Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 17-06-2014

Ședința Camerei Deputaților din 17 iunie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.81 Constantin Adăscăliței - intervenție cu titlul "Ziua Mondială a Refugiaților - 20 iunie";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Constantin Adăscăliței:

"Ziua Mondială a Refugiaților - 20 iunie"

Începând din anul 2000, prin Decizia 55/76 a Adunării Generale a ONU, data de 20 iunie este dedicată refugiaților, adică acelor persoane năpăstuite care cer sprijin, ocrotire sau azil pe teritoriul altei țări, din pricina unor primejdii, războaie sau persecuții politice.

În accepțiunea mea, ziua de 20 iunie este și un omagiu adus acelor națiuni civilizate care de-a lungul timpului și-au manifestat solidaritatea față de victimele dezastrelor sau conflagrațiilor armate, în spiritul unor valori umanitare care s-au accentuat în special după al Doilea Război Mondial.

Rațiunea pentru care am vrut să marcăm această sărbătoare internațională este aceea de a fi celebrată și în țara noastră, care din vremuri istorice a avut vocație de stat ce a oferit azil celor dezrădăcinați sau celor aflați în pericol.

Teritoriul românesc a fost secole de-a rândul refugiu pentru vecinii noștri din est și din vest, dovadă fiind rândurile scrise de vechii cronicari, iar una dintre cele mai sincere manifestări de solidaritate românească a avut loc în 1915 când România a primit zeci de mii de refugiați armeni în încercarea de a alina pe cât posibil drama acestui popor.

În vremurile moderne România a oferit azil unui număr mare de refugiați proveniți din Bosnia-Herțegovina, în 1995, sau celor proveniți în urma conflictelor din Afganistan și Irak.

În prezent, România găzduiește anual 1.500 de refugiați din toate zonele globului, dintr-un total estimat de peste 40 de milioane de persoane care au de suferit în zonele de conflict.

În cadrul MAI funcționează din anul 2006 Oficiul Național pentru Refugiați, instituție ce are ca rol soluționarea cererilor persoanelor care solicită statutul de refugiat, asigurarea condițiilor de trai și cooperarea cu organismele internaționale. Conform reprezentanților ONF, țara noastră este pregătită pentru preluarea unui număr de 300-500 de refugiați în cazul în care criza din Ucraina ar escalada.

În încheiere vreau să adresez un îndemn tuturor decidenților din cadrul MAI și dumneavoastră, colegilor parlamentari, ca în cazul în care forța majoră o cere, țara noastră trebuie să se implice cu mai multe resurse în aceste situații dramatice, așa cum au făcut și înaintașii noștri.