Tudorița Lungu
Tudorița Lungu
Sittings of the Chamber of Deputies of October 22, 2019
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.122/01-11-2019

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2019 > 22-10-2019 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of October 22, 2019

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.2 Tudorița Lungu - declarație politică având titlul "Traficul de ființe umane poate fi combătut doar cu legi clare și instituții ferme";

 

Domnul Vlad-Emanuel Duruș:

  ................................................

În continuare, de la Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, doamna deputat Tudorița Lungu.

Doamnă deputat, aveți 3 minute.

Doamna Tudorița Lungu:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Bună dimineața!

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Traficul de ființe umane poate fi combătut doar cu legi clare și instituții ferme".

Contextul ultimelor luni ne-a adus în atenție faptul că trăim într-un stat mai puțin sigur decât credeam și că fenomenul traficului de persoane este unul prezent și îngrijorător.

Prima condiție pentru ca o problemă să fie rezolvată, total sau parțial, este ca aceasta să fie identificată și asumată. Altfel, poate scăpa de sub control, iar fenomenul poate deveni de neoprit.

Într-un recent raport privind traficul de persoane în România, Ambasada Statelor Unite ale Americii la București constata că nu îndeplinim standardele în vederea eliminării traficului de ființe umane, deși există o strategie națională pe cinci ani și un plan național de acțiune pentru intervalul 2018-2022.

Accentul în acest plan este pus pe prevenirea traficului și pe protejarea victimelor. Numai că, aproape ca de fiecare dată, de la ce se întâmplă pe hârtie la ceea ce se aplică este un traseu lung și sinuos. Statul român nu a alocat și resursele financiare necesare pentru activitățile de prevenție. Deși au existat programe de informare, în special în ceea ce privește munca forțată, problemele persistă, și pe fondul corupției și a complicităților unor funcționari din instituțiile publice.

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane a elaborat proceduri noi, care au fost introduse în acest an. Cu toate acestea, partea de prevenție se aplică încă prea puțin, iar ceea ce se întâmplă ulterior cu victimele identificate este lăsat prea mult pe seama ONG-urilor, fără ca statul să asigure și o finanțare corespunzătoare.

Este suficient să ne uităm că, atunci când victime ale traficului de persoane sunt copii, aceștia sunt plasați, ulterior identificării, în instituții de protecție care nu furnizează și asistență specializată.

Tot în sarcina ONG-urilor au ajuns și victimele din România, aflate în străinătate, care au primit gratuit documente de călătorie emise de ambasadele noastre, dar Guvernul nu a achitat și costurile de transport, lăsând acest lucru în seama organizațiilor neguvernamentale.

Deși legea prevede îngrijire psihologică și medicală pentru toate victimele, Guvernul nu a oferit mai mult de o ședință de consiliere psihologică și nu a acoperit costul serviciilor medicale necesare, de care s-au preocupat tot ONG-urile.

O chestiune atât de gravă este pasată de statul român în curtea asociațiilor și fundațiilor!

Ne confruntăm, ca țară, cu o lipsă de coerență a instituțiilor statului român, dar și cu niște schimbări legislative care au avut efecte discutabile. Modificările Codului penal au redus capacitatea poliției de a strânge dovezi în anchete penale legate de traficul de persoane, iar pensionarea anticipată a polițiștilor a dus la scăderea cu 30% a efectivelor. Legea recursului compensatoriu a dus la eliberarea anticipată din închisoare a peste 500 de traficanți de persoane.

Dragi colegi,

La finalul acestei săptămâni, am participat la o dezbatere organizată de un ONG, "Valoare Plus", la care au fost invitați adolescenți din toate județele Moldovei. Copii deștepți, care înțeleg fenomenul și care știu că și ei sunt expuși pentru că România este o țară "sursă" pentru traficarea persoanelor, în scopul exploatării sexuale și a exploatării prin muncă forțată în Europa. Reclamă acești tineri lipsa programelor de informare, de prevenție și insuficienta implicare a statului.

Dragi colegi, avem o problemă. Ce facem? Stăm cu brațele încrucișate și ne întrebăm cine este vinovat? Consider că nu și că trebuie să recunoaștem deschis că nivelul de educație pe asemenea problematică este unul extrem de scăzut, iar epoca Internetului și a globalizării înseamnă informație rapidă, dar și noi pericole. Din telefonul mobil nu iese întotdeauna doar lumină! Avem o explozie informatică, trăim vremuri în care oricine își poate ascunde intențiile în spatele unui profil fals și, la vârste fragede, copiii și tinerii pot fi ușor manipulați, pot cădea ușor victime.

Nu este suficient să ne lamentăm, important este să găsim soluții. Avem nevoie de legi limpezi și de instituții ferme, care să nu stea la aceeași masă cu infractorii! Este nevoie de o finanțare predictibilă pentru ONG-urile care oferă servicii victimelor, dar și de polițiști pregătiți să lucreze cu victimele. Și, peste toate, este nevoie de educație, de informare, de prevenție. De implicarea fiecăruia dintre noi!

Vă mulțumesc.

Tudorița Lungu, deputat al PNL, Bacău.

Domnul Vlad-Emanuel Duruș:

Mulțumesc, doamnă deputat.

Ținând cont că suntem puțini, nu o să spun că ați luat din timpul altcuiva.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie mercredi, 19 février 2020, 18:46
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro