Dezbateri parlamentare
Sedinta Camerei Deputatilor din 8 iulie 2020 (sesiune extraordinara)
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.73/2020
Video - Flash & IOS
Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 8 iulie 2020 (sesiune extraordinara) |
Sedinta Camerei Deputatilor din 8 iulie 2020 (sesiune extraordinara)
Fragmente relevante pentru urmatoarea interogare: | |
Vorbitor: | Gabriel Andronache |
![]() |
![]() |
Domnul Gabriel Andronache (de la tribună): Vă mulțumesc, domnule președinte. Iată cum ajungem la inflație legislativă, ca urmare a unei chestiuni de orgoliu. Pentru că în mod evident nu era nicio problemă în a se păstra ceea ce scria în lege, și anume ca Guvernul să fie cel care aprobă, prin hotărâre de Guvern, data și calendarul alegerilor locale. S-a dorit cu orice preț ca Parlamentul să fie cel care stabilește data alegerilor, după o decizie a Curții Constituționale. Deși decizia Curții lăsa tot la îndemâna Parlamentului să stabilească dacă Guvernul sau Parlamentul stabilește data alegerilor locale. Am ajuns în această situație. Guvernul, de bună-credință, a procedat la adoptarea unui proiect de lege. Nici acest lucru nu a convenit majorității parlamentare. Și ține morțiș, majoritatea parlamentară, să procedeze la a respinge orice act normativ vine de la Guvern, pe tema aceasta. Considerăm greșită, stimați colegi, o asemenea atitudine. În opinia noastră, proiectul de lege înaintat de Guvern era un proiect bine elaborat, care, în mod evident, ar fi trebuit susținut, și pliate, eventuale amendamente, pe acest proiect de lege. Din această perspectivă, vă anunțăm că Grupul parlamentar al PNL va vota împotriva propunerii de respingere a proiectului de lege al Guvernului. Vă mulțumesc. |
|
|||
................................................ | ||||||
![]() |
![]() |
Domnul Gabriel Andronache (de la tribună): Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Așa cum am spus și în comisie, este un amendament interesant, de susținut, eventual. Dar din cauza faptului că nu au fost efectuate corelările cu ansamblul Legii nr. 115, Grupul Parlamentar al PNL se va abține, pentru că întreaga perioadă electorală ar fi modificată. Și vă dau un singur exemplu, care nu este relevat în amendamentele subsidiare, cel legat de perioada de campanie electorală, dacă s-ar admite un astfel de amendament. Deci ne vom abține. Mulțumesc. |
|
|||
................................................ | ||||||
![]() |
Domnul Gabriel Andronache (de la tribună): Da. Domnule președinte, Ar fi fost, de asemenea, un amendament interesant dacă ar fi avut legătură cu obiectul de reglementare al acestei inițiative legislative. Nu are legătură cu obiectul de reglementare. Propune modificarea unei alte ordonanțe de urgență. Pe cale de consecință, ne vom abține de la vot. Mulțumesc. |
|||||
................................................ | ||||||
![]() |
Domnul Gabriel Andronache (de la tribună): Domnule președinte, Noi am votat pentru acest amendament în comisie, însă în raport cu discuțiile ulterioare avute cu Autoritatea Electorală Permanentă, ne vom abține de la a vota acest amendament. Mulțumesc. |
|||||
................................................ | ||||||
![]() |
Domnul Gabriel Andronache (de la tribună): Da. Pentru a nu strica consensul, o să ne modificăm votul și vom vota și noi împotrivă. Mulțumesc. (Vociferări.) |
|||||
![]() |