Dezbateri parlamentare
Sedinta Camerei Deputatilor din 26 februarie 2002
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.22/2002
Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 26 februarie 2002 |
Sedinta Camerei Deputatilor din 26 februarie 2002
1. | Intervenții ale domnilor deputați: | ![]() |
|||
![]() |
1.5 | Valeriu Stoica - solicitarea intervenției publice a premierului în incriminarea scandalului telefoanelor ascultate; | ![]() |
................................................ |
Îl invit pe domnul deputat Valeriu Stoica. Se pregătește domnul Ilie Merce. |
Domnule președinte, Doamnă deputat, domnilor deputați, Anii ce au trecut de la Revoluția din Decembrie 1989 au însemnat pentru România o luptă perpetuă pentru consolidarea unor valori fundamentale: economia de piață, libertatea de exprimare, de asociere și protecția vieții private. Dacă în ceea ce privește reforma economică, se ridică numeroase semne de întrebare asupra succesului așteptat, România a parcurs pași importanți în reglementarea corectă a drepturilor cetățenilor, ale minorităților și în ceea ce privește libertatea ca spațiu de afirmare a individului. Iată că, acum, când au trecut 12 ani de la dictatura comunistă, unul dintre cei mai prestigioși editorialiști, domnul Cornel Nistorescu, dezvăluie încălcarea de către organele de anchetă a unor norme juridice sau morale prin ascultarea telefoanelor ziariștilor, fapt tolerat de către guvernanții de la Palatul Victoria. Dacă faptele semnalate s-au întâmplat cu adevărat, ne aflăm în fața uneia dintre cele mai grave încălcări ale legii. Dacă acum cei afectați direct sunt ziariștii, nu va mai trece mult timp până când cetățenii României vor retrăi experiențele traumatizante impuse de metodele securității. După ce au abandonat denumirea de Guvern al României în favoarea aceleia de Guvernul Adrian Năstase, semn de maximă vanitate a actualului premier, demnitarii de la Palatul Victoria instituie un comportament fără precedent într-o țară democratică: arestări abuzive și nerespectarea vieții private a cetățenilor acestei țări. Ca reacție la semnalele presei, actuala Putere aruncă praf în ochii cetățenilor, prin demiterea unor procurori din eșalonul secund al conducerii procuraturii, sperând ca acesta va fi punctul final al unui scandal ce se încearcă a fi mușamalizat. De altfel, demiterea adjuncților procurorului general nu face altceva decât să confirme că cele dezvăluite de Cornel Nistorescu se bazează pe fapte reale. În fața acestor abuzuri de o mare gravitate, Partidul Național Liberal consideră inacceptabilă atitudinea Președintelui României care, în urma sesizărilor din partea noastră, refuză să ia o atitudine corespunzătoare în baza competențelor pe care le deține. Liberalii solicită domnului Adrian Năstase, primul-ministru, ca prin intermediul unei intervenții publice, să-și prezinte poziția față de acest caz, care incriminează Guvernul pe care-l conduce. De asemenea, P.N.L. cere primului ministru deschiderea unei anchete oficiale care să aducă lumină asupra faptelor dezvăluite de către editorialistul Cornel Nistorescu. Vă mulțumesc. |
Vă mulțumesc și eu, inclusiv pentru operativitate. |