Plen
Ședința Camerei Deputaților din 18 februarie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.19/27-02-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
04-11-2019 (comună)
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 18-02-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 18 februarie 2015

15. Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru modificarea alin.(1) al art.8 din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (PL-x 169/2014/19.12.2014). (rămasă pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 169/2014

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

15. Următorul proiect de lege, reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

Raportul nu are amendamente, caracterul ordinar.

Guvernul?

Domnule secretar de stat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Tohăneanu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Proiectul de lege a fost în dezbatere parlamentară, așa cum a spus domnul președinte. El a fost retrimis spre reexaminare de către Președinte. A fost după acest moment aprobat sau a fost respinsă cererea de reexaminare de către Senat. În Camera Deputaților, Comisia pentru apărare a dat un aviz în favoarea respingerii cererii de reexaminare, motiv pentru care vă solicităm același lucru, suntem de acord cu poziția comisiei. Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Dezbateri? Nu, domnul Mocioalcă... domnul Răducanu, vicepreședintele comisiei, vă rog frumos, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Răducanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Comisia pentru apărare, ordine publică, siguranță națională a fost sesizată spre examinare în fond cu Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 218.

Camera Deputaților - Cameră decizională. Senatul a adoptat legea. Obiectul de reglementare îl constituie modificarea alin. (1) al art. 8 din Legea pentru organizarea și funcționarea Poliției Române, în sensul că funcția de inspector general al Inspectoratului General de Poliție să fie ocupată de un secretar de stat numit prin decizia prim-ministrului la propunerea ministrului afacerilor interne.

Membrii comisiei au reluat dezbaterea în 3 februarie 2015. Au hotărât să propună plenului respingerea cererii de reexaminare și menținerea textului adoptat de Senat.

Luând act de faptul că nu s-au depus amendamente în termenul prevăzut de regulament, în ședința din 11 februarie membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi să mențină respingerea cererii de reexaminare și adoptarea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 218 pentru organizarea și funcționarea Poliției Române. Face parte din legile ordinare. Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Dezbateri generale?

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian-Radu Surugiu:

Bună ziua.

Mulțumesc, domnule președinte.

Securitatea socială reprezintă un drept al cetățeanului român, iar activitatea Poliției Române este și trebuie să rămână un serviciu public în care prevalează integritatea, responsabilitatea și profesionalismul.

Modificarea alin. (1) al art. 8 din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, presupune ca funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române să fie o funcție cu rang de secretar de stat, adică o funcție politică, măsură ce poate să aibă numai efecte negative asupra imparțialității pe care o impune această funcție.

Chiar dacă vorbim despre politizarea educației, a sănătății sau chiar a Poliției, consecințele asupra societății sunt nefaste.

Inspectorul general al IGPR are atribuții de coordonare și gestionare care necesită competențe, experiență și raționalitate în luarea deciziilor. Și din acest motiv persoana care deține această funcție trebuie să fie independentă politic și nicidecum să facă din instituția pe care o reprezintă o comandă politică.

Pierderea caracterului profesional al unei astfel de funcții va determina nu numai disfuncționalități în cadrul actului de comandă la nivelul structurilor de ordine publică, ci și un control nociv asupra instituției în sine.

Poliția Română trebuie să rămână un simbol al conștiinței profesionale și nu politice, o instituție care inspiră încredere, eficiență, precizie și mai ales funcționare în interes public. Beneficiarul acestui serviciu public trebuie să rămână exclusiv cetățeanul.

Totodată o astfel de modificare necesită avizarea anterioară de către o instituție precum Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Conform art. 4 lit. d) pct. 1 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea CSAT, dar și conform Legii nr. 24/2000 privind normele tehnico-legislative, CSAT nu a dat până în acest moment un aviz, fie el favorabil sau nefavorabil. Iar Guvernul României este obligat să solicite un astfel de aviz.

Cu aceste argumente, vă transmit că Grupul Partidului Național Liberal va vota împotriva respingerii cererii de reexaminare. Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Domnule deputat, cu un singur amendament. Rangul de secretar de stat nu înseamnă că este o funcție politică. Sunt foarte multe... sunt foarte mulți care au rang de secretari de stat, dar nu sunt numiți politic, îmi cer scuze că vă spun. Dar nu ne pricepem la lege mai bine, dar o învățăm, nu este nicio problemă.

Domnul deputat Mocioalcă, președintele Comisiei pentru apărare, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Mocioalcă:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sunt surprins de inconsecvența Grupului parlamentar al PNL, deoarece acest proiect de lege, în prima fază, când a fost votat în comisie, a fost votat cu un singur vot împotrivă, iar acum, la revizuire, a fost votat cu 3 voturi împotrivă. De aceea cred că principiul reprezentativității acestei funcții ar trebui să primeze, iar colegii noștri să-și revizuiască poziția pe care o au. Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Alte luări de... intervenții, vă rog frumos? Nu sunt.

Domnul Ciuhodaru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Da. Ne pot recomanda unii să ne revizuim poziția. Nu este cazul. Ați politizat tot, de la directorul de spital până la femeia de serviciu. Acum ați început și cu Poliția Română. Așa că voi vota la fel ca și tura trecută, pentru respingerea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Alte intervenții? Nu mai sunt. Proiectul merge la vot final. Nu are amendamente.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 12 noiembrie 2019, 4:11
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro