Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of December 2, 2014
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.120/09-12-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
27-05-2020
20-05-2020 (joint)
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2014 > 02-12-2014 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of December 2, 2014

4. Prezentarea și dezbaterea cererii ministrului justiției, însoțită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de încuviințare a arestării preventive a domnului deputat Teodorescu Cătălin-Florin, formulată în Dosarul nr.393/P/2013 al Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției. Prezentarea și dezbaterea Raportului Comisiei juridice, de disciplină și imunități și a Proiectului de Hotărâre a Camerei Deputaților (PHCD 67/2014). (rămas pentru votul final)
 
see bill no. 67/2014

   

Domnul Miron Tudor Mitrea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnule deputat, vă rog să ne prezentați cererea ministrului justiției în ceea ce privește încuviințarea arestării domnului deputat Teodorescu Cătălin.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.

Fac următoarea remarcă. Cererea este transmisă de către ministrul justiției pentru cei doi colegi, adică Markó Attila-Gabor și domnul deputat Teodorescu Cătălin-Florin.

Ținând cont că am citit anterior cererea ministrului justiției, vă rog să-mi permiteți să citesc raportul comisiei cu privire la colegul Teodorescu Cătălin.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă rog, domnule deputat, citiți raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată tot prin aceeași adresă, respectiv 1181, cu scrisoarea ministrului justiției, domnul Robert-Marius Cazanciuc, referitoare la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu încuviințarea arestării preventive a domnului deputat Teodorescu Cătălin-Florin.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat ministrului justiției referatul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a domnului Teodorescu Cătălin-Florin.

Cererea ministrului justiției, domnul Robert-Marius Cazanciuc, referitor la solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost adusă la cunoștința membrilor Biroului permanent în ședința din 25 noiembrie 2014.

În conformitate cu prevederile art.195 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au analizat solicitarea Biroului permanent privind cererea ministrului justiției în ședința din 2 decembrie 2014, în vederea întocmirii raportului prevăzut la art.195.

Domnul deputat Teodorescu Cătălin-Florin, însoțit de avocat, a participat la ședința comisiei și și-a prezentat punctul de vedere cu privire la nevinovăția și la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.

În urma luărilor de cuvânt și a punctelor de vedere exprimate de membrii comisiei, precum și de domnul deputat Teodorescu Cătălin-Florin, s-a trecut la procedura de vot secret cu buletine de vot. S-a supus la vot cererea ministrului.

În urma numărării voturilor valabil exprimate, rezultatul este următorul: fac precizarea că în sală au fost prezenți 15 membri, la ora când s-a discutat despre colegul nostru Teodorescu Cătălin-Florin și a rezultat următorul vot: 14 voturi pentru încuviințarea arestării preventive a domnului deputat Teodorescu Cătălin-Florin, un vot împotrivă.

Având în vedere rezultatul votului, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât să înainteze Biroului permanent prezentul raport.

În situația în care plenul Camerei Deputaților va decide aprobarea cererii ministrului justiției, a domnului Robert-Marius Cazanciuc, Comisia juridică, de disciplină și imunități înaintează plenului Camerei Deputaților proiectul de hotărâre.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Și eu vă mulțumesc. Conform procedurii pe care am stabilit-o, are cuvântul domnul Teodorescu Cătălin-Florin, domnul deputat, pentru a-și prezenta punctul de vedere.

Domnule deputat, aveți microfonul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Florin Teodorescu:

Vă mulțumesc frumos.

Țin să precizez că nu am dorit să iau cuvântul pentru a vă solicita nimic. Vreau doar, în câteva cuvinte, pentru că nici nu am foarte multe lucruri de spus, nici nu aș vrea să vă plictisesc, să vă expun situația de fapt.

Situația de fapt este că eu am fost unul dintre cei 9 membri ai acestei comisii. Conform atribuțiunilor de serviciu, consider că de fiecare dată mi-am îndeplinit legal toate atribuțiunile de serviciu. Și, dacă este o vină, astăzi, că ai fost membru al unei comisii care era îndrituită să acorde aceste despăgubiri prin vot, înseamnă că sunt vinovat. Dacă nu este o vină aceasta, înseamnă că nu sunt vinovat, pentru că vreau să vă aduc la cunoștință faptul - și membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități care au avut curiozitatea să studieze dosarul, din păcate, puțini, ce-i drept, ar putea să vă spună că nu se reține în sarcina mea nicio altă învinuire.

Este vorba despre un abuz în serviciu strict, de care sunt inculpat, bineînțeles, dar un amănunt foarte important este acela că niciun membru al comisiei nu stabilea care este cuantumul despăgubirii. Cuantumul despăgubirii îl stabilea un expert, iar membrii comisiei putea vota pro sau contra.

Votul comisiei, după ce a fost audiat, după o amânare a acestui dosar și a fost într-o ședință ulterioară audiat evaluatorul expert ANEVAR, cu care instituția avea contract, a fost unul unanim. Deci, 9 voturi pentru, niciunul împotrivă. La momentul respectiv, nu am avut niciun fel de suspiciune.

Un singur lucru aș vrea să-l aduc în atenția dumneavoastră. Cred că este prima dată când membrii unei comisii sunt inculpați pentru un vot. Și mă aștept ca, de acum înainte, de la consilieri locali la consilieri județeni și chiar la dumneavoastră, pentru că luați decizii în comisiile de specialitate, să ajungeți în aceeași situație.

Repet, nu vă solicit să-mi păstrați imunitatea. Considerându-mă nevinovat, nu vă solicit, prin votul dumneavoastră, să mi-o ridicați.

Vă solicit doar să votați conform conștiinței și să aveți încredere și să consultați eventual Comisia juridică, că nu există reținută în sarcina mea niciun fel de altă infracțiune în afară de acest abuz în serviciu.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Stimați colegi,

Dezbateri generale pe marginea hotărârii de guvern ... Hotărârii Parlamentului, iertați-mă. Cine dorește să ia cuvântul? Nimeni.

La textul hotărârii dacă există intervenții? Nimeni. Adoptat. Trimisă pentru votul final, care va avea loc, după cum am stabilit, mâine la ora 12,00.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie samedi, 30 mai 2020, 19:30
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro