Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 15-12-2015

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 15 decembrie 2015

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Petre Petrescu

Video in format Flash/IOS Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2016 (PL-x 876/2015). (rămas pentru votul final)

Domnul Petre Petrescu:

Am acceptat modalitatea aceasta și este corectă. Problema este că eu, ca deputat neafiliat, nu am de unde să știu că amendamentul meu este cuprins în calupul de la 1 la 5, de la 1 la 70, cum nu știe nici colegul meu din partea cealaltă. Asta discutam.

Acesta este motivul pentru care v-aș solicita și să aveți îngăduința de a afla unde anume este situat amendamentul meu. Pentru că eu sunt în următoarea situație: amendamentul a fost admis la Comisia pentru transporturi și infrastructură și respins la Comisia pentru buget, finanțe și bănci. După știința mea, ar trebui să mă găsesc la amendamente respinse la poziția 5, și nu aș vrea să fiu pus în situația în care să intervin după ce ele au fost trecute.

Mă înțelegeți, domnule președinte?

      ................................................
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Petrescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Olteni, treziți-vă! Deșteptarea! Prin votul nostru, astăzi Oltenia poate fi condamnată la sărăcie și excluziune socială. Este ultima chemare pe care o fac către dumneavoastră și vă rog să mă susțineți cu acest amendament potrivit căruia am propus Ministerului Transporturilor suplimentarea bugetului cu suma de 10000 mii lei și alocarea acesteia pentru finanțarea construcției Oltenia Lugoj-Craiova. Sursa de finanțare: Acțiuni generale a Ministerului Finanțelor. Așa cum am spus, a fost amendament admis în Comisia pentru transporturi și infrastructură, amendament respins cu un vot, la un vot pentru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci. Vă cer să fiți de acord, pentru că manifestările... primul român din România, dacă-mi este permisă această exprimare, care s-a declarat jihadist este de la Craiova.

Credeți că există...

 
      ................................................
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Petrescu:

Credeți că există vreo legătură între starea de sărăcie și o astfel de manifestare? Personal, cred că da.

Vă rog să votați acest amendament.

Vă mulțumesc.

 
      ................................................
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Petrescu:

La Transporturi nu este 147.