Doamna Oana-Consuela Florea: Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare. Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat negativ. Cu unanimitate de voturi, membrii celor două comisii au hotărât respingerea Propunerii legislative pentru modificarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2014. În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Vă mulțumesc.
|