Plen
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 16, 2019
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.142/20-12-2019

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
03-06-2020
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2019 > 16-12-2019 Printable version

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 16, 2019

2. Alocuțiuni cu ocazia marcării a 30 de ani de la victoria Revoluției Române din Decembrie 1989.

 

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

  ................................................

Îl invit la tribuna Parlamentului României pe domnul Klaus- Werner Iohannis, președintele României.

Aveți cuvântul, domnule președinte.

Domnul Klaus-Werner Iohannis (președintele României):

Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru,

Înaltpreasfințiile Voastre,

Alteță,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Doamnelor și domnilor membri ai Guvernului,

Excelențe,

Doamnelor și domnilor membri ai asociațiilor de revoluționari,

Doamnelor și domnilor,

Dragi români,

Se împlinesc astăzi 30 de ani de la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, 30 de ani de la momentul în care s-a vărsat sânge în numele libertății și al democrației.

În acele zile, românii au strigat în stradă, cu toată puterea, "Jos comunismul!".

Sacrificiul românilor din acele momente, definitorii pentru devenirea ulterioară a României, ne-a adus libertatea și a făcut posibilă existența noastră de astăzi ca cetățeni ai unui stat democratic, în care demnitatea persoanei, drepturile și libertățile omului, dreptatea și pluralismul sunt valori supreme.

Se cuvine, așadar, să marcăm cu pietate și recunoștință momentul fondator al democrației românești. Avem datoria, mai presus de toate, să onorăm jertfa supremă a eroilor și martirilor care și-au dat viața în decembrie 1989.

Cei 45 de ani de dictatură comunistă au rupt abrupt firul alianței noastre firești cu familia europeană și ne-au îndepărtat de la valorile și principiile europene.

Această epocă neagră din istoria noastră a fost marcată de un profund dispreț față de lege, de îngrădirea drepturilor și libertăților cetățenești, de frică și teroare, de lipsuri și de foarte multe umilințe.

Regimul comunist s-a instalat prin forță, împotriva liberei voințe a românilor, iar prăbușirea acestuia a urmat același tipar: prin crime, abuzuri și călcarea în picioare a legii.

Pe baza unor probe incontestabile, istoricii și specialiștii în istorie recentă au concluzionat că regimul comunist a fost unul ilegitim și criminal, iar românii au suferit consecințele unei dictaturi staliniste, care a anihilat pluralismul politic, a distrus ordinea constituțională tradițională a poporului român, a reprimat elitele, i-a persecutat și aruncat în temnițe și lagăre pe opozanți, indiferent de culoarea politică, de gen, de rasă, de apartenență etnică sau convingere religioasă.

În anii dictaturii, represiunea regimului împotriva propriului popor a atins cote paroxistice, iar fenomenul de exterminare socială a atins toate categoriile sociale. Comunismul a distrus patrimoniul istoric și cultural, a introdus cenzura și controlul informativ și a generalizat teroarea polițienească.

Doamnelor și domnilor,

Revoluția Română din Decembrie 1989 a pus capăt acestui lung șir de monstruozități, însă prețul plătit a fost unul imens - pentru ca un regim antiromânesc să dispară, peste 1.100 de vieți omenești s-au pierdut, iar peste 3.000 de persoane au fost schilodite pentru totdeauna. În zilele sângeroase ale lui decembrie 1989, autoritățile statului, care ar fi trebuit să-i apere pe români, s-au transformat în călăi, încălcând flagrant drepturile omului.

Instituțiile represive ale regimului, în frunte cu Securitatea lui Ceaușescu, au reprimat manifestanții pașnici, i-au privat de libertate în mod ilegal, i-au torturat și au profanat cadavre.

După 1990 au existat diferite inițiative prin care a fost onorată memoria celor care și-au dat viața în decembrie 1989. S-au denumit străzi, s-au construit monumente de for public, s-au organizat evenimente de comemorare. Cu un singur lucru am rămas însă datori - nu am aflat adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în timpul revoltei anticomuniste din 1989.

Jertfa și sacrificiul românilor care au stat cu piepturile goale în fața gloanțelor, a tancurilor și a celor mai îngrozitoare forme de tortură nu pot rămâne fără răspunsurile la întrebările fundamentale care vizează Revoluția.

Statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului, iar aceasta este o piatră de încercare pentru justiția română. Aflarea adevărului reprezintă o necesitate pentru victime și urmașii lor, pentru români, pentru viitorul nostru comun.

O democrație veritabilă este construită pe bazele adevărului și ale dreptății, iar această restanță majoră a justiției române reprezintă o fantomă care ne va urmări pe toți multă vreme de acum încolo. Așadar, Justiția trebuie să stabilească adevărul și să-i tragă la răspundere pe cei vinovați!

Veți fi de acord cu mine că o țară construită pe sacrificiul eroilor și al martirilor români, care a îmbrățișat valorile statului de drept, o țară membră a Uniunii Europene și a NATO, care a ales calea democrației liberale, nu poate fi indiferentă la crimele și abuzurile comise de regimul comunist în decembrie 1989.

Onorată audiență,

Comunismul a reprezentat chintesența răului absolut, iar eliberarea din ghearele unei conduceri criminale a fost posibilă doar prin revolta din decembrie 1989. Toți acei români care s-au ridicat la luptă, începând cu 16 decembrie ‘89, mai întâi în Timișoara și apoi în celelalte orașe din țară, au avut credința că regimul care i-a aruncat în minciună, întuneric și frică poate fi învins, iar democrația poate fi cucerită într-un mod categoric.

Valorile pentru care ei au luptat sunt temelia societății noastre, în care oricine poate exprima opinii diferite referitoare la trecut, prezent ori viitor. Această libertate însă nu poate să ducă în derizoriu adevărul!

Niciun partid politic, niciun grup, nicio entitate și niciun român nu au dreptul să nege existența acestui eveniment cardinal pentru devenirea democratică a României.

În calitate de președinte al României, resping cu fermitate orice opinie care pune sub semnul întrebării existența unei revoluții anticomuniste, plătite cu jertfă de sânge, pentru libertate și democrație, în decembrie 1989.

Onorată audiență,

Am vorbit până acum despre nevoia de adevăr. Apare însă imediat întrebarea fără de care nu ne putem clădi viitorul: ce facem cu acest adevăr? Pentru ca sacrificiul din decembrie 1989 să nu rămână doar o pagină de istorie glorioasă, este nevoie ca idealurile Revoluției Române să fie piatra de temelie a tuturor proiectelor noastre naționale și să inspire tânăra generație.

Democrația câștigată în decembrie 1989 înseamnă respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înseamnă pluralism, separația puterilor în stat, protecția minorităților naționale și, nu în ultimul rând, dreptul de a alege.

Românii au dovedit, atât prin forța cu care s-au opus atacurilor sistematice la adresa democrației și justiției, cât și prin alegerile lor, că sunt profund europeni, că sunt puternic atașați de valorile și principiile democratice și ale statului de drept, iar idealurile pentru care s-a murit în decembrie 1989 sunt asumate deja în conduita noastră civică și ne definesc opțiunile.

Rezultatele voturilor exprimate în scrutinele recente au arătat că România este o țară cu o democrație matură, consolidată, funcțională, puternic integrată în structurile euroatlantice și europene, o țară care respectă valorile europene, și pe acest drum vom continua să dezvoltăm proiectul de reconstrucție.

Dinamica acestui an a reconfirmat că românii, indiferent că trăiesc în interiorul sau în afara granițelor, nu își uită eroii și idealurile pentru care aceștia și-au dat viața.

Alegerile din 2019 au validat tot ce am realizat împreună în acești 30 de ani.

Pe această fundație trainică și printr-un efort colectiv se poate clădi o societate sănătoasă și prosperă, în care politicienii să guverneze în interesul public și să își pună toată priceperea în slujba cetățenilor, parlamentarii să legifereze eficient, instituțiile să fie funcționale, magistrații să înfăptuiască justiția și să apere ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, antreprenorii să respecte principiile economiei de piață, presa să fie liberă și să își exercite rolul de câine de pază al democrației.

Aceasta este țara în care românii vor să trăiască și pe care vor s-o lase moștenire generațiilor viitoare.

În cele trei decenii care au trecut de la căderea comunismului, România și-a câștigat locul binemeritat în rândul națiunilor democratice, a aderat la Uniunea Europeană, este membru NATO, iar cetățenii au învățat să își apere drepturile și interesele, să sancționeze rapid acțiunile care aduc atingere valorilor în care cred și să participe activ la viața cetății. Cu toate acestea, dintre proiectele noastre naționale, întemeiate pe idealurile Revoluției Române, sunt încă multe pe care le mai avem de dus la bun sfârșit.

Nu am însă nicio îndoială că vom reuși să le realizăm cu succes pe toate, cu o singură condiție esențială: aceea de a fi uniți!

Doar împreună putem reconstrui această țară!

Doar împreună vom reașeza valorile în societatea noastră!

În ultimii ani, tentativele disperate ale unor politicieni de a promova cultura minciunii și de călca în picioare principiile și valorile europene au eșuat lamentabil.

Folosind un drept câștigat prin sânge, votul, românii au trasat clar direcția pe care țara noastră trebuie să o urmeze.

Este un drum de la care nu avem voie să ne mai abatem!

Doamnelor și domnilor,

Dragi români,

Să păstrăm vie memoria eroilor și martirilor Revoluției Române! Să le onorăm sacrificiul continuând să apărăm noi înșine democrația, drepturile și libertățile fundamentale, statul de drept!

În acest fel, legătura trecutului cu prezentul va fi mereu una vie și plină de semnificație!

Avem astăzi atât de multe resurse pe care să construim viitorul: o democrație autentică, aspirația către libertate, care este parte din fibra noastră națională, și dorința uriașă de a ne vedea țara prosperă și puternică.

Acestea sunt resursele noastre inestimabile, care ne dau puterea să rămânem pe traiectoria inițiată odată cu prăbușirea comunismului de eroii și martirii noștri.

Să nu îi uităm niciodată înseamnă să apărăm și să ducem mai departe idealurile lor!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Îl invit la tribună pe domnul Teodor Meleșcanu, președintele Senatului României.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu (de la tribună):

Domnule președinte al României,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru al României,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Majestatea Voastră,

Înaltpreasfințiile Voastre,

Domnule președinte al Curții Constituționale,

Domnule președinte al Curții de Conturi,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Stimați reprezentanți ai Corpului Diplomatic,

Stimați reprezentanți ai instituțiilor din domeniul securității naționale,

Stimați invitați, în special cei care reprezentați asociațiile revoluționare,

Acum trei decenii regimul comunist la nivel european s-a prăbușit. Sfârșitul istoriei a fost amânat și o nouă etapă, care oferea oportunități și speranță pentru toți cetățenii români și cei europeni, a început. A fost o cotitură radicală pentru Europa Centrală și de Est, care a construit o imagine total nouă și diferită pentru întregul continent, prin schimbarea rapidă a arhitecturii politice și instituționale a societăților.

De aceea, ceremonia solemnă de astăzi simbolizează datoria noastră conștientă și sinceră prin care aducem și un omagiu tuturor celor care au luptat pentru libertate și care au pus, de fapt, piatra de temelie pentru dezvoltarea și consolidarea democrației românești.

În România, spre deosebire de alte state din Europa Centrală și de Est, chiar dacă prăbușirea regimului comunist s-a produs de o manieră bruscă și violentă, construirea unui nou sistem politic deschis, atașat valorilor occidentale a fost îmbrățișat rapid de către toți românii.

Cu toții am fost uniți de dorința de a rupe legătura cu trecutul și de a vedea sfârșitul comunismului. Am prețuit, mai mult decât orice, ideea de libertate, de egalitate de șanse și de prosperitate și am dorit să construim o societate democratică cu o economie de piață liberă. Dacă la început această viziune purta în ea întreaga promisiune și speranță a cetățenilor, acum reprezintă, de fapt, modul lor de gândire, de viață și de acțiune.

La 30 de ani de la căderea comunismului în Europa de Est și cu precădere în România putem observa că impactul pe care democrația l-a avut asupra societății noastre greu încercate se manifestă. Îmbrățișarea valorilor democratice de către țara noastră a venit în mod natural, chiar dacă presupunea provocări multiple, dificile și, de cele mai multe ori, imprevizibile.

Tranziția către democrație a fost cu atât mai mult accelerată de dorința României de a se reconecta cu Europa. Pentru mentalul colectiv ideea de democrație coincide cu identitatea europeană și euroatlantică. De aceea, în ultimele trei decenii, toate eforturile noastre naționale au fost direcționate către aderarea la NATO în 2004, integrarea în Uniunea Europeană în 2007 și exercitarea cu mare succes a primei Președinții Române la Consiliul Uniunii Europene. Aceste obiective majore, pe care am reușit să le îndeplinim, au dat noi valențe procesului de democratizare, europenizare și a practicii libertății, respectării dreptului omului, ca valori fundamentale care au stat la baza modernizării.

Această ședința solemnă, care ne reunește pe noi, toți, astăzi, reprezintă și un moment important în care trebuie să reflectăm împreună asupra stării de fapt a societății românești, la 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, și încotro se îndreaptă ea. Dar este și un moment de introspecție, de evaluare a rolului și obiectivelor noastre pe termen lung, un moment în care se simte nevoia unei colaborări îndeaproape între clasa politică, societatea civilă și cetățeni, pentru a gândi viitorul României.

Ceea ce am reușit să construim în acești 30 de ani de la căderea regimului comunist se bazează pe adoptarea unor valori fundamentale evidente, deja naturalizate de societatea noastră, dar care trebuie revitalizate și apărate în mod permanent. Cu toții avem privilegiul libertății, dar în același timp avem și responsabilitatea respectării valorilor democratice. Trebuie să privim cu mai multă responsabilitate rolul pe care noi, politicienii, îl avem în modernizarea arhitecturii instituționale, precum și cu mai multă înțelepciune lupta politică, astfel încât să fie respectate întru totul limitele legale și constituționale și, nu în ultimul rând, să privim misiunea noastră cu încrederea că putem, împreună, propune o viziune pentru dezvoltarea unei societăți românești mai puternice, mai aproape de cetățeni și cu un rol bine definit în structurile europene și euroatlantice din care face parte.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)( Revine la prezidiu.)

Dau cuvântul președintelui Camerei Deputaților, domnul Marcel Ciolacu. Aveți cuvântul.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu (de la tribună):

Domnule președinte al României,

Domnule președinte al Senatului,

Domnule prim-ministru,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Majestatea Voastră,

Înaltpreasfinția Voastră,

Domnule președinte al Curții Constituționale,

Domnule președinte al Curții de Conturi,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Stimați reprezentanți ai Corpului Diplomatic,

Domnule viceguvernator al Băncii Naționale a României,

Stimați reprezentanți ai instituțiilor din domeniul securității naționale,

Stimați invitați,

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la Revoluția din 1989. Pentru mulți dintre noi poate părea o perioadă foarte lungă. Multe s-au schimbat de atunci și puțini își amintesc de sentimentul acela de libertate care definea acele zile, de solidaritatea incredibilă a celor care au ieșit atunci în stradă, sau de visele lor. Viața și-a urmat în mod inevitabil cursul, iar, odată cu schimbul de generații, amintirea acelor zile s-a estompat treptat și a ajuns un eveniment în cartea de istorie.

Apărarea idealurilor Revoluției a devenit un concept extrem de abstract pentru mulți dintre cei care nu au absolut nicio amintire din comunism sau din decembrie '89 - ca și fiul meu. Sunt oameni care s-au născut în democrație și libertate și care nu-și pot imagina societatea în alt mod decât așa.

Tocmai de aceea, avem datoria să le spunem că libertatea de a alege cum vrem să trăim și cum să ne construim fiecare destinul își are originea în acele zile tulburi din ʹ89.

Nimic din ce trăim astăzi nu are fi fost posibil fără sacrificiile și jertfa celor care au ieșit cu mâinile goale în fața tancurilor și gloanțelor, pentru a înlătura un regim abuziv și totalitar.

Astăzi este ceva normal să poți să te exprimi liber, să studiezi și să muncești peste hotare sau să-ți deschizi o afacere, să poți să nu mai vorbești în șoaptă în propria casă, cu lumina stinsă și cu draperiile trase, în frig și fără mâncare, și să fii sigur că nimeni nu te va pedepsi și nu vei sfârși într-un beci pentru părerile tale.

Astăzi este ceva normal să fim europeni, să împărtășim valorile democratice occidentale și să fim parteneri cu drepturi depline în cele mai puternice structuri ale lumii civilizate - Uniunea Europeană și NATO.

Aceasta este normalitatea în care ne-am obișnuit să trăim și așa este firesc să fie.

Dar vreau să nu uităm niciodată că libertatea de astăzi are în spate un preț greu. Un preț plătit cu sânge de tinerii de la Revoluție. Idealurile acelor tineri trebuie să rămână și astăzi vii - democrație, libertate, dreptate.

Iar cel mai bun mod de a cinsti memoria eroilor din ʹ89 este să apărăm aceste valori ale noastre.

De aceea, îmi doresc să regăsim acea unitate și solidaritate națională pentru proiectele mari. Avem nevoie să transmitem în societate un mesaj pozitiv care să lase deoparte lucrurile care ne despart, să trecem peste orgolii și lupte politice și să ne dăm mâna pentru a ne îndeplini obiectivele noastre, ca națiune.

Doamnelor și domnilor,

Au trecut 30 de ani de la Revoluție. Sunt conștient că unele lucruri puteau fi făcute mai bine în acest timp. La fel cum știu că este tentant să cauți mereu responsabili, să împarți vinovății, vă pui etichete și să urăști. Dar cred că acest lucru nu ne va ajuta foarte mult să progresăm.

Cred că cel mai important este să avem un proiect național, pornind de la toate lucrurile bune pe care le-am făcut în această perioadă. Generația ʹ89 ne-a dăruit o Românie liberă. Este responsabilitatea noastră să lăsăm moștenire generațiilor viitoare o Românie mai bună, mai frumoasă și mai prosperă.

Vă mulțumesc. (Aplauze. Revine la prezidiu.)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc și eu.

Îl invit la tribună pe domnul Ludovic Orban, prim-ministrul Guvernului României.

Aveți cuvântul, domnule prim-ministru.

Domnul Ludovic Orban (prim-ministrul Guvernului României):

Domnule președinte al României, Klaus Iohannis,

Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților,

Majestatea Voastră,

Preasfințiile Voastre,

Distinși reprezentanți ai Corpului Diplomatic,

Stimați membri ai Parlamentului României,

Distinși invitați,

Cu 30 de ani în urmă, românii au început să construiască o nouă istorie, pentru ei înșiși, pentru țara noastră, printr-un act de curaj care a pus capăt unuia dintre cele mai tiranice și mai corupte regimuri dictatoriale din lagărul comunist.

Mai întâi câteva zeci, apoi sute, apoi mii și zeci de mii de oameni s-au ridicat pentru libertate și pentru dreptate, la Timișoara, au stat în fața armelor și au crezut că forța solidarității dintre ei va învinge ordinele puterii politice care își trata propriii cetățeni drept inamici.

Armele însă nu au rămas tăcute, așa cum în zilele care au urmat nu au rămas tăcute nici în restul României, în cele 18 orașe-martir din întreaga țară.

Dar gloanțele nu pot ucide speranțele, ideile, dorința de libertate, nu pot lupta împotriva conștiinței unui întreg popor. Răspunsul pe care l-au dat românii a luat forma fluviilor umane care, în 21 decembrie, în 22 decembrie, s-au revărsat pe străzile orașelor, în piețe, în fața instituțiilor, strigând cuvintele pe care regimul și conducătorii regimului n-ar fi visat că le vor auzi vreodată: "Jos comunismul!", "Jos Ceaușescu!".

Momentul pe care îl celebrăm astăzi este cel care definește România contemporană, punctul de plecare al tuturor împlinirilor noastre comune - o democrație parlamentară, afirmarea pluralismului în toate aspectele vieții publice, libertatea de expresie, economia de piață, un stat de drept, apartenența la NATO și la Uniunea Europeană.

Pentru unele dintre acestea încă mai avem de luptat; chiar și după 30 de ani, din păcate, am văzut cum forțe și persoane iresponsabile sunt gata să le pună în pericol.

Responsabilitatea noastră față de memoria celor care au pus libertatea mai presus decât propria lor viață, față de memoria eroilor care au dat României șansa să renască, să se deschidă spre lume trebuie să depășească orice interese individuale de grup sau de partid.

Eroii istoriei noastre contemporane, eroii Revoluției Române din 1989, ne-au așezat pe calea unui proiect pentru țară, așa cum cei de la 1848 au deschis calea proiectului național care avea să se împlinească prin Marea Unire.

În decembrie 1989, poporul român și-a recăpătat dreptul de a-și hotărî viitorul și s-a arătat demn de istoria sa. Nimeni nu poate, oricâte tentative au apărut în spațiul public, să-i uzurpe acest rol de creator al propriului destin. Nimeni nu poate să șteargă din memoria noastră și a lumii imaginea milioanelor de români de pe străzile României, euforia acelor zile, sentimentul de eliberare care părea să alunge și foamea, și frigul, și pericolul gloanțelor care îi pândeau pe cei care deschideau un nou capitol în istoria țării.

Au existat forțe politice, grupuri de interese care au încercat să folosească revolta populară în scopuri partizane și care astăzi ar dori să facă uitate victimele și eroii acelor zile. Măreția și tragismul acelei revolte a maselor de români împotriva dictaturii nu pot fi însă anulate de tentativele ulterioare de acaparare și de deturnare a ceea ce s-a întâmplat în Revoluție.

Ne vom pleca întotdeauna capul în fața miilor de victime ale represiunii - morți, răniți, văduve, orfani -, al căror sacrificiu a readus democrația în România. Dar expresia simbolică a recunoștinței noastre nu este de ajuns. Sacrificiul lor cere și dreptate. Cere să aflăm în sfârșit tot adevărul despre represiune, despre zilele tulburi în care și după căderea regimului au continuat să moară oameni.

Istoricii ne vor da studii și analize, vor scrie despre acele zile și de oamenii lor, dar 1989 este prea aproape de noi pentru a lăsa adevărul, aflarea adevărului doar în mâna istoricilor.

Printre noi se află încă cei care au fost răniți și au suferit, cei care și-au pierdut copiii, părinții, rudele și prietenii. Dreptatea pentru ei trebuie să vină de la instituțiile statului de drept; și s-a lăsat deja mult prea mult timp așteptată.

Ca prim-ministru, vreau să amintesc atât celor care au atribuția constituțională de a cerceta faptele și de a face dreptate, cât și celor care cred că aceste fapte trebuie uitate - sănătatea unei comunități, a unei națiuni, solidaritatea dintre membrii unei societăți puternice se întemeiază pe încredere și adevăr. Am fi ajuns mult mai departe, am fi fost mult mai uniți, am fi împlinit încă și mai multe aspirații și am fi suferit mai puțin în anii tranziției dacă românii ar fi văzut adevărul mai repede și ar fi văzut dreptatea triumfând atât pentru victimele regimului comunist, cât și pentru cele ale represiunii din ultimele zile ale dictaturii ceaușiste.

Doamnelor și domnilor,

În urmă cu 100 de ani, în toamna anului 1919, într-o Românie care începea o nouă epocă istorică, datorată sacrificiilor și luptei generației Marelui Război, o întrebare era pusă de către istoricul Vasile Pârvan, la deschiderea cursurilor universității din Cluj: "Care este datoria vieții noastre?". Spunea el atunci că: "Popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților". Un adevăr pe care decembrie 1989 îl confirmă fără posibilitate de tăgadă.

Care este, așadar, datoria noastră, care s-a născut din sacrificiul de acum 30 de ani? La fel ca acum un secol, datoria este aceea de a deschide drumul pentru generațiile viitoare. În zilele Revoluției au murit tineri care ar fi trebuit să fie generațiile viitoare. La 18, la 20 de ani, abia ieșiți din adolescență, aveau în față viitorul, iar pentru că au vrut să-l trăiască în libertate, acest viitor le-a fost răpit cu totul.

Cu gândul la ei trebuie să lucrăm pentru prosperitatea țării, dar mai ales pentru apărarea democrației românești.

Vorbind despre tineri, să nu uităm că educația pe care le-o dăm trebuie nu doar să-i înzestreze cu instrumentele prin care își asigură viitorul, dar și cu acelea care le permit să înțeleagă și să respecte trecutul.

Memoria este pentru orice comunitate un pilon al identității și coeziunii. Așadar, avem datoria de a o păstra mereu vie și de a o transmite generațiilor tinere, ca pe un tezaur de valori și de resurse spirituale.

În decembrie 1989, societatea românească trăia un Crăciun tragic, marcat de sacrificiul a mii de confrați, însă, pentru prima oară după 45 de ani, Crăciunul era liber.

Darul libertății, al democrației, al voinței de progres este cel pe care îl dorim României pentru totdeauna.

Fie ca sacrificiul din 1989 să fie ultimul de acest fel din istoria noastră!

Fie ca niciodată generațiile viitoare să nu-l cunoască altfel decât din cărțile de istorie!

Și fie ca niciodată România să nu se mai despartă de destinul său democratic, de familia sa europeană, de dreptul fiecărui român la o viață liberă și prosperă! (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Onorați invitați,

Urmează acum alocuțiunile reprezentanților grupurilor parlamentare din Camera Deputaților și Senat, limitate la 7 minute pentru fiecare grup.

Dau în primul rând cuvântul reprezentantului Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat, domnul senator Simonis Alfred.

Vă rog, la tribuna centrală.

Voci din sală:

E deputat!

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Pardon, domnule deputat, scuzați-mă. Dar o să ajungeți și senator.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Încă nu-mi doresc.

Domnule președinte al României,

Domnule președinte al Senatului,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru,

Distinși invitați,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

"Jos comunismul!" - asta s-a spus acum 30 de ani. Asta s-a spus când s-a trimis la coșul de gunoi al istoriei un regim, cel mai crunt regim.

După 30 de ani, metehne ale acestui regim au continuat și continuă sub multe forme în societate. Comunismul continuă să trăiască prin cei care nu înțeleg că democrația înseamnă mai mult decât o sumă de sloganuri enunțate solemn. Democrația înseamnă să respecți regulile, să-ți respecți adversarii și să nu faci din orice, motiv de război. Război al cărui unic scop este distrugerea adversarului.

Doamnelor și domnilor,

Astăzi trebuie să simțim la fel. Astăzi trebuie să mulțumim Timișoarei și tuturor eroilor care au avut curajul să iasă în stradă și să spună: "Jos comunismul!", "Vrem libertate!", "Deșteaptă-te, române!".

Fix acum 30 de ani, Timișoara a aprins scânteia Revoluției anticomuniste din 1989. Fix acum 30 de ani, Timișoara a ales să moară pentru libertate, fără să se predea. Fix acum 30 de ani, Timișoara a făcut pasul prin care urma să devină primul oraș liber al României. Fix acum 30 de ani, Timișoara deschidea o nouă pagină a istoriei României. Costul a fost suprem, cu sânge și cu moarte.

Lepa Bărbat. Fiecare dintre noi ar trebui să țină minte acest nume. Fiecare dintre noi ar trebui să aprindem o lumânare și să invocăm acest nume în rugăciunile noastre, măcar astăzi. Lepa Bărbat a fost primul erou al Revoluției din Decembrie 1989, femeia împușcată mortal pe străzile Timișoarei. Primul sacrificiu al libertății noastre.

Fără ea și fără ceilalți 106 eroi care au ajuns împrăștiați pe un câmp lângă București sau îngropați la comun în Cimitirul Săracilor din Timișoara, fără sutele de răniți, schilodiți sau marcați pe viață, astăzi nu am fi fost aici.

Fără jertfa copiilor - Cristina Lungu, de 2 ani, Laura Negruțiu, de 9 ani, Gabriela Tako, de 10 ani, Luminița Boțoc, 14 ani, Claudiu Vărcuș, 15 ani, Constantin Iosub, 17 ani, Eugen Nagy, 17 ani, Maftei Silas, 17 ani - copiii noștri nu s-ar fi născut într-o nouă Românie și, cu siguranță, ar fi avut o viață mai tristă și deloc liberă.

Gândiți-vă, dragi colegi, că acum 30 de ani, la Timișoara, sute de oameni și-au pierdut părinții, copiii sau prietenii, în lupta pentru libertate. Dincolo de curaj, de nevoia schimbării, de revoltă, de forță, de demnitate, bucuria libertății s-a născut din tragedie, din suferință, din sacrificiu și din moarte, iar acest lucru nu trebuie uitat niciodată!

Timișoara a murit pe 16 decembrie ʹ89 și a renăscut pe 21 decembrie, când, la sfârșitul zilei, a fost declarată oraș liber.

"Astăzi în Timișoara, mâine în toată țara!" a însemnat începutul sfârșitului pentru cel mai urât, diabolic și represiv dintre toate regimurile comuniste din Europa de Est.

România întreagă a simțit fiorul schimbării, iar Bucureștiul a preluat scânteia și a transformat-o în ceea ce urma să ducă la căderea definitivă a dictaturii. Nu fără luptă, nu fără pierderi, nu fără victime și nu fără moarte.

Să nu uităm niciodată cui îi datorăm schimbarea destinului nostru, ca națiune!

De aceea, astăzi, le mulțumesc lor, eroilor din ʹ89, pentru sacrificiul suprem.

Depinde doar de noi să alungăm ultimele rămășițe ale vechilor mentalități. Depinde doar de noi să punem democrația acolo unde îi este locul, nu doar în sloganuri, ci în acțiunile noastre de zi cu zi.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu domnului deputat Simonis.

Și, în continuare, dau cuvântul reprezentantului Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal, domnului deputat Marilen Pirtea.

Vă rog, microfonul central.

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Excelența Voastră, domnule președinte al României,

Domnilor președinți ai Camerei Deputaților și Senatului,

Domnule premier,

Doamnelor, domnilor miniștri,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Alteță,

Înaltpreasfințiile Voastre,

Domnule președinte al Curții Constituționale,

Domnule președinte al Curții de Conturi,

Domnule viceguvernator al Băncii Naționale,

Distinși reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari, reprezentanți ai instituțiilor din domeniul securității naționale,

Distinși membri ai Corpului Diplomatic și invitați de marcă,

Dragi colegi parlamentari,

Onorată asistență,

Dragi români,

În tinerețea lor zburdalnică, Petre Țuțea și Emil Cioran visau la o Românie cu populația Chinei și destinul cultural al Franței. La modul hiperbolic, cei doi gânditori fixau niște repere și jalonau un drum. Enormitatea viziunii și îndrăzneala cugetului nu trebuie însă să ne sperie. În urmă cu doar 30 de ani, o întâlnire precum cea de astăzi era de neconceput.

Să nu uităm nicio clipă, atunci când ne plângem de nerealizările noastre, care este punctul nostru de plecare în actuala aventură istorică. Doar un miracol a făcut să nu rămânem pe vecie prizonierii dictaturii, ai imposturii și minciunii.

Împotriva acelei stări s-au ridicat, la început, tinerii Timișoarei, apoi, bătrânii Timișoarei și, la câteva zile după ei, întreaga țară. Flacăra libertății care a cuprins România a pârjolit un trecut ajuns în faza putreziciunii morale, a sărăciei endemice și a subdezvoltării programate cu cinism. Semnificația acelor zile din decembrie 1989 este multiplă și vedem azi, profund pilduitoare. La Timișoara lumea nu a ieșit în stradă pentru o felie mai albă de pâine sau pentru o rație mai mare de ulei. S-a ieșit pentru libertate, adică pentru o sublimă abstracțiune, dar în afara căreia nimic luminos și sustenabil nu poate exista.

Începând cu 16 decembrie 1989, la Timișoara s-a destrămat cenușiul unei lumi fără speranță, imorale, dominată de minciună și paralizată de incompetență și primitivism politic.

Metaforic vorbind, Piața Operei, astăzi Piața Revoluției, a devenit în acele zile o agoră a efervescenței civice, a regenerării morale și un spațiu magic în care demnitatea umană și-a construit instantaneu adevăratul chip și adevărata identitate. Timișorenii au dat atunci o lecție unică de unitate, determinare și inspirație a exprimării dezideratelor sintetizate în formulări memorabile.

Așa cum există simboluri după care recunoaștem mari orașe ale lumii, Timișoara are propria ei mare piramidă, propriul ei Pantheon, Colosseum, Arc de Triumf, Turn Eiffel și Big Ben.

Da, Timișoara are balconul Operei, locul unde un gând a devenit șoaptă, apoi vorbă, strigăt, urlet și apoi ecou - "Azi în Timișoara, mâine în toată țara!".

Acest loc binecuvântat, punctul de naștere al noii Românii, ar trebui să figureze pe lista monumentelor protejate ale libertății, civismului și demnității.

Reamintindu-ne aceste lucruri, conștientizăm că suntem moștenitorii și acelei Românii, nu doar ai spațiului mirific pe care ne place să-l descoperim în evocări sărbătorești.

Viața noastră de zi cu zi nu se desfășoară într-un multiplex, în decoruri strălucitoare și cu vedete de cinema seducătoare. Trăim într-un film documentar, cu bunele și relele noastre, cu aspirațiile și neîmplinirile, cu cedările și erorile noastre.

30 de ani de convulsii acut morale și dureroase, la nivel social, ne-au arătat cât de adâncă a fost rana lumii noastre și cât de nepotrivit, tratamentul.

A sosit vremea unei medicații cu efecte verificate, care să șteargă urmele dureroase ale experimentelor eșuate. E timpul responsabilității și al efortului rațional.

Nădăjduiesc că vom putea în anii care vin să ne ridicăm la înălțimea tuturor acestor provocări.

Trăim în plin avânt extrateritorial. Identități hibride, viteza de apropiere a spațiilor au condus la reconfigurarea destinelor lumii. Ne aflăm, mai mult fără decât cu voia noastră, în mijlocul "unui ev aprins", așa cum spunea Nicolae Labiș. Mulți români nu se mai află astăzi în granițele țării. Văd în acest proces istoric dureros mai degrabă o reacție la anii când România a fost transformată de ideologia comunistă într-o vastă temniță. Plecarea din țară a românilor reprezintă schijele unui război cu noi înșine, pe care generația mea are obligația de a-l opri. Suntem datori față de cei care vin după noi cu un armistițiu moral.

Să nu uităm, așadar, că există și o geografie a sufletului, o zonă în care ne aflăm mereu împreună. Mi-aș dori ca acest lucru să se simtă mai intens, nu doar atunci când ne întâlnim în circumscripțiile electorale ale minții și când cei de acasă și cei din străinătate votăm pentru binele țării.

România este o țară mare, nu doar prin comparație, ci și prin destinul ei, unul, adeseori, excepțional, chiar dacă subminat de periodice surpări ale încrederii în sine. Avem atuuri pe care le ignorăm cu prea multă ușurință. Și una dintre misiunile noastre, ale viitorului, e să le aducem la suprafață.

Suntem încă departe de binele pe care îl merităm. Dar consider că ne-am îndepărtat suficient de răul care amenința să ne aneantizeze.

În urmă cu 30 de ani am dovedit că imposibilul e posibil. Acum, misiunea noastră, poate paradoxal, este mai dificilă - să demonstrăm că posibilul este posibil. Că e posibil să fim europeni, nu doar la mod declarativ, ci prin acțiunea noastră directă; că e posibil să evităm greșelile trecutului, cele făcute cu voie sau fără de voie, așa cum ne învață înțelepții; și că nu mai cedăm ispitelor, ifoselor, dar și prostiei și ticăloșiei unor autointitulați "salvatori ai neamului"; că este posibil să nu mai batjocorim democrația și libertatea, în numele unor idei și a unor idoli de mucava, și a unor ideologii ale societăților închise; că este posibil, în fine, să facem din normalitate noua formă prin care respirăm aerul acestei țări.

Am rostit aceste cuvinte copleșit de emoția datoriei pe care o avem față de cei care în decembrie 1989 s-au sacrificat pentru noi, împreună cu copiii noștri să trăim într-o lume în care firescul să nu mai fie perceput ca și excepție. Poate am dezamăgit adeseori. Poate, în mod naiv, am crezut că lucrurile se rezolvă de la sine. 30 de ani reprezintă vârsta deplinei maturități. Nu mai este loc de experimente sterile și deturnări cinice ale realității. Am obosit să mai fim "învinșii propriilor noastre victorii", așa cum spunea Panait Istrati. Singurul miraj pe care ne mai permitem să-l urmăm este cel al muncii încordate și al proiectelor îndrăznețe.

La mulți ani, așadar, noii Românii, una a educației, a adevărului, a curajului și a normalității!

Mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu domnului deputat Marilen Pirtea.

Și dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar PRO Europa, domnul deputat Adrian Pau.

Vă rog, la microfonul central.

Domnul Radu-Adrian Pau:

Domnule președinte al României,

Domnilor președinți ai Camerei Deputaților și Senatului României,

Domnule prim-ministru al Guvernului României,

Stimați colegi parlamentari și membri ai Guvernului României,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Majestatea Voastră Regală, Custode al Coroanei României,

Stimați invitați,

Dragi români,

Se împlinesc 30 de ani de la Revoluția Română, de la evenimentele care au schimbat pentru totdeauna istoria țării noastre. 30 de ani de când întunericul a dispărut, ca urmare a curajului unor oameni care au plătit cu viața pentru ca noi să fim astăzi aici.

Luna decembrie a căpătat de 30 de ani un nou sens pentru noi, românii. Nu suntem doar în luna sărbătorilor de iarnă, ci în cea a eliberării.

Decembrie 1989 ne-a adus darul libertății la care românii visau de zeci de ani; darurile credinței regăsite, al speranței renăscute, al încrederii într-un viitor mai bun. Iar prețul pentru toate acestea a fost mare - peste 1.000 de morți și alte mii de răniți.

Românii, stimați colegi, nu au mai răbdat. Au ieșit în bătaia puștilor să-și strige nemulțumirea și neajunsurile, să clameze libertatea și să răpună un sistem reprimant, violent, care a adus la tăcere zeci de ani.

Revoluția din Decembrie 1989 înseamnă în primul rând Timișoara. Este locul din care a pornit scânteia, în care s-a strigat pentru prima dată: "Jos comunismul!" și "Libertate!". Este primul oraș declarat liber de comunism.

De 30 de ani, în fiecare decembrie, Timișoara îmbracă haine de doliu și își plânge eroii, orașul vibrează în fiecare iarnă, iar pentru mulți timișoreni amintirea acelor zile de luptă este încă vie.

Timișoara, doamnelor și domnilor, a rescris istoria țării și a retrasat destinele noastre, ale tuturor, iar pentru aceste lucruri trebuie să fim recunoscători.

Dragi colegi,

De-a lungul celor 30 de ani de democrație, societatea a progresat. România s-a schimbat radical la toate capitolele. Avem garanția libertății de exprimare a liberului trafic, suntem beneficiarii unui model de viață european. Și, totuși, nu este de ajuns, pentru că, în cele trei decenii de la Revoluție, țara noastră nu este acolo unde ar trebui să fie. Fie că ne place sau nu, trebuie să recunoaștem acest lucru. Multe dintre dezideratele românilor care au luptat în decembrie 1989 sunt încă departe de a fi îndeplinite. Dar eu nu caut vinovați sau explicații, ci vin în fața dumneavoastră cu speranța că împreună vom găsi soluții, pentru ca România să devină țara pe care și-o doreau cei care au pierit sub rafalele comuniste.

Avem obligația, dragi colegi, să nu uităm să facem toate eforturile pentru a îndeplini dorința unor oameni care și-au sacrificat viața pentru o democrație care ne-a oferit atât de multe!

Doamnelor și domnilor,

Decembrie 1989 va rămâne în cărțile de istorie drept acel moment care a dat un nou sens României. Sunt 30 de ani, stimați colegi, de când ne ocupăm timpul cu războaie politice, cu atacuri și răspunsuri la atacuri, cu denunțuri și plângeri, uitând de multe ori care ne este rolul.

La 30 de ani de la momentul eliberării de sub comunism, cred că este momentul să revenim la bază, la oameni. Să nu uităm că ei ne-au trimis aici, iar serviciul public pe care îl îndeplinim trebuie să fie orientat către români, către nevoile lor zilnice. Când vom înțelege aceste lucruri, vom fi și noi, așa cum spunea un prim-ministru timișorean, de partea bună a istoriei!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu domnului deputat Adrian Pau.

Dau cuvântul reprezentantului Grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvați România, domnul deputat Dan Barna. Aveți cuvântul, microfonul central.

Domnul Ilie Dan Barna:

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Majestatea Voastră,

Sfințiile Voastre,

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Stimați invitați,

Pe 21 decembrie 1989, la Cluj, printre românii aflați în stradă se afla și Călin Nemeș, unul dintre mulții eroi care, în doar câteva zile, a reușit să recupereze întreaga demnitate a unui popor, unul dintre cei mulți care au înțeles atunci, în '89, că o țară nu se poate construi de oameni care stau deoparte. Călin a avut atunci curajul să-i privească în ochi pe cei care au venit să înăbușe Revoluția în sânge.

Ca el au fost, în acele zile, zeci de mii de oameni - întâi în Timișoara, apoi în București, apoi în Sibiu, în Cluj, în Iași și în foarte multe alte orașe ale țării. Fără curajul lor niciunul dintre noi nu am fi fost aici, acum, într-un Parlament al unei țări libere. Fără setea lor de libertate niciunul dintre noi n-am fi avut șansa să ne împlinim destinul. Noi, astăzi, nu am fi existat aici!

Cine au fost acești oameni? Au fost români simpli din toate categoriile - muncitori, ingineri, profesori, studenți -, de toate vârstele, dar cei mai mulți au fost tineri.

În decembrie '89 România s-a scuturat de o dictatură decrepită, ineptă și criminală care ne-a scos pentru o bucată de timp din istoria Europei. Am reușit atunci să aruncăm la gunoi acea dictatură și să ne recuperăm demnitatea, pentru că în cele mai negre momente românii au dovedit că au demnitate și au mândria să vorbească. Și atunci când au decis să vorbească, i-a auzit o lume întreagă.

Timp de 45 de ani regimul comunist a încercat să inventeze un om după chipul și asemănarea lui. Nu a reușit! Nu aici, nu în România! Ceea ce au reușit, însă, a fost să confiște și să risipească exact potențialul de dezvoltare al acestei țări. Au reușit, cum spuneam, să ne scoată din istoria Europei, iar în acel decembrie românii au reușit să-și ceară dreptul de a redeveni o țară civilizată.

În decembrie '89, românii au cerut, de fapt, libertate și bunăstare. Sunt 30 de ani de atunci și, dacă e să privim înapoi, vedem că idealurile celor care au ieșit în țară în acel moment sunt îndeplinite doar pe jumătate. Da, avem libertate, dar ce facem noi cu această libertate, de 30 de ani?! Reușim oare să o administrăm așa cum se cuvine? Le oferim oare cetățenilor noștri viața pe care o merită? Sunt sistemele noastre publice de sănătate, de educație sau de siguranță în așa fel construite încât cetățenii să se bucure de roadele libertății? Știm foarte bine că nu! Știm foarte bine că nu și acel "Așa-i la noi!" este încă, după 30 de ani, un laitmotiv al cotidianului nostru.

Câtă vreme e așa și câtă vreme nu vom reuși să transformăm libertatea și în bunăstare, în demnitate și în competență reală și civilizație, Revoluția Română este acum, după 30 de ani, tot o revoluție neterminată.

Doamnelor și domnilor,

Am început acest discurs cu un omagiu la adresa celor care și-au pierdut viața în acele zile și vreau acum să transmit recunoștința mea și familiilor, și prietenilor victimelor de atunci, pentru că ei continuă să poarte în suflet suferința și durerea acelor momente și o să spun că au în continuare tot dreptul să ne facă reproșuri, au în continuare tot dreptul să ne pună întrebări, au tot dreptul să ceară imperativ răspunsuri.

Suntem împreună, de 30 ani, martori ai incapacității statului român, de fapt a complicității sale cu criminalii din '89.

De abia astăzi, la 30 de ani de la Revoluție, dosarul acela a ajuns în instanță, un dosar care trebuia să înceapă și să ajungă în instanță în '90, începe abia în 2019. Un proces care trebuia să ne ajute pe noi, ca societate, să putem face distincția între victime și călăi, un proces care trebuia să scoată din viața publică impostorii, profitorii și ucigașii de vise și suflete, începe dureros de târziu pentru noi, ca țară. Și poate pentru că nu își cunoaște încă trecutul, România repetă în prezent, în atât de multe feluri.

Câtă vreme dosarele privind Revoluția din '89 nu sunt finalizate prin hotărâri definitive, statul român, din care facem toți parte, este doar pe jumătate legitim, iar Revoluția rămâne o revoluție neterminată.

Ca partid format din oameni care n-au nicio legătură cu comunismul, cu autoritarismul sau cu disprețul cetățenilor, Uniunea Salvați România va milita întotdeauna pentru statul de drept și pentru o economie de piață în care inițiativa și meritocrația sunt recunoscute.

În 1989 aveam 14 ani. Eram în Sibiu și priveam curios cum soldați tineri, cu doar câțiva ani mai mari decât mine, descărcau încărcătoare în podurile și ferestrele vecinilor, în căutarea naivă a unor teroriști imaginari. Și, prin ochii mei de copil, în acel moment speram că evenimentele de atunci vor schimba România, astfel încât să pot să ajung și eu să văd piramidele din Egipt - era visul meu de copil. Și mulți dintre colegii mei - și sunt sigur că mulți dintre dumneavoastră aveați la momentul acela visuri de acest fel și vă imaginați cum se vor întâmpla lucrurile!

S-a născut o nouă clasă politică, pentru că, și acum, la 30 de ani, sunt oameni care cred în visurile lor și sunt oameni care cred că nu mai pot să stea deoparte, sunt oameni care vor valori occidentale, sunt oameni care-și doresc o infrastructură decentă, sunt oameni care vor spitale curate, sunt oameni care vor respect în funcția publică și sunt oameni care vor lucrurile acestea aici, la noi, în România, pentru că noi chiar credem că se poate întâmpla asta aici, în România, și putem să facem lucrul acesta. Este, de fapt, misiunea generației noastre, dar pe care nu vom putea s-o îndeplinim dacă continuăm să plecăm din țară, precum în vremuri de război. Și le suntem datori părinților noștri, suntem datori victimelor de la Revoluție, le suntem datori celor care vor veni după noi și, de fapt, în cea mai mare măsură ne suntem datori nouă înșine, să nu ne oprim și să continuăm să facem acest lucru. Suntem datori să încheiem Revoluția care a început în '89!

Pe 21 decembrie 1989, Călin Nemeș i-a privit în ochi pe cei care veniseră să înăbușe Revoluția în sânge și le-a zis: "Trageți, am o singură inimă!".

România pe care oamenii cinstiți și-o doresc este o țară în al cărui piept va bate întotdeauna inima lui Călin Nemeș. Să nu uităm asta niciodată!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc domnului deputat Barna.

Dau cuvântul reprezentantului Grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România, domnul senator Novác Csaba-Zoltán.

Vă rog, microfonul central.

Domnul Novák Csaba-Zoltán:

Domnule președinte al României,

Domnule președinte al Senatului,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Stimați colegi,

În fiecare an, decembrie este pentru noi toți o lună încărcată de emoții puternice. Este 16 decembrie, ziua în care, în urmă cu 30 de ani, la Timișoara, la parohia preotului reformat Tökés László, se aprindea prima scânteie care, peste câteva zile, aprindea flacăra revoluției, flacăra schimbării.

Acum trei decenii, un val de revoluții a cuprins întreaga Europă Centrală și de Est. Anul 1989 a marcat căderea regimurilor comuniste în țările lagărului socialist. România a fost singura țară din Europa Centrală și de Est unde trecerea de la totalitarism la democrație s-a făcut prin violență și liderii dictatori ai vechiului regim au fost înlăturați prin forță, cu vărsare de sânge. Acum 30 de ani, locuitorii României, indiferent de naționalitate, s-au ridicat împotriva dictaturii comuniste. Revoluția din Decembrie '89 n-a fost doar victoria asupra comunismului, a fost primul moment din istoria noastră comună, în care societatea românească și minoritățile autohtone au realizat o unitate pentru un scop comun, obținerea libertății.

În 1989, românii și maghiarii au luptat împreună împotriva regimului comunist. La Timișoara, la Cluj-Napoca, la Târgu Mureș sau la Brașov au stat unul lângă celălalt, formând un zid comun în fața gloanțelor sistemului oprimator.

1989 a fost momentul în care împreună am pus bazele unei societăți libere și democratice.

Doamnelor și domnilor,

Știm cu toții că n-a fost ușor să ajungem până aici. În deceniile comunismului, mai ales în epoca de aur, societatea românească s-a confruntat cu cea mai cruntă sărăcie și izolare, cetățenii au fost privați de multiple drepturi fundamentale. Pe lângă toate acestea, comunitatea maghiară din România a fost și victima unui proces dur și fără precedent de deznaționalizare, de asimilare. Instituțiile culturale și de învățământ în limba maghiară au fost în mare parte desființate, iar folosirea limbii materne a fost limitată în mod drastic.

Planul de deznaționalizare al regimului Ceaușescu nu a dat însă roade, la fel cum a eșuat și politica regimului de a induce ura în mod definitiv între români și maghiari.

Revoluția din decembrie '89 a fost dovada maturității societății românești care a refuzat totalitarismul și politica unui regim intolerant.

Decembrie '89 este și rămâne pentru noi toți simbolul dorinței de libertate și a respectului reciproc.

Pentru noi, însă, decembrie '89 acest moment istoric nu a însemnat ruperea definitivă de moștenirea comunistă.

După câteva luni de la Revoluție, au reapărut naționalismul și populismul politic, au urmat evenimentele regretabile de la Târgu Mureș, mineriadele și încercările constante ale unor cercuri obscure de a reinstaura vechiul regim.

Pornind de la situația de la Universitatea de Medicină și de la Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureș, putem afirma că fenomenul discriminării și al nerespectării drepturilor cetățenești nu au dispărut în totalitate.

După 30 de ani de la Revoluție, cele mai mari pericole în această parte a continentului rămân naționalismul, populismul, demagogia, scepticismul față de valorile democratice și europene. Slăbirea Europei ar fi o tragedie nu doar pentru ea însăși, ci pentru întreaga lume. O Europă divizată, mai slabă și mai puțin influentă ar însemna o situație internațională mai instabilă care ar putea genera alte pericole. Mai mult, înstrăinarea de propriile valori și pierderea unității ar putea însemna nu numai sfârșitul Europei, așa cum o știm, un asemenea colaps ar putea prevesti o nouă eră întunecată.

Datoria noastră este să păstrăm vii ideile Revoluției, orientarea proeuropeană în societatea românească și să oprim orice proces de restaurare, să împiedicăm orice abatere de la drumul cel bun al democrației și al bunei conviețuiri interetnice. Suntem datori cu acest lucru față de cetățenii acestei țări și față de eroii care și-au dat viața pentru libertate, în decembrie 1989.

Vă asigur că în toate aceste demersuri comunitatea maghiară din România este și va fi în continuare un partener corect și de încredere!

Mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu, domnule senator Novák.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului ALDE, domnul senator Călin Popescu-Tăriceanu. Microfonul central, vă rog.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule președinte al României,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Majestatea Voastră,

Domnule prim-ministru,

Domnilor președinți ai Camerelor Parlamentului,

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Domnule președinte al Curții Constituționale,

Domnule președinte al Curții de Conturi,

Înalte fețe bisericești,

Stimați membri ai Corpului Diplomatic,

Doamnelor și domnilor invitați,

Fără îndoială că luna decembrie are o semnificație aparte pentru poporul român.

Azi, când veneam spre Parlament, nu-mi venea să cred că au trecut totuși 30 de ani din decembrie '89, 30 de ani împliniți chiar astăzi, de la momentul izbucnirii Revoluției de la Timișoara. 10.957 de zile, aproape un miliard de clipe. Cât de repede trece timpul!

Parcă ieri urmăream cu bucurie și înfrigurare elicopterul decolând pentru ultima dată de pe Comitetul Central și o mare de oameni revărsându-se pe străzile din București și apoi pe străzile marilor orașe din toată țara. Ironia sorții, dictatorul se prăbușea înălțându-se!

Mulți dintre noi suntem parte a unei generații asuprite de un regim criminal, dar care a avut șansa și tăria să se scuture de jugul de pe umeri și să își regăsească libertatea.

Am scris o pagină importantă de istorie și avem datoria să o povestim și celor mai tineri. Sunt semeni de-ai noștri care, născuți în acea vreme, au ajuns azi la vârsta maturității și multora le vine greu să creadă că au fost epoci în care părinții și bunicii lor stăteau cu orele la coadă pentru o pâine și un pumn de medicamente, înghețau în casele lor sau ascultau radiouri străine pe ascuns, de groaza securității. De la noi trebuie să afle prin ce a trecut acest popor și să învețe să prețuiască și să-și apere libertatea și să nu lase, Doamne ferește!, să se întoarcă roata istoriei la vremurile de tristă amintire.

Revoluția din Decembrie '89 face parte dintre acele evenimente în care atât de mulți datorăm atât de mult atâtor de puțini; întâi celor de la Timișoara, apoi celor din București, și apoi din alte câteva mari orașe ale țării.

Celor care au fost pe străzile orașelor martir, dar mai ales celor care au plătit cu viața curajul lor de a lupta pentru liberate, le datorăm un raport asupra ceea ce am făcut cu moștenirea lor, în cele trei decenii.

Avem datoria să le spunem ce am reușit, să admitem unde am eșuat și mai ales să le spunem ce planuri avem, pentru ca România să devină țara pentru care ei s-au sacrificat.

Doamnelor și domnilor,

Nu fac parte din rândul celor dezamăgiți, care spun că România nu s-a schimbat aproape deloc după 1989. Nu fac parte din rândul celor care refuză să vadă progresele de necontestat pe care le-am făcut în acești 30 de ani. Fac parte dintre cei care sunt conștienți că aproape 50 de ani de cruntă dictatură, probabil cea mai dură din tot lagărul estic, au lăsat urme extrem de adânci și urmările lor nu pot fi șterse peste noapte. Fac parte din rândul celor care știu că România, la 30 de ani de democrație, încă nu se poate compara cu țări care au avut sute de ani de democrație și economie liberă de piață.

Este frumos să spunem că vrem o țară ca afară, dar haideți să recunoaștem că nici afară nu s-a construit peste noapte. Haideți să punem mână de la mână și să ne construim țara în care vrem să trăim! Nu accept ca speranța de acum trei decenii să fie transformată în dezamăgire. Nu acum, când ne-am câștigat dreptul să circulăm liber oriunde în lume! Nu acum, când avem o țară care a revenit acolo unde îi era locul, în lumea liberă, printre statele Europei Unite! Nu acum, când avem o Românie care deține cele mai serioase garanții de securitate pe care un stat le poate avea! Nu acum, când economia de piață a dat posibilitatea sutelor de mii de români să-și ia viața în propriile mâini, devenind antreprenori curajoși care duc țara înainte!

Le-am rezolvat pe toate? În mod clar, nu! Am făcut greșeli, sigur, și probabil vom mai face, pentru că așa e viața! Dar haideți să încercăm să nu mai facem greșeli, să nu le mai repetăm, cel puțin, pe cele pe care le-am mai făcut!

Am eșuat în a ține nomenclatura comunistă departe de conducerea statului și, mai grav, am eșuat în a ține fosta securitate departe de pârghiile puterii. Așa am ajuns în situația de a avea un informator al securității în funcția de președinte al României, nu mai puțin de 10 ani.

Cel mai grav este că eșuăm în fiecare zi în a ține națiunea unită, în a ne opri de crearea de falii și prăpăstii între români. La fel de grav este că eșuăm în viața de fiecare zi în a păstra libertatea de opinie departe de orice constrângeri materiale sau presiuni politice. Suntem pe cale să sacrificăm libertățile și drepturile românilor, pentru a justifica abuzurile în justiție făcute în numele luptei împotriva corupției.

Dragi români,

Evenimentele din decembrie '89 și reușita lor ne-au trezit speranța pentru un viitor mai bun, construit pe umerii libertății pe care o dobândisem.

Fiți convinși că nu a pălit dorința de a onora memoria celor care s-au sacrificat și am continuat ce ați început voi: să ne asigurăm că România devine o țară pe de-a-ntregul liberă, unde drepturile și libertățile cetățenilor nu sunt doar un paragraf în Constituție și unde Constituția însăși este literă supremă de lege, respectată cu sfințenie; că România Europeană rămâne o națiune demnă; că România va fi o mamă bună și dreaptă pentru toți fiii și fiicele ei; că bogăția țării ajunge în mod egal la toți cetățenii ei; că românii trebuie să fie respectați peste tot în lume, indiferent unde hotărăsc să trăiască, să muncească sau să studieze; că nu ne vom mai întoarce la o dictatură, chiar dacă este ea de catifea; că vom păstra o presă liberă și că nu ne vom amaneta sau vinde dreptul la opinie.

Intrarea în Uniunea Europeană și în NATO nu trebuie să ne lase fără un nou proiect politic major.

La 100 de ani de la Marea Unire, nevoia de unitate este mai mare ca oricând! Să lăsăm deoparte diviziunile, să clădim și să nu dărâmăm!

Spunea marele Isaac Newton: "Se construiesc prea puține poduri și prea multe ziduri!".

Știu că a venit vremea, în amintirea celor care s-au sacrificat în decembrie '89, să dărâmăm zidurile dintre noi și să le înlocuim cu punți.

Haideți să ne arătăm cât mai vrednici de sacrificiul eroilor noștri!

La mulți ani, România Liberă! (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc domnului senator Popescu-Tăriceanu.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al PMP, domnul deputat Petru Movilă. Aveți cuvântul, microfonul central.

Domnul Petru Movilă:

Domnule președinte al României,

Domnule prim-ministru al României,

Majestatea Voastră,

Domnilor miniștri,

Domnilor președinți ai asociațiilor de revoluționari,

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Stimați invitați,

Dragi români,

Revoluția Română este glorificată de 30 de ani ca un moment fundamental de cotitură în istoria națională.

Ca români adevărați, ca oameni politici responsabili, la 30 de ani de la Revoluția Română avem datoria și obligația morală față de istorie, față de copiii și urmașii noștri și față de noi înșine să aflăm adevărul a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989.

Sângele celor peste 1.000 de morți și al celor peste 3.000 de răniți din București, Timișoara și Iași, și din restul țării ne obligă să încercăm să înțelegem și să fim cinstiți cu noi înșine. Părinții, copiii, rudele și prietenii încă îi mai plâng pe cei care au plecat prea devreme dintre noi.

Fără a submina rolul Timișoarei, în fața căreia mă plec cu respect, cred că trebuie să recunoaștem și rolul oficial al Iașiului. Pe 14 decembrie 1989, la Iași, tentativa de revoltă populară înăbușită de Miliție și Securitate, a fost poate o altă scânteie a Revoluției Române.

Doamnelor și domnilor,

În astfel de momente, cel mai rău lucru este suprasimplificarea. Să tratăm un moment istoric complex în alb și negru. Realitatea obiectivă ne spune că Revoluția Română este deopotrivă o sursă a binelui existent în societatea românească, dar și o sursă a răului care ne-a ținut mult timp pe loc. Revoluția Română ne-a oferit punctul de pornire pentru libertatea de care ne bucurăm astăzi. Ne-a oferit șansa dezvoltării, orientării către o lume civilizată bazată pe valori morale, sociale, politice și economice solide.

Revoluția Română este și o sursă a răului în societatea românească, pentru că a permis eșalonului II al Partidului Comunist, condus de Ion Iliescu, să preia conducerea politică, să forțeze un simulacru de alegeri, să-și consolideze pârghiile de putere, să folosească forța uriașă a propagandei media a anilor ’90 și să construiască statui de ipsos pentru personaje care aveau mâinile pătate cu sânge.

Așa am fost ținuți timp de 15 ani pe loc de un regim izvorât din ceea ce ei înșiși și-au dorit a fi o lovitură de stat.

Fostul președinte Ion Iliescu susținea zilele trecute că trebuie să ne oprim din tentativa de a mai căuta vinovații pentru Revoluție. Ceea ce nu înțelege fostul președinte, fostul șef al statului, ține de faptul că nimeni nu mai caută vinovați, ci doar căutăm să restabilim adevărul, pentru a ști pe ce bază s-a clădit societatea românească postcomunistă.

Nu este vorba nici despre închisoare și nici despre un joc politic. Este vorba despre nevoia românilor și a României de a afla, cu ce am fost noi mai blestemați decât cehii și slovacii care au avut parte de o "revoluție de catifea", fără victime, în timp ce sângele tinerilor români a trebuit să spele străzile orașelor din România?

Dosarul Revoluției, din păcate, s-a transformat într-o placă turnantă pentru societatea românească. De prea mult timp așteptăm un rezultat al justiției și asta arată neputința noastră instituțională de a descoperi ce s-a întâmplat cu adevărat în decembrie 1989.

Această speță juridică nu este deloc singura în care statul român și-a dovedit slăbiciunea. Dosarul Mineriadelor sau Dosarul Colectiv așteaptă încă răspunsuri. Justiția din România, în care s-au pompat resurse și pentru care ne-am luptat să o ținem dreaptă, are obligația să facă lumină și în Dosarul Revoluției.

Președintele Traian Băsescu a făcut un gest absolut necesar pentru istoria României, condamnând regimul comunist drept regim criminal. Acela a fost un moment de cotitură în care nu am mai fost obligați să ne uităm atât de mult în urma noastră, pentru a ști cu adevărat cine suntem. Dar vedem acum necesitatea lămuririi a ceea ce s-a întâmplat după căderea regimului comunist și motivele pentru care Cehoslovacia a putut să-l aibă în fruntea sa pe dizidentul anticomunist Václav Havel, iar noi, românii, am fost hărăziți cu Ion Iliescu, parte a regimului comunist criminal.

Singura variantă în care această fractură de gândire poate fi atenuată ține de faptul că, de fapt, într-o mare măsură, Revoluția Română a fost și o lovitură de stat în care eșalonul 2 din Partidul Comunist a preluat comanda.

După cum vedeți, în ciuda a tot ceea ce știm, în ciuda mărturiilor și analizelor politico-istorice, Revoluția naște în continuare mai multe întrebări decât răspunsuri.

Maxima celebră a lui Nicolae Iorga - "Un popor care nu-și cunoaște trecutul este condamnat să-l repete" - trebuie să ne călăuzească în încercarea de a afla de unde venim și încotro mergem.

Doamnelor și domnilor,

Să ne rugăm la bunul Dumnezeu să-i ierte pe eroii și martirii Revoluției Române!

Iar noi, ca parlamentari, să facem pentru români și țară ceea ce am jurat pe Biblie și Constituție că vom face, atunci când am ajuns în această instituție, să fim în slujba românilor și a României!

La mulți ani, România!

La mulți ani, români!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc și eu domnului deputat Movilă.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnul deputat Ovidiu Ganț.

Microfonul central, vă rog.

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Domnule președinte al României, Klaus Iohannis,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Alteța Voastră Regală, Custode al Coroanei României,

Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Doamnelor și domnilor ambasadori,

Înalți reprezentanți ai cultelor,

Onorați invitați,

Doamnelor și domnilor,

Sărbătorim astăzi 30 de ani de la Revoluția Română din 1989, un eveniment extraordinar din istoria națiunii române.

Aceasta a pus capăt unui regim criminal, național-comunismul, care ne-a distrus țara de-a lungul a 45 de ani. În timpul acestui regim odios, au fost omorâți mii de oameni, zeci de mii au trecut prin închisori, fiind torturați, alții au fost deportați, goniți din țară, eliminați din viața publică, li s-au distrus carierele, iar întreaga națiune a fost înfometată și ținută în frig și în întuneric.

Prin voința și efortul tuturor cetățenilor României, indiferent de apartenența lor socială, etnică sau religioasă, Revoluția Română declanșată la Timișoara și desăvârșită la București a învins și a deschis calea spre democrație.

În consecință, astăzi avem motive de sărbătoare și de bucurie. Totodată însă avem motive de durere, de tristețe, de a-i plânge pe cei căzuți în timpul Revoluției.

Dacă în celelalte state est-europene regimurile comuniste au căzut în urma unor manifestații pașnice, la noi au fost uciși peste 1.100 de concetățeni, iar alții au fost răniți sau întemnițați.

Astăzi îi comemorăm pe eroi și ne exprimăm respectul și recunoștința pentru sacrificiul lor. Fără ei, astăzi, nu ne-am fi aflat aici și nu am fi avut o democrație în România. Tocmai de aceea, societatea românească le datorează totul. Dar, din păcate, nu a răspuns unei întrebări fundamentale - cine i-a ucis pe acești eroi?

Toate cuvintele frumoase nu valorează nimic, dacă nu suntem capabili să spunem părinților, fraților, soților, copiilor eroilor cine sunt vinovații. Este o mare rușine pentru justiția din țara noastră că nu a reușit să stabilească cum s-au petrecut faptele, nu a stabilit vinovățiile și nu i-a pedepsit pe criminali.

Îmi exprim speranța că totuși se va achita de aceste responsabilități măcar acum, în ceasul al 12-lea.

Nouă, beneficiarilor unei societăți libere și democratice, ne revine obligația de a duce mai departe îndeplinirea dezideratelor Revoluției - o viață cât mai bună și prosperă pentru toți cetățenii României, dusă în pace și cu împlinirea aspirațiilor fiecăruia; asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, democrației și statului de drept; continuarea integrării în Uniunea Europeană și o prezență cât mai importantă în NATO.

Noi, membrii Grupului parlamentar al minorităților naționale, ne considerăm responsabili pentru îndeplinirea acestora și suntem solidari cu toți cei care doresc desăvârșirea obiectivelor Revoluției Române. Împlinirii acestor idealuri îi vom dedica întotdeauna eforturile noastre.

Așa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc foarte mult pentru intervenție, domnului deputat Ganț.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie vendredi, 5 juin 2020, 18:57
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro