Ana Birchall
Ana Birchall
Ședința Camerei Deputaților din 7 martie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.35/15-03-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-11-2019
04-11-2019 (comună)
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 07-03-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 7 martie 2016

35. Primirea de răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului și altor conducători ai organelor administrației publice.
    35.1 Ana Birchall
 
consultă:

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Ministerului Economiei avem o întrebare din partea doamnei deputat Ana Birchall. Este prezentă doamna secretar de stat Anca Magdalena Chiser.

Vă rog să vă referiți, doamnă secretar de stat, la întrebarea doamnei deputat "Strategii pentru promovarea României în spațiul european prin valorificarea tradițiilor naționale". Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Anca Magdalena Chiser (secretar de stat, Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri):

Bună ziua!

Stimată doamnă deputat,

În prezent, deși turismul din țara noastră deține o pondere redusă din produsul intern brut, considerăm că are un potențial sănătos de dezvoltare, astfel încât România să se transforme într-o destinație regională puternică, pe termen mediu, și într-o destinație cu adevărat internațională, pe termen lung.

Proiectele-cheie din turismul românesc, Masterplanul turistic, precum și strategiile de promovare a brandului turismului românesc au subliniat importanța procesului de construire a competitivității pe termen lung pentru o prosperitate viitoare a industriei turistice.

Într-o țară cu o economie încă emergentă, cooperarea în vederea competitivității este singura cale de a îndepărta rapid barierele rămase în calea investițiilor.

În acest moment, Guvernul și sectorul privat sunt mult mai aproape de a stabili criterii fezabile, pentru ca România să aibă o industrie hotelieră eficientă și orientată pe termen lung, precum și pentru identificarea și eliminarea unor obstacole din domenii ce încă restrâng competitivitatea turismului național.

Nu putem să nu menționăm un alt element important aflat în permanență pe agenda majorității guvernelor și instituțiilor internaționale, dezvoltarea durabilă, care s-a constituit în opțiunea strategică globală a ultimelor decenii și care impune schimbarea mentalităților, responsabilizarea acțiunilor sau nonacțiunilor noastre.

De asemenea, conștientizarea turismului reprezintă o cerință de bază pentru succesul dezvoltării durabile a turismului. Această conștientizare trebuie dezvoltată și îmbunătățită în rândul operatorilor din sectorul privat, prin înțelegerea regulilor jocului din industria ospitalității, prin modul de primire a vizitatorilor, prin gradul de satisfacție al acestora, raportat la serviciile oferite, creșterea competitivității și calității serviciilor. Înțelegerea comportamentului consumatorului reprezintă factori critici în succesul dezvoltării durabile a turismului.

Dacă așteptările create prin activitatea de marketing și promovare a turismului nu pot fi satisfăcute, ca urmare a lipsei de forță de muncă calificată, turismul nu se poate dezvolta durabil.

Există acum o nouă abordare în ceea ce privește strategia de marketing, în contextul în care și pe plan internațional se remarcă o sofisticare a gustului turiștilor, aflați în căutare de experiențe deosebite.

De aceea, prin acțiunile noastre de promovare, ne adresăm cu precădere celor care optează pentru vacanțe în care arta, cultura, istoria, educația și spiritualitatea joacă un rol important.

Ne dorim cu toții îmbunătățirea poziționării României în cadrul piețelor internaționale, precum și atragerea de noi segmente și piețe pentru dezvoltarea exportului de servicii turistice românești, prin promovarea produselor turistice românești competitive: turismul de sănătate, turismul cultural, turismul rural, turismul activ și de aventură, turismul în natură și city break.

Potențialul de piață extern este foarte interesant, deoarece mai mult de jumătate din populația ce călătorește în străinătate nu ar exclude să aleagă România pentru vacanță, iar mai mult de un sfert, 29%, nu are niciun dubiu în privința efectuării unei vacanțe în țara noastră. Aceștia din urmă sunt considerați grupul de potențial principal pentru România. În piață sursa se ridică la aproximativ 94 de milioane de călători.

Cele mai mari grupuri de potențiali principali sunt în piețe mari, ca Statele Unite, Marea Britanie, Germania.

În toate cele opt țări piețe țintă, cel puțin 20% dintre călători își imaginează că ar putea vizita România. În Austria, procentul este de 36%, iar în Ungaria 60%. Potențialul intern este, de asemenea, mare. 83% din români își petrec cu precădere vacanțele în România, iar jumătate dintre ei toate concediile.

Se estimează că aproximativ 60% dintre români consideră că încă nu au văzut destul din țara lor, iar 80% dintre cei care călătoresc cu precădere afară ar dori să vadă mai multe locuri din țară înainte de a încerca o destinație în străinătate.

Propuneri de îmbunătățire a incoming-ului sunt: intenția de a propune Ministerului Finanțelor să aplice TVA zero pentru cazarea turiștilor străini, participarea la numeroase târguri internaționale organizate prin intermediul reprezentanților de promovare și informare turistică din principalele piețe țintă sau de oportunitate, precum și continuarea participării la principalele manifestări expoziționale interne, dezvoltarea unor parteneriate de promovare a brandului, prin organizarea de evenimente și misiuni pe plan intern, cu rol de creștere a circulației turistice în țară și în străinătate, promovarea în mediul on-line; de asemenea, dezvoltarea turismului medical, prin promovarea și a altor regiuni ale țării noastre care beneficiază de expunere mai scăzută pe plan intern și extern, dar în care pot fi găsite principalele valori ale brandului de turism; implicarea diasporei românești, dezvoltarea de parteneriate cu diferite instituții centrale, gen Ministerul Afacerilor Externe sau Institutul Cultural Român pentru realizarea de evenimente comune în străinătate sau asigurarea calității resurselor umane, ceea ce va transpune în creșterea calității serviciilor turistice; de asemenea, corelarea programelor școlare, universitare și de formare profesională cu nevoile angajatorilor din domeniul turismului pentru formarea de personal competent și calificat în acest sector.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, doamnă secretar de stat.

Doamnă deputat Birchall, vă rog, aveți trei minute.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana Birchall:

Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.

Doamnă secretar de stat,

Vă mulțumesc pentru răspuns. Vă mărturisesc că sunt dezamăgită pentru că domnul vicepremier nu se află astăzi aici. Eu știam că o abordare europeană este să respecți Parlamentul și să vii în fața Parlamentului, mai ales atunci când vorbim de strategii pentru promovarea României în spațiul european prin valorificarea tradițiilor naționale.

V-am ascultat. Vă mărturisesc că mă voi uita cu mare interes la răspunsul dumneavoastră pe care mi-l prezentați și în scris, dar nu prea a rezultat, din ce ați prezentat dumneavoastră, cum promovați România în spațiul european prin valorificarea tradițiilor naționale. Eu îmi exprim speranța că dumneavoastră veți face demersurile necesare pentru ca strategia privind promovarea României în spațiul european să includă într-adevăr tradițiile și obiceiurile atât de frumoase ale țării noastre. Și-mi mai exprim speranța, în calitate de deputat dintr-un colegiu din Vaslui, care poate este puțin mai dezavantajat din punct de vedere socio-economic, dar vă asigur că este extrem de bogat în tradiții și obiceiuri și sper ca și zona atât de frumoasă, a Văii Tutovei, să fie inclusă în strategia dumneavoastră.

Cred că o strategie coerentă pentru promovarea României nu poate face abstracție de minunatul tezaur de tradiții pe care spiritualitatea le-a produs. Și dumneavoastră, în răspunsul dumneavoastră, n-ați făcut de loc referire la acest minunat tezaur. Fie că vorbim despre locuri de vis, binecuvântate de Dumnezeu, fie că vorbim de talentul oamenilor sau creația lor folclorică, sunt sigură, doamnă secretar de stat, că îi veți transmite domnului ministru că România are ce să ofere turiștilor din Europa și din lume.

Eu cred că este momentul ca țara noastră să fie cunoscută la adevăratul ei potențial, astfel încât apelativul dat țării noastre - probabil că știți că România este cunoscută ca "Grădina Maicii Domnului" - să devină și pentru străini o realitate palpabilă și vă rog foarte mult să reveniți cu un răspuns la această întrebare în care să-mi spuneți exact cum aveți dumneavoastră de gând să promovați România în spațiul european prin valorificarea tradițiilor și obiceiurilor naționale.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 13 noiembrie 2019, 10:42
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro