Plen
Ședința Camerei Deputaților din 23 iunie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.77/01-07-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-03-2021
02-03-2021 (comună)
01-03-2021 (comună)
24-02-2021
17-02-2021 (comună)
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 23-06-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 23 iunie 2014

7. Dezbateri generale asupra Propunerii legislative privind performanța energetică a clădirilor din România (Pl-x 201/2011).
 
consultă fișa PL nr. 201/2011

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

10. Următorul proiect de lege, Propunerea legislativă, îmi cer scuze, privind performanța energetică a clădirilor din România. Are 52 de amendamente admise, 11 anexe.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Inițiatorul? Ca inițiator doriți să luați cuvântul sau vorbiți ca președinte? Atunci, ca inițiator.

Domnul deputat Iulian Iancu, inițiatorul acestei inițiative legislative.

Domnule deputat, aveți cuvântul. Vă urmărește și domnul... adică trebuie să fiți foarte...

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Stimați colegi,

De ce e foarte importantă o astfel de lege; cred că vă este cunoscut tuturor că în 22 ianuarie confirmă și comisarul european prin vocea lui că prima măsură la nivelul Uniunii Europene este cea legată de eficiența energetică în topul politicilor energetice, ca o măsură de reducere a consumului și de eficientizare în utilizare. Însă situația creată acum între Rusia și Ucraina ne-a demonstrat tuturor de ce această măsură este cea mai importantă măsură dintre politicile energetice la nivel european.

Din punct de vedere al României, ea este, aș putea să spun, un proiect de lege-cadru pentru a salva ceea ce astăzi pierdem în sistemul energetic, adică pierderea este de 28 la sută, în euro înseamnă 4,2 miliarde de euro. De aici și potențialul uriaș pe care îl are România, adică am putea salva 50 la sută imediat, mai ales în zona clădirilor. În zona clădirilor avem un consum de 40 la sută din totalul consumului de energie. 40 la sută este în clădiri.

Cu alte cuvinte, programul național de acțiune care va fi realizat în baza acestei legi va impune clădirilor guvernamentale un program de eficientizare în procent de 3 la sută din total suprafață clădiri publice. Și cu aceasta începe programul în România. Însă el se adresează de la producția de energie, la transport, distribuție, furnizare, până la consumatorul final, în special se adresează acestuia; căruia sperăm să-i dăm astfel o soluție pentru economisirea energiei și reducerea facturii. Cu alte cuvinte, avem un act normativ crucial, extrem de important, dar care se adresează în primul rând cetățenilor României în calitatea lor de consumatori casnici. Mai are un instrument extrem de important, respectiv introduce pentru prima dată contractul de performanță energetică, adică principiul ESCO prin care companiile pot să asigure în pachet servicii energetice de la furnizare, înlocuirea aparaturii și echipamentelor existente, până la oferirea gestiunii consumului de energie, deci managementul energetic la nivelul consumatorului.

Gândiți-vă câte locuri de muncă se vor crea în România, gândiți-vă câte societăți ESCO vor apărea în diverse zone ale României, practic suntem în fața unui act normativ care va crea mii de societății, mii, zeci de mii de locuri de muncă, cu un mare avantaj. Ele nu vor fi delocate, pentru că acele locuri de muncă se creează în zona unde se va face prestarea de serviciu pentru performanța energetică. Adică, la această clădire pentru reducerea consumului, la Hotel Mariott, la clădirea Guvernului, la sediul unei companii sau chiar la sediul unei unități de producție.

Cu alte cuvinte, stimați colegi, vă invit să votăm acest proiect de lege. El, de asemenea, este un act normativ de transpunere a unei directive europene.

Termenul limită era 11 iunie, cu alte cuvinte, suntem în imperativul de a fi promovat pentru a nu intra în infringement.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Deci inițiatorul? Suntem la inițiator. Domnul Iancu este inițiator.

O să vă dau cuvântul, domnul Árpád a cerut și domnul Mircea Toader, mai este până acolo...

Domnule deputat Iancu, o să vă rog frumos, ca președinte al Comisiei pentru industrii și servicii, să prezentați raportul comisiei. Da. După care încep dezbaterile generale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Stimați colegi,

Așa cum subliniam, comisia a fost sesizată cu această propunere legislativă. Avem în dezbatere... această propunere a parcurs o perioadă mai lungă de timp, până la care..., între timp Uniunea Europeană a fost mai rapidă decât Parlamentul nostru și a ajuns să promoveze Directiva. Directivă care... în vederea transpunerii și respectării termenului, îmi cer scuze, era 5 iunie, nu 11 iunie, au fost invitate toate instituțiile statului român - de la minister până la autoritățile de reglementare și societățile și organismele, societățile comerciale din domeniul energetic, dar și organismele profesionale, practic absolut toți actorii au fost la dezbateri. Dezbaterile au durat mai bine de patru luni, suntem în... ultima dezbatere a avut loc săptămâna trecută, avem toate amendamentele, toate observațiile tuturor instituțiilor au fost preluate în acest act normativ.

De aceea, în urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât în unanimitate să propună plenului aprobarea acestui act normativ.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Dezbateri generale.

Domnul deputat Mircea Toader, după care domnul deputat Márton Árpád.

Domnule deputat, aveți cuvântul, vă rog frumos. Domnule Traicu, imediat după domnul Árpád.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Și pe domnul Iancu îl rog să fie puțin atent. Cu spargerea asta a comisiei, n-am putut să participăm și noi acolo. Am niște nelămuriri pe care, chiar îl rog, că altfel, această lege, faptul că se abrogă 375 imediat..., am niște nelămuriri și cred că pentru toată lumea este bine să le cunoaștem, ce se întâmplă cu auditorii energetici de clădiri, că acolo era prevăzut cum să găsesc, cum apar, când intervin în autorizarea lor, în lege. E și un regulament, e adevărat, dar regulamentul ăla se referă la lege, nu ne trezim la un moment dat că bulversăm și o să spunem, numai noi suntem acești auditori autorizați și rămânem așa. Că și așa ne-am chinuit vreo cinci ani până am reușit să facem un număr suficient de auditori, pe de o parte.

Pe de altă parte, sigur legea e mai veche, e foarte bună ideea că transpunem prevederile clare ale directivei, dar Guvernul Boc, la vremea aia, a spus că nu susține, fiindcă e timp, e adevărat, până se elaborează modificarea legii.

Pe de altă parte, Guvernul Ponta, domnule Iancu, nu avem niciun punct de vedere, îl susține, nu-l susține, rămâne, nu rămâne... Și rămân la aceeași..., da, nu am văzut pe nicăieri în documentații și rămânem la cei...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Numai o secundă, că există sesiunea de fotografii pentru blog și Twitter, vă rog frumos, numai să aveți un pic de răbdare...

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

La ce, la ce?

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Este sesiunea de fotografii pentru Facebook și Twitter, vă rog frumos... Sărut mâna!

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Nu știu eu, domnule, de treaba asta, eu spun aici... eu vă spun ce-i cu legea. Dacă vreți să vă dea pe Facebook, e în regulă. Să vă dea liniștit.

Dar acum, trecând pe o notă serioasă, deci e foarte bună, e normal să fie introdusă directiva, dar sunt niște prevederi în legea inițială care aici nu se mai regăsesc. Inclusiv problema cu auditorii, inclusiv cu termenele... și Guvernul, presupunând că legea trece astăzi sau la votul final și că e promulgată, cerințele minime trebuie să le elaboreze Guvernul. Până atunci, după ce cerințe să merg? După alea vechi, după alea noi... deci sunt niște puncte și chiar îl rog pe inițiator care este, bineînțeles, în temă, să ne dea câteva răspunsuri, inclusiv poziția Guvernului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult. La finalul dezbaterii generale.

Domnule deputat Márton Árpád-Francisc, aveți cuvântul, vă rog frumos. După aceea domnul deputat Traicu. Astfel încât inițiatorul să poată să răspundă la întrebările dumneavoastră și după aceea să intrăm mai departe.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Ca de obicei am o mare problemă cu astfel de rapoarte pe care le primesc acum. Așa cum ați spus și dumneavoastră, are 50 de puncte de modificare, de completare a legii. Conține de patru ori mai mult text decât legea inițială, care, după cum am înțeles, este inițiată de aceeași persoană care este președintele comisiei. Include inclusiv un capitol care, cel puțin pentru mine, așa cum am trecut peste el, vorbește despre altceva, producerea energiei electrice. Se elimină niște titluri de capitole. Adică se scrie acolo că se elimină. Lângă un articol apare un titlu de capitol. Totul este bulversat. Dacă, într-adevăr, onor comisia crede că această lege este bună, haideți s-o votăm, dar eu unul aș dori măcar până mâine să avem timpul să citim acest text și pe urmă trecem rapid, dacă nu este nicio problemă cu textul respectiv, pentru că, de exemplu, inclusiv un capitol îmi sugerează că această lege se ocupă și cu producția energiei electrice, și distribuția energiei electrice. Deși titlul îmi zice că este vorba despre performanța energetică a clădirilor.

E posibil ca textul să nu coincidă cu formularea poate mai puțin inspirată a capitolului respectiv și să aibă într-adevăr legătură cu titlul legii. Și atunci mâine n-o să am o intervenție, dar vă rog să amânăm dezbaterea pe articole până mâine, așa cum și colegul nostru data trecută tot așa a cerut, pentru că sunt prea multe texte în plus față de textul inițial.

Și aici am și o întrebare către inițiator: atunci de ce n-a venit cu acel proiect în varianta în care a fost modificată sau măcar asemănătoare?

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Numai o secundă, domnule Iancu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Eu să dau răspunsul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Nu. Vă rog frumos. Domnul Traicu și după aceea dumneavoastră, așa cum v-am promis.

Vă rog frumos. Pentru că așa cumulăm întrebări de la toți colegii și dumneavoastră, ca președinte și ca inițiator, puteți să răspundeți, ca să nu veniți de prea multe ori la microfon, să m-acuze opoziția că dau cuvântul numai social-democraților.

Aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Rodin Traicu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Evident că o să las domnului președinte al comisiei să dea răspunsurile colegilor care au avut nelămuriri referitor la textul legii. Eu vreau doar să punctez câteva aspecte esențiale referitor la această lege a eficienței energetice.

Un aspect foarte important, îl mai relevez o dată, este vorba de sistemele de alimentare cu energie termică centralizată, cu energie termică care se revitalizează cu această ocazie, ca și concept, faptul că prin această revitalizare, sistemul de producere combinată a energiei electrice și termice, implicit reducerea de gaze cu efect de seră, se diminuează și ne încadrăm în parametrii acquis-ului comunitar în ceea ce privește parametrii energetici ai instalațiilor de producere de energie electrică și termică, cum bine a spus antevorbitorul meu.

În consecință, această lege care este o transpunere de directivă europeană și care a fost muncită foarte intens împreună cu toți participanții la procesul legislativ, e vorba de ministerele implicate, dar și firmele implicate în domeniul energetic, producție, transport, distribuție, inclusiv marii consumatori, deci, este un document care include toate opțiunile lor, este o lege bună, o lege necesară, o lege oportună la acest moment.

În consecință, Grupul parlamentar al PSD va vota această lege.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Înainte de a intra pe amendamentele admise, o să-l rog pe domnul deputat Iulian Iancu să ia cuvântul.

Domnule Iancu, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Da. Aș vrea să vă spun, stimați colegi, că îngrijorarea nu se justifică și aș vrea să-i spun și domnului Antal că sunteți îngrijorat, ați participat și la discuții, și probabil acum vă gândiți că s-ar putea să fie un alt raport decât cel pe care l-am discutat.

Stimați colegi,

Pe fond discutăm de legea, transpunerea Directivei privind eficiența energetică.

Între actele normative trimise de către Guvernul României Parlamentului ca priorități în această sesiune era transpunerea acestei directive. S-a și dispus atunci formarea unui grup interministerial care a lucrat în acest interval, februarie până acum, grup interministerial la care ați participat și dumneavoastră și din care au făcut parte toate ministerele implicate: Ministerul Dezvoltării, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul de Finanțe și instituțiile și autoritățile din domeniu.

Toate observațiile au fost făcute luând articol de articol directiva pentru eficiență energetică. Toate sunt, de fapt, respectă în oglindă directiva punct de punct. Ce v-a putut pe dumneavoastră acum deranja și crea o confuzie este că raportul nostru, pentru a putea respecta termenele, s-a așezat pe această propunere care viza eficiența energetică și în mod special eficiența energetică în clădiri. Între timp, de la data inițierii propunerii mele, directiva europeană privind performanța energetică în clădiri a fost aprobată de către Guvernul anterior și este lege astăzi în vigoare. Deci, acele elemente nu au dispărut, sunt în vigoare prin transpunerea directivei pentru performanță energetică și toate celelalte le găsim la amendamente, urmărim numai coloana 2, iar coloana 2, dacă o urmărim de la un capăt la altul, o să observați că nu există nicio neregulă, nu există nicio abatere, nu există nicio neconformitate.

Greșeala a fost că dumneavoastră ați urmărit coloana 1 în comparație cu coloana 2 și atunci ați văzut capitol lângă articol și ați spus: domnule, nu este corelare! Nu. Noi acum, în baza grupului interministerial, urmărim coloana 2. Iar coloana 2 se adresează, e foarte adevărat, și producției de energie, și distribuției, și transportului. Deci, noi avem aici tot ce se referă la eficiență energetică.

În acest moment respectăm practic termenul impus de către Uniunea Europeană, și care era 5 iunie, și avem în fapt un act normativ care produce efecte în conformitate cu directiva, neavând nicio abatere de la discuțiile în grupul interministerial.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Liderii grupurilor să vină până la prezidiu, vă rog frumos. Liderii grupurilor parlamentare, până la prezidiu.

Domnule Iancu, ca inițiator, o să vă rog frumos să veniți și dumneavoastră.

(Consultări.)

Bun. Concluzia Comitetului liderilor pe care v-o propun este următoarea: s-au închis dezbaterile generale aici, lăsăm liderii grupurilor și echipele Domniilor Lor să se uite pe acest proiect care are raport de comisie, deci acolo au știut toți colegii din grupurile politice parlamentare, și continuăm dezbaterea la acest proiect cu amendamentele, deci, fără dezbateri generale, mâine începând cu ora 10.00. Primul proiect acesta va fi, da?

Domnul Mircea Toader, pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Vă rog să țineți cont, chiar dacă spuneți că nu mai avem dezbateri generale, eventual, mâine, să ni se dea răspunsul pe care l-am ridicat eu, cel puțin.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Bineînțeles.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Și inclusiv la domnul Iancu, dar și Guvernul. Mai ales că ați spus ceva, interministerial, Guvernul susține, se angajează. Deci, rugămintea mea este să menținem totuși, chiar dacă trecem la amendamente, și punctele neclare din lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Guvernul României este aici? Avem Guvernul?

Bun. Domnule Iancu, o să vă rog frumos să vină și Guvernul României mâine, da?

Bun. La ora 10,00 continuăm acest proiect de lege. Mergem la următorul. O să rugăm frumos ca plenul Camerei să invite Guvernul României, stafful tehnic să-l informeze.

Domnule președinte Iancu, vă rog frumos să convocați și dumneavoastră din partea Guvernului cel puțin un secretar de stat care să poată să vă susțină în demersul dumneavoastră.

Mulțumesc foarte mult.

Deci rămâne pe ordinea de zi. Continuăm mâine la Pl-x 201/2011 de la amendamente, în prezența reprezentantului Guvernului.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 6 martie 2021, 17:04
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro