Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Relații publice > Versiunea pentru printare

primit de la președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, domnul deputat Viorel Ștefan (Grup PSD)

Este greu de înțeles de ce, după atâtea consultări dintre reprezentanți ai patronatelor din domeniul transporturilor și reprezentanți ai Guvernului, Ordonanța de urgență nr.54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie are prevederi neclare, care nemulțumesc în continuare transportatorii.

În cursul consultărilor din seara zilei de 20 septembrie 2016 cu reprezentanții transportatorilor, s-a desprins necesitatea adoptării în Parlament a proiectului de Lege privind RCA. Astfel, sunt necesare următoarele: completarea unor definiții; definirea în termeni clari a modului de plafonare a tarifelor RCA în concordanță cu art. 4 din Legea concurenței nr. 21/1996; definirea elementelor de care se va ține cont în calculul tarifelor de referință pentru polițele RCA; accesarea de către asigurați a bazei de date CEDAM; regimul de aplicare a sancțiunilor pentru asigurătorii RCA care încalcă normele legale; modalitățile de evaluare a daunelor auto.
Proiectul de Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie se dorește a fi dezbătut, săptămâna viitoare, atât în comisiile raportoare, cât și în plen.
Sunt convins că prin acest act normativ se vor adopta cele mai bune soluții pentru instituirea unui regim concurențial corect pe piața asigurărilor RCA.
Îmi exprim dezamăgirea în legătură cu modul superficial și lipsit de profesionalism cu care Guvernul a tratat o problemă atât de importantă pentru societatea românească.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 21 octombrie 2019, 23:41
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro