Plen
Ședința Camerei Deputaților din 14 februarie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.24/23-02-2017
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
04-11-2019 (comună)
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 14-02-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 februarie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

     

Ședința a început la ora 8,35.

Lucrările ședinței au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Rovana Plumb, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

A doua parte a ședinței a fost condusă, pe rând, de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, asistați de domnii deputați Cristian Ghinea și Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaților.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Stimate colege și stimați colegi,

Declar deschisă prima parte a ședinței noastre de astăzi, 14 februarie 2017, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor.

Avem o listă întreagă, cu un număr însemnat de deputați înscriși pentru declarații politice și intervenții.

De la Grupul parlamentar al PSD - 12 deputați, de la Grupul parlamentar al PNL - 9, de la Grupul parlamentar al USR - 4, de la UDMR - 1, de la Grupul parlamentar al ALDE - 1, de la Grupul parlamentar al PMP - 6 și cam atât.

 
Video in format Flash/IOS Tudor Ciuhodaru - declarație politică despre nevoia unor programe naționale pentru depistarea precoce a cancerelor la femei;

Dau cuvântul acum, de la Grupul parlamentar al PSD, domnului deputat Tudor Ciuhodaru.

Vă rog, domnule deputat.

Vă reamintesc că durata unei declarații este de trei minute.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulțumesc, doamnă președinte.

O să vin astăzi cu o propunere inedită pentru dumneavoastră, dar care poate salva viața femeilor din România. Îi voi spune "D.N.A.S.F.". Nu este un DNA care vă leagă, este un DNA care vă tratează. Este vorba de o Direcție Națională de Acțiune pentru Sănătatea Femeii.

Mai precis, vreau ca toate femeile din România să beneficieze gratuit de toate informațiile și consultațiile necesare pentru prevenirea și diagnosticul precoce al celor trei tipuri frecvente de cancer întâlnit în România: cel de col uterin, cel de sân și cel ovarian.

Absența educației pentru sănătate și lipsa banilor, știți foarte bine, provoacă zilnic mii de drame în România.

În aceste condiții, vedem că sunt două bariere: cea educațională, cele mai multe cazuri se înregistrează la femeile care nu au cunoștințele elementare privind sănătatea reproducerii, iar 52% dintre femei, când sunt chestionate, spun că nu știu unde trebuie să se adreseze și ce trebuie să facă.

A doua barieră este cea de accesibilitate. Și aici vorbesc de disponibilitate și de gratuitate, pentru că aceste programe naționale de screening, care ar trebui să fie implementate, nu sunt acolo unde ar trebui să fie.

Evident că soluții sunt, le-am și propus în Parlamentul României. Una dintre ele este predarea educației pentru sănătate, ca materie obligatorie de studiu în instituțiile de învățământ. Proiectul este la Senat și are și un capitol de educație pentru sănătatea reproducerii. Și aici vorbesc de cunoștințele elementare de anatomie, fiziologie, de autoexaminare, de diagnostic precoce, de semne de alarmă.

Iar al doilea proiect pe care l-am propus este exact acest D.N.A.S.F. - Direcția Națională de Acțiune pentru Sănătatea Femeii, prin care aceste programe naționale de depistare precoce a cancerelor de sân, col uterin și ovarian să fie gratuite și să fie accesibile.

În plus, tot proiectul meu de lege, aflat în Camera Deputaților la ora actuală, prevede că tot ce înseamnă consultație, investigație, tratamente pe durata sarcinii ar trebui să fie adoptat de Parlamentul României.

Vreau, până la urmă, politici de sănătate, vreau ca femeile să aibă tot ce trebuie în această țară, și în contextul unui declin demografic și al creșterii incidenței acestor tipuri de cancere cred că este nevoie de măsuri urgente.

Deci, nu uitați, D.N.A.S.F. nu vă leagă, ci vă tratează!

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc și eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Dumitru Oprea - declarație politică: Ordonanțele dezbinării naționale versus strategiile salvării planetare;

Dau cuvântul domnului deputat Dumitru Oprea, de la Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Oprea:

Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.

Declarația politică are titlul "Ordonanțele dezbinării naționale versus strategiile salvării planetare".

În timp ce agenda publică din România este încă dominată de protestele pro sau contra Ordonanțelor nr. 13 și 14, un important eveniment extern trece aproape neobservat. Între 17 și 20 ianuarie, la Davos, în Elveția, a avut loc reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial. Tema principală fiind leadership-ul receptiv și responsabil de care ducem lipsă pe toate palierele societății, de la nivel politic și până la cel individual.

Printre cele mai importante subiecte abordate la forum, de interes imediat pentru țara noastră, au fost: ascensiunea populismului politic, reducerea inechităților sociale, Statele Unite ale Americii în era Donald Trump, viitorul societății în contextul schimbărilor climatice.

Raportul dat publicității de Forumul Economic Mondial avertizează că inechitățile sociale, adâncirea prăpastiei între bogați și săraci reprezintă cel mai mare factor de risc pentru economia mondială a anului 2017. Lor li se alătură și schimbările climaterice, atacurile cibernetice și îmbătrânirea populației.

La toate aceste capitole, din păcate, România ocupă poziții fruntașe - a se citi corect - potrivnice trendului mondial. În plus, în raportul forumului se arată că țara noastră are probleme majore în legătură cu accesul limitat la finanțare, o birocrație guvernamentală și impozitare excesive, lipsa forței de muncă pregătită corespunzător, lipsa predictibilității fiscale, din cauza numeroaselor modificări legislative și corupției extinse.

Grav este că România nu a fost prezentă la acest important forum mondial. Ca urmare, cum ar putea actuala putere să facă față provocărilor și riscurilor planetare, dacă reprezentanții ei sunt absenți în totalitate de la discuțiile cu liderii lumii? Acest lucru dovedește că executivul și majoritatea politică parlamentară trăiesc într-un univers paralel, în care contează doar interesele anumitor persoane, legile cu dedicație și salvarea individuală de la răspunderea legală.

Unde ne sunt liderii care să participe la astfel de întâlniri, să dezbată și să înțeleagă direcția în care se îndreaptă omenirea? Avem nevoie de lideri care să fie receptivi la frustrările reale ale celor afectați de piața globalizată, de inechitățile sociale și de populism, într-un mod responsabil, prin oferirea de soluții durabile.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Seres Dénes - declarație politică privind situația micilor silvicultori din România în urma adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;

De la Grupul USR, domnul Iulian Bulai.

Este? Nu este.

De la Grupul parlamentar al UDMR, îl invit pe domnul Seres Dénes.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Seres Dénes:

Mulțumesc frumos, doamnă președinte.

Declarația mea politică are în vedere situația micilor silvicultori din România, în urma adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Suntem cu toții de acord că protejarea ariilor naturale și exploatarea forestieră ilegală reprezintă o problemă globală, de interes național major.

De aceea, considerăm că în domeniul forestier este nevoie de un cadru legal consolidat și bine pus la punct, ceea ce impune materializarea și luarea în considerare a tuturor factorilor implicați.

Adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51 din 2016 a luat prin surprindere toți actorii și reprezentanții domeniului forestier, nefiind precedat de o veritabilă consultare publică.

Mai mult, toate asociațiile profesionale în domeniu și-au exprimat dezacordul atât față de modul în care această ordonanță de urgență a fost adoptată, cât și față de prevederile acesteia.

În opinia specialiștilor, ordonanța nu a fost temeinic fundamentată și motivată. De altfel, la câteva luni după adoptare, se resimt primele efecte nefaste ale reglementării, cu precădere în domeniul contravențiilor silvice, aproape paralizând întregul sector silvic.

În mod evident, prevederile privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în forma lor actuală, pun în dificultate sau chiar în imposibilitate de a mai profesa proprietarii de păduri mici, care din cauza suprareglementărilor nu mai pot valorifica masa lemnoasă.

Din datele oficiale reiese că, la ora actuală, în România există circa 586.000 de hectare de păduri aflate în proprietate privată, ale căror suprafețe sunt mai mici sau egale cu 30 de hectare. Totuși, cantitatea masei lemnoase exploatate din pădurile private ajunge doar la jumătatea cantității exploatate din fondul forestier public. Aceasta indică faptul că regimul de gestionare al pădurilor private, cu procedurile și condițiile prevăzute, înseamnă sarcini financiare și tehnice excesive pentru proprietarii de păduri mici, în același timp înseamnă restrângerea exercitării dreptului de proprietate și a dreptului de a profesa în domeniu.

În opinia noastră, acest mod de abordare este profund greșit și contrar cu spiritul și litera Regulamentului Uniunii Europene nr. 995 din 2010 al Parlamentului și Consiliului privind stabilirea obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață masă lemnoasă și produc masă lemnoasă, la care, de altfel, face referire și ordonanța de urgență.

Regulamentul Uniunii Europene prevede la art. 9 alin. (2): "Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive", respectiv, regimul sancționator să se aplice "... fără a aduce atingere dreptului legitim la exercitarea unei profesii și majorând progresiv amenzile pentru încălcările grave și repetate".

Având în vedere aceste considerente, propun abrogarea reglementărilor actuale și adoptarea unor prevederi legale care să țină cont de situația reală, concretă în domeniul forestier, de diferitele categorii de silvicultori și proprietari de păduri, implicit, să încurajeze și să susțină dezvoltarea micilor silvicultori.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Robert-Nicolae Turcescu - declarație politică intitulată Inimioare de patrioți;

De la Grupul parlamentar al PMP, domnul Marius Pașcan. Este? Nu.

Atunci, domnul Petru Movilă? Nu.

Domnul Robert Turcescu. Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Bună dimineața!

Declarația mea politică se intitulează "Inimioare de patrioți".

Ironia sorții face ca această sesiune de declarații politice să pice chiar de "Ziua îndrăgostiților". E ironic pentru că, nu-i așa, numita "Valentine's Day" are toate atributele pentru a fi declarată "dușman al poporului", în ton cu noua retorică asortată la discursul public din România ultimilor ani.

În primul rând, cer să se consemneze că e sărbătoare de import, și la noi, după cum se știe, a fost declanșată o adevărată luptă cu importurile care au distrus fibra națională sau, după caz, producătorii autohtoni. Adică, să avem pardon, de ce am permite să se umple Facebook-ul și pauzele publicitare cu inimioare și cu reclame pentru îndrăgostiți taman azi, când se știe prea bine că avem de sărbătorit peste numai zece zile și Dragobetele nostru, neaoș românesc? Altă întrebare în atare context, oare n-ar fi fost momentul ca onor Guvernul să dea o ordonanță de urgență, eventual noaptea, prin care să oblige îndrăgostiții să păstreze cel puțin 51% din declarațiile de amor și pentru 24 februarie? De ce să facem asta doar în magazine cu fructele și cu legumele din import și să n-avem tăria să spunem că a sosit momentul să aplicăm o politică națională și în războiul cu sărbătorile de import? Și asta încă e prea puțin, onorabililor, o mică cercetare sociologică din categoria celor de tip nou v-ar lămuri că sunt unii care consideră că România merge într-o direcție greșită atunci când vine vorba de "Valentine's Day", întrucât e o zi în care ar putea avea loc un fenomen periculos numit "avalanșă de declarații de iubire la adresa Guvernului". Consecințele sunt greu de anticipat, având în vedere numărul foarte mare al celor care, din stradă sau de pe rețelele de socializare, abia așteaptă să-și exprime oral și în scris dragostea pentru actualul cabinet Grindeanu-Dragnea. Dar pentru domnul Dragnea, mai ales!

Și să mai notăm, în ton cu vremurile, că doar cu un pic de efort jurnalistic am putea avea și un breaking-news care să dovedească legătura indiscutabilă dintre Valentine's Day și Soros, asta ca să nu mai vorbim despre cât de implicate au fost și sunt încă afurisitele de multinaționale în promovarea acestei sărbători care n-are a face, dom'le, cu lumea românească! Eu însumi știu un străin, președinte de bancă, îndrăgostit până peste cap de nevastă-sa care e româncă, și individul a avut neobrăzarea să se arate acum câteva zile la protestele din Piața Victoriei. Numai un neofit n-ar fi înțeles semnalul pe care l-a dat: pregătea terenul pentru ieșirea îndrăgostiților în stradă.

Aș îndemna-o, în acest context, de aici, de la tribuna Parlamentului, pe doamna Carmen Dan, ministrul nostru de interne, să urmărească pe tot parcursul zilei de azi indivizii care postează pe rețelele de socializare inimioare, floricele și emoticoane cu sticle de șampanie. Acțiunile lor pot fi subversive și pot reprezenta un îndemn la destabilizarea statului de drept prin ieșiri la restaurant în cuplu, în primă fază, după care, în mod ușor de anticipat, vor face joncțiunea cu persoanele care au ales să-și caute jumătatea la mitingurile împotriva Guvernului.

Închei, nu înainte de a semnala și tensiunea suplimentară indusă de această sărbătoare de import la nivel parlamentar, Valentine's Day pică pe 14 februarie, taman în ziua în care trebuie să treacă pe la noi și mult iubita Ordonanță nr.14!

Deputat al PMP, Robert Turcescu, Circumscripția nr. 14, Constanța.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Corneliu Ștefan - declarație politică: Țara are nevoie de liniște!;

Am rugămintea la dumneavoastră, pentru cei care veți lua cuvântul de acum încolo, să respectăm timpul de trei minute, pentru a putea vorbi toți colegii care s-au înscris.

Dau cuvântul acum, de la Grupul parlamentar al PSD, domnului Corneliu Ștefan și se pregătește, de la Grupul parlamentar al USR, domnul Iulian Bulai.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Ștefan:

Bună dimineața!

Mulțumesc, doamnă președinte.

Declarația politică pe care o susțin astăzi este intitulată "Țara are nevoie de liniște!"

Doamnelor și domnilor deputați,

Zilele acestea am trăit cu toții un coșmar anti democrație. Am asistat la un scenariu în care instituțiile fundamentale ale statului, Parlamentul și Guvernul, au fost luate cu asalt sub o motivație absurdă, aceea că PSD și ALDE intenționează să favorizeze corupția, să îi scoată din închisori pe cei condamnați pentru diferite infracțiuni. Total neadevărat!

Am asistat la un spectacol pus în scenă de cei pentru care democrația, legile și guvernarea pot fi decise în stradă, de cei care, dacă nu au reușit să câștige alegerile, încearcă să se impună prin alte mijloace.

Țara, doamnelor și domnilor, așa cum a spus un mare politician român, nu înseamnă strada. Țara a votat pe 11 decembrie PSD, în majoritate. Țara vrea stabilitate! Țara are nevoie de liniște! Dorința cetățenilor, exprimată prin vot liber, a fost aceea ca Partidul Social Democrat să conducă destinele României în următorii patru ani!

Cu toate acestea, reprezentanții opoziției, PNL și USR, formațiuni perdante în alegerile din 11 decembrie 2016, încearcă, folosindu-se de tot soiul de tertipuri, animând manipulator strada, să destabilizeze țara, să dea jos un guvern numit legal, după toate criteriile impuse de democrație.

Doamnelor și domnilor,

S-a încercat în aceste zile ca Piața Victoriei să devină un gen de euromaidan, așa cum s-a întâmplat în Ucraina. Același scenariu, aceleași metode de a folosi masele, fără să apară vreun lider, fără ca cineva să-și asume protestele.

Colegii noștri liberali și USR-iști au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a propaga antidemocrația și a destabiliza statul. Au instigat la violență!

Nu mă așteptam să văd în Parlamentul României imagini grotești, asemănătoare celor din statele în care democrația abia mijește. Deputați violenți, cu banderole la mână, care s-au dedat la acțiuni de intimidare a colegilor.

Nu mi-am închipuit vreodată să văd Camera Deputaților transformată în dormitor pentru aleșii care au susținut că în acest mod protestează împotriva Guvernului, împotriva partidelor aflate la putere. Mai era un pic și ne dădeau afară cu forța din Parlament, pentru a bloca instituția supremă a democrației.

În Parlamentul României trebuie să primeze lupta pe idei, pe programe politice, trebuie să existe consens în folosul națiunii. Cu toții trebuie să slujim politicos, demn, moral și principial valorile democrației. Nu prin acțiuni de violență sau prin cine știe ce metode adoptate de prin țările bananiere arătăm că ținem la popor, nu pentru așa ceva românii ne-au trimis în Parlament!

Ceea ce au făcut colegii noștri de la USR și PNL sunt doar jocuri de imagine, scene bine regizate pentru a influența într-un mod neonest opinia publică, pentru a transforma PSD în oaia neagră a democrației, în răul cel mare.

Am vorbit cu mulți oameni de bună-credință, care mi-au spus că s-au simțit jenați când au văzut la televizor parlamentari de la PNL și USR împiedicând activitatea celorlalți deputați și senatori, dormind în sală, aprinzând lanternele de la telefoane, afișând lozinci prin care sugerau fals, manipulator că țara se află sub asediu!

Sunt de acord cu protestele, cu mitingurile, cu ieșirile în stradă ale cetățenilor nemulțumiți - sunt elemente ce țin de democrație, de libertatea câștigată în decembrie 1989 -, dar nu sunt de acord cu manipularea maselor în interesul obscur al unora.

Am văzut tineri adunați în stradă, scandând împotriva Guvernului Grindeanu, în antren cu mulțimea, dar fără să cunoască exact fondul problemei, fără să știe ce este bun și ce este rău. Voiau să fie dat jos Guvernul, restul nu mai conta.

Trebuie să depășim aceste momente de tensiune, de mânie și să trecem la treabă. Trebuie să lucrăm în folosul acestei țări, care are nevoie de legi bune, de norme care să aducă prosperitatea, siguranța poporului, încredere și libertate!

Vă mulțumesc.

Corneliu Ștefan, Circumscripția electorală nr. 16, Dâmbovița.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS Iulian Bulai - declarație politică: Ordonanța de urgență pentru copii și tineri;

Îl invit pe domnul deputat Iulian Bulai, de la Grupul parlamentar al USR.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Bulai:

Stimată doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor colegi parlamentari,

Declarația mea politică se numește "Ordonanța de urgență pentru copii și tineri".

Trecem printr-o perioadă dificilă din punct de vedere politic. Cu regret am văzut cum la ceas de seară s-a încercat amputarea sistemului juridic în România. În același timp, mii de copii abandonați în România speră la o familie. După 27 ani de ani nu avem o legislație clară cu privire la adopțiile naționale și internaționale. Pe ei cine îi salvează? Cine îi grațiază din acest sistem care îi distruge emoțional?

Vă provoc la un test de empatie. Imaginați-vă pentru câteva minute ce înseamnă să fii un copil abandonat și nimănui să nu-i pese.

În România, aproximativ 57.000 de copii sunt incluși în sistemul de protecție specială și peste 50.000 de tineri au făcut parte din acest sistem de protecție a copilului. Acum asistăm la spectacolul degradării vieții, în mare parte din cauza dezumanizării, lipsei de empatie și dragostei față de om.

Îmi exprim indignarea și dezacordul față de modalitatea prin care Guvernul României, prin Ordonanța de urgență nr. 13/2017, a preferat să rezolve probleme de interes restrâns, ce vizează o mică parte a societății, uitând de tinerii și copiii abandonați care fac parte, de asemenea, din societatea românească, și ignorând complet problemele cu care aceștia se confruntă. Mai mult, zilele trecute, Parlamentul a votat împotriva amendamentelor pe care le-am propus pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă pentru cei 2.500 de tineri care părăsesc anual centrele de copii.

În ultimii patru ani, dintre cei 57.000 de copii instituționalizați, aproximativ 300 au murit din diverse cauze, niciodată investigate sau deplânse.

De asemenea, între 2011 și 2015 au murit peste 4.900 de persoane cu dizabilități instituționalizate, conform Centrului de Resurse Juridice.

Statistici dure arată că, în ultimii ani, în orfelinatele din România a murit un copil la fiecare cinci zile și cu toate acestea niciun guvern nu a propus vreun act normativ prin care să se aplice și să se respecte drepturile copiilor.

Așadar, de ce atâta grabă privind grațierea și nicio atenție acordată acestor copii care sunt o resursă pentru viitorul țării?

În motivarea Ordonanței de urgență nr. 13/2017, actualul Guvern a argumentat că CEDO ne cere să reglementăm problema aglomerărilor din închisori, pentru că suntem amendați ca stat. Dar nu-i așa că CEDO nu ne amendează pentru faptul că exterminăm și abuzăm fizic și psihic copiii instituționalizați, fără protecție, că-i alungăm în canale și nu le oferim dreptul la viață?!

Prin măsurile luate recent, membrii Guvernului au transmis fără echivoc că aceste suflete - abuzate o dată de familie prin abandon, abuzate a doua oară de sistem, prin angajații lipsiți de valori și norme morale - sunt abuzate încă o dată prin nepăsarea și indiferența guvernanților.

Haideți să ne unim pentru cauza copiilor abandonați! Haideți să le dăm o șansă copiilor să crească într-o familie!

Semnat deputat Iulian Bulai, Circumscripția electorală nr. 29, Neamț.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS Glad-Aurel Varga - declarație politică: Avem nevoie de dialog, nu de indiferență!;

Dau cuvântul domnului deputat Varga, de la Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Glad-Aurel Varga:

Bună dimineața!

Doamnă președinte de ședință,

Stimați colegi,

Am fost trimis în Parlament de votul concetățenilor pentru a-i reprezenta și pentru a fi vocea lor.

Am venit convins că misiunea noastră, a tuturor parlamentarilor, poate fi îndeplinită prin dialog.

Aș fi vrut să vorbesc de la tribuna Parlamentului despre energia, entuziasmul și, de ce nu, idealismul tinerilor parlamentari atât de necesare dialogului și progresului. Dar încă sunt sub puternica impresie de săptămâna trecută, când în Comisia pentru mediu ni s-a interzis, practic, să punem întrebări domnului ministru, deși era invitat să discutăm despre proiectul de buget. Sunt încă sub impresia momentului în care colegii din majoritatea parlamentară au părăsit sala în timpul discursului domnului președinte. Cum poate fi vorba despre dialog când nici măcar nu asculți ce are de spus partenerul de discuție?

Prestigiul Parlamentului depinde, în primul rând, de atitudinea majorității parlamentare. Ion Brătianu spunea că "Primejdia cea mare nu stă în faptul că sunt prea mulți răi, ci în aceea că sunt prea mulți indiferenți".

Stimați colegi,

Sunt prea mulți indiferenți la discursul antieuropean care prinde contur chiar în Parlament, când președintele Senatului - ce ironie! -, cel care a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, vorbește despre ruperea Acordului MCV și face apologia Brexit-ului!

Sunt prea mulți indiferenți la maniera discreționară în care Guvernul încearcă să se impună fără dialog, fără dezbatere, lăsând impresia tot timpul că are ceva de ascuns.

Sunt prea mulți indiferenți față de faptul că în poziții cheie sunt aduși oameni cu grave probleme de integritate și amintesc numai cele mai recente situații, și anume noii șefi de la Agenția Națională Sanitar-Veterinară și Tarom.

Sunt prea mulți indiferenți la vocea celor care au curajul să afirme ceea ce trebuie să afirmăm cu toții: guvernarea este o datorie de împlinit, nu un prilej de tras foloase.

"Orice regim democratic are în liderii săi călăuze binefăcătoare, însă reazămul democrației românești este în energia și înțelepciunea cetățenilor care știu să manifeste conștient, prin intermediul instituțiilor și mijloacelor democratice, în orice problemă de interes național", este un citat din ceea ce spunea Ion Brătianu.

Stimați colegi,

Poate nu am învățat încă toate culoarele Parlamentului și toate cutumele parlamentare, dar vă asigur că și atunci, ca și acum voi lupta pentru adevăr, pentru dreptate, transparență în actul decizional și binele comun. Și o voi face cu toate mijloacele legale la îndemâna unui parlamentar, dar, în primul rând, prin dialog, și nu prin indiferență.

Vă mulțumesc.

Glad Varga, deputat de Arad.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Tamara-Dorina Ciofu - declarație politică: Partidul Social Democrat își respectă promisiunile față de români;

O invit pe doamna deputat Tamara-Dorina Ciofu, de la Grupul parlamentar al PSD.

Se pregătește, tot de la Grupul parlamentar al PSD, domnul Rotaru.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Mulțumesc mult, doamnă președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Obiectul declarației politice de astăzi este "Partidul Social Democrat își respectă promisiunile față de români".

Guvernul Grindeanu a început să pună în aplicare Programul PSD-ALDE de creștere a veniturilor românilor și de scădere a taxelor.

În prima ședință ordinară a noului Guvern au fost deja adoptate o serie de măsuri pentru salariați, pensionari, studenți și firme.

Prin aceste decizii, partidul nostru oferă o primă garanție românilor, că tot ceea ce a fost prezentat în ultimele două luni începe să se realizeze.

În timpul guvernărilor social-democrate s-a ales întotdeauna modelul economic, prin care s-au majorat pensiile, salariile, alocațiile și s-au diminuat impozitele.

Pentru salariați este vorba de creșterea salariului minim pentru 1,2 milioane de români, la 1.450 de lei, de la 1 februarie. În același timp, de la începutul acestei luni, au fost majorate cu 20% salariile din administrația publică locală și cu 50% veniturile actorilor și artiștilor din toată țara.

Este important să folosim creșterea economică pentru a ridica nivelul de trai al românilor și a-i aduce în clasa de mijloc.

Guvernul condus de domnul Cioloș nu a folosit plusvaloarea generată de PSD în perioada anilor 2012-2015, pentru a transfera creșterea economică și în buzunarul fiecărui cetățean.

Pentru pensionari, Guvernul a eliminat plata contribuției la asigurările de sănătate pentru toate pensiile și impozitul de 16% numai pentru cele până la 2.000 de lei. În același timp, a majorat punctul de pensie la valoarea de 1.000 de lei și a crescut pensia minimă la 520 de lei pe lună.

Avem peste 5 milioane de vârstnici care de la 1 februarie rămân cu mai mulți bani în fiecare lună, între 100 și 200 de lei.

La nivel social, odată cu majorarea salariului minim, a crescut și stimulentul de inserție a mamelor cu copii sub 2 ani, care se întorc la locul de muncă, de la 531 de lei la 650 de lei, precum și indemnizațiile lunare minime pentru concediul de creștere a copilului, de la 1.062 de lei la 1.232 de lei.

O altă promisiune îndeplinită o reprezintă eliminarea plății contribuțiilor la asigurările de sănătate pentru veniturile suplimentare obținute din investiții, dividende, dobânzi, de către salariați, pensionari și cei cu activități independente.

De asemenea, Ministerul Muncii a adoptat Programul "Prima chirie", prin care se decontează 75% din cheltuielile de chirie și utilități, maximum 900 de lei, pentru cei care-și găsesc un loc de muncă la minimum 50 de kilometri de domiciliul curent.

Este important că am onorat promisiunile față de români și același lucru îl vom face până la finalizarea mandatului.

Cea mai importantă diferență între Partidul Social Democrat și celelalte partide este aceea că programul nostru de guvernare are măsuri clare și concrete prin care să se genereze creștere economică pentru toate segmentele societății.

Tamara Ciofu, deputat, Botoșani.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Răzvan-Ilie Rotaru - declarație politică intitulată Coaliția de guvernare PSD-ALDE a luat primele măsuri concrete pentru tinerii din România;

Domnul deputat Rotaru, vă rog, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

Mulțumesc mult, doamnă președinte.

Obiectul declarației politice: "Coaliția de guvernare PSD-ALDE a luat primele măsuri concrete pentru tinerii din România".

Am spus în campania electorală că îmi doresc să devin parlamentar pentru a face tot ce ține de mine și de colegii mei de la PSD, ca tinerii noștri, din România, să nu mai plece la muncă în străinătate, iar cei deja plecați să se întoarcă acasă.

Toți tinerii pe care îi cunosc îmi spun mereu aceeași frază: "Nu aș pleca din țară dacă aș avea trei lucruri simple: o locuință, un loc de muncă și un salariu decent".

Iată că actualul Guvern, condus de domnul Sorin Grindeanu, este primul executiv care a înțeles acest lucru și a început să pună în practică măsuri concrete pentru sprijinirea tinerilor și rezolvarea problemelor cu care aceștia se confruntă.

Prin bugetul de stat, aprobat de Guvern și votat de Parlament, vom avea cele mai multe fonduri pentru dezvoltare locală, din toate guvernele de până acum. Acest lucru înseamnă că statul va finanța realizarea a 5.000 de obiective de investiții pentru aducțiuni de apă și canalizare, modernizarea de drumuri și, cel mai important, construcția a 1.500 de locuințe pentru tineri și 30 de cămine studențești.

De la 1 februarie a intrat în vigoare creșterea alocării pe student pentru fondul de burse de la 83 de lei la 201 lei pe lună. În același timp, Guvernul a introdus transportul gratuit pe CFR pentru toți studenții din România, pe toată perioada anului, inclusiv în vacanțe.

Așadar, ceea ce am promis alături de colegii mei la sfârșitul anului trecut este acum realizat.

Eu cred că avem în România mulți tineri inteligenți, cărora le spun că înainte de a lua drumul străinătății să încerce măcar să facă un proiect pentru a aplica la Programul "Start-up Nation", aprobat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, prin care se vor crea 10.000 de afaceri noi și 20.000 de locuri de muncă. Lansarea proiectului și acordarea finanțărilor vor începe de la 1 mai anul acesta și constă în acordarea unui ajutor de minimis nerambursabil până la 200.000 lei, pentru toți care vor să își deschidă o afacere cu minimum două locuri de muncă, pentru 3 ani de zile.

Noi, cei de la PSD și ALDE, vrem să le acordăm șanse tinerilor să își formeze o familie în România, și nu să plece la muncă în străinătate. De aceea, urmează ca pentru tinerii cu studii superioare să le propunem Programul "Primul salariu", prin care le garantăm un venit de 2.500 de lei brut în primii 3 ani de muncă. În același timp, vom subvenționa 50% din cheltuielile angajatorului în cei 3 ani, cu menținerea angajării pe 5 ani.

Noi nu aruncăm cu cifre și cu vorbe. Noi am început să facem deja ceea ce le-am propus românilor în programul nostru, spre deosebire de cei care ne critică și care sunt exact aceiași care au susținut tăierile de salarii și pensii din timpul guvernării anterioare. Cei care spun că bugetul construit de Guvernul Grindeanu nu este bun sunt adepții austerității.

Guvernul actual este singurul executiv care a realizat un buget prin care cresc veniturile și scad impozitele și taxele pentru toate categoriile de populație din România.

Vă mulțumesc.

Deputat Răzvan Rotaru, PSD Botoșani.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS Eusebiu-Manea Pistru-Popa - declarație politică despre imaginea Parlamentului într-un nou mandat;

Îl invit pe domnul deputat Eusebiu-Manea Pistru-Popa, de la Grupul parlamentar al PNL. Și tot de la acest grup parlamentar, urmează domnul Daniel Gheorghe.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Eusebiu-Manea Pistru-Popa:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Tema declarației politice este imaginea Parlamentului într-un nou mandat.

Într-un moment în care Europa, și nu numai, traversează o perioadă de frământări și incertitudini, iar zona geostrategică în care ne situăm este marcată de o volatilitate mai periculoasă decât ar părea, în care mișcările extremiste, ascunse sub masca naționalismului, sunt în creștere, România este afectată de proteste a căror amploare este fără precedent.

Dincolo de cauzele acestor manifestări firești în orice stat democratic, dincolo de acuze și justificări mai mult sau mai puțin corecte și punctuale există riscul ca prelungirea lor să creeze imaginea unei instabilități profunde, dăunătoare României.

În opinia mea, un rol decisiv în schimbarea acestei percepții revine Parlamentului României, iar primul pas nu poate fi decât acela al schimbării propriei imagini.

Stimați colegi,

Cu toții am decis să candidăm pentru Parlament din dorința de a încerca să-i ajutăm pe cetățeni, pe cetățenii României, să aibă o viață mai bună într-un stat de drept, democratic, european, care le respectă drepturile și valorile individuale și colective.

Tocmai de aceea trebuie ca noi, în interiorul Parlamentului, să ne respectăm unii pe alții, pentru ca Parlamentul, în întregul său, să fie respectat și susținut de cetățeni.

De-a lungul anilor, imaginea Parlamentului s-a degradat continuu, iar principala cauză a acestei degradări a constituit-o atitudinea majorității aflate la putere față de cei din opoziție.

Din păcate, de cele mai multe ori, majoritatea a luat deciziile, bune sau rele, într-o atitudine sfidătoare, refuzând să asculte alte opinii, neacceptând niciun argument.

Inițiative legislative realmente utile și necesare au fost respinse pe bandă rulantă, fără să fie măcar supuse dezbaterii. Au fost respinse doar pentru că aparțineau opoziției.

La alcătuirea bugetelor, amendamentele privind finanțarea unor proiecte de importanță mare, chiar vitală în unele cazuri, pentru anumite comunități au fost respinse prin votul majorității.

Nu se înțelege faptul că parlamentarii care depun acele amendamente nu o fac pentru partidele lor sau pentru ei înșiși, ci pentru toți cetățenii acelei comunități, inclusiv pentru cei care nu i-au votat.

Mai mult, în mod cu totul absurd, votează împotrivă doar pentru că așa le dictează partidul, inclusiv parlamentari ai puterii, ceea ce, cred eu, este umilitor.

Stimați colegi,

Convingerea mea este că putem să ne respectăm unii pe alții, că majoritatea nu are nimic de pierdut dacă ascultă și dezbate și alte opinii pentru ca legile adoptate să fie cât mai bune.

De asemenea, nu mi se pare firesc să transformi sala de dezbateri într-o piață pentru proteste, să vii cu tot felul de pancarte, să blochezi dezbaterile prin vociferări sau manifestări de alt gen.

Sigur, au și parlamentarii dreptul să protesteze, dar pot face acest lucru pe holuri, de exemplu, nu în sala de plen.

Haideți, stimați colegi, să încercăm să corectăm împreună acele atitudini și comportamente greșite care au făcut ca Parlamentul să devină instituția în care cetățenii au cea mai puțină încredere.

Totul în jurul nostru se schimbă. Haideți să ne schimbăm și noi, pentru ca legile să fie făcute într-adevăr de către Parlamentul României.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Andrei Daniel Gheorghe - declarație politică referitoare la importanța Parlamentului și a democrației în România;

Îl invit pe domnul deputat Daniel Gheorghe, Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Astăzi, ca și în legislatura precedentă, primul meu discurs politic va fi pe tema importanței Parlamentului și a democrației în România.

Cu toții știm din Constituția României că Parlamentul este forul suprem reprezentativ al națiunii. Parlamentul este expresia suveranității poporului și unica instituție legiuitoare în România.

Din păcate, rolul Parlamentului în ultimii ani a scăzut. A fost interesul anumitor structuri de forță sau mai puțin, al anumitor puteri străine, îmi permit să spun, să decredibilizeze Parlamentul României. Pentru că o Românie cu un Parlament slab este o Românie ușor de controlat și o Românie ușor de manipulat.

Este foarte important să înțelegem rolul pe care îl avem cu toții aici. Pentru că legile se fac în Parlament, nu în Guvern. Legile se fac în Parlament, nu la procuratură. Legile se fac în Parlament, nu prin tot felul de ONG-uri dubioase, finanțate netransparent și care încearcă să impună ideologii străine de ceea ce suntem noi ca nație și ceea ce înseamnă democrația românească.

Este foarte important să ne respectăm și să ținem cont că întotdeauna prestigiul acestui Parlament stă în fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi, prin imaginea sa, prin ceea ce spune public, prin acțiunile sale publice influențează mai mult sau mai puțin rolul acestui Parlament. Eu cred într-o națiune puternică, și pentru a avea o națiune puternică ne trebuie un parlament respectat, un parlament puternic.

Toată această campanie de decridibilizare a Parlamentului a transformat principala instituție suverană a democrației în România într-un loc care aproape nu mai contează în jocul de putere din România.

Mult prea des vedem cum deciziile se iau într-un cadru ocult, deciziile se iau fără o dezbatere reală în Parlament și de multe ori sunt impuse dinspre Executiv spre Legislativ.

Parlamentul României este astăzi într-un moment în care trebuie să se redefinească și să-și regăsească ceea ce înseamnă demnitatea sa.

Este rolul nostru, ca parlamentari, să recredibilizăm această instituție și să nu uităm că reprezentăm suveranitatea acestei națiuni. Pentru că mai presus de orice, mai presus de regulamente, mai presus de legi, chiar și mai presus de interese personale și mai presus de grupuri politice stă principiul suveranității poporului. Iar o națiune suverană se întemeiază pe valorile democrației și libertății. Iar suveranitatea poporului, așa cum este ea definită încă de la Alexis de Tocqueville, se reprezintă prin Parlament.

De aceea, cred că este momentul să regăsim forța Parlamentului României, pentru că doar un Parlament care-și regăsește conduita și un Parlament care se respectă pe sine poate susține o națiune respectată în Europa și în lume.

Am venit în acest Parlament pentru libertate și democrație mai presus de orice și cred că a apăra libertatea și democrația în România este principalul obiectiv pe care trebuie să-l avem noi, ca oameni politici și ca români, în primul rând.

Vă mulțumesc.

Daniel Gheorghe, deputat PNL de Ilfov.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Manuel Costescu - declarație politică: Liberté, fraternité, solidarité;

De la Grupul parlamentar al USR, îl invit pe domnul deputat Manuel Costescu. Și se pregătește doamna Cristina Iurișniți.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Manuel Costescu:

Niciodată, stimați parlamentari, în ultimii 26 de ani, promotorii democrației moderne nu ar fi fost mai mândri de națiunea română. În ultimele săptămâni, sute de mii de români au transformat un act de abuz grosolan în serviciu într-o oportunitate de a scrie un capitol esențial în narațiunea lor și a-și consolida identitatea națională, și a-și arăta dorința de libertate, unindu-se în frăție și solidaritate în toate orașele mai mari și mai mici și în 60 de orașe din diaspora.

La 26 de ani de la Revoluție, copiii eroilor care au scăpat România de asuprirea comunistă sunt din nou în stradă pentru a le apăra memoria. Românii din piață au devenit simboluri pentru mulți europeni care nu își mai pot imagina că o nație poate încă da dovadă de atâta spirit civic și energie pentru a se împotrivi unor politicieni corupți.

Pe lângă fundamentele pe care le-am așezat, ca nație, cu fiecare protest, am înregistrat și mici victorii: retragerea ordonanței, demisia inițiatorului. Din păcate, costul pentru România nu se numără doar în nopți de frig, costul adevărat al acestor 6 săptămâni pierdute de Guvernul Grindeanu este imens. Și aici vorbesc despre costul pentru economia României, al cărei potențial l-am irosit în mod iresponsabil și ireversibil.

Am încheiat anul fiind invidia Europei: creștere economică robustă de peste 4%, atragere de investiții străine de peste 20%, în contextul în care în restul regiunii erau zero sau negative, cea mai mare creștere de locuri de muncă de la criza financiară, creșteri salariale, indicații puternice că tinerii din diasporă văd un potențial bun în România și încep să se întoarcă.

Săptămânile care au trecut sunt un studiu de caz, de cum să distrugi o economie perfect funcțională într-un timp record. Efectele încă nu pot fi văzute în statistici; e prea devreme, din cauza colectării de date, așa că dați-mi voie să fac niște previziuni.

Împrumuturile suverane. România se împrumută sau se împrumuta la rate minime istoric. Deja vedem o creștere a acestor rate și această creștere va continua. Eram la 2,6%, suntem la 3,6% și vom fi, prin mai, pe la 4,6-5%. Într-un context internațional în care capitalul se îndreaptă către Statele Unite, leul trebuie să spună o poveste care să inspire încredere. Acum era momentul să le spunem: veniți în România! Avem stabilitate! Noi suntem o insulă într-o mare zbuciumată. Această poveste prindea bine anul trecut, acum mințim dacă vorbim de predictibilitate, consecvență și stabilitate. Nu m-aș mira să văd investitori mari amânând decizia de a împrumuta România. Așteptăm până în vară, până în toamnă să vedem ce vrea să facă România, încotro vrea să o ia. Și asta se va reflecta direct în împrumuturile cetățenilor, în ipoteci, în credite de consum. Să vedem atunci cum le explicați parabola bugetului.

Întreprinzătorii români și străini, deopotrivă, este al doilea punct. Povestea investitorilor a fost întotdeauna ceva de genul: "Am avut întotdeauna rețineri să investesc în România. Colegii îmi spuneau că ar avea probleme cu corupția, dar i-am convins că exagerează și că eforturile împotriva corupției îmi dau încredere și se duc în direcția cea bună". Acum nu doar că toate iluziile de respectare a statului de drept și ale menținerii luptei împotriva corupției au fost măcelărite - sau pentru a folosi eufemismul puterii "nu au fost comunicate în mod adecvat" -, acum s-a schimbat și placa, și se dă în multinaționale, care asigură sute de mii de locuri de muncă și creștere economică. Cred că strategia este că ne-am cam plictisit să vorbim de Soros, hai să mai dăm și în multinaționale. Și dacă e să renunțăm numai la investițiile noi făcute într-un an, trebuie să tăiem 20 de miliarde din calculele de buget.

Banii europeni. Nu mai trebuie să amintim, Europa încearcă să evite a avea o nouă Ungarie sub Orban, printr-o Românie sub Dragnea și se vor folosi de toate pârghiile pentru a reține acești bani.

Dar cel mai important lucru sunt tinerii, forța de muncă calificată. Un antevorbitor de-al meu spunea că vor să îi țină aici.

Pentru mine, dacă este o problemă - care mi se pare mai severă decât oricare alta -, este că într-un timp atât de scurt acest Guvern a reușit să convingă tinerii bine educați că nu merită să dea o șansă României. Acest Guvern a pornit în forță, doar că în direcția opusă: ordonanțele date pe furiș, noaptea, ca hoții, un răspuns laș și îngust la mișcări masive de stradă, un Guvern de oameni fără un dram de inspirație pentru tineri.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Domnule deputat,

Vă rog frumos să vă apropiați de încheiere, pentru că deja ați depășit 5 minute și mai sunt vreo 20 de colegi care doresc să ia cuvântul, vă rog mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Manuel Costescu:

Nu mai vor "Românica", vor România, țara pentru care au studiat aici sau în străinătate, universul lor e mult mai global și se întinde mult mai departe decât circumscripția electorală a părinților.

Ne certăm perdant și pedant pe tema creșterii economice de 5,2% sau 4,4%. Tare mi-e teamă că am ajuns într-o nouă paradigmă economică, în care încă nu se vede, dar vom avea o stagnare economică, lipsă de investiții și oameni din ce în ce mai nemulțumiți.

Planul A din campania PSD a deraiat masiv. Sper că aveți un plan B mai bun.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Cristina-Ionela Iurișniți - declarație politică: Cu un referendum chiar se poate face primăvară;

O invit pe doamna deputat Cristina Iurișniți, de la Grupul parlamentar al USR. Și o să urmeze Grupul parlamentar al PMP.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Ionela Iurișniți:

Bună dimineața!

Sunt Cristina Iurișniți, Circumscripția electorală nr. 6, Bistrița-Năsăud.

"Cu un referendum chiar se poate face primăvară"

Știm că Parlamentul a spus ieri da cererii președintelui de a convoca referendumul, conform art. 90 din Constituție, pentru continuarea luptei anticorupție. Au făcut-o inclusiv parlamentarii alianței de guvernare, chiar dacă au găsit pretexte să considere inoportun acest referendum. Știau că dacă s-ar fi opus fățiș ar fi stârnit furii incontrolabile într-o societate care a încetat să mai fie îngăduitoare cu derapajele politicienilor. Și dacă ar fi spus nu, n-ar fi obținut concret decât o revărsare și mai de neoprit a protestului imens public, pe care îl vedem cu toții în stradă. Pentru că avizul Parlamentului în această situație este, exact cum scrie în Constituție, consultativ. Așa că până la urmă, cu sau fără acordul Parlamentului, întoarcerea la popor s-ar fi făcut oricum.

Au venit și recomandări, iar unele au venit, culmea, chiar de la parlamentari pentru care colegii lor, în legislatura anterioară, s-au făcut scut și i-au apărat de brațul lung al justiției. Iar acum am văzut cu toții anumite nuanțe și sugestii de întrebări, tocmai când vine vorba de referendumul care vorbește de o luptă împotriva corupției, luptă care este evidentă. Nu e totuși cam prea mult? Nu e cam prea mare afrontul?

Sau să ajungi să pretinzi că a adresa la referendum o întrebare legată de continuarea luptei anticorupție înseamnă să pui de fapt la îndoială dorința poporului român de a lupta, cu efecte internaționale negative? Care efecte internaționale, domnilor colegi de la coaliția PSD și ALDE? Chiar își imaginează cineva că în cancelariile occidentale nu se știe adevărul? Ori chiar crede cineva afirmațiile ministrului de externe despre proteste că ar fi "o mișcare clară de contestare a rezultatelor alegerilor, cu scopul de a înlocui de manieră ilegitimă și ilegală un Guvern care de fapt a fost desemnat de către Parlament"? Ori explicațiile juridice bizare despre care a scris toată presa au avut alt efect decât un și mai mare semn de întrebare față de capacitatea Guvernului de la București de a gestiona situația?

De la Strasbourg ni se transmit primele declarații ale unei viitoare Europe cu două viteze, dar Guvernul și puterea defilează încă cu această incapacitate malignă de a înțelege ce li se întâmplă.

De cealaltă parte, vedem o Românie reală, România oamenilor care refuză impostura, perseverează, se redescoperă și transmite Europei sceptice un mesaj democratic de solidaritate.

Falia dintre Guvernul mărginit de dorințele unor indivizi autocrați și societatea civilă care a spus prezent la apelul "Corupția ucide!" și "Rezistăm împreună!", generând acest incredibil exercițiu de democrație și de trezire la conștiință, provocate de cele două ordonanțe de urgență, e încă, din păcate, imensă. Această falie ar putea fi ștearsă printr-o adevărată reformă, o reformare din temelii a coaliției de la guvernare.

USR susține acest demers de aducere în centrul atenției vieții politice și a societății, în general, a dorinței românilor de a confirma această alegere a revoluției luminii împotriva întunericului corupției, a lipsei de integritate în funcțiile publice.

Prin urmare, România a devenit în ultimele săptămâni un exemplu de civism, de energie pozitivă pentru toată Europa civilizată, pentru că oamenii au simțit miza unui câștig al demnității pierdute.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Ionela Iurișniți:

Cristina Iurișniți, Circumscripția nr. 6.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS Doru-Petrișor Coliu - declarație politică cu tema: Trebuie să colaborăm pentru a-i ajuta pe românii din diaspora!;

Doamna Rovana Plumb:

Îl invit pe domnul deputat Doru Coliu, de la Grupul parlamentar al PMP. Și se pregătește domnul deputat Cătălin Cristache, de la același grup parlamentar.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru-Petrișor Coliu:

Bună ziua, doamnă președinte.

Mulțumesc.

Declarația mea politică se numește "Trebuie să colaborăm pentru a-i ajuta pe românii din diaspora!".

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În calitate de deputat ales în Circumscripția electorală nr. 43, circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul în afara granițelor țării, mi-am propus să realizez lucruri concrete pentru românii din diaspora. Și în acest sens fac un apel către toate partidele politice, indiferent dacă se află la putere sau în opoziție, precum și către membrii Guvernului, de a colabora în mod real, fără a pune obstacole de ordin politic.

Ariile în care solicit colaborarea tuturor celor menționați mai sus sunt următoarele:

  • modificarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, în sensul adaptării acesteia realității zilnice, creând astfel, printre altele, posibilitatea înființării de centre comunitare în marile comunități de români, susținerea jurnaliștilor români și a ziarelor românești din diaspora;
  • crearea bazei legale pentru susținerea în cadrul școlilor din marile comunități de români din diaspora de cursuri în limba română care să fie introduse în programa școlară a țărilor cu comunități mari de români, precum și editarea și distribuirea manualelor școlare care să permită susținerea acestor cursuri;
  • modificarea Legii nr. 105 din 2011 a educației naționale, în vederea îmbunătățirii modalității de inserție a copiilor veniți din diaspora în România;
  • crearea bazei legale în vederea înființării de cimitire ortodoxe în marile comunități de români din afara granițelor țării;
  • modificarea actelor normative incidente în materia organizării Congresului românilor de pretutindeni.

Atașamentul românilor din afara granițelor țării față de țară și valorile tradiționale românești este incontestabil și din acest motiv consider că toate formațiunile politice aflate în Parlament sunt datoare să le acorde sprijin.

Doru-Petrișor Coliu, deputat, Circumscripția electorală nr. 43, diaspora.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS Cătălin Cristache - declarație politică: Ordinul dat de partid, mai important pentru parlamentarii PSD și ALDE decât cetățenii care le-au acordat votul;

Îl invit pe domnul deputat Cătălin Cristache, Grupul parlamentar al PMP.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Cristache:

Bună ziua!

"Ordinul dat de partid, mai important pentru parlamentarii PSD și ALDE decât cetățenii care le-au acordat votul".

Stimați colegi,

Săptămâna trecută, parlamentarii PSD și ALDE din Galați au votat împotriva amendamentului pe care l-am depus la Proiectul pe buget pe anul 2017 prin care solicitam Guvernului să aloce banii necesari pentru construirea drumului expres Galați - Brăila - Slobozia - Autostrada A2. Realizarea acestui obiectiv urma să lege zona Galați - Brăila, cea mai aglomerată zonă după București, din punctul de vedere al traficului, de Autostrada A2, circulația fiind astfel descongestionată. De asemenea, un mare plus al realizării acestui proiect era faptul că, odată legată de o autostradă, zona devenea tentantă pentru investitori.

La fel au făcut și în ceea ce privește amendamentele referitoare la alocarea de bani pentru finalizarea noului sediu al primăriei, finalizarea lucrărilor din cartierul de locuințe sociale pentru municipiul Galați, pentru modernizarea și lărgirea Bulevardului Traian, dar și pentru șoseaua ocolitoare a municipiului Galați.

Încă o dată parlamentarii PSD și ALDE din Galați au dovedit că ordinul dat de partid, acela de a respinge pe bandă rulantă toate amendamentele depuse de opoziție, este mai presus decât interesul cetățenilor.

Domnilor, gălățenii v-au votat ca să îi reprezentați în Parlament, nu prin votul dumneavoastră să le faceți viața mai grea.

Vă cer să respectați votul, votul gălățenilor, votul care vi s-a dat în 11 decembrie și vă rog să votați de azi, împreună cu parlamentarii opoziției, pentru proiectele gălățenilor.

Vă rog, vă rog mult să fim solidari cu gălățenii, să fim solidari cu toți cei care ne-au votat și ne-au acordat votul.

Rușine, domnilor, rușine!

 
Video in format Flash/IOS Mihaela Huncă - declarație politică: Promisiuni îndeplinite de Guvernul PSD-ALDE în domeniul educației - salarii decente pentru dascălii noștri și un învățământ de calitate pentru tinerii din toată țara;

Doamna Rovana Plumb:

O invit pe doamna deputat Mihaela Huncă, Grupul parlamentar al PSD. Se pregătește doamna deputat Anișoara Radu, Grupul parlamentar al PSD, și doamna Oana Vlăducă, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Mihaela Huncă:

Doamnă președinte,

Distinse colege,

Distinși colegi,

Obiectul declarației politice: "Promisiuni îndeplinite de Guvernul PSD-ALDE în domeniul educației - salarii decente pentru dascălii noștri și un învățământ de calitate pentru tinerii din toată țara".

În calitate de profesor de matematică în primul rând, și apoi de parlamentar al județului Botoșani, vreau să vă prezint cele mai importante măsuri în domeniul educației, care au fost puse în practică de Guvernul Grindeanu.

Bugetul pentru educație adoptat de Guvern și votat de Parlament prevede o creștere de 3,3 miliarde lei. Acest lucru înseamnă că în 2017 bugetul educației va fi de 25,02 miliarde lei, ceea ce înseamnă o creștere de 8,6% față de bugetul de anul trecut.

Le-am promis botoșănenilor și tuturor românilor că vrem să avem salarii decente pentru dascălii noștri și un învățământ de calitate pentru tinerii din toată țara.

De la 1 februarie se aplică Legea privind creșterea cu 15% a salariilor din educație. Așadar, avem o promisiune îndeplinită.

În urma intrării în vigoare a Legii nr. 250/2016, un profesor cu gradul didactic I va avea un salariu între 2.045 lei și 3.948 lei pe lună, în timp ce un profesor cu gradul didactic al II-lea va avea un venit între 2.149 lei și 3.324 lei pe lună.

Știu că au fost inspectori școlari care au apreciat că nu este suficient, dar e un început și Guvernul s-a angajat să crească veniturile cadrelor didactice la fiecare șase luni, până în anul 2018.

De la 1 februarie Guvernul a crescut alocarea per student pentru fondul de burse de la 83 lei pe lună la 201 lei pe lună.

În același timp, Executivul condus de domnul Grindeanu a luat decizia ca tot de la 1 februarie să acorde transport gratuit CFR pentru toți studenții din România, pe toată perioada anului, inclusiv în vacanțe.

Am promis în campanie că vom face investiții în școli și grădinițe și vom oferi condiții decente în instituțiile școlare existente.

De aceea, Guvernul PSD-ALDE, pe lângă bugetul alocat Ministerului Educației Naționale, a mai alocat pentru sistemul de învățământ fonduri suplimentare, prin Programul Național de Dezvoltare Locală care prevede finanțarea construcției de școli, creșe, grădinițe, cămine studențești și, totodată, reabilitarea școlilor care nu îndeplinesc condițiile pentru obținerea autorității sanitare de funcționare.

Cel mai important lucru este că toate aceste măsuri adoptate de Guvern nu sunt doar promisiuni, ci măsuri care au intrat în vigoare sau proiecte care au primit finanțare pentru a începe să fie realizate.

Așadar, distinși colegi, cred că românii pot să remarce o schimbare de optică a PSD față de alte partide.

Mulțumesc.

Mihaela Huncă, Circumscripția nr. 7, Botoșani.

 
Video in format Flash/IOS Camelia Gavrilă - declarație politică intitulată Epilogul unei crize politice;

Doamna Rovana Plumb:

Doamna deputat Camelia Gavrilă, vă rog, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Camelia Gavrilă:

Distinsă doamnă președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea se numește "Epilogul unei crize politice" - presupunând că ne apropiem de un epilog - și este o invitație la analiză și reflecție asupra evenimentelor recente care au marcat scena politică, polarizând societatea și întreținând o criză cu profunde consecințe și reverberații.

Surprinzător și nefiresc, un guvern legitim, un vot semnificativ obținut cu două luni în urmă în favoarea Partidului Social Democrat, un program coerent și complex, toate au trecut în plan secund, au fost umbrite, în contextul unor decizii și opțiuni legislative poate insuficient explicate. Celebra Ordonanță a Guvernului nr. 13 a deschis un timp al contestărilor, al revoltelor, al generalizărilor incorecte, a divizat oameni, categorii sociale, vârste și opțiuni valorice.

Sigur că trebuie să privim cu realism această situație atât din perspectiva străzii, cât și din perspectiva partidului de guvernământ, învestit cu încrederea a milioane de români.

Pe de o parte, avem obligația de a aplica hotărârile Curții Constituționale, în logica unei armonizări legislative. Pe de altă parte, trebuie să admitem absența unei comunicări, mai ales în domenii sensibile, cum sunt cel al justiției și al consecvenței în lupta anticorupție.

Lecția majoră care trebuie asumată, indiferent de simpatiile politice, este că politicienii și guvernanții, în aceeași măsură, trebuie să explice constant, să detalieze, să comunice prin mesaje clare, accesibile, să transmită complet și constant deciziile majore, dar și rațiunile, argumentele din spatele acestora și, evident, să facă și referiri la practicile comparative din domeniul european, în domeniul respectiv.

Ca profesor, ca umanist, mă preocupă major prezența tinerilor în stradă, neîncrederea lor în clasa politică, neliniștea societății civile, virulența lozincilor, stigmatul atașat în mod nedrept politicilor social-democrate, cu atât mai mult cu cât programul nostru este deja intrat în demersul guvernamental de aplicare și de translare în practică, fiind o dovadă de seriozitate, de competență și solidaritate socială, prin măsuri care vizează fără echivoc bunăstarea, dar și prin filosofia generală de susținere a oamenilor și de dezvoltare personală într-o societate prosperă.

Suntem acum la capătul unei etape în care s-au consumat demisii, s-au dat explicații, s-au asumat responsabilități și totuși aceeași mecanică, aproape absurdă, a contestărilor, a demonstrațiilor, o nesfârșită vocație a negației pe care o vedem în stradă.

Reflecția și analiza sunt necesare, cu atât mai mult că ne aflăm la un început de mandat, iar statutul parlamentarului trebuie să fie recredibilizat, reașezat, aducând mai mult la masa dialogului autentic toate problemele delicate, transferând deciziile majore din domeniul legislativ în această instituție, acolo unde-i este locul, pentru a legifera, pentru a discuta în comisii sau în plenul Parlamentului.

În mod concret, un necesar epilog al acestui capitol politic trebuie să definească și soluții politice, dezbateri reale, manifestarea unei rezerve față de ordonanțele de urgență, mai ales în aceste domenii sensibile, un mod de comunicare eficient, transparent, deschiderea clasei politice, indiferent de culoare și opțiune.

Îmi doresc, sper nu la modul idealist, să nu aibă dreptate întru totul Octavian Paler când afirmă că "politica nu are principii, are numai interese". Crezul nostru politic, al Partidului Social Democrat, al meu personal este că între interese firești, între ținte firești trebuie să se afle și valorile și normele, și în felul acesta opiniile străzii, ale acelei părți de societate, cu neîncredere, cu rezervă, cu interogație, vor fi mai bine clarificate, asumate, explicate.

Vă mulțumesc.

Camelia Gavrilă, deputat de Iași.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Oana-Silvia Vlăducă - declarație politică: Între isterie și decență, între manipulare și onestitate;

Doamna deputat Oana Vlăducă, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Silvia Vlăducă:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Declarația politică: "Între isterie și decență, între manipulare și onestitate".

Stimate colege,

Stimați colegi,

În liniștea aparentă în care ne-am întors, în lumina a ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni și în speranța că decența nu a fost îngropată în dialogul public, cred că e utilă o dezbatere aplicată pe mai multe subiecte. Până acolo însă, pentru noi, ca partid, pentru noi, ca societate sunt necesare câteva concluzii.

Democrația nu poate fi confiscată în numele unei reprezentări populare mai mult sau mai puțin reprezentative. Cred că am muncit mult, ca țară, pentru asigurarea unor principii democratice solide și nu ne putem permite ca interese nelegitime să acopere aceste repere, repet, în numele unei false porniri populare. Votul se apără și suntem datori să facem asta, indiferent care ar fi contextul și indiferent cum s-ar numi protagoniștii.

Cadrul constituțional trebuie respectat de către toată lumea, indiferent că ne aflăm în Palatul Parlamentului, la Guvern sau la Cotroceni. Din nefericire, ce s-a întâmplat în aceste săptămâni a ilustrat o proiecție de președinte deplasată de la așezarea sa din Constituție. Un președinte care, în mod conștient și voit, a dorit să fie actor și beneficiar al unei lupte politice din care nu avea voie să facă parte. Un președinte care a abdicat de la misiunea imperativă de a echilibra părți contradictorii și de a le oferi un spațiu de dialog. Un președinte, nu jucător, ci profitor, al cărui derapaj constituțional se va întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva noastră, a tuturor.

Pentru ca o măsură să fie bună, nu este suficient ca ea să fie bună, ci trebuie explicată ca atare. Nu am nicio îndoială că Ordonanța nr. 13 a fost extrem de corectă pe fondul ei și venea să îndrepte lucruri strâmbe din Codul penal. Au spus asta toți oamenii de drept cu care am discutat în aceste săptămâni și mi-au explicat că, mai devreme sau mai târziu, acele îndreptări obligatorii se vor impune. Corelat însă cu o acțiune uriașă de manipulare și deturnare a dezbaterii publice, demersul Guvernului a fost sufocat de stradă.

Nu poți avea o discuție onestă, cu argumente pro și contra, când propaganda alimentată de unele instituții ale statului atinge isteria.

Nu poți explica rațional demersul guvernamental când zeci de mii de oameni sunt manipulați și instigați împotriva unui guvern legitim și a unei majorități legitime.

În fine, nu poți aplica programul de guvernare votat de cetățeni, dacă însuși Președintele statului alimentează o furie populară de care doar se folosește în interes electoral propriu.

Din păcate pentru cei care au dorit răsturnarea forțată a unui guvern legitim, Curtea Constituțională, arbitru corect, imparțial, a decis că Guvernul PSD-ALDE a acționat conform prerogativelor sale legale și a respectat cu strictețe principiul separației puterilor în stat.

Prin urmare, toate atacurile politice privind așa-zisa încălcare a legii au fost fără temei. Cine răspunde pentru asta, când instigatorii de ieri se pozează astăzi la schi?!

Decizia CCR trebuie privită în sens mai larg. Curtea a arătat cine are dreptul să guverneze România, iar decizia Curții este simplă: Guvernul PSD, ales de milioane de români pentru a crește nivelul de trai, are dreptul legal și constituțional de a guverna. CCR a stabilit fără putere de tăgadă dreptul guvernului de a guverna țara, un drept care nu poate fi exercitat de nicio altă autoritate, fie ea aleasă sau numită, cum este DNA, CSM sau parchete.

Estomparea măsurilor din Programul de guvernare pare a fi, în definitiv, obiectivul primordial al celor care au încercat și încearcă încă răsturnarea ordinii stabilite la 11 decembrie. Românii au votat atunci un program consistent de guvernare și majoritatea PSD-ALDE a trecut la aplicarea lui. Mai mult de două treimi din măsurile propuse pentru trimestrul I sunt deja adoptate. La ultima ședință de Guvern s-au adoptat măsuri esențiale pe zona de investiții, apărare și sănătate. Și atunci, care să fie motivul supărării oamenilor? Sau tocmai teama de a ne duce acest program la îndeplinire îi determină pe unii să acționeze la disperare, răsturnând orice reguli de joc democratic?!

Dacă-i așa, atunci avem o veste proastă pentru ei. Ne vom duce acest program la îndeplinire până la ultima virgulă din ultima pagină. Suntem determinați să facem asta și să nu acceptăm comenzi imperative, puse în aplicare de marionete cu funcții, care n-au ascultat niciodată în viața lor de propria conștiință, poate pentru că n-o au, ci doar de comenzi străine interesului național al României. Mai devreme sau mai târziu, apele se vor limpezi și gunoaiele vor ieși la suprafață.

Vă mulțumesc.

Deputat PSD de Dâmbovița, Oana Vlăducă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS Florica Cherecheș - declarație politică: Toate popoarele au hoții lor, dar nu toate popoarele permit hoților să conducă;

O invit pe doamna deputat Cherecheș, Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Florica Cherecheș:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Declarația mea politică are un titlu preluat de pe una din pancartele protestatarilor și este "Toate popoarele au hoții lor, dar nu toate popoarele permit hoților să conducă".

Acum două luni, Partidul Social Democrat câștiga alegerile parlamentare promițând salarii și pensii mai mari și amăgind electoratul cu promisiuni nerealiste. La doar o lună după aceea, aceeași lideri au demonstrat că agenda lor prioritară nu a fost rezolvarea problemelor țării, ci promovarea unei legislații cu dedicație pentru un număr restrâns de politicieni, în frunte cu președintele Dragnea, și și-au permis să arunce România cu zeci de ani în trecut, desconsiderând toate eforturile făcute în ultimii ani în lupta împotriva corupției și stârnind îngrijorarea partenerilor internaționali.

Românii au ieșit în stradă pentru că, în loc să-și pună în aplicare Programul de guvernare foarte ambițios și supraevaluat, Guvernul PSD a luat măsuri care au stârnit furia lor, cum ar fi: politizarea conducerii școlilor, politizarea managementului spitalelor, modificarea Codului fiscal, modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală.

Mobilizarea și solidaritatea românilor a adus deja roade și a determinat Guvernul să dea înapoi, retrăgând celebra Ordonanță nr. 13. Astfel, Guvernul și-a pierdut autoritatea și va avea mari probleme să-și recâștige credibilitatea în străinătate. Eforturile făcute în lupta anticorupție în ultimii ani, cu ecouri bune în străinătate, au fost acum subminate de aceste inițiative care afectează grav imaginea României și are consecințe economice severe.

Protestele care au loc acum peste tot în țară arată că românii nu mai suportă să fie mințiți și înșelați, că nu vor să fie conduși de hoți, că-și doresc politicieni responsabili care să-i reprezinte cu cinste și care să urmărească interesele comunității lor și a țării, nu interese de grup. Înțeleg că oamenii care protestează în stradă doresc de la politicieni un comportament onest, transparent și principial, și nu unirea unor politicieni în dosare de corupție.

Niciun guvern nu poate să mai ia decizii pe furiș, în toiul nopții, pentru protejații politici și să spere că acest lucru va rămâne fără consecințe.

Partidul Național Liberal nu dorește să confiște aceste proteste pașnice de stradă, dar mulți din membrii săi participă la ele ca simpli cetățeni, pentru a afla care sunt doleanțele oamenilor și a lua pulsul societății în care trăim.

Ca Partid Național, construit pe valori democratice, ne solidarizăm cu dorința românilor de a trăi într-o țară în care drepturile omului sunt respectate de toți, în care există un real respect pentru lege și egalitate în fața legii pentru toți cetățenii.

Dragi colegi,

Ce se întâmplă acum în România e un semnal de alarmă pentru toate partidele politice și pentru toți politicienii, care trebuie să înțeleagă că, atunci când își asumă funcții de reprezentare și beneficiază de încrederea cetățenilor, trebuie să fie corecți, responsabili, integri și dedicați rezolvării problemelor comunității din care fac parte.

Haideți ca acum, la început de mandat, să fim uniți în a-i reprezenta cu cinste pe cei care ne-au dat votul lor și în a da legi drepte, în deplină transparență pentru viitorul copiilor și nepoților noștri, pentru România.

Florica Cherecheș, deputat PNL de Bihor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS Daniel Olteanu - declarație politică: «Un răspuns adresat domnilor academicieni, semnatari ai apelului Identitate, suveranitate și unitate națională»;

Îl invit pe domnul deputat Pavel Popescu, de la Grupul parlamentar al PNL. Nu e în sală.

Domnul Daniel Olteanu? Da.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel Olteanu:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Declarația mea politică se numește «Un răspuns adresat domnilor academicieni, semnatari ai apelului "Identitate, suveranitate și unitate națională"».

Stimați colegi,

Am asistat, recent, la multe luări de poziție în spațiul public cu privire la apelul "Identitate, suveranitate și unitate națională", asumat de mai mulți onorabili academicieni români.

Chiar dacă mai mulți semnatari au subliniat faptul că intenția a fost alta decât interpretările ulterioare, e important să reținem poate cea mai importantă miză amintită în document - "sabotarea viitorului".

În condițiile în care apelul e adresat și oamenilor politici, invitați "să conlucreze cu responsabilitate și patriotism pentru binele României", dar și "instituțiilor abilitate ale statului român", mă văd obligat să fac unele precizări.

Unitatea națională și eliminarea dezbinării din societate sunt teme pe care le putem aborda politicianist sau, dacă există responsabilitate, le putem aborda pragmatic. În acest sens, bugetul de stat, în forma în care a fost propus și votat, este primul și cel mai important exemplu al transformării românilor în cetățeni privilegiați și cetățeni de categoria a doua, prin politica majorității parlamentare.

Consider că prin promovarea unor politici de acordare discreționară a fondurilor de la bugetul de stat ajungem, stimați colegi și distinși academicieni, ca județe precum Vaslui, Botoșani, Neamț sau Vrancea să suporte cheltuielile municipiului București sau ale județelor bogate.

Atunci când, din bugetul Ministerului Transporturilor, pe fișe de obiective de investiții, rezultatele sunt zero kilometri de infrastructură în cele mai sărace județe ale țării, cele mai izolate în același timp, nu putem aduce în discuție teme precum "unitatea națională".

Atunci când Guvernul decide că românii se împart în două categorii, iar unii sunt mereu în rolul rudelor sărace și abandonate, nu putem vorbi de "unitate națională" decât ca slogan gol de conținut.

Atunci când este refuzat orice amendament, făcut cu bun-simț, pentru a îndrepta această eroare și pentru a pune Moldova pe hartă, nu putem vorbi de "unitate națională".

Cred că apelul domnilor academicieni trebuie să aibă un singur destinatar - Guvernul României. Este cel care, prin bugetul alocat infrastructurii, a decis că direcția județului Vaslui este spre Est, nu spre Vest.

Centenarul Marii Uniri ar trebui să însemne și altceva decât festivism și discursuri, ar trebui să ne facă pe toți mândri că suntem români. Ar trebui, în egală măsură, să ne facă parte integrantă din aceeași Românie. Din păcate, nu putem fi solidari în momentul în care unii, prin politică de stat, ne izolează cu premeditare.

În clipa de față, există două Românii, iar județul Vaslui face parte din acea Românie condamnată la sărăcie, care, chiar și în această situație, contribuie la bugetul național cu mai mult decât primește. O astfel de politică de stat nu este nici națională, nici europeană, ci, mai degrabă, un demers în măsură să adâncească și mai mult granița dintre Est și restul țării. Vrem și avem dreptul să simțim că facem parte din aceeași Românie, dar simțim că suntem trimiși către Est.

În concluzie, consider că apelul domnilor academicieni ar trebui îndreptat cu precădere spre cei care se fac vinovați de această dezbinare pe criterii politice, spre aceia care decid ca în infrastructură să ajungă miliarde de lei în București și zero lei în județul Vaslui. Dincolo de proclamații, aclamații, apeluri sau memorandumuri, Vasluiul, la fel ca orice alt județ din răsăritul României, are nevoie de autentificarea dreptului legitim de a exista în România.

Vă mulțumesc.

Daniel Olteanu, deputat de Vaslui.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Emil-Marius Pașcan - declarație politică: Academia Română dă semnalul redeșteptării idealurilor naționale;

De la Grupul parlamentar al PMP, domnul Marius Pașcan.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință.

Distinși colegi,

Declarația mea politică se intitulează "Academia Română dă semnalul redeșteptării idealurilor naționale".

Asaltul coaliției guvernamentale asupra justiției, ofensiva puterii politice, canonada asupra Codului penal și a Codului de procedură penală au stârnit revoltă publică și manifestări de stradă, dar și îngrijorare în rândul țărilor partenere ale României din Uniunea Europeană și Statele Unite.

Într-un context geopolitic încordat, prin confruntarea economică și, indirect, militară dintre est și vest, frânt între culturile răsăriteană, orientală și occidentală, între viziuni fundamental diferite de organizare și conducere statală, România se află într-o zonă tampon, ca avanpost al vestului, supusă însă asalturilor consecvente cotropitoare ale estului.

După Brexit, atmosfera nu este tocmai lipsită de convulsii la nivelul Uniunii Europene, iar unele exprimări nu tocmai diplomatice ale noului Președinte al Statelor Unite, la adresa Europei, convulsiile generate dinspre Polonia, duplicitarismul Ungariei și relația preferențială cu Vladimir Putin, precum și naționalismul care, pe fondul problemelor economice generalizate, câștigă politic teren atât în Franța, Austria, Germania, Italia etc. pun în dificultate actuala filozofie care stă la baza actualei construcții europene. Pe acest fundal geopolitic încordat, unii membri ai Uniunii Europene solicită o reorganizare a votului în Parlamentul European, printr-o diferențiere între state în temeiul reprezentativității economice, practic dorindu-se o departajare a membrilor de rangul unu, doi sau trei.

În acest context tumultuos, în România zilelor noastre se vorbește astăzi la nivel politic despre "forțe oculte" care încearcă să dezbine, despre un posibil război civil sau un război hibrid, despre tăvălugul multinaționalelor care au cotropit economia, despre România care nu mai este condusă demult din interior, ci din afară, despre comploturile politic-etnice care caută să enclavizeze și federalizeze țara noastră ș.a.m.d., iar deasupra tuturor protestele a sute de mii de români continuă să zguduie țara.

În ultimul sfert de secol, Academia Română s-a ținut departe de caruselul derapajelor care au încercat fragila noastră democrație și tânărul stat de drept. Cei mai erudiți dintre români au preferat să-și vadă de cercetările lor științifice în lumina cărților, departe de tumultul cotidian. Recent însă, 84 de academicieni români au ieșit din turnurile lor de fildeș și au adresat un apel în solidar pentru stabilitatea României, intitulat "Așa să ne judece viitorul!". Consider acest demers ca pornind dintr-o situație gravă și îngrijorătoare pentru români. Este un apel extraordinar, cu o profundă semnificație națională. Nu mai poate rămâne nimeni indiferent!

După ce au configurat cea mai complexă lucrare de cercetare care privește "Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani", intelectualii de elită ai țării, academicienii, se pronunță pentru suveranitate și unitate națională, pentru stabilitatea statului de drept, în condițiile regionalizării accentuate a României.

Felicitări Academiei Române! Așa să ne ajute Dumnezeu!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Costel Lupașcu - declarație politică: Guvernul Grindeanu a adoptat primele măsuri în domeniul sănătății - creșterea accesului pacienților la medicamente, achiziția vaccinurilor pentru copii și majorarea salariilor personalului medical.

De la Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Costel Lupașcu, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Lupașcu:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Obiectul declarației politice este "Guvernul Grindeanu a adoptat primele măsuri în domeniul sănătății, creșterea accesului pacienților la medicamente, achiziția vaccinurilor pentru copii și majorarea salariilor personalului medical".

Stimați colegi,

Sănătatea, în Strategia Guvernului PSD-ALDE, este un obiectiv de interes național și, așa cum am promis în campania electorală, este tratată ca problemă de siguranță națională.

Am declarat românilor că vom crește cheltuielile pentru sănătate și ne-am ținut de cuvânt.

Bugetul Ministerului Sănătății pentru 2017 este de 33,8 miliarde de lei, cu 3,5 miliarde de lei mai mare decât în 2016 și reprezintă 4,15 din PIB.

Guvernul Grindeanu realizează promisiunile PSD-ALDE din campania electorală privind finanțarea și dezvoltarea sistemului românesc de sănătate.

Primele măsuri ale echipei de guvernare în domeniul sănătății: acces la tratamente și medicamente pentru toți pacienții și finanțarea integrală a programelor naționale de sănătate. Ne-a interesat în primul rând accesul la tratamente și medicamente pentru toți pacienții, pentru a nu mai avea cazuri de deces din cauză că nu am avut bani ca bolnavii să cumpere medicamente pentru afecțiunile de care suferă.

Accesul mai rapid la tratamentele specifice s-a realizat prin desființarea comisiilor care aprobau acordarea tratamentelor scumpe pentru pacienți, urmând ca răspunderea să revină direct medicului specialist curant. Această măsură este foarte importantă, în special pentru bolnavii de cancer, precum și pentru bolnavii cu afecțiuni grave care pot accesa tratamentul imediat după diagnosticare.

Am stabilit în programul nostru de guvernare să avem asigurate medicamente pentru toți pacienții din programele naționale de sănătate.

Nu ne permitem să punem plafoane bugetare pentru dreptul la viață, de aceea mergem pe principiul: cel mai mic cost, acces egal pentru toți pacienții și plata în funcție de rezultatele terapeutice. Aici vom asigura finanțare, în funcție de nevoile reale ale pacientului, prin introducerea contractelor cost-volum rezultat pentru un număr mai mare de medicamente.

În ceea ce privește schema națională de vaccinare, Guvernul a înțeles importanța acestei probleme și a alocat 770 de milioane lei pentru achiziția vaccinurilor pentru copii, pe bugete multianuale, pentru a se evita penuria acestor produse. Este pentru prima dată când s-au alocat bani pentru vaccinul pneumococic conjugat. Este inadmisibil să nu avem doze de vaccin pentru a ne proteja copiii noștri!

Medicii și personalul din domeniul sănătății au început să fie mai respectați odată cu instalarea noului Guvern PSD-ALDE.

Aplicarea legii, prin creșterea cu 15% a salariilor din sănătate este în vigoare.

Toți politicienii spun că doresc să avem medici care să nu mai plece în străinătate și să rămână în țară, să ofere servicii medicale de calitate.

Spre deosebire de alte partide care au fost la guvernare, noi, cei din PSD și ALDE, am început să punem în practică aceste lucruri.

Bugetul Ministerului Sănătății pentru acest an a inclus finanțarea pentru creșterea salariilor personalului medical în medie cu 15%.

De asemenea, este important să precizez că odată cu majorarea salariului minim au crescut și veniturile lunare pentru asistenții persoanelor cu handicap la 1.450 lei și plata lor integrală de la bugetul de stat, și nu cum era înainte, de la 75% până la 90%, de la bugetul național, restul de la autoritățile locale.

În același timp, s-a majorat și valoarea indemnizației lunare minime pentru concediul de creștere a copilului, de la 1.062 de lei, la 1.232 de lei.

Am adus în atenția dumneavoastră toate aceste măsuri pe care Guvernul Grindeanu le-a pus în aplicare în domeniul medical și social, în prima lună de la guvernare, pentru a demonstra că PSD și ALDE se țin de cuvânt și pun în aplicare toate proiectele prezentate românilor în campania electorală.

Este important să onorăm promisiunile față de cetățeni și să arătăm că Programul de guvernare, pe care l-am propus pentru patru ani, are în centru creșterea nivelului de trai pentru fiecare categorie socială și profesională din țara noastră.

Ne dorim să promovăm coeziune între români și stabilitate între generații. Nu mai avem nevoie de certuri și de dezbinări între diferite segmente ale societății noastre.

Vă mulțumesc.

Deputat Costel Lupașcu, Circumscripția nr. 7, Botoșani.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc.

Stimate colege și stimați colegi care nu ați putut astăzi să susțineți declarațiile politice, vă invit pentru sesiunea de săptămâna viitoare. Iar acum închei prima parte a ședinței noastre de astăzi.

Mulțumesc.

O zi bună!

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 12 noiembrie 2019, 6:47
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro