Doamna Florica Cherecheș: Partidul Național Liberal a votat pentru aprobarea acestei ordonanțe, dar a făcut-o doar pentru că am reușit după multe insistențe să dezbatem și să aprobăm în Comisia pentru învățământ amendamentele pe care le-am propus. Aș vrea să mulțumesc colegilor care au votat pentru adoptarea amendamentelor noastre astăzi. Ar fi fost păcat ca această ordonanță să fi fost adoptată tacit în lipsa unei dezbateri pe care am cerut-o cu insistență. Apreciem, de asemenea, atitudinea colegilor noștri din PSD care au înțeles să retragă cele două articole ale ordonanței, referitoare la posibilitatea renunțării la titlul de doctor, care au constituit, de fapt, motivul emiterii acestei ordonanțe, înțelegând că în România de astăzi nu putem emite legi pentru o persoană. Am reușit azi, de asemenea, să îndepărtăm confuzia referitoare la prevederile ordonanței în ceea ce privește învățământul profesional în sistem dual, cel care este din ce în ce mai de interes pentru tineri, având în vedere faptul că absolvenții acestui tip de învățământ sunt angajați în proporție de 90%. Răspundem astfel solicitărilor de la agenții economici care investesc în România și care au nevoie și ne cer cu insistență să le oferim muncitori calificați. Dacă vrem cu adevărat creșterea investițiilor străine în România și creșterea gradului de ocupare a tinerilor e bine să fim consecvenți și să dezvoltăm în continuare acest tip de învățământ. Mulțumesc.
|