Mihăiță Găină
Mihăiță Găină
Ședința Camerei Deputaților din 28 februarie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.36/07-03-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 28-02-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 28 februarie 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.39 Mihăiță Găină - declarație politică "Încă o soluție pentru integrarea tinerilor pe piața muncii";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Mihăiță Găină:

"Încă o soluție pentru integrarea tinerilor pe piața muncii"

Una dintre preocupările principale ale tuturor guvernărilor PSD de până acum a fost integrarea sau reintegrarea românilor pe piața muncii. Această strategie a tuturor Guvernelor noastre a avut dintotdeauna drept ținte principale toate segmentele de vârstă.

Țin să subliniez că PSD nu a discriminat niciodată vreo categorie de vârstă din motive electorale, după cum îi place opoziției să afirme, iar ca drept dovadă stă ultima realizare a guvernării privind integrarea în câmpul muncii a tinerilor.

Ministerul Fondurilor Europene a lansat trei proiecte finanțate cu circa 9,7 milioane de euro din bani europeni, pentru integrarea tinerilor șomeri. Toate acestea vor fi derulate prin Programul Operațional Capital Uman 2014 - 2020 și au drept scop acordarea unui sprijin financiar nerambursabil angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă și/sau stagii pentru absolvenții de învățământ superior, precum și acordarea unei prime în beneficiul tinerilor care vor să se angajeze.

Angajatorii care organizează programe de ucenicie și/sau programe de stagii pot depune la AJOFM solicitări pentru sprijin financiar nerambursabil. Angajatorul care încheie angajamente cu tinerii beneficiază de 1.125 lei/lună pentru fiecare ucenic, în perioada de derulare a contractului, care poate fi de 12 luni, 24 de luni sau de 36 de luni, în funcție de nivelul de calificare al programului. De asemenea, tinerii care se vor angaja pe o perioadă de peste trei luni vor beneficia, prin aceste programe, de o primă de activare de 500 lei net, care se va acorda o singură dată, după înregistrarea contractului la AJOFM.

Prin aceste proiecte, care sunt parte componentă a Programului "România angajează", vom reuși crearea de noi locuri de muncă și diminuarea șomajului în rândul familiilor tinere. Pentru județul Ialomița pe care-l reprezint în Parlamentul României, țin să subliniez că cererile de sprijin financiar pot fi depuse de către doritori la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Slobozia.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 19 octombrie 2019, 1:12
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro