Domnul Lucian Șova: Mulțumesc, domnule președinte. Mulțumesc tuturor colegilor care au susținut acest proiect legislativ. Este un proiect inițiat de mine, care a venit să modernizeze activitatea Inspectoratului de Stat în Construcții Rutiere. Cu acest proiect de lege am reușit ca funcționarii din transporturi, din Inspectoratul de Control în Transporturi Rutiere, să capete statut de funcționari publici, așa cum este normal ca un inspector care face control în trafic, care poate da amenzi foarte mari, care are rolul... poate închide firme, să nu aibă statut de personal contractual, ci de funcționar public, așa cum sunt și ceilalți funcționari publici din domeniul activităților de control. Mulțumesc pentru colaborarea pe care am avut-o la nivelul comisiei, mulțumesc președintelui Comisiei pentru transporturi, cât și celorlalți colegi pentru suportul pe care l-au dat, astfel încât, după trei ani - inițiativa este din 2013 - în sfârșit să fie votată. Sunt sigur că toți cei care fac control în transporturi rutiere, folosindu-se de acest statut, vor deveni mai eficienți și mai activi în disciplinarea acestui sector de activitate. Mulțumesc încă o dată.
|