Plen
Ședința Camerei Deputaților din 3 februarie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.6/09-02-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 03-02-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 3 februarie 2016

8. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2014 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme (PL-x 57/2015). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 57/2015

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2014 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, PL-x 57/2015.

Zece amendamente admise.

Din partea Guvernului României? Domnul secretar de stat Enache Jiru.

Domnule secretar de stat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Enache Jiru (secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice):

Mulțumesc, domnule președinte.

Ordonanța nr. 19/2014 modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2007 prevede că persoanele fizice care nu pot prezenta documentele doveditoare care să ateste data constituirii depozitului la C.E.C. Bank pot beneficia de despăgubiri, iar calculul acestora se va efectua la data transferului la BRD până la 30 septembrie 2013.

Considerăm că aceste măsuri vin să susțină alocarea judicioasă a resurselor financiare pentru ca toți cei îndreptățiți să poată beneficia de măsurile cu caracter reparatoriu dat de ordonanța inițială, nr. 156/2007.

Ministerul Finanțelor Publice susține raportul comisiei.

Mulțumesc, domnule președinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule secretar de stat.

Președintele Comisiei juridice prezintă raportul comun făcut de către Comisia juridică și Comisia pentru buget, finanțe.

Domnule președinte, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Voi prezenta raportul suplimentar comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2014 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme.

Raportul este comun. Comisia juridică, de disciplină și imunități, împreună cu Comisia pentru buget, finanțe și bănci au fost sesizate conform legii și Regulamentului.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2014 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. în vederea achiziționării de autoturisme, cu amendamentele admise, ce sunt prezentate în anexă.

În relație cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Dezbateri generale. Luările de cuvânt.

Domnul deputat Horga. Aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Horga:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Iată că după 8 ani, după ce toți cei care au depus bani pentru autoturisme la C.E.C., cei 96 de deponenți care, din motive cred eu subiective, n-au putut să fie despăgubiți atunci prin această lege, iată că și ei pot să intre în posesia sumelor pe care le-au depus, indexate cu inflația în perioada respectivă.

Sigur că au așteptat pentru această despăgubire peste 30 de ani, practic o viață de om, nu știu câți dintre ei se vor mai bucura de această sumă. Cert este, însă, că noi nu am rezolvat problema acestor oameni, în mod echitabil, așa cum a fost ea rezolvată pentru marea majoritate a deponenților, pentru că, faptul că, din cauza faptului că ei nu au putut dovedi cu documente sumele pe care le-au depus la C.E.C., sunt frustrați de perioada între data depunerii sumelor la C.E.C. și data transferului acestor sume la Banca Română pentru Dezvoltare - Société Générale și mai sunt frustrați și de perioada dintre 30 septembrie 2015 și perioada în care vor lua efectiv banii, ceea ce mi se pare inechitabil față de toți ceilalți deponenți.

Am încercat, prin amendamentul pe care l-am adus la această lege, să rezolv această problemă, a fost însă imposibil, cu toate că legea a mai fost trimisă la comisie pentru reexaminare, ea a fost reexaminată de fapt sumar, fără să se țină seama că și acești 96 de deponenți sunt cetățeni români, sunt oameni care au suferit la fel ca toți ceilalți și trebuia să avem grijă în mod egal și de unii și de alții în momentul când am acordat această despăgubire.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții? Domnul deputat Liviu-Bogdan Ciucă, liderul Grupului parlamentar ALDE.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Grupul ALDE susține proiectul de lege. De altfel, subiectul reprezintă o preocupare mai vechea de-a noastră.

Vă reamintesc, fără să intru în detalii, că pentru cei care au avut aceste depuneri la C.E.C. problema s-a rezolvat, dar o parte dintre ei, la îndemnul statului, de la data respectivă depunerile s-au mutat la B.R.D., ei n-au fost prinși în prima lege care se dorea reparatorie, dintr-o eroare, și s-a încercat prin acest proiect legislativ să se îndrepte această eroare.

Poate că pasul nu este suficient, sigur este destul de întârziat, dar reprezintă cât de cât o rezolvare a acestei probleme, și din aceste considerente Grupul ALDE susține și va vota proiectul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Alte intervenții?

Domnul deputat Niță Emil. Domnule deputat, aveți cuvântul. Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Niță:

Mulțumesc frumos, domnul președinte de ședință.

Stimați colegi,

Într-adevăr, după o lungă perioadă de discuții, venim în fața dumneavoastră cu o măsură reparatorie pentru care au fost foarte multe discuții și vreau să precizez că, în înțelepciunea lor, cei din Comisia pentru buget, finanțe de la Camera Deputaților au acordat reprezentanților acestor oameni care au făcut transferul de bani la BRD, de la C.E.C., deponenți pentru autoturisme, au acordat acestora posibilitatea de a discuta punct cu punct, atât cu ministerul implicat, Ministerul de Finanțe, cât și cu membrii comisiei, pentru a putea să ajungem la o formulă cât mai corectă, cât mai justă, legat de modul în care li se pot acorda aceste sume pe care le-au depus, indexate, cât mai corect și cât mai just. Acest lucru a făcut ca apariția acestui proiect de lege în plenul Parlamentului să treneze ceva timp, dar azi s-a ajuns la un consens.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a susținut, atât în Comisia pentru buget finanțe, cât și în plen, acest proiect de lege și vă rog pe toți colegii să-l votăm.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Nu mai sunt intervenții.

Intrăm pe cele zece amendamente.

Primul amendament admis.

Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al doilea amendament admis.

Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al treilea amendament admis.

Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al patrulea amendament admis.

Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al cincilea amendament admis.

Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Al șaselea amendament admis.

Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al șaptelea amendament admis.

Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al optulea amendament admis.

Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al nouălea amendament admis.

Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al zecelea amendament admis.

Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Proiectul de lege merge la votul final. Are caracter ordinar.

Domnule deputat Doboș, aveți vreo intervenție? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anton Doboș:

Este vorba de amendamentul care a fost aprobat la comisie, legat de indexarea sumelor. Termenul era 30 septembrie.

Având în vedere că proiectul de lege s-a prelungit și intrarea lui în vigoare a determinat parcurgerea a câtorva luni, propun ca indexarea să se facă până la 29 februarie anul curent. Și așa sumele sunt foarte mici, numărul posesorilor este undeva sub o mie și ar fi și o reparație morală din partea noastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, nu puteți să faceți amendamente în plenul Camerei Deputaților; scrie în regulament, este valabil de 20 de ani. Ultima dată când au fost făcute amendamente în plenul Camerei Deputaților a fost în 1997 - 1999, după aceea s-a schimbat regulamentul, nu se mai permit amendamente în plen. Îmi pare rău că trebuie să vă spun.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anton Doboș:

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 18 noiembrie 2019, 12:06
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro