Constantin Adăscăliței
Constantin Adăscăliței
Ședința Camerei Deputaților din 17 martie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/27-03-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
14-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 17-03-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 17 martie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.80 Constantin Adăscăliței - declarație politică intitulată: "PNL ne servește constant mostre de tupeu PDL-ist";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Constantin Adăscăliței:

"PNL ne servește constant mostre de tupeu PDL-ist"

Guvernul condus de Victor Ponta a debutat în mai 2012 după o perioadă în care România a fost adusă la stadiul de "tarla portocalie" de către un regim de obedienți și de "beizadele politice". Ne aducem aminte cum miniștrii USL își puneau mâinile în cap față de neregulile găsite în ministere, dovadă fiind sutele de sesizări trimise instituțiilor de control și anticorupție. Românii au apreciat la Victor Ponta că nu a ales tactica blamării "moștenirii dezastruoase", ci, dimpotrivă, a urmat punct cu punct pașii din Programul de guvernare întocmit împreună cu partenerii din USL. De asemenea, după evenimentele electorale care au marcat anul trecut, premierul a anunțat că în 2015 vom face mai puțină politică și ne vom concentra mai mult pe măsurile de care are nevoie România.

În acest context, proiectul privind modificările Codului fiscal a fost o inițiativă planificată, așteptată și meritată de către contribuabilii din România. Având în vedere importanța conținutului și impactul benefic pentru buzunarele românilor, consider că subiectul încă nu a fost dezbătut în spațiul public așa cum ar merita. Unul dintre motive este cu siguranță șirul de dosare instrumentate de justiție, în care amănuntele senzaționale țin zile de-a rândul capul de afiș pe platformele media. Despre beneficiile noului Cod fiscal, e suficient să amintim reducerea cotei standard de TVA și reducerea la 0,9% a TVA la alimentele de bază, reducerea CAS la angajat și angajator și diminuarea cotei unice, plus un întreg ansamblu de măsuri care vor mări puterea de cumpărare a românilor și vor reduce evaziunea fiscală.

În același registru Ministerul Transporturilor a înaintat Masterplanul pe Transporturi, document care sintetizează strategia de investiții și conectarea regiunilor istorice la marile coridoare pan-europene.

Cele două exemple care reglementează domenii strategice sunt demersuri, poate nu perfecte, însă aduc îmbunătățiri concrete în cadrul unor sisteme care s-au dovedit păguboase în ultimii 10 ani. Orizontul mediu și lung de implementare obligă însă la consens al întregii clase politice, pentru că fără o voință comună astăzi, viitoarele guverne vor dărâma ceea ce construiește actualul. Chiar și alegerea Președintelui Iohannis a fost un semnal al electoratului către echilibru și dialog între actorii de pe scena politică.

Aici avem de-a face însă cu o îndărătnicie greu de înțeles a unor membri ai opoziției, care critică doar de dragul de a critica și care riscă să transforme PNL în adversarul proiectelor României, după principiul "dacă e propus de PSD, atunci nu e bun". Dovada - doar în ultima săptămână două demersuri care au eșuat lamentabil. Primul este tentativa de Program de guvernare de 129 pagini - tip referate.ro - despre care propriii membri de partid spun că este făcut pe picior, nu conține o strategie clară și este mai puțin liberal decât al PSD. Faptul că înșiși vechii liberali se plâng că nu le-au fost luate în seamă propunerile dovedește că demersul a avut ca scop promovarea personală a celui care se vrea înlocuitorul lui Victor Ponta, și anume Cătălin Predoiu.

A doua gafă care pune frână proiectului politic PNL este moțiunea simplă adresată săptămâna trecută ministrului fondurilor europene. Nu doar că moțiunea a căzut cu 184 de voturi împotriva celor 96 liberale, dar nu a întrunit nici măcar cele 109 voturi ale parlamentarilor susținători. Mai mult, moțiunea atacă un minister pe care Boc-Ungureanu l-au lăsat cu 0,8% rată de absorbție, iar în prezent aceasta a fost dusă la 52%. În mod ironic textul moțiunii prezintă abuzuri care trebuie reclamate guvernelor conduse de Emil Boc.

În fine, apelul unora, precum Vasile Blaga, pentru destabilizarea majorității parlamentare actuale arată că PNL s-a îndepărtat de valorile Brătienilor, ale lui Mircea Ionescu-Quintus sau chiar ale lui Klaus Iohannis, iar sigla galbenă începe să aibă accente cromatice portocalii.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 15 octombrie 2019, 19:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro