Domnul Ștefan-Petru Dalca: Domnule președinte, Stimați colegi, Raportul asupra Propunerii legislative pentru declararea Zilei de 8 martie - Ziua femeii și 19 noiembrie - Ziua bărbatului. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a fost sesizată, prin adresa Pl-x 817/16 noiembrie 2015, cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Propunerii legislative pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii și 19 noiembrie - Ziua bărbatului. La întocmirea prezentului raport, Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a avut în vedere următoarele: avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr. 756 din 5 iunie 2015, cu observații și propuneri, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități din 8 decembrie 2015. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii și 19 noiembrie - Ziua bărbatului, având drept scop eliminarea discriminării dintre femei și bărbați și creșterea gradului de conștientizare privind concilierea vieții de familie cu viața personală. Sărbătorirea Zilei femeii și a Zilei bărbatului este un prilej pentru a îmbunătăți relațiile dintre sexe, de a evidenția realizările și contribuțiile lor la comunitate, familie, căsătorie și prezentarea unor modele de urmat. Ziua femeii nu trebuie confundată cu Ziua mamei, iar Ziua bărbatului cu cea a tatălui. Membrii Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați au dezbătut proiectul de lege în ședința din 8 decembrie 2015 și au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Propunerii legislative pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii și 19 noiembrie - Ziua bărbatului, în forma depusă de inițiatori. La lucrările comisiei au fost prezenți 7 deputați din totalul de 13 membri ai comisiei. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituția României, republicată. Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
|