Dănuț Bica
Dănuț Bica
Ședința Camerei Deputaților din 28 februarie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.36/07-03-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 28-02-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 28 februarie 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.32 Dănuț Bica - declarație politică intitulată "Deviza guvernărilor PSD-ALDE: De ce să construim și să reabilităm, când este mai simplu să închidem?";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Dănuț Bica:

"Deviza guvernărilor PSD-ALDE: De ce să construim și să reabilitam, când este mai simplu să închidem?"

După 14 luni de guvernare PSD-ALDE, dacă tragem linie și facem bilanțul, constatăm, cu profundă insatisfacție, că promisiunile electorale mincinoase ale actualei puteri nu au vizat numai domeniul salariilor și pensiilor, ci și lucrările de infrastructură atât de necesare pentru modernizarea României.

Analizând datele statistice oficiale aferente anului trecut, constatăm cu amărăciune că în 2017 Guvernele conduse din umbră de către domnul Liviu Dragnea au alocat pentru investiții cel mai mic procent din istoria recentă a României. Astfel, cheltuielile cu investițiile publice au totalizat numai 3,2% din PIB, circa 27 de miliarde de lei, din care peste 80% nu au fost finanțate de Guvern, ci de la bugetele proprii ale unităților administrativ teritoriale. Dacă luăm în considerare și trista contraperformanță de a nu putea absorbi mai nimic din fondurile europene alocate României pentru perioada de programare 2014-2020 cu destinația finanțării marilor lucrări de infrastructură, atunci, putem concluziona, fără niciun fel de îndoială, că 2017 a fost un an pierdut pentru țara noastră și în domeniul dezvoltării, iar anul 2018 nu ne dă speranțe, din păcate, că va fi diferit de cel precedent. Nu trebuie să uităm că acest dezastru investițional nu s-a întâmplat într-o perioadă economică nefavorabilă, ci în anul în care liderii PSD și ALDE se mândresc cu faptul că România a avut cea mai mare creștere economică dintre statele membre ale Uniunii Europene, apropiindu-se practic de nivelul înregistrat de China la acest capitol. Comparațiile pe care le fac liderii coaliției aflate la guvernare cu Republica Populară Chineză nu-i avantajează, pentru că în China se construiește mult și durabil, pe când în România nu numai că nu se construiește aproape nimic, dar se mai prăbușesc și unele elemente de infrastructură rutieră sau feroviară realizate în anii din urmă.

Avem Guvern nou, cel mai stufos din Uniunea Europeană, ministru nou la transporturi, probleme vechi și aceeași lipsă vădită de soluții și de finanțare în acest domeniu esențial pentru dezvoltarea economiei naționale. Situația pare să nu se schimbe în bine nici după instalarea Guvernului PSD-ALDE cu numărul 3. Cea mai bună dovadă în acest sens o reprezintă recentul anunț cu privire la închiderea a circa 100 de rute de transport de călători pe calea ferată. Da, în acest fel dorește Ministerul de resort să realizeze eficientizarea transportului feroviar din România. Păi, dacă bani pentru investiții în infrastructura CFR nu este în stare să procure, atunci, cel mai simplu pentru Guvern este să șteargă, din pix, circa 100 de rute secundare, aceasta în condițiile în care respectabilii guvernanți promiseseră exact invers: mii de kilometri de autostrăzi noi și de căi ferate reabilitate, gări și aeroporturi noi sau modernizate.

Văd că sărbătorirea Centenarului a aprins spiritul patriotic și în sufletele politicienilor din cadrul partidelor aflate la guvernare. Acesta este un lucru firesc, dar mă determină să întreb câți oare dintre reprezentanții PSD și ALDE și-au chestionat șefii de ce nu se începe, măcar în anul 2018, conectarea Munteniei și Moldovei cu Transilvania prin mult doritele autostrăzi sau prin căi ferate moderne. Iar pe mine, ca reprezentant al argeșenilor în Camera Deputaților, mă interesează în mod deosebit de ce Autostrada Pitești-Sibiu, care a fost proiectată încă din perioada interbelică, pare astăzi că nu mai există nici măcar pe hârtie. Despre realizare, ce să mai vorbim? Câți dintre parlamentarii PSD și ALDE, transformați peste noapte în mari patrioți, și-au condiționat votul pentru învestirea celor 3 Guverne măcar de obținerea promisiunii realizării unor investiții în rețeaua națională de căi ferate, pe care, astăzi, viteza medie de deplasare este mai mică decât în perioada interbelică? Niciunul!

Nouă, celor din PNL, colegii din coaliția majoritară ne tot amintesc mereu că ei sunt la putere și ne cer să-i lăsăm să guverneze. Din păcate, până în prezent, PSD și ALDE nu au guvernat decât împotriva interesului general. Știu, noi suntem în opoziție și nu ne sunt acceptate propunerile. Dar trebuie să ne batem pentru promovarea intereselor cetățenilor care ne-au trimis în Parlament. Personal, am acționat în acest sens, sesizând miniștrilor din cele trei Guverne PSD-ALDE, care au răspuns de soarta transporturilor, starea dezastruoasă în care se găsesc drumuri și căi ferate de importanță strategică din județul Argeș și le-am solicitat să ia măsurile care se impun pentru remedierea situației. De exemplu, Drumul Național Pitești-Câmpulung-Brașov se află, de ani de zile, într-o nesfârșită modernizare, la cel dintre Pitești, Drăgășani și Târgu Jiu începerea lucrărilor se amână tot de ani buni, cel care leagă municipiile Câmpulung Muscel și Curtea de Argeș arată ca după bombardament, iar Transfăgărășanul, considerat drept unul dintre cele mai frumoase drumuri montane din Europa, este deschis circulației în fiecare an doar de la 30 iunie până la 1 noiembrie. De asemenea, calea ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea a ajuns o ruină. Pentru toate aceste importante obiective se manifestă același vădit dezinteres. Vom face, vom realiza, vom finaliza,... acestea sunt asigurările primite, în mod constant, în ultimul an, de la miniștrii PSD. În realitate, pentru multe dintre acestea, nici măcar licitațiile nu s-au realizat, nicidecum să înceapă lucrările!

Dar, de departe cel mai mare dispreț pe care l-am constatat, din partea Guvernului PSD-ALDE, este cel pentru calea ferată care leagă municipiile Pitești și Curtea de Argeș. Această rută nu a beneficiat de nicio reparație în ultimii 28 de ani și niciuna dintre gările de pe acest traseu nu a beneficiat de vreo lucrare de reabilitare. Nu a contat importanța economică a acestei linii de cale ferată, nu a contat că este o rută cu reverberații în istoria României, nu a contat faptul că toate gările dintre Pitești și Curtea de Argeș sunt monumente istorice, construite la solicitarea Regelui Carol I. Nu a contat că la funeraliile Majestății Sale Regele Mihai I mulți politicieni s-au îmbulzit la Curtea de Argeș, aducându-și aminte de vechea cetate de scaun a Țării Românești, de Mănăstirea lui Manole, de locul unde își duc somnul de veci regii României. Și, din cauza stării deplorabile în care se găsește clădirea, au trebuit să acopere Gara Regală din Curtea de Argeș cu un mash colorat, ca să nu vadă oaspeții străini și televiziunile din întreaga lume tencuiala căzută și stadiul de degradare în care a ajuns aceasta. Funeraliile au trecut, mash-ul a fost dat jos, iar noi am rămas tot cu ruina a ceea ce a fost cândva mândria transporturilor feroviare regale din România, iar rutei de cale ferată Pitești - Curtea de Argeș i se pregătește închiderea definitivă.

În concluzie, doresc să menționez că nu am niciun fel de așteptare de la noul ministru al transporturilor, care a făcut afirmația, pe un ton de nepermisă ironie, că "lucrările de infrastructură se vor termina ... atunci când se vor finaliza". Mai mult decât atât, filosofia strâmbă după care este ghidată întreaga viziune investițională a Guvernului PSD-ALDE îmi dă motive să cred că planul închiderii celor peste 100 de trasee de cale ferată va fi pus în aplicare. De altfel, responsabilii în domeniu au afirmat că vor închide rutele respective, pentru că sunt nerentabile! Asta spun miniștri "competenți", care nu înțeleg că o cale ferată, pentru a fi rentabilă, trebuie să fie mai întâi funcțională și sigură, iar pe ea să se poată circula în regim de viteză. Nu înțeleg nici că o arteră de transport modernă, rutieră sau feroviară contribuie la dezvoltarea și la modernizarea localităților pe care le unește. Din păcate, atâta vreme cât vom avea un Guvern care gândește astfel, nu vom avea infrastructură modernă în România.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 21 octombrie 2019, 8:53
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro