You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2016 > 21-04-2016

Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2016

3. Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.  
    3.1 Andrei Daniel Gheorghe
 
see:

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Avem o interpelare din partea domnului deputat Liviu-Bogdan Ciucă, depusă în scris; domnul Vicențiu-Mircea Irimie - o interpelare, depusă în scris; Ioan Oltean - două interpelări, depuse în scris; Adrian-Miroslav Merka - o interpelare; Aurel Niculae - două interpelări; Eugen Tomac - trei interpelări, depuse în scris; Lucia-Ana Varga - nouă interpelări; Petru Movilă - două interpelări; Cornelia Negruț - două interpelări; Clement Negruț - o interpelare; Cristian Buican - o interpelare; Virgil Guran - patru interpelări; Florin Ciurariu - o interpelare; Scarlat Iriza - două interpelări; Daniel Andrei Gheorghe - cinci interpelări...

Vreți să prezentați una? Aveți două minute, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Voi prezenta o interpelare adresată domnului ministru al agriculturii, Achim Irimescu.

Obiectul interpelării îl reprezintă "Soarta lăptarilor români".

Domnule ministru,

Vă mulțumesc pentru răspunsul exhaustiv pe care mi l-ați dat la interpelarea precedentă cu privire la cotele de lapte.

Pe hârtie, lucrurile arată foarte bine, iar legislația în materie este una deosebit de bine pusă la punct.

Întrebarea este dacă această legislație și planurile adoptate de minister au aplicabilitate practică și eficiență economică, impactând în mod real activitatea agricolă și comercială a lăptarilor din România.

Ca atare, vă propun o soluție pe care o aplică mai multe țări din Europa Centrală și de Sud-Est.

Se știe că laptele de import, provenit din țări ale Uniunii Europene care beneficiază de subvenții mari în agricultură intră în țara noastră la un preț mult mai mic decât prețul de producție al laptelui românesc.

Pe lângă laptele străin, care vine la un preț sub mediul pieței autohtone, mai avem lapte contrafăcut ori lapte care este subevaluat, în urma unei activități de evaziune fiscală.

În unele cazuri, ministerul ar trebui să dispună controale ale ANSVSA și ANAF în punctele vamale.

Revenind asupra laptelui care intră în țară la un preț redus, ca urmare a subvențiilor majore din țara-mamă, dincolo de cazurile care țin de ilegalități, precum spuneam mai sus, consider că Guvernul României ar trebui să fixeze un preț minimal, la lapte, eventual prețul de referință al pieței autohtone.

Astfel, dacă o societate comercială străină vine cu un preț la jumătate față de - spre exemplu - prețul de pornire la comercializarea laptelui românesc, respectiva societate comercială să fie obligată să depună, în vederea autorizării comercializării laptelui pe piața românească, o garanție financiar-bancară care să reprezinte diferența dintre prețul de intrare a produsului în țară și prețul minim stabilit de către ministerul pe care îl conduceți.

Al dumneavoastră lăptar otopenar, Daniel Gheorghe.

Solicit răspuns verbal și scris.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.