Plen
Ședința Camerei Deputaților din 18 noiembrie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.147/26-11-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-04-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 18-11-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 18 noiembrie 2013

9. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea art.1961 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 399/2013). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 399/2013

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

9. Proiect de Lege pentru modificarea și completarea art.1961 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Din partea Guvernului.

Domnule ministru, aveți cuvântul.

Și aici avem două amendamente admise.

Video in format Flash/IOS

Domnul Răzvan Teohari Vulcănescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Obiectul de reglementare al proiectului de lege vizează eliminarea confuziilor în aplicarea dispozițiilor referitoare la asistenții medicali, astfel încât aceștia vor putea fi încadrați cu menținerea gradului principal și a gradației avute la data promovării.

Având în vedere aspectele menționate, Guvernul susține adoptarea proiectului de lege, în baza raportului de admitere, cu amendamente, al Comisiei pentru sănătate și familie.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc și eu.

Comisia. Doamnă președinte, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Rodica Nassar:

În temeiul dispozițiilor art.95 și art.115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru sănătate și familie a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură de urgență cu Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea art.1961 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat inițiativa legislativă.

Potrivit dispozițiilor art.75 din Constituția României, republicată, și ale art.92 alin.(9) pct.2 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea art.1961 din Legea nr.95/2006, în sensul că asistenții medicali vor putea fi încadrați cu menținerea gradului principal și a gradației avute la data promovării, întrucât actualele reglementări referitoare la asistenții medicali generaliști creează disfuncționalități majore și confuzii în momentul încadrării acestora.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru muncă și protecție socială.

În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

În urma dezbaterii, Comisia pentru sănătate și familie propune plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea art.1961 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu amendamentele prezentate în anexă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult, doamnă președinte.

Grupurile parlamentare.

Doamna deputat, aveți cuvântul.

Domnule deputat, imediat după doamna deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea art.1961 din Legea nr.95 a sănătății rezolvă o serie de disfuncționalități în ceea ce privește încadrarea și salarizarea asistenților medicali.

Partidul Democrat Liberal este alături de corpul medical întotdeauna, și în special de asistenții medicali, și, de aceea, Partidul Democrat Liberal susține adoptarea acestui proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, doamnă deputat.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de lege reglementează modul de încadrare și salarizare a asistenților medicali generaliști care au absolvit cursuri postliceale sau studii superioare de scurtă durată.

Ca atare, cei care au absolvit aceste cursuri vor putea, în momentul în care sunt promovați, să beneficieze de gradul principal pe care l-au avut și gradația pe care au avut-o la momentul respectiv.

De asemenea, în acest proiect de lege am inclus, în categoria asistenților cu profil paraclinic, pe lângă asistenții farmaciști și asistenții de la medicina dentară, asistenții medicali cu profil de balneo-fizioterapie.

Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal susține și va vota acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc.

Alte luări de cuvânt?

Domnul deputat Sturzu.

O să mai vorbesc cu doamna Băsescu să vă mai certe, că văd că sunteți...

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Răzvan Sturzu:

Domnule președinte, tineretul e foarte pregătit, să știți.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Răzvan Sturzu:

Începând cu anul 2003, s-a modificat statutul personalului medical, și anume că formarea asistenților medicali se face prin învățământ superior, la care se pot alătura și asistenții medicali inițiați anterior prin învățământul liceal și cel postliceal.

Scopul elaborării acestui act normativ a fost motivat de actuale referiri care creează disfuncționalități majore în ceea ce privește încadrarea asistenților generaliști.

Neadoptarea unor astfel de măsuri va duce la crearea unor efecte negative în ceea ce privește utilizarea eficientă a resurselor umane și financiare din sistemul medical.

De aici, putem deduce că deficitul de personal medical cu care se confruntă România se datorează neaplicării drepturilor corespunzătoare de încadrare și salarizare, iar dreptul la ocrotirea sănătății, garantat prin Constituție, este desconsiderat.

Asistenții medicali care au suferit prejudicii ca urmare a nerespectării legislației Uniunii Europene în ceea ce privește încadrarea în funcția corespunzătoare pot sesiza instanța națională invocând principiul efectului direct al directivelor.

Drept urmare, Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților susține acest proiect.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze.)

I-ați emoționat pe toți și n-ați cântat. Deci, n-ați cântat și i-ați emoționat, ați văzut?

Dacă și domnul Pambuccian vă apreciază, înseamnă că mâine-poimâine vă ia la armeni!

Legea este ordinară. Intrăm direct pe amendamente. Două amendamente.

Amendamentul nr. 1. Obiecții? Comentarii? Nu. Aprobat.

2. Obiecții? Comentarii? Nu. Aprobat.

Aveți un backup de la domnul Vosganian.

Merge la votul final.

Dacă vă certați cu ai noștri...

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 8 aprilie 2020, 9:26
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro