Oana-Mioara Bîzgan-Gayral
Oana-Mioara Bîzgan-Gayral
Ședința Camerei Deputaților din 28 februarie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.36/07-03-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
10-10-2019 (comună)
08-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 28-02-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 28 februarie 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.7 Oana-Mioara Bîzgan-Gayral - declarație politică având tema 1 martie - Ziua internațională "Zero Discriminare";

 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

  ................................................

Din partea deputaților neafiliați, doamna deputat Oana Bîzgan.

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colege,

Dragi colegi,

Mărțișorul este sărbătoarea care vestește venirea primăverii, bucuria de a trăi, de a dărui, speranța unui nou început.

La nivel internațional, 1 martie este Ziua Internațională "Zero Discriminare", o nouă ocazie să ne amintim că nu toate persoanele au parte de o viață demnă, că nu beneficiază de același respect și libertăți la care au dreptul.

Conform Constituției, a tratatelor europene și internaționale la care România este semnatară, toate persoanele se nasc libere și au dreptul să fie tratate ca atare, indiferent de rasă, etnie, sex, religie, opinie politică sau orice alt criteriu.

Cu toate acestea, un procent impresionant de români, 75% dintre ei, consideră că au fost discriminați la locul de muncă, în educație, sănătate și altele. Doar 29% dintre aceștia știu ce drepturi au și cum ar trebui să procedeze din punct de vedere legal, în astfel de situații.

Mai mult, doi din trei cetățeni români consideră că discriminarea reprezintă o problemă actuală, una la care Parlamentul, ca for legislativ într-un stat democratic, ar trebui să aibă un răspuns.

Când o persoană este discriminată, impactul negativ nu se răsfrânge doar asupra acelei persoane, ci asupra întregii comunități.

O acțiune eficientă împotriva discriminării începe, logic, cu educația. În sistemul educațional din România, discriminarea este înrădăcinată în modul de funcționare, în programă și în manualele școlare.

În țara noastră, unul din trei copii a fost umilit în fața colegilor. Fenomenul de bullying afectează în special băieții, între 9-12 ani, iar hărțuirea sexuală își face loc în viața fetițelor, chiar de pe băncile școlii primare.

Discriminarea la școală afectează și membrii comunității rome, a copiilor cu dizabilități, cu tulburări din spectrul autist și seropozitivi, a copiilor de altă confesiune sau altă orientare sexuală.

Perpetuarea discriminării are efecte negative asupra copiilor și a familiilor acestora, plus costuri suplimentare pentru bugetele locale și de stat.

De aceea, avem nevoie de un sistem educațional incluziv, care să sprijine fiecare copil și să promoveze diversitatea și egalitatea de șanse.

O societate în care un copil învață că este normal să fii discriminat sau să discriminezi, nu este una europeană, democratică, și aceste lucruri nu pot aduce bunăstarea societății.

Dragi colege,

Dragi colegi,

Prin activitatea noastră parlamentară, putem face pașii necesari pentru a ajunge la dezideratul "Zero discriminare". Avem datoria să respectăm drepturile fundamentale ale tuturor românilor și să le oferim tuturor cetățenilor pe care îi reprezentăm posibilitatea de a contribui la un viitor mai bun pentru noi toți.

Aceasta este speranța pe care o am, astăzi, de 1 martie.

Vă mulțumesc.

Oana Bîzgan, deputat de București, independent.

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, doamnă deputat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 14 octombrie 2019, 4:51
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro