Plen
Ședința Camerei Deputaților din 26 iunie 2019
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.80/05-07-2019

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-06-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2019 > 26-06-2019 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 26 iunie 2019

19. Supunerea la votul final:  

   

După pauză

 
   

(În continuare, lucrările au fost conduse de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, asistat de doamna deputat Lia Olguța Vasilescu și de domnul deputat Cristian Buican, vicepreședinți ai Camerei Deputaților.)

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Bună ziua!

Rog liderii de grup să-și invite colegii în sală.

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă rog, pregătiți cartelele de vot, pentru votul de control și verificarea cvorumului.

Vot, vă rog.

 
 

236 deputați, prezenți. Suntem în cvorum.

Liderii de grup, sunt probleme?

Începem.

 
Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 27/2019). (adoptat)

Proiecte de hotărâri.

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților; PH CD 27/2019.

Vot, vă rog.

 

Cu 265 de voturi pentru, adoptat.

 
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.43/2014 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice (PL-x 184/2019). (adoptat)

Legi ordinare. Adoptări.

2. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 43/2014 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice; PL-x 184/2019; lege ordinară.

Comisia pentru agricultură și Comisia pentru învățământ propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

219 voturi pentru, 43 de voturi contra, 3 abțineri. Adoptat.

Propunerea legislativă... (Discuții în sală.)

Vreți să facem o pauză?

 
Propunerea legislativă pentru completarea art. 1 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 (Pl-x 164/2019). (adoptată)

3. Propunerea legislativă pentru completarea art. 1 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003; Pl-x 164/2019; lege ordinară.

Comisia pentru sănătate propune adoptarea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

 

269 de voturi pentru, două abțineri. Adoptată.

 
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul (PL-x 84/2019). (adoptat)

4. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul; PL-x 84/2019; lege ordinară.

Comisia pentru administrație publică propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

260 de voturi pentru, 18 abțineri. Adoptat.

(Domnul deputat Florin-Claudiu Roman solicită să ia cuvântul.)

Domnule Roman, vă rog, scuzați-mă, explicarea votului.

 
 

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Sunt unul dintre inițiatori, alături de colegi de la alte partide politice.

Vreau să mulțumesc tuturor celor care au votat pentru acest proiect de lege care introduce definirea așezărilor informale, acele entități de câte trei gospodării pentru categoriile vulnerabile.

De azi înainte primarii vor avea și posibilitatea de a le introduce în legalitate și de a putea să le asigure acestor categorii vulnerabile acces la apă, canal, branșamente și tot ceea ce înseamnă racorduri necesare într-o Românie membră a Uniunii Europene.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227...

(Domnul deputat Szabó Ödön solicită să ia cuvântul.)

A, scuzați-mă!

 
 

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule președinte,

Stimați colegi,

Ne-am abținut la acest proiect legislativ. Nu pentru că nu ar fi o chestiune care ar trebui reglementată, dar ar trebui reglementată pentru spațiul public și proprietatea publică.

Dacă o așezare informală se realizează pe oricare dintre terenurile dumneavoastră, în momentul de față, această inițiativă legislativă va face ca acel teren să fie practic posibil de expropriat, fără o decizie de expropriere. Faptic, veți pierde proprietatea terenului.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul deputat Manole, vă rog.

 
 

Domnul Petre-Florin Manole:

Bună ziua!

Sunt unul dintre inițiatorii acestui proiect. Despre acest proiect n-o să spun lucruri tehnice. O să spun că în primul rând a fost rezultatul unui proces de consultare cu organizații neguvernamentale, cu administrația publică locală, cu ministerele relevante și cu toate grupurile politice din Parlament. Unii au susținut, alții, mai puțin. Dar vreau să subliniez foarte mult această parte de consens.

Și cred că este nevoie ca pe anumite subiecte, indiferent cine le generează, să votăm împreună și să avem consens, pentru a rezolva problemele fundamentale ale acestei societăți.

Vreau să le mulțumesc în mod special colegilor din Comisia pentru administrație, domnului vicepreședinte Călin și domnului președinte Roman.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

 
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.2/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol (PL-x 81/2019). (adoptat)

5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol; PL-x 81/2019; procedură de urgență.

Comisia pentru buget și Comisia pentru agricultură propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

În unanimitate, 278 de voturi. Adoptat.

 
Propunerea legislativă privind înființarea Muzeului Ororilor Comunismului în România (Pl-x 582/2015). (adoptată)

6. Propunerea legislativă privind înființarea Muzeului Ororilor Comunismului în România; Pl-x 582/2015; lege ordinară.

Comisia pentru cultură propune adoptarea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

 

276 de voturi pentru și două abțineri. Adoptată.

Domnule Știrbu, vă rog.

 
 

Domnul Gigel-Sorinel Știrbu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vă mulțumesc în primul rând dumneavoastră, doamnelor și domnilor deputați, mulțumesc colegilor mei din Comisia pentru cultură, cu toate că acestei instituții, iată, i-au trebuit 30 de ani până să ia această decizie.

Dragi colegi, România a fost ultima țară din blocul ex-sovietic care a trecut la democrație, iar acest lucru s-a făcut într-o manieră violentă.

Se pare, dragi colegi, că sunt unii colegi de-ai noștri care, în pofida vârstei lor, regretă timpurile apuse în 1989.

România a trăit cel mai crunt regim totalitar dintre toate țările foste comuniste.

În România, oamenii care aveau altă credință politică, alt crez politic, sfârșeau în închisorile comuniste. 800.000 de oameni au fost uciși și 3 milioane au avut de suferit în cele 44 de penitenciare și în cele 72 de lagăre de muncă silnică.

Dragi colegi, vă mulțumesc încă o dată, spunându-vă că cei care uită trecutul sunt condamnați să-l retrăiască. (Rumoare.)

Vă mulțumesc și vă felicit pentru acest vot!

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Bulai Iulian.

 
 

Domnul Iulian Bulai:

Mulțumesc.

Stimate doamne,

Stimați domni,

Nimeni nu are niciun dubiu că nu am avea nevoie de acest muzeu. Avem nevoie de un muzeu care să trateze ororile comunismului, la 30 de ani după ce noi am trecut în democrație.

Doi ani și jumătate de experiență în Comisia pentru cultură îmi arată că Parlamentul, în ciuda multor inițiative de a crea muzee de tot felul, mai multe muzee ale comunismului, nu poate să creeze instituții, dacă Guvernul nu-și asumă acest lucru.

Noi, cei de la USR, am votat pentru, deoarece este nevoie să dăm un semnal de alarmă că măcar acum, la 30 de ani, avem nevoie de acest muzeu.

Dar această lege este fix zero, dacă Guvernul nu și-o asumă în deplinătatea ei.

Și o să vă spun un lucru. În România, în ultimii 30 de ani, cele mai importante inițiative care tratează din punct de vedere muzeal comunismul sunt private. Vorbim despre inițiativa Academiei Civice - Memorialul de la Sighet. Vorbim despre Casa "Iuliu Maniu" - cinste părintelui Cristian Borz, care o renovează! Vorbim despre penitenciarul de la Pitești - felicitări Mariei, care a investit acolo bani! Vorbim despre inițiativa de la Botoșani, pentru Muzeul Vieții Cotidiene din Comunism. Vorbim despre inițiativa mea și a prietenilor mei, unde facem un muzeu al comunismului, la Tămășeni, în județul Neamț.

Dacă - și aici mă adresez majorității PSD-ALDE - dacă ați fi vrut într-adevăr să luați distanță față de comunism și față de ororile acestui regim, nu mai târziu de ieri, în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, nu ați fi votat pentru revenirea Rusiei în cadrul acestei organizații...

 
   

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vorbim despre explicarea votului...

 
 

Domnul Iulian Bulai:

... foarte importante...

 
   

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

... vă rog frumos.

 
 

Domnul Iulian Bulai:

... fără să susțineți repercusiuni pentru agresiunea teritorială față de vecinii noștri.

Haideți să ne comportăm consecvent, și acasă și în străinătate!

Haideți să condamnăm împreună aceste lucruri, asumându-și Guvernul această inițiativă, nu doar Parlamentul, votând niște legi goale! (Aplauze.)

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Dohotaru Adrian-Octavian, de la neafiliați.

 
 

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

Am votat și eu pentru acest proiect legislativ.

Una dintre părerile mele este de istoric. Am făcut cercetare, inclusiv la Academia Română, la un institut de istorie, și am scos o istorie a stângii, de la 1835 până la 1921, la înființarea Partidului Comunist, pentru a arăta că există o istorie de 8 decenii a stângii nonautoritare care continuă în perioada interbelică.

De aceea, este foarte important să vorbim nu doar despre un muzeu al ororilor comuniste, dar și despre un muzeu al ororilor capitalismului de tip neo-liberal sau karaoke capitalism, care s-a instaurat în România după '89.

De ce este foarte important să cunoaștem mai bine comunismul? Pentru că vedeam și săptămâna trecută, la moțiune, cât de stupid era folosit cuvântul "comunism", de ambele tabere. Pe de o parte, era tabăra ALDE-PSD, care vorbea despre comuniști mai ales după...

 
   

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog frumos...

 
 

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

... unele afirmații nefericite ale doamnei Bogdan...

 
   

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

... faceți referire la proiectul de lege. Dacă nu, vă tai cuvântul.

 
 

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

... ceilalți vorbeau din nou despre comunism.

De aceea, nu vă mai folosiți de comunism pentru a nu trata inegalitățile existente acum, pentru a nu mai trata inexistența unui stat social. (Vociferări.)

Vă țin, că aveți nevoie. Sunteți analfabet, aveți nevoie. (Râsete. Vociferări. Rumoare.)

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnule deputat Bacalbașa, vă rog.

(Domnul deputat Florin-Claudiu Roman solicită să ia cuvântul.)

De la PNL a luat cineva cuvântul, vă rog... (Vociferări.)

A luat cineva, deja, cuvântul.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbașa:

Doamnelor și domnilor,

Trăim un moment de imensă fățărnicie. Votăm pentru un muzeu al ororilor comunismului, în condițiile în care procurorul general, descoperit ca fiind unealta prin care se făceau crime în ultima parte a comunismului, a fost protejat de cel care se numește șeful statului, pentru a nu fi demis imediat. Ar trebui să ne pleznească tuturor obrazul de rușine. (Vociferări.)

Am dreptul să vorbesc în acest moment, pentru că, din 4 bunici, doi mi-au fost omorâți de comuniști, în Basarabia, amândoi.

Ce aș vrea să spun? Titlul este absolut nefericit. Este un titlu de Walt Disney, care cumva este total inadecvat realității îngrozitoare.

Și încă ceva. Tot aici s-a desfășurat, sub egida agentului Petrov, un așa-numit proces de condamnare a comunismului, în care ce s-a încercat? S-a încercat o condamnare a național-comunismului care a fost după '64 și o ștergere completă și dezvinovățire a crimelor oribile până în '64.

Eu sunt unul dintre cei mai bătrâni, poate cel mai bătrân din această adunare. Le-am trăit, le știu. Sunt și acum îngrozit de ce se petrecea.

Or, tot ce s-a întâmplat până în '64 - cu profundă ipocrizie, caută să se aștearnă uitarea și se dă tot în spinarea lui Ceaușescu, care a avut multe greșeli, dar care a fost perioada când s-a trecut de la crime la mici porcării.

Domnilor, să nu fim...

 
   

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulțumesc mult.

 
 

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbașa:

... iezuiți!

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnul Vosganian Varujan.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Stimați colegi,

Dacă, de pildă, Holocaustul este o tragedie comună pentru toți evreii din lume, dacă genocidul armean este o traumă colectivă pentru armenii de pretutindeni, comunismul nu a fost o traumă comună pentru poporul român. Comunismul a avut perdanții și câștigătorii lui, a avut călăii și victimele sale.

Despre comunism, chiar începând cu 1990, când legatarii comunismului au rămas la conducerea țării - și trebuie să vă previn că România a fost singura țară din fostele țări comuniste, din Europa Centrală și de Est, în care Partidul Comunist a rămas, sub alte forme, la putere, în 1990 - despre comunism imaginea nu a fost niciodată clară, a fost tot timpul ambiguă.

S-a încercat cu tot dinadinsul ca eroii comunismului să nu intre în spațiul public - și aici mă refer și la Elisabeta Rizea, căreia i s-a refuzat un monument în Capitală, la frații Paragină, la Cămătaru, la toți care au luptat și au murit pentru această cauză.

De pildă, Liviu Babeș, cel care și-a dat foc pe pârtia de la Poiana Brașov, în 1989, este aproape necunoscut, în comparație cu Jan Palach, studentul care și-a dat foc la Praga, în ianuarie 1969, pentru a protesta împotriva invaziei Armatei Roșii în țara sa. Jan Palach este un erou. Există un monument chiar în centrul orașului. Ba chiar există și un asteroid cu numele lui Jan Palach, pe cerul planetei.

De aceea, eu cred că un astfel de muzeu este important, nu pentru noi, care ne disputăm aici, ci pentru copiii noștri. Pentru că noi n-am fost educați să fim liberi - generația mea. Noi am crezut că libertatea este un dar, când, de fapt, este o responsabilitate. Și, preocupându-ne să învățăm în pripă libertatea, am ignorat să-i învățăm acest lucru pe copiii noștri. Copiii noștri, care n-au cunoscut comunismul și ororile lui, sunt mai vulnerabili la năravurile comuniste. Uitați-vă că ei sunt expuși limbajelor fanatizante, mesajelor obsesive, urii, apologiei sistemelor de informații abuzive și abuzurilor împotriva drepturilor omului. Pentru ei trebuie să facem acest muzeu, ca ei să fie educați să fie liberi și ei să fie cu adevărat mântuiți de această moștenire întunecată pe care ne-a lăsat-o comunismul. (Aplauze.)

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii... (Domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe solicită să ia cuvântul.)

Ce spuneți?

A vorbit. Un singur om de la fiecare grup.

Ați văzut că am sărit PSD din același motiv.

A, domnul Pambuccian, scuzați-mă.

Domnule Gheorghe, nu vă pot da cuvântul.

 
 

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am auzit foarte multe lucruri spuse de la tribuna aceasta, în ultimii 20 de ani. Dar nu credeam că o să vină o vreme în care să aud făcându-se din nou apologia comunismului. Pentru că am trăit vremurile acelea. Și le-am trăit ca un om normal, nu le-am trăit ca un om privilegiat al sistemului.

Am înțeles, clasa muncitoare a dispărut. A dispărut pur și simplu. Nu din România, pe tot pământul, pentru că așa a evoluat tehnologia. Dar a apărut un nou proletariat. Și am înțeles și asta. Înțeleg că are nevoie de un vector politic și acel proletariat. Dar nu pot să accept că acel vector politic să fie același care a nenorocit o mare parte din planeta aceasta, care a dus-o înapoi, care a oprit oamenii capabili să facă lucruri care să ducă societatea înainte, sau i-a trimis în afara granițelor, sau i-a oprit de tot.

Nu pot să accept, după ce am trăit primii 30 de ani din viață, ideea că pot să-mi trăiesc ultima parte a vieții din nou într-un asemenea sistem.

Este foarte periculos să repetăm lucrurile. Ele par atrăgătoare și-i atrag pe cei care nu știu nimic despre lumea care a fost atunci. Lor vreau să le spun că oamenii nu sunt egali. Așa ne-a făcut Dumnezeu, diferiți.

Diferit nu înseamnă că există o inegalitate ordonată, înseamnă că fiecare este altfel. Și a încerca să pui un tipar în care să-i înfunzi ca într-un pat al lui Procust, pentru că ambele ideologii care au plecat din nenorocita asta de gândire marxistă - și comunismul și fascismul - să nu uităm cum se numea partidul lui Hitler, era Partidul Național Socialist al Muncitorilor. Și acela era la fel. Erau anumite diferențe între ideologii, dar era același lucru, în mare. Ambele au încercat să bage omul într-un același pat al lui Procust și tot ce nu încăpea acolo să fie mutilat.

Nu pot să accept...

 
   

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Încercați să finalizați, domnule deputat.

 
 

Domnul Varujan Pambuccian:

... să revenim la o societate care să mutileze oamenii. (Aplauze.)

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

 
Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (PL-x 290/2019). (adoptat)

7. Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat; PL-x 290/2019; lege ordinară; procedură de urgență.

Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

277 de voturi pentru, două voturi contra. Adoptat.

 
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2018 pentru modificarea anexei la Legea nr.289/2002 privind perdelele forestiere de protecție (PL-x 547/2018). (adoptat)

8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2018 pentru modificarea anexei la Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție; PL-x 547/2018; lege ordinară; procedură de urgență.

Comisia juridică, Comisia pentru mediu, Comisia pentru agricultură propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

Cu 275 de voturi pentru, 5 abțineri, adoptat.

 
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice (PL-x 23/2017). (adoptat)

9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice; PL-x 23/2017; lege ordinară; procedură de urgență.

Comisia pentru agricultură, Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

Cu 221 de voturi pentru, un vot contra, 53 de abțineri, adoptat.

 
Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii responsabilității fiscal-bugetare nr.69/2010 (PL-x 243/2019). (adoptat)

10. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010; PL-x 243/2019; lege ordinară; procedură de urgență.

Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

Cu 262 de voturi pentru, 15 voturi contra și o abținere, adoptat.

 
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite (PL-x 10/2019). (adoptat)

11. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite; PL-x 10/2019; lege ordinară.

Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

171 de voturi pentru, 94 de voturi împotrivă, 11 abțineri. Adoptat.

 
Proiectul de Lege pentru modificarea art.25 alin.(4) lit.i) din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal (PL-x 395/2017). (adoptat)

12. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 25 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 395/2017; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

Cu 281 de voturi pentru și o abținere, adoptat.

Legi ordinare. Respingeri.

Explicarea votului, domnul Năsui.

Vă rog.

 
 

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Vă mulțumesc că ați votat acest proiect de lege. Este un proiect extrem de benefic tuturor organizațiilor nonguvernamentale care desfășoară muncă caritabilă în România, tuturor asociațiilor și fundațiilor din România.

După cum știm, de multe ori rolul statului în țara noastră nu este îndeplinit cum trebuie și de multe ori aceste ONG-uri preiau din acest rol, inclusiv pentru a aduce medicamente care nu se mai găsesc. Auzeam zilele trecute de o doctoriță care și-a făcut un ONG pentru a aduce medicamente din afară cu sacoșa, deci în așa hal de disfuncțional este sistemul. De 30 de ani de la Revoluție până acum nu s-a construit decât un singur spital public de dimensiuni medii în România, în schimb un ONG privat din donații, de asemenea, private, construiește un spital public de copii bolnavi de cancer.

ONG-urile în România de multe ori au făcut treaba pe care statul a promis că o face, dar nu a făcut-o niciodată.

Tocmai de aceea această lege care permite mărirea sponsorizării, nu foarte mult, de la 0,5 la 0,75% din cifra de afaceri, este un lucru foarte bun pentru România și vă mulțumesc că ați votat această lege. (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Doamna deputat Bran Ioana. Vă rog.

 
 

Doamna Ioana Bran:

Mulțumesc, domnule președinte.

Mă bucur să văd că acest proiect are - am putea spune - unanimitate. Am văzut că doar un singur vot a fost abținere.

Dacă colegul de la USR susținea și vorbea despre ONG-uri și fundații, aș vrea să vorbesc și despre partea de asociații sportive, despre cluburi sportive.

Practic, în expunerea de motive se vorbește despre mișcare sportivă, despre încurajarea sportului în România și mă bucur că antreprenorii români vor putea susține și sportul românesc.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

 
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații (Pl-x 274/2019). (respinsă)

Legi ordinare. Respingeri.

13. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații; Pl-x 274/2019; lege ordinară.

Comisia juridică propune respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

 

Cu 272 de voturi pentru, două contra, adoptată.

Legi organice. Adoptări.

Domnule Seidler, vă rog.

 
 

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Mulțumesc.

Mă bucur că am avut înțelepciunea de a respinge o lege împotriva himerelor. Și îi sugerez inițiatorului, dacă vrea să mai inițieze proiecte împotriva himerelor, are cel puțin două recente. Una dintre ele ar putea fi o lege împotriva numirii la Curtea Constituțională a unor judecători care au semnat anterior protocoale secrete și ar mai putea fi o lege împotriva numirii în funcția de avocat al poporului a unor persoane care au ocupat funcții de conducere în anumite fundații.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulțumesc.

Domnul deputat Pleșoianu.

Vă rog.

 
 

Domnul Liviu Ioan Adrian Pleșoianu:

Ce este foarte interesant la acest proiect este că o bună parte din societatea civilă a reușit să fie cu adevărat senilă, ca și o bună parte dintre colegii din partea stângă care au ieșit cu tot felul de declarații, spunând, de pildă, că eu încerc să modific legislația ONG-urilor, în așa fel încât, discreționar, să poată să dispară un ONG, în cazul în care cineva face sesizare, pe motiv că nu-și respectă scopul inițial. Au sărit ONG-uri renumite, parlamentari renumiți și foarte bine "pregătiți". Numai că au o problemă și domnii parlamentari foarte bine "pregătiți" de la USR și respectivele ONG-uri. Problema este că respectivul articol nu era deloc schimbat de mine, eu schimbam altceva acolo. Respectivul articol este în vigoare de exact 19 ani, 4 luni și 27 de zile. ONG-urile habar n-au, respectivele ONG-uri, care este legislația în baza căreia funcționează.

De asemenea, foarte "pregătiții" parlamentari de la USR habar n-au cum suna legislația respectivă.

În rest, mă bucur foarte mult că a fost respins acest proiect legislativ, pentru că nu mi se părea normal să treacă un proiect legislativ care vorbește despre ONG-uri declarate în instanță continuatoare ale unor organizații naziste. Nu era în regulă să treacă un astfel de proiect de lege. Era păcat!

Ce îmi doresc foarte mult este să nu mai amânăm respingerea celuilalt proiect de lege pe care l-am conceput împreună cu Șerban Nicolae, cel privind transparentizarea finanțării ONG-urilor și depolitizarea ONG-urilor de utilitate publică.

Anul trecut era pe lista suplimentară, în sesiunea extraordinară pe care am avut-o în luna iulie. A dispărut de acolo.

Eu zic să rezolvăm și cu proiectul acesta de lege, ca să știm o treabă. (Aplauze.)

Mulțumesc.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

 
Proiectul de Lege privind statutul polițiștilor de penitenciare (PL-x 723/2018). (adoptat)

Legi organice. Adoptări.

14. Proiectul de Lege privind Statutul polițiștilor de penitenciare; PL-x 723/2018; lege organică; procedură de urgență.

Comisia pentru administrație publică și Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

Cu 275 de voturi pentru, adoptat.

Doamnă Birchall Ana, vă rog.

 
 

Doamna Ana Birchall:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Dragi colege,

Dragi colegi,

Vreau să vă mulțumesc pentru votul dumneavoastră de astăzi, un vot pentru un act normativ atât de așteptat, dar atât de important, nu numai pentru personalul din sistemul penitenciar, dar și pentru buna funcționare a administrației naționale a penitenciarelor.

Vreau să le mulțumesc în mod deosebit colegelor și colegilor din comisiile de specialitate, sindicatelor și tuturor celor care au contribuit astăzi la elaborarea și, prin votul dumneavoastră, și la finalizarea, prin vot favorabil, a acestui act normativ atât de important, așa cum am spus, și împreună astăzi ne-am onorat încă o promisiune făcută lucrătorilor din sistemul penitenciar. (Aplauze.)

Mulțumesc.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc, doamnă ministru.

 
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 128/2017). (adoptat)

15. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative; PL-x 128/2017; lege organică; procedură de urgență.

Comisia pentru transporturi și Comisia pentru buget propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

Cu 186 de voturi pentru, 86 contra și 4 abțineri, adoptat.

Domnul Bode Lucian.

Vă rog. Explicarea votului.

 
 

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulțumesc, domnule președinte.

Distinși colegi,

Acest act normativ a fost inițiat în 2016, cu scopul adoptării unor măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Foarte frumos și necesar, numai că, față de forma inițială, respectiv față de forma adoptată de Senat, au apărut câteva amendamente de detaliu, este adevărat, numai că, așa cum știți, diavolul se ascunde de cele mai multe ori în detalii și un astfel de detaliu ați adoptat și dumneavoastră, din majoritate, astăzi.

Despre ce este vorba? În 2016, Curtea de Conturi a României a efectuat o misiune de audit la Ministerul Transporturilor, misiune în urma căreia a decis recuperarea prejudiciilor determinate de plata compensațiilor pentru serviciile de transport din cadrul pachetului minim social, în lipsa actelor adiționale de actualizare pentru anul 2015 a contractelor de servicii publice încheiate cu operatorii de transport feroviar, în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro.

De asemenea, Curtea de Conturi a dispus recuperarea prejudiciului determinat de decontarea nelegală de către Metrorex, pe perioada legală de prescripție, a cuantumului gratuităților acordate pentru călătoria cu metroul unor categorii sociale de beneficiar, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro. Sigur că această hotărâre a fost contestată și, după ce și-a urmat parcursul în instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, recuperarea acestui prejudiciu.

Ce ați făcut dumneavoastră prin acest vot? La art. II ați spus așa: "Compensația acordată operatorilor de transport feroviar de călători pentru serviciile prestate în anul 2015 se recunoaște drept cheltuială în situațiile financiare ale Ministerului Transporturilor".

Cu alte cuvinte, dragi colegi din majoritate, ați anulat, prin această lege, o hotărâre definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așa ceva eu nu am mai întâlnit de când sunt în Parlamentul României! Eu cred că mai jos de atât nu se poate coborî!

Acesta este motivul pentru care noi, din Partidul Național Liberal, am votat împotriva acestui proiect de lege. De altfel, eu cred că va fi 100% declarat și neconstituțional.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

 
Proiectul de Lege pentru modificarea și completare a Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local (PL-x 289/2019). (adoptat)

16. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local; PL-x 289/2019; lege organică; procedură de urgență.

Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

226 de voturi pentru, 31 de voturi contra, 13 abțineri. Adoptat.

Domnul deputat Varga Vasile.

Vă rog. Explicarea votului.

 
 

Domnul Vasile Varga:

Mulțumesc, domnule președinte.

După cum bine știți, există un proiect de infrastructură națională la Brăila, podul peste Dunăre care face legătura între Brăila și Tulcea. S-au expropriat 64 de hectare, 400 de proprietăți și s-au alocat 10.343 mii lei. Până în prezent, plata despăgubirilor... deși a trecut un an de zile, niciun agent economic, niciun proprietar privat nu a primit acești bani.

Astăzi, am votat... Poate domnul ministru Cuc se interesează și de situația care este la Brăila, că tot a fost pe acest șantier în timpul campaniei. Și îi atrag atenția să pună banii la dispoziția cetățenilor pentru cele 60 de hectare, întrucât nici de la APIA, prin decretul de expropriere, ei nu mai pot să beneficieze de sumele de bani care ar fi fost alocate.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, reexaminată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.790 din 5 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1086 din 21 decembrie 2018 (PL-x 483/2018/2019). (adoptată legea cu amendamente)

17. Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, reexaminată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 790 din 5 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1086 din 21 decembrie 2018; PL-x 483/2018/2019; lege organică; procedură de urgență.

Comisia juridică și Comisia pentru buget propun adoptarea legii cu amendamente.

Vot, vă rog.

 

În unanimitate, 273 de voturi.

Sunt câteva secunde până îmi apare cine solicită.

Domnul Cupșa Ioan.

Vă rog.

 
 

Domnul Ioan Cupșa:

Doamnelor și domnilor,

Partidul Național Liberal a votat legea de transpunere a Directivei privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.

Am făcut-o nu doar pentru că suntem în procedură de infringement, ceea ce ne va costa, am făcut-o pentru că, în sfârșit, dumneavoastră, cei de la putere, ați înțeles că nu puteți folosi procedura de transpunere a unei directive pentru a plăti polițe politice, polițe de un fel sau altul unor iluzorii oponenți care s-ar regăsi în societatea civilă, pentru că ați înțeles într-un final că nu puteți sufoca ONG-urile, transpunând o directivă europeană. Aceste ONG-uri care, într-un număr de peste 40.000, în România, având drept voluntari sau angajați peste 100.000 de cetățeni români, prestează servicii unui număr foarte mare de cetățeni români, sunt sute de mii de români, în ultimii ani au depășit milionul de români cei care au beneficiat de serviciile acestor organizații neguvernamentale, servicii pe care statul român fie nu le poate presta, în neputința sa, fie prestând servicii alternative care sunt de o calitate mai bună decât cea pe care noi reușim să o realizăm prin instituțiile și autoritățile publice.

În scurta istorie a acestui proiect legislativ, noi, Partidul Național Liberal, am votat împotriva propunerilor dumneavoastră pe care le-ați făcut în Comisia juridică, am votat împotrivă în plen, am sesizat Curtea Constituțională a României, ca urmare a neconstituționalității legii pe care ne propuneați să o adoptăm, am încercat de fiecare dată, cu argumente serioase, oneste, pertinente, să vă convingem că nu este bine, că forma pe care v-o doreați este una complet nepotrivită.

Este bine că într-un sfârșit, după trecerea a mai bine de nouă luni de zile, ați înțeles, v-ați lăsat convinși să faceți ceea ce trebuie să faceți.

Țin, așadar, să vă mulțumesc celor de la putere că măcar astăzi v-ați comportat responsabil.

Înainte însă de a mulțumi...

 
   

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Încercați să finalizați, vă rog.

 
 

Domnul Ioan Cupșa:

Înainte însă de a mulțumi colegilor mei din Partidul Național Liberal, care încearcă să se comporte întotdeauna responsabil și deseori și reușesc, țin să le mulțumesc reprezentanților organizațiilor nonguvernamentale, cei care și-au răpit din prețiosul lor timp pentru a convinge membrii Guvernului, pentru a-i convinge pe reprezentanții Oficiului Național de Spălare a Banilor, pentru a vă convinge pe dumneavoastră că trebuie amendată propunerea pe care ați făcut-o, că legea care iese astăzi nu poate să sufoce organizațiile nonguvernamentale,...

 
   

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnule coleg, vă rugăm să finalizați.

 
 

Domnul Ioan Cupșa:

... așa cum legea de astăzi va proteja drepturi și interese legitime ale concetățenilor noștri.

Vă mulțumesc tuturor.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul deputat Márton Árpád.

Vă rog.

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

După cum am mai spus, Grupul parlamentar al UDMR a votat împotriva acestei legi în forma sa inițială, pentru că, deși am încercat să o amendăm, nu am reușit.

Ulterior, datorită observațiilor Curții Constituționale, s-a redezbătut această lege și au fost adoptate toate amendamente propuse de UDMR. Este normal că am votat legea în această formă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul deputat Halici Nicușor.

Vă rog.

 
 

Domnul Nicușor Halici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Haideți să facem o scurtă rememorare a proiectului legislativ. A fost atacat la Curtea Constituțională, a fost declarat neconstituțional pentru o excepție. Nu a fost declarat neconstituțional în ceea ce privește asociațiile și fundațiile.

Dacă tot vreți să fim corecți și clamați această corectitudine, dar doar la nivel de clamare, ar trebui totuși să spunem că cei care au convins instituțiile, în special Oficiul Național pentru Spălarea Banilor și Combaterea Terorismului, au fost parlamentarii PSD. Noi, cei de la putere le-am spus foarte clar - ca să avem o majoritate și să avem voturile necesare legii, este nevoie să renunțăm sau să facă un anumit rabat la transpunerea directivei.

Pentru că vreau să vă spun ceva, dragi colegi. Directiva nu este transpusă în totalitate astăzi, din cauza unor interese meschine. Care sunt interesele? De a nu fi transparenți. Cine să nu fie transparenți? Culmea, ăia care țipă "transparență"! Deci asociațiile și fundațiile care spun: "Hai să fim transparenți, hai să arătăm totul!", de fapt ei nu vor să fie transparenți, despre asta e vorba. Am făcut acest compromis, transpunem directiva 99% să ieșim din infringement, vom rămâne cu o mică secțiune, pe care o vom regla ulterior. (Aplauze.)

Mulțumesc.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.81/2000 privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România (PL-x 37/2015). (adoptat)

18. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România; PL-x 37/2015; lege organică.

Comisia juridică, Comisia pentru industrii și Comisia pentru transporturi propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

211 voturi pentru, un vot contra, 61 de abțineri. Adoptat.

Domnul deputat Bode Lucian.

Vă rog.

 
 

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Încă o decizie incorectă, din punctul nostru de vedere. Nu am votat acest proiect de lege.

Dincolo de faptul că transpune câteva regulamente ale Uniunii Europene foarte bune, în regulă, unele măsuri care privesc inspecția tehnică periodică - foarte bună și această măsură. Dar, stimați colegi, în această lege o să regăsiți un amendament al colegului nostru din Grupul PSD, un amendament prin care, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, două instituții - ANAF, respectiv Ministerul Public - nu vor mai avea dreptul să folosească lumina albastră.

Am fost de acord și în dezbaterile cu ANAF, de exemplu, dar de ce să ne uităm la Ministerul Public cu țintă către cei pe care mulți dintre dumneavoastră îi urâți, de le-ați luat și lumina din ochi, nu numai lumina albastră, și mă refer la procurorii DNA. (Vociferări.)

Ministerul Public înseamnă mai mult. Ministerul Public înseamnă și procurori care merg la crime, Ministerul Public înseamnă și procurori care investighează și alte lucruri decât cele pe care le considerați dumneavoastră nepotrivite.

În aceste condiții, scoaterea luminii albastre de la cele două instituții, din punctul nostru de vedere este incorectă. Nu putem să băgăm în aceeași oală un anumit segment din Ministerul Public, pentru că DIICOT intră tot la Ministerul Public, procurorii criminaliști intră tot la Ministerul Public, așa că, luarea acestui drept este, din punctul nostru de vedere, incorect. (Vociferări.)

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Bacalbașa.

Vă rog.

 
 

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbașa:

Domnilor,

Doamnelor,

Am auzit lamentările acestei "amante" a procurorilor.

Eu ce vreau să amintesc? Acum două zile, justiția română, aia care este, a absolvit un procuror DNA care, beat mort, a intrat în plin pe lângă Arcul de Triumf în trei mașini și le-a făcut praf, după care s-a dus la spital, unde a declarat că el este procuror al DIICOT și nu se poate atinge nimeni de el. Și la ora actuală, după un an și ceva în care nu s-a luat nicio măsură, a fost iertat.

Dacă vrem să fim în țara procurorilor, dați-i înainte, domnilor liberali! (Aplauze. Vociferări.)

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulțumesc.

 
Proiectul de Lege privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Instituția Prefectului - județul Giurgiu în domeniul public al județului Giurgiu (PL-x 162/2018). (adoptat)

19. Proiectul de Lege privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Instituția Prefectului - județul Giurgiu în domeniul public al județului Giurgiu; PL-x 162/2018; lege organică.

Comisia pentru administrație publică și Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

194 de voturi pentru, 25 contra, 48 de abțineri. Adoptat.

 
Proiectul de Lege privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Fluviale - S.A. Giurgiu în domeniul public al comunei Cetate (PL-x 104/2019). (adoptat)

20. Proiectul de Lege privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naționale "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Giurgiu în domeniul public al comunei Cetate; PL-x 104/2019; lege organică.

Comisia pentru administrație publică, Comisia pentru transporturi și Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

183 de voturi pentru, 78 contra, 5 abțineri. Adoptat.

 
Proiectul de Lege pentru completarea art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (PL-x 125/2019). (adoptat)

21. Proiectul de Lege pentru completarea art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; PL-x 125/2019; lege organică.

Comisia pentru muncă propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

269 de voturi pentru, un vot contra. Adoptat.

Legea privind sistemul public de pensii...

(Domnul deputat Ionuț Simionca solicită să ia cuvântul.)

Aveți solicitare?

Domnul Simionca Ionuț.

Vă rog.

 
 

Domnul Ionuț Simionca:

Noi am susținut această propunere legislativă.

Ce voiam să transmit colegilor și dumneavoastră - poate cei din Guvern aud mesajul meu - toate instituțiile publice au pauza de masă; unii au de la 11,00, unii de la 12,00, alții de la 13,00 și ar trebui pauza de masă - foarte serios vorbesc, pentru că mi s-a sesizat de la mai mulți bistrițeni această problemă - ar trebui să fie setată fix la toate instituțiile în același timp, pentru că dacă mergi la una, mergi la alta... (Vociferări.)

Foarte serios vorbesc și mulți bistrițeni mi-au spus așa!

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulțumesc.

 
Legea privind sistemul public de pensii, reexaminată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.138 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.375 din 14 mai 2019 (PL- x 725/2018/2019. (adoptată legea cu amendamente)

22. Legea privind sistemul public de pensii, reexaminată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 138 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 14 mai 2019; PL- x 725/2018/2019; lege organică; procedură de urgență.

Comisia juridică și Comisia pentru muncă propun adoptarea legii cu amendamente.

Vot, vă rog.

 

Cu 197 de voturi pentru, niciun vot contra și 70 de abțineri, adoptată.

Domnul Vîlceanu Dan, PNL.

Vă rog.

 
 

Domnul Dan Vîlceanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

În momentul în care ați adoptat această lege vă spuneam că este o lege proastă și neconstituțională și am avut dreptate. Este și a fost neconstituțională, da?

Ați promis că veți elimina inechitățile...

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mai avem o lege de votat, doamnelor și domnilor deputați, vă rog să nu părăsiți sala.

 
 

Domnul Dan Vîlceanu:

... și nu le-ați eliminat, le-ați adâncit în această lege. Pensionarii săraci vor fi și mai săraci, iar cei speciali, cei bogați, ai dumneavoastră, pe care-i susțineți voi, PSD-ul, vor fi și mai bogați.

De asemenea, ați spus că toți pensionarii vor fi avantajați și vor primi pensii mai mari. Nu! Această lege îi face pe cei care au muncit în condiții grele să primească pensie și mai mică și să fie pedepsiți de această lege, iar cei care au muncit mult, de asemenea să fie dezavantajați de această lege și să nu primească pensie mai mare.

În paralel continuați cu pensii speciale, așa cum ați făcut și acum două, trei săptămâni, când ați mai dat niște pensii speciale unor categorii. (Vociferări.)

Partidul Național Liberal nu poate fi părtaș la politica PSD-istă de sărăcire și batjocorire a pensionarilor din România!

Partidul Național Liberal nu poate fi părtaș la o politică prin care zi de zi îi mințiți că le majorați pensii, iar pensionarii din România sunt tot mai săraci!

Partidul Național Liberal nu poate vota și nu poate susține o asemenea lege, prin care pur și simplu vă bateți joc de oamenii care au muncit în condiții grele sau care au muncit toată viața și îi avantajați pe cei care îi considerați dumneavoastră speciali și le protejați acest statut de pensionari speciali!

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Victor Ponta.

Vă rog.

 
 

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulțumesc, domnule președinte.

Deputații PRO România au votat pentru acest proiect de lege, luând în considerare și cu toată seriozitatea declarațiile publice făcute de ministrul finanțelor, ministrul muncii și fostul ministru al muncii, doamna Olguța Vasilescu.

Vreau, de la acest pupitru, să reamintesc prevederile Legii nr. 115/1999. Art. 8 lit. b) spune așa: "Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani faptele săvârșite de membrii Guvernului în exercițiul funcției lor, și anume, prezentarea de date inexacte Parlamentului cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister".

Deci noi considerăm că domnul Teodorovici, domnul Budăi - săracul, nu este proiectul său, dar îl susține -, doamna Olguța Vasilescu ne-au informat, cu exactitate că au resursele bugetare pentru aplicarea acestei legi, în caz contrar, cu siguranță, sper că știu că este o infracțiune. (Rumoare.)

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

Doamna Olguța Vasilescu.

Vă rog.

 
 

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

Având în vedere că pe mandatul dumneavoastră mi se făcea dosar penal pentru că văruiam fațade și deci făceam bine orașului meu, nu mă miră abordarea dumneavoastră.

Aș vrea să le spun tuturor colegilor că această lege este foarte importantă. Este cea mai importată lege pe care o votăm în acest mandat și sper din toată inima să nu fie retrimisă Parlamentului de președinte. Sper din toată inima! Pentru că ați împiedicat-o, stimați colegi de la PNL, șase luni să intre în vigoare. Legea nu este neconstituțională, să vă intre bine în cap!

Și domnul care a vorbit anterior de la tribună, se vede că nici măcar n-a citit-o, pentru că l-am văzut și ieri, în comisie, spunând niște lucruri care nici măcar nu erau în această lege.

Deci întâi citiți și după aceea criticați! (Aplauze.)

De asemenea, cred că este foarte important să facem o precizare. Ne place tuturor să ne comparăm cu Uniunea Europeană, să avem standardul de viață al Uniunii Europene. Păi, haideți să aducem și pensiile la nivelul mediei din PIB, ca în Uniunea Europeană. Acolo este de 13%. În România este de 7% acum, și asta pentru că l-am crescut noi, în ultimii ani.

Pe această lege, pe care am votat-o astăzi - și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au votat această lege, pentru că este o lege care crește pensiile, nu-i sărăcește pe pensionari - se ajunge la 11,7% din PIB. Tot nu este suficient, dar este oricum mult mai bine decât s-a putut.

Și dacă tot s-a discutat aici despre resursele financiare, pentru că unii dintre colegii noștri n-au catadicsit să vină la dezbaterile generale pe această lege, vreau să le spun că în cei șapte ani de guvernare, din 2009 până în anul 2016... (Vociferări.) ... sunt trei guverne, exact, sunt trei guverne! ... nu au crescut veniturile din PIB cât au crescut în ultimi doi ani. Vorbim de 266 de miliarde în ultimii doi ani și 234 în ceilalți șapte - aceasta apropo dacă avem sau nu resursele necesare.

Sigur, trebuie să vină un guvern care să vrea să aplice această lege. Am văzut că unii au votat contra ei, am văzut că unii au vrut să întârzie această lege, dar este foarte important ca din creșterile veniturilor de la bugetul de stat să direcționăm și către veniturile populației, pentru că asta promitem toți în campaniile electorale. Haideți s-o și facem! (Aplauze.)

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul deputat Seidler Cristian.

Vă rog.

 
 

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Culmea este că voi fi cel puțin parțial de acord cu antevorbitoarea.

Așa este! Prima dată trebuie să citești, și mai apoi să critici! De exemplu, îi recomand dânsei să citească deciziile Curții Constituționale în materie de pensii de serviciu, înainte să critice proiectul USR.

Dar, dacă tot vorbirăm despre pensii speciale și dânsa a făcut o precizare aici, cum că, prin această lege, prin sistemul public de pensii se încearcă să se prindă din urmă pensiile speciale, să-i citez sau poate o s-o las pe dânsa să citească alin. (7) al art. 210 din Ordonanța de urgență referitoare la Codul administrativ, cea care se referă la pensiile speciale ale aleșilor locali care se vor cumula, se vor adăuga la pensiile din sistemul public.

Dar, haideți să avem un pact politic! Vi-l propun acum și aici. Pensiile speciale ale parlamentarilor, frumos denumite "indemnizații pentru limită de vârstă" și pensiile speciale ale aleșilor locali, denumite juridic la fel, să fie abrogate.

Voi veni mâine la toți dintre dumneavoastră să semnăm un proiect de lege în acest sens.

Să eliminăm inechitatea începând cu noi, politicienii! Ce ziceți de asta?! (Aplauze.)

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Vosganian Varujan.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Stimați colegi,

Este o tradiție. De câte ori cei care sunt la guvernare doresc să majoreze pensiile, cei din opoziție răcnesc ca din gură de șarpe că nu sunt bani destui.

Eu am dublat pensiile în doi ani - 2007, 2008 -, colegul nostru, Traian Băsescu ne-a chemat de două ori la Cotroceni să-i arătăm de unde avem bani, înainte de a promulga legea. A promulgat-o cu chiu cu vai. Ghici cine se lăuda în 2009, în campania electorală că în timpul mandatului lui au crescut pensiile?! Traian Băsescu!

Tot așa cum actualul președinte, după ce a amenințat că Guvernul va face de râs România în semestrul european, ghici cine se laudă acum cu rezultatele României?! (Aplauze.)

Ba mai mult decât atât, recomandă chiar Finlandei să preia experții noștri, numai că el vorbește numai despre România și nu despre Guvernul României, de parcă în România ar guverna pelicanii din Deltă. (Vociferări.)

Stimați colegi,

Sunt de acord să propuneți o astfel de lege privind indemnizațiile de vârstă.

Având în vedere că un coleg de-al dumneavoastră are o poziție importantă la Bruxelles - mă refer la Dacian Cioloș -, vă rog ca dânsul mâine să depună în Parlamentul European o lege pe un proiect de lege prin care să nu mai fie indemnizații de merit în Parlamentul European.

Deci dacă sunteți sinceri, faceți așa! Domnul Dacian Cioloș, mâine, depune în Parlamentul European o solicitare ca indemnizațiile de vârstă de la Bruxelles să nu se mai dea.

Și vă rog foarte mult ca odată cu indemnizațiile pentru parlamentari să cereți și tăierea pensiilor speciale pentru procurori.

Abia atunci o să înțelegem că demersul vostru este sincer. Până atunci, vă rog să mă iertați, stimați colegi, câtă vreme aveți această simbioză cu procuratura - și n-am văzut ca dumneavoastră să luați atitudine împotriva tuturor abuzurilor care s-au petrecut și o semnalez pe cea revoltătoare de ieri împotriva lui Cristian David, când s-a dovedit limpede că reprezentanți ai procuraturii au șantajat și intimidat pe unii martori ca să depună mărturii mincinoase - eu vă suspectez de nesinceritate. (Aplauze.)

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc.

 
Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat (PL-x 265/2019). (respins)

Legi organice. Respingeri.

23. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat; PL-x 265/2019; lege organică.

Comisia pentru muncă și Comisia pentru apărare propun respingerea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

 

236 de voturi pentru, 4 abțineri. Adoptată respingerea.

Membrii Biroului permanent la Biroul permanent reunit. Apoi, Biroul permanent. La ora 14,00, plen comun.

 
   

Ședința s-a încheiat la ora 13,36.

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 6 iunie 2020, 2:28
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro