Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe iun. 2022 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 22 iunie 2022 ora 14:26

Vorbitor: Alexandru Victoria-Violeta

Moțiune simplă Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

O să vă spun separat; nu că mă feresc, dar aveți niște intervenții în plen pe care dumneavoastră le considerați amuzante, dar care nu sunt deloc uneori. La asta mă refeream, nu la mine personal. Dumneavoastră puteți să faceți orice glumă vreți în ce mă privește.

Revin. Semnătura este cea care primează. Semnătura deputatului pe moțiunea de cenzură este ceea ce primează.

Din punctul nostru de vedere, procedura cu privire la acest grup al deputaților independenți de dreapta, pe Regulament și pe cele două Hotărâri ale Curții Constituționale - repet, care sunt, dacă vă uitați pe ele, sunt clare - pe cele trei documente, regulament și hotărâri, procedura de înființare a grupului a fost parcursă.

Faptul că faceți un aviz este o altă discuție; dar, până nu ieșim din acest dialog apropo de acest grup, părerea mea este că nu puteți să-mi interziceți să mă reprezint în calitate de ceea ce eu consider că am îndeplinit procedural. Nici măcar nu mi-ați răspuns de trei luni la ce ați considerat că trebuie să citească Comisia juridică, să interpreteze, să lectureze.

.............................
Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Nici măcar n-ați răspuns la acest lucru.

Prin urmare, semnătura e cea care primează; iar în ce mă privește consider că am îndeplinit ce era de îndeplinit pentru înființarea grupului.

Mulțumesc.

.............................
Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Și eu dumneavoastră.

.............................
Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Haideți, domnul Andronache, că ați spus de șapte ori!

Dacă vreți, duceți-vă la Comisia juridică și judecați cu Laura Vicol solicitarea dată de Biroul permanent.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 22 iulie 2024, 8:53
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro