

27. Supunerea la votul final:
  27.45 Propunerea legislativă pentru completarea Legii Audiovizualului nr.504 din 11 iulie 2002 ( Pl-x 142/2013). (respinsă)
 
see bill no. 142/2013

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Mai avem două respingeri.

45. Propunerea legislativă pentru completarea Legii Audiovizualului nr.504 din 11 iulie 2002.

Comisia pentru cultură propune respingerea propunerii.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS Vă mulțumesc.

240 de voturi pentru, 2 abțineri, 26 de voturi împotrivă.

Explicarea votului. Domnule deputat, o să am o singură rugăminte la dumneavoastră: să vă luați haina pe dumneavoastră. Vă rog frumos să vă luați haina! Vă rog frumos, nu vă permit să vorbiți la microfon dacă nu aveți haina. (Aplauze.) O luați de la un coleg, vă rog frumos. E un respect pentru toți colegii și pentru dumneavoastră. Vă rog frumos! Vă dă domnul Márton haina domniei sale. Dacă i-am dat voie domnului Pambuccian, înseamnă că am greșit și-mi fac mea culpa, a doua oară nu se mai întâmplă în viața aceasta.

Domnule deputat, vă dau cuvântul, vă rog frumos să ne respectăm.

Pe procedură, domnul deputat Mircea Toader.

Data viitoare venim în pantaloni scurți.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule președinte, sigur că dumneavoastră acum, la sfârșitul sesiunii, vreți să arătați că sunteți președinte autoritar. Nu avem nicăieri scris și prevăzut. Este o regulă, cum vreți dumneavoastră, dacă o prevedem undeva, o facem. Știți foarte bine că sunt mulți colegi de-ai noștri, de-a lungul celor 23 de ani, care au venit în diferite...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, astăzi avem doliu național; este rugămintea mea. De fiecare dată am rugat colegii mei să-și ia haina pe ei. Este rugămintea mea personală față de colegul meu de generație, cu toate scuzele de rigoare că nu am fost atent la domnul Pambuccian, nu se va mai întâmpla a doua oară.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Stimați colegi,

Dacă vrem ca instituția Parlamentului să fie respectată, noi înșine trebuie să ne respectăm și să respectăm colegii. Nu cred că cei șapte ani de acasă trebuie trecuți într-un regulament, adică atunci când vii în plenul Camerei Deputaților să fii îmbrăcat măcar la sacou și să nu mănânci în sală, așa cum s-a întâmplat astăzi, din păcate, la intrarea P1 și aici e o mare greșeală din partea unora din presă, pentru că unii din presă au servit mâncare pe masa unde noi semnăm prezența.

Și din partea presei, dar și din partea noastră trebuie să avem respect pentru această instituție. (Aplauze).

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnule deputat, aveți cuvântul. Cu înțelegerea de rigoare, este o chestiune normală.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoș-Ionel Gunia:

În speranța că măcar în Parlament haina nu face pe om, vreau să vă spun că ați votat împotriva modificării Legii audiovizualului. Noi am votat pentru această modificare, pentru că în felul acesta scoteam din programele din cursul zilei tot ce înseamnă violență și nuditate. Dumneavoastră ați considerat altfel.

Mulțumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședintele Biroului permanent. Explicarea votului, nu?

Din sală:

A luat cuvântul de la PDL!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Sper că sunteți în doliu. Vă rog să luați seama că suntem cu toții în doliu și că gestul și manifestarea dumneavoastră nu e în concordanță cu starea sufletească pe care trebuie să o avem.

Domnule președinte,

Eu sunt unul dintre cei care țin la disciplină, țin la regulă, țin la respectul pentru această înaltă instituție și cred într-adevăr că nu poți să-ți permiți să vii la acest microfon în orice ținută, o ținută care nu este, zic eu, la nivelul ținutei de deputat. Dar, în același timp, domnule președinte, cred, cu respectul cuvenit pentru funcția pe care o aveți, că nu puteți niciodată să condiționați luarea de cuvânt din partea unui parlamentar, în raport cu ținuta pe care o are domnia sa.

Sunt absolut de acord și cred în respectul pentru colegi și respect pentru instituție. Și cred că trebuie să milităm cu toții pentru o asemenea atitudine, dar în același timp, domnule președinte, nu vreau ca în temeiul atribuțiilor pe care le aveți, să abuzați peste o anumită limită. Și cred că, de data aceasta, ați exagerat când ați impus colegului nostru, obligatoriu, o anumită conduită ca să ia cuvântul.

V-aș ruga asemenea lucruri nu trebuie să se repete și nici nu trebuie să se repete situații în care colegi de-ai noștri vin într-o ținută care nu este la nivelul cerut de deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, îmi pare rău că sunteți vechi parlamentar, colegul dumneavoastră nu ar fi intrat în Parlamentul Italiei sau în Parlamentul Franței nici dacă era președintele Camerei, neavând sacou și având mânecă scurtă. În Parlamentul Italiei dacă n-ai cravată, nu intri, ca vizitator. Dar, dumneavoastră, fost ministru, onorabil membru al Biroului permanent, dacă spuneți că aceasta este o greșeală, pe care eu o fac, eu o să persist în ea. (Aplauze). Aveți instrumente prin care puteți să mă sancționați. Eu cred că este un lucru de a ne respecta toți. Îmi pare rău că nu am fost atent la domnul Pambuccian, că îi ceream și domnului Pambuccian, cu tot respectul pe care îl am față de domnia sa.

Vă mulțumesc. Trecem mai departe. Mai târziu...

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 6 april 2020, 21:49
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro