Ion-Bogdan Mihăilescu
Ion-Bogdan Mihăilescu
Ședința Camerei Deputaților din 8 aprilie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/18-04-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 08-04-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 aprilie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.115 Ion-Bogdan Mihăilescu - intervenție referitoare la "10 ani de la aderarea României la NATO";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Ion-Bogdan Mihăilescu:

"10 ani de la aderarea României la NATO"

Cei 65 de ani care au trecut de la înființarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord au condus la schimbarea considerabilă a relațiilor internaționale, dar principiile care au stat la baza alianței au rămas constante prin asigurarea integrității teritoriale a statelor membre și asigurarea securității și sprijin militar reciproc. De-a lungul timpului, alianța a depus eforturi pentru stabilirea unei ordini de pace durabile, bazată pe valorile comune ale democrației și pe cooperarea mutuală dintre țările membre. Obiectivul comun al celor 28 de state care alcătuiesc Organizația Tratatului Atlanticului de Nord îl reprezintă menținerea păcii și apărarea propriei independențe, atât prin mijloace politice, cât și prin forțe militare defensive, capabile să răspundă oricăror forme de agresiune.

În urmă cu zece ani, la 29 martie 2004, România devenea membru cu drepturi depline al Alianței Nord-Atlantice, iar astfel se îndeplinea un deziderat urmărit de întreg poporul român. Succesul atingerii acestui obiectiv reprezintă un moment de referință în istoria națională. Integrarea în structura NATO a reprezentat rezultatul unui proces îndelungat, derulat încă din 1993, când țara noastră și-a depus candidatura la NATO. Nouă ani mai târziu, România a primit invitația de a adera la Pactul Nord-Atlantic în cadrul Summitului NATO de la Praga, statul român dovedind astfel că este un candidat puternic care îndeplinește standardele euroatlantice.

Aderarea la NATO a marcat o schimbare esențiala a statutului și a prestigiului internațional al României, iar calitatea sa de membru reprezintă un factor important în garantarea stabilității politice, a integrității teritoriale și a securității naționale. De asemenea, apartenența României la NATO și la Uniunea Europeană conferă siguranță și investitorilor străini, al căror număr s-a mărit considerabil în ultimul deceniu.

Integrarea în structurile Alianței Nord-Atlantice a contribuit la creșterea responsabilităților României, statul român având o importanță strategică deosebită, ținând cont și de amplasarea sa geografică. De-a lungul celor zece ani, au fost necesare aplicarea unor politici pragmatice și a unor reforme în cadrul Armatei Române, în vederea atingerii standardelor NATO, valorificarea potențialului militar și creșterea profesionalismului cadrelor militare asigurând participarea României la numeroase operațiuni de menținere a păcii. Profesionalismul personalului Armatei Române, capabilitatea și experiența corpului de cadre militare, dar și modernizarea armatei cu tehnică aliniată la nivelul celorlalte state membre au condus la rezultate de excepție în toate Teatrele de Operațiuni ale Alianței Nord Atlantice.

Cooptarea Armatei Române în cadrul Forței de Pace din Afganistan confirmă încrederea pe care alianța o are în profesionalismul militarilor români, iar aprecierea unanimă a reprezentanților statelor membre NATO demonstrează că România deține un rol important și activ în cadrul organizației. Putem afirma cu certitudine că prin aportul de substanță adus evoluțiilor NATO, pe parcursul acestui deceniu, am câștigat respectul partenerilor noștri, profilul statului român în cadrul organizației fiind definit de contribuția concretă la menținerea securității spațiului aliat. De asemenea, doresc a omagia militarii români, eroii al căror sacrificiu reprezintă o demonstrație clară a loialității, devotamentului și curajului cu care și-au servit țara în timpul misiunilor.

În concluzie, cei zece ani, de când România este membră a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, au dovedit că integrarea a avut un impact pozitiv, țara noastră beneficiind în prezent de cele mai solide garanții de securitate din întreaga sa istorie. Astfel, actualul context internațional, marcat de provocări importante, a crescut responsabilitățile statul român, care în calitate de membru al alianței a întărit frontierele estice ale comunității euroatlantice și a devenit un furnizor de securitate nu doar pentru cetățenii săi, ci pentru întreaga regiune.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 31 martie 2020, 20:27
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro