Camera Deputaților

Lucrările au fost conduse de domnul Corneliu Ciontu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, domnulValer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților, asistați de domnii Nicolae Leonăchescu și Constantin Niță, secretari .

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineața! Să începem ședința de intervenții.

Sunt 15 înscrieri, care apucă, apucă! Până la ora 9 fără 5 trebuie să terminăm.

Domnul Nicolae Enescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Plecările care au avut loc în ultima perioadă a unor personalități marcante din Partidul România Mare demonstrează că acești oameni sunt de minimă rezistență, ei au preferat un drum mai ușor decât cel pe care-l are partidul nostru în guvernare față de programul electoral al P.S.D.-ului, plin de ezitări și neconcordanțe și o politică a așa-zisei opoziții democratice condusă de partide politice care-și regăsesc cu greu adeziunea propriului electorat cât și a celui care susține partide extraparlamentare.

Fiecare în parte reprezintă un caz cu toate particularitățile lui ce trebuie analizate cu responsabilitate, atât în cadrul ședințelor Grupului parlamentar al P.R.M. cât și la nivelul întregului partid.

Intervenția televizată a domnului Neacșu mi s-a părut prezentată la un moment de încordare maximă a domniei sale, cu accente care denotă o derapare de la normele statutare. Afirm acest fapt deoarece domnul Ilie Neacșu trebuia inițial să-și prezinte opțiunea domniei sale în cadrul Grupului parlamentar al P.R.M. unde ar fi fost analizată cu multă atenție, deoarece programul partidului prevede tragerea la răspundere a tuturor celor care se fac vinovați de prejudicierea economiei românești, inclusiv a S.C.N. "Tutunul românesc", a cărei datorie de 3.000 de miliarde lei a fost eșalonată la propunerea Comisiei pentru agricultură.

Putem considera că depunerea la Biroul permanent al Camerei Deputaților a moțiunii "Criza agriculturii" nu a fost deloc întâmplătoare, ci ea a reprezentat un efect al modului în care domnul Ilie Neacșu a condus Comisia pentru agricultură, alimentație și silvicultură. Este posibil ca domnul Ilie Neacșu să adere la un partid care a generat corupția, indiferența și incompetența.

În ceea ce îl privește pe domnul deputat Sever Meșca, consider că inițiativa domniei sale este pripită, influențată de demisia domnului Ilie Neacșu. Partidul România Mare nu cred că va eșua într-o dictatură penibilă, periculoasă, așa cum exprimă domnia sa. Consider că fiecare membru, înainte de a lua o hotărâre în cadrul comisiilor, trebuie să consulte Biroul permanent, Comitetul director sau să-și expună poziția față de anumite legi în cadrul Grupului parlamentar, conform regulamentului care le statutează acest drept.

Presupun că hotărârea domnului deputat Ștefan Pășcuț de a-și prezenta demisia am considerat-o ca nepotrivită ținând cont de atașamentul domniei sale față de P.R.M., fapt confirmat și de revenirea domniei sale asupra acestei inițiative.

Cred că fiind la început de carieră politică, a cedat posibil unor presiuni din interiorul deputaților din Filiala Hunedoara, reprezentați posibil prin domnul Ilie Neacșu, cât și a unora din exteriorul partidului nostru, dezmințând cele vehiculate.

Mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

Domnul Damian Brudașca. Se pregătește domnul Vlad Hogea. E bine dacă aveți subiectele concentrate pentru că sunt 15 înscriși și la 9 fără 5 trebuie să terminăm.

Domnul Damian Brudașca:

Domnule președinte de ședință,

Domnilor colegi,

Între paradoxurile ce definesc regimul Iliescu-Năstase se întâlnește unul mai puțin sesizat de mass-media și opinia publică: pe de o parte, un servilism descalificabil și o generozitate suspectă față de pretențiile de orice natură ale minorității maghiare, iar pe de alta, o crasă indiferență față de recuperarea de valori culturale, mobile și imobile, acte și documente ce aparțin de drept poporului român.

Nu este vorba doar despre celebrul caz al restituirii de către autoritățile de la Budapesta a patrimoniului Fundației Gojdu, față de care nici actualul premier, nici eternul președinte Iliescu nu dau vreun semn că pretind un tratament similar cu cel de care se bucură asociațiile, fundațiile sau alte organizații ale minorității ungurești din Ardeal.

Un alt caz, la fel de vechi și mult mai grav prin implicațiile lui, îl reprezintă arhivele Transilvaniei istorice, rămase la Budapesta și încă nereturnate proprietarilor de drept. Încerc azi să reîmprospătez memoria reprezentanților puterii actuale, oferindu-le succint câteva date despre aceste arhive, pentru recuperarea cărora au luptat cu îndârjire, între alții, marii istorici români Ștefan Meteș, Ștefan Pascu și David Prodan.

În baza art.175-177 ale Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920, României îi revenea dreptul de proprietate asupra tezaurului istoric al arhivelor principalelor instituții politico-administrative și juridice ale Transilvaniei. Aceste arhive cuprind documente din perioada anilor 1109-1872. Cum au ajuns ele în capitala Ungariei? în 1875, înființându-se Arhivele Naționale ungare cu sediul la Budapesta, au fost concentrate aici cele mai importante arhive din provincie, deci și din Transilvania, care nu de mult, în 1867, fusese anexată forțat Ungariei.

Cu toate demersurile făcute de statul român în perioada interbelică, nici până astăzi acest tezaur românesc nu a ajuns în proprietatea României.

Care sunt marile fonduri și colecții de documente ale acestor importante arhive, bun istoric de drept al României?

1. Arhiva Guberniului transilvan. Guberniul transilvan a funcționat în perioada 1690-1872. Arhiva acestei instituții cuprinde documente foarte importante pentru istoria poporului român, pentru reconstituirea vieții politico-administrative a Transilvaniei: respectiv, actele marilor domenii fiscale, agricole și miniere, convenții de stat, tratate de pace, procese-verbale originale ale dietelor ardelene, ordine ale Cancelariei aulice din Viena, arhiva Revoluției de la 1848-1849, arhiva publico-politică din 1701-1872, arhiva judecătorească și altele.

2. Arhiva Conventului din Cluj-Mănăștur. Conventul Mânăstirii Fericitei Fecioare Maria din Cluj-Mănăștur a fost un loc de adeverire a documentelor, diplomelor Evului Mediu și în întreaga perioadă medie a istoriei Transilvaniei. Arhiva sa cuprinde documente importante despre voievozii și nobilii români din Districtul Călatei în Evul Mediu și despre românii din zona Clujului și mai ales a Apusenilor.

Fac parte din această arhivă: protocoalele Conventului în număr de 69, din 1416 până în secolul al XIX-lea, așa-numitele cărți regești din timpul reginei Isabela și a fiului ei, Ioan Sigismund Bathori (documente din perioada 1549-1598 în care se află și diplomele de înnobilare a unor români-cneji, voievozi, crainici), articole dietale, registre cu conscripții ale proprietăților fiscale și cele privind arendarea acestora, conscripții ale capilor de familie (nobili și iobagi) din districtul cetății de piatră și din Comitatul Cluj (sec.XVI-XVIII), genealogii și înnobilări, documente ale comitatelor transilvănene și altele.

3. Arhiva Capitlului Alba-Iulia. Capitlul Episcopiei catolice din Alba-Iulia a fost, de asemenea, un loc de adeverire, ca și instituția similară din Cluj-Mănăștur. Arhiva sa cuprinde: 28 de volume de cărți regești (cu înregistrarea diplomelor de înnobilare și punere în stăpânire date de principii Transilvaniei, în perioada 1580-1689, 43 de volume de protocoale ale Arhivei Capitlului din perioada 1526-1836, prețioasa conscripție urbarială a circa 916 localități transilvănene din anii 1818-1820, socoteli ale Oficiilor de sare, ale comitatelor și scaunelor, corespondența Capitlului și multe altele.

4. Arhiva Cancelariei aulice transilvane. instituția și-a avut sediul la Viena și a funcționat din 1694 până la 1867, cu o întrerupere de 12 ani după Revoluția de la 1848. În perioada interbelică ea cuprindea: 2305 pachete de corespondență și 190 de volume de registre și indici, protocoalele de ședință ale Cancelariei și ale Consiliului Cancelariei, diplome de înnobilare și privilegii, patente imperiale, socoteli ale Transilvaniei, protocoalele de ședință ale Dietelor Transilvaniei, petiții adresate Cancelariei, petiții și memorii către împărat, 17 volume de cărți regești din perioada habsburgică, hotărâri ale tablei regești transilvănene, corespondența Cancelariei cu Guberniul Transilvan, 56 de volume de protocoale prezidiale de ședințe ale Cancelariei, rapoarte ale Poliției austriece despre stările politice din Imperiu, inclusiv din Transilvania, acte ale Ministerelor de Interne, de Justiție și de Comerț ale Austriei, referitoare la Transilvania, planurile primei căi ferate transilvănene (1864-1866), rapoarte ale Cancelariei către Împărat ect.

5. Arhiva fiscului din Transilvania.

6. Urbarii și conscripții: colecții de peste 100 de fascicule de urbarii și conscripții din secolele XVI-XVIII cu date dosebit de importante din punct de vedere economic și demografic privind sutele de sate românești aparținând cetăților fiscale (Făgăraș, Deva, Hunedoara, Gilău, Chioar, Cehu Silvaniei, Șimleul Silvaniei, Oradea, Satu-Mare, Baia-Mare, Șiria etc). Trei secole de viață ale iobăgimii române se oglindesc în acest tezaur de documente.

colecții de diverse documente: acte camerale, cuprinzând plățile dijmelor în Bihor, Satu-Mare, Maramureș, în secolele XVI-XVIII: conscripții privind plata dării de "porți" sau sesii iobăgești în Comitatele Bihor, Crasna, Zarand, Solnocul de Mijloc, în secolele XVI-XVII; acte ale arhivei Capitlului din Oradea; arhiva Tablei regești a Transilvanie; colecția de diplome (acte medievale de înnobilare, punere în stăpânire a unor moșii, ordine regești) din perioada 1109-1526 ect.

În tot acest tezaur documentar se află imense și valoroase informații, încă neexplorate, referitoare la trecutul românilor transilvăneni.

Actualilor guvernanți, ca să poată dovedi că reprezintă și apără cu adevărat interesele naționale ale poporului român, le cer, de la tribuna Parlamentului României, să asigure recuperarea integrală și neîntârziată a arhivelor Transilvaniei, săvârșind astfel un act de justiție istorică pe care românii îl așteaptă de peste 80 de ani.

Mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc și eu.

Are cuvântul domnul Vlad Hogea. Se pregătește domnul Emil Rus.

Insist asupra timpului ca să dăm posibilitatea tuturor colegilor să nu depășim trei minute.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Prăbușirea economiei naționale se concretizează inclusiv sau în primul rând în rata ascendentă a sărăciei populației. După ocupația capului familiei, cele mai afectate familii sunt cele tinere, cu mai mulți copii, indiferent dacă este vorba despre șomeri, 60% se găsesc sub pragul minim de subzistență, agricultori 58%, liber-profesioniști 57%, angajați 30%, pensionari 25% sau întreprinzători particulari 10%.

Zonele cu cele mai ridicate rate ale șomajului sunt Hunedoara, 14.5%, Neamț, 13,6 %, Vîlcea, 13,1% și Vaslui, 12,8%.

Analiza acestor parametrii economici prin comparația cifrelor de acum câțiva ani cu cele din prezent, ne conduce la aceeași concluzie tulburătoare: nivelul de trai al românilor a înregistrat o scădere dramatică sub regimul așa-zis democratic de după 1989.

Dacă în anii prăbușirii comunismului, pensia medie de asigurări sociale reprezenta 46,4% din salariul mediu, în anul 2000, aceasta a scăzut la numai 34,4%. Alocația pentru copii, de la 19,5% din salariu în 1989, a ajuns la infimul procent de 3,2% în anul 2000. Alocația suplimentară pentru al doilea copil introdusă în 1997 pentru familiile cu doi sau mai mulți copii a înregistrat o scădere semnificativă, de la 13,7% la 5,5% din salariu. Ajutorul social a scăzut și el de la 21,3% în 1995 la 7,7% în 2000. Alocația de sprijin, un beneficiu post șomaj a ajuns de la 20% din salariu în 1992 la numai 12,9% în anul 2000.

Subvenția pentru un loc de muncă reprezenta 24,7% în 1994 și doar 17,4% în anul 2000.

Toate aceste comparații bazate pe statistica economică nu fac decât să întărească ideea că România are nevoie de o schimbare adevărată, de o schimbare în bine, de o schimbare care să favorizeze interesele marii majorități a națiunii, nu pe cele ale unei restrânse clici clientelare.

Propaganda integraționistă pentru Uniunea Europeană și NATO nu ține loc de foame. Românii au nevoie de locuri de muncă retribuite în mod corespunzător și de un cadru social propice unei existente decente. Nu prin sondaje de opinie mincinoasă și prin emisiuni radio-tv otrăvite cu stricnină internaționalistă va ajunge România în rândul țărilor civilizate, ci printr-o guvernare națională, justițiară, coerentă, pragmatică a țării, printr-o eficientizare a actului de administrare a treburilor publice și prin eradicarea reală nu numai declarată demagogic a fenomenului corupției din toate structurile statului.

Iar această schimbare radicală de mentalitate și de sistem care vizează protejarea interesului național și democratizarea reală a României, în vederea integrării ei în concertul european, nu o poate face decât Partidul România Mare, singura formațiune politică care nu a pactizat cu mafia care deține controlul tuturor pârghiilor de putere economică, financiară și mediatică.

Iată de ce se încearcă cu eforturi disperate, neîncununate de succes, spargerea partidului nostru. Pentru că noi suntem veriga lipsă din lanțul înrobirii României. Existența noastră deranjează, iar adevărurile rostite de liderul nostru supără cercurile implicate în declinul țării.

P.R.M. continuă să fie principala forță de opoziție în ciuda tuturor provocărilor și răutăților.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Emil Rus. Se pregătește domnul Valeriu Stoica.

Domnul Emil Rus:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Vreau să arăt în această declarație consecințele aplicării greșite sau neaplicării voite a legilor țării și mă refer cu adresă directă la Institutul de cercetări agricole și silvice București, care dispune de un ocol silvic în localitatea Lechința, județul Bistrița-Năsăud, care a reușit să exaspereze locuitorii comunelor din zonă, locuitori ce beneficiază de păduri proprietate personală, comunală sau composesorat.

Vin întru exemplificare cu satele Pintic, Ocnița, Archiud, Teaca, Moruț, Bidiu, Corvinești, Chiralești, Matei, Fântânele și Chiochis încă multe altele, toate din județul Bistrița-Năsăud.

Astăzi, oamenii nedreptățiți în legătură cu punerea în posesie, cu legea în mână umplu tribunalele, sălile de audiență ale prefecturii, primăriilor, publicațiilor locale și nu în ultimul rând cabinetele parlamentarilor care n-au altă alternativă decât să constate de la petenți abuzurile agresive și haiducești ale reprezentanților ocolului care, în disperare că pierd terenul, jefuiesc ei în numele dreptului pe care nu-l au pădurile oamenilor și unii dintre acești oameni asistă neputicioși cu lacrimile în ochi, cum s-a întâmplat în satul Ocnița.

Ca să fiu mai concret, voi prezenta cazul satului Pintic din comuna Teaca, care a fost făcut cunoscut opiniei publice chiar de către postul de televiziune PRO-TV într-o emisiune de știri din luna ianuarie anul curent. Pe scurt, oamenii s-au organizat în Composesoratul Constantin Roman Vinu, au completat formalitățile legale și au cerut dreptul la moștenire a 216,22 hectare de pădure pe fostul amplasament.

Ei au respectat legea, au acceptat hotărârile comisiei județene nr.274 și 650 din 2000, prin care se acceptă retrocedarea cu excepția a 44,06 hectare care, prin legislația în vigoare de până acum, rămâne ICAS-ului București. Oamenii au înțeles că această instituție este o necesitate, dacă vreți, vitală, a zonei Ardealului și a țării. Ocolul Lechința a atacat în instanță ambele hotărâri ale comisiei județene, iar procesele au durat aproape doi ani de zile.

Prin sentința civilă nr.268/2001 și prin sentința 1074/2001 au câștigat procesele cu sentință definitivă. Comisia comunală Teaca a chemat ambele părți, respectiv Ocolul Silvic Lechința și reprezentanții Composesoratului Constantin Roman Vinu pentru predarea suprafeței de pădure în drept și punere în posesie.

Ocolul silvic a refuzat cedarea terenului pentru punerea în posesie a sătenilor, motivând că pădurea respectivă aparține ICAS-ului București, fără însă să dețină acte doveditoare. Comisia comunală prin protocolul din 10 noiembrie 2001 a procedat normal la punerea în drepturi a țăranilor. S-a recurs din nou la judecată, alți bani, altă distracție pentru a obliga prin executori judecătorești Ocolul din Lechința să predea suprafața de pădure în cauză.

Precizăm că ICAS București nu a făcut nici un fel de investiții în această pădure și numai a exploatat-o de-a lungul vremii, iar în perioada desfășurării proceselor de judecată și ulterior, a recurs la tăieri și vinderi masive la diferiți beneficiari.

A venit sezonul rece, sătenii s-au organizat și, cu sprijinul tacit al unor specialiști, au exploatat rațional o porțiune de pădure pentru necesitățile încălzirii. Ei nu mai aveau cum să aștepte alte negocieri și alte procese. Ei au exploatat lemnul de foc, ei au cărăușit și ei au primit procesele-verbale de constatare a contravențiilor silvice, fără să se facă vorbire de valoarea lemnelor sustrase sau conturbarea cercetării silvice și fiecare cetățean a primit acasă amenda de la unu la 160 de milioane lei. În ansamblu, contravențiile s-au ridicat la 1000 metri cubi masă lemnoasă, ceea ce, conform aprecierilor domnilor de la ICAS, se ridică la 8,6 miliarde lei, ceea ce este o exagerare pentru intimidarea oamenilor din cele 280 de gospodării cât are satul și care evaluate cu tot ceea ce dispun, bunuri mobile și imobile, nu acoperă această sumă.

Satul este unul mic, dar când e vorba de verticalitatea oamenilor devine mare și unit, demn de voința dovedită de marele străbun Constantin Roman Vinu, care a inspirat numele composesoratului.

Mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc.

Îl invit pe domnul deputat Valeriu Stoica. Se pregătește domnul Ilie Merce.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule președinte,

Doamnă deputat, domnilor deputați,

Anii ce au trecut de la Revoluția din Decembrie 1989 au însemnat pentru România o luptă perpetuă pentru consolidarea unor valori fundamentale: economia de piață, libertatea de exprimare, de asociere și protecția vieții private.

Dacă în ceea ce privește reforma economică, se ridică numeroase semne de întrebare asupra succesului așteptat, România a parcurs pași importanți în reglementarea corectă a drepturilor cetățenilor, ale minorităților și în ceea ce privește libertatea ca spațiu de afirmare a individului.

Iată că, acum, când au trecut 12 ani de la dictatura comunistă, unul dintre cei mai prestigioși editorialiști, domnul Cornel Nistorescu, dezvăluie încălcarea de către organele de anchetă a unor norme juridice sau morale prin ascultarea telefoanelor ziariștilor, fapt tolerat de către guvernanții de la Palatul Victoria.

Dacă faptele semnalate s-au întâmplat cu adevărat, ne aflăm în fața uneia dintre cele mai grave încălcări ale legii. Dacă acum cei afectați direct sunt ziariștii, nu va mai trece mult timp până când cetățenii României vor retrăi experiențele traumatizante impuse de metodele securității.

După ce au abandonat denumirea de Guvern al României în favoarea aceleia de Guvernul Adrian Năstase, semn de maximă vanitate a actualului premier, demnitarii de la Palatul Victoria instituie un comportament fără precedent într-o țară democratică: arestări abuzive și nerespectarea vieții private a cetățenilor acestei țări.

Ca reacție la semnalele presei, actuala Putere aruncă praf în ochii cetățenilor, prin demiterea unor procurori din eșalonul secund al conducerii procuraturii, sperând ca acesta va fi punctul final al unui scandal ce se încearcă a fi mușamalizat.

De altfel, demiterea adjuncților procurorului general nu face altceva decât să confirme că cele dezvăluite de Cornel Nistorescu se bazează pe fapte reale. În fața acestor abuzuri de o mare gravitate, Partidul Național Liberal consideră inacceptabilă atitudinea Președintelui României care, în urma sesizărilor din partea noastră, refuză să ia o atitudine corespunzătoare în baza competențelor pe care le deține.

Liberalii solicită domnului Adrian Năstase, primul-ministru, ca prin intermediul unei intervenții publice, să-și prezinte poziția față de acest caz, care incriminează Guvernul pe care-l conduce.

De asemenea, P.N.L. cere primului ministru deschiderea unei anchete oficiale care să aducă lumină asupra faptelor dezvăluite de către editorialistul Cornel Nistorescu.

Vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu, inclusiv pentru operativitate.

Îl invit pe domnul Ilie Merce. Se pregătește domnul Ștefan Baban.

Domnul Ilie Merce:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

De curând, s-a petrecut un fapt greu de imaginat. Președintele României, Ion Iliescu, a mers în Statele Unite ale Americii, unde a decorat un trădător dovedit și condamnat, pe Mircea Răceanu. Faptul este unicat, de o gravitate nemaiîntâlnită în istoria României moderne.

Ce l-a determinat pe domnul Ion Iliescu să comită o asemenea mârșăvie? Ce resorturi intime au declanșat acest act infamant, care înjosește o țară întreagă în numele căreia a acționat președintele? Trebuie să recunoaștem că este un unicat în analele istoriei când un trădător este decorat și transformat în erou.

Domnul Ion Iliescu și-a dovedit încă o dată consecvența sa reprobabilă de politician aflat la remorca unor interese străine, dispus să sară dintr-o barcă în alta, pentru a-și sulemeni propria imagine. Ieri, în tabăra Kremlinului, astăzi, în cea a Casei Albe. Nu este de mirare cât de ușor a trecut dintr-o tabără în alta, cunoscându-i labilitatea principiilor și crezurilor sale de viață.

Așa cum ieri, potentaților de la Moscova le repugna comportamentul acestui om, astăzi își râd în barbă și politicienii americani și se crucesc ce președinte are România.

Poate că mai există cineva în afara domnului Iliescu care să aprecieze activitatea trădătoare a lui Mircea Răceanu drept un act patriotic care a adus foloase României și nu daune uriașe.

Vreau să le spun acestora că se înșală. Trădarea de țară nu are puncte cardinale, iar mârșăvia nu poate fi spălată cu dero și transformată în alb imaculat. Dicționarul limbii române definește trădarea ca fiind "acțiunea de a înșela în mod perfid încrederea cuiva săvârșind acte care-i sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul."

Actele lui Răceanu se înscriu perfect în această definiție. El a înșelat în mod perfid încrederea instituției în care s-a angajat și față de care a depus jurământ de credință, Ministerul de Externe și Ambasada României la Washington, trecând cu arme și bagaje în tabăra dușmană pentru că la vremea aceea așa dictau Statele Unite ale Americii față de țara noastră pe care Răceanu o reprezenta.

Timp de zece ani, profitând de poziția sa, a vândut pe un pumn de arginți interesele României și secretele ei, devenind un odios trădător de țară intrând astfel sub incidența legii penale. Nu a trădat pe Ceaușescu și nici dictatura, ci țara, România, interesele ei. De altfel, însuși Răceanu recunoaște nu numai la anchetă și la proces, ci și în cartea scrisă după 1990 că a dat serviciului de spionaj american toate informațiile secrete despre sectoarele care i-au căzut în mână, iar la arestarea sa, aici, în București, avea asupra lui documentele secrete pregătite să fie predate unui ofițer CIA acoperit ca diplomat la ambasada SUA din București.

Decorarea lui Răceanu de către Ion Iliescu are și o altă explicație: atât părinții lui Mircea Răceanu cât și ai actualului președinte al României au fost internaționalist-cominterniști, s-au cunoscut bine și au activat împreună în folosul Internaționalei a III-a, a se înțelege Kremlin.

De altfel, tatăl adevărat al lui Mircea Răceanu, anume Bernard Andrei, cât și mama lui, Elena Bernard, devenită ulterior Răceanu, au fost arestați și condamnați pentru activități împotriva României în folosul Moscovei. Bernard Andrei a și fost executat pentru acte de înaltă trădare.

Iată deci că familia lui Ion Iliescu și cea a lui Mircea Răceanu s-au găsit permanent pe aceeași baricadă, iar descendenții acestor familii, Ion și Mircea, s-au aflat și ei și au mers pe aceeași parte a baricadei. Decorația nu a obținut-o unul oarecare, ci tovarășul său de luptă.

Faptul că domnul Ion Iliescu acționează în conformitate cu vechile sale simpatii cominterniste, îl privește. Dar când o face în calitate de președinte al țării, ne privește pe toți. O decorație se conferă în numele țării și nici o țară nu-și poate decora trădătorul. Domnul Iliescu a făcut-o în numele României, iar prin gestul său a întinat grav demnitatea țării.

Înfierez, cu toată energia, comportamentul antipatriotic al domnului Ion Iliescu și cer să-i retragă decorația trădătorului Mircea Răceanu. altfel, ne putem aștepta ca la proxima vizită a lui Ion Iliescu în America să-l decoreze și pe un alt trădător infam, Ion Mihai Pacepa. Vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc și eu.

Domnul Ștefan Baban:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Declarația mea de astăzi poartă titlul "Săraca țară bogată".

N-am fost noi niciodată prea bogați, cel puțin nu material și nu la nivel individual. Dar o sărăcie ca în aceste timpuri n-am mai îndurat noi de multă vreme. Degeaba am avut o țară bogată, degeaba a intrat atâta bănet pe meleagurile noastre, sărăcia a reușit să ne biruie de tot. Ne-a spălat conștiințele, ne-a șters spiritul de ospitalitate și întrajutorare, iar din toată mândria și faima poporului român, dobândite prin sacrificii de-a lungul secolelor, nu au mai rămas decât strădaniile și încercările de supraviețuire a celor mulți, săraci dar onești, și interesele demogogice a celor puțini, care au reușit să smulgă din bogăția țării, pentru a-și hrăni gurile lacome. Așa că, în timp ce pentru unii lupta a devenit doar o fărâmitură la ospățul bogăției, pentru alții sărăcia a devenit reperul de zi cu zi.

Unii, puțini la număr, își înalță mărețe case, dotate cu ultimele descoperiri în domeniul bunurilor de folosință casnică, obiecte de artă și mobilier, alții, în marea majoritate, își numără zilele și lipsurile, care nu sunt puține.

Din 1995 și până în 2001, rata sărăciei extreme în România s-a dublat de la 8% la 16,6%. Singurele țări din Europa Centrală și de Est, cu o situație mai dificilă decât România, sunt: Albania, Moldova și Rusia.

Cele mai afectate familii sunt cele tinere, cu mai mulți copii, fie că este vorba despre șomeri, agricultori, liberprofesioniști sau chiar și persoane care au un loc de muncă. Peste 80% din familiile cu 4 sau mai mulți copii trăiesc în sărăcie, ca și familiile cu un singur părinte. Rata sărăciei este cu atât mai mare, cu cât capul familiei are mai puține studii. Persoanele care au cel mult 8 clase sunt cele mai sărace, în timp ce printre licențiați, doar 6% sunt sub pragul de subzistență.

Sărăcia românului se vede bine în invazia de bunuri și de magazine second-hand. Cârciumi de tot felul, prăfuite și afumate, taverne de mahala, dar nu la periferii, ci și în plin centru, bodegi rău mirositoare și rău famate, localuri mizerabile, dar mereu aglomerate, căci pentru otrăvirea minții și a sufletului, orice loc este bun. Nu trebuie să aibă ștaif, nu trebuie să fie civilizat, trebuie doar să aibă băutură ieftină, chiar și puturoasă, pentru că într-un loc mai select și cu o băutură mai bună, românul s-ar putea trezi din beția alcoolului și mai ales din cea a minciunilor. De aceea, pe lângă miile de cârciumi, sărăcia românului a fost alimentată cu sute de magazine second-hand, omul de rând neavând posibilitatea de a cumpăra la prima mână. De aceea, achiziționați de la frații europeni, care aruncă tone de deșeuri cu sclipici: pantofi, confecții, televizoare, aparate electrocasnice. Și în loc să ne ridice nivelul de trai, ele reușesc să ne afunde și mai abitir în mizerie. Ne-am putea trezi într-o zi cu magazii alimentare second-hand, pline cu produse fermentate, expirate, putrezite etc., care trebuiau să ajungă și ele în lăzile de gunoi ale altcuiva.

Așadar, second-hand în piețele noastre, second-hand în magazinele noastre, second-hand peste tot. În fond, avem și noi acces la bunurile Europei, adică la resturile aruncate care ne transformă pe toți în second-handuri.

Ce este mai trist este că guvernanții, cel puțin cei din 1996 încoace, nu par alarmați că, scoțându-și practic sărăcia la mezat, mii de români părăsesc anual țara. Ei nu par impresionați nici de dorința a aproape jumătate din copiii noștri de a pleca unde văd cu ochii, nu reacționează nici la exodul absolvenților cu studii superioare, nici la acela al meseriașilor care, lăsând baltă priceperea și învățăturile primite în anii de ucenicie, se bat pentru a prinde un loc la muncile umile ale Occidentului.

De fapt, inconștient, guvernanții nu-și pun o întrebare banală: dacă pleacă toată floarea țării, pe cine o să mai guverneze, pentru că aici nu vor mai rămâne decât pensionarii și sugarii sau poate vor pleca și ei în bejenie. Pentru a avea ce să guverneze? Vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc și eu.

O invit pe doamna Mona Muscă, se pregătește domnul Adrian Moisoiu.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Ca mulți dintre dumneavoastră, sunt sigură, m-am aflat și eu în aceste zile din urmă în Muzeul Satului. Am putut vedea cu ochii mei cum au dispărut ireparabil bunuri culturale care ar fi putut face, fără îndoială, parte din patrimoniul cultural național. Ar fi putut, dar n-au făcut, pentru că legea pe care Parlamentul României a votat-o în 2000, privind protejarea patrimoniului cultural, național, mobil, nu este aplicată nici astăzi, la aproape 2 ani de la promulgare. Zeci de mii de obiecte, care, după oricare criterii din lume, ar fi trebuit să fie incluse în inventarul patrimoniului cultural național, nu au fost înscrise, pentru că funcționarii și demnitarii din Ministerul Culturii și Cultelor nu au fost capabili să definitiveze procesul de clasare a acestor obiecte în patrimoniu, iar o parte din aceste obiecte au dispărut pentru totdeauna, în incendiul de săptămâna trecută.

Și așa cum s-a întâmplat în privința clasării, adică la fel cum nu a fost aplicată legea, în ceea ce privește clasarea acelor bunuri culturale în patrimoniul cultural național, la fel s-au petrecut lucrurile și în multe alte privințe, în Ministerul Culturii.

După incendiul din 1997, ministrul de atunci al culturii, Ion Caramitru, a dispus, ca urmare a unei anchete efectuate de corpul său de control, luarea unor măsuri urgente pentru ca asemenea catastrofe să nu mai fie posibile. Cu alte cuvinte, s-a făcut un raport de prevenție.

În loc să se treacă la treabă, în loc să se asigure, înainte de orice altceva, integritatea fizică a bunurilor culturale, aflăm astăzi că 5 ani au trecut în zadar. Niciunul dintre cei trei directori generali și dintre nenumărații directori adjuncți care s-au perindat pe la conducerea muzeului în acești ani nu a reușit să pună în aplicare câteva măsuri simple și eficiente.

Am avut parte de tot felul de acțiuni culturale, dar nu s-a gândit nimeni să pregătească o cale de acces pentru mașinile pompierilor în caz de incendiu, astfel încât, la 20 februarie, a fost nevoie să se dărâme un zid de incintă, pentru a permite accesul autospecialelor.

Nu s-a gândit nimeni să ia în serios necesitatea construirii unui bazin cu apă pentru alimentarea pompierilor, așa încât la 20 februarie nu exista apă suficientă și nici hidranți nu erau prin apropiere, tot așa, cum nu existau nici extinctoare suficiente, iar puținele care erau funcționale păreau să aibă termenul de garanție depășit.

Toți acei directori amintiți s-au acoperit ani de zile cu hârtii, aruncând acum răspunderea unul asupra altuia, de parcă prima lor grijă ar fi să se susțină între ei, să susțină că nu sunt vinovați pentru acest dezastru, tot așa cum și demnitarii ministerului își susțin nevinovăția. Aflăm acum că nimic din ceea ce trebuia să se facă în muzeu în acești 5 ani nu s-a făcut, fie pentru că nu s-au alocat bani de la buget, fie pentru că au fost cheltuiți aiurea.

Vă amintesc, domnule ministru, Răzvan Theodorescu, că la discuțiile asupra bugetului v-am îndemnat să fiți solidari cu noi, membrii Comisiei de cultură, pentru un buget care să permită să supraviețuiască. Ați declarat atunci, divorțând de cultură, că bugetul este îndestulător. Dacă era îndestulător, domnule ministru, de ce nu ați făcut nimic pentru a pune în practică programul de prevenție a incendiilor, care zace la ministerul pe care-l conduceți?

Ca deputat, mă simt jignită pentru felul în care am fost mințită, cu tot felul de programe de dezvoltare, de protejare, de conservare, de recondiționare, de salvare, de revitalizarea patrimoniului cultural național. La ce bun toate aceste programe, dacă atunci când ia foc o bârnă în muzeu, tot ce pot să mai facă muzeografii este să încerce salvarea cu mâna a ulcelelor și catrințelor din casă.

Domnul ministru Răzvan Theodorescu ne-a asigurat că o parte din construcțiile mistuite de flăcări pot fi reconstruite. Eu cred că cea mai mare parte, din păcate, rămâne pierdută pentru totdeauna. Unul dintre monumentele distruse pentru vecie, fusese adus în muzeu de întemeietorul său, Dimitrie Gusti.

Paguba estimată în total se ridică, se pare, la 4 miliarde lei. Din păcate, o parte din aceste pagube nu pot fi plătite, nici în lei, nici în dolari.

Aflăm acum că nici unul dintre cele 18 muzee în aer liber din România nu și-a asigurat patrimoniul, din cauza primelor de asigurare, prea mari, pentru prea micile bugete de care aceste muzee dispun.

Desigur, nu este niciodată o consolare să încasezi asigurări, după ce ai pierdut asemenea valori, dar să rămâi și fără patrimoniu cultural și fără banii cuveniți drept despăgubire, mi se pare de-a dreptul revoltător, pentru un popor care atât de mult își clamează apartenența spirituală la Europa, apartenență pe care, în ritmul acesta de distrugere, nici nu prea vom mai avea cu ce s-o dovedim.

Nici nu vreau să mă gândesc la posibilitatea ca valorile din tezaurul istoric național sau din galeriile de artă națională și universală ale celor mai mari muzee naționale bucurește, de artă și de istorie, să nu fie asigurate, așa cum nu au fost și nu sunt asigurate monumentele din muzeele în aer liber.

Anual se organizează o mulțime de simpozioane și conferințe despre frumusețea spiritului românesc și a tradițiilor strămoșești. Nu ar fi mai bine, cu banii cheltuiți astfel, să ne asigurăm la propriu patrimoniul cultural? Este o întrebare la care aștept un răspuns, prin strategia Ministerului Culturii și Cultelor, strategie pe care domnul ministru ne-a promis-o încă de la învestitura sa și pe care nu o avem nici astăzi.

Dacă vom mai întârzia mult, s-ar putea ca atunci când vom avea strategia să nu mai avem ce apăra cu ea.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Legea nr. 215 din anul 2001 a administrației publice locale, cât și normele metodologice prin care ea se aplică, continuă și va continua să genereze discuții, fiindcă ea este aceea care într-un final nu prea îndepărtat va crea în România două lumi paralele. Iar prin două lumi paralele înțeleg crearea pe teritoriul țării a unei zone în care nu există nici un fel de interferențe, a unor cantoane care, de fapt, înseamnă federalizare.

Acesta este adevăratul motiv pentru care UDMR a semnat cu Partidul Social Democrat un protocol de colaborare la 29 ianuarie și care este concretizat prin: măsuri de schimbare de denumiri de străzi, piețe și obiective de interes public; modificarea competențelor autorităților publice locale; atribuirea sau schimbarea denumirii instituțiilor de învățământ preuniversitar; înființarea cu precădere a unor parcuri industriale în județele locuite de minorități naționale; înființarea unor facultăți și secții în limba maghiară; reînființarea unui studiou teritorial de televiziune în limba maghiară; retrocedarea unor bunuri care au aparținut cultelor religioase; ratificarea Cartei limbilor regionale și minoritare; adoptarea simbolurilor minorităților etnice; prevederi privind aplicarea protocolului pe plan local, evaluare periodică a prevederilor protocolului.

După cum se vede, nimic nu a scăpat din ceea ce este necesar pentru desprinderea județelor Mureș, Harghita și Covasna, din trupul României și crearea unui canton care să justifice modificarea art. 1 din Constituție privind statul național, suveran, unitar și indivizibil.

Ofensiva continuă, și în forță, în ce privește revendicările și drepturile minorității maghiare de autogovernare, drepturi colective, autonomie teritorială pe criterii etnice, contacte multiple la zonele de frontiere, care nu vizează o mai mare deschidere sau accesibilitate a frontierelor ci, de fapt, anularea practică a frontierelor statelor vecine și odată cu aceasta dispersarea suveranității și integrității teritoriale, prin crearea unei mici Ungarii, preludiu al fantasmei Ungariei mari a Sfântului Ștefan.

În acest fel se creează o lume paralelă, o lume a românilor în România, o lume a maghiarilor în România. Separând copiii din grădiniță și continuând această separare în școli generale, licee, facultăți, se realizează separarea în viață, în familie și societate. Viitorii cetățeni ai României nu vor cunoaște limba română nici măcar cât o cunoșteau până acum, știind că în România se poate trăi foarte bine, chiar dacă nu cunosc limba oficială a statului. Nu vor cunoaște cultura românească, la care nu vor avea acces și în care nimeni nu-i va iniția. În interiorul firmelor proprii, la magazine sau în administrație vor folosi numai limba maghiară.

Folosindu-se de acest protocol, în pași mărunți, UDMR-ul își va atinge absolut toate scopurile. Mârșăvia constă în faptul că, deși încheiat între Partidul Social Democrat și UDMR, pentru acest protocol este acuzat Partidul România Mare, pentru că acesta și prea vehementul său președinte, domnul senator Corneliu Vadim Tudor, demască toate gândurile ascunse ale UDMR-ului, motiv pentru care, chipurile, PSD-ul nu poate încheia o alianță cu el.

Dar ce va spune Europa dacă PSD-ul ar fi sprijinit la guvernare de un partid naționalist, adică de Partidul România Mare? Oare concluzia să fie: jos cu simbolurile naționale și să ne fie călcate în picioare demnitatea? Cu asemenea concepție, bravi români și stimați colegi din Partidul Social Democrat, cum aveți curajul să vă întoarceți la birourile parlamentare de dincolo de Carpați? Ce le spuneți celor care v-au votat și v-au trimis să-i reprezentați la București? Este un proverb: "fie pâinea cât de rea, tot mai bine în țara mea". Acesta ar trebui să vă fie permanent în minte. Mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Radu Stroe, se pregătește domnul Toró Tiberiu.

Domnul Radu Stroe:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Nu-mi face nici o plăcere și nu mă onorează a vă reaminti faptul că, la data de 21.02.2002, încă un ofițer, pilot al armatei române, unul dintre cei mai buni, și-a pierdut viața în sicriele zburătoare MIG, de fabricație sovieto-rusească și îmbunătățite de industria aviatică românească. Încă un om tânăr, de numai 41 de ani, a părăsit viața aceasta, dar și pe soția și copilul său pe care, evident nu-i va ajuta nici șeful aviației, nici dumneavoastră, domnule ministru al apărării naționale, despre ajutorul societății românești falimentare, să nu mai vorbim.

Nu știu în ce măsură, domnule ministru Pașcu, v-a zguduit tragedia familiei Săvulescu și nici nu știu ce gânduri vă frământă în aceste clipe groaznice pentru această familie, dar și pentru aviația română. Știu sigur, însă, domnule ministru, că așa nu se mai poate! Trebuie să opriți acest măcel al piloților români, dacă tot nu sunteți în stare dumneavoastră și guvernul din care faceți parte, să alocați sumele de bani necesare pentru piloți, pentru ameliorarea substanțială a calității aparatelor de zbor.

Este momentul să terminați odată, domnule ministru, și subalternii dumneavoastră, cu afirmațiile demagogice potrivit cărora: "Avem avioane MIG", "Pe cerul patriei zboară avioane militare", "Industria românească modernizează MIG-urile" etc.

Și pentru că nu puteți nega, domnule ministru Pașcu, faptul că nu ați putut lua de la Guvern sumele de care ar fi avut nevoie armata, în general, și aviația, în special, vă mai rămâne la dispoziție o singură măsură: demisia de onoare.

Aceasta nu este de natură să-l readucă la viață pe eroul pilot Săvulescu, nici să aducă mai mulți bani în contul aviației române. Este, însă, un gest de onoare, de natură să atragă atenția Guvernului Năstase, majorității parlamentare PSD-iste, pentru ca pe viitor astfel de domenii de activitate să nu mai fie tratate cu indiferență.

Din această perspectivă, cu tot respectul ce vi-l port, domnule ministru, sunt obligat să vă atrag atenția că vă aflați în situația de a plăti oalele sparte ale actualei puteri. Recunosc, este numai o chestiune de onoare.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

Îl invit pe domnul deputat Toró Tiberiu, se pregătește doamna Paula Ivănescu.

Domnul Toró Tiberiu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați deputați,

Subiectul luării mele de cuvânt este problematica recensământului populației și a locuințelor din România.

Cred că există consens în societatea română privind importanța acestui subiect, subiect de importanță națională, pentru că este baza unor strategii sectoriale și globale, strategii pe termen mediu și pe termen lung. Și, prin urmare, desfășurarea recensământului în condiții optime satisface categoria de interes național.

Guvernul a încercat să reglementeze organizarea și desfășurarea recensământului în mai multe acte normative, prin Hotărârea Guvernului nr. 680/2001, respectiv corectează și aduce o serie de modificări prin Hotărârea Guvernului nr. 69/2002 din 24 ianuarie.

Este regretabil că finanțarea cheltuielilor necesare desfășurării în bune condiții a recensământului nu este rezolvată în mod satisfăcător. În mod normal ar fi trebuit alocat un fond special din bugetul de stat și inclus în Legea bugetului de stat și obligate prin lege, administrațiile publice locale, respectiv serviciile descentralizate, de a desfășura, a organiza acest recensământ.

În Hotărârea Guvernului nr. 680, în art. 19 se prevede bugetul necesar organizării recensământului, și anume: "majoritatea cheltuielilor se suportă din sumele defalcate din impozitul pe venit, pentru echilibrarea bugetelor locale și repartizarea acestora pe localități se face prin Hotărârea Consiliului județean".

Din păcate, Legea bugetului nu prevede obligativitatea includerii în bugetele administrației publice locale județene, respectiv a localităților, a acestor sume, prin urmare aceste sume nici nu au fost incluse în bugetele locale. Respectiv, acea majorare de 1% din cota de impozit pe venit necesar echilibrării, deci acest fond de echilibrare, a fost proiectat în bugetele locale pentru alte probleme.

Se cunoaște că administrațiile locale au mari greutăți pentru a face față atribuțiilor ce îi revin în procesul de descentralizare a unor serii de servicii.

Ministerul Finanțelor Publice, respectiv Ministerul Administrației Publice Locale încearcă să redreseze această situație, printr-o adresă comună, nr. 120 din 22 ianuarie, pentru Ministerul Finanțelor Publice, respectiv 237/22 ianuarie, a Ministerului Administrației Publice Locale și prin această adresă comună dispune de rectificarea bugetelor locale, adică alocarea acestor sume necesare, tocmai pe contul acelei majorări de 1% din fondul de echilibrare.

Astfel, bugetele administrației publice locale sunt nevoite să-și bulverseze bugetele locale, să facă rectificare de buget, la numai nici o lună după aprobarea acestora, pentru a acoperi cheltuielile necesare procesului de recensământ – subliniez încă o dată, o problemă eminamente națională și nu locală.

În concluzie, rugăm Guvernul, respectiv Ministerul Administrării Publice să corecteze această situație nefericită cât mai urgent și printr-o hotărâre să aloce suma respectiv necesară pentru recensământ, din fondul de rezervă bugetară și să aloce eșalonat în lunile ce urmează și să transfere către bugetele locale ca administrațiile publice locale să-și poată desfășura activitatea în condiții normale până la sfârșitul anului. Vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

Doamna Maria Paula Ivănescu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

În județul pe care-l reprezint, județul Prahova, din nou, oamenii, nemulțumiți, supărați, amărâți, au ieșit în stradă și au blocat, în buna tradiție postrevoluționară, un drum național. Este vorba despre muncitorii de la Sinteref Azuga, unitate care a suferit un proces de privatizare în toamna anului trecut.

Această unitate, cu tehnologie învechită, care produce material refractar, are o mare calitate: are vreo 40 de hectare de pădure, drept care a fost privatizată pe 1 miliard de lei, foarte repede, foarte frumos, foarte ușor și, desigur, nu obiectul de activitate Sinteref era interesul. Totuși, în prevederile oricărui contract de privatizare făcut în România trebuiau să existe și niște clauze sociale, ce se întâmplă cu perpetuarea producției, cu investițiile, cu forța de muncă.

Din octombrie și până acum, nici unul din angajații Sinteref-ului, care nu au fost disponibilizați, dar nici unul nu a primit nici un fel de leu drept salariu, este foarte adevărat că nici nu au muncit, noul patron spunând că nu are comenzi și nu dă salarii.

Ce doresc prin această intervenție, nu să relatez un fapt, de altfel obișnuit în privatizările din România, toate sau majoritatea cu cântec, că nimeni nu informează, cu privire la clauzele ce privesc muncitorii, prevalându-se de confidențialitate și de secretul contractului de privatizare.

Intervenția mea, astăzi, în plenul Camerei Deputaților, de fapt, este o rugăminte, o solicitare către Comisia economică și de privatizare a Camerei Deputaților, să solicite contractul de privatizare al Societății Sinteref Azuga, în așa fel încât cineva să le spună muncitorilor care este viitorul lor, care este rostul lor și totodată să vedem dacă investitorul, noul patron, respectă contractul pentru că, de obicei cred că pe 1 miliard de lei vrei să iei 40 de hectare de pădure în Azuga, care va deveni unul din cele mai importante puncte turistice din România și din Europa. Cred că vrei să iei pe bani puțini pădure, dar, probabil că în contract erau prevăzute – și sper că așa este – , totuși, clauze privitoare la soarta muncitorilor.

Deci, prin intermediul plenului Camerei Deputaților, solicit Comisiei economice să ceară să se ridice perdeaua de pe secretul privatizării Societății Sinteref Azuga și să lămurim opinia publică și oamenii care au mâncat o pâine și care nu o mai pot mânca de câteva luni în acea localitate, de pe urma activității acestei societăți.

Mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

Îl invit pe domnul Dumitru Bălăeț, se pregătește domnul Coriolan Simedru.

Domnul Dumitru Bălăeț:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În după-amiaza zilei de miercuri, 13 februarie 2002, s-a discutat în Camera Deputaților "Moțiunea cu privire la sprijinul statului pentru românii de dincolo de Prut în perspectiva unei conjuncturi internaționale favorabile reîntregirii neamului românesc", semnată de 68 de deputați PRM.

Am redat titlul în întregime, spre a se vedea că nu s-a formulat ceva excesiv, cum s-a pretins în timpul dezbaterilor, pornind chiar de la titlu. Nu s-a cerut nici căderea Guvernului sau a primului-ministru sau a celui de externe. Măcar acesta din urmă ar fi putut onora dezbaterile cu prezența sa. Nu a făcut-o! În locul domniei sale, poziția Guvernului a prezentat-o domnul Dâncu, ministrul informațiilor publice.

Este greu de presupus ce ar putea să aibă dânsul cu politica externă a României, cu ceea ce ar trebui să facă aceasta pentru sprijinirea într-o mai mare măsură, în condiții optime, a românilor de peste Prut, respectiv din Republica Moldova și din Ucraina.

Aici, dezbaterea ar fi trebuit să fie punctuală, pe probleme concrete, actuale, diferențiate de la o țară la alta. Ca, de pildă, în cazul Ucrainei, problema euro-regiunilor. Teoretic, acestea pot fi extrem de avantajoase, câtă vreme ele ar putea ajuta la fluidizarea relațiilor dintre populația românească aflată pe ambele maluri ale Prutului, atât în zona Prutului de jos și a gurilor Dunării, cât și în zona Prutului de sus și a Bucovinei. În această privință, doamna Viorica Afrăsinei, care a luat cuvântul din partea PSD, a încercat să prezinte câte ceva pe această linie. Din păcate, discuțiile nu au permis adâncirea unor concluzii, absolut necesare pentru politica noastră în domeniul euro-regiunilor cu Ucraina.

Tot în această privință, relațiile cu Ucraina și cu populația românească de acolo depind foarte mult de înmulțirea punctelor vamale. În momentul de față, nu sunt decât două, pe o graniță care se întinde pe mii de kilometri, de la Chilia și Insula Șerpilor, din Marea Neagră, până la granița cu Ungaria. O asemenea inițiativă din partea Guvernului nostru este necesară ca oxigenul, mai ales pentru românii rămași în Maramureșul nostru istoric, aflat în dreapta Tisei, actuala Transcarpatie ucraineană, unde sunt supuși unei deznaționalizări de-a dreptul sălbatice.

Pentru mai buna sprijinire a românilor de peste Prut, aflați în Republica Moldova, problemele se pun întrucâtva diferențiat. Aici, avem de a face cu o conștiință națională mult mai activă și cu posibilități mai mari pentru afirmarea acesteia. Ca dovadă, statornicele și marile mișcări de stradă, ajungând în ultima vreme până la 70 de mii de oameni, în apărarea limbii române și a predării istoriei naționale în cadrul larg al românismului integral.

Faptul că la aceste ample mișcări participă în primul rând intelectualitatea basarabeană, studențimea și elevii din școli ne arată că învățământul românesc a produs roade în această privință, roade care trebuie apărate și consolidate printr-o politică a noastră mai adecvată realităților de acolo.

De pildă, se știe că România cheltuiește anual peste 130 de miliarde de lei pentru sprijinirea tinerilor din Republica Moldova, care vor să studieze la noi. Este un efort financiar deosebit. El se îndeplinește în ultimii ani în condițiile unui protocol cu oficialitățile filo-ruse de la Chișinău. Or, tocmai aici e buba, chiar materialul uman care ni se trimite nu îndeplinește condițiile filo-românismului de care avem atâta nevoie. Iar în privința reîntoarcerii și promovării lui, nu dispunem de nici o reglementare necesară.

Din această situație, rezultă faptul că noi am neglijat foarte mult, în relațiile cu Republica Moldova, societatea civilă, acele societăți și fundații filo-românești, care au existat cu ani în urmă și au dat roade foarte bune. În această privință, se cere neapărat revigorarea acestora și nu numai în domeniul învățământului și culturii, ci în toate celelalte domenii, în special în cele economice. Este o condiție sine qua non a momentului actual, pentru depășirea răcelilor oficialităților filo-ruse de la Chișinău în privința relațiilor româno-moldovene.

Pe această linie ar putea face mai mult chiar și Parlamentul nostru, care n-a binevoit să realizeze până în prezent nici măcar un grup de prietenie cu Parlamentul moldovean, așa cum avem cu toate celelalte Parlamente ale lumii. Ne pare rău să observăm, dar aceasta este trista realitate.

La ea se adaugă și un fapt mai recent: eliminarea vizelor pentru călătorii români în Spațiul Schengen al Uniunii Europene. După cum s-a văzut, această eliminare a vizelor, în loc să ușureze, a creat noi dificultăți pentru călătoriile românilor în occident. Aceasta se datorează, evident, sărăciei noastre.

În condițiile unei sărăcii și mai mari pentru cetățenii moldoveni care vor să vină în România, devine evident că aplicarea pentru ei a eliminării vizelor în aceleași condiții creează dificultăți și mai mari, ceea ce va face din Prut un râu al despărțirii și nu al unirii între frații români. Ce măsuri complementare ia Guvernul nostru pentru a depăși această situație, în condițiile unor puncte vamale foarte corupte și care acționează adesea împotriva intereselor noastre naționale?

După cum știm, românii moldoveni vor să realizeze și ei împreună cu noi intrarea în Uniunea Europeană și, dacă s-ar putea, chiar și în NATO, ceea ce depinde foarte mult de ameliorarea relațiilor pe toate planurile cu Rusia, ceea ce ar fi și în concordanță cu interesele noastre naționale majore. A acționa în acest sens, a inaugura o politică flexibilă și de lungă durată, atentă în același timp la nuanțe, iată o problemă dintre cele mai importante ale momentului actual.

Să nu uităm că Bucureștiul poate fi pentru Chișinău o poartă spre Europa, tot astfel, Chișinăul poate fi o poartă pentru București spre imensa piață a Rusiei, românii moldoveni putând juca un rol de intermediere foarte activ în acest sens. În ciuda tuturor dificultăților care pot apărea, aceste obiective strategice ale politicii noastre naționale nu trebuie uitate, ci, dimpotrivă, trebuie urmărite cu îndârjire în orice caz.

Moțiunea Basarabia-Bucovina le conține și e de mirare că în Camera Deputaților nu s-au găsit termenii necesari pentru o discuție constructivă în acest sens, discuție care să ofere Guvernului puncte de reper și obligații, care se cer imperios îndeplinite.

Din păcate, cei ce au luat cuvântul în susținerea moțiunii s-au păstrat într-o terminologie mult prea generală a problemei, cei care au combătut-o au procedat și ei la fel, adăugând la text tot felul de invective, care nici nu merită să fie scoase aici în evidență. S-a realizat, ca și alte dăți, un dialog al surzilor perfect, dar păgubos pentru toată lumea.

După o astfel de confruntare stupidă și penibilă, ne vine greu să ne mai uităm unii în ochii celorlalți, în actualul nostru Parlament, dacă avem puțină conștiință națională cu toții, cum este de presupus, pentru toate partidele. Mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

Domnul Dan Coriolan și, ultimul vorbitor, Corneliu Ciontu.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Mulțumesc, domnule președinte, pentru amabilitatea de a-mi da posibilitatea să am astăzi o declarație politică.

Doamnelor și domnilor deputați,

Nu aș fi apelat la această formulă a declarației politice, dacă, printr-o atitudine vădit plasată în afara ordinii de drept, un reprezentant al Guvernului, cu bună știință, nu ar fi făcut demonstrația că actuala putere acționează deliberat, discriminatoriu, în aplicarea dispozițiilor imperative ale legii. Astfel, în octombrie anul trecut, am sesizat ministrul administrației publice locale, pe domnul Octav Cozmâncă, prin faptul că prefectul județului Alba aplică diferențiat textul de lege privind stabilirea incompatibilității între calitatea de consilier județean sau local și cea de reprezentant al autorității publice în consiliul de administrație al societăților la care acesta este acționar majoritar, promovând acțiune în justiție numai împotriva Consiliului local al orașului Cugir, nu și împotriva Consiliului județean Alba, autoritate aflată sub incidența acelorași dispoziții imperative ale legii.

Ocolind în mod vădit tema analizei și fără a proceda la verificarea situației deosebit de grave sesizate, atât la prima, cât și la a doua interpelare, mi se răspunde cu motivarea unor texte de lege, care nu își au aplicabilitate în speța supusă controlului.

Motivul ce m-a determinat să nu mă limitez numai la interpelarea primului ministru al Guvernului și să vin în fața dumneavoastră cu această declarație politică este atitudinea fermă pe care Parlamentul este obligat să o adoptate față de executiv. Intenția ministrului administrației publice locale, de a crea un deosebit de periculos precedent în modul de respectare a ordinii de drept, fiind cât se poate de clară.

Iată de ce nu trebuie să ne mai mire aprecierile preluate de mass-media referitoare la "preocupările" primului ministru pentru eradicarea corupției. În spațiul ce a dat spiritualității universale pe creatorul teatrului absurd, Eugen Ionescu, actualii guvernanți au construit un geopolitic, în care se pot mândri cu demonstrația absurdului. Chiar ei, cei care trebuie supuși controlului, lansează teme și formule de ocntrol, pe cât de artificiale, pe atât de false.

Doamnelor și domnilor colegi,

Oprindu-mă aici cu prezenta mea intervenție, atrag în modul cel mai hotărât atenția asupra obligației pe care o avem cu toții de a acționa ori de câte ori ordinea de drept este, nu numai pusă în pericol, ci chiar încălcată. Consider că, nu numai de principiu, trebuie să ne exercităm atributul de control parlamentar asupra activității Executivului, fiecare caz asemeni celui de față constituind pentru noi exemplul puterii de a demonstra locul și rolul pe care îl avem. Vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc și eu.

Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi,

Tema declarației mele politice este: "Algoritmul politic, criteriu de bază al economiei românești".

În ultimul timp, România a avut privilegiul, mai mult sau mai puțin fericit, de a cunoaște toate tipurile de sistem economic. A cunoscut, până în 1945, capitalismul clasic; după 1945, a trăit falimentul economiei centralizate; odată cu revoluția din 1989, românii au revenit la economia de piață, dar la o economie de piață care a suferit revizuiri și îmbunătățiri necesare, pe care o putem numi, deocamdată, economie mixtă.

În această formă mediată de organizare economică, statul intervine numai în sectoarele strategice și în acele sectoare ce nu pot fi întreținute de societatea civilă: învățământul, sănătatea, asistența socială. În rest, ar trebui să cunoaștem economia de piață, adică, acel spațiu în care particularii se află în competiție, sub semnul legalității.

Din păcate, însă, România nu cunoaște o educație a competiției economice, iar oamenii politici români nu și-au însușit încă principiul unei intervenții în economia privată. După cum știți, majoritatea covârșitoare a marilor averi postdecembriste au fost create pe seama statului și, implicit, pe spinarea contribuabililor.

Nenumărate întreprinderi sau obiective turistice au trecut peste noapte din proprietate publică în proprietate privată, prin intermediul unor ordine ministeriale obscure și pe mai nimic. După cum știți, oameni politici sunt cel mai adesea și mari capitaliști, pentru că în calitatea lor de reprezentanți ai statului angajează serviciile propriilor firme. Cei care organizează licitații, le și câștigă, nimic mai simplu.

Aici avem de a face cu o economie politică, pentru că singura șansă de a reuși cu adevărat în afaceri este să fii implicat în politică sau să ai legături puternice în mediul politic. Mai mult, prin intermediul imbatabilei instituții naționale a corupției, statul român a devenit partener și garant al unor escrocherii, precum garantarea Fondului Național de Investiții de către CEC, și exemplele .pot continua la infinit.

Mulți dintre dumneavoastră au încercat, poate, să devină întreprinzători privați și cunosc nenumăratele obstacole legislative, birocratice și economice, care le-au stat în cale. În acest timp, pentru unii politicieni ai puterii sau pentru persoane. apropiate acestora se fac reeșalonări, se anulează creanțe, se acordă credite preferențiale.

Aceasta nu mai este economie de piață, căci, într-o astfel de economie, toți pornesc cu șanse egale. În România, avem de a face cu o ciudată sinteză de capitalism, socialism și feudalism. Feudalism, pentru că numai vasalii seniorilor politici reușesc; socialism, pentru că statul intervine în favoarea acestora și capitalism, pentru restul, care rămâne să se întreacă cinstit, cu puține șanse de reușită.

Cu alte cuvinte, în România, sub toate guvernările postdecembriste, economia funcționează pe bază de algoritm politic și nu pe fundamentul interesului național. Acesta este și motivul pentru care asistăm la o avalanșă de ordonanțe, care să satisfacă acest algoritm politic.

Doamnelor și domnilor,

Partidul România Mare rămâne un partid de stânga, un partid al celor mulți și greu încercați în zilele noastre, dar, în același timp, el este singurul partid care și-a făcut din intransingența față de corupție un imperativ programatic și un capitol ideologic. Dorim un stat sănătos, care să poată interveni în favoarea celor bătrâni, bolnavi, neajutorați, dar știm că un stat sănătos nu se poate edifica decât pe un mediu de afaceri sănătos, în care se impun cei mai competitivi.

Din nefericire, în România actuală nu întâlnim nici unul dintre aceste lucruri. Și statul este bolnav, pentru că nu se sprijină pe un sector privat trainic, nici mediul de afaceri nu este sănătos, pentru că nu este lăsat să se dezvolte, din cauza intervențiilor statale străine spiritului dreptății și legalității.

Mi-aș dori să închei optimist, dar nu pot să sfârșesc decât cu un regret: o astfel de economie slabă și incoerentă nu are deocamdată loc în Uniunea Europeană. În zadar ne arată guvernanții tentante perspective europene, ei vor fi primii vinovați pentru ratarea lor. Vă mulțumesc.

(Segmentul intervențiilor politice s-a încheiat la ora 9,15.)