Sigla Camerei Deputaților

Camera Deputaților

Limba:
  • RO
  • EN
  • FR
  • Structuri parlamentare
    • Președintele Camerei Deputaților
    • Biroul permanent
    • Comitetul liderilor grupurilor parlam.
    • Grupurile parlamentare
    • Comisiile parlamentare
    • Deputații
      • În ordine alfabetică
      • Dupa circumscripția electorală
    • Structurile parlamentare comune
      • Comisiile parlamentare
      • Grupurile de prietenie
      • Delegațiile parlamentare
      • Alte grupuri
    • Organizarea din alte legislaturi
      • 2016 - 2020
      • 2012 - 2016
      • 2008 - 2012
      • 2004 - 2008
      • 2000 - 2004
      • 1996 - 2000
      • 1992 - 1996
      • 1990 - 1992
  • Activitate parlamentară
    • Urmărirea procesului legislativ
    • Controlul parlamentar
      • Întrebari și interpelari
      • Moțiuni simple și de cenzura
      • Examinarea documentelor UE
      • Autorități sub control parlamentar
    • Activitate în plen
      • Ordinea de zi
      • Stenogramele ședințelor
      • Înregistrări audio-video
      • Votul electronic
    • Activitate în comisii
      • Ședințele comisiilor
      • Documente ale comisiilor
      • Înregistrări audio-video
    • Sancțiuni aplicate deputaților
  • Informații publice
    • Serviciile Camerei Deputaților
      • Atributii
      • Structura organizatorica
      • Conducere
    • Relații publice
    • Internship la Camera Deputaților
    • Petiții și audiențe
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Informații economice
    • Proiect POCA
    • Funcționarea RA Monitorul Oficial
    • Transparența veniturilor salariale
    • Bunuri primite cu titlu gratuit
    • Prelucrarea datelor cu caracter personal
    • Oportunități de angajare
    • Sigla Camerei Deputaților
  • Pagina veche
  • Mentiune juridica
  • Istoric
  • Contact

Dezbateri parlamentare

  • Interogare stenograme
  • Înregistrari video ale sedintelor în plen
  • Monitorul Oficial - Partea a II-a

Sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului din 4 decembrie 2006

  • Sumarul sedintei
  • Stenograma completa
  • publicata în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.186/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului din 4 decembrie 2006

Sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului din 4 decembrie 2006

2. Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2007 (anexa nr.3/19)
 
consulta fisa PL nr. 752/2006 L823/2006

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Ordinea de zi, Proiectul de buget de stat pe 2007, după care vom continua cu bugetul de asigurări sociale de stat pentru 2007.

Supun votului dumneavoastră și ordinea de zi.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

De asemenea, votată în unanimitate.

Stimați colegi, am rămas la ".. Da, domnule Stanciu, vă rog. Procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați senatori și deputați,

Domnilor miniștri,

Domnule Nicolăescu,

Așa cum știți, data trecută s-a invocat de nenumărate ori articolul 88 al ședințelor comune, în sensul că: "Prezența la ședințele comune ale deputaților și senatorilor, membri ai Guvernului, este obligatorie la dezbaterea și adoptarea proiectelor de legi din sfera lor de competență, la dezbaterea învestiturii și a moțiunii de cenzură, a mesajelor Președintelui României și a declarațiilor de politică generală ale Guvernului.

Acest articol, cuplat cu articolul din Regulamentul Camerei Deputaților, respectiv, din Regulamentul Senatului și, în speță, articolul din Constituție, a făcut obiectul unor ședințe pe procedură de nenumărate ori. S-a ajuns în final la un consens ca, atunci când se ajunge la anexa corespunzătoare unui minister, ministrul respectiv să fie prezent.

Din ceea ce văd eu, domnule președinte, noi avem foarte multe amendamente, grupurile PSD, dar pe distinsul domn ministru Blaga nu-l zăresc. Domnia sa este și senator. Deci cred că ar trebui, domnule președinte, conform hotărârii celor două Camere să luați măsurile pe care le credeți de cuviință spre a avea plăcerea unui dialog cu domnul ministru Blaga.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Rog secretariatul tehnic să-l anunțe pe domnul ministru Blaga. Vă anunț însă că secretarii de stat sunt prezenți.

Stimați colegi, suntem la Anexa nr.3/19 - "Ministerul Administrației și Internelor". Avem un amendament admis și 25 de amendamente respinse.

Trec pe amendamentele respinse, deci poz.140. La amendamentul de la poz.140, dacă cei care au făcut amendamente...

Domnul Florin Iordache, da?

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am făcut acest amendament, datorită faptului că este necesară suma de 800 de mii de ron pentru finalizarea lucrărilor la primăria Drăgănești-Olt. Cu această ocazie, vreau să scutesc Ministerul Finanțelor Publice pentru anul 2007, să nu mai fie obligat prin hotărâre de Guvern să dea, cum a făcut în acest an, sumele necesare pentru finalizarea lucrărilor la primăria Drăgănești-Olt. Anul trecut, în momentul în care am făcut un amendament pentru finalizarea lucrărilor, mi s-a spus că nu sunt sume, că în momentul în care se va face reechilibrare bugetului se vor găsi sumele necesare. Deci, în momentul în care am discutat bugetul general consolidat nu au fost sume, în schimb prin hotărâre de Guvern s-au găsit sumele necesare pentru continuare, iar cu această sumă pe care am solicitat-o împreună cu colegii mei s-ar finaliza lucrările la primăria Drăgănești-Olt.

Un amănunt în plus, vă rog, pentru colegii din partea dreaptă a sălii, în Drăgănești-Olt este un primar PD, de aceea vă rog, stimați colegi, să votați pentru acest amendament, pentru ca primăria Drăgănești-Olt să poată fi finalizată.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt și alte intervenții pe marginea acestui amendament? Domnul Stanciu?

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte, îmi cer scuze și de la dumneavoastră și de la colegii mei, am intervenit pe procedură, dumneavoastră ați solicitat secretariatului să se ocupe de această problemă, respectiv prezența domnului ministru Blaga, și cerând prezența domnului ministru Blaga a dispărut și domnul ministru Sebastian Vlădescu. Acum, dacă mai cer prezența altui ministru, cine mai dispare?

Deci, să fie totuși prezent domnul ministru Vlădescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

O să le dau cuvântul, vă rog să nu fiți îngrijorat pe tema asta.

Domnul ministru Vlădescu este, da?

Da, domnule secretar de stat? Domnul secretar de stat Mircea Alexandru.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Mircea (secretar de stat, Ministerul Administrației și Internelor):

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

La problema de procedură ridicată de domnul deputat Anghel Stanciu, vă aduc al cunoștință că domnul ministru Blaga nu poate fi prezent la lucrările din această seară, întrucât este la Consiliul J.A.I. Și astăzi și mâine.

Vă mulțumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule ministru Vlădescu, legat de acest amendament de la poz.140?

Video in format Flash/IOS

Domnul Sebastian Vlădescu:

Bună ziua!

Primăriile, sediile de primării, construcțiile, investițiile se finanțează din bugetul local, nu prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor și, de aceea, acest amendament nu-și găsește locul în această poziție.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Comisiile pentru buget-finanțe își păstrează punctul de vedere?

Stimați colegi, supun votului dumneavoastră amendamentul de la poz.140.

Vă rog, cine este pentru acest amendament. Vă rog să votați. Vă rog să numărați. S-a reținut.

Voturi împotrivă, vă rog să votați. Vă rog să numărați, stimați colegi. Vă mulțumesc.

Abțineri? 5 abțineri, 6 abțineri.

Deci, 140 de voturi împotrivă, 132 voturi pentru și 6 abțineri. Amendamentul a fost respins.

Trecem la poz.141. Dacă se susține amendamentul? La poz.141. Nu se susține, da?

Domnul Iordache, domnul deputat Iordache, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Am înțeles că pentru construcția primăriei trebuie din bugetul local, în schimb, acest amendament se referă la construcția postului de poliție, și pentru aceasta cred că se vor găsi sumele necesare, este vorba de 300 de mii de ron, și la această dată în comuna Sârbii Măgura - județul Olt, postul de poliție funcționează în sediul primăriei, deci este normal ca Ministerul Administrației și Internelor să găsească resursele, nu-i o sumă foarte mare, pentru ca activitatea infracțională să scadă, și aceasta poate scădea numai prin construcția unui sediu corespunzător. Partea de proiectare și partea de documentație este obligația Inspectoratului Județean Olt de a o pune la dispoziție pentru construcția acestui sediu de poliție.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Stanciu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat susțin acest amendament, pentru că aici nu mai funcționează argumentul pe care, cred că este pertinent, cel pe care l-a spus domnul ministru Sebastian Vlădescu, vizavi de ordonatorul de credite. Dacă le primărie este o chestiune care ar fi locală, chiar dacă primarul este din PD, dânșii respectă acest lucruri și nu fac un parti-prix, dincoace însă cred că e vorba și de o separare a puterilor. Că avem primăria, nu?, care este puterea executivă, și avem poliția, care face parte din ală putere. Și ele stau amândouă în primărie, deci în loc să facă treaba, probabil că se urmăresc unele pe altele, ceea ce nu putem fi de acord, să-i distragem de la ceea ce în mod necesar au prin "fișa postului".

De aceea, cred că și domnul secretar de stat, care ține loc de ministru, va fi de acord să introducă, dacă nu acum, pe această poziție, să ne argumenteze că va prinde, așa cum spune aici, în perspectivă, cu prioritate, postul de poliție din comuna Sârbi, lăsând la o parte faptul că este și pentru cetățean puțin incomod să intre în primărie și să ajungă la poliție, pe mâna șefului de post. Nu cred că e normal! De aceea, noi vom vota pentru asta și vrem să știm și punctul de vedere al secretarului de stat de resort.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul ministru Tănăsescu? Domnule, păstrați punctul de vedere?

Ministerul Finanțelor Publice? Domnul Alexandru Mircea, domnul secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Mircea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Propunem respingerea amendamentului, întrucât este de competența ordonatorului de credite să analizeze și să stabilească prioritățile în realizarea obiectivelor de investiții în raport de care să se aloce fondurile necesare. Precizăm că până în momentul de față nu există o documentație de la Inspectoratul de Poliție al județului Olt, în legătură cu această chestiune.

În momentul în care documentațiile se vor centraliza de la toate obiectivele de investiții din județ, vom decide, conform competențelor care revin ordonatorului de credite.

Vă mulțumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi, vă rog să vă ocupați locurile. Vă rog să vă ocupați locurile în sală.

Am să supun votului dumneavoastră acest amendament de la poz.141, respins de reprezentanții Guvernului și ai comisiilor noastre pentru buget-finanțe.

Cine este pentru? Vă rog să votați. Vă rog, mâinile sus. Cine este pentru?

Voturi împotrivă? Vă rog să numărați. Vă mulțumesc.

Abțineri? Să înțeleg că e o singură abținere, da?

Stimați colegi, sunt 110 voturi pentru, 125 împotrivă și o abținere. Amendament, de asemenea, respins.

Trecem la amendamentul de la poz.142, dacă se susține. Nu se susține.

Amendamentul de la poz.143. Nu se susține.

Amendamentul de la poz.144. Nu se susține.

Amendamentul de la poz.145? Nu.

Amendamentul de la poz.146. Vă rog, domnule deputat Bivolaru. A, Nicolicea, scuză-mă, te rog.

 

Doamna Doina Micșunica Drețcanu:

La poz.145 am o obiecțiune.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da. Vă rog, aveți cuvântul. Doamna deputat Doina Drețcanu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Doina Micșunica Drețcanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege și stimați colegi,

Stimați reprezentanți ai Guvernului,

Am înțeles până acum că nu ați acceptat amendamente privind construcția de sedii pentru primării, nici pentru poliție.

În amendamentul pe care l-am făcut, aș vrea să țineți cont că este vorba de finalizarea unui pod peste râul Jijia din comuna Todireni, județul Botoșani. Acest pod a fost început prin bunăvoința Ministerului Administrației în 1998 și nici până la această dată nu a fost finalizat. Solicit o sumă de 1300 de mii lei noi și vă rog să țineți cont de faptul că nefinalizarea acestui pod va duce, și în primăvara anului viitor și până la finalizarea lui, ca peste 10 mii de cetățeni din zona respectivă să sufere în primăvară la topirea zăpezilor și la venirea inundațiilor.

Deci, vă rog să încercați să găsiți și dumneavoastră, dacă vreți, să votați acest amendament pentru locuitorii din județul Botoșani.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Dacă mai sunt intervenții la acest amendament?

Domnule senator Vasilescu Gavrilă, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Ca parlamentar botoșănean, vă spun că cunosc foarte bine situația. O felicit pe doamna Drețcanu, vă susțin amendamentul și, vă rog, faceți-o și dumneavoastră pentru că, într-adevăr, trebuie rezolvată o problemă acolo și bani locali nu sunt.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nu sunt.

Domnule deputat Mălaimare, vă rog. E o mare plăcere să vă vedem la tribună.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Mihai Mălaimare:

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Cu riscul de a-l supăra pe colegul meu care detestă intervențiile oarecum melodramatice, trebuie să vă spun că de 6 ani, de când sunt deputat, a trebuit să constat că Botoșaniul este ultimul județ pe care toate puterile de până acum l-au băgat în seamă.

Trebuie să constat că la Botoșani sunt copii care merg încă 15 km pe jos până la școală. Trebuie să constat că sunt oameni, așa cum spunea și doamna deputat, care în fiecare primăvară și toamnă când plouă fac ocol de 5-6 până la 10 km pentru că nu pot trece peste un pod. Eu susțin amendamentul doamnei Drețcanu.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Domnule deputat Stanciu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni senatori și deputați,

Domnilor miniștri,

Domnule Nicolăescu,

Nu am intervenit de la început, deoarece aveam niște rețineri, vizavi de ceea ce spunea domnul secretar de stat și, respectiv, domnul ministru Vlădescu.

Totuși, după consultări cu colegii mei din grup vom susține, Grupurile PSD vor susține acest amendament. El este susținut, văd, și de colegii de la liberali și de la Partidul Conservator deoarece, într-adevăr, Jijia, neregularizată la timp, a provocat și provoacă mari eroziuni și o lărgire a albiei care împiedică o traversare la pas, cum ar fi fost normal la un guvern care ține cu cetățenii și-i face să trăiască bine, spălându-i cu apa Jijiei.

De aceea, noi susținem acest lucru și votăm pentru pod. Sper că domnul Sebastian Vlădescu, care văd că la poliție are alergie, și cu domnul secretar de stat, cel puțin la un pod peste Jijia va găsi sume. Dacă nu aici, poate nu este locul aici, să obținem promisiunea că vor găsi aceste sume necesare pentru a realiza un pod absolut, zicem noi, normal și firesc într-o țară care este în prag de intrare în Uniunea Europeană.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da. vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Oancea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să spun că unul din principiile de bază în Uniunea Europeană este principiul subsidiarității. Asta înseamnă că la nivelul cel mai de jos să se ia hotărârile.

Văd că mulți colegi fac din bugetul de stat o problemă personală și merg punctual pe anumite localități și anumite lucrări, ceea ce nu e normal. Înseamnă atunci că noi Parlamentul să luăm atribuțiunile consiliilor județene, să luăm atribuțiunile Ministerului Administrației și Internelor și să hotărâm noi la fiecare, punctual, fiecare localitate din țara asta, câți bani dăm.

Nu e normal. Am avut O.G.7 care privea podurile și podețele și alimentarea cu apă din țară. Aveau posibilitatea acești primari să facă aplicația pentru acest lucru. Or, nu cred că e normal ca noi, de aici, de la nivelul Parlamentului, să dăm pentru o comună, pentru un podeț niște bani. Asta va face Ministerul Administrației și Internelor, va face Consiliul județean și primăria. Așa mi se pare corect și nu trebuie să coborâm așa de jos.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da. Doamna deputat Drețcanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Doina Micșunica Drețcanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cu regret, se pare că antevorbitorul meu nu cunoaște situația punerii în aplicare a Ordonanței 7. Vreau să vă spun că, cel puțin în județul Botoșani, au avut acces la această ordonanță numai anumiți primari, de o anumită culoare, care au fost instruiți la timp, iar atunci când primari din alte zone politice au încercat să acceseze aceste fonduri, au ajuns prea târziu.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Domnul deputat Dumitriu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Mie mi se pare că avem de-a face cu o situație clară de deturnare a unor fonduri trimise către administrația locală și de nerespectare a bugetului stabilit în cadrul consiliului județean, pentru că înțeleg că această situație se perpetuează de mult timp și iată, acum, ne confruntăm din nou cu faptul că această albie nu este regularizată, nu este făcut pod.

Deci, eu aș sugera ministrului sau reprezentantului ministrului de interne să demareze și o anchetă pe această temă, nu să vină, pur și simplu, cu o respingere cum că nu ar fi bani pentru o situație de criză, până la urmă.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Ministerul de finanțe. Domnul ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sebastian Vlădescu:

Am urmărit lista de amendamente și mai e un set de multe comune, fiecare cu probleme foarte importante pentru localitatea respectivă, pe această listă, amendament al membrilor Parlamentului care în mod cert sunt foarte interesați de situația localităților respective.

În același timp, menționez că bugetul Ministerului Administrației și Internelor nu are această destinație și introducerea acestui tip de lucrări în bugetul Ministerului Administrației și Internelor ar presupune să reconstruim un buget pentru investiții la nivel local, buget care să exceadă ceea ce fac administrațiile locale, în condițiile în care cu toții ne manifestăm atât dorința cât și nevoia de a susține descentralizarea.

Faptul că anumite localități nu beneficiază perioade îndelungate de timp și sunt foarte surprins să aud că, după o alocare în 1998, pe nimeni n-a mai interesat soarta localității Jijia și, astăzi, după patru ani de guvernare, o doamnă deputat de la Partidul Social Democrat solicită alocare pentru acea localitate, mi se pare cel puțin surprinzător.

În ceea ce privește totalul alocărilor, cred că nu este cazul să transformăm bugetul Ministerului Administrației și Internelor într-un buget pentru administrațiile locale, luând acest drept de la consiliile județene.

Vreau să menționez de asemenea că județul Botoșani a beneficiat de sume consistente de la bugetul de stat în cursul acestui an și dacă această nevoie era atât de importantă, consiliul județean putea să facă alocare pentru localitatea Jijia. Deci, solicit respingerea acestui amendament.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Stimați colegi,

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziția 145, respins de comisii și de reprezentantul Guvernului.

Supun votului. Cine este pentru? 112 voturi pentru.

Voturi împotrivă, vă rog? 123 voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la poziția 146, vă rog.

Domnul deputat Nicolicea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Se propune introducerea unui nou obiectiv de investiții, după cum urmează: la Anexa nr.3/19/22, cap.51.01. "Autorități publice și acțiuni externe", echilibrarea bugetului local al Primăriei comunei Gogoșu, județul Mehedinți, cu suma de 1750 de mii de lei.

Sursa, evident, prin redistribuire de la Ministerul Administrației și Internelor, respectiv de la Cap.5001, buget de stat. Ca motivație, aceasta trebuie să vină în completarea Hotărârii de Guvern nr.1434/2006, fiind necesară pentru echilibrarea atât a bugetului propriu, de reparație de școli, podețe și refacerea drumurilor comunale.

De menționat că în hotărârea de Guvern respectivă, în mod discriminatoriu, anumite comune au fost tăiate de pe propunerile făcute de către Consiliul județean și de către autoritățile locale, evident, fără nici un fel de motivație. Deci, pentru aceste lucruri, vă rog să votați amendamentul propus de mine și de către doamna deputat Manuela Mitrea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Dacă sunt intervenții pe marginea acestui amendament. Înțeleg că nu.

Domnul secretar de stat Mircea Alexandru? Sau domnul ministru Vlădescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sebastian Vlădescu:

Ne menținem punctul de vedere exprimat la amendamentul anterior.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Da, domnule deputat Nicolicea, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Speram să nu mai mențineți punctul de vedere acesta, domnule ministru, în cazul județului Mehedinți, având în vedere că eu personal v-am încunoștințat de faptul că reprezentantul dumneavoastră în teritoriu nu respectă hotărârile pe care le dau consiliile locale și consiliul județean.

Fapt nemaiîntâlnit, refuză să primească documentele pe care le-au dus primarii în urma hotărârilor consiliilor locale. Acesta se numește abuz în funcție, iar doamna secretar de stat care mi-a dat acest răspuns că a făcut ea o cercetare și nu aș fi avut dreptate, doamna Doina Elena Dascălu, consider că se face vinovată de infracțiunea de neglijență în serviciu și numai faptul că am fost bolnav o săptămână, m-a lipsit de plăcerea de a anunța Parchetul atât în cazul reprezentantului dumneavoastră de la finanțele publice, cât și a secretarului de stat care-și permite nu numai să dea un răspuns mincinos. Eu v-am spus și o să vedeți că nu s-au primit documentele ca reprezentanții dumneavoastră în teritoriu să efectueze plățile.

Nu mai îmi vorbiți acum că vă mențineți punctul de vedere de la punctul anterior, și anume acela cu ordonatorii principali de credite. Păi ce să facă ordonatorii principali de credite dacă reprezentanții Ministerului de Finanțe încalcă legea și sabotează. Atunci, altă șansă decât să se adreseze unui organ superior-și forul superior suprem este Parlamentul României, au? Puteți explica atunci dumneavoastră de ce Guvernul, în mod direct și punctual, a dat pe anumite localități încălcând aceeași normă?

Păi dacă Guvernul poate să dea în mod expres, punctual, acolo unde are primar cu interese politice, n-am înțeles de ce un consiliu local nu poate să facă același lucru prin vot și democratic și n-am înțeles de ce Parlamentul n-ar putea să dea. Este un argument pur și simplu tehnic și eu vă garantez că dacă am avea voturile respective în sală, s-ar putea.

Deci, rog colegii să dea voturile respective, măcar pentru a-i dovedi domnului ministru că se poate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Domnule ministru, doriți un răspuns? Domnul ministru Vlădescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sebastian Vlădescu:

Sunt absolut convins că Parlamentul poate și Parlamentul poate mai mult decât Guvernul. Este conform Constituției și niciodată n-am negat acest fapt.

În legătură cu celelalte lucruri spuse de dumneavoastră, cu atât mai mult nu am să propun acceptarea acestui amendament pentru că înțeleg că acceptarea acestui amendament v-ar opri să faceți un lucru absolut natural, în cazul în care considerați că aveți dreptate, să sesizați organele de anchetă vizavi de încălcarea legii. Nu cred că putem accepta acest tip de schimb.

Deci, dacă considerați că angajații Ministerului Finanțelor au încălcat legea, vă rog frumos să faceți acest lucru. În nici un caz nu vom accepta acest amendament în schimbul tăcerii dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule deputat, haideți să închidem. Nu reluăm subiectul, că nu acesta este scopul. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule președinte,

Este adevărat. Numai că domnul ministru a îndrăznit să îmi facă o insinuare că am venit să propun un târg. Deci, eu am spus doar că o anumită situație m-a împiedicat să sesizez Parchetul, asta nu înseamnă că nu sesizez. Deci, voi sesiza. Fiți liniștit, domnule ministru. Dumneavoastră nu fugiți de subiectul pe care vi l-am dat, și anume, acela că este necesar să se facă ordine la dumneavoastră în minister, iar aici în Parlament să se facă dreptate acolo unde Ministerul Finanțelor face o nedreptate.

Și ca să vă lămuriți că ceea ce susțin eu nu este o chestiune de interes politic, vă anunț că primarul de la Gogoșu este un primar, se numește Haneș, și este primarul Partidului Democrat. Iar eu susțin interesele comunei județului, chiar dacă respectivul primar este de la Partidul Democrat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziția 146, "amendamente respinse", amendament care n-a fost acceptat de comisiile pentru buget-finanțe și reprezentantul Guvernului.

Cine este pentru? Vă rog să ridicați mâinile. Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Mulțumesc.

Abțineri? 3 abțineri.

99 voturi pentru, 134 de voturi împotrivă și 3 abțineri.

Amendament, de asemenea, respins.

Poziția 147, dacă se susține?

Procedură. Domnul deputat Stanciu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni senatori și deputați,

Domnilor miniștri,

Domnule Nicolăescu,

Mă văd nevoit, domnule președinte, să apelez la o chestiune regulamentară, aceea de procedură, deoarece sunt puțin uimit. Sunt uimit de un lucru pe care toată lumea l-a aflat, dar pe care eu nu-l văd. Partidul Conservator este de astăzi în opoziție, s-a spus la televizor. Eu văd că votează în continuare cu Puterea. Și în aceste situații, domnule președinte, m-am uitat în Regulamentul ședințelor comune, la art.18: "Lucrările ședințelor comune sunt conduse alternativ de președintele Camerei Deputaților și de președintele Senatului, asistați de doi secretari, câte unul de la fiecare Cameră". Acest articol este respectat.

Dacă țineți seama însă și de art.143 alin.3 de la Camera Deputaților, "președintele este asistat obligatoriu de doi secretari stabiliți prin rotație, din care unul, de regulă, este din Opoziți", observ, domnule președinte, că această regulă nu mai este îndeplinită, pentru că cei doi distinși colegi secretari, după modul cum se votează în sală, sunt ambii de la Putere.

De aceea, grupurile noastre parlamentare, după o consultare sumară, cu domnul lider care este în spatele meu, solicită ca cel puțin un distins secretar să fie de la Opoziție, pentru că altfel încălcăm art.143 alin.3. Deci, noi nu spunem că nu se numără corect, nu se numără bine, dar este normal să avem și noi, Opoziția, un reprezentant fie de la Senat, fie de la Cameră, care să ne dea încredere că lucrările se desfășoară corect. Noi nu contestăm că nu s-a desfășurat până acum corect. Dar, să avem încrederea că se respectă regulamentul și numărătoarea este cea corectă. Cu atât mai mult cu cât un articol a picat la opt voturi.

Dacă distinșii colegi de la Partidul Conservator și este dreptul lor să voteze cum doresc, nu le impunem noi, votau cu Opoziția, trecea amendamentul.

De aceea, domnule președinte, vă rog să luați act de solicitarea Grupurilor parlamentare Senat, Cameră, ale Partidului Social-Democrat și rog să dispuneți ca unul din secretari să fie de la P.R.M., fie de la P.S.D., adică de la adevărata Opoziție și nu Opoziția televizată.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate coleg,

În primul rând, toate aceste probleme le-am discutat la Birourile permanente reunite.

Dau cuvântul domnului secretar Vasilescu Gavrilă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Doar două cuvinte vreau să spun. Nimeni dintre noi nu cred că are un mandat imperativ. Iar eu cunosc foarte multe situații. Voturile pe care le dăm, le dăm așa cum considerăm de cuviință, așa cum fiecare dintre noi cunoaștem anumite situații.

Deci, din punct de vedere al votului și ați făcut o apreciere, vreau să vă spun că până astăzi și eu și colegii mei am votat și în favoarea Guvernului, am votat nu împotriva Guvernului, ci am amendat proiecte de acte normative, considerând că așa este bine. Și ăsta este un lucru asupra căruia oricare dintre noi vom proceda în felul ăsta.

În același timp, știți foarte bine că de astăzi, Partidul Conservator este în Opoziție, deci, membrii Guvernului din Partidul Conservator au demisionat. Așa că, din acest punct de vedere, să fiți convinși că sunt respectate și prevederile Regulamentului. Iar în cazul în care ar fi fost doi secretari din partea Puterii sau din partea Opoziției, conform Regulamentului și Camerelor, ședințelor comune, conform și Regulamentelor celor două, se spune "de regulă" să fie în această situație.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da. După cum știți, domnule Stanciu, s-a discutat la Birourile permanente. Partidul Conservator, de astăzi, este în Opoziție, dar votul, sigur că votează așa cum crede de cuviință. E dreptul fiecăruia.

Hai să ne oprim aici. Da, domnule Stanciu. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

În ciuda unor vociferări ale unor distinși colegi, vreau să le comunic, prin intermediul dumneavoastră, că pe chestiuni de procedură, unii stau pe la D.N.A. și nu ar fi bine. Dumneavoastră sunteți garantul respectării Regulamentului. Într-adevăr, distinsul secretar, domnul senator, a spus că "de regulă". Dar noi, la Camera Deputaților, am fost obișnuiți ca această "de regulă", și nu poate să contrazică nimeni din distinșii noștri colegi de la Putere, am fost obișnuiți să fie unul de la Putere și unul de la Opoziție.

Deci, solicitarea noastră era ca un distins secretar de la P.R.M. sau de la P.S.D. să fie în prezidiu. Dumneavoastră decideți, ca garant al respectării Regulamentului.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate coleg,

Am încercat, să știți, o formulă mai bună. N-am reușit, apropo de secretarii de stat de la Opoziție. Repet încă o dată. Partidul Conservator a trecut în Opoziție. Deci, domnul Vasilescu este de la Opoziție, la ora actuală.

Dar dreptul de vot, indiferent că este de la Opoziție, la Putere, fiecare votează cum crede. (Vociferări în sală)

Stimați colegi, vă propun să mergem mai departe.

Vă consult dacă amendamentul de la 147 se menține? Se susține? Nu.

Da, domnule Nicolicea, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Se propune introducerea unui nou obiectiv, după cum urmează: la anexa nr.3/19/22, Capitolul 51.01. "Autorități publice și acțiuni externe", "Fișa obiectivului de investiții, echilibrarea bugetului local al Primăriei comunei Oprișor, județul Mehedinți, cu suma de 150 mii lei.

O să observați, domnule ministru, că sumele nu sunt puse identic, diferă în funcție și de formulele acelea pe care le știți foarte bine și anume de populația localității respective și așa mai departe. Și, practic, ele sunt elaborate, nu sunt scoase așa, din burtă.

Susțin, evident, și acest amendament, cu speranța că dacă nu s-a votat pentru un primar de la P.D., de data asta, fiind de la P.S.D., votul Puterii ne va aduce acest succes pentru prima dată.

Iar în ceea ce privește prima problemă cu reprezentantul dumneavoastră, să știți că nu se puteau să verifice cei de la finanțe ceea ce au aprobat cei de la consiliile locale, atâta vreme cât refuzau să le primească actele. Cu voia dumneavoastră, refuzul de a primi actele constituie totuși o faptă penală. Nefiind în contrapartidă, dar totuși pentru ca dumneavoastră să fiți lămuriți, să știți că treaba în județul Mehedinți nu merge, ați pus niște penaliști acolo în funcții și ne obligă pe noi, Parlamentul, să ajungem să facem o treabă pe care ar fi trebuit s-o facă autoritățile locale împreună cu reprezentanții dumneavoastră în teritoriu.

Pentru că această treabă nu funcționează acolo, am fost obligați s-o aducem în fața Parlamentului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dacă mai sunt intervenții pe marginea acestui amendament. Nu sunt.

Comisiile de buget, finanțe, vă păstrați poziția? Vă rog. Da.

Ministerul de Finanțe? La fel.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziția 147.

Cine este pentru? 86 voturi pentru.

Voturi împotrivă? E dreptul domniilor lor, deci, poate să fie în Opoziție și să voteze cu Puterea.

Abțineri?

Da. Vă mulțumesc.

Rog pe domnul secretar Gavră Vasilescu să facă apelul la Senat.

Fac apel la liderii de grup să cheme colegii deputați în sală. Vă rog foarte mult, nu mai suntem în cvorum de lucru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gavrilă Vasilescu:

- Antonie Ștefan-Mihail - prezent
- Apostol Neculai - prezent
- Arcaș Viorel - absent
- Ardelean Aurel - prezent
- Arion Viorel - prezent
- Athanasiu Alexandru - euroobservator
- Basgan Ion - prezent
- Berceanu Radu Mircea - Guvern
- Blaga Vasile - Guvern
- Bobeș Marin - prezent
- Cazacu Cornelia - absentă
- Câmpeanu Radu-Anton - prezent
- Cârlan Dan - prezent
- Chelaru Ioan - delegație
- Cinteză Mircea - absent
- Ciornei Silvia - euroobservator
- Cioroianu Adrian Mihai - euroobservator
- Cismaru Ivan - prezent
- Copos Gheorghe - absent
- Corodan Ioan - prezent
- Cozmâncă Octav - absent
- Crețu Corina - euroobservator
- Crețu Ovidiu Teodor - prezent
- Cucuian Cristian - prezent
- Cutaș George Sabin - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - Guvern
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - prezent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - euroobservator
- Duca Viorel Senior - euroobservator
- Dumitrescu Ion Mihai - absent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - absent
- Eckstein Kovacs Peter - prezent
- Fekete Szabó Andras Levente - prezent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda György - prezent
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - absent
- Geoană Mircea Dan - prezent
- Georgescu Radu Cristian - prezent
- Gheorghe Constantin - prezent
- Hașotti Puiu - absent
- Ilașcu Ilie - delegație
- Iliescu Ion - absent
- Ilușcă Daniel - prezent
- Ion Vasile - prezent
- Iorga Nicolae - delegație
- Iorgovan Antonie - absent
- Ioțcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezentă
- Jurcan Dorel - absent
- Loghin Irina - prezentă
- Lupoi Mihail - delegație
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - prezent
- Markó Bela - Guvern
- Meleșcanu Teodor Viorel - delegație
- Mereuță Mircea - absent
- Mihăescu Eugen - euroobservator
- Mihăilescu Petru Șerban - prezent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - prezentă
- Moraru Ion - absent
- Morțun Alexandru Ioan - euroobservator
- Neagu Nicolae - prezent
- Neagoe Otilian - prezent
- Néméth Csaba - prezent
- Nicolae Șerban - absent
- Nicolai Norica - absentă
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel-Constantin - prezent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Pascu Corneliu - prezent
- Păcuraru Nicolae Paul Anton - prezent
- Păunescu Adrian - absent
- Pereș Alexandru - delegație
- Pete Ștefan - prezent
- Petre Maria - prezentă
- Petrescu Ilie - prezent
- Popa Aron Dan - absent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popa Nicolae-Vlad - euroobservator
- Popescu Ionel - prezent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - prezent
- Popescu Dan Mircea - absent
- Prodan Tiberiu Aurelian - prezent
- Puskas Valentin Zoltan - prezent
- Rădoi Ion - absent
- Rădoi Ovidiu - absent
- Rădulescu Cristache - prezent
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - prezent
- Sârbu Ilie - delegație
- Silistru Doina - prezentă
- Simionescu Aurel Gabriel - prezent
- Sogor Csaba - prezent
- Solcanu Ion - prezent
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - absentă
- Stoica Ilie - prezent
- Strătilă Șerban-Cezar - prezent
- Stroe Radu - Guvern
- Szabó Karkoly Ferenc - prezent
- Șerbănescu Verginia - absentă
- Șerbu Gheorghe Vergil - prezent
- Șereș Ioan-Codruț - absent
- Ștefan Viorel - prezent
- Șter Sever - prezent
- Talpeș Ioan - prezent
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tărăcilă Doru Ioan - absent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Theodorescu Emil Răzvan - prezent
- Terinte Radu - absent
- Toma Ion - prezent
- Tomoioagă Liliana Lucia - absentă
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Țâbuleac Mihai - prezent
- Țîrle Radu - euroobservator
- Țicău Adriana Silvia - euroobservator
- Ungheanu I.Mihai - absent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuț - concediu
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - prezent
- Vărgău Ion - prezent
- Vedinaș Verginia - prezentă
- Verestóy Attila - prezent
- Voiculescu Dan - absent
- Vozganian Varujan - absent
- Vraciu Jan - prezent
- Arcaș Viorel - absent
- Cazacu Cornelia - absentă
- Chelaru Ioan - delegație
- Cinteză Mircea - absent
- Ciornei Silvia - Eurooservator
- Cioroianu Adrian Mihai - euroobservator
- Copos Gheorghe - absent
- Cozmâncă Octav - absent
- Crețu Corina - euroobservator
- Crețu Ovidiu Teodor - prezent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - prezent
- Dâncu Vasile - euroobservator
- Duca Viorel Senior - euroobservator
- Dumitrescu Ion Mihai - absent
- Dumitru Constantin - absent
- Filipescu Teodor - absent
- Flutur Gheorghe - absent
- Georgescu Radu Cristian - prezent
- Hașotti Puiu - absent
- Ilașcu Ilie - delegație
- Iliescu Ion - absent
- Iorga Nicolae - delegație
- Iorgovan Antonie - absent
- Jurcan Dorel - absent
- Lupoi Mihail - delegație
- Marko Bella - Guvern
- Mereuță Mircea - absent
- Mihăescu Eugen - euroobservator
- Moraru Ion - absent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Păunescu Adrian - absent
- Pereș Alexandru - delegație
- Popa Aron Dan - absent
- Popescu Dan Mircea - absent
- Popescu Irinel - absent
- Rădoi Ion - absent
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - prezent
- Sârbu Ilie - delegație
- Stănoiu Mihaela Rodica - absentă
- Șereș Ioan Codruț - absent
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Terinte Radu - absent
- Tomoioagă Liliana Lucia - absentă
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Unghianu Mihai - absent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuț - concediu
- Voiculescu Dan - absent
- Vosganian Varujan - absent

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Stimați colegi,

Mi se pare că încercările noastre nu duc la nici un rezultat. Suntem 175 de colegi în sală.

Am o mare rugăminte la liderii de grup: rog liderii de grup să-și facă datoria și să mobilizeze senatorii și deputații pentru a putea continua lucrările în plenul celor două Camere.

Nu putem pierde timpul cu încă un apel la Camera Deputaților, care înseamnă iar o oră, și după care să închidem lucrările.

Pe cale de consecință, din lipsă de cvorum, închid astăzi lucrările aici.

Mâine, la ora 9,00, rog liderii de grup titulari să fie la Camera Deputaților, la ședința de Birou permanent.

Vă rog, în seara aceasta să faceți mobilizarea necesară pentru a avea prezența la lucrări.

Vă mulțumesc foarte mult.

Se va lucra în continuare pe comisii, stimați colegi, nu plecăm acasă.

Camera Deputaților

Camera Deputaților

Adresa postală

Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti

Legaturi utile

  • Președintele României
  • Senatul României
  • Guvernul României
  • Curtea Constituțională
  • Consiliul Legislativ
  • Monitorul Oficial

Camera Deputaților

HTTPS access
  • Harta site
  • Structuri parlamentare
  • Activitate parlamentară
  • Informații publice
  • Arhiva

Copyright © Camera Deputaților