Camera Deputaţilor

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimați colegi,

La primul punct al ordinii de zi avem mesajul președintelui României, domnul Traian Băsescu, cu privire la aderarea României la Uniunea Europeană.

După cum cunoașteți, în conformitate cu prevederile art. 88 din Constituție, președintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale națiunii.

Vă rog să-mi permiteți, stimați colegi, să invit la tribună pe președintele României, domnul Traian Băsescu, pentru a prezenta acest mesaj cu privire la aderarea României la Uniunea Europeană.

Domnule președinte, vă rog. (Aplauze.)

Domnul Traian Băsescu:

Vă mulțumesc.

Aș vrea să vă mulțumesc, în primul rând, dumneavoastră, domnilor președinți ai celor două Camere, membrilor Parlamentului României, pentru onoarea pe care mi-au făcut-o permițându-mi să mă adresez celui mai înalt for politic al României, Parlamentului, ocazionat de dorința de a prezenta câteva realități ale României, acum, cu câteva luni înainte de intrarea în Uniunea Europeană.

Domnilor președinți,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Cetățeni ai României,

Obiectivul comun al Uniunii este să primească ca membri România și Bulgaria, în ianuarie 2007, dacă sunt pregătite.

Având ca bază raportul de monitorizare al Comisiei, din mai 2006, Consiliul European confirmă această poziție. Am început prin a cita din Decizia Consiliului European din 15 - 16 iunie de la Bruxelles.

Ca șef al statului am avut și am cele mai multe ocazii să constat, în cadrul întâlnirilor cu președinți de state europene, cu înalți responsabili ai Uniunii Europene, că cel mai important lucru în cursa țărilor aflate în curs de aderare la Uniune este nu atât momentul intrării în uniune, cât pregătirea noilor cetățeni europeni pentru a trăi în Europa extinsă.

De ani de zile vorbim despre intrarea României în Europa. Vorbim despre capacitatea sau incapacitatea noastră de a parcurge un drum, de a înainta spre o cultură și un spațiu care, deși nu ne-au fost niciodată străine, au părut mereu că se află foarte departe.

Am dobândit chiar un complex față de o structură instituțională, Uniunea Europeană, care ne așteaptă să venim, iar noi ne-am impus să ne străduim să facem eforturi, să ne ambiționăm, ca să ajungem la o ușă ce trebuie deschisă.

Doamnelor și domnilor,

Vă anunț că, mulțumită acestor eforturi incontestabile pe care românii le-au făcut împreună în toți acești ani, ni s-a pregătit ceva mult mai serios. Europa și europenii intră în țara noastră prin legi de o mare complexitate, prin disciplină, seriozitate și o formidabilă capacitate de performanță economică. În Uniune, cândva, țara noastră va deveni o țară bogată și prosperă, cu cetățeni bogați și prosperi. Cât de aproape este acest cândva depinde de noi toți, de clasa politică, dar și de fiecare din cei 22 de milioane de cetățeni, de cât de mult ne vom angaja în a valorifica avantajul de a fi într-un spațiu al prosperității și libertății și care creează fiecăruia condiții să-și așeze viața așa cum și-o dorește, în funcție de cât muncește, de cât se pregătește, de cât de mult își dorește să trăiască în prosperitate.

Spiritul european, modul de a gândi și regulile europene vor fi prezente peste tot în viața României, la fiecare pas și în fiecare zi. Începând cu ianuarie 2007, depinde de fiecare dintre noi, de noi toți la un loc, de cât de rapid vom reuși să trăim și să gândim în spirit european.

Recent, am început să înțelegem că dacă intrarea în Uniune a fost, în primul rând, o problemă a Guvernului și a clasei politice, integrarea este o problemă a noastră, a fiecăruia din cei 22 de milioane de români, pentru că nici un Guvern nu poate produce schimbările în mentalitatea și atitudinea fiecăruia dacă noi refuzăm să ne integrăm în noile realități, iar realitatea Uniunii Europene poate fi enunțată într-un singur cuvânt - performanță, performanța instituțiilor statului, performanță economică și socială, performanță în cultură, performanță în inovare și cercetare, performanță în educație și sănătate, performanță individuală, performanța grupurilor de oameni.

Comparativ, în timp, la nivel global, avantajele extinderii Europei instituționale și administrative reprezintă cea mai spectaculoasă evoluție a lumii occidentale în ultimii 200 de ani, dar, în același timp, reprezintă și șansa ca Europa să se afle pe puntea de comandă a proceselor sociale și economice ale lumii globalizate.

Intrăm într-o Europă cu cetățeni care par să fi obosit să susțină procesul de extindere, o Europă care anul trecut a fost nevoită să constate eșecul Tratatului constituțional în două din cele mai importante state ale Uniunii Europene. Intrăm într-o Europă care acum încearcă să-și definească propriile frontiere prin găsirea unui răspuns la întrebarea "Până unde Uniunea Europeană?". Intrăm într-o Europă care trebuie să-și reconsidere propriile instituții, devenite tot mai ineficiente și mai costisitoare pe măsură ce se extinde către UE 27. Intrăm într-o Europă conștientă că trebuie făcute investiții tot mai mari în cercetare și educație și, în egală măsură, în creșterea capacității de a-și garanta propria securitate. Și mi-aș permite să spun că intrăm într-o Europă care trebuie să-și pună foarte serios întrebări cu privire la găsirea unei relații optime între productivitatea muncii, pe de o parte, și capacitatea de a genera prosperitate și protecție socială, pe de altă parte.

Aș spune că intrăm într-o Europă care beneficiază de uriașa forță politică, economică și socială a statelor care o compun și care are acum nevoie să-și construiască rapid propria relansare. Cu certitudine, politicienii europeni au și voința și experiența, dar și inteligența găsirii soluțiilor de relansare a Europei unite a celor 27. Cu siguranță, Europa unită va depăși impasul actual, relansându-se în drumul către garantarea securității și prosperității cetățenilor ei.

Vă invit să spunem lucrurilor pe nume și în ceea ce privește realitățile noastre de astăzi, acum, când ne aflăm la doar câteva luni distanță de momentul intrării în Uniune.

Doamnelor și domnilor,

În fața unei Europe care acum își analizează realitățile și-și proiectează viitorul, parte din statele membre își pun în mod legitim întrebarea dacă România va fi o povară pentru Europa unită. Iar la această întrebare, nici o țară a Uniunii Europene nu va putea da un răspuns. Singurii care pot răspunde credibil suntem noi, românii.

Vă invit, stimați parlamentari, dragi cetățeni, să constatăm împreună cele mai importante elemente asupra cărora va trebui să îndreptăm eforturile noastre pentru ca România să nu fie o povară pentru Europa.

Sunt elemente cărora trebuie să le acordăm întreaga atenție pentru a beneficia de principalul scop al extinderii, adică bunăstarea cetățenilor români. În cele din urmă, binele românilor este chiar miza intrării noastre în Uniunea Europeană.

Aș începe cu o apreciere specifică modului de evaluare al Comisiei Europene pentru o țară candidată cum încă este România. Avem în total, în raportul din mai 2006, nu mai puțin de 43 de stegulețe galbene și 4 stegulețe roșii, acoperind parțial sau total 19 din cele 31 de capitole ale Tratatului de aderare.

Dacă precizăm că printre capitolele cărora le sunt rezervate stegulețele galbene și roșii sunt vizate cele privind agricultura, politica socială, politica de dezvoltare regională, mediul înconjurător, justiția, controlul financiar sau libera circulație a mărfurilor și a serviciilor, constatăm că, în puncte cheie ale vieții economice și sociale, România se înscrie într-o zonă a mediocrității. Și aici aș vrea să fiu foarte clar: discutăm despre capitole care în luna octombrie din 2005 erau marcate cu roșu iar în martie 2006, prin efortul unora dintre miniștri, au devenit galbene. Acest progres remarcat de către Comisia Europeană nu schimbă însă realitatea.

În 2005 și 2006 am fost într-un consistent efort de a ajunge să îndeplinim la nivel minimal standardele uniunii și totuși nu putem să nu constatăm că tot acest efort abia a fost în măsură să ne scoată din poziția de țară cu instituții sub standard și să ne aducă la stadiul de țară cu instituții care funcționează la un standard minim cerut de Uniunea Europeană.

Întrebarea fundamentală este dacă aceste instituții, așa cum funcționează ele acum, vor crea românilor cadrul necesar să-și valorifice șansele create prin intrarea, la 1 ianuarie 2007, în Uniunea Europeană.

Cu siguranță, nici cetățenii, nici societățile comerciale, nici societatea civilă și nici partenerii noștri europeni nu pot fi mulțumiți de mediocritatea funcțională a instituțiilor statului român.

Este în interesul nostru ca în lunile care au mai rămas până la intrarea în Uniune să facem ca instituțiile statului român să funcționeze la parametrii de performanță ridicați, în așa fel încât România și românii să poată beneficia de avantajele și facilitățile create de intrarea în Uniunea Europeană.

Aș spune că bătălia reală nu se dă cu stegulețele, ci cu realitățile României, cu nevoia de performanță a instituțiilor statului român. Dacă vom ajunge la o bună performanță a instituțiilor statului, cu certitudine îi vom putea servi, în primul rând, pe români. Vom fi, în același timp, o țară care contribuie la dinamizarea Uniunii prin propriile ei performanțe. Scoaterea din mediocritatea funcțională a instituțiilor statului poate fi răspunsul corect al României la întrebarea pe care astăzi mulți europeni și-o pun cu privire la România, și reprezintă reacția corectă a establishment-ului politic românesc la așteptările cetățenilor români.

Din acest motiv, poziția unor politicieni de a nu restructura Guvernul, agențiile guvernamentale și alte instituții ale statului român, este cel puțin greu de înțeles, mai ales atunci când blocajul este susținut în numele intrării în Uniune.

Evident, este doar o abordare politicianistă făcută în slujba unor grupuri politice și nu în slujba românilor. Refuzul restructurării și simplificării celor mai importante instituții ale statului este cu atât mai greu de înțeles cu cât unele din principalele reproșuri ale rapoartelor de evaluare sunt legate de birocrație și capacitatea administrativă redusă a instituțiilor statului român.

Cea mai mare provocare pentru România în următoarele luni este declanșarea imediată a procesului de modernizare a instituțiilor statului și creșterea capacității sale administrative.

România se confruntă cu mari deficiențe privind capacitatea de a administra eficient resurse publice, de a planifica strategic și de a corela și implementa politici și programe multianuale. În mod deosebit acest aspect afectează eforturile de integrare europeană și de creștere a competitivității.

Trebuie avută în vedere o raționalizare instituțională pornind de la regândirea de ansamblu a rolului, responsabilităților și numărului de instituții, mai ales la nivel central. Există multe paralelisme, iar unele activități trebuie externalizate nefiind specifice funcției publice.

Trebuie asigurată dezvoltarea resurselor umane, mobilitatea instituțională a funcționarilor și un sistem de măsurare a performanței funcționarilor publici.

Este nevoie, de asemenea, de revederea sistemului de salarizare, pentru a asigura un mai mare grad de uniformitate între instituții, procese care trebuie dublate și de toleranță zero față de corupția funcționarilor publici.

În fine, este necesară o îmbunătățire substanțială în managementul bugetar, vizând: capacitatea de elaborare de previziuni și prognoze și fixare de priorități; planificarea și programarea multianuală și obținerea de rezultate; capacitatea de a elabora, conduce, monitoriza și evalua proiecte; transparența; sistemul de audit intern.

Acum este momentul în care, în mod conștient, putem alege între efortul minim, care înseamnă menținerea în mediocritate, sau efortul maxim, care înseamnă vitalizarea și eficientizarea instituțiilor românești care pot garanta performanța. Și când mă refer la nevoia de performanță a instituțiilor statului român, mă refer la Guvern, ministere, administrație locală, agenții guvernamentale, servicii descentralizate, justiție, Președinție, Parlament. Avem intervalul de timp de acum și până în decembrie, în care, principala noastră preocupare trebuie să fie profunda reformare a instituțiilor executive ale statului și scoaterea din mediocritate a sectoarelor marcate cu galben și roșu în raportul de evaluare al comisiei.

Doar așa România intră în Uniune, cu perspectiva certă a performanței în favoarea propriilor ei cetățeni, dar și cu perspectiva unei țări performante, în ansamblul țărilor Uniunii Europene.

Angajamentul ferm din campania electorală privind modernizarea instituțiilor și a sistemului politic intern nu a fost făcut de dragul oficialilor de la Bruxelles, ci, în primul rând, pentru beneficiul națiunii române.

Stimați parlamentari,

Dragi cetățeni,

Avem experiența anilor trecuți, în care România s-a dovedit incapabilă să cheltuiască rapid și cu maximă eficiență sumele nerambursabile alocate prin diverse programe de preaderare, ca de exemplu PHARE, ISPA, SAPARD, unde importante sume de bani au fost cheltuite cu întârziere, din lipsa capacității administrative a instituțiilor românești, a birocrației, a capacității de a crea programe viabile, după standarde europene.

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, avem o altă perspectivă: alocarea, pentru perioada 2007-2013, a 31 miliarde euro, sumă nerambursabilă, destinată infrastructurii de transport, dezvoltării regionale a resurselor umane, creșterii nivelului de competitivitate al economiei, dezvoltării rurale sau plăților directe către producătorii agricoli, către fermieri sau măsurilor de piață destinate industriei alimentare. Toate acestea înseamnă pregătirea capacității noastre de a valorifica sumele alocate din bugetul Uniunii Europene pentru dezvoltarea României în ansamblu și pentru creșterea bunăstării românilor. Avem obligația să pregătim instituțiile românești să fie capabile să absoarbă fondurile destinate României.

Orice analiză arată că, dacă vom avea capacitatea de absorbție, cele 31 de miliarde pot reprezenta doar o bază de dezvoltare, și nu o alocare suficientă pentru modernizarea, în ansamblu, a României.

De aceea, îmi permit să propun Guvernului și Parlamentului o abordare îndrăzneață, și anume ca, simultan cu utilizarea pe proiecte a sumei de 31 miliarde euro acordați de Uniunea Europeană, România să angajeze încă 30 miliarde euro din credite externe, în așa fel încât să dubleze capacitatea de efort financiar destinată preponderent dezvoltării infrastructurii de transporturi, prin lansarea imediată a unor programe de dezvoltare a infrastructurilor naționale, a infrastructurilor din mediul rural, a protecției mediului și a continuării investiției în Centrala Nucleară de la Cernavodă. O astfel de abordare este posibilă, pentru că nivelul de îndatorare al României este scăzut, în raport cu standardele Uniunii, iar programarea unei dezvoltări susținute cu peste 60 miliarde euro în termen de 7-8 ani ne-ar permite ca, în jurul anului 2015, să putem spune că România a devenit o țară modernă și atractivă, în care românii vor avea condițiile unei vieți decente.

Totodată, Guvernul are datoria să producă o strategie fiscală, bazată pe proiecția necesarului de resurse, ținând cont de sumele necesare acoperirii contribuției naționale la sumele alocate de Uniunea Europeană și de procentele din produsul intern brut alocate în viitor diverselor sectoare bugetare - în special pentru sănătate, educație, pensii, ajutoare sociale, armată. De asemenea, trebuia stabilit necesarul pentru investiții în infrastructură și în ce măsură acestea pot fi finanțate din împrumuturi. Absența acestei strategii fiscale împiedică o planificare adecvată în sectoarele bugetare și creează incertitudine și nemulțumiri în sectorul privat. Este absolut necesar ca, în cel mai scurt timp, Executivul să lanseze în dezbatere publică strategia fiscală pentru următorii ani.

Doamnelor și domnilor,

Educația și cercetarea reprezintă un capitol cheie al șanselor noastre prezente și viitoare.

Mi-aș permite să prezint o realitate care, probabil, va fi contestată, dar trebuie să recunoaștem că aici suntem.

Continuăm să utilizăm metode expozitive, tradiționale, în loc să ne îndreptăm tot mai mult către metodele moderne de educație, prin implicarea elevului, a studentului în propria educație.

Există mari neconcordanțe între obiectivele sistemului național de educație și obiectivele elevului, dintre finalitățile exprimate ale educației și cerințele pe piața forței de muncă. Centrarea excesivă a curriculumului învățat pe asimilare și reproducerea cunoștințelor, în defavoarea unui curriculum centrat pe formare și competențe, este, de asemenea, una din marile racile ale învățământului nostru actual.

Mari dificultăți în angajarea de cadre didactice specializate pe materiile necesare a fi predate la diverse paliere ale sistemului de educație, reprezintă o altă problemă a sistemului românesc de educație actual; părăsirea timpurie a studiilor, lipsa de motivare pentru participarea la examenele naționale de către elevii provenind din familiile cu venituri foarte mici sau din medii dezavantajate, în mod deosebit mediul rural și populația de etnie rromă.

Rata de abandon școlar este de 1,5% - una dintre cele mai ridicate din Europa. 80% din cei care abandonează școala sunt de etnie rromă.

Sistemul de învățământ în mediul rural este caracterizat de câteva elemente, și anume: ponderea cea mai ridicată a personalului necalificat - 86,6% din cadrele didactice din mediul rural nu au calificarea cerută de exercitarea postului. În mediul rural, aproximativ jumătate din populația școlară în vârstă de 14 ani nu deține diplomă de capacitate sau nu promovează testarea națională. Discrepanțele dintre mediul urban și cel rural tind să se adâncească.

Bugetul pentru educație continuă să fie construit pe capitole și articole, nu pe programe și priorități, în funcție de noile realități, în funcție de cererea și oferta internă și oferta europeană de pe piața muncii.

Planurile de învățământ sunt încărcate cu 12-14 discipline pe fiecare nivel de studiu și o încărcătură orară excesivă de 30-32 de ore pe săptămână.

Date fiind realitățile de mai sus, se impune ca în atenția Ministerului Educației și Cercetării să fie așezate câteva priorități ce se pot constitui în acțiuni imediate, destinate a stopa declinul calității educației noastre, și anume:

asigurarea calității - prin activarea celor două agenții responsabile de calitatea în învățământul superior, ca și în învățământul mediu;

descentralizarea controlului școlilor și implicarea administrației locale, a părinților, a elevilor în stabilirea orelor opționale, în acord cu nevoile locale;

Informatizarea învățământului rural este singura șansă dată tinerilor din mediul rural de a ține contactul, pasul cu elevii și studenții din mediul urban;

Reforma curriculei este un efort major care trebuie făcut pentru toate palierele sistemului de educație românesc, de la școala elementară până la universitate, în așa fel încât absolvenții școlilor medii și ai universităților să fie oameni cu șansa de a se încadra în câmpul muncii.

Nu mai puțin importantă este reforma educației timpurii sau reformarea sistemului de cercetare.

La toate evaluările internaționale, România se situează în ultima treime din 30-40 de țări evaluate. Și încă un adevăr neplăcut, în baza evaluărilor internaținale, România nu are nici o instituție de învățământ superior în primele 500 de instituții de învățământ superior al lumii.

Cu siguranță, deprecierea continuă a calității învățământului românesc este justificată în primul rând de subfinanțarea cronică din ultimii 15 ani, care a dus inclusiv la o degradare a infrastructurii școlare.

Nu vreau să acuz întregul corp profesoral, dar trebuie să spunem că sunt tot mai multe cazurile în care deciziile luate în sistemul de educație, atât la nivelul politicilor, cât și la nivelul fiecărei școli, se iau fără să se țină cont în primul rând de interesul elevilor și studenților.

De asemenea, cred că profesorii trebuie să aplice aceeași exigență în pregătirea lor profesională pe care o cer, pe bună dreptate, elevilor.

Nu vom da șanse tinerei generații până nu vom avea decența, dar și voința, să plecăm de la interesele elevului și să reprofilăm corpul profesoral, în acord cu nevoile de integrare pe piața muncii a tânărului absolvent, fie că este vorba de absolventul de liceu sau de cursuri universitare.

În același timp, este evident că un învățământ cu profesori ale căror salarii nu le permit un trai decent nu poate fi un învățământ care să stimuleze atașamentul cadrelor didactice față de sistemul din care fac parte.

Din aceste motive, este greu de înțeles reticența Guvernului în a aloca pentru acest an 5% din produsul intern brut, cu tendința de a se ajunge la 6% pentru educație și cercetare în 2006.

Trebuie să înțelegem că a nu finanța educația și cercetarea înseamnă a condamna România. Clasa politică de astăzi, Guvernul, Parlamentul, Președinția au obligația să nu sfideze viitorul României prin nefinanțarea corespunzătoare a educației și cercetării.

Doamnelor și domnilor,

Nu putem vorbi despre o forță de muncă educată și creativă, fără a discuta despre sănătate - un domeniu extrem de important care, de ani de zile, este într-o criză căreia trebuie să-i găsim soluții pe termen lung.

Analiza stării de sănătate evidențiază creșterea constantă a bolilor cronice. În anul 2005, cauzele de deces sunt datorate, în principal, bolilor cardio-vasculare, ale aparatului digestiv, ale aparatului respirator. Toate acestea fac ca speranța de viață în România, în condiții de sănătate, să fie de doar 63 ani, adică cu 7 ani mai puțin pentru bărbați și cu circa 10 pentru femei, în raport cu media europeană.

Cauza acestei realități este în primul rând legată de ineficiența sistemului de sănătate, generată și de neacoperirea integrală a nevoilor de finanțare. Consecința ineficienței sistemului de sănătate este accesul limitat al populației la serviciile medicale, o calitate discutabilă a actului medical și, nu în ultimul rând, creșterea morbidității și mortalității.

Reforma sănătății este, în momentul de față, alături de reforma din educație și cea din justiție, cea mai necesară reformă din societatea românească. O reformă care trebuie să aibă ca țintă accesul garantat la îngrijirile medicale, o reformă care trebuie să facă din actul medical un act de calitate superioară, o reformă care să elimine crizele de medicamente și materiale sanitare, sau, alt fel spus, o reformă care trebuie să înlăture cea mai mare teamă a românilor - teama de a fi bolnavi.

Când vorbim despre sănătate, ne-am obișnuit să spunem, aproape în mod reflex, subfinanțare. Și, totuși, dacă în 1998, sistemul de sănătate beneficia de circa 850 milioane euro, prin bugetul anului acesta, fondurile alocate sănătății se apropie de 4 miliarde euro. Este evident că, deși a beneficiat de cea mai mare creștere în privința finanțării, situația în sistemul sanitar, în loc să fie mai bună, este din ce în ce mai rea. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD)

Medicina preventivă este complet dezorganizată.

Medicina primară, de familie, este subfinanțată. Sistemul ambulatoriu este subfinanțat și ineficient.

Sistemul de îngrijire la domiciliu și recuperare este, practic, absent.

Sistemul de ambulanță este subfinanțat și echipat necorespunzător.

Spitalele sunt suprafinanțate, în raport cu celelalte componente, dar lipsite de performanță managerială și control.

În aceste condiții, reforma în sistemul sanitar trebuie centrată pe: ameliorarea managementului spitalelor, reconstrucția sistemului de prevenție și de ambulanță, creșterea finanțării medicinei de familie și ambulatorie, finanțarea îngrijirii la domiciliu.

Analizând pachetul legislativ promovat prin asumarea răspunderii Guvernului îmi permit să observ că singurul capitol cu adevărat util a fost cel legat de reforma spitalelor. În rest, cele circa 860 de articole ale legii ating doar tangențial problematica reală a sistemului de sănătate. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al P.S.D. și Grupului parlamentar al P.R.M.)

Practic, 80% din prevederile pachetului legislativ au puțină legătură cu schimbările așteptate și necesare în sistemul de sănătate (aplauze din partea Grupului parlamentar al P.S.D. și Grupului parlamentar al P.R.M.), constituindu-se într-un balast legislativ care necesită elaborarea altor 80 de acte normative, pentru a nu bloca sistemul. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al P.S.D. și Grupului parlamentar al P.R.M.)

Domnilor parlamentari, aș vrea să mă înțelegeți, sunt Președintele românilor și am obligația să fiu corect cu românii, în primul rând. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al P.S.D. și Grupului parlamentar al P.R.M.) Nu am venit să am poziții partizane față de o susținere sau alta. În același timp, este extrem de important faptul că reforma declanșată vizează spitalele. În această zonă se cheltuiesc peste 70% din resurse. Pași importanți, ca: profesionalizarea managementului spitalului, introducerea contractului de management pentru managerii și șefii de secție, reglementarea conflictelor de interese și a compatibilităților sunt parte a reformei declanșate, constituindu-se în elemente de reformă a spitalelor de natură să orienteze corect cheltuielile și să diminueze fraudele. Din păcate, modul defectuos de aplicare a Legii spitalelor afectează credibilitatea reformei. Nu mai puțin important mi se pare faptul că măsuri de reformă stringente în sănătate, cum sunt ameliorarea condițiilor în unitățile de psihiatrie, combaterea abandonului în maternități sunt neglijate, deși fac parte din setul de observații al Comisiei Europene cu privire la sistemul de sănătate.

Importante probleme ale sistemului de sănătate sunt neglijate datorită blocajului administrativ la nivelul Ministerului Sănătății și aș enumera câteva dintre acestea:

probleme legate de medicamentele compensate, prin aceea că lista actuală, pe de o parte, depășește capacitatea de susținere financiară, iar, pe de altă parte, consacră medicamente nejustificat introduse pe această listă, dar care sunt reflexul unor interese nelegitime, ce gravitează în jurul sistemului de sănătate. Nu este admisibil ca dreptul unui bolnav de a primi medicamente compensate să nu mai fie respectat, dacă a avut ghinionul să se îmbolnăvească în ultima săptămână a lunii.

După 18 luni de guvernare, Ministerul Sănătății nu a reușit să organizeze licitațiile naționale anuale pentru programele naționale, eludând legea și sprijinind astfel interesele celor care au câștigat licitațiile în 2003 (aplauze din partea Grupului parlamentar al P.S.D. și Grupului parlamentar al P.R.M.), perpetuând interesele cândva reclamate de actuala Putere.

Programul de diabet zaharat este la fel de defectuos organizat, perpetuând interesele acelorași firme care au câștigat licitațiile cu 3-4 ani în urmă.

Măsurile promovate de un Guvern declarat de centru-dreapta sunt mai de stânga decât cele promovate de P.S.D. În timp ce Guvernul P.S.D. a inițiat privatizarea, externalizarea serviciilor medicale, actualul Minister al Sănătății a blocat acest proces. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al P.S.D.)

Sistemul de sănătate trebuie să fie bine administrat, disciplina financiară trebuie respectată, dar prioritatea sistemului trebuie să fie interesul pacientului. Nu este echitabil ca serviciile de care beneficiază un bolnav să varieze major de la un județ la altul și între mediul rural și cel urban. Trebuie să acționăm urgent pentru a corecta această situație nedreaptă.

În concluzie, schimbarea în sistemul de sănătate a debutat sub auspicii promițătoare, dar a fost curând sufocată de mulțimea de reglementări puțin relevantă pentru reformă.

Avem nevoie urgentă de credibilizarea acțiunii de reformare a sistemului de sănătate, credibilizare care nu poate veni din altă parte decât din îmbunătățirea imediată a actului medical și a asistenței medicale.

Doamnelor și domnilor,

Intrăm în Uniunea Europeană cu un potențial de dezvoltare al agriculturii, cum puține țări au. (Rumoare) Agricultura noastră actuală este însă una dintre cele mai rămase în urmă, afectând competitivitatea României, în general. Să știți că agricultura nu funcționează din 2004, din decembrie. (Rumoare)

Intrăm în Uniunea Europeană cu peste 30% din populație ocupată în agricultură, în timp ce alții au 2-6% din populație ocupată în agricultură. Intrăm în Uniunea Europeană cu aproape jumătate din populația țării locuind în mediul rural. Mai mult de trei sferturi din locuințele de la sat nu beneficiază de apă curentă, de canalizare. În plus, practicăm o agricultură de subzistență.

Agricultura și dezvoltarea rurală sunt elemente strategice fundamentale de dezvoltare a satului românesc. Dacă modernizarea infrastructurii rurale constă în pregătirea de proiecte și abordări preponderent tehnice, relativ ușor de rezolvat, în colaborare cu administrația locală și agențiile de dezvoltare regională, eficientizarea agriculturii este un proces mult mai complex.

De aceea, cred că se impun o serie de măsuri urgente pentru a pregăti capacitatea de absorbție a fermierilor, a țăranilor, pentru a beneficia de susținerea financiară disponibilă începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu intrarea în Uniunea Europeană.

De o importanță deosebită pentru punerea în valoare a potențialului nostru agricol este crearea unei industrii alimentare adaptată la nevoia valorificării producției agricole, chiar în mediul rural.

Trebuie, așadar, concentrat un efort imens pentru pregătirea personalului din administrația locală din mediul rural, din agențiile Ministerului Agriculturii, din asociațiile profesionale, a fermierului, a întreprinzătorului din mediul rural, pentru a fi pregătiți să absoarbă, să valorifice șansa de a avea la dispoziție peste 4,5 milioane euro, în scopul propriei dezvoltări. Cel puțin la fel de importantă este punerea în valoare a potențialului turistic din mediul rural, prin crearea unei strategii de dezvoltare a agroturismului sau a micii industrii de valorificare a resurselor pădurii.

Aici, în zona agriculturii și a mediului rural este una din cheile evoluției pozitive a României în ansamblul ei. Eforturile Guvernului pentru pregătirea capacității de absorbție a fondurilor puse la dispoziția agriculturii, silviculturii și a mediului rural, trebuie să fie maxime. Eventuala incapacitate de absorbție a fondurilor destinate agriculturii înseamnă condamnarea deliberată la sărăcie și înapoiere a celei mai năpăstuite categorii de populație, populația din mediul rural, iar responsabilitatea ne va aparține nouă, tuturor, inclusiv Executivului.

Doamnelor și domnilor,

Consolidarea democrației înseamnă, în primul rând, o justiție egală pentru toți. Prin lege, magistraților le este garantată o independență totală, iar garantul independenței justiției este Consiliul Superior al Magistraturii.

Independența magistraților trebuie să fie folosită pentru soluțiile legale, imparțiale și unitare. Nimeni, nici românii, nici europenii nu pot accepta independența care ascunde incompetență și eventual corupție. Justiția trebuie să devină acel sistem public căruia românii și în mod egal cetățenii europeni i se adresează cu încredere. De aceea, CSM trebuie să stabilească standarde de exigență profesională pentru magistrați, să verifice calitatea actului de justiție și să-i sancționeze pe magistrații care greșesc.

Încrederea populației în justiție este încă scăzută. Președinția, Guvernul, Parlamentul și instituțiile din sistemul judiciar primesc mii de plângeri în legătură cu funcționarea proastă a justiției, mersul proceselor și inechitatea soluțiilor. Nivelul scăzut de încredere a populației în justiție e cauzat de lungimea și tergiversarea proceselor, de modul în care oamenii sunt tratați de serviciile administrative ale instanțelor, de suspiciuni determinate fie de lipsa de imparțialitate, fie de lipsa de profesionalism a unor magistrați.

Este esențială intervenția fermă și constantă a Consiliului Superior al Magistraturii pentru pregătirea profesională și sancționarea magistraților care greșesc. Asistăm cu toții la "bâlbâieli" ale justiției și nu vedem nici un responsabil. Frecvența deciziilor contrarii nu este semnul independenței, ci al lipsei de profesionalism ori de integritate.

Magistrații nu sunt deasupra altor categorii profesionale. Câteodată au tentația de a se izola de societate ("noi suntem altfel") și de a se imuniza în fața răspunderii pentru greșeli, invocând independența justiției. Magistrații trebuie să-și facă curat în propria curte. Justiția este un serviciu public și faptul că este lăsată să se autoguverneze în mare măsură, prin Consiliul Superior al Magistraturii, nu înseamnă că celelalte puteri ale statului trebuie să rămână indiferente la lipsa de performanță a justiției și la nemulțumirile populației.

Până la urmă, statul este răspunzător în fața poporului pentru cum funcționează sistemul de justiție, iar dacă statul și-a transferat o mare parte din atribuții către Consiliul Superior al Magistraturii, asta nu înseamnă că trebuie să rămână indiferent la ce se întâmplă în Justiție. Justiția se plânge de lipsa de autoritate, dar o justiție care nu se preocupă să-și asigure integritatea și profesionalismul magistraților va fi întotdeauna lipsită de autoritate și privită cu neîncredere.

Sunt încă magistrați corupți. Recent au fost trimiși în judecată un judecător și un procuror pentru luare de mită, desigur vinovăția lor va fi stabilită de instanțele de judecată, de colegii lor. Sunt convins că acesta este doar un început. Corpul cinstit al magistraților trebuie să continue acest proces.

În raport cu volumul de activitate, se impune ocuparea imediată a posturilor vacante de procurori și de judecători. Pregătirea și evaluarea celor care sunt astăzi în funcții este, de asemenea, extrem de importantă pentru calitatea actului de justiție. Este inadmisibil ca un judecător specializat în drept penal sau un procuror să ia la examenul de promovare la o instanță superioară nota 1 sau 2 la drept penal sau procedură penală. Așa s-a întâmplat la examenul recent de promovare, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.

Corupția afectează grav statul de drept prin faptul că permite celor cu bani să se plaseze deasupra legii, neagă protecția legii pentru cei fără bani și costă foarte mulți bani publici.

În ultimele luni am auzit multe voci care se întreabă dacă statul, instituțiile statului sunt pe cale să câștige lupta pe care o duc împotriva corupției, dacă în acest război puterea actuală arată un angajament real sau totul este doar un fel de a vopsi gardul pe dinafară pentru auzul celor care ne monitorizează de la Bruxelles.

Sunt conștient că pentru mulți oameni din România, care se confruntă zilnic cu tratamente și oportunități inegale, poate părea că nu s-a făcut mare lucru. Statisticile nu îl conving pe românul simplu care știe că trebuie să dea bani la ghișeu, la doctor, la judecătorie, la administrație sau pe unde are de rezolvat probleme. La aceasta, răspunsul meu este că într-adevăr mai avem multe de făcut. Dar am început. Astăzi Parchetul anchetează deopotrivă oameni din partidele aflate la guvernare, ca și din cele din Opoziție. Acesta e un pas înainte.

Prin activitatea lor, DNA și DICOT încep să-și justifice existența și atributul de direcții ale Parchetului General, specializate în lupta împotriva corupției și a luptei împotriva crimei organizate și terorismului. Este necesar ca DNA și DICOT să funcționeze la capacitate maximă, cu cât mai mulți procurori pregătiți să facă față ritmului de lucru și exigențelor profesionale, astfel încât corupția la nivel înalt, crima organizată și terorismul să primească riposta cuvenită într-un stat puternic, un stat european, un stat ale cărei instituții sunt capabile să apere interesul public.

Cer procurorilor care cercetează fapte de corupție și judecătorilor care le judecă ca prin profesionalismul, imparțialitatea, fermitatea și înțelepciunea lor să redea românilor demnitatea și respectul față de lege și față de instituțiile statului.

Justiția este acea putere a statului care are misiunea ca prin acțiunea ei să garanteze clădirea unei societăți în care șansele sunt egale pentru toți, în care nimeni să nu fie deasupra legii. Funcționarea promptă și corectă a justiției este aceea care garantează fiecărei societăți, fiecărui român posibilitatea de a-și valorifica șansa apartenenței la Uniunea Europeană.

În acest context, aș vrea să spun câteva cuvinte despre proiectul agenției de integritate care ar trebui să verifice averile demnitarilor și posibilitatea lor de a se îmbogăți de pe urma funcției. Este un proiect care a trezit multe controverse. Necesitatea acestui proiect o văd în convingerea a 80% din români că oamenii politici sunt deasupra legii, ca și în faptul că în istoria noastră aproape niciodată cei mari și tari nu au fost vreodată sancționați de justiție.

Ne revine nouă să facem dovadă contrarie. Guvernul actual s-a angajat acum un an față de Uniunea Europeană, atunci când tratatul de aderare nu era încă semnat, că această agenție va fi înființată în anul 2006. Întârzierea acestui angajament nu mai are justificare.

În același sens, este binevenită și modificarea regulilor de finanțare a partidelor politice care trebuie să-și creeze sisteme transparente de finanțare și să elimine suspiciunile legate de "cumpărarea" funcțiilor publice prin susținerea ocultă a partidelor.

Trebuie eliminată suspiciunea că principala preocupare a demnitarilor este aceea de a susține interese personale sau de grup, folosindu-se de demnitatea ocupată. Exemplele care au alimentat această neîncredere sunt multe, reale, publice, dar mai ales constante. Clasa politică trebuie să opteze clar și ireversibil pentru propria sa reformare. Trebuie să se transforme din una suspectată, echivocă, arogantă și nu de puține ori duplicitară în una integră, eficientă, preocupată de interesele populației și mai ales responsabilă.

Doamnelor și domnilor,

Alături de avantajele pe care le presupune integrarea în Uniunea Europeană există cel puțin într-o primă fază o serie de costuri pe care la fel ca și celelalte state membre ni le vom asuma. Este important însă ca opinia publică din România să știe la ce trebuie să se aștepte. Avem nevoie de extinderea campaniei de informare publică, de dezbateri și consultări, pentru ca fiecare român să știe care sunt oportunitățile pe care i le deschide integrarea în Uniune, dar și care sunt costurile pe care el sau firma în care lucrează vor trebui să le plătească.

Doamnelor și domnilor,

O altă situație care necesită îmbunătățiri imediate, dar și constante este legată de protecția minorităților.

În Europa trăiesc între 7 și 9 milioane de etnici rromi, dintre care între 1 și 2 milioane trăiesc în România. Discriminarea și violența au fost o realitate de câteva secole în România, în relația cu etnia rromă. Legile antidiscriminare au fost mult îmbunătățite în ultimul timp, dar atitudinea antirromi persistă. Guvernul trebuie să arate că adoptarea noii Legi privind ura rasială și crearea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării au avut efecte practice consistente.

Doamnelor și domnilor,

Democrația adevărată conduce la prosperitate și bunăstare. Trebuie să construim o democrație performantă, competitivă care în timp să recupereze decalajele față de media Uniunii Europene și să ofere tuturor cetățenilor săi șanse egale și un nivel de trai decent. Pentru a recupera aceste decalaje România are nevoie de un ritm mediu anual de creștere economică mai mare de 6% pe o perioadă lungă de timp și politici coerente de dezvoltare durabilă. Și anul acesta, prin creșterea cu 6,9% pe primul trimestru, se consolidează evaluarea că ne vom afla în al șaselea an consecutiv de creștere economică peste media europeană.

Menținerea unui ritm ridicat de creștere economică pe termen lung este posibilă numai dacă vom asigura un mediu economic stabil, predictibil, dacă inflația, dobânda, deficitul extern, datoria publică și deficitul fiscal vor fi ținute sub control. Un alt dacă este legat de firmele românești care trebuie să-și crească consistent productivitatea și competitivitatea produselor și serviciilor, în primul rând pe piața Uniunii Europene.

Inflația încă relativ ridicată pune România într-o situație dezavantajoasă față de alte țări cu care se află în competiție pe piața globalizată a Europei.

România trebuie, deci, să-și coordoneze mai bine politicile, astfel încât efortul pentru reducerea inflației să se sprijine mai puțin pe aprecierea leului, așa cum s-a întâmplat în 2005, și mai mult pe îmbunătățirea performanțelor economice, fapt ce va contribui și la controlul deficitului extern. Ansamblul politicilor publice trebuie să susțină orientarea spre productivitate și competitivitate.

România poate deveni competitivă numai dacă va valorifica la maxim toate resursele noastre de inteligență, de creativitate și de abilități. În România, rata șomajului tinde să afecteze din ce în ce mai mult tinerii în vârstă de 18-24 de ani cu nivel redus de educație, în timp ce dintre absolvenții cu studii superioare, circa 20% sunt de asemenea șomeri.

Totodată, se estimează ca aproape jumătate din totalul locurilor de muncă ce se vor crea în România și în Uniunea Europeană până în anul 2010 vor fi pentru cei cu studii superioare.

Doamnelor și domnilor,

Creșterea competitivității și a performanței economice se realizează doar în timp. Astăzi România înregistrează încă un nivel semnificativ de sărăcie, chiar dacă Banca Mondială estimează că rata sărăciei a scăzut de la 18,8 din numărul populației în 2004 la 14,5% la finele primului trimestru al anului 2005.

Combaterea sărăciei se realizează cel mai bine prin dezvoltare economică și șanse egale. Vom continua însă să-i ajutăm pe aceia dintre noi care au nevoie de sprijin. Ajutorul statului este cu atât mai eficient cu cât se adresează doar celor care sunt în dificultate și nu întregii populații, dacă are o durată rezonabilă în timp și mai ales dacă are un nivel la limita la care să stimuleze interesul celui asistat pentru a se reintegra în câmpul muncii. Sărăcia se manifestă cel mai des în mediul rural, în viața de zi cu zi a pensionarilor, precum și în unele orașe, mai ales în cele mici, monoindustriale în care industria respectivă este în declin.

Trebuie să îmbunătățim și situația pensionarilor, dar sunt conștient că pentru mulți dintre ei va fi prea puțin în comparație cu dificultățile vieții. Trebuie, de aceea, să avem grijă ca viitorii pensionari să aibă parte de un tratament mai bun, introducerea sistemelor private de pensii fiind o soluție în acest sens.

Stimați cetățeni,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, România revine definitiv în lumea occidentală, acolo de unde am fost smulși, fără voia noastră, acum mai bine de 60 de ani.

Dacă intrarea în NATO a însemnat pentru România așezarea unei puternice ancore de securitate, intrarea în Uniunea Europeană înseamnă așezarea ancorei prosperității. Depinde acum de noi, de cetățenii României, cât de solidari vom fi cu obiectivele noastre, cu șansele noastre, cu viitorul nostru și, dacă îmi este permis, cu visele noastre.

Vă mulțumesc. (Aplauze puternice și îndelungate.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte, în numele celor doi președinți, a Biroului permanent, a colegilor mei senatori și deputați.

Ampla dumneavoastră expunere, privită din partea Președintelui României, cu privire la starea națiunii române de astăzi, o critică serioasă la adresa modului în care funcționează instituțiile statului, sunt convins că va constitui obiect de analiză din partea grupurilor politice reprezentate în Parlament, din partea colegilor noștri președinți de instituții fundamentale ale statului și vă informez, domnule președinte, că a participat la această primă parte a ședinței președintele Curții Constituționale, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele Curții de Conturi, președintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului. Îmi cer scuze dacă am scăpat pe cineva, sunt...

Voci din sală:

SRI...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

SRI-ul, SIE cu noi în permanență, deci nu se pune problema... (Aplauze)

Deci, domnule președinte,

Domnul Traian Băsescu:

Sunt cu noi tot timpul ... cu urechea...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da. Așa.

Deci, domnule președinte, sigur că suntem conștienți de faptul că avem încă enorm de multe lucruri de rezolvat.

Avem astăzi, putem spune, o legislație modernă și pot să informez aici, în plenul celor două Camere, apropo de mersul nostru și sprijinul direct în plan legislativ privind integrarea în Uniunea Europeană, în portofoliul celor două Camere se află astăzi circa 20, numai 20 de proiecte de legi care privesc integrarea, toate se află în faze avansate, fie în Camera Deputaților, fie în Senat și, de asemenea, că și colegii mei senatori și deputați sunt angajați direct pentru a realiza în timp util întregul program legislativ, astfel încât să nu existe nici un impediment din acest punct de vedere în ceea ce privește condițiile de aderare a noastră, a României la Uniunea Europeană. Este un prim punct.

De asemenea, domnule președinte, cred că s-a desprins din expunerea dumneavoastră o concluzie. Că Parlamentul trebuie să-și îndeplinească și celelalte funcții prevăzute de Constituție și în primul rând aceea de control asupra executivului. Unde, din păcate, nu am acționat cu forța cu care ar fi fost necesar. Desigur, că sunt multe lucruri de spus...(Aplauze)

Important este, domnule președinte, că tot acest inventar de probleme trebuie să-l avem permanent în atenția noastră și sunt convins că cetățenii României așteaptă de la noi să facem tot ce este posibil pentru o viață mai bună și cât mai repede posibil, pentru locuri de muncă, pentru soluționarea problemelor tinerilor, pentru soluționarea situației grele a pensionarilor, sănătate, învățământ, cultură și așa mai departe.

Vă mulțumesc încă o dată, domnule președinte, în numele colegilor mei parlamentari. (Aplauze puternice.)

Domnul Traian Băsescu:

Aș mai avea ceva de spus, cu permisiunea dumneavoastră, domnule președinte.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să luați loc, numai două minute.

Stimați colegi, aveți o ordine de zi ceva mai încărcată.

Vă rog.

Domnul Traian Băsescu:

Domnilor senatori și deputați,

Știu că nu este uzual, dar având pile la fostul vecin, mi-a permis să revin la microfon. Aș vrea să vă spun câteva cuvine de data aceasta cu sentimentul că am făcut ce trebuia să fac în fața celui mai important forum politic al țării. Am exprimat un punct de vedere de care Parlamentul poate să țină sau poate să nu țină cont, dar noi avem o realitate asupra căreia insist în câteva cuvinte. Instituțiile noastre nu au performanța necesară să creeze atâta bunăstare câtă ne dă posibilitatea apartenența la Uniunea Europeană să avem. Aici este marea problemă pe care o avem acum.

Sunt foarte mulți dintre dumneavoastră familiari cu evaluările asupra instituțiilor românești. Ați văzut cât de galben este raportul de evaluare, raportul de țară. Sigur, putem spune: o putem face mai târziu, după ce intrăm în Uniunea Europeană. Realitatea este că orice zi întârziere în creșterea eficienței instituțiilor statului român după 1 ianuarie 2007 înseamnă amânări de utilizare de fonduri.

Or, apelul meu către dumneavoastră, dincolo de obligația de a viza câteva sectoare extrem de importante a căror perspectivă trebuie s-o rezolvăm până la intrarea în Uniunea Europeană, adică educație și sănătate, trebuie să știm ce avem de făcut în aceste două sectoare și trebuie să nu ne creeze probleme de evoluție viitoare.

Dar reformarea instituțiilor este o necesitate acută. Flexibilizarea lor, capacitatea lor de a spune da și nu rapid, capacitatea lor de a mișca proiecte, capacitatea lor de a lua decizii sunt niște necesități fundamentale pentru noi.

Aș vrea să vă mai spun ca să nu fie nici speculații, nici alte analize politice că am vizat sectoare de care se lovește fiecare cetățean, sigur că puteam să discutăm despre activitatea Ministerului Informațiilor, despre IT, puteam să discutăm, pentru că e un subiect extrem de important, dar dacă în celelalte primim bani de la Uniunea Europeană, avem câteva probleme care sunt în sarcina noastră exclusivă: educația fundamentală pentru viitorul României și sănătatea, fundamentală și pentru ziua de azi și pentru ziua de mâine. Ele nu s-au vrut un blam la guvern, dar s-au vrut în primul rând o atenționare severă, serioasă că aici atât guvernul, de ce nu, și președinția și comisiile de specialitate trebuie să punem umărul în limpezimea lucrurilor și aducerea lor la un standard acceptabil.

Eu vă mulțumesc mult, mă uit cu nostalgie la sala în care am petrecut vreo 8 ani, vă știu...

Voci din Grupului parlamentar al PRM:

Vă așteptăm aici!

Domnul Traian Băsescu:

Știu că mă așteptați, dar peste 9 ani ne vedem... (Aplauze din sală.) (Amuzament.)

Bine. Vă mulțumesc mult pentru timpul pe care mi l-ați acordat și vă asigur de tot respectul meu pentru instituția Parlamentului.

Vă mulțumesc mult. (Aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumim, domnule președinte.

Stimați colegi,

Vă rog să luați loc. Vă rog, nu vă țin mult, 10 minute. Dacă reușim, vom parcurge repede ordinea de zi.

Stimați colegi, vă rog să vă ocupați locurile în sală.

Doamna Boagiu, doamna ministru îmi creați probleme...

Stimați colegi, nu îmi creați probleme, vă rog foarte mult... Vă rog să ocupați locurile, stimați colegi. Mai avem două puncte pe ordinea de zi.