Sigla Camerei Deputaților

Camera Deputaților

Limba:
  • RO
  • EN
  • FR
  • Structuri parlamentare
    • Președintele Camerei Deputaților
    • Biroul permanent
    • Comitetul liderilor grupurilor parlam.
    • Grupurile parlamentare
    • Comisiile parlamentare
    • Deputații
      • În ordine alfabetică
      • Dupa circumscripția electorală
    • Structurile parlamentare comune
      • Comisiile parlamentare
      • Grupurile de prietenie
      • Delegațiile parlamentare
      • Alte grupuri
    • Organizarea din alte legislaturi
      • 2016 - 2020
      • 2012 - 2016
      • 2008 - 2012
      • 2004 - 2008
      • 2000 - 2004
      • 1996 - 2000
      • 1992 - 1996
      • 1990 - 1992
  • Activitate parlamentară
    • Urmărirea procesului legislativ
    • Controlul parlamentar
      • Întrebari și interpelari
      • Moțiuni simple și de cenzura
      • Examinarea documentelor UE
      • Autorități sub control parlamentar
    • Activitate în plen
      • Ordinea de zi
      • Stenogramele ședințelor
      • Înregistrări audio-video
      • Votul electronic
    • Activitate în comisii
      • Ședințele comisiilor
      • Documente ale comisiilor
      • Înregistrări audio-video
    • Sancțiuni aplicate deputaților
  • Informații publice
    • Serviciile Camerei Deputaților
      • Atributii
      • Conducere
    • Relații publice
    • Internship la Camera Deputaților
    • Petiții și audiențe
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Informații economice
    • Proiect POCA
    • Funcționarea RA Monitorul Oficial
    • Transparența veniturilor salariale
    • Bunuri primite cu titlu gratuit
    • Prelucrarea datelor cu caracter personal
    • Oportunități de angajare
    • Sigla Camerei Deputaților
  • Pagina veche
  • Mentiune juridica
  • Istoric
  • Contact
Aurelia Cristea
Aurelia Cristea

Dezbateri parlamentare

  • Interogare stenograme
  • Înregistrari video ale sedintelor în plen
  • Monitorul Oficial - Partea a II-a

Sedinta Camerei Deputatilor din 18 iunie 2015

  • Sumarul sedintei
  • Stenograma completa
  • publicata în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.122/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 18 iunie 2015

Sedinta Camerei Deputatilor din 18 iunie 2015

 Fragmente relevante pentru urmatoarea interogare: 
Vorbitor: Aurelia Cristea

Video in format Flash/IOS Declarații politice și intervenții ale deputaților: Aurelia Cristea - declarație politică intitulată Buna guvernare înseamnă responsabilitate și un climat sănătos pentru mediul de afaceri. Nu populism;

Doamna Aurelia Cristea:

Mulțumesc frumos, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Buna guvernare înseamnă responsabilitate și un climat sănătos pentru mediul de afaceri. Nu populism".

Luna trecută s-au împlinit trei ani de când românii și-au luat țara înapoi, iar aici nu mă refer la o mândrie identitară, ci la așezarea guvernării pe un drum care să permită asigurarea unor condiții de viață decente, după tăierile salariale ale Guvernului de tristă amintire Boc-Udrea-Băsescu.

A fost o perioadă în care am încercat să acoperim din golurile economice și sociale, apoi am promis măsuri curajoase în economie, care să producă creștere economică și bunăstare direct în buzunarul cetățenilor și am reușit să ne ținem de cuvânt.

Cred că, astăzi, conceptul de bună guvernare devine ușor caduc datorită unei utilizări excesive. Dar oare cum am putea numi altfel un guvern, un premier, cu bune și rele, care a reîntregit veniturile românilor prin indexarea pensiilor, a implementat un program de creștere a salariului minim pe economie și care chiar a luat măsuri curajoase de stimulare economică, clasând România pe primele locuri în cadrul Uniunii Europene în privința creșterii economice? În primul trimestru din 2015, conform Eurostat, România a avut a doua mare creștere economică din Uniunea Europeană, de 1,6%. Rata de absorbție a fondurilor europene a crescut de la 7% în 2012 la peste 55% în mai 2015. Guvernul a adoptat mai multe măsuri în favoarea tinerilor, în condițiile unui echilibru doctrinar, unui mix de măsuri sociale și liberale menite să îmbunătățească actul de guvernare și să dea o direcție bună țării și un sentiment de încredere românilor și investitorilor. Evident, toate acestea au fost posibile printr-un dialog constant și real cu partenerii sociali.

Stimați colegi,

Recent, am votat în unanimitate Proiectul de Lege privind modificările aduse la Codul fiscal referitoare la reducerea TVA la 9% la alimente, inclusiv băuturi, cu excepția băuturilor alcoolice și la pachetele all-inclusive din turism.

Am demonstrat atunci, prin acel vot, că măsurile economice eficiente și performante luate de Guvern sunt aprobate și confirmate și de opoziție și am reușit toate acestea într-o perioadă de isterii politicianiste, transpuse chiar într-o inutilă moțiune de cenzură. Deci se poate! Se poate să lăsăm populismele ieftine și declarațiile agresive, pentru a ne vedea de treburile serioase ale țării, de cele care îi preocupă cu adevărat pe cetățeni, pe reprezentanții mediului de afaceri, pe angajați și angajatori, deopotrivă. Chiar trebuie să ne întoarcem în "România războiului civil", la ideologia de exterminare îmbrățișată de Traian Băsescu? Parcă în noiembrie 2014 liberalii susțineau un "alt mod de a face politică"!

Sper ca același vot în unanimitate să-l dăm și pentru cele două coduri, Codul de procedură fiscală și Codul fiscal, care urmează să fie votate până la sfârșitul acestei sesiuni.

Românii au nevoie să le garantăm că își pot trăi viața și desfășura activitatea în cele mai bune condiții, iar realitatea lor este că au nevoie de slujbe mai bine plătite, de asigurări de sănătate, protecție socială, creșterea puterii de cumpărare, educație mai accesibilă și sprijin pentru întemeierea unei familii și creșterea copiilor. Nu putem genera mereu în rândul românilor sentimentul de instabilitate, insecuritate și haos.

Epoca ipocriziei, a "arătatului cu degetul", trebuie să se sfârșească acum, dragi colegi, pentru a da naștere unor noi vieți, într-un climat de încredere, de conlucrare pentru soluții și nu de huiduială și demagogie inutilă.

Viitorul copiilor nu trebuie să aibă culoare politică. Suntem datori, stimați colegi, să-i dăm culoarea firească, aceea a unei vieți mai bune. Da, mereu mă raportez la copii, la tineri, dar ce altceva dă sens vieții și acțiunilor noastre dacă nu o viață mai bună pentru copiii noștri? Iar în calitate de demnitari, copiii noștri sunt copiii țării.

Vă mulțumesc frumos.

Aurelia Cristea, deputat PSD Cluj.

     
Camera Deputaților

Camera Deputaților

Adresa postală

Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti

Legaturi utile

  • Președintele României
  • Senatul României
  • Guvernul României
  • Curtea Constituțională
  • Consiliul Legislativ
  • Monitorul Oficial

Camera Deputaților

HTTPS access
  • Harta site
  • Structuri parlamentare
  • Activitate parlamentară
  • Informații publice
  • Arhiva

Copyright © Camera Deputaților