Sigla Camerei Deputaților

Camera Deputaților

Limba:
  • RO
  • EN
  • FR
  • Structuri parlamentare
    • Președintele Camerei Deputaților
    • Biroul permanent
    • Comitetul liderilor grupurilor parlam.
    • Grupurile parlamentare
    • Comisiile parlamentare
    • Deputații
      • În ordine alfabetică
      • Dupa circumscripția electorală
    • Structurile parlamentare comune
      • Comisiile parlamentare
      • Grupurile de prietenie
      • Delegațiile parlamentare
      • Alte grupuri
    • Organizarea din alte legislaturi
      • 2016 - 2020
      • 2012 - 2016
      • 2008 - 2012
      • 2004 - 2008
      • 2000 - 2004
      • 1996 - 2000
      • 1992 - 1996
      • 1990 - 1992
  • Activitate parlamentară
    • Urmărirea procesului legislativ
    • Controlul parlamentar
      • Întrebari și interpelari
      • Moțiuni simple și de cenzura
      • Examinarea documentelor UE
      • Autorități sub control parlamentar
    • Activitate în plen
      • Ordinea de zi
      • Stenogramele ședințelor
      • Înregistrări audio-video
      • Votul electronic
    • Activitate în comisii
      • Ședințele comisiilor
      • Documente ale comisiilor
      • Înregistrări audio-video
    • Sancțiuni aplicate deputaților
  • Informații publice
    • Serviciile Camerei Deputaților
      • Atributii
      • Conducere
    • Relații publice
    • Internship la Camera Deputaților
    • Petiții și audiențe
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Informații economice
    • Proiect POCA
    • Funcționarea RA Monitorul Oficial
    • Transparența veniturilor salariale
    • Bunuri primite cu titlu gratuit
    • Prelucrarea datelor cu caracter personal
    • Oportunități de angajare
    • Sigla Camerei Deputaților
  • Pagina veche
  • Mentiune juridica
  • Istoric
  • Contact

Dezbateri parlamentare

  • Interogare stenograme
  • Înregistrari video ale sedintelor în plen
  • Monitorul Oficial - Partea a II-a

Sedinta Camerei Deputatilor din 10 noiembrie 2020

  • Sumarul sedintei
  • Stenograma completa
  • publicata în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.126/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 10 noiembrie 2020

Sedinta Camerei Deputatilor din 10 noiembrie 2020

7. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare (PL-x 18/2020) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 18/2020

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Poziția 32, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare; este PL-x 18/2020; caracter ordinar; procedură de urgență.

Din partea Guvernului? Nu există Guvernul României.

Din partea Comisiei pentru agricultură sau a Comisiei pentru buget, pentru prezentarea raportului.

Vă rog.

Domnul Vișan.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Gabriel Vișan (de la tribună):

Mulțumesc, doamnă președinte.

Ați făcut o observație foarte corectă - nu există Guvernul României.

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Proiectul de lege supus dezbaterii online are ca obiect de reglementare modificarea unor acte normative din domeniul agriculturii, precum și din domeniul fiscal-bugetar. Principalele prevederi se referă la: modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2013, prin prelungirea termenului de la care devine obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral, suspendarea aplicării în anul 2020 a Legii nr. 509/2006, amânarea intrării în vigoare a Legii nr. 133/2019, abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a taxei pe valoarea adăugată.

În urma dezbaterii online a proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților un raport comun de adoptare a Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, cu amendamentele admise prezentate în Anexa nr. 1, amendamentele respinse regăsindu-se în Anexa nr. 2.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc și eu.

La dezbateri generale, domnul deputat Magyar Loránd.

Vă rog.

Faceți legătura cu domnul deputat Magyar Loránd?

Dorește să intervină la dezbateri generale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Magyar Loránd-Bálint (prin audioconferință):

Bună ziua, doamnă președinte!

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bună ziua!

Vă ascultăm.

Video in format Flash/IOS

Domnul Magyar Loránd-Bálint (prin audioconferință):

Grupul UDMR susține această inițiativă legislativă.

Considerăm că ordonanța de urgență trebuie modificată și trebuie să redeschidem și piețele în spații închise, de tip hală.

Considerăm că nu este normal, în condițiile în care supermarketurile rămân deschise, piețele de tip hale să fie închise.

Considerăm că revenim la normalitate și asigurăm condițiile corespunzătoare atât pentru vânzător, cât și pentru cumpărător, să aibă acces la alimente de calitate superioare.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc și eu.

Domnul Daniel Suciu, dezbateri generale.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu (de la tribună):

Mulțumesc, doamnă președinte.

Da, acolo ar fi trebuit să fie Guvernul Partidului Național Liberal.

Și vreau să vă spun tehnic ceea ce s-a întâmplat și ceea ce vom vota noi astăzi.

Guvernul liberal vine și ne spune că închide piețele, iar parlamentarii Partidului Național Liberal, astăzi, în comisie, au votat împotriva acestei decizii.

Cred că este cel mai bun lucru pe care îl puteați face, stimați colegi, pentru că o asemenea măsură este aberantă, este o prostie, și piețele, pentru producătorii români, trebuie să fie deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță și de prevenție.

Și pentru că ieri - și cu asta o să închei - până și cea mai inocentă rugăciune a fost transformată în ceva de bătălie politică, chiar și "Înger, îngerașul meu", o să-i rog pe colegii noștri, dacă tot au această apropiere față de biserică, să încerce alt verset din Biblie, care spune: "Ne lepădăm de Satana!".

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc și eu.

Domnul Florin Roman, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor colegi,

E adevărat, se închid piețe.

Și aceste piețe, chiar organizate în aer liber, sunt închise în special acolo unde sunt primari ai Partidului Social Democrat. (Vociferări.)

Iar cei care doriți să vă convingeți de acest lucru, mergeți în teritoriu și veți vedea că se repetă același scenariu din perioada stării de urgență, când, deși Guvernul Partidului Național Liberal a prins în ordonanța militară menținerea deschisă a piețelor, foarte mulți primari ai Partidului Social Democrat, la comandă politică, au ținut acele piețe în aer liber închise, deși deasupra lor nu era decât un acoperiș.

Partidul Social Democrat politizează absolut orice.

Partidul Social Democrat, cel care plânge de mila oamenilor, este același Partid Social Democrat vechi, condus de Liviu Dragnea, care a alungat românii din țară.

Partidul Social Democrat nou este Partidul Social Democrat vechi, același căruia nu i-a păsat niciodată de români. Pentru că mai întâi i-a scos în stradă cu Ordonanța nr. 13, apoi i-a bătut în stradă, în 10 august, și acum mimează un anumit interes, o anumită grijă față de românul de rând.

Oameni buni, sunt aceiași PSD-iști care v-au bătut în stradă și care v-au alungat din țară! (Vociferări.)

Acum... (Vociferări.)

Doamnă Șarapatin, dacă aveți ceva de spus, veniți la tribună, nu vă ascundeți în ultima bancă!

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Nu dialogați cu sala, domnule Roman, vă rog!

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Vă rog, spuneți-i și colegei noastre, care stă în ultima bancă și vociferează, dacă are ceva de spus, să vină la microfon!

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Avantajul dumneavoastră este că sunteți la tribună.

Vă rog, domnule Roman.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Da. Păi, o invit și pe doamna la tribună.

Deci, oameni buni, nu vă lăsați mințiți de aceiași PSD-iști conduși de Liviu Dragnea! (Vociferări.) Nu este niciun nou PSD, este același vechi PSD! (Vociferări.)

Astăzi colegii au votat, la comisie, o ordonanță care are foarte multe lucruri bune.

Așa cum ne-am obișnuit, Partidul Social Democrat, majoritatea toxică și nocivă din Camera Deputaților, intervine pe ordonanțele de urgență ale Guvernului și le modifică. Colegii noștri au susținut în comisie o ordonanță de urgență a Guvernului.

Ceea ce se întâmplă la ora actuală este, din păcate, un joc politic, de campanie, ieftin. PSD-iștii speră că vor mai obține niște voturi. Nu le pasă de voi, oameni buni! Pentru că, dacă le păsa de voi, nu se opuneau acelor măsuri pe care le-am luat la începutul pandemiei.

Vă amintiți - n-au fost de acord cu sancțiunile, n-au fost de acord cu amenzile, n-au fost de acord cu restricțiile.

Pe ei i-a interesat un singur lucru, ca în plină pandemie să fim singura țară din lume în care nu există restricții.

De ce? Pentru ca să crească numărul infectărilor.

Și, atunci, cine este de vină că acest număr al infectărilor crește?

Sigur, așa cum ați auzit de la socialiști, de la acest microfon, de vină sunt liberalii. (Vociferări.)

De parcă pandemie este doar în România. De parcă pandemie nu este în Statele Unite, nu este în Italia, nu este în Germania, nu este în Franța, în lumea întreagă.

De parcă, de exemplu, în Franța nu au fost măsuri de restricționare a piețelor din spații deschise.

Ceea ce faceți dumneavoastră este o bătaie de joc la adresa producătorului român.

În momentul în care, în mod intenționat, nu faceți distincția între piețe în spații deschise și piețe în spații închise înseamnă că nu vă pasă.

Dragi români, nu vă lăsați păcăliți!

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumim, domnule Roman.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Un singur lucru trebuie să știți. Nu-i interesează sănătatea dumneavoastră, îi interesează voturile dumneavoastră, pentru ca Dragnea să poată să trăiască bine-mersi în pușcărie!

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Domnul Daniel Suciu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu (de la tribună):

Mulțumesc, doamnă președinte.

Prea multe cuvinte, ca să ascundeți o bâlbâială.

Mai spun o dată. Guvernul PNL închide piețele, parlamentarii PNL votează, cu o singură excepție, pentru amendamentul socialiștilor.

Cui... cui... sau cine se gândește la voturile românilor, în plină pandemie? PSD sau PNL?

Cine insistă cu atâta abnegație, demnă de o cauză mai bună, să ținem alegeri, când avem 10.000 de cazuri pe zi? PSD sau PNL?

Aveți ocazia, stimați colegi de la PNL, să demonstrați că sănătatea este mai importantă și să vă duceți la Senat și să fiți de acord cu inițiativa noastră legislativă.

Sănătatea, într-adevăr, este mai importantă decât orice!

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc.

Domnul Drulă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu (de la tribună):

Și apropo! Nu vorbiți de producătorii români pe care tocmai i-ați scos în frig, pe străzi, să-și vândă bruma de muncă!

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

Domnul Drulă.

Vă rog.

Și apoi trecem la dezbaterea pe articole.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Drulă (de la tribună):

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Fără îndoială, această măsură, a închiderii piețelor agroalimentare, a fost una pripită și nejustificată.

Și, mai degrabă pare o măsură luată în compensare, pentru că n-au fost luate acele măsuri mai stricte, care erau cerute de specialiști. Pentru că știm cu toții că urmează acele alegeri, pe 6 decembrie.

Piețele agroalimentare și, în general, vânzarea de hrană a rămas deschisă peste tot în lume. E un serviciu esențial.

Prin urmare, USR-PLUS nu este de acord cu închiderea piețelor agroalimentare, bineînțeles.

Dincolo de acest lucru, rămâne acest proiect de lege, care este complet aberant.

În primul rând, e neconstituțional. Ceea ce pare să fie, până la urmă, și o minge servită la fileu de PSD-PNL, dar n-ar fi prima dată, iar tehnic și juridic e un dezastru.

Păi, ce treabă au bâlciurile cu serviciile esențiale, de care tocmai vorbeam? (Vociferări.)

Ce treabă au talciocurile cu serviciile esențiale?

Una e vânzarea de hrană, care a rămas deschisă în toate țările, pentru că oamenii trebuie să-și cumpere mâncare, și alta sunt bâlciurile.

Acest amendament zice, nici mai mult, nici mai puțin, că bâlciurile și talciocurile nu vor putea fi închise niciodată, în nicio stare de alertă.

Că avem o inundație, că avem o epidemie de holeră într-un județ, cândva, în viitor, această lege blochează, de acum și până la sfârșitul timpurilor, închiderea bâlciurilor și a talciocurilor, care astfel devin sfinte.

Ceva mai iresponsabil și mai populist n-am auzit!

De fapt, aici avem prinsă esența tratării de către clasa politică a pandemiei, anul acesta - într-un spirit populist și în batjocură față de măsurile necesare, de PSD; într-un spirit populist și în batjocură față de măsurile necesare, de PNL, care e cu ochii pe sondaje și pe alegeri, mai degrabă, decât pe măsurile de sănătate publică.

La această măsură, care, așa cum e scrisă, este neconstituțională, cu un amendament lipit la o lege care e despre cu totul altceva, și aberantă și iresponsabilă față de procesul legislativ, ne vom abține la vot.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

Domnul Gabriel Andronache.

Și, imediat, domnul Petru Movilă.

Să faceți legătura, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache (de la tribună):

Da. O simplă completare, doamnă președinte de ședință.

Vă mulțumesc pentru că mi-ați dat cuvântul.

Este o repetare a modului inadecvat, neconstituțional, neregulamentar, de reglementare, pe care majoritatea din Parlament, respectiv Grupul parlamentar al PSD...

Procedură pe care a mai aplicat-o și în cazul stării de alertă.

Practic, dumneavoastră reglementați într-un domeniu în care poate reglementa doar Guvernul, prin hotărâre de Guvern, sau administrația, autoritatea publică locală, prin hotărâre de consiliu local sau prin hotărâre de consiliu județean, dar în special prin hotărâre de consiliu local.

Cum puteți aduce o normă în lege, la nivel primar, care în mod evident aparține autorităților publice locale, ca și competență?

Vă dați seama ce faceți prin această normă?

Din perspectivă constituțională, vă substituiți autorităților publice locale, ceea ce este de neconceput.

Fac un ultim apel. Retrageți această grozăvie neconstituțională!

Nu puteți aduce într-o lege, fie ea și de aprobare a unei ordonanțe de urgență, o normă care are eminamente caracter administrativ!

Reflectați la această chestiune!

Și să sperăm că nu o veți supune votului final.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

Și domnul Petru Movilă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Movilă (prin audioconferință):

Bună ziua, stimați colegi!

Suntem într-o situație, din nou, ieșită din comun, aceea în care se încearcă legiferarea doar pentru secvențe, pentru sectoare de activitate economică.

În viziunea noastră, a Partidului Mișcarea Populară, noi credem că trebuie să existe o singură regulă valabilă pentru toți, fie că vorbim de malluri, de supermarketuri, de biserici, de piețe, de târguri, de oboare sau de alte spații comerciale sau activități publice, regula trebuie să fie aceeași pentru toți.

Faptul că se încearcă legiferarea pe secvențe, pe tipuri de activități, este un lucru grav.

Regulile privind protecția în perioada de pandemie trebuie să fie aceleași, și activitățile economice, instituțiile trebuie să fie tratate cu aceeași măsură, pentru că și în mall-uri sunt oameni care își câștigă pâinea, și la biserici, și în piețe, și în târguri, și în oboare, și la bâlciuri.

Din acest punct de vedere, clar, credem că este responsabilitatea administrațiilor locale să reglementeze în interiorul legilor, în interiorul reglementărilor naționale funcționarea unora dintre aceste activități, în funcție de nivelul de infectare cu COVID al cetățenilor din zonă, al participanților la aceste activități economice.

Este unul din marile semne de întrebare ale românilor, de ce anumite activități economice se pot derula, cu respectarea acelor reguli minimale - măști și distanțare socială -, și altele nu, de ce bisericile trebuie închise și mall-urile sau supermarketurile nu.

Deci trebuie să venim pe reglementare națională egal distribuită pentru toate activitățile economice, și administrațiile locale, acolo unde sunt situații, împreună cu comitetele județene pentru situații de urgență, cu prefecturile, să decidă ce se întâmplă.

La fel trebuie să gândim și pentru școli. Sunt foarte multe localități din România în care nu există COVID, iar școlile respective sunt închise, pentru că este o reglementare general valabilă. Trebuie să mergem pe reglementări secvențiale, în funcție de localități.

Din punct de vedere constituțional, și noi considerăm că această reglementare nu trebuie să ajungă într-o lege.

Pe de altă parte, Guvernul trebuie să-și asume clar responsabilitatea unui tratament egal și corect pentru toți cei care desfășoară activități economice, activități publice.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc.

Domnule Popescu, vă rog să vă întoarceți în bancă! Citiți prevederile regulamentare de la procedura de urgență. Vă rog să vă întoarceți!

Nota 2!

Vă mulțumesc.

La titlul legii dacă sunt intervenții sau comentarii? Nu sunt.

(Domnul deputat Pavel Popescu solicită să ia cuvântul.)

Pe procedură? Serios?!

Procedură. Vă rog frumos, procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Pavel Popescu (de la tribună):

Mulțumesc, doamnă președinte.

Pe procedură, vă spun că aici este forul suprem de legiferare a țării și aici lucrurile trebuie să fie spuse foarte clar.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Procedură!

La revedere! Vă rog să vă întoarceți în bancă dacă nu aveți motive procedurale pe care să le invocați!

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Pavel Popescu (de la tribună):

Doamnă, am motive personale pe procedură, da?

Citiți regulamentul, da?

Dacă mă simt atacat personal de colegii mei...

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Personal vă simțiți atacat?!

Video in format Flash/IOS

Domnul Pavel Popescu (de la tribună):

Da, personal! Și vă explic.

Trebuie să știți, dragi colegi, și cei de la PSD, și cei de la USR, colegii noștri viitori de guvernare, un singur lucru. Atunci când ești la guvernare într-o perioadă istorică, pandemică, la nivel global, îți asumi lucruri.

Nu erați voi, ieri și alaltăieri, din ambele partide, cu primari în toate piețele României...

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Personal. Spuneți-ne cu ce vă simțiți atacat, vă rog frumos!

Video in format Flash/IOS

Domnul Pavel Popescu (de la tribună):

... speriindu-i pe cei care vindeau că se închid piețele,...

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Domnule Pavel Popescu, nu întreceți măsura!

 

Domnul Pavel Popescu (de la tribună):

...în timp ce ele erau deschise?

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Domnule Popescu!

Video in format Flash/IOS

Domnul Pavel Popescu (de la tribună):

Nu sunteți voi, astăzi, cei care vă puneți specialiști pe listele parlamentare pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie?! Nu veniți voi cu specialiști, în timp ce invocați că nu trebuie să facem alegeri? De unde atâta ipocrizie? Cum aveți curaj să vă urcați în acest Parlament și să cereți să nu se facă alegeri, în timp ce vă faceți bannere, în timp ce vă puneți tot felul de reclame și filmulețe despre cât de nenorocit e PNL în această pandemie.

Singurul partid care și-a asumat cu adevărat să treacă prin istoria aceasta a țării...

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Domnule Popescu, haideți, gata, am înțeles!

Vă mulțumesc.

 

Domnul Pavel Popescu (de la tribună):

Doamnă președinte,

Este dreptul meu să spun adevărul în acest Parlament! Gata cu ipocrizia! Scoateți-vă oamenii de pe liste!

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Dacă la titlul legii sunt obiecții? Nu sunt. Adoptat.

De la poziția 2 la poziția 10 sunt obiecții, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

Și învățați pronumele de politețe, domnule coleg! Măcar atât. (Vociferări.)

Nu, nu respectați nicio regulă, ca dovadă că și ai dumneavoastră colegi vă spun acest lucru.

Dacă de la 2 la 10 sunt obiecții, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

Proiectul merge la votul final.

Camera Deputaților

Camera Deputaților

Adresa postală

Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti

Legaturi utile

  • Președintele României
  • Senatul României
  • Guvernul României
  • Curtea Constituțională
  • Consiliul Legislativ
  • Monitorul Oficial

Camera Deputaților

HTTPS access
  • Harta site
  • Structuri parlamentare
  • Activitate parlamentară
  • Informații publice
  • Arhiva

Copyright © Camera Deputaților