Plen
Ședința Camerei Deputaților din 16 aprilie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.64/23-04-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 16-04-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 16 aprilie 2018

7. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 (Pl-x 580/2017). (rămasă pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 580/2017

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................

10. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

Comisia pentru educație?

Doamna Gavrilă.

Doamna Camelia Gavrilă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Pl-x 580/2017. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale.

Obiectul de reglementare se referă la diminuarea factorilor de risc în interiorul unităților de învățământ, prin facilitarea identificării persoanei.

Astfel, în interiorul acestor spații se interzice acoperirea feței cu orice material care împiedică recunoașterea fizionomiei, cu excepția situațiilor de ordin medical.

De asemenea, se prevede ca principală sancțiune pentru încălcarea acestei interdicții să fie refuzarea accesului în perimetrul unităților, instituțiilor de învățământ și spațiilor destinate educației și formării profesionale.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaților este primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, comisia, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, a propus respingerea propunerii legislative.

Sunt foarte multe argumente care țin și de elaborarea acesteia, și de încălcarea diferitelor documente/acte legislative.

Spicuiesc doar din argumentația noastră.

Se aduce atingere prevederilor art. 26 din Constituția României, potrivit cărora "Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri".

De asemenea, potrivit art. 30, tot din Constituție: "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile". Deci sunt drepturi și libertăți fundamentale și trebuie păstrat un just raport de proporționalitate în momentul sancționării acestora.

De asemenea, Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, precum și orice alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosirii sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului".

De asemenea, există regulamente de ordine interioară la nivelul unităților de învățământ, regulamente care permit identificarea persoanelor și măsurile luate pentru a proteja spațiul educațional sau al unităților de formare profesională, există contradicții între anumite articole ale legii.

Și, de asemenea, facem trimitere și la Legea nr. 61/1991, prin care Poliția Română, organele abilitate pot sancționa faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Din acest motiv, comisia, în unanimitate de voturi, a respins această inițiativă.

Mulțumesc.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Coliu, dezbateri generale.

Domnul Coliu Doru-Petrișor, Partidul Mișcarea Populară.

Domnul Doru-Petrișor Coliu:

Bună ziua, domnule președinte.

Dragi colegi,

Eu aș vrea să-i spun antevorbitoarei, colegei mele, că burca nu este un element religios, este un element de vestimentație a unui trib. Și dacă poate să răspundă dacă copiii se pot duce la examene cu cagulă, eventual?

Mulțumesc.

Partidul Mișcarea Populară va susține acest proiect.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Zisopol.

Domnul Dragoș Gabriel Zisopol:

Vă mulțumesc, stimate domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor deputați,

Stimați invitați,

Acesta este un subiect foarte important, în ceea ce ne privește, dar este un subiect de siguranță națională aș putea spune, dar nu poate face obiectul Legii nr. 1/2011.

Acesta este motivul principal pentru care membrii Grupului parlamentar al minorităților naționale vor vota în favoarea respingerii propunerii legislative.

Vă mulțumesc.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Am înțeles.

Alte intervenții? Nu mai sunt.

Amendamente nu sunt.

Vot final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 29 martie 2020, 12:22
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro