Domnul Tinel Gheorghe: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Inițiativa legislativă pe care noi o dezbatem acum cu raport de respingere la momentul respectiv era corectă. Pe Legea nr.283/2010 privind înființarea camerelor pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța nr.59/2013, din varii motive, care au ținut fie de modul defectuos de organizare, fie din lipsa de susținere financiară a statului, fie dintr-o proastă înțelegere a fenomenului și a aplicării legii, nu s-au înființat decât 14 camere agricole județene. În momentul de față avem la nivel național un mix: Camere agricole care funcționează conform prevederilor Legii nr.283 pe alte principii, cele generate de Legea nr. 283, și camere agricole care funcționează pe o cu totul și cu totul altă prevedere legală, cea veche, pe lângă consiliile județene, și care sunt cele moștenite de la fostul sistem comunist. Ce făcea inițiativa legislativă? Proroga termenul de organizare a alegerilor și pentru celelalte județe cu încă 9 luni de zile de la adoptarea prezentului act normativ. Din considerente care mai degrabă cred că au ținut cont de rigurozitatea parlamentară decât de necesitatea de a rezolva o problemă, și anume de faptul că s-a prorogat termenul, vezi Doamne, de foarte multe ori în acești cinci ani de zile, am adoptat o poziție de respingere a acestui act normativ. Dar problema în teritoriu rămâne și va trebui lămurită, pentru că actul în sine se încadrează la categoria respingeri, dar ce facem cu celelalte județe care n-au camerele agricole înființate conform prevederilor Legii nr. 283. Deci, indiferent care este soluția acestei inițiative legislative, problema modului de organizare a camerelor agricole pe alte principii decât cele pe care le-am moștenit de la sistemul comunist va trebui rezolvată. Mulțumesc. Susținem acest raport de respingere cu rugămintea, însă, ca măcar în această sesiune legislativă să ne aplecăm asupra problemei, să analizăm foarte atent problema și să găsim o soluție împreună cu actualul guvern, care e de tehnocrați și care cred eu că n-are parti-pris-uri politice. Mulțumesc.
|